Transcendence 2014 (recenzie)

SPOILER ALERT: acest articol nu tine cont de cei care nu au vazut filmul, deci celor care intentioneaza sa il vada le recomand sa salveze articolul pentru “dupa”

Inainte de a vedea filmul, ar fi utila familiarizarea cu conceptul de singularitate din futurologie care se refera la un moment (potential / discutabil) din viitor in care inteligenta artificiala ajunge sau depaseste inteligenta umana, din toate punctele de vedere. Spun din toate punctele de vedere pentru ca de exemplu inteligenta artificala deja depaseste de departe creierul uman pe anumite domenii selective cum ar fi: operatii matematice, recunoasterea formelor, sah, etc.

Evident este discutabil care ar fi “toate punctele de vedere”. Chiar daca cu privire la ratiune sa zicem ca progrese uimitoare se vor putea face, cu privire la empatie si emotii, este extrem de discutabil in ce masura calculatorul va putea simti placere si durere. Dar nu doar in aceasta privinta, ci in majoritatea aspectelor legate de singularitate exista dezbateri aprinse si pareri ale unor oameni cu greutate care acopera toata marja de la “niciodata” pana la “oricand in viitor singularitatea poate sa apara”.

Filmul dezbate o tema nu doar interesanta dar si greu de ecranizat. Personal mi-a fost foarte greu sa fac abstractie de gimmick-urile tehnologice cum ar fi ecranele multiple cu grafice tridimensionale sau limbajul pseudo-tehnic folosit pe alocuri. Din fericire insa problema singularitatii nu este abordata la fel de trivial ca mijloacele folosite si plot-ul se leaga acceptabil de tema, actiunea decurgand antrenant si fara derapaje prea grave.

Dar destul despre film si sa revenim la tema singularitatii. Dupa parerea mea, inteligenta artificiala este extrem de departe de punctul in care poate macar pretinde ca exista perspectiva singularitatii. Ca o mica paranteza, unii catalogheaza singularitatea ca unul dintre marile pericole care ameninta omenirea si care pot aduce extinctia speciei umane, poate chiar inainte de un potential razboi mondial nuclear.

Nu este greu sa facem scenarii despre ce s-ar putea intampla in momentul in care s-ar inventa un program software care ar imita macar partial unele componente ale gandirii umane. Sa zicem de exemplu ca se va inventa un program care sa poata invata singur orice si care este conectat evident la Internet. De asemenea, sa presupunem si ca acest program are la dispozitie o putere de procesare si de stocare rezonabila. Doua proprietati ale gandirii umane i-ar fi necesare pentru a pune in pericol viitorul speciei umane: capacitatea de a invata si instinctul de conservare. Avand capacitatea de a invata, avand puterea de procesare si accesul la Internet, evident va asimila rapid informatie si spre deosebire de creierul uman care are un numar de senzori limitati, viteza si cantitatea informatiei disponibila pe Internet, ar crea conditii proprice pentru o invatare mult mai rapida si mult mai solida decat orice om. Trecand la instinctul de conservare, facand abstractie de eventualele capacitati morale sau emotionale, o inteligenta rece va cauta evident sa elimine orice risc potential si sa isi creeze conditiile ideale de conservare si supravietuire.

Nu vreau sa intru prea mult in motivatie si scopuri, vreau doar sa creionez cadrul aproximativ in care se desfasoara actiunea filmului: un cercetator care studiaza cum functioneaza creierul uman si care reuseste sa “uploadeze” mintea unei maimute in calculator, ajunge pe punctul in care mai are de trait doar 2-3 saptamani. In fata mortii, isi asuma riscul si incearca cu ajutorul sotiei sa se … “uploadeze” si astfel “se transcende”. Ce urmeaza este interesant si nu o sa dezvalui. Cu siguranta realizatorii filmului au consultat ceva futurologi si s-au ferit de exagerari sau trivialitati a la Robocop.

Este amuzant totusi orgoliul celor care cred ca stiinta va progresa fara limite si ca singularitatea este doar o problema de timp. Paradoxal, se discuta despre singularitate dar se ignora ca omul nu stie nici macar ce inseamna constiinta. Cei mai mari oameni de stiinta, daca ii pui sa dea o definitie a constiintei, iti spun chestii cu totul diferite sau poate chiar contrare. Constiinta pare acea farama de infinit pusa in noi de Dumnezeu care scapa oricarei masurari sau definitii si totusi este atat de prezenta si familiara, ba chiar fundamentala fiintei umane. Evident, exista nivele de constiinta inferioare si la animale. Exista constiinta prezentei in spatiu, a apartenentei de o familie, a ordinii sociale si poate chiar a unor sentimente de prietenie sau vina. Cu greu putem sa negam ca uneori cainii cel putin denota prezenta sentimentului de vina, ca sa nu mai amintim de incontestabilul sentiment de prietenie care nu este legat strict de conditionare. Dar omul are atat de multe alte straturi adaugate peste incat pare o gluma proasta orice tentativa de ale cataloga. Cum putem de exemplu sa vorbim despre capacitatea de a planifica, fara sa discutam despre motivatie. Discutand despre motivatie, nu avem cum sa nu intram in emotii, experienta, ambitie, memorie etc.

Mintea omului pare atat de evident a fi un tot unitar care nu poate fi disecat oricat de tentanta si promitatoare pare a fi aceasta misiune. Inevitabil, exista progrese pe anumite felii si aventura cunoasterii mintii umane abia a inceput. Ca si in cosmologie insa, fiecare pas inainte, arunca noi si noi intrebari si mai greu de raspuns si deschide cercetatorilor noi paradigme. Poate una dintre aceste paradigme va include si posibilitatea de a copia mintea fara a o intelege, poate vom putea replica cateva structuri si procesele se vor dezvolta de la sine, asa cum oamenii de stiinta reusesc sa faca tesuturi artificiale sau chiar organe. Chiar insa daca o structura neuronala fie ea doar artificiala, fie hibrida, va reusi sa imite gandirea umana, semnul de intrebare se va ridica atunci cu privire la suflet: ce va fi in stare sa faca o minte fara suflet, ce moralitate va avea si ce va insemna constiinta de sine intr-o structura artificiala.

Revenind la film, se pune de mai multe ori intrebarea cu privire la dovedirea existentei constiintei. Cand intra prima data in laborator si ia contact cu “programul ganditor”, un cercetator prieten creatorului programului, il intreaba: “Cum dovedesti ca esti constient?”. Raspunsul vine: “Nu pot. Dar dumneavoastra, profesore, puteti dovedi ca sunteti constient?”. De apreciat minimul bun simt al realizatorului filmului de a sublinia un amanunt esential al temei abordate: faptul ca nu stiim ce inseamna constiinta. Chiar si asa, realizatorii au explorat ce ar insemna si ce ar putea schimba atingerea punctului singularitatii pe o cale ocolita, care nu presupune raspunderea la toate intrebarile cu privire la functionarea mintii.

Filmul este o utopie evident si nu putem avea pretentii prea multe de la el, avand in vedere gravitatea chestiunii. Singularitatea dupa parerea mea este mai mult o chestiune filosofica decat practica. Inteligenta artificiala este deja un termen “obsolete” si recent talentele in domeniu s-au orientat mai mult spre domenii mai “productive” cum ar fi robotii de trading automat, aplicatii militare (drone, spionaj, criptografie) sau economice – big data pare a fi deja o noua obsesie in ultimii ani. Si pana la a spera ca inteligenta artificiala va salva omenirea, adeptii singularitatii ar face mai bine sa militeze macar pentru accesul la beneficiile tehnologiei al cator mai multi oameni, ceea ce si asta este in parte o utopie, cata vreme inca exista razboaie si foamete …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *