Morometii suntem noi

Nu stiu de cate ori am revazut Morometii, dar de departe este filmul pe care l-am revazut de cele mai multe ori – eu nefiind cinefil si totodata neintelegand pe cei care revad filmele, cu exceptia uitucilor. Un film pe care l-ai uitat, insa, nu merita revazut. Nu pot explica de ce totusi in cazul Morometii simt nevoia sa il revad. Dar parca, acum dupa ultima vizionare, as avea un oarecare raspuns: de fiecare data gasesc noi si noi intelesuri. Cum e cu Biblia: cu cat citesti mai mult, cu cat recitesti mai des, intelegi si mai mult. Cum e si cu operele mari. Mari si multe vorbe s-au spus si despre roman si despre film. Romanul, recunosc ca nu l-am citit decat cand am avut nevoie, adica in liceu, dar caindu-ma, l-am comandat si mi-am propus sa il recitesc, in speranta de a regasi aceeasi bucurie pe care mi-a adus-o si filmul. Bucurie poate e mult spus. Ce iti aduce filmul asta e mai degraba un plus de trezire. Viata pe muchie de cutit pare ceva distant pentru românul europenist. In plus, exista o dicrepanta intre asteptari si realitate cu mult defazata si fata de parintii sau bunicii nostri, daramite de ce a fost mai inainte. Prin discrepanta asta, ma refer ca daca pentru flacaii lui Moromete a avea sosete in picioare este un lucru rareori si cu scandal realizat, pentru pustii de azi, ultima generatie de iPhone sau ultima versiune de GTA San Andreas, cand nu sunt la indemana, lipsa lor este o sursa abundenta de nefericire, taindu-le orice pofta de viata. Dar nu doar copiii sunt “bolnavi de avere” precum Nila si Paraschiv ci si parintii nu sunt prea departe. Spuneam ca de fiecare data descopar lucruri noi. Spre rusinea mea, abia la ultima vizionare, am realizat ca Morometii are totusi un happy-end. Cel putin pe termen scurt, toti morometii sunt linistiti: Niculaie se duce la scoala, Moromete rezolva cu banii, fetele scapa de narozi si ai mari intra in luna de miere a fiului risipitor, respira libertatea, isi ia soarta in dinti, zboara spre noi orizonturi in cautarea unei alte vieti. Nemaiavand grija baietilor si povara responsabilitatii aranjarii lor, Moromete vinde parte din pamant ca sa scape de datorii, de vreme ce copiii lui cei mari nu au inteles rostul pamantului si au fugit orbiti de bani. Cel putin pe termen scurt, toate conflictele se rezolva. Stiu ca filmul a primit multe premii si laude. As avea cateva comentarii. In primul rand, se putea mult mai bine. In al doilea rand: nu inteleg cum de altii nu au incercat un remake. O la o asemenea poveste, se poate adauga mereu ceva in plus, se poate mereu sapa in adancurile tainice ale vietii satului si a psihologiei personajelor. Faptul ca nimeni nu a mai incercat, este un semn al decaderii noastre. De altfel, cinematografia postdecembrista nu face decat sa confirme ca in lipsa constrangerilor, romanul nu mai e chiar atat de creativ si orientat inspre frumos, inspre spiritual. E treaba criticilor sa analizeze situatia, sa dea verdicte si explicatii, dar

Read more