Mii de ortodocşi s-au lepădat de botez aruncându-se în iad

Autostrada catre Iad

Traind usurel, traind liber,
Bilet catre o calatorie fara intoarcere
Nu cer nimic, lasati-ma in pace
Luand totul in lunga mea cale
Nu am nevoie de judecata, nu am nevoie de rima
Nu-i altceva ce mi-as dori mai mult sa fac
Luand-o in jos, party time
Prietenii mei o sa fie si ei acolo

Sunt pe autostrada catre iad

Nu sunt semne de oprire, nici limite de viteza
Nimeni nu o sa ma incetineasca
Ca o roata, o sa ma rotesc
Nimeni nu o sa ma incurce
Hei Satan, mi-am platit datoria,
Cantand intr-o trupa de rock
Hei mama, uita-te la mine
Sunt in drum catre pamantul fagaduintei

Sunt pe autostrada catre iad
(nu ma opri)

Si o iau in jos, in jos cat cuprinde
Sunt pe autostrada catre iad

Pentru multi rockeri, rockul este doar fun, muzica tare, spirit liber, prieteni adevarati, blugi si tricouri misto, concerte, bere etc. Cu siguranta, majoritatea rockerilor stiu insa si limba engleza si temele predilecte ale rockului. Ei stiu pe dinafara versurile melodiilor preferate si urmaresc interviuri cu artistii favoriti.  Pana acum nu am intalnit un singur rocker prost, care sa nu stie macar sa inteleaga engleza, daca nu si sa o vorbeasca foarte bine. Practic engleza este o lingua latina a rockului, asa cum italiana este pentru opera.

Putini rockeri sunt cei care isi pun problema mesajului transmis prin muzica. De altfel, nu doar rockeri, toti oameni din ziua de azi, se concep, cresc, sunt educati si se misca in jurul televizorului sau a radioului, iar mai recent a calculatorului. Cine isi mai pune problema azi, oare ce zice ala care canta, ce mesaj transmite, sunt eu de acord sau nu cu el? Superficialitatea este o regula in multe privinte, este banal ce spun, dar filtrarea muzicii pe baza mesajului transmis este deja o raritate, pare ceva absurd si sa spui ca tie nu iti place o melodie deoarece nu esti de acord cu versurile sau deoarece viata artisului ti se pare nu prea demna de urmat. De fapt nu doar cu muzica se intampla asa, ci si cu literatura. Multi citim carti scrise de autori despre care nu stim mai nimic. La fel si cu filmele, nu alegem un film pe baza calitatii regizorului sau a actorilor care joaca, alegem ce ni se pare noua interesant din ce ni se pune pe masa de “divizia de marketing” a companiei respective.

Asadar, vrem nu vrem, ascultam muzica, citim carti, vedem filme fara sa ne intereseze prea mult “ce hram poarta”. La muzica nu prea ne intereseaza versurile, la carti ideile (desi aici e mai complexa problematica), iar la filme este oricum imposibil sa stii dinainte ce schimbare asupra ta va avea vizionarea unui film. Nichita Stanescu supunea o data, ca o niste versuri urate pe o melodie frumoasa, sunt retinute mult mai usor decat niste versuri frumoase pe o melodie mediocra. Asta in conditiile in care avem rabdarea si interesul sa mai ascultam versurile, pentru ca de multe ori nu retinem decat refrenul, si nici ala pentru ca ne-ar interesa ci pentru ca este totusi mai usor de retinut, in urma unor ascultari repetate.  Iata deci ca muzica primeaza asupra textului. Memoria noastra capteaza mai usor mesajul muzical decat pe cel textual. Si bineinteles, pe cel vizual decat pe cel auditiv.

Iata de ce rockul este o muzica atat de iubita, pentru ca are puterea de a penetra in memorie si in alte componente ale sufletului nostru, incomparabil mai puternic decat textul. Toate genurile muzicale au o anumita putere si precedenta fata de text, poate doar in hip-hop, textul conteaza mai mult, desi si acolo basul si ritmul acopera de multe ori vocea cantaretilor. Oricum, nimeni nu devine fan al unei formatii pentru mesajul pe care aceasta il trimite, nimeni nu urmareste sa vada cat de frumoase sunt textele melodiilor ca sa spuna daca ii place sau nu o melodie. Muzica face totul, dar odata cu muzica primim in sufletul nostru si mesajul pe care aceasta il poarta, si nu doar il primim, dar si aderam la el, impreuna cu muzica. Deoarece muzica ne provoaca acea “stare de spirit” si ne deschide sufletul imbratisand-o si o data cu ea devenim mai aproape de cei care ne-o transmit si de cei care de asenemea vibreaza la fel ca noi, o data cu muzica intra si mesajul.

Iar in cazul AC/DC mesajul este explicit, nu este nevoie de traducere: sunt pe autostrada spre iad. Toti cei care au cantat impreuna cu AC/DC aceste versuri, l-au scuipat pe obraz pe Hristos: pleaca, nu te vrem, nu vrem raiul, nu ne intereseaza “oferta” ta, noi mergem spre iad.

Imi povestea un var ca el crede ca in rai este plictiseala si ca in rai e mai palpitant. Dupa el, in rai sunt bosorogi si babe care canta plictisitor ca la biserica iar in iad sunt petrecaretii si pacatosii care chefuiesc si se distreaza. Cu siguranta ca majoritatea rockerilor, desi le-a dat Dumnezeu minte sa studieze problema, gandesc la fel:

RAI = porunci, dogme, reguli, plictis

IAD = petrecere, fun, libertate

Ei gandesc ca satan de aia s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu pentru ca nu il lasa sa se distreze si pentru ca ii impunea reguli si disciplina, ceea ce este nashpa. Cu siguranta ca nu este asa, explicatiile  “easy” sunt mereu mai usor de acceptat, par simpliste si prostesti, o stim fiecare, dar macar nu ne mustra constiinta. Putem in continuare sa fim “liberi”, sa ne lasam incarcati cu energie de “zeii fulgerelor” si sa bem bere linistiti dupa, totul sunt niste povesti, daca nu omori pe nimeni, nu esti satanist, Dumnezeu va fi ok cu tine si viata merge inainte. La urma urmei, cine isi mai pune de fapt problema unde merge viata noastra? De ce sa ne intrebam chestii prea complicate, gen cine suntem, de unde venim si unde ne ducem? Suntem aici, suntem liberi, facem ce vrem, muzica e buna, berea idem, totul e ok, la ce sa ne punem probleme? Dar iata ca altii ne trag dupa ei in iad, poate sunt doar niste versuri stupide facute sa sune cool, poate ca si chestia cu satan e doar o gluma ca sa dea bine la multimi, dar daca nu e asa?

In secolele primare ale crestinismului, in Imperiul Roman, persecutiile aveau o tenta politico-religioasa. Adica cine nu recunostea ca imparatul este dumnezeu si nu se inchina lui era considerat “dusman al statului”. Pentru crestini, ar fi fost foarte usor doar sa spuna formal ca se inchina imparatului, de fapt din ce stiu eu, nici nu trebuiau sa zica ceva ci decat sa aprinda niste jertfe de lumanari sau alte miresme in fata statuii imparatului. Cu toate acestea, multi au ales sa moara decat sa spuna macar formal ca se inchina altcuiva decat lui Hristos. Si asta chiar cand la mijloc era pretul vietii lor si al familiei lor. Pentru 2-3 vorbe, multi au ales sa moara. In locul superficialitatii si al ignoraneti ei au fost fermi si au inteles importanta aderarii chiar doar pe moment si chiar doar in aparenta, cu un anumit mesaj sau concept. Crestinii vremurilor de inceput au inteles in totalitate taina libertatii umane si totodata provocarea intunericului si au facut alegerea corecta cand a trebuit. Crestinii romani de astazi, botezati ortodocsi, dusi la biserica de mici (sau mai putin dusi), dar in nici un caz total nestiutori, in nici un caz neinformati si fara minte, au ales sa se lepede de Hristos. Acum poate au fost doar 2-3 refrene cantate impreuna cu cei de la AC/DC: “sunt pe autostrada catre iad”. Si ce mare lucru, oricum au mai ascultat aceasta melodie de o mie de ori pana acum si au mai cantat-o. Multi au mai fost chiar si prin alte tari la alte concerte. Insa cu fiecare astfel de impreuna-lepadare, haina botezului este sfasiata si “viteza” este accelerata pe autostrada catre iad. Pentru multi prabusirea va veni pe neasteptate si va fi dureroasa. Caci in fata mortii, “zeii fulgerelor” nu ii vor ajuta sa dea nici un raspuns, nu le vor spune decat: “Vai de voi prostilor ca ati venit dupa noi. Daca aveati un dram de minte, ne usurati si pe noi acum de povara de a va fi tras si pe voi in iad. Dar nu va bucurati, caci chiar daca noi v-am indemnat si voi ati vrut, ati fost liberi in alegerea voastra, noi chiar v-am pus sa platiti ca sa intrati la concertele noastre”. Asta daca vor putea sa zica ceva, caci din ce am vazut eu, in iad sunt numai urlete de durere si de spaima. Eu cand era sa fiu inghiti de un drac intr-o seara cand ascultam linistit Pantera, nu am putut sa zic nici Tatal nostru desi il stiam foarte bine. Eram “freezed” si credeti-ma nu e deloc placut. Daca ingerul pazitor nu infigea sulita in gura dracului, nu stiu cum as fi scapat. Ca si la nenumarati alti rockeri, Dumnezeu mi-a venit in ajutor, m-a scapat pe moment de sfarsitul fatal de care as fi avut parte, aratandu-mi dinainte ce ma asteapta cand voi muri. Din pacate nimeni nu m-a crezut pana acum, se pare ca fiecare trebuie sa invete din propria greseala. Sunt atat de multe marturii ale unor rockeri care au fost treziti in mod minunat incat am putea face un club. Dar la ce bun, cine pacatuieste, sa pacatuiasca, cine lucreaza sa lucreze in continuare, Dumnezeu are grija de fiecare in parte, mai devreme sau mai tarziu, toate se vor cerne. La urma urmei, “the death is not the end”, cum spunea Dylan.

Poate ca moartea sufleteasca a celor care au fost la concert va fi spre invierea lor, uneori caderea ne ajuta sa ne dumirim, simtim mai profund gustul mortii si cautam o alternativa … singura alternativa.

Alte linkuri pe aceeasi tema:

Saccsiv – SATANISMUL piesei “JOHN THE REVELATOR” – DEPECHE MODE
Cristi Serban: Intre rock si iubirea fara sfarsit – confesiuni
Sirenele – povestea unui grec care a cantat intr- formatie de heavy metal

UPDATE 03/06/10

Dupa cum se poate vedea in comentarii, multi mi-au cerut detalii despre intamplarea pe care am avut-o eu. Nu ma mira o astfel de curiozitate: de multe ori oamenii sunt mai interesati de forme de cat de continut, imaginea starneste mai mult interesul decat ideea asa cum suprafata acopera adancul. Nu prea am ce sa detaliez, nu vad ce as spune mai mult si la ce bun. Nu sunt singurul care a avut astfel de intamplari, un exemplu clasic care imi vine in minte este filmul Sirenele. In numeroase carti dar si din discutiile cu rocker convertiti am aflat ca altii au avut experiente chiar si mai “dure”. Nu asta este insa important, cum ne-a ajutat Dumnezeu pe mine si pe alti rockeri ca scapam din acest “asalt catre iad”, ci de mirare este mai ales faptul ca am putut rupe acest lant. Mie inca imi este destul de clara si concreta puterea de atractie a rockului, toata spoiala de iluzii cu care vine pe langa atractia muzicala incomparabila fata de alte genuri. As incepe cu iluzia puterii: rockul te face sa te simti puternic si stapan pe tine.

Ai sau nu conflicte cu cineva, ai provocari in viata (si cine nu are), ai momente grele, neintelegeri, nu mai suporti ipocrizia si fariseimul celor din jurul tau? Rockul iti da exact starea de spirit care te unge pe suflet si te face sa uiti de toate problemele. Este greu de detaliat si nuantat felul in care patima mandriei si maniei sunt de fapt veninul care curge prin fiecare semiton al acestei muzici. Pentru mine lucrurile au fost atat de clare si atat de mult am putut simti acest venin, incat a explica in cuvinte este greu de spus. Sunt mii si mii de momente si de situatii in care observandu-ma pe mine imi puteam da seama de pornirile mele negative si recapituland mai apoi mi-am dat seama ca acestea veneau din ascultarea acestei muzici.

Cred ca cel mai bine se poate observa felul cum “duhul” stilului rock este strans legat de manie si de mandrie prin comparatia cu un alt stil muzical, sa zicem muzica house.  Ei bine, niciodata un adolescent care adera la stilul house nu va gasi in muzica lui preferata un suport si un impuls catre conflictul cu parintii sau cu profesorii de exemplu. Insa pe cand eram eu rocker, daca te intelegeai bine cu parintii erai de pe alta planeta. A-ti injura parintii, ale fura bani si a-i face comunisti imputiti era “casual”. Daca muzica tehno, bazata pe ritm monoton si matematic, efecte sonore cat mai “digitale” si total irelevanta, in componenta vocala stimuleaza mai mult toleranta (falsa bineinteles), visul la un viitor  cat mai “perfect” si “ideal”, este bazata pe “ordine” insasi in esenta ei (ritmul matematic, efectele sonore precise), rockul de departe se muleaza pe ideea de libertate, cu scopul de a o perverti in razvratire, precum pierzatorul satan s-a facut pe sine incepatorul razvratirii. Nici un stil muzical nu este lipsit de un anumit “duh” care ii da o specificitate precisa in atacul invizibil asupra sufletului uman, independent de duhurile care stapanesc “emitatorul”, caci si aici ar fi multe de spus. Rockul este insa avionul “stealth”, arma “ultimate” din arsenalul muzical/cultural/simbolic pe care duhurile intunericului o folosesc in alterarea puterilor sufletului uman si directionarea mai ales prin emotii a vointei umane catre autodistrugere prin ruperea totala de orice sansa de a descoperi Adevarul.

Faptul ca la AC/DC si la multe alte trupe lepadarea de Hristos este explicita, nu face decat sa confirme tot ce am spus mai sus. Invocarea lui satan nu este doar o joaca de cuvinte, un pretext pentru versuri “tari” si “provocatoare”, nu este nici macar un refuz ocazional sau o critica ponegritoare a crestinismului: azi crestinismul este oricum irelevant in constiinta publica, crestinii sunt o infima minoritate, rockerii nu au de ce sa se planga.

Desi in general vrajmasul prefera sa lucreze “covert”, din cand in cand simte nevoia sa i se faca si lui slujbe si i se aduca cantari, caci altfel ce “luceafar” ar mai fi? In plus, lepadarea explicita prin versuri este mult mai eficienta decat cea prin pornirile sufletesti ascunse ale mandriei si maniei care oricum lucreaza in viata celui care se lasa influentat si il fac sa se rupa atat de mult de Dumnezeu incat sa devina eretic sau ateu. Fiind un bun contabil al efectelor devastatoare ale armelor sale, diavolul calculeaza cum poate departa cat mai multe suflete si cat mai adanc de orice sansa de a-l cunoaste pe Dumnezeu. Pentru aceasta foloseste uneori lepadarea explicita pentru ca puterea sunetului este atat de atragatoare incat oamenii nu pot sa tina seama de versuri, versurile nu conteaza sunt doar un zumzait pe care curge muzica. Insa la cei care tin cont de muzica, aghiuta are grija ca sa le ofere si contraexemple sau “alternative” si am putea include aici in special trupele de “rock crestin”.

Orice rocker care ii vei spune ca rockul este satanist, iti va raspunde ca nu, doar black metal-ul este satanist si nici asta tot sau ca sunt trupe sataniste asa cum sunt trupe crestine. Insa eu pana acum nu am intalnit un rocker care sa imi spuna ca nu ii place AC/DC si ca nu ar da orice ca sa cante impreuna cu ei la concert “sunt pe autostrada catre iad”.

Cu toate acestea exista bineinteles nuantari, sunt trepte ale raului, sunt lepadari explicite sau melodii mai inofensive. Una este sa asculti Slayer cu al lor “God Hates Us All” si altceva sa asculti Count Raven cu “Children’s Holocaust”. Duhul este insa acelasi, si nu face decat sa ii cheme pe toti la el prin vointa proprie a fiecaruia, caci chiar daca versurile ar striga “Doamne, Doamne”, daca inima nu este curata nu ne foloseste la nimic. Iar o inima curata este greu de curatit dupa ce ai lasat multime de gunoaie sa intre in ea.

9 comments

  • Vai noua !Larga este calea catre iad, si multi cei care se imbulzesc spre ea !…Sa ne rugam asa cum spui pentru trezire , pentru intoarcere.Este posibil.Fiul ratacitor este oricand primit.Amin.

  • Slava Domnului ca mi-a fost luat valul de pe ochi si nu mai vreau sa ascult aceasta muzica. Si eu am fost intors din satanism practic (ascultam black metal) si ma bucur sa spun ca duminica am fost la biserica, nu pe “autostrada catre iad”, chiar daca nu sunt nici acum vreun sfant simt harul lui Dumnezeu cum lucreaza si Sfantul Inger Pazitor care ma ocroteste.
    Doamne ajuta!

  • Ai vorbit de un drac care era sa te inghita…Care au fost simptomele? Cumva frica aparuta de nicaieri si imobilitatea corporala? Senzatia aceea ca e cineva foarte rau langa tine si care nu are nimic bun in el? A facut vreodata zgomote ciudate?

  • “Eu cand era sa fiu inghiti de un drac intr-o seara cand ascultam linistit Pantera…” – ai incercat sa te duci la un psihiatru ?

  • Asa este, bne ar fi sa tinem cont de cuvintele unor melodii, de mesajul unor filme pt ca ne bagam in subconstient informatii negative si nu mai ies de acolo Ar trebui sa avem o igiena a mesajelor care ajung la noi si sa ne ferim de ceea ce e murdar si stricat.

  • Pe unul din blogurile crestine au aparut pareri pro si contra Le public fara a dezvalui identitatea

    Parintele

    Multumim acdc, s-a incins discutia pe grup

    Ca sa intri in Imparatia lui Hristos, trebuie sa renunti la multe lucruri, chiar daca suna bine -eu am alte preferinte muzicale, dar gusturile nu se discuta. Incet, incet am invatat sa renunt la astfel de distractii, dar trebuie sa pui ceva in loc, ceva mai bun, altfel nu merge.

    Nu e vorba sa interzici o serie de lucruri nocive. Daca esti crestin, o sa tii cont ca te-ai lepadat de satana si de toate lucrurile lui. Si ca te-ai unit cu Hristos si cu Biserica lui.

    Intotdeauna crestinii au avut o constiinta mult mai ingusta decit contemporanii lor. Pentru ca noi stim ca este o singura Cale. Si a marturisi acest lucru nu e o forma de ura, ci dimpotriva.

    In fata lui Hristos, alegerile sunt intr-adevar extreme. De asta a venit.

    Si va veni.

    Mihai:

    Salutare tuturor!

    …..pentru multi rockeri, blugii `taiti`, bere, concerte, bla-bla-bla, CARPE DIEM, o fi un mod de viata cool!
    Dar sa nu exageram! ….si pan` la urma ce inseamna sa fi rocar??? GIGEL Chiazna in al sau articol irelevant si `extremist` nu face altceva decat sa arate ca, si el si cei care`i sustin opinia, fac parte din MAREA `OALA` a ignorantilor si e extremistilor de tot….. `felu`, fie ei roacari, manelari, atei, bla-bla-bla. …..chiar si persoane `religioase` .
    Ii sigur ca `multi rockeri` sunt exact precum descrierea lu` Gigel, dar sa nu generalizam. …si nu tot ce inseamna rock ii `sex, drugs and rock `n` roll`!!! Prea mult tam-tam inutil face Gigi pe blogu lui, care in trecut a fost probabil `un rocker` extremist si acum….ii un altfel de `extremist`.
    Abordarea `directa si extremala` a unor teme de genul asta si pe un ton ca acesta nu rezolva NIMIC ,decat amplifica o stare de conflict, iar conflictul duce la sustinerea cu tarie a unor argumente pro si contra( pe diverse subiecte), iar argumentele de cele mai multe ori scapa de sub control si se ajunge la extremism, ura si tot tacamul de rele!
    ….asa ca draga Gigel: “viva extremismo, viva ignorancia!! “

    Cristian:
    Eu cred ca ori cu Dumnezeu ori cu mamona. Asta inseamna extremist in viziunea lui Mihai.
    Nu traim decat o singura data, nu-ti permiti sa fi caldicel, iar daca dupa unul sau mai multe concerte nu te dumiresti, nu mai ajungi sa -ti traiesti viata frumos.

    Mihai:
    ` STINA is de acord! Caldicel? Poate tolerant ar fi mai potrivit!!! Din intoleranta si lipsa de intelegere se ajunge la extremism! Iar Gigel in al sau articol a dat dovada de intoleranta si a clasat `cu usurinta ca `rokeri sunt…., rocku` ii o muzica diavoleasca` !
    Iar daca te duci la un concert rock, unu doua, zece…. nu inseamna ca te lepezi de Hristos!
    Gigel ramane un `extremist` iar daca vrei detalii Cristina, o sa ti dau!
    Abordarea lui e una cat se poate de puerila, …. o dramatizare banala!

    Irina:

    V-am lansat provocarea legata de articol pentru ca nici eu sunt foarte dumirita in ceea ce priveste muzica rock. Am foarte multi prieteni care iubesc acest stil de muzica si adevarul este ca foarte multe melodii suna foarte bine. Rock-ul ca atitudine presupune o evadare si cred ca multi il asociaza cu ideea de libertate, fapt care il face foarte popular mai ales printre tineri.
    Nelamurirea mea este: cat de toleranti trebuie sa fim? Am observat ca azi se face apologia tolerantei, inteleasa insa ca lipsa unor repere, nu ca o acceptare a unor limite ale firii sau a unor neputinte. Cat de toleranti ar trebui sa fim fata de acest fenomen, rock-ul? Este doar o faza prin care trec unii tineri in evolutia fireasca de la un copil dependent de parinti la un adult liber? Sau chiar este un pericol?

    Personal, cred ca fenomenul ne-ar putea folosi tuturor crestinilor: daca atunci cand am auzi “I’m on the highway to hell”(sunt pe autostrada spre iad) ne-am gandi la pacatele pe care le facem in fiecare zi influenta ar fi chiar una benefica

    Doamne ajuta!
    Irina

  • Cea mai mare şmecherie a diavolului a fost să facă oamenii să creadă că el nu există, spunea cineva.
    Rockul ca gen muzical este foarte amplu, cert este că am întâlnit printre tinerii care îndrăgesc rockul, oameni care gândesc, inteligenţi, cu mult bun simţ şi respect în proporţie mult mai ridicată decât a celor care îndrăgesc manelele, de exemplu.
    Aici cred că sunt de acord cu Irina-Este doar o faza prin care trec unii tineri in evolutia fireasca de la un copil dependent de parinti la un adult liber.
    Şi apropo, aţi fi miraţi să aflaţi câţi dintre ei frecventează Biserica şi au duhovnici.

  • Dle Gigel Chiazna:

    Ma scuzati ca v-am pus acea intrebare. Pur si simplu m-a cam socat ceea ce ati scris mai sus. Daca ati experimentat acele lucruri, este foarte infricosator. Pur si simplu este prima data cand aud o relatare atat de directa, despre un asemenea subiect. Nu-i nici o suparare ca nu mi-ati raspuns. Doamne ajuta!

  • Acum am (re)vazut articolul si-mi pare de bun simt sa aduc inca o perspectiva, de orientare putin diferita fata de genul de muzica despre care vorbesti.

    Evit judecati de valoare, fiind unul din cei care agreeaza constructivitatea stilului despre care fac referire.

    Dar din punctul meu de vedere, prezinta un oarecare interes deoarece:

    – (1)este corelata intuitia parintelui Seraphim Rose in legatura cu unele dintre miscarile de intoarcere catre firescul vietii (in perspectiva ortodoxa), care apar in urma aculturarii de tip occidental, manifestate si prin exponentii sau ascultatorii sinceri ai unor stiluri de muzica

    (http://deveghepatriei.wordpress.com/2012/03/22/editorial-alexandru-suditoiu-noua-muzica-nationalista-si-conceptul-parintelui-seraphim-rose-death-to-the-world/)

    – (2) nu pot sa uit avertismentele lasate scrise de evanghelistul Matei, legate de proorocii mincinosi care vor incerca sa insele, de va fi posibil, chiar si pe cei alesi

    (http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=24)

    Le-am prezentat ca 2 perspective antitetice, dupa parerea mea, care ar merita atentie. Nu pentru ca sunt de pe acum cu siguranta de bun/rau augur, ci pentru ca se inscriu in niste tendinte mai putin accentuate, desi vecine la ordinea zilei cu cate unii dintre noi.
    Iar asta se concretizeaza si in emisiuni de metamorfozare a mesajului pe frecvente potential (nu obligatoriu) antihristice

    (http://www.youtube.com/watch?v=hW6m7-WvKcU)

    Este vorba, de oameni sinceri in cautarile lor, banuiesc eu.

    Numai bine, frate 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *