Cugetări la Joia Patimilor

In acest articol, despre:

1. Ce se face si ce nu se face in Joia Patimilor?
2. Momentul arestului Mantuitorului
3. Petru avea sabie la el!

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

1. Ce se face si ce nu se face in Joia Patimilor? Este poate cel mai popular titlu de articole de astazi. Iata cateva titluri doar, cautate in 5 secunde:

– Realitatea TV: Săptămâna Mare: Ce nu se face în Joia Mare sub nicio formă
– Joia Mare: De ce să nu îţi săruţi prietenii în această zi
– De ce să nu îţi săruţi prietenii în Joia Mare şi ce li se întâmplă fetelor leneşe! (astia au adaugat un add-on)
– În JOIA MARE NU se spală rufe, nu se coase şi se pedepsesc fetele leneşe

Nu imi face placere sa zgarm prin gunoaie si nici sa repet mereu si mereu aceleasi idei: presa mainstream e jalnica, peste tot minciuna, superficialitate, trivialitate etc. Dar pentru a ne mentine sistemul imunitar activ, cate o mica doza de microbi din cand in cand nu ne strica. Starea de trezvie duhovniceasca si sanatate mentala nu se dobandeste si nici nu se mentine doar prin izolare, sau cel putin in ziua de azi, e mai greu acest lucru. In plus, nu strica daca incercam si noi sa corectam devieri pe ici, pe colo, desi o picatura intr-un ocean este nimic.

Evident, ca totul este o prostie, nu exista nimic interzis si nimic special care trebuie facut in Joia Mare. Articole de genul asta sunt pentru telenoveliste si vedetele la care se uita telenovelistele.

In realitate, in Joia Mare, este bine sa mergem la Sfanta Liturghie – desi in general numai pensionarii si someri isi pot permite luxul, asa cum este bine sa mergem si la denie, desii unii poate nu au timp nici de denie. Cine poate si nu face se numeste nepasator. Cine vrea si nu poate se numeste neputincios. Cine se duce dar e cu mintea in alta parte, se numeste neputincios nepasator. Fiecare insa cu gradele lui si aici fiecare isi poate da nota.

Eu am fost azi la Denie de la ora 16, dar multi oameni muncesc pana la 17 sau si mai tarziu si nu aveau cum sa mearga: acasa ii asteapta copii care cer de mancare, sau poate alte probleme, ca doar vine Invierea si chiar daca sufletul este mai important decat trupul, pentru cel care are evlavie, o denie la cozonac poate fi mai de folos decat pentru cel care se crede mare cuvios daca a “marcat” toate deniile din Saptamana Patimilor, dar cu “tipic-tipic si la inima nimic”, dupa cum spune Pr. Arsenie Papacioc. Dar chiar daca m-am dus la Denie, cele 12 evanghelii au fost pentru mine 11. In timpul uneia dintre ele, mintea mi-a fost cu totul in alta parte si am realizat ca am fost unsynced abia la final, cand a inchis parintele Sfanta Evanghelie.

Gestiunea timpului este complicata in ziua de azi, ca si gestiunea stresului, trezvia mintii, pacea interioara si duhul discernamantului. Cei care nu pot sa ajunga la slujbe desi si-ar fi dorit, sa isi aduca macar aminte de cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur de Inviere: “Cel ce a sosit in cel din urma ceas, Sa nu-i fie frica de intarzierea sa!” Cei care insa au putut si nu au fost din lene sau din nepasare, sa stie ca au pierdut aproape totul. Maine insa pot recupera …

Revenind la Joia Mare: azi s-au citit cele 12 evanghelii. Impropriu spus: s-a citit de 12 ori din Sfanta Evanghelie, toate etapele dintre momentul prinderii Mantuitorului in Gradina Ghetsimani si strajuirea Sfantului Mormant de catre soldatii romani. Multumita parintelui Iulian Nistea din Paris, cele 12 Evanghelii pot fi citite si online aici.

2. Momentul “arestului” Soldatii romani se apropie sa il aresteze pe Iisus. Nu imi este clar daca aveau ordin sa ii aresteze si pe ucenici impreuna cu Mantuitorul, dar eu as zice ca da. La urma urmei, preotii evreilor hotarasera ca sa il omoare pana si pe Lazar, cel inviat, pentru ca datorita lui, multi credeau in Hristos. Deci daca pe Lazar doreau sa il omoare, cu atat mai mult si pe apostoli care erau tot timpul cu El si vazusera atatea minuni. Dar nu doar ca vazusera, ci apostolii faceau si ei minuni. Stim de asta din intamplarea cu copilul indracit al carui tata, venind inaintea Mantuitorului, a spus ca ucenicii nu au putut scoate diavolul. Dupa minune, cand ucenicii au venit l-au intrebat: “noi de ce nu l-am putut scoate”. Raspunsul a fost: “acest soi de diavol iese numai cu rugaciune si post”. Deci, mie imi este clar ca foarte probabil, intentia initiala a fost ca si ucenicii sa fie arestati.

La primul contact intre soldati si Iisus, la intrebarea Mantuitorului “pe cine cautati?”, acestia au spus: “pe Iisus Nazarineanul”. Iisus le-a raspuns: “Eu sunt!” si toti s-au dat inapoi si au cazut cu fata la pamant. Nu stim ce s-a intamplat concret care sa explice gestul soldatilor. Imaginati-va ca vine un politai sa il aresteze pe Traian Basescu si acesta ii intreaba: “pe cine cautati?”. “Pe Traian Basescu” raspund politaii. “Eu sunt” raspunde Base. Va imaginati ca politaii se dau inapoi si au emotii, doar cand afla ca cei pe care il au in fata, este chiar cel pe care ei il cautau ca sa il aresteze? In nici un caz …

“Eu sunt” dupa cum stim este numele lui Dumnezeu. Cand Moise il intreaba pe Dumnezeu ce sa spuna poporului despre numele lui Dumnezeu, raspunsul este “Eu sunt cel ce sunt” (Iesirea 3,13). Cum poate sa cuprinda mintea omeneasca Numele lui Dumnezeu? Si totusi Moise a primit un raspuns care peste veacuri a capatat noi si noi dimensiuni. Ce puteau intelege oamenii de acum 5000 de ani despre existenta, cauza a toate cate sunt, dincolo de spatiu si timp? Azi insa, cel putin fizicienii, au dedus certitudinea existentei unor dimensiuni dincolo de cele cu care suntem obisnuiti, si mai precis au dovedit ca exista un inceput in care nu era timp si nici spatiu, era altceva ce nu putem defini, nu putem cunoaste. Cel ce este, este dincolo de timp si spatiu, si azi stim ca acest “dincolo” exista.

Foarte probabil, rostirea numelui lui Dumnezeu, de catre Dumnezeu Cuvantul, a avut un efect puternic, ceva de impact s-a intamplat. Asa cum la Botezul Domnului, s-a auzit un glas din cer dar nu toti erau convinsi ca ce au auzit este glas sau tunet, tot asa si aici, ceva nefiresc s-a intamplat. Nu stim ce, dar putem specula: un traznet, de exemplu. O data cu traznetul, soldatii s-au speriat si au crezut ca pana aici le-a fost. Stiau si ei cine este Iisus, auzisera de El, stiau ca a facut minuni, ca a inviat pe Lazar din morti si stiau si pricina pentru care au fost trimisi sa Il prinda: preotii evrei Il considerau “periculos”.

Soldatii trimisi sa Il prinda pe Iisus erau prinsi intre constrangerea datoriei si spaima contactului cu Iisus. Pe de o parte le era frica de El, pe de alta, daca nu Il arestau, daca nu isi faceau datoria, bine nu urma sa le fie. Nu stim ce pățea un soldat daca nu isi facea datoria, dar in nici un caz nu se alegea doar cu o taiere din salariu sau un avertisment verbal sau scris cum patesc angajatii care nu isi fac datoria in ziua de azi. Consecintele erau mult mai grave si poate mergeau chiar pana la arest sau executie.

Dupa acest prim contact, in urma caruia s-au dat inapoi, Mantuitorul i-a intrebat din nou: “pe cine cautati?”. Iata deci, tot El vine in intampinarea lor incercand sa ii ajute sa iese din spaime si sa isi revina pentru a-si putea face datoria, cerandu-le insa sa ii lase in pace pe ucenici: “dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă”. Vedem deci de ce Hristos a folosit puterea atat cat a fost nevoie pentru a obtine acest compromis. Se intelege ca daca nu dorea Hristos nu era prins: stim de mai multe ori cum a fugit din mijlocul lor cand vroiau sa Il prinda. Se intelege ca, asa cum a zis, Mantuitorul putea sa cheme legiuni de ingeri in apararea Sa. Ce vorbim noi? Cel ce a facut cerul si pamantul, putea sa faca orice, ca un Dumnezeu ce era, dar nu de asta venise pe pamant.

Este greu de inteles cum desi pusi in fata realitatii, soldatii nu au renuntat si totusi au dat inainte. Nu ar fi fost primii! Sa nu uitam episodul relatat in Ioan 7,46 in care fariseii au trimis slugile sa Il prinda dar acestea s-au intors si intrebati fiind de ce nu L-au prins, au raspuns:  “Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om”. De data aceasta insa nu puterea fizica si constrangerea prin spaima i-a tinut departe, ci Cuvantul lui Iisus a fost atat de puternic incat i-a topit pe slujitori si i-a facut sa cunoasca Adevarul. Deci sa avem clar in minte ca urmarirea si persecutarea lui Iisus erau un fenomen de durata, nu era prima data cand se incerca si a existat o progresie a iminentei arestarii. Deci nu era exclus ca si de data aceasta, fie prin minuni, fie prin cuvant, fie pur si simplu fugind, Mantuitorul sa nu se lase prins, daca nu s-ar fi plinit vremea.

Constrangerea aceasta in care se aflau soldatii, trebuie sa cugetam mult la ea. Nu este un episod banal si cred ca este o problema pentru tot omul. Fiecare om, mai des sau mai rar, are momente in catre trebuie sa aleaga intre Dumnezeu si lume, intre ce trebuie sa faca si ce este impins sa faca. In cazul de fata insa, Mantuitorul “i-a ajutat” sa isi faca datoria, i-a intrebat din nou pe cine cauta si ii ideamna, vine El inspre ei. Poate chiar fizic a facut un pas, poate chiar a luat o postura care sa elimine spaima si temerea anterioara din momentul in care le-a raspuns “Eu sunt!”.

Nu folosea Manituitorul puterea de Dumnezeu, daca nu era nevoie: speriati de rostirea “Eu sunt” (traznetul sau tunetul care a avut loc), constransi de autoritatea lui Iisus, au acceptat sa lase sa plece pe apostoli, desi era evident un risc ca sa fie pedepsiti pentru asta. Faptul ca si apostolii erau vanati, este intarit si de episodul cu Petru, care in curtea arhiereului este aratat cu degetul de servitor: “nu cumva si tu esti dintre cei care erau cu Iisus?”. Nu ca sa il laude, il aratau cu degetul servitorii, ci ca pe un infractor. Ei aflasera ca fusese prins Iisus, dar nu si ucenicii si probabil toti s-ar fi asteptat ca si ucenicii sa fie prinsi impreuna cu El.

Nu doar soldatii nu erau la inaltimea momentului, dar nici ucenicii nu intelegeau ce se intampla in totalitate, desi fusesera pregatiti. Altfel, cum de a scos Petru sabia? Omul este o fiinta cazuta! Fara harul si fara luminarea lui Dumnezeu, nu poate si nu este nimic. Bunaoara, Petru scoate sabia la un soldat. Greu sa intelegem acest gest. Sa fii fost manie sau reflexe necontrolate? Sa fii fost incapacitatea de a primii jertfa? Sa fii fost lacune in intelegerea evenimentelor? Doar mai inainte, Mantuitorul le spusese: “Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur.” Multe altele le spusese si poate ca nu era foarte explicit ca Mantuitorul avea de gand ca de data asta sa se lase prins.

3. Cu privire la acest moment, ar fi de subliniat mai intai un amanunt: Petru avea sabie la el! Da, apostolii umblau cu arme dupa ei! Nu stim daca fiecare avea, dar probabil cel putin o arma aveau pentru a descuraja hotii si talharii. Vremurile erau grele, civilizatia era inca departe de zilele noastre cand putini sunt cei care simt nevoia sa poarte un pistol la ei tot timpul, ca sa se apere de potentiali hoti si talhari. Avem de inteles din acest fapt – purtarea unei sabii de catre apostoli – ca nu trebuie sa ispitim pe cei slabi si sa le oferim pe tava oportunitatea sa ne ia totul si sa ne lase in fundul gol. In vremea aceea, aceasta neispitire se exprima prin purtarea unei sabii. In zilele noastre, pe langa o arma alba (mai mult sau mai putin), pe langa vigilenta, atentie si pregatire fizica, avem la indemana mai multe mijloace prin care sa ne aparam. Din pacate crestinii nu prea inteleg aceasta necesitate ci cred ca e mai bine sa intorci obrazul sau – si mai grav – cred ca ii pazeste Dumnezeu. Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista spune un proverb intelept romanesc. Iata deci ca apostolii desi erau cu Mantuitorul si desi Mantuitorul facea atatea minuni, totusi ei purtau o sabie cu ei. Cu siguranta Mantuitorul stia si a ingaduit acest fapt. De unde intelegem ca autoapararea NU ESTE PACAT!

Scoaterea sabiei si taierea urechii unuia dintre cei care venisera sa il prinda, denota – pe langa gresala lui Petru – inca un amanunt: probabil era prima data cand Petru folosea sabia. Intr-un asemenea moment tensionat, cand ai prilejul sa lovesti (pozitia fizica si temporizarea sunt favorabile), nu prea ai cum sa dai gres daca intentionezi sa neutralizezi un dusman, ai cu ce si el este prins pe picior gresit. De aici intelegem ca Petru desi era batran, nu era tocmai soldat, nu avea exercitiul “taierii capului cu sabia”. Faptul ca a reusit totusi sa ii taie urechea, denota intentia de angajare totala: nu dorea doar sa il zgarie niţel. Petru nu dorea doar sa ii sperie si sa ii ameninte pe soldati. Nu le-a zis doar: “ba, plecati de-aci, uitati-va ca am sabie! daca nu plecati, va tai”. Petru a facut probabil un gest sinucigas, prin implicarea in conflict: Iisus si apostolii nu aveau nici o sansa in fata soldatilor romani, chiar daca ar fi avut fiecare cate o sabie. Prin urmare, Petru vroia sa se lupte pana la moarte pentru Iisus, avea atata iubire si daruire incat sa iese in fata si sa Il apere, indiferent de consecinte si indiferent de sansele de reusita. Omul neputincios, care Il apara pe Atotputernicul Dumnezeu! Oare cati nu il imita pe Petru din acest moment …

Evenimentele continua acum cu o minune poate si mai mare decat cea din momentul raspunsului “eu sunt”. Dupa taierea urechii lui Malhus, Mantuitorul il vindeca pe aceasta. Nu stim daca urechea ii fusese taiata de tot sau doar partial. Daca nu ma insel, in traditia orala aflam ca a fost taiata complet si Mantuitorul a luat-o de jos si i-a pus-o la loc. Fie ca asa s-a intamplat, fie ca urechea fusese doar taiata partial si prin punerea mainii pe urechea ranita, l-a vindecat, minunea cu siguranta i-a lasat pe toti cu gura cascata. Iata deci inca un moment incare soldatii puteau face cale intoarsa, in care pusi fata in fata cu minunea, nu s-au temut si l-au arestat pe Iisus. Se intelege ca dupa gestul lui Petru, chiar daca nu ar fi avut ordin sa ii aresteze si pe ucenici, soldatii trebuiau sa reactioneze in mod firesc si cel putin pe Petru era logic sa il aduca ca sa il pedepseasca. Aceasta nu s-a intamplat insa, inca o dovada a autoritatii Mantuitorului asupra lor, inca o dovada ca toti credeau in puterea Lui, dar frica lumeasca ii idemna sa faca altceva.

Nu stim daca doar frica lumeasca sau pur si simplu obisnuinta in a face raul, ancorarea in intuneric si in itele intunericului ii face pe oameni sa faca ce nu trebuie, tinandu-i departe de Dumnezeu sau chiar facandu-i pe acestia dusmani ai lui Dumnezeu. Oare cati securisti si tortionari nu au fost martori la minuni uimitoare care au avut loc cu sfintii din inchisorile comuniste si totusi faptul ca aveau un serviciu bine platit, o leafa buna, o familie de intretinut dar mai ales frica de represalii, i-a facut sa ignore adevarul, sa traiasca ca si cum acele minuni nu s-ar fi intamplat. Cati oameni nu au trait minuni, nu au avut parte de semne si totusi nimic nu s-a schimbat, se fac ca acelea nu au existat, cauta sa le dea tot felul de explicatii, si-ar dori sa le uite pur si simplu, ca nu cumva sa ii mustre constiinta.

As mai fi dorit sa abordez aici si despre Pilat, dar poate asta intr-un viitor articol. Pana una alta, pentru a intra in tema, va recomand un articol de pe wikipedia, cu mentiunea ca, dupa cum stim, wikipedia prezinta doar unele fapte fragmentar si rareori trage (explicit) concluzii, cand o face, fiind de obicei concluzii “biased“. Altfel spus, a se folosi cu discernamant si mai mult ca un punct de plecare.