Marea deflatie

Grecia este o mascarada, China se prabuseste, petrolul si materiile prime de asemenea nu se opresc din scaderi. Oricat de mult s-ar incorda “macro-comitetele de stabilitate macro-financiara” [1], deflatia este inevitabila si pas cu pas orice incredere a oamenilor in hartie se pierde precum flacara unei lumanari pe terminate. Cateva note personale asupra deflatiei le-am facut in articolul INFLATIE, DEFLATIE SI POLITICI (Nov 2-13) in care subliniam: Deflatia actuala a luat prin surprindere pe multi, chiar si pe actorii si autorii tiparirii de bani care se mira si ei cum de nu reusesc sa atinga “targetul de inflatie” pentru a putea incepe o data sa devalorizeze creditele si sa porneasca “soricelul de valoare” care incet-incet roade atat din credite cat si din averi si transfera cu fiecare scadere de dobanda de referinta bani de la cei care muncesc si economisesc la cei care ia credit, cheltuiesc si nu il mai platesc. Unii zic ca deflatia ar fi o chestiunie de moment – eye of the storm – pentru ca banii nu au ajuns inca jos, inca stau in banci, in asseturi si in diverse bule si mai devreme sau mai tarziu vor lovi si in preturi. Altii zic ca inflatia deja exista si se manifesta in unele preturi dar mai ales in unele produse. Adica, cumperi un baton de ciocolata Mars care costa la fel ca acum 2-3 ani, dar are cu 100g mai putin. In ce masura apele s-au mai clarificat intre timp cred ca este inca discutabil, dar eu parca as tinde catre teoria deflatie = ochiul furtunei, cu mentiunea ca furtuna nu e deloc omogena nici in intensitate si nici in felul in care loveste. Intr-un fel loveste in SUA unde scade nivelul de trai dar exista bufferul ajutorului de stat pe care statutul de moneda de rezerva inca il permite prin fereastra supraindatorarii si altfel loveste in Grecia – tara martir aleasa sa fie un exemplu pentru porcusorii “nedisciplinati”, conform domnului Scheuble. Suntem in toiul verii, o perioada in care de obicei pietele sunt calme, pentru ca traderii si investitorii vor sa petreaca linistiti perioada vacantelor. Nu si vara asta, cand parca toamna bursiera se apropie cu pasi din ce in ce mai repezi. Dupa cum stim, marele crashuri au de obicei loc in septembrie. Folosindu-se de aceste statistici, multi fear-mongeri din SUA care traiesc din productia de spaime deja prezic in crash in Septembrie-Octombrie. Adevarul este ca FED-ul a amenintat ca in toamna e posibila o crestere a ratei dobanzii, cu un “notch” si incertitudinea asta e una dintre sursele volatilitatii din zilele astea de pe piete. Cum ne afecteaza pe noi Romanii, acest nou vartej? Ramane de vazut, deocamdata cuplul Ionahis & Isarescu sunt ploaia acida care a dat peste economia secatuita a Romaniei de mult timp oricum deconectata si indiferenta la oportunitati si perspective, aflata intr-un limbo in care o crestere de 3% le ia mintile la ministri care deja viseaza mariri de 20% a salariilor bugetarilor, dupa ce deja politrucii si-au marit pensiile. ~ ~ ~ ~ ~

Read more

Dobanzile incep sa pice sub cota zero

Nu doar Suedia ci si Germania incepe sa intre pe teritoriul negativ al dobanzilor oferite de banci clientilor pentru depozite: Deutsche Skatbank, a division of VR-Bank Altenburger Land, which was founded in 1859, is not the biggest bank in Germany, but it’s the first bank to confirm what German savers have been dreading for a while: the wrath of Draghi. Retail and business customers with over €500,000 on deposit as of November 1 will earn a “negative interest rate” of 0.25%. In less euphemistic terms, they have to pay 0.25% per annum to the bank for the privilege of handing the bank their hard-earned money or their business cash. (Sursa) Daca avem nevoie de un indiciu cu privire la starea crizei (la inceput, la mijloc, pe terminate) dobanzile zero sunt unul dintre indiciile cele mai puternice: suntem la inceput. Sa ma explic … La declansarea crizei in 2008, pentru a salva bancile care trebuiau sa pice, guvernele au pornit tiparirea de bani. Justificarea a fost urmatoarea: daca pica bancile, economia intra in contractie, ca in anii 30 si oamenii o sa sufere de somaj si de saracie pana iesim din criza. Cate banci urmau sa pice si cat de grava ar fi fost situatia pe termen mediu lung, e greu de stiut. Atata pentru ca lobby-ul bancar domina politica cat si pentru ca riscurile pareau prea mari, s-a ales solutia tiparirii de bani cat cuprinde si astfel s-au acoperit gaurile din bilanturile bancilor. Problema nu a fost insa doar legata de gaurile bancilor. Cata vreme ciclul contractiei a fost declansat si sistemul a avut primul infarct, banii nu au fost de ajuns pentru a resuscita bolnavul. Prin dobanzile mici, bancile centrale incearca sa “impinga” banii inspre investitii pentru a “reporni” motoarele economiei. Oricati bani au fost tipariti si oricat au rugat bancherii centrali pe bancherii ne-centrali ca sa crediteze economia, cei din urma nu au ascultat si au taiat de tot creditarea catre popoulatie si eocnomie, preferand sa foloseasca banii primiti pentru a juca la bursa si a suge profituri la casino-ul produselor financiare complexe numite derivate. Asa s-a ajuns ca de exemplu Godlman Sacs sa castige acum 2-3 ani pe bursa, cateva sute de milioane in fiecare zi, timp de peste o jumatate de an. Deci nici o zi de pierdere. Comparatia cu jocurile de noroc este putin exagerata: bancile nu sunt atat jucatori cat patroni de casinouri, jucatorii sunt fondurile de pensii, investitorii privati si naivi care cred ca pot face bani pe bursa usor. Ciclul banului in economie nu a fost repornit, viteza (velocitatea banilor) este foarte mica si asa s-a ajuns ca acum sa auzim de deflatie. Ce pot insa sa faca bancile centrale in continuare? Pai, dupa ce au tiparit atata banet si bancile ne-centrale nu au catadicsit sa crediteze economia, a venit vremea scaderii accentuate a dobanzilor. Prin scaderea dobanzilor, bancile sunt teoretic nevoite sa reporneasca creditarea pentru a putea face profituri din creditele pe care le dau afacerilor in detrimentul pariurilor la bursa.

Read more

Inflatie, deflatie si politici

Inflatia nu tine pasul cu tiparirea banilor pentru ca banii nu ajung in economie ca sa mareasca preturile ci se opresc in alte bule cum ar fi piata actiunilor, piata obligatiunilor de stat, dar mai ales alte domenii mai exotice, putin cunoscute omului de rand si destul de greu de analizat la nivel macro. Din ce au ajuns la urechile mele as mentiona doar cateva exemple: patente tehnologice (e o cursa nebuna intre companii pentru astea), piata artei (la Londra se bat record dupa record), terenuri agricole productive in zonele relativ sigure si productive, imobiliare de lux (Londra, Paris, New  York etc). Dar sa vedem si cateva zone mai obscure si mai de granita, avand in vedere ca nu sunt deschise majoritatii investitorilor. Una ar fi ar buyback-urilor de actiuni: toate marile companii isi rascumpara acum actiunile pentru a mari valoarea pe viitor a actiunilor si pentru ca nu au alte posibilitati de a mari profiturile (extinderea cotei de piata, intrarea pe piete noi, expansiunea pe orizontala sau verticala, etc). Si asta, paradoxal, in vremuri in care dobanzile sunt mici, bancile bat la usile companiilor viabile si premizele sunt si mai optimiste din acest punct de vedere. Azi sau ieri Shalom Bernanke ne-a asigurat ca dobanzile vor ramane mici chiar si dupa ce se termina QE-ul. Ca si cum trebuia sa ne mai spuna el asta si ca si cum cineva intreg la minte crede ca QE-ul se va termina prea curand sau de buna voie si nesilit de nimeni. O alta bula in care investesc mai ales cei care sunt pe plus semnificativ si nu prea au idei ce sa faca cu banii este cota de piata: nenumarate fonduri de investitii sau companii mari cu acces la creditare facila investesc in extinderea cotei de piata mergand pe  minus. Nu ii intereseaza profitul, uneori nici macar cel operational cata vreme cota de piata si prin urmare cifra de afaceri creste indeajuns de repede incat sa garanteze colateralul pentru un nou nivel de creditare. Adica, am 1 milion. Cumpar o companie care are cifra de afaceri de 100 de milioane desi e pe minus si are datorii si poate chiar are minus operational. Pentru ca am acces la creditare si stiu sa coafez contabilitatea, banca imi da credit inca 100 de milioane. Mai gasesc vreun fond sau investitori la fel de nebuni ca mine si mai cumparam inca o companie din aceeasi piata, unim operatiunile, mai taiem pe ici pe colo la costuri si reglam totul incat sa crestem cota de piata si cifra de afaceri, desi nu facem profit. Ajungem insa la un “alt nivel” si putem accesa creditare si mai mare pentru a trece la un nou nivel. Inevitabil vom ajunge la un nivel “too big to fail” pentru bancile care ne-au finantat in care vrea nu vrea, banca trebuie sa ne lase sa functionam in continuare, sa ne restructureze creditele, sa ne ajute sa ne “taiem costurile” blah, blah, nu putem pur si simplu sa intram in faliment

Read more