Vasilescu spune în continuare lucruri trăznite

Am tot incercat sa il ignor pe panadolul anti-criza Vasilescu – consilier al lui Isarescu – dar a devenit atat de pervers in ultimul timp incat nu ma pot abtine. Bunaoara, astia de la BNR au cam inceput in ultimul timp sa se ia de patroni ca nu sunt in stare sa scoata tara din criza. Cand Isarescu, cand Vasilescu, ba chiar si Grapini au inceput toti ca tembelii cu surle si trambite sa spuna ca omul de afaceri roman nu e in stare de nimic, nu stie sa faca afaceri profitabile, nu are productivitate si eficienta blah, blah si de aia nu iesim noi in criza.

Si-au facut toti treaba, si ai de la BNR si ai de la guvern si acum arata cu degetul spre privati. A terminat BNR cu politica monetara, a pus pe tava creditarea si lichiditatea la indemana firmelor? A terminat guvernul cu reformele structurale, de-birocratizarea si dezvoltarea infrastructurii? Au terminat! Acum e randul oamenilor de afaceri sa munceasca mai mult si mai inteligent ca sa scoata guvernul si BNR-ul din marele rahat in care se afla.

Dar sa revenim la Vasilescu. Iata o mica perla:

Ani la rând, în România, companii care n-au fost hărţuite de concurenţă s-au bălăcit cât au vrut în iluzia rentabilităţii şi profitabilităţii folosind practica urcării  preţurilor pentru a face faţă propriilor cheltuieli şi datorii, în loc să-şi sporească productivitatea. Iar la mai multă productivitate nu se poate ajunge fără muncă performantă. Şi, mai ales, fără mai mult spirit întreprinzător. Ar fi în firea lucrurilor, în aceste momente de la finalul lui 2013, ca ochii societăţii să fie îndreptaţi în bună măsură către performanţele din economia reală. Mai mult, este obligatoriu să crească interesul pentru rezultatele obţinute într-o sferă de activitate de care depinde fundamental bunăstarea populaţiei. (Sursa: Ziarul Financiar)

Raman uneori uimit cum pot cei de la Ziarul Financiar (si alte ziare) sa ii publice penibilitatile, ca doar nu ar avea nevoie de maculatura gratuita. Sa fie oare adevarate zvonurile ca BNR le cam pune in vedere tuturor trusturilor de presa ca daca nu semneaza acordul de colaborare cu ei (care presupune publicarea articolelor lui Vasilescu) nu au acces la nici o informatie, nici o stire si nici o conferinta de presa a BNR-ului? Nu m-ar mira!

Deci, ani de-a randul in care oamenii de afaceri romani cinstiti si capitalisti au pus bazele unor afaceri intr-un mediu cu totul ostil si au stat ca prostii in tara asta plina de neo-comunisti, securisti, politicieni corupti si o banca nationala subjugata intereselor externe, care-va-sa-zica, prostii de oameni de afaceri care inca nu au fugit in afara, s-au balacit! Au marit preturile! Nu au fost interesati de productivitate! Nu au muncit performant! Nu au avut spirit intreprizator! E usor sa dea lectii un babac care toata viata nu a facut decat sa dea cu papagalul si sa fenteze mereu presa justificand incompetenta si anacronismul politicii monetare a BNR-ului care este marea responsabila pentru “supra-incalzirea” dinaintea crizei din 2008 cand tot ce a facut Isarescu, a fost “sa dea semnale” si “sa atentioneze bancherii” cum o face si acum. Pe-atunci ca dau credite prea multe, pe-acum ca dau prea putine. In rest, Isarescu si-a facut asculator treaba de distribuitor de lichiditate atunci cand e nevoie si plasator de batista pe pian cand e cazul.

Are mare tupeu Vasilescu sa vorbeasca de umflarea preturilor. Cat de defazat de realitate trebuie sa fii ca sa poti aduce astfel de acuze oamenilor de afaceri cum ca au marit preturile? Pai care om de afaceri sa fie prost sa nu mareasca preturile daca poate sa le mareasca. Care om de afaceri sa il intereseze cresterea eficientei care iti aduce 2-3 procente in plus cand batalia mare atata timp s-a dat pe cota de piata, in economia subdezvoltata si plina de lipsuri a Romaniei pururea in tranzitie.

Ca si in articolele mai vechi, imi mentin pararea ca pana cand de la BNR nu pleaca vechea garda de comunisti formata din Isarescu, Vasilescu si echipa lor, nimic bun nu se poate intampla in Romania pentru ca oricat ai incerca sa faci afaceri, daca nu ai un curs valutar reglat de piata, daca nu ai o politica monetara coerenta legata de o politica fiscala cat de cat favorabila, nu poti sa ai capitalism, nici eficienta, nici bunastare. La felul cum gandeste Vasilescu, putem intelege ca mai trebuie sa treaca inca cateva generatii – vorba lui Brucan – pana cand Romania sa se poata schimba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *