De ce este atacat Athosul?

Inca de asta-vara de cand m-am intalnit in vaporul care ne intorcea de la Dafne la Uranopolis cu un spion neamt, nu mi-a mirosit bine treaba.  Ce sa caute un securist neamt la Vatopedi? Oare cumva sa vada ce potential turistic are manastirea in perspectiva unei eventuale vanzari a Athosului catre “investitori”? Desi pare socant a gandi asa ceva, si total improbabil privind prin perspectiva situatiei actuale, Athosul poate fi vandut de Grecia catre Germania, ca plata pentru datorii. Vi se pare o gluma exagerata? Dar vanzarea Alaskai de catre rusi americanilor ce a fost? Iar pe de alta parte, daca tot trebuie sa vina apocalipsa, care va veni nu la mult timp dupa intrarea femeilor in Athos, de ce ne-ar mira un astfel de scenariu?

Ca autoritate inavomibila a ortodoxiei, cu incomparabil mai mare aderenta la sufletele ortodocsilor decat Patriarhia Ecumenica, si decat patriarhiile nationale, Athosul este fara indoiala adevarata patriarhie a ortodoxiei, farul calauzitor catre care isi indreapta ochiii toti ortodocsi ravnitori dupa adevar si doritori de autentic si traire neintinata. Numai intelegand cu adevarat locul pe care il ocupa Athosul putem intelege natura fiecarei sageti infipte in trupului lui Hristos de catre luptatorii impotriva ortodoxiei – dracii – si de catre oamenii folositi de ei pentru a-si indeplini diversele scopuri.

Inainte de a incerca insa orice analiza a razboiului, ce se urmareste, cum se duce la cale acest atac, cu ce e diferit de luptele din trecut, trebuie sa fim mereu constienti ca diavolul este un tolerat si prin urmare si actiunile lui sunt tolerate, adica ingaduite de Dumnezeu cu un scop anume care urmareste in primul rand mantuirea oamenilor. Nici nu au trecut cateva zile de la arestarea staretului Efrem si deja am auzit cum ca staretul ii spovedeste pe politai. Aceasta simpla stire, nu doar ca mi-a adus bucurie si linistire vazand felul cum lucreaza Dumnezeu prin sfintii sai si cum ii cheama la mantuire pe toti, chiar si pe (teoretic) calaii staretului, m-a facut sa inteleg ca inca o data tot raul va fi spre bine. Chiar daca intelegem mai mult sau mai putin de ce ingaduie Dumnezeu sa fie luptata Biserica, chiar daca ratiunile pentru care Dumnezeu ingaduie aceasta nu ne sunt noua date a le intelege, gandul ca toate sunt spre mantuire trebuie sa ne dea incredere, nadejde si mai ales sa aprinda si in noi ravna ca cine stie cum ne vom invredinici si noi sa suferim ceva, cat de putin pentru Hristos, asa cum staretul Efrem sufera acum si asa cum toata Biserica Greaca este rastignita zilele acestea.

Sa facem insa cateva speculatii la ce ne-am putea astepta in continuare. Dupa parerea mea, in prezent aceasta lucrarea a lui Dumnezeu se intampla mai ales cu poporul grec: dupa criza, saracie si defaimare, poporul grec a ajuns sa fie atacat in inima. Dupa ani si ani in care si-a batut singur joc de inima sa – Biserica Ortodoxa -, poporul grec primeste ceea ce singur a cerut prin netrairea credintei la inaltimea chemarii si prin  ruperea de Dumnezeu. Nu zic ca noi romanii am fi altfel, dar noi deja trecand prin prapadul comunismului avem oarece circumstante atenuante. Altfel spus, ca popor, poate ca Dumnezeu nu mai are mari asteptari de la noi, adevaratul popor roman binecredincios s-a rastignit deja in inchisorile comuniste si acum se bucura in cer. Ce a mai ramas, ce s-a semanat dupa Revolutie, mai are putina vreme pana la a trece o noua incercare, inca nu s-a copt indeajuns.

Asadar, eu cred ca prigoana asupra Athosului in special se va inteti. Diavolul nu va pierde “ocazia” ca folosindu-se de criza economica si sociala sa atace in principal “preventiv” Biserica pentru ca nu cumva oamenii sa se trezeasca si sa le vina idei. Ganditi-va ce ar insemna pentru lumea intreaga daca Athosul ar face apel ca Grecia sa iese din UE, partidele sa fie aruncate la gunoi si o noua forma de guvernare in care Biserica sa aiba principalul cuvant de spus sa fie instaurata. Un popor unit poate face minuni si Biserica Ortodoxa din Grecia, ajutata de rugaciunile si autoritatea Athosului ar putea sa renasca Grecia in mai putin de un an. De asta se tem puterile intunericului pentru ca Grecia sa nu dea idei, sa nu creeze un precedent. Pe cat de mica este, pe atat de mare este pericolul pentru “establishment”-ul actual, eventualitatea acestui scenariu. Si nu doar de neplata datoriilor se tem puternicii lumii cat mai ales de un eventual nou model de guvernare care l-ar putea oferi Grecia in momente in care mamaliga sta sa explodeze in lume peste tot, de la Roma, Paris si Londra pana la Beijing si Washington.

Celor carora li se pare deplasata argumentarea mea, le-as spune un singur cuvant: Islanda. In 2008 islandezi au facut “reset”: bancile le-au picat, bancherii au fost dati in urmarire generala dar au scapat refugiindu-se la Londra, clasa politica a fost schimbata, au flituit FMI-ul si acum 73% din islandezi sunt fericiti. Din pacate nu veti auzi prea multe despre Islanda la stiri deoarece ei au trecut peste criza, evenimente tragice nu se intampla, lucrurile merg binisor chiar daca mai sunt dificultati si in plus islandezii sunt fericiti. Iata insa cateva stiri despre Islanda din presa straina:

Iceland fared better than us by letting its banks fail
– Iceland strongly recovering from bankruptcy
– How Iceland Copes with a Broken Economy

Deci cu putin curaj se poate. Cu siguranta si Grecia ar putea urma calea Islandei, doar daca vreun parinte cu autoritate de la Athos – cum este Efrem – impreuna cu celelalte manastiri si cu toata biserica greceasca ar cere oamenilor sa lupte pentru libertatea lor.

Tocmai pentru ca asta sa nu se intampla, diavolul a atacat in  preventiv, pentru a evita aceasta posibilitate sau poate tocmai pentru ca athoniti aveau deja un plan, iar calatoria in Rusia si discutia lui Efrem cu Putin, ne dau de gandit ca presupunerile mele nu sunt departe de adevar – sa nu utiam ca si Islanda a primit ajutorul Rusiei intr-un moment culminant.

La ce sa ne asteptam insa in continuare? Eu cred ca atacul va continua, se va inteti si foarte probabil se va externaliza, adica Athosul va fi atacat in toate tarile prin diverse campanii similare celor care au avut loc in Grecia, tocmai pentru a beneficia de momentum-ul deja acumulat. Cu alte cuvinte, asa cum in razboi cand inamicul razbate pe un culoar, nu se opreste si nu da inapoi ci mai degraba isi concentreaza trupele pe acel culoare pentru a patrunde cat mai adanc in linia inamica. Iar cum anul acesta – dupa cum am aflat chiar de la calugarii atoniti – numarul de romani care au vizitat Athosul a explodat, sa nu ne miram daca in curand vom vedea si la noi o campanie mediatica murdara prin care se va ataca in special Athosul si mai ales se va incerca lupta pe directia nationalismului, vom vedea multi care vor arata cu degetul ultranationalismul grecilor si cum ii marginalizeaza ei pe romani si alte prosti de astea. Tinta va fi nu direct asupra ortodoxiei grecesti sau asupra Athosului deoarece romanii ar rejecta din start o astfel de strategie. Gandul imi spune ca in principal se va merge pe ideea de patriotism si pe victimizarea bietilor romani de catre xenofobii greci care mai si fac afaceri cu pamanturi si au bani in timp ce poporul grec sufera in criza. De la asta pana la a ii rupe total pe oameni de Biserica prin prezentarea catorva “cazuri” nu va fi mult si astfel ortodoxia nu va mai putea salva nici Grecia si nici Romania. Asta bineinteles, este modul de gandire al unora, insa Dumnezeu va ingadui toate dupa credinta noastra.

4. Încât noi înşine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră, în toate prigonirile voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi.
5. Ele sunt o dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciţi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi pătimiţi,
6. De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi,
7. Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale,
8. În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.

(II Tesaloniceni)

 

Gradina atonita - opera unor calugari "afaceristi"

Gradina atonita - opera unor calugari "afaceristi"

Athos – cum ar arăta o ţară ortodoxă adevărată

Cel mai des gând care m-a însoţit pe cărările Athosului, pe lângă uimirea de a trai harul special care este dăruit oricărui creştin care pune piciorul pe acest munte sfânt indiferent de cât de păcătos este, a fost că Athos-ul ne-a fost dat de Dumnezeu pentru ca popoarele să nu aibă răspuns la Judecata neamurilor că nu au putut să transforme ţara în care trăiesc într-o ţară ortodoxă cu adevărat. Monahii de la Athos au reuşit.

Nu ar fi extraordinară o ţară în care:
– oriunde apuci noaptea pe drum, vei găsi găzduire şi masă;
– dacă te prinde poliţia că ţi-a expirat viza, nu te arestează şi nu te consideră terorist, ci doar îti porunceşte să părăseşti ţara cât mai repede, lasându-te însă în pace;
– nu îţi este frică să laşi bagajele nepăzite nicăieri, pentru că nimeni nu fură, sau oricum aproape nimeni;
– nu simţi nevoia să încui uşa de la intrare decât ca să nu ispiteşti pe diavolul să îţi trimită vreun nebun în vitzită ca să te sperie;
– în magazine nu ţi se pare ciudat să găseşti icoane şi mir lângă raftul de bere;
– asteptând autobuzul, te poţi aştepta să primeşti de pomană o sticlă de Coca-Cola de la un călugăr tocmai când îţi arde gâtul şi ai rămas fără bani?

Nu ştiu în ce măsură Athosul păstrează esenţa Imperiului Bizantin. Multora aşa ne place să credem şi nădăjduim poate că prin cine ştie ce minuni, Dumnezeu să intervină în istorie şi să ne dăruiască ceea ce noi nu putem face. Dincolo de aspectul exterior şi de rostul său care este de a fi o flacără a ortodoxiei aprinsă neîncetat, Athosul este în primul rând un loc unde timpul curge altfel. Am fost 5 zile şi m-am întors ca şi cum ar fi trecut o lună. Timpul curge lin, la fel ca şi rugăciunea care se face mult mai uşor şi nu cred că doar statutul meu de pelerin şi de om al muncii aflat departe de grijile de zi cu zi mi-au dat această impresie. Nu cred nici că doar ruptura de societate prin lipsa internetului, a televiziunii, a ziarelor sau a altor componente ale societăţii moderne explică în totalitate această percepţie. Poate că explicaţia ar fi că Athosul este de fapt locul unde timpul curge normal, iar in restul lumii nebunia a luat locul normalului şi de aceea trăim într-un perpetuum “nu am timp”.

Ne-ar fi util să aflăm secretul atât al trecerii timpului dar mai ales al fericirii şi al bucuriei care este caracteristică locuitorilor acestei ţări şi care atrage ca un magnet mii şi mii de pelerini care fac eforturi mari să ajungă aici şi nu se dau înapoi de la cele mai grele condiţii pentru a putea vedea comorile Athosului şi pentru a pătrunde cât mai adânc şi cât mai des misterele care învăluie acest munte sfânt.

Personal, deşi nu am fost prima dată, acum am trăit altfel întâlnirea cu Athosul, mult mai puternic ca prima dată şi sper cu consecinţe cât mai persistente pentru felul cum voi trăi de acum înainte. Elementul esenţial care diferenţiază Athosul de orice altă ţară este orientarea: Athosul este orientat către Hristos în timp ce restul lumii este orientată către om (în cel mai fericit caz), către individ (omul ca parte din grup, nu ca persoană) sau către nicăieri cum mai sunt unele ţări aflate de izbelişte cum e şi cazul României, denumită adeseori cu bun motiv Absurdistan – ţara unde nimic nu are sens, toate sunt aiurea.

Dacă în orice ţară ştirile zilei şi preocupările guvernanţilor sunt legate de PIB, de performanţele economiei, de salarii sau de inflaţie, la Athos breaking news-ul este mereu acelaşi: slujba şi rugăciunea. Abia apoi urmează organizarea, primirea oaspeţilor, grădinăritul, curăţenia etc. Văzusem înaintre într-un documentar scholastic despre Athos cum crainicul comenta programul călugărilor: viaţa la Athos se împarte în 3 părţi: 8 ore rugăciune, 8 ore muncă şi 8 ore somn. Pe cât de simplistă pare această aparent naivă afirmaţie – deoarece bineînţeles că nimeni nu stă să calculeze câte ore ce face şi bineînţeles că trebuie să ne rugăm şi când muncim şi că unora 8 ore nu ne sunt de ajuns pe când altora 7 le sunt prea multe – pare un mic punct de pornire în a descifra cum de reuşesc athoniţii să fie “invidiaţi” şi admiraţi de toţi ortodocşii de prin alte locuri pentru performanţele lor duhovniceşti. Este adevărat că slujbele sunt lungi, deşi sunt lungi mai ales pentru leneşi şi pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu programul.

Rugăciunea, ascultarea şi osteneala pentru a plini toate poruncile şi pentru a trăi cât mai conform Evangheliei par cheile “succesului” athoniţilor. Atât de simplu dar totuşi atât de greu. Toate sunt însă gândite să ajute mohahul şi pelerinul să ducă lupta cea bună: slujbele se fac începând de la 4-5 dimineaţa pentru a nu prinde căldura. După slujbă, toţi la masă, pentru că urmează câteva ore de muncă. Masa: cu tihnă, ascultând cuvânt de folos citit de un frate care se “sacrifică” şi eventual ascultând şi un cuvânt al stareţului. Pe lângă măsline şi alte bunătăţi, de la masa de dimineaţă în unele locuri nu lipseşte vinul. Cam greu să bei vin la ora 7-8, dar un mic pahar după osteneala slujbei pare o mare binecuvântare pentru oasele slăbănogite ale călugărilor care par ca nişte scheleţi ambulanţi care însă rareori se îmbolnăvesc.

În pofida unor idei preconcepute, athoniţii nu exagerează nici cu munca nici cu alte osteneli peste măsură. Altfel, nu ar părea aşa de fericiţi şi relaxaţi cum se arată. Robia muncii imbecilizatoare şi chinuitoare este apanajul unei societăţii îndrăcite în care prin muncă omul este împiedicat să se mai gândească la Dumnezeu, este ţinut departe de rugăciune şi de relaţionarea cu semenii. Prin disciplină, ordine, ascultare şi binecuvântarea lui Dumnezeu, rezultatele sunt de mult ori mai bune pentru cei care urmează programul 8/8/8, chiar în plan material, ca să nu vorbim de cel duhovnicesc: ce folos are omul care aleargă neîncetat pentru pâine uitând de rostul său pe pământ.

Dacă rezerva unei ţări este ţinută la Banca Naţionala în seifuri bine păzite şi constă în bancnote şi în aur, averea mănăstirilor athonite costă în sfinte moaşte, icoane făcătoare de minuni şi alte obiecte vechi de valori inestimabile. În reportajul 60 Minutes al CBS, este povestit cum în Al Doilea Război Mondial, nemţii vroiau să fure oarece icoane şi alte bunuri şi s-au apucat să le catalogheze mai întâi. Au catalogat la ele până când ruşii au cam început să îi bată pe nemţi şi nu au mai apucat să ia nimic. Iată deci un răspuns pentru cei care au “rezerve” şi nu ştiu în ce să le investească: în sfinţenie.

Athosul ar trebui să ne dea de gândit şi pentru că:
– deşi mănăstirile au bani, se feresc să asfalteze prea mult drumurile pentru ca pelerinii să aibă măcar o mică constrângere şi cei care sunt prea comozi şi nu au evlavie sinceră ci doar curiozitate sau alte interese să se gândească serios data viitoare dacă chiar doresc să mai pătimească pe drumurile pline de gropi ale Athosului;
– construirea de hoteluri este văzută ca semn al sfârşitului lumii; când se va face primul hotel, probabil multi călugări vor părăsi muntele, aşa cum s-a întâmplat şi la Meteore;
– viaţă merge înainte şi fără televizor, ba chiar merge foarte bine;
– multe mănăstiri nu consideră electricitatea ca vitală deşi pe holuri şi la baie noaptea au aprins un bec; totuşi, călugări spală hainele în lighean iar în dormitoare nu sunt becuri ci lămpi de gaz;
– post or ne-post, pelerinii sunt primiţi cu un pahar de uzo, rahat şi apă;
– ignorarea unei simple ectenii – cea care îl pomeneşte pe Bartolomeu – a fost de ajuns pentru a produce război între celelalte mănăstiri şi schismatici; unitatea în cuget este mai mult decât mandatorie pentru convieţuirea în acelaşi loc, este o condiţie sine qua non;

Ar mai fi multe de zis despre Athos, am spus doar o vorbă-două pentru a aprinde pofta celor care pot să meargă şi încă nu au facut-o. În final, aş mai spune doar că cei care mai spun că România este Grădina Maicii Domnului cred că ia numele Maicii Domnului în deşert. Athosul merită cu adevărat această numire, iar cei care nu cred, să meargă să vadă.

Marea Lavra

Cristelniţa de la Marea Lavră

Cuvios într-o peşteră