Hei-rup-ul din învățământ – versiunea 2016

Acum mai mult de un an, în pragul deschideri anului școlar trecut, scriam un articol intitulat MR. BEAN ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC în care observam patternul “renovărilor” periodice a învățământului, mai ales după ce anul școlar a început deja, sursa perpetuă de haos și tulburări. Am putea deja spune, “tradițional” sau “tipic românesc”.

Faptul ca in fiecare an se schimba cate ceva, se face “o noua revolutie in sistemul de invatamant” este binecunoscut. Pare imposibil sa existe un an in care nimic nu se schimba si in care totul este la fel ca anul trecut – semnul unei oarecare normalitati.

Cu atatea schimbari, ne-am astepta totusi ca fiecare sa fie un pas inainte, sa aduca un plus de coerenta, de progres, de organizare etc. Din contra, nu am auzit nimic bun despre invatamantul romanesc de pe vremea de cand s-au scos uniformele obligatorii. Poate ca nu sunt eu prea la curent, dar daca gresesc, sa ma corecteze cineva: ce s-a facut bun in invatamantul romanesc in ultimii 25 de ani? Si ma refer la schimbari importante, care sa insemne ceva, nu doar la schimbari de cadre si o data cu cadrele de strategii si “abodari” diferite, altfel spus schimbarea schimbarii, corolarul inevitabil al dinamicii politichiei romanesti. (sursa)

Și anul acesta s-a întâmplat la fel. Noutatea anlui educațional 2016 este că directorii trebuie să dea concurs pentru ocuparea posturilor comparativ cu anii trecuți în care directorii erau numiți de Inspectoratul Școlar, o instituție condusă de membri de partid. Prin urmare politizarea mergea până la nivelul directorilor și chiar al profesorilor, un lucru evident caracteristic unei țări bananiere, de unde și încercarea de schimbare.

Când directorii sunt numiți de partid și când în școli se fac “bisericuțe” prin care fiecare profesor încearcă să lingă fundul directorului (și al partidului indirect) mai bine ca să aibă parte de tratament preferențial și avantaje din partea directorului, asta se numete mica corpuție. În joc nu sunt neapărat bani concreți, ci sistemul politizării învățământului lovește în calitate și mai ales în normalitate. Nu este normal ca între doi profesori: unui de nota 10 și unul de nota 5, cel de nota 5 să ocupe postul doar pentru că are un prieten la partid care poate să îi sugereze domnului director să ii ofere lui postul.

Evident, teoretic, există un simulacru de cadru legislativ și procedural, dar “punctele” și concursurile din învățâmânt sunt doar o procedura birocratică, sistemul actual permițând unui profesor care nu e pregătit deloc sau e pregătit cu mult sub altul, să ia fața, pe criterii politice. În cele din urmă, cine împarte, parte face și până acum, împărțeala o făcea partidul, căci el numea inspectorii și directorii care organizau treaba.

Salutara intenția guvernului de schimbare dar totodata inutilă și din categoria formelor fără fond. Vom explica mai în amanunt.

În primul rând, anunțarea acestui concurs și a cerințelor s-a făcut cu prea multă întârziere. Nici un director serios, dacă ar dori să se pregătească nu are cum să învețe 3 cărți în 2-3 săptămâni. Este aberant. Eu aș compara programarea din scurt similară măsluirilor licitațiilor la stat, prin care acestea sunt organizate astfel încât să fie imposibile pentru concurenții onești. Tot așa și în acest caz: organizarea find din scurt și nici un director având timp să învețe, la singurul și cel mai important criteriu de diferențiere – examenul scris – mai toți vor fi o apă și un pământ, diferențierea făcându-se pe celelalte criterii care sunt subiective și cad în sarcina … organizatorului. Care organizator este din nou Inspectoratul Școlar, care este bineînțele fief de partid.

Prin urmare, din nou avem parte de forme fără fond, o firavă tentativă de schimbare, un cântec de lebădă al tehnocrației iluzorii și fără nici o sanșă într-o țară în care toți iubim partidul și nu dorim egalitate de sanșe, onestitate, valoare și calitate. Nici măcar când e vorba de copiii noștri …

Mr. Bean şi învăţământul românesc

Pe cat de drag imi este Mr. Bean, pe si mai mult sunt stresat de fiecare data cand il revad. Urmarindu-l pe Mr. Bean, exista in permanenta asteptarea ca ceva nasol urmeaza sa se intample, fie ca o sa sparga ceva, fie ca o sa-si piarda chilotii in bazin, fie ca o sa explodeze camera etc. O catastrofa este mereu in asteptare la Mr. Bean si aici se termina asemanarea cu invatamantul romanesc.

Faptul ca in fiecare an se schimba cate ceva, se face “o noua revolutie in sistemul de invatamant” este binecunoscut. Pare imposibil sa existe un an in care nimic nu se schimba si in care totul este la fel ca anul trecut – semnul unei oarecare normalitati.

Cu atatea schimbari, ne-am astepta totusi ca fiecare sa fie un pas inainte, sa aduca un plus de coerenta, de progres, de organizare etc. Din contra, nu am auzit nimic bun despre invatamantul romanesc de pe vremea de cand s-au scos uniformele obligatorii. Poate ca nu sunt eu prea la curent, dar daca gresesc, sa ma corecteze cineva: ce s-a facut bun in invatamantul romanesc in ultimii 25 de ani? Si ma refer la schimbari importante, care sa insemne ceva, nu doar la schimbari de cadre si o data cu cadrele de strategii si “abodari” diferite, altfel spus schimbarea schimbarii, corolarul inevitabil al dinamicii politichiei romanesti.

A venit in sfarsit toamna si cu toamna aflam si noutatile cu privire la invatamant. Una dintre ele, poate cea mai curioasa, la care am ramas perplex: s-a schimbat vacanta. Adica s-a mutat mai tarziu o saptamana din iarna si s-a impins inspre vara, mai pe sleau, copiii ia vacanta mai tarziu. Televiziunile au tratat subiectul punand accentul pe faptul ca multi si-au luat deja bilete de vacante pentru la anul si parintii nefericiti care au crezut ca mai economisesc un sfant daca rezerva de pe-acum pana la anu’ si care s-au nimerit in perioada in care se termina scoala, o sa piarda probabil o parte din suma de bani data deja. O non stire, probabil numarul celor loviti de aceasta problema este infim, dar chestiunea in sine ne ajuta sa punem urmatoarele 2 intrebari :

  1. oare nu se putea anunta chestia asta de asta vara, ca sa stie lumea?
  2. oare nu se putea amana chestia asta pana la anul viitor, chiar era atat de importanta?

La aceste doua intrebari as adauga una care ma priveste: sunt eu oare obsedat de organizare de ma leg de astfel de amanunte? Mai conteaza cand au anuntat, la urma urmei poate conteaza decizia in sine, ca o sa fie mai bine cu noul program, “daunele colaterale” sunt nesemnificative si astfel de hotarari in pripa, sunt inevitabile avand in vedere complexitatea actului de administrare a invatamantului romanesc?

Sa trecem insa la urmatorul subiect:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, le-a spus inspectorilor şcolari că în examinarea stării de sănătate a elevilor la începutul anului şcolar nu trebuie să se facă exces de zel, fiind suficiente adeverinţă medicală şi certificat epidemiologic, atenţionând să nu fie trimişi copiii la analize inutil. (sursa)

Clarificarea de mai sus vine iarasi in urma unui subiect de presa, pentru ca altfel lucrurile sunt lasate sa balteasca si sunt sigur ca sunt nenumarate probleme mult mai grave care nici nu sunt tratate de presa si prin urmare nu se fac clarificari si nu se discuta despre ele. Deci, dupa ce presa a transmis semnalele de alarma ale medicilor de familie cum ca nu fac fata fluxului mare de elevi care au venit sa fie examinati in vederea obtinerii adeverintelor si certificatelor corespunzatoare, autoritatile au venit sa clarifice unele aspecte, care iarasi nu au fost clare de la inceput. Bunaoara, e vorba despre analize: unii doctori s-au apucat sa faca analize elevilor si ministerul a clarificat acum ca nu e nevoie de aceste analize, cei care fac analizele facand “exces de zel”.

Mintea mea de inginer iarasi nu intelege ce norme si ce instructiuni au dat dreguitorii parintilor si medicilor de familie, astfel incat un amanunt destul de important – e sau nu e nevoie de analize – sa nu fie clar si sa se ajunga in situatia ca unii sa faca si altii sa nu faca, desi nu din aceasta cauza s-au plans doctorii de familie cat din cauza volumului prea mare de pacienti intr-o scurta perioada de timp. Daca imi amintesc bine, de fapt, apelul medicilor de familie, era ca ei sa fie degrevati de aceasta obligatie si cabinetele medicale scolare sa le preia sarcina emiterii acestor avize si certificate, apel ignorat total de minister. Altfel spus, unde dai si unde crapa.

Aici as avea unele rezerve cu privire la a cui a fost vina: a ministerului, sau a medicilor de familie. Asta pentru ca, ministrul subliniaza ca “precizările şi formatul acestor două documente sunt foarte clare”. Daca ne gandim insa ca ministrul este unul, pe cand doctorii care au inteles ca e nevoie de analize sunt mai multi, cred ca putem trage o concluzie.

Iata deocamdata doar doua chestiuni care mi-au sarit mie in vizor. Am insa un sentiment ca altele vor mai iesi la suprafata zilele urmatoare, pe masura ce presa va intra mai mult pe felie pe acest subiect. Ma bucur insa ca deocamdata nu am avut anunturi de noi reforme si programe revolutionare cum am avut anul trecut cu manualele electronice. Ba chiar, anul acesta, cu privire la manuale s-a facut un mic progres: se ofera bani (o suma modica de aproximativ de lei) si claselor a 11-a si a 12-a pentru achizitia de manuale. De asemenea, ce nu am mai vazut la stiri, au fost scoli cu peretii stand sa vada sau cu toalete infecte. Dar sa mai asteptam nitel, inceputul abia a inceput si dupa cum stim, anul trecut, multe revolutii cu nuante rosiatice s-au facut din mers …