Razboi la inceput de post

UPDATE 2 MAR 2014: mai exista o speranta cu privire la americani: pare logic ca ei sa astepte mai intai confruntarile intre armata ucraineana si cea rusa si abia apoi sa intervina; nu sunt expert militar dar ma gandesc ca americanii pot sa simuleze o pasivitate initial si sa loveasca ulterior rusii cand acestia nu se asteapta si dupa ce deja rusii vor fi implicati in lupta cu armata ucraineana. Alegerea unei implicari e cu atat mai complicata cu cat probabil scenariile americane ia in considerare atacuri nucleare avand in vedere capabilitatile inamicului.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Iata ca razboiul bate la usa si se pare ca cel putin un nou razboi rece va incepe si noi vom fi din nou prinsi in ghearele istoriei. Nu prea sunt multe de spus, doar ca pacat de amagirile pe care ni le facem uneori si pacat ca uitam ca suntem doar o frunza in vant pe acest pamant si mai bine am muri cu demnitate decat sa mancam rahat in fiecare zi si sa facem jocurile altora in speranta unor false promisiuni si iluzii. Istoria se repeta insa, de cate ori nu am avut conducatori nevrednici? Oare a observat cineva ca in istoria noastra, marile figuri de conducatori au cam fost totdeauna cei care au scos sabia si au infruntat dusmanul? Oare care dintre marile nume de care am auzit la istorie s-au remarcat prin aliantele pe care le-au facut si care ar fi dus tara la perioade de bunastare? Oare care dintre ei s-au remarcat prin buna coordonare cu “marile puteri” si prin diplomatia stralucita pe care au jucat-o?

Istorie trecuta … Dar sa trecem la cea contemporana. In 1991, la Budapesta, Ucraina a acceptat sa cedeze armele sale nucleare Rusiei in schimbul protectiei granitelor sale de catre SUA, Marea Britanie, si Rusia. Pe de o parte Ucraina, avand temerile fata de rusi, accepta garantiile celor doua mari puteri militare ale vestului. Pe de cealalta parte, pentru ca niciodata Ucraina nu va putea face fata unui razboi conventional cu NATO, pentru a fi ferita de riscul de a fi cucerita de vreo tara vecina dinspre vest, accepta sprijinul surorii mai mari Rusia. Intre timp, relatiile cu sora s-au cam racit, si iata ca a avut loc si o revolutie si Rusia a invadat Ucraina, deocamdata in Crimeea, dar maine-poimaine posibil in toate regiunile din est majoritar locuite de rusi si cine stie pana unde vor ajunge. Conform tratatului de la Budapesta, americanii si britanicii trebuiau deja sa reactioneze. Ce fac insa americanii? Ce fac britanicii? Ii ameninta pe rusi cu … izolarea politica si economica. Si in plus, suspenda participarea la G8 in Sochi. Brava!

Nu ma intereseaza prea mult ce se va intampla, in sensul ca oricum un razboi este inevitabil in actuala configuratie a lumii, fie intre SUA si Rusia (desi Obama e cam papa-lapte ca sa porneasca ceva acum, iar europenii nu au armata), fie intre China si SUA (Japonia! – acolo americanii nu vor avea de ales si pe chinezii oricum trebuie sa ii infrunte mai devreme sau mai tarziu). Evident exista oricand riscul ca in oricare parte scanteia sa sare, sa se escaladeze totul si de partea cealalta si sa avem parte de un nou razboi mondial care evident nu va fi deloc neconvetional, in ciuda iluziilor pe care si le fac unii. Daca scanteia nu va fi acum cu Ucraina, cine stie maine de unde se va aprinde scanteia. Mai sunt multe zone de risc: Siria, Iran, Asia de est etc.

Ce vreau eu sa subliniez: noi suntem membri NATO. Mai putem crede dupa aceasta atitudine lașă a americanilor si britanicilor ca daca Rusia va ataca Romania, tarile NATO ne vor apara? De ce ar face-o in cazul nostru si acum in cazul Ucrainei nu fac nimic? Da, stiu, se poate spune imediat: e o cu totul alta situatie. NATO e NATO si evident nu ar sta cu mainile in san. Budapesta e doar asa … un tratat vechi pe-acolo, praf in ochi aruncati Ucrainei la un moment de slabiciune ca sa o convinga sa renunte la armele nucleare. O data rezolvata problema, pentru vestici, ce mai conteaza ca acum rusii au atacat-o, era oricum a lor si e oricum problema ucrainienilor, pe cand daca va fi atacata o tara NATO ca Romania, SUA vor lansa imediat toate avioanele lor si toate tancurile din Germania vor veni sa ne ajute, toate rachetele super-patriot vor fi plasate urgent la granita ca sa ne protejeze, toate tarile membre NATO se vor mobiliza si ne vor apara. Nu asa visam cu totii? Nu toti avem o imagine feerica despre puterea SUA/NATO si despre intangibilitatea acestei aliante care s-a dovedit atat de puternica incat a castigat razboiul rece? Nu toti ne simtim foarte siguri si protejati in aceasta puternica alianta? Iluzii pe care probabil si le-au facut si unii ucrainieni de au avut curajul sa creada ca chiar pot sa shimbe macazul inspre UE.

Singura noastra certitudine este ca suntem totusi mai feriti de necazuri decat sunt ucrainienii. Chiar daca sunt slavi, sa ne gandim prin ce au trecut si ce probleme au ei. Niciodata nu se vor ridica si nu vor putea construi nimic la granita intre doua imperii. Pentru cei din vest, poarta stigmata rosie, pentru cei din est, uncrainienii sunt slavi de rang secundar, cum suntem noi europeni de rang capsunar – populatie buna de munca ieftina, buna de facut joburile de jos ieftin si fara defecte daca se poate. Nu stiu care e realitatea, dar nu m-ar mira daca rusii i-ar trata pe ucrainieni cum ne trateaza pe noi italienii: tigani care vorbesc o limba latina. Teritoriul lor, resursele pe care le mai au, pozitia geostrategica sunt doar marfuri de schimb si tabla de joc pentru ceilalti. Singura optiune a ucrainienilor de acum este jertfa. Au inceput deja, focul a fost aprins dar probabil vor mai avea inca multa jertfa de facut in continuare. Cu sau fara voia lor, aceasta li se va cere fie din partea “fratilor” din est fie din partea “binefacatorilor” din vest.

Ciudat sau nu, razboiul bate la usa la inceput de post. Avem inca un motiv sa postim, avem inca un prilej sa meditam la efemerul acestei lumi si la putinul timp pe care il mai avem de trait. Fiecare post este un razboi, dracii se “supara” daca il luptam cum trebuie si apar ceea ce se numesc “isipte” care se manifesta destul de variat de la om la om: nervozitate la unii, tristete la altii, oboseala, iritatie, certuri, stres. etc. Postul numai pace nu inseamna, mai ales pentru cei care postesc cum nu se posteste si care il abordeaza doar ca pe o dieta culinara presarata cu niscavai “arome” de spiritualitate: abtinerea de la cafea, de la TV, participarea la slujbe din cand in cand, un acatist in plus, etc.

Acum in post, daca goarnele razboiului tot suna la o aruncatura de bat de noi, ne putem gandi mai usor si la moarte si la rosturi si la poruncile care ni se cer si care nu sunt deloc grele. Innoirea mintii care ni se cere (vezi motto-ul) este un lucru greu, anevoios, problematic. Mintea oricum este dinamica, se innoieste tot timpul, de cele mai multe ori cu rele. Gandurile rele nasc alte ganduri rele si se creaza astfel nu doar sinapse (sau axe) ale raului, ci pervertirea ajunge pana la nivelul perceptiilor si chiar al senzatiilor. Cand raul ne domina, si o raza de lumina ne arde. De multe ori poate e mai bine macar sa nu ne pierdem mintea, daca de innoit nu putem. Macar sa nu pierdem ce am dobandit, macar sa ne hranim din putinul bine pe care l-am strans si sa asteptam “suportul aerian” intre timp – si asta este o strategie cand suntem in inferioritate – si care nu suntem? Mai ales ca ajutorul nostru nu este de la NATO. Fericiti insa cei curajori care nu se multumesc sa stea si sa astepte ajutoare, ci se arunca in lupta inainte asa cum pot, tragandu-si ranile si slabiciunile, dar urmandu-si dusmanul cu ferocitate si avand un singur gand: biruinta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *