În căutarea ortodoxiei

Iubiţi fraţi! Cuvântul nostru din Duminica Ortodoxiei trebuie să înceapă, în chip firesc, cu întrebarea: Ce este Ortodoxia? (din Predica Sf Igagie Brianceaninov la Duminica Ortodixiei

Si pe vremea Sf. Ignatie Brianceaninov ca si acum mireni si preoti se intrebau si se problematizau: “Ce este Ortodoxia?”. Cei mai curajosi si datori sa raspunda, o faceau prin predici. Cei mai convingatori, si atunci, ca si acum o fac mai ales prin fapte. Poate si pe-atunci si cu siguranta si pe-acum, cei multi o fac mai ales prin vorbe desi nu au faptele. Gutenberg dar mai ales Tim Berners-Lee [1] sunt vinovati pentru asta, facilitand popularizarea cuvantului scris, respectiv a imaginii si sunetului. Si nu e rau, desi nici prea folositor. Cu toata informatia care este, cu atat pare mai greu sa gasesti un raspuns. Mai ales un rapuns care sa se lipeasca de tine, care sa te scoata din nedumirire, care sa te impinga inainte, care sa fie altceva decat zgomot cel mult placut la ureche si interesant, care sa te indemnde sa dai un like.

Ortodoxia cred ca este in primul rand o cautare. Cine poate poate spune ca a gasit ortodoxia si cine poate spune ca a gasit-o indeajuns incat sa nu o mai caute? Inainte insa de dorinta de cautare, vine setea. Cautarea nu este decat manifestarea setei. Dumnezeu fiind o taina, niciodata nu poate fi cunoscut si setea de cunoasterea a lui Dumnezeu se autoalimenteaza cu fiecare raspuns si cu fiecare pas facut inainte. Dar ce ne diferentiaza pe noi ortodocsii de alti cautatori ai lui Dumnezeu, care au alte “metode”, alte cai? Multi oameni, cand justifica indiferenta si separarea fata de ortodoxie spun ca au “credinta lor”. Asta din cei nascuti ortodocsi, nu ma refer la eretici, pagani sau atei, care si ei cauta dar nici macar nu stiu ce si nu stiu cum. Prin ce ne ajuta deci ortodoxia ca sa cautam mai bine?

Diferenta principala intre cautarea ortodocsilor si a eterodocsilor este poate ca noi avem certitudinea ca ne aflam pe calea cea buna, ca il cautam pe Dumnezeu unde trebuie si nu zabovim aiurea. Evident este o afirmatie putin pretentioasa pentru cei care nu au trait experienta acestei certitudini, desi nu lipsita de adevar. Cine poate spune ca face cautarea cum trebuie si unde trebuie?

Cu atat mai grea este cautarea, cu cat niciodata nu sesizam putinele progrese sau regrese pe care le facem. Asa cum nici cand punem sau dam jos 2-3 kilograme la greutatea noastra, pana nu avem confirmarea cantarului nu ne bucuram sau nu ne intristam, cu atat mai greu sesizam inaintarile sau inapoierile in cautarea noastra. Mai ales cand procesul cautarii nu e pe un singur plan si atat ratiunea cat si sentimentul si duhul sunt mai mult sau mai putin angajate in aceasta cautare.

Cu atat mai grea este cautarea, cu cat nici macar progresele pe care le facem nu ne bucura prea mult ci ni se par normale iar regresele, de asemenea le tratam cu superficialitate si rareori ne ard si ne problematizeaza, impingandu-ne sa le corectam. Sa exemplific: cand am aflat deja raspunsul ca trebuie sa tinem post si am inceput sa tinem post, dupa o vreme deja postul devine o obisnuinta si progresul facut nu mai ne aduce bucuria unei implinirii si unei realizari, sau cel putin bucuria nu mai e la fel de perceptibila. In directia opusa, pacatul clevetirii si al judecatii si desi l-am marturisit de nenumarate ori si am incercat sa nu il mai facem, ne poate cuprinde pe nesimtite in mrejele sale, in aceeasi masura in care sensibilitatea si atentia fata de acest pacat se diminueaza din cauza obisnuintei si a superficialitatii cu care tratam pacatele considerate mici, banale, obisnuite, de zi cu zi. Putinele momente de trezire, rareori sunt acompaniate de cainta si regret: ratiunea vede, dar duhul nu simte durerea acestui pacat.

Cum poti deci merge pe o cale cand nici nu ai prea mari bucuri cand faci pasi mici inainte si nici nu te arde cand faci pasi mai mici sau mai mari inapoi? Pasii mari sunt greu daca nu imposibil de facut si scurtaturi nu prea exista sau daca exista si acelea presupun un efort. Ce sa te impinga mai departe, ce sa alimenteze dorinta de a pasi si de a urca mai sus pe munte?

munte-ceata

Comparatia intre viata duhovniceasca si urcarea unui munte este foarte expresiva. Indeplinirea poruncilor este precum un urcus greu. Ispitele sunt precum piedicile avute pe drum: dusmani care ne ataca, animale salbatice, tentatii periculoase, raspantii care ne pun in incurcatura, etc. Cand mergem pe carari batatorite, parca avem mai multa siguranta. Cand avem calauzitori, de asemenea, prindem curaj si desi drumul este greu, macar stim ca nu ne ratacim. Cand avem tamaduitori, cand avem doctori care sa ne vindece ranile, cand avem merinde pentru drum, a merge mai departe nu este imposibil. Ortodoxia ni le ofera pe toate acestea. Si cu toate acestea, calea este deosebit de grea. Uneori pare atat de greu incat nici promisiunile rasplatilor pe care le vom primi daca ajungem la cap si nici marturisirile celor care au ajuns pe culmi mai inalte, nu ne mai ajuta si nu ne mai motiveaza. Ne-am dori parca un 4×4 sa ne ia pe sus si sa ne duca acolo.

Brian Tracy, un scriitor de carti motivationale si conferentiar pe acelasi domeniu, este faimos in lume pentru promovarea ideii ca fiecare om sa aiba scopuri bine definite (goals), ideal in scris pentru toate domeniile vietii lui: scopuri pe plan personal, familial, scopuri pentru cariera, pentru locul de munca, pentru activitatea sociala, pentru tot ce ne interseaza pe noi. Scopurile spune el, trebuie sa aiba cateva caracteristici: sa fie realizabile, sa fie clar specificate, sa aiba un deadline, adica o perioada pentru realizarea lor. De exemplu, daca vreau sa slabesc, un scop incorect ar fi: vreau sa slabesc cat mai mult cat mai repede. Un scop corect definit ar fi: pentru urmatoarele 6 luni vreau sa slabesc cate 2 kg pe luna. Persoanele care sunt constiente de scopurile lor si au o lista scrisa cu ele, le revizuiesc periodic si urmaresc sa le implineasca, au performante extraordinare comparatciv cu persoanele care nu isi organizeaza viata in jurul scopurilor, nu cred ca pot realiza ceva, nu sunt interesate sa realizeze ceva concret si viata lor e un lung sir de reactii la evenimentele care ni se intampla, nu un sir de actiuni si evenimente pe care noi le provocam mergand inspre scopurile propuse.

[P] Comanda “Schimband gandirea, iti schimbi viata” – Brian Tracy

Pe langa scopuri, Brian propune ca fiecare zi sa fie impartita in “sarcini” bine separate, ca subcomponente ale scopurilor si activitatilor noastre. Cu fiecare implinire a unei sarcini, fie ea usoara sau grea, psihologii au observat, spune Tracy ca oamenii se simt mai bine, capata incredere in sine, au un sentiment de satisfacere si capata puteri pentru a merge mai departe in indeplinirea celorlalte sarcini si astfel din sarcina in sarcina, incet-incet, vom ajunge sa ne indeplinim si scopurile.

Pe langa scopuri (goals) si sarcini (daily tasks), nenumarate alte lucruri bune si interesante invata Brian Tracy, cum ar fi:

– clarficarea valorilor si a credintei noastre;
– corectarea atitudini si a asteptarilor noastre;
– orientarea inspre noi insine si renuntarea la a acuza pe altii si a explica raul ce ni se intampla prin cauze exterioare, privindu mai degraba fiecare problema ca o oportunitate;
– actiunea consistenta cu valorile si scopurile noastre, evitarea deturnarilor si a consumului de timp si efort pe actiuni irelevante sau daunatoare scopului si valorilor noastre;
– managementul timpului: cum sa nu pierdem timpul aiurea si sa il folosim cat mai optim;
– etc

Filosofia lui Brian Tracy (cred ca toata opera lui poate fi considerata fara ezitare o filosofie) este cumva apogeul stiintei moderne cu privire la viata, este crème de la crème a gandirii contemporane. Oamenii de top il citesc si il aplica pe Brian Tracy si de asemenea Tracy a analizat si a studiat oamenii de succes. Cei care au pus in aplicare sfaturile lui, sunt oameni fericiti si impliniti si Brian daca il vedeti, se vede pe fata lui ca este un om fericit si implinit.

De ce am facut aceasta mica mare paranteza cu privire la Brian Tracy intr-un articol despre ortodoxie? Pentru a sublinia ca ortodoxia ne ofera mult mai mult decat ce ne ofera Brian Tracy pe care il putem considera varful intelepciunii lumesti, moderne care insa nu are habar de ortodoxie. Tot ce a descoperit Tracy exista de mult in Pateric si in Filocalie si mult mai mult decat atat. Eu am ramas surprins cand l-am citit pe Tracy si recunosc ca prea multe lucruri noi nu am aflat. Tot ce spune Tracy este “nivelul incepator” pentru ortodocsi. Este adevarat ca Tracy s-a inspirat din crestinism dar nu numai. Ar exista deci explicatii pentru “asemanarile” intre ce ne indeamna ortodoxia si ce ne propune intelepciunea sincera a acestei lumi. Evident scopurile sunt diferite si Brian Tracy nu abordeaza deloc problema lui Dumnezeu sau tema vesniciei. Maxim ce atinge el este “setul de valori in care crezi” si “ce vrei sa spuna oamenii despre tine la inmormantarea ta”.

Deci ortodoxia nu este doar o stiinta care ne invata cum sa dobandim vesnicia, ci ortodoxia ne arata si cum sa fim vii si cum sa avem o viata frumoasa si implinita inca de acum. Invatatura ortodoxa cuprinde in ea nu doar tot ce avem nevoie ca sa “mergem pe cale” dar si toata intelepciunea lumeasca care ne aduce (daca o urmam) o viata implinita si echilibrata. Traind in ortodoxie, reusim sa nu fim doar niste victime ale timpului si ale conjuncturilor de orice natura, ci sa ducem la cap tot ce ne propunem, tot ce e bun si tot ce avem nevoie pentru o viata frumoasa in care nu doar sa ajungem la finalul calatoriei cu brio, nefiind pierduti aiurea sau cazuti la pamant, ci sa putem spune ca si pe carare, am avut inimile sus si nu am pregetat.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Tim Berners-Lee – inventatorul www-ului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *