Câteva explicații simple la turație minimă

Incercand sa sparg niste site-uri, am ajuns intamplator pe un blog care se intituleaza “Gânduri logice la turație maximă” al unui blogger pe care il cheama Sebastian Bârgău unde am dat peste ultimul articol “Lista de pacate sau cum sa cotizezi la biserica“. De obicei trec in modul “flit” repede cand dau peste refulari de genul asta ale vreunui frustrat in cautare de popularitate, dar m-am gandit ca totusi, avand niscavai insomnii sa fac cateva comentarii la punctele din lista de pacate dintr-un Indrumar de spovedanie enumerate de Sebastian. Pe care puncte, din lene, nu le voi copia aici, si nici comentariile lui, ci doar voi adauga comentariile mele. Cei interesati, pot sa deschida intr-o fereastra paralela articolul si sa citeasca comentariile mele urmarind comentariile lui Sebastian,

Mai intai voi sublinia totusi ca nici eu nu prea sunt de acord cu indreptarele de genul asta care iti enumera o mie de pacate care le-ai facut, pe care nu stii daca le-ai facut sau pe care nu le-ai facut (dar acum ai dat de idei noi) si nu cred ca trecerea printr-o astfel de lista si bifarea pacatelor ajuta cu adevarat pe oamenii de astazi superficiali, ignoranti si afundati prea mult in intunericul pacatului pentru a putea sa aiba cu adevarat o pregatire cu folos din lecturarea unei astfel de liste si nu doar o sperietura si / sau revolta care se trag din necunoastere dar mai ales din mandria si egoismul omului postmodern. In plus, trecerea printr-o astfel de lista poate crea o falsa iluzie ca am epuizat pacatele si suntem pregatiti pentru spovedanie, precum avionul care tocmai a trecut prin evaluarea problemelor si acum intra in hangar la reparatii dupa care mesterii ingineri o sa le rezolve si apoi putem sa zburam linistiti. Cercetarea sufletului in vederea spovedaniei este o problema mult mai complexa. Totusi aceste indrumare au rolul de a ajuta mai ales pe cei care se spovedesc prima data si care poate nu au o intelegere prea aprofundata a ce inseamna pacatul si ce consecinte are pacatul. De aceea ar fi bine ca astfel de indrumare sa fie insotite si de comentarii mai detaliate care sa explice fiecare punct in parte.

Un al doilea lucru care trebuie mentionat si peste care Sebastian – din cauza turatiei maxime probabil – l-a trecut cu vederea este si rostul acestui indreptar si cui se adreseaza. De altfel gandirea simplista si zeflemeala reies chiar din primul paragraf in care el mentioneaza ca stia ca exista 10 pacate si nu 200, de unde putem clar deduce ignoranta lui cu privire la cunoasterea macar a unor elemente simple ale religie crestine. Nicidecum nu exista 10 pacate, ci e vorba de 10 porunci. Evident exista o infinitate de pacate care pot incalca poruncile. De exemplu, porunca “sa nu ucizi” poate insemna si sa nu fii superficial cand conduci la volan pentru a nu cumva ucide pe cineva. Tu chiar daca nu ai ucis dar ai fost superficial la volan, ai facut pacatul intr-o oarecare masura. Faptul ca Dumnezeu a avut grija ca sa nu se intample nimic in urma condusului tau iresponsabil nu te absolva de calcarea acestei porunci. Iar mai apoi, daca vrem sa scadem turatia, nu ne va fi prea greu sa intelegem ca poruncile nu sunt decat ceva similar cu regulile de circulatie, ele avertizeaza si interzic anumite fapte care pot duce la accidente, insa nu cuprind tot ce trebuie sa stie un sofer si nu exclud alte detalieri si clarificari. Iar daca vrem sa mergem in sens invers, cele zece porunci pot fi cuprinse doar in doua:

“Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.  În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. (Matei 22:37)

Iata deci comentariile mele la comentariile lui Sebastian la lista cu 200 de pacate dintr-un Indreptar de spovedanie gasit pe site-ul unei biserici :

6. cu privire la porunca de a crede tot ce este scris in Sfanta Scriptura; evident ca daca selectezi din Biblie si esti de acord doar cu inmultirea painilor dar nu esti de acord cu iadul, nu te mai poti numi crestin si evident este un pacat care trebuie marturisit; daca te spovedesti dar ramai in ideile tale, ai versiunea ta de “crestinism”, sau cum spun multi, “ai credinta ta”, degeaba te spovedesti. Indreptarul trebuie sa mentioneze asta pentru ca poate sunt oameni care nu cred ca Moise a imparti Marea Rosie in doua pentru ca li se pare imposibil. Dar daca Dumnezeu nu putea face o astfel de minune, cum ar putea atunci sa invie mortii, dar daca nu credem in invierea mortilor, ce mai cautam sa ne spovedim, ce sens are? Deci nicidecum nu suntem indemnati sa nu cercetam ci tocmai de aceea este considerat pacat celor care cred ca exista minciuni sau exagerari in Biblie, pentru a le trage atentia ca se spovedesc aiurea, credinta lor este cu totul alta decat ceea ce cred ei; pot fi oameni sinceri care nu realizeaza asta sau care au o credinta mai slaba si acestia trebuie sa marturiseasca un astfel de pacat. Avem exemple de oameni cu credinta slaba dar care totusi cer ajutorul lui Dumnezeu. As aminti acel parinte carea avea un copil bolnav si a cerut ajutorul Mantuitorului. Cand a fost intrebat “crezi tu?” el a raspuns: “Cred Doamne, ajuta necredintei mele”. De altfel, credinta este o putere dinamica, cu suisuri si coborasuri, cu zone luminoase si cu zone intunecate, nu toti cred tot ce citesc in Biblie si nimeni nu este scutit de ispite cu privire la minuni. Este evident foarte greu, daca nu imposibil, sa crezi in minuni daca tu nu ai vazut nici o minune. Vai de cei care nu au avut parte de minuni si care trebuie sa isi sprijine credinta doar pe marturia altora sau pe chemarea inimii lor. Acestia foarte greu se lupta ca sa pastreze flacara credintei aprinse si foarte greu pot creste duhovniceste. Eu daca nu as fi trait minuni, sincer recunosc ca nu stiu daca as crede in Dumnezeu.

8. cu privire la increderea in iertarea nelimitata a lui Dumnezeu a pacatelor noastre; aici evident este un comentariu ilogic, pentru ca in primul rand nu se refera la iertarea lui Dumnezeu ci la intentia parsiva a omului de a gresi considerand ca Dumnezeu oricum iarta orice pentru ca este bun; indrumarul aici se adreseaza penitentului si ii spune ce este pacat; evident ca este pacat daca tu omori o mie de oameni presupunand ca Dumnezeu te iarta, caci este bun; evident ca Dumnezeu te poate ierta, dar problema e daca te vor ierta cei o mie de oameni care vor cere lui Dumnezeu dreptate; daca de exemplu la scoala un elev rupe caietul colegului, stiind ca profesorul este bun si iertator, ce trebuie sa faca profesorul? Ca sa faca dreptate si sa corecteze raul facut, profesorul va lua caietul celui nedreptati si i-l va dat celui care i l-a rupt. Chiar daca il va ierta pe raufacator si nu ii va scadea nota la purtare, pedeapsa nu poate fi evitata pentru ca dreptatea este una dintre atributiile lui Dumnezeu. Pe langa asta, cel care face pacatul, de unde stie ca – chiar daca Dumnezeu il va ierta – el se va ierta pe sine dupa ce va face orice pacat stiind ca Dumnezeu este bun si ierator. Aceasta porunca ne fereste in primul rand de raul nostru pe care ni-l putem face singuri. Dumnezeu ne poate ierta pentru ca ne iubeste, partea aceasta este simpla. Dar pacatul are consecinte pe care iubirea lui Dumnezeu nu le poate corecta daca noi suntem ignoranti si nepasatori. Libertatea are responsabilitati si pacatul nu inseamna doar incalcarea unei porunci ci alterarea unui echilibru in univers, care echlibru se va regla mai devreme sau mai tarziu, de aceea este mai bine sa nu il provocam, chiar daca este un adevar ca Dumnezeu poate ierta mult mai mult decat poate gresi omul. Si inca o mentiune: pacatul nu este doar un concept abstract sau o clasificare a unei fapte ci este o forta lucratoare care are puterea de a ne schimba din rau in mai rau. Facand nenumarate pacate cu gandul ca ne vor fi iertate se aseamana unui alcolic care bea continuu in ideea ca se va trezi el o data din betie.

16. cartirea la Dumnezeu inseamna acuzarea lui Dumnezeu si tragerea Lui la raspundere cu privire la favorizarea altora si defavorizarea noastra. Acest gand poate avea multe forme, una dintre ele fiind chiar invidia asupra pacatosilor (sau chiar si a credinciosilor) care o duc bine. Comentariul lui Sebastian este prea defazat pentru a putea sa vin cu vreo completare: porunca se refera la cu totul altceva decat ce a inteles el. Cartirea este un semn al necredintei. In primul rand, nu stim niciodata daca nu cumva raul nostru este de fapt un bine si binele aparent al pacatosului este de fapt rau, pentru ca noi nu avem perspectiva vesniciei si nici viziunea pe termen mai mult decat clipa de acum. Cartirea este de fapt acuzarea lui Dumnezeu. Din start este absurd sa Il acuzam noi pe Dumnezeu, desi atunci cand suntem in necaz, astfel de ganduri sunt greu de evitat. La durere, la suferinta, este firesc pentru cei cu credinta slaba sa se lupte si cu astfel de ganduri si sa ii vada pe altii intr-o alta lumina. Culmea este ca de multe ori si cei pe care noi ii fericim, nu sunt chiar atat de fericiti cum ni se pare noua. “Si bogatii plang” era titlul unei telenovele, deci a-i ferici in momentele noastre grele este penibil si neconstructiv. Jelirea nu ne ajuta cu nimic, rabdarea este o virtute care intotdeauna este urmata de biruinte neasteptate.

29. cu privire la CAR-ul fondat de Mitropolia Moldovei. Sebastian este rautacios aici pentru ca in primul rand porunca se adreseaza oamenilor si nu asociatiilor. Porunca asta mi se adreseaza mie, bogatan care am bani multi si imi pot permite sa imi ajut un prieten sau o ruda si nu unei asociatii de oameni care se hotarasc impreuna sa contribuie la un CAR pentru a se putea intr-ajutora intre ei. Din nou gandirea ilogica si la turatie a lui Sebastian trece peste observarea lucrurilor la adevarata lor masura. Pe scurt, CAR este o asociatie pentru ajutor reciproc, dobanzile platite de oameni intra in sistem si se vor regasi in oferirea de credite altor oameni. Scopul acestui CAR este tocmai non-profitabilitatea ceea ce ii permite un cost de creditare mai mic. De asemnea, organizarea de catre biserica  a unui CAR, reduce riscul neplatii si prin urmare scade si “comisionul de risc” existent in sistemul bancar. CAR-urile sunt ceva comun si biserica nu are nimic impotriva lor. Biserica se pronunta impotriva practicii camatariei, fie ea personala sau in asociatie, prin camatarie intelegand urmarirea de profit din imprumutarea altora. Intr-o societate crestina cu adevarat, banii ar fi doar un mijloc de schimb, o unealta, si nu doar cea mai puternica si secreta arma aflata doar in mana celor care detin puterea si controleaza prin ea toata lumea. Prin organizarea acestui CAR, Mitropolia Moldovei nu incalca nicidecum porunca impotriva camatariei ci din contra, vine in indeplinirea rolului ei social de ajutorare si purtare de grija a credinciosilor. Culmea este de multe ori Biserica este acuzata pentru lipsa ei de implicare in social si pentru concentrarea prea mare pe slujbe si rugaciune. Atunci cand insa Biserica vine cu solutii extraordinare si mult mai eficiente decat cele ale statului sau societatii, se gasesc si mai multi acuzatori. In aceeasi ordine de idei, multi acuza unele mitropolii ca se ocupa cu comertul de vin. Putini insa apreciaza faptul ca pot sa cumpere un vin bun, curat la un pret mult mai mic decat in comert, pentru ca avand oricum nevoie de vin pentru Sfanta Imparatasnie, mitropoliile se ocupa oricum de testarea, selectarea, achizitia si vanzarea vinului catre preotii parohiilor, prin urmare ofera acest serviciu si credinciosilor care pot beneficia si ei de aceste servicii la un pret mult mai favorabil decat in comert. In ciuda acestor avantaje, se gasesc cartitori care acuza biserica ca urmareste profituri pe baza comertului cu vin, ca si cum negutatoria ar fi pacat.

30. scumpaci se refera la lacom; probabil porunca se adreseaza negustorilor care lacomi fiind incearca obtinerea de profituri usoare si nu doar castigarea celor necesare traiului de zi cu zi; evident, nu exista delimitari clare, constiinta fiecaruia ii spune ce inseamna “prea mare”; gandirea rapida a lui Sebastia nu intelege nici faptul ca aprinderea unei lumanari pe langa componenta simbolica reprezentata de lumina si pe langa fapta de rugaciune care insoteste aprindere acestei lumanari, mai contine si o componenta de milostenie tocmai prin faptul ca acea lumanare a fost cumparata de la biserica si banii dati pe ea ajung la biserica si nu la nemtii de la Kaufland; nu detaliez aici de ce este important sa dam bani la biserica – multi se revolta cand vine vorba de asta – ci doar amintesc ca a cumpara lumanari de la Kaufland ca sa le aprinzi in Biserica e ca si cum ai merge la restaurant cu berea de acasa; daca nu vrei sa platesti, nu te mai duce, aprinde-ti lumanarea la Kaufland daca nu crezi in Biserica si nu vrei sa cumperi de la biserica;

54/57. in ciuda preconceptiior lui Sebastian, prin milostenie nu se face referire doar la biserica; si tot pentru el si pentru cei care gandesc ca el, cand scrie Biserica in cartile bisericesti nu se refera la patriarh + mitropoliti + preoti + calugari si se refera la toti cei care sunt ortodocsi; deci cand mi se cere milostenie pe averea parintilor facuta prin pacate (furt, coruptie etc) nu se refera deloc la a dona banii catre BOR ci de exemplu se refera la crearea unei asociatii care sa aiba grija de copiii care au fost lasati pe drumuri de parinti, cum ar fi Asociatia Pro-Vita.

67/69. din nou Sebastian are o raca; nu ii putem sa inteleaga ce inseamna paza gandurilor si nici ca pacatul cu gandul este acelasi cu pacatul cu fapta; nu ii putem cere nici sa inteleaga de ce mergi la biserica si ce rost are marturisirea gandurilor si starilor interioare nu doar din timpul slujbei si al rugaciunii ci din toata vremea;

78. despre increderea in Dumnezeu mai mare decat increderea in sine; Sebastian aplica din nou paralelisme ilogice, dar punem pe seama turatiei vartejului din creier faptul ca deduce el ca a crede in Dumnezeu inseamna a crede ca daca te arunci de pe bloc nu patesti nimic;

84-87: aici matematic daca ar fi sa analizam implicatiile si fara a face alte referiri sau a face apel la alte cunostinte putem clar sa intelegem ca nu exista nici o contradictie; pur si simplu porunca se refera la randuiala, ne cheama sa ne aliniem la o randuiala; comentariul lui Sebastian, aplicat in armata ar veni cam asa: ce tot zice asta cand “la dreapta” cand “la stanga”, sa se hotarasca o data; ce e greu de inteles? cand e la dreapta e la dreapta, cand e la stanga e la stanga; daca vrei de capul tau, nu te duce la armata; daca vrei sa nu tii post, nu te mai spovedi si nu mai pierde timpul preotului, caci oricum esti in afara Bisericii; porunca asta atrage atentia unor exagerari pe care le pot avea unii oameni bineintentionati dar care au o repulsie infantila la ordine si randuiala; toate au sens daca incercam sa le intelegem, dar daca nu ne pasa si vrem sa fim prosti, macar sa tacem, nu sa comentam aiurea;

151,164: cu privire la pedepsirea copiilor si la mustrarea prea aspra; Sebastian vede totul in alb negru, pun pariu ca e un om singur, care nu se intelege cu nimeni si nu poate intelege nici o nuanta in nici o privinta; toate au un rost la locul lor, in contexul potrivit si la locul potrivit; nu poti sa iei un fragment de la 151 care se refera a educatia copiilor (care este o datorie) sa il pui cu unul de la 164 care se refera la bunul simt si respectarea libertatii celuilalt; a pedepsi un copil cand greseste nu inseamna deloc a-i calca libertatea, ci a-l invata libertatea; daca copilul meu ii da in cap altuia, inseamna ca nu trebuie sa il pedepsesc? sau daca rareori nu isi face temele cum trebuie, inseamna ca trebuie sa il mustru aspru si sa il cicalesc daca in general el este un responsabil si un elev constiincios?

180. cu privire la contributia la Biserica: daca preotii ia salariu de la stat, sar pe ei, ca de ce sa contribuie si cei 0.05% atei din Romania pentru preotii a 99% de credinciosi. Daca insa Biserica cere taxa la botez si la nunta, iar ii sar in carca: de ce mai cere taxe daca oricum ia bani de la buget. Daca ni se cere contributie, dupa porunca Sf. Pavel ca trebuie sa avem grija de pastori ca ei sa nu aiba grija a ce mananca ci sa se ocupe de sufletele noastre, atunci nici asa nu e bine.

Au ramas unele puncte peste care am sarit, m-am plictisit deja si oricum daca stiam de la inceput cat de redus este tipul, nu imi mai pierdeam timpul, dar am trecut prin ele unul dupa altul si la inceput m-a tentat provocarea, am crezut ca omul are doar lipsuri de informatie nu si lipsa de logica. Asa-mi trebuie daca nu am bagat turatie maxima la scroll sa vad cate rationamente infantile si cel mult superficiale contine articolul.

2 comments

  • Il cunosc personal 🙂 am copilarit sa zic asa,impreuna.E ilogic din necunostinta de cauza si din inversunarea impotriva Bisericii.Ar fi chiar hilar cat de mult il prosteste inversunarea,daca nu ar fi vorba si de mantuirea lui.Cred totusi ca face parte din cei care se vor intoarce la 180 de grade.

  • Adrian Surugiu

    Iti urmaresc de ceva vreme comentariile, mi se par pertinente si echilibrate. Mai ales acest comentariu. Intr-adevar, bine ai facut ca te-ai oprit si n-ai dat mai multe raspunsuri, caci lumea nu prea mai cauta raspunsuri azi cu sinceritate, ci adesea intreaba doar ca sa aiba prilej de a improsca cu noroi si de a infiera. Fariseii si carturarii au si astazi multi ucenici, care cauta nu viata ci moartea, nu mila ci osanda. De aceea nici ei nu afla Imparatia, nici pe altii nu-i lasa sa intre. Nu erau multi cautatori ai intelepciunii nici in vremea sfintilor cuviosi Pahomie cel Mare sau Antonie cel Mare care sa umble dupa cuvant de zidire, dar’mi’te azi cand oricine este virtual la un touch-screen distanta de Google si poate pretinde ca stie orice…

    Ai o pagina unde te prezinti (ce-ai facut in ultimii ‘jde ani), ca aflu cate ceva despre tine? Sau scrii “anonim”? Iti multumesc !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *