Cultura austerităţii

Pe masura ce evenimentele in criza europeana se succed mai rapid ca spoturile de publicitate TV, fiecare ora aduce o noua stire fierbinte si fiecare zi o noua intorsatura. Tensiunea si incertitudinea plutesc in aer si precum agresivitatea borgilor din serialul Star Trek se desfasura pas cu pas, din ce in ce mai intensa iar finalul nu era deloc greu de banuit, tot asa ne apropiem pas cu pas de pardigma finala a carei forma inca nu o putem banui si daca o banuim nu o putem accepta, cel putin psihologic, daca mental putem sa desenam fiecare un scenariu personal, dupa cat de multa imaginatie, istorie si sociologie cunoastem.

Ne aflam acum intr-un punct de inflexiune destul de ciudat: pe de o parte, ipotetic europenii au acceptat deja ca Grecia poate sa iese din UE – lucru care s-a intamplat foarte greu, abia in ultimele luni -, iar pe de alta parte a intrat in scena Italia, mergand pas cu pas pe urmele Greciei, ba chiar cu pasi mai repezi daca ar fi sa ne gandim ce grecilor le-a luat ceva pana sa schimbe prim-ministrul si pana sa puna in functiune un guvern care sa adere la masurile de austeritate impuse de germani. Este oare greu sa observam cat de mult s-a transformat in ultimul timp dezintegrarea Europei de la un banal scenariu pesimist, considerat exagerat de unii si imposibil de altii, la un scenariu probabil care chiar se incadreaza in curgerea evenimentelor curente? De fapt, scenariu probabil este putin spus, multi discutau cu seriozitate si multi chiar au anuntat fara ezitare ca Europa nu mai are sanse sa reziste. Multi au explicat si chiar au justificat felul cum s-a ajuns aici, prin decuplarea politicii fiscale de cea monetara inca din start. Dar nici un oficial nu a dat macar de inteles ca vreo tara ar putea sa iese din UE – nici macar nu exista tratate care sa permita, lasand la o parte implicatiile asupra sistemului financiar al revenirii la drahma al grecilori.

Sa trecem insa peste Europa, sa mentionam doar in treacat ca o data cu dezintegrarea Europei, va avea de suferit foarte mult si sistemul financiar, practic acesta va suferi un colaps necontrolat in urma caruia nu putem stii ce se va pune in loc si nu mentionam decat ca foarte probabil puterea care va supravietui acestui colaps va decide forma si conditiile noilor finante, asa cum SUA au impus dolarul ca moneda de referinta dupa Al 2-lea Razboi Mondial.

China: dupa ce presedintele chinez a plecat de la summitul G20 cu mainile in buzunar, tinand bine de portofelul din care nu le-a lasat europenilor nici macar ceva maruntis, Republica Capitalista Chineza isi traieste si ea epoca de bunastare. Din pacate pentru ei, daca in vest bunastarea a durat cateva decenii bune, chinezii nu cred ca vor avea parte de ea prea mult timp. Multe sunt motivele, si nu doar legate de economie. Politica demografica de un copil per familie a dus in China la situatia absurda in care un muncitor duce in spate pana la sase oameni: cei doi parinti parintii si cel patru bunicii. Si cum chinezii cu a lor medicina stiu sa traiasca mult, va dati seama ce dezvoltare sustenabila pot sa aiba ei si cat va dura pana pensiile vor ingheta si la ei.

SUA este urata cea mai frumoasa si de aceea deocamdata nimeni nu o arata cu degetul, pentru ca o urata si mai mare – Europa – este in centrul atentiei. Insa pietele nu sunt doar irationale dar sunt si matematic de precise: acolo unde fundamentele sunt subrede, mai devreme sau mai tarziu pesimismul va lovi. Chiar daca nu se mai vorbeste prea mult despre problemele Americii, deoarece din cauza haosului din Europa, banii au fugit pe dolar si pe obligatiunile americane, nu va dura prea mult pana cand va veni din nou randul americanilor sa apese “Print” pe tiparnita dupa ce vor fi ridicat din nou nivelul maxim de indatorare. Cine va mai cumpara insa bondurile americane de data asta, va fi un mare semn de intrebare deoarece chinezii deja au inceput sa isi reduca ritmul de achizitii, intre August 2010 si August 2011 detinerile acestora crescand cu doar 1 mld$, in conditiile in care alte tari au cumparat cu nemiluita pentru a putea sustine dolarul: Japonia – 104 mld$, Marea Britanie – 216 mld$, OPEC 25 mld$, Brazilia 40 mld$, etc (sursa). Nu lipsit de importanta este faptul ca Rusia s-ia diminuat in aceeasi perioada cu 50% detinerile de bonuri de trezorerie americane de la 173 mld$ la 97 mld$. Desi tehnic nu se poate vorbi de un exod de pe bonurile de trezorerie americane, atunci cand detinatorii a 20% din totalul acestora incep sa vanda nu este deloc linistitor iar daca ne gandim ca Rusia si China sunt principalele puteri cu potential de inamici pentru SUA, intelegem putin cate putin din razboiul financiar care se duce in paralel cu evenimentele politice sau economice vizibile – care si acestea sunt oricum greu de descifrat.

Asadar SUA rezista inca doar pentru ca Europa este in genunchi si banii nu au unde sa se duca. Pe masura ce Europa va reusi sa mai castige o batalie de moment, desi rezultatul razboiului nu este greu de estimat, va veni randul americanilor sa preia stafeta.

Traim asadar sfarsitul capitalismului, desi ni se pare incredibil. Oricat de optimisti am fi cu privire la supravietuirea sistemului financiar actual si evitarea unui colaps total – deoarece nu poate sa existe colaps partial, mental nu putem sa credem ca lumea chiar nu va mai fi cum a fost si ca tot ceea ce stim noi despre lumea de azi se va schimba profund. Daca lumea asa-zis dezvoltata a trait pana acum sub zodia consumerismului, si daca lumea este clar ca nu va mai fi cum a fost, merita sa ne intrebam: cum va fi lumea de maine? Este criza trecatoare si lucrurile se vor intoarce, vor descoperii oamenii tehnologii noi care sa impinga lucrurile mai departe si sa aduca salturi noi, asa cum s-a intamplat cu descoperirea motorului pe abur sau cu dezvoltarea electronicii si a calculatoarelor? Se va reusi totusi o impartire mai echilibrata a resurselor si doar cei bogati o vor duce mai rau, cei saraci se vor apropia ca nivel de viata de traiul celor din vest? (principiul vaselor comunicante) Va fi un razboi? Si chiar daca va fi, va fi acesta ultimul razboi? Ce va rezulta dupa?

Grecia pare sa fie lasata de izbeliste si se pare ca nemtii vor sa o dea afara din Zona Euro si chiar din UE pentru a face din ea un exemplu despre cum nu trebuie sa te comporti cand banul vine de la neamt – chiar daca se duce tot la neamt – si cand trebuie sa accepti austeritatea. Nemtii au nevoie nu de un tap ispasitor dar de un elev lenes pe care sa il dea ca exemplu celorlalti canditati la corigenta care nu vor sa puna osul la treaba. Problema fiind ca alti porcusori nu au voie sa pice deoarece ar trage cu ei toata Europa, supravietuirea euro si a nemtilor in consecinta, depinde foarte mult de modul in care popoarele tarilor cu probleme vor accepta masurile de austeritate. Si pentru ca deocamdata, desi s-a tot vorbit si in unele tari chiar s-au implementat pasi firavi de reducere a cheltuielilor publice, pentru a garanta succesul unor masuri de taieri mai adanci, grecii sunt chiar modelul pe care nemtii il aveau nevoie sa il arate celorlalti: popor lenes, care nu plateste taxe, care protesteaza si care nu accepta taieri. “Rabdarea noastra se va consuma” – i-au amenintat nemtii pe greci si intr-adevar va veni momentul cand Grecia va intra in faliment si va iesi din Europa. Atunci va veni randul ca toti mediteraneeni sa inteleaga fara sa protesteze ca este important sa accepte austeritatea, altfel haosul care ii va fi cuprins atunci pe greci ar putea sa vina si la ei. Lucrurile s-au miscat atat de repede insa, incat Grecia nici nu a apucat sa pice pana la capat ca Italia deja incepe sa se clatine: dobanzile la credite au ajuns deja la 7%, un nivel maxim pentru Italia de cand cu UE si un nivel la care Grecia, Irlanda si Portugalia au cerut ajutor FMI-ului si Europei.

Partea proasta care o intrevad eu din toata criza asta este ca austeritatea va deveni noua cultura care va lua locul consumerismului. In numele acestui nou idol, se vor implementa schimbari sociale si politice profunde, pornind de la disparitia democratiei asa cum o cunoastem acum  la constrangeri la care nici nu ne putem gandi deoarece ni se par prea aberante si cu totul neacceptabile. Cine credea insa ca in numele austeritatii, votul democratic va fi anulat si tentativa lui Papandreus de a face referendum pe o chestiune importanta care privea poporul grec a fost taxata foare dur si a fost vazuta ca fiind strigatoare la cer. Putem sa banuim ce i-au spus Merkel si Sarkozy lui Papandreus cand l-au chemat sa explice ce are de gand: “George, tu nu esti pe treaba ta, dupa toate cate facem pentru voi? Ce tupeu ai, auzi, sa faci referendum! Cata nesimtire, dar voi grecii astia chiar nu va vedeti lungul nasului, chiar credeti ca aveti de ales? Ori austeritate, ori afara! Referendum nicht!” Ascultam la una din emisiunile unei televiziuni straine cum un comentator chiar il compatimea pe Sarkozy ca a plecat chiar cand ii nastea nevasta ca sa participe la deciderea planului de salvare pentru ca apoi Papandreus sa vina cu propunerea cu referendumul. Strigator la cer, omul asta si-a lasat nevasta sa nasca si acum grecilor le arde de democratie! De Berlusconi ce sa mai zicem, dupa ce ca a adormit cand nemtii si ceilalti se gandeau cum sa ii salveze, in loc sa ia notite cu masurile de austeritate care trebuie sa le implementeze.

Nu cred ca austeritatea va fi doar o consecinta a statutului de sclavi pe care sudicii il vor avea in fata nordicilor. Ingineriile sociale nu se fac cu jumatati de masura. Austeritatea va fi necesara peste tot in lume, pentru ca deocamdata avem doar criza financiara si criza datoriilor, dar peste doi trei ani, vom avea si criza resurselor si fiecare va trebui sa consume cat mai putin si sa munceasca cat mai mult. Daca in epoca capitalista, cuvantul cheie era “lacomia” (greed is good), in epoca austeritatii cuvantul cheie va fi “eficienta”. In numele eficientei se vor schimba mecanismele politice, fluxurile economice, alocarea resurselor etc. Pana si la banii de hartie vom fi nevoiti sa renuntam pentru ca tiparirea de bancnote nu este eficienta, hartia este redundanta deoarece oricum fiecare acum are cel putin un card. De asemenea, in numele eficientei vom fi nevoiti sa folosim un singur card, la ce bun mai multe, de ce sa ne incurcam si de ce sa ducem grija la mai multe carduri. In numele eficientei, cine nu isi va munci pamantul, va plati amenda si astfel nu vor mai exista gospodarii  si tarani. In numele eficientei in medicina, toti vom fi vaccinati si cine se va opune va fi un paria, va fi marginalizat. In numele eficientei, Biserica nu va mai primi nici un ban de la stat si va fi deposedata de toate bunurile pe care le detine in prezent. Tot in numele eficientei, disputele intre religii vor fi o crima si se va incerca ajungerea la un punct comun pentru ca indocrtrinarea sa fie eficienta si directionata inspre motivarea oamenilor pentru a se adapta la noua societate. Austeritatea nu ne va aduce doar saracie, dar va produce schimbari atat de profunde in societate incat conflictele vor fi o permanenta. Razboaie civile, atacuri teroriste si chiar razboaie pe alocuri vor cuprinde toata lumea. Principalele surse de la care vor izbucni aceste conflicte vor fi dezechilibrele intre anumite centre de putere: puterile actuale care sunt intr-o perioada de metamorfoza si noile puteri care acum par a fi in expansiune si dezvoltare desi cresterea lor este fara prea mare substanta. Ca un exemplu, Turcia care nu a cunoscut inca probleme din cauza crizei, va cauta – si deja o face – un rol mai mare pe plan extern, pornind de la auto-inselarea ca are performante notabile economice si ca trebuie sa devina o putere regionala. Bineinteles, asta nu convine imperiului anglo-american, cata vreme Turcia iese din scenariul acestuia si incearca sa faca mutari independente fara a cere permisiunea. Alte puteri periferice vor fi folosite sau ignorate pe moment, pana cand transformarea se va fi terminat si noua randuire va fi plasata in functiune. Nu este greu sa ne gandim ca Brazilia, India sau Rusia nu pot pune probleme prea mari anglo-americanilor, raporturile fortelor armate fiind cu totul altele decat ale conturilor de datorii si deficite.

La ce bun insa aceasta noua cultura, cu ce a deranjat modus vivendi-ul actual elita mondiala incat sa urmeze aceasta noua paradigma. Multa vreme, conspirationistii lansau ideea ca elitele sunt ingrijorate ca suntem cam multi pe planeta, si intr-adevar multi chiar au recunoscut aceasta si lucreaza intens la gasirea unor “solutii”. Bill Gates care oarecum este mai naiv, mai copilaros si nu prea accepta solutia unui razboi mondial pentru reducerea populatiei, s-a gandit la un vaccin. De aceea trage el si se zbate: ca sa scoata acest vaccin care sa sterilizeze barbatii si sa il introduca inainte ca varianta razboiului mondial sa avanseze si sa se desfasoare. Putem deduce ca daca vaccinul va avea succes, elitele care au pus la cale tot acest scenariu, vor renunta macar la ultima etapa: razboiul armat – care are de fapt si rolul de a duce la capat scopul declansarii acestui plan, anume depopularea.

Ar fi mai mult de tratat pe subiectul austeritatii, vom intelege insa mai mult in urmatoarele zile, cand bursele europene vor pica si dobanzile la obligatiuni vor creste. Din fericire pentru noi romanii, suntem campioni la austeritate: cu exceptia catorva ani de dezmat consumerist pe credit, in general noi am trait in austeritate si avem gaurile la curele date pana la marimi mult mai mici decat pot ei sa ni le stranga.

Cateva linkuri:

Age of austerity / Noua epoca deja are un nume, iar Cameroun este primul care l-a enuntat – cel putin public

In the wake of the United States debt ceiling crisis and the European sovereign debt crisis, M. Nicolas J. Firzli and Vincent Bazi wrote that the year 2011 could mark the end of an era of government engagement in the economy started with the New Deal in 1933 that saw a massive deployment of public resources and the advancement of state ownership across (formerly private) industries and infrastructures throughout the Western world (“Folkhemmet” in Scandinavia, “Welfare State” in the UK…), and that the budgetary profligacy of the US and other G7 countries on the domestic front (generous social insurance programs, cheap water and electricity, subsidized housings…) won’t be sustainable in the post-2011 “Age of Austerity”.[2]

Austere Cultures, Cultures of Austerity Conference 2011 (deja se fac conferinte despre austeritate)

Austerity in the EU, “Budget Cuts” in the USA?

Mihai Tanasescu (FMI si Comisia Trilaterala): SA NE PREGATIM PENTRU UN ALT MOD DE A TRAI PE PAMANT

Austérité en Grèce : le point de non retour:

Greece is a democracy and no matter the impatience of its state and private sector creditors, democratic procedures that have to do with values, solidarity, basic social protection and constitutional issues must be taken into account.
These issues are often forgotten when European leaders make declarations about the need for Greece to abandon part of its sovereignty and move on as if it were some 19th century colony in a far off land.

FMI: austeritatea e doar pentru români şi greci, nu pentru nemţi şi americani

Oare sufera FMI de schizofrenie sau doar reteta pentru bolnavii din vest chiar trebuie sa fie alta decat pentru cei din est. Sau poate ca lucrurile sau schimbat fata de acum cateva luni cand FMI-ul recomanda grecilor, spaniolilor, italienilor si altor “porcusori” sa ia exemplul Romaniei care a taiat in sange fara mila. Iata insa ce le recomanda nemtilor si americanilor:

Mrs Lagarde said the US has scope to “abandon short-term austerity and introduce some measures to drive growth” provided the country lays out a credible debt strategy over the medium term. She said Europe needs to take its foot off the fiscal brake and shift to “growth-intensive measures” until the danger has passed, insisting that Germany has leeway to “stimulate demand”. (Sursa)

Asadar, nemtii au voie sa stimuleze producerea de BMW-uri si Mercedesuri ca sa aiba chinezii ce sa cumpere, in timp ce romanii ar face mai bine sa stranga cureaua si sa plateasca ratele la timp ca sa nu ramana bancherii austriecii fara dividende. Romanii nu au voie sa  cheltuiasca aiurea pe proiecte de stimulare a economiei ca nu cumva sa iese din criza si sa le ia fata nemtilor.

Austeritatea – ioabăgie postmodernă

Pe masura ca istoria crizei actuale care abia a inceput de cativa ani se desfasoara, deja putem identifica cateva trenduri si cateva concepte care nu sunt noi prin substanta lor ci mai ales prin felul de prezentare care ne face pe cei care nu suntem istorici mai greu sa le identificam mai greu.

Sa discutam azi despre conceptul de austeritate. Nu stiu originea folosirii recente a acestui termen, de unde a inceput sa apara si la ce masuri s-a referit initial. Pe scurt insa, ca sa il explicam, austeritatea se refera in principal la taierea cheltuielilor bugetare ale unui stat deoarece statul respectiv trebuie sa plateasca dobanzi mari pentru credite mari si multe facute in trecut. Bineinteles, in conditiile in care statul respectiv nu prea are incasari din care sa o faca. Nu mai are rost sa reamintim natura acestor credite si motivele pentru care politicienii le-au facut. Nu mai are sens sa subliniem nici ca aceste credite au fost total falimentare, nu au avut nici un folos pentru popor si in mod normal politicienii care le-au facut ar trebui sa fie acum judecati. Sa continuam cu paralela intre austeritate si iobagie. Ce inseamna asadar iobag?

IOBAG = este un taran “legat” de pământul unui stăpân feudal, pe care se află, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta.

Din wikipedia, aflam ca iobagia a fost instituita inca de pe vremea Imperiului Roman, cand tăranii care lucrau moșiile proprietarilor, le erau datori o rentă pentru porțiunea de teren care le asigura traiul și mai datorau stăpânului un număr de zile de muncă neplătită la arat, semănat și cules. De la un termen de plată al arendei la altul, datorită deteriorării economiei romane, colonii au început să nu mai fie capabili să plătească rentele și au ajuns legați de moșii prin debit.

Vi se pare ca romanul de azi o duce mai bine ca iobagul de alta data? Pai daca ar fi sa citim cu atentie in wikipedia, taranul de alta data datora “un numar de zile” stapanului, dar acum, romanul  munceste 149 de zile pe an pentru stat, ca sa nu ne referim aici si la dobanzi sau la alte taxe indirecte la care este supus.  La o privire superficiala, am putea spune, da, dar statul suntem noi, la urma urmei ce platim la stat se intoarce tot in folosul nostru pentru ca statul ne ofera infrastructura, sanatate si alte bunatati ale societatii moderne. Acest argument ar putea functiona partial in Germania unde cetatenii chiar beneficiaza de aceste avantaje, insa la noi in Romania, raportul dintre beneficiul cetatean per banut taxat il stim cu totii care este, faptul ca europenii au suspendat fondurile europene pe motiv ca acestea sunt deturnate de politicienii corupti fiind inca un indicator despre acest raport.

Si totusi, avand in vedere ca exista o justificare destul de simpla a masurilor de austeritate: nu mai sunt bani la buget, ar putea cineva sa creada ca asa trebuie sa fie, altfel oamenii s-ar rascula daca politicienii chiar ne-ar insela in privinta asta si nu ar impune taierile bugetare doar ca sa plateasca dobanzi mari la bancheri pentru credite facute aiurea, cum ar fi sali de sport la sate si bazine de inot didactice. Ce bancher intreg la minte ar da bani la o primarie pentru asa ceva, daca stie ca analizand banii pe care ii incaseaza primaria respectiva nu va reusi nici in o suta de ani sa plateasca creditul? Dar pentru ca statul apara interesele cetateanului si are grija ca si copiii de la sat sa poata alerga precum copiii din oras, pentru ca oricum ei nu muncesc destul la camp, astfel de investitii, dar si multe altele la fel de paguboase – pentru ca cine imparte, parte-si face – au transformat statul intr-un intermediar al “fermierilor” care nu face decat sa ii stoarca pe tarani de bani si sa ii faca sa munceasca si mai multe zile in folosul stapanului pentru ca acum economia s-a deteriorat si colonii nu mai au de unde sa plateasca ratele.

Este de mirare cum omul muncii de astazi nu se rascoala si accepta sa fie subjugat la fel ca iobagii de acum cateva sute de ani. Daca foarte multi s-au trezit si nu mai platesc taxele, cum s-a intamplat la greci, acestia sunt considerati lenesi si corupti. Sunt uimit de ipocrizia celor care ii critica pe greci pentru neplata impozitelor. Cata vreme cetateanul nu simte un beneficiu direct al taxelor pe care le plateste, este firesc ca sa caute prin toate mijloacele sa evite plata taxelor. Cu atat mai mult cand vezi coruptia politicienilor si hotia pe fata. Daca insa acum incearca sa se rascoale, iobagii care protesteaza sunt numiti teroristi, cum a facut-o Papandreus.

Niciodata societatea umana nu a gasit calea de a-i ajuta pe toti in aceeasi masura, utopiile promise de revolutia franceze ca si cele promise de comunism nu ne-au dovedit decat ca dreptatea este imposibila pe pamant. Iluziile sunt insa drogul cu care sunt manipulati iobagii postmoderni si oricat de mari ar fi sperantele idealistilor ca o noua revolutie este posibila, aceasta nu va aduce – mai devreme sau mai tarziu – decat pe antihrist.

Parlamentarii greci au ales austeritatea

De ce FMI-ul nu cere austeritate în SUA unde situaţia este mult mai nasoala ca în Grecia? Pentru ca bananierii sunt mai proşti ar fi un răspuns simplu. Dacă stăm însă şi studiem, în SUA cei care conduc FMI-ul sunt aceiaşi care conduc FED-ul care conduce Trezoreria, adică finanţele statului. Iar FED-ul nu este o organizaţie federală, cum ne-ar putea duce în eroare nomenclatura. Şi având astfel dominaţie totală, acolo folosesc tiparniţa pentru a face rost de bani. Problema e că nu prea mai au ce să mai facă cu banii şi ar vrea să îi investească în nişte insule greceşti.

Aşadar parlamentul grec a votat pentru austeritate în ciuda opoziţiei oamenilor. Mai are sens să discutăm ce şi cum, că la urma urmei poporul nu are de ce să plătească pentru curajul nebunesc al unor investitori de a da bani politicienilor corupţi pentru a construi stadioane olimpice inutile? Sunt total ignoranţi cei care acuză că grecii nu plătesc taxe, nu muncesc ca nemţii şi vor să iese la pensie mai devreme. Sunt ignoranţi la problema principala care este de fapt corupţia la nivel european, corupţie atât de putredă şi de perversă încât bine a fost numită de unii “elefantul din cameră”.  Elefantul din cameră este în cazul Greciei incapacitatea Europei de a construi şi de a administra un sistem financiar prin care ţările expuse riscurilor să nu poată fi atacate de speculanţi care cumpără acolo unde primesc dobânzile mai mari, apoi se retrag în grabă ca să facă val şi să tragă preşul de sub picioare şi pe urmă cer ca ei să nu piardă nici un cent din dolarul care ţi l-au împrumutat ci să primească tot, de la fraierii muncesc şi plătesc impozite.

Ce societate mai este aceasta în care mafia conduce o ţară şi în care cămătarii internaţionali vin şi ameninţă un popor că dacă guvernul nu plăteşte toţi banii, le ia insulele? Cu ce este deosebit comportamentul creditorilor Greciei cu al unui cămătar care vine şi te strânge cu uşa să îi dai banii? FMI-ul nu este cămătarul, ci el este doar avocatul cămătarului care se oferă să te împrumute dacă tu dai în scris că o să vinzi tot ce ai ca să îl plăteşti pe cămătar. Dar mecanismul de constrângere şi principiile care stau la baza strategiei prin care a fost pusă în genunchi Grecia este acelaşi peste tot şi se numeşte mafie. L-am văzut şi în Islanda unde FMI a încercat în zadar să ceară islandezilor să platească datoriile bancherilor şi unde nu au reuşit. Am văzut şi în Argentina ce a ieşit dar nu le-a mers în Rusia unde prin intrarea în default Rusia a reuşit să îşi regleze economia şi să aibă prima creştere economică dupa destrămarea URSS-ului.

Paradoxal este la greci mai ales semnalul transmis: democraţia  a murit. Deşi tragedia încă nu s-a terminat, mai sunt câteva acte, este evident finalul şi putem să stăm liniştiţi acum: Grecia va fi “salvată” cu un preţul tăierilor drastice cum numai pe meleaguri mioritice s-au mai văzut. Deşi poporul ar fi ales mai degrabă renunţarea la Euro şi intrarea în capacitate de plată, cel puţin deocamdată, ca şi pe la noi, parlamentarii de frică să nu-şi piardă scaunele, au votat în haită pentru austeritate sperând că mai scapă câteva luni, până la urmatoarea scadenţă, luni în care măcar vor avea scaunul asigurat.

Dacă Grecia va fi salvată – şi probabil va fi pentru ca europenilor le e frică să privească unele realităţi aşa cum sunt şi vor prin decizii politice să contracareze deficienţe structurale importante  – ceilalţi porcuşori nu vor fi la fel de uşor de surescitat pentru că au o cu totul altă greutate. Aşadar până la următoarea criză care probabil ne va sosi în toamnă putem să luăm un mic respiro.

Mai rămâne însă să vedem şi reacţia poporului grec care dacă acum nu a năvălit peste parlamentari este pentru că probabil încă nu au început să vândă insule …

Linkuri înrudite:

1 2