Cât de important este să ne scuturăm de deznădejde

În vremurile apocaliptice şi glaciare pe care le trăim cred că este necesar ca din când în când să ne oprim şi să ne relaxăm, să ne reîncărcăm bateriile şi să cugetăm asupra lucrurilor cu o perspectivă cât mai istorică posibilă, în funcţie de bagajul fiecăruia.

Aseară în timp ce mă întorceam acasă de la muncă, mergând prin centrul oraşului care era frumos dezăpezit, văzând maşinile de dezăpezire cum degajau zăpada iar traficul era relaxat deşi ningea abundent, mă gandeam: este bine totuşi în civilizaţie, este bine să ai şi maşină, să ai şi cauciucuri de iarnă şi să poţi să mergi cu ea chiar când ninge de o săptămână. Este bine însă de mine că stau în centru şi străzile sunt cât de cât în regulă, este bine de mine însă că am gaze, am curent, am de mâncare etc. Este păcat că vom pierde toate acestea şi mă simt oarecum frustrat pentru că nu am capacitatea mentală şi nici voinţa de a face ceea ce trebuie, deşi ştiu că totul se va nărui precum un om de zăpadă peste care trece o maşina de dezăpezire.

De după-amiază, la o pauză de cafea, mă uitam pe geamul de la birou la cele câteva case ce sunt în spatele blocului şi vedeam nămeţii de zăpadă din curţile oamenilor şi zăpada de pe acoperişuri. Mă gândeam: ce bine era altă dată: iarna oamenii nu munceau, pe zăpezile astea nu aveau decât să facă potecă până la şura de lemne şi până la beciul unde aveau alimentele. Sau, mă rog, peste tot pe unde aveau nevoie, dar iarna, chiar nu aveau ce să facă. Ca să nu mai zic că nu trebuiau să îşi pună problema cum merg la muncă, cum merg până la hipermarket să îşi cumpere mâncare, nu trebuiau să dezăpezească maşina, nu aveau nevoie de cauciucuri de iarna, nu se îngrijorau că li se taie curentul sau gazele şi altele. În acest moment de reverie, mi-a venit şi mie o idee şi le-am propus colegilor să mergem şi noi să fierbem nişte vin, să mergem afară şi să facem un om de zăpadă, este prea frumos ca să ignorăm ceea ce se întâmplă afară. Au rejectat propunerea mea ca nişte laşi şi fricoşi ce sunt: ar prefera mai bine să facă oameni de zăpadă în minecraft decât să se mozoleasca cu această substanţă periculoasă şi dezagreabilă care este zăpada.

Dar să ne ridicăm ochiii de la peisajul mirific cu care ne binecuvintează Dumnezeu zilele acestea şi să ne întoarcem la o problemă extrem de importantă deoarece aceasta este un factor vital pentru motivaţia omului: optimismul. Nu cred că este exagerată opinia că optimismul este chiar combustibilul motivaţiei, mai ales în realizarea lucrurilor măreţe şi complexe care necesită nu doar un plan coerent dar şi măsuri active şi efort mare pentru îndeplinirea acestui plan dar mai ales pentru înfruntarea neprevăzutului.

Ca răspuns la atmosfera apocaliptică care a pus stăpânire pe omenire în vremurile noastre, un englez a scris un articol în Financial Times intitulat “Un ghid pentru scuturarea de întuneric şi condamnare” (original: A guide to shaking off the doom and gloom)

Vizinea lui Johnson este ca societatea umana progreseaza prin cei optimisti, prin cei care cred intr-un viitor mai bun si pot sa vada o cale catre progres si crestere. Daca o societate isi creaza o viziune negativa si pesimista, ce optiuni mai are? Cel putin demografia ii va fi distrusa, pentru ca oamenii nu vor mai avea curajul sa faca copii. Pe masura ce media creste in influenta asupra societatii atat prin  penetrarea si facilitatea accesului cat si prin cresterea in autoritatea si rolul ei in societate, inevitabil si stirile si atitudinile pesimiste vor acapara sufletele si mintile oamenilor. Titlurile apocaliptice atrag atentia si astfel media este inclinata spre promovarea negativului si spre exagerarea in prezentarea unor fapte negative. Niciodata o stire ca numarul imbolnavirilor de cancer a scazut in ultimii 10 ani cu 2% nu va atrage la fel de multa atentie ca stirea prabusirii unui avion. Si cu siguranta imaginile cu un tren deraiat vor produce o impresie mult mai puternica decat relatarea unor statistici legate de siguranta mersului cu trenul.

Johnson nu este de parere nici ca trebuie sa bagam capul in nisip si sa ne facem ca ploua: nu putem nega problemele cu care ne confruntam. Totodata trebuie sa fim constienti ca ca niste animale ce suntem, ne-am obisnuit cu un nivel de confort material foarte ridicat. De aici si teama ca il vom pierde si frica ca nu vom face fata viitorului. Aceasta frica insa ne este folositoare, adrenalina nu strica uneori, mai ales daca vom reusi  sa canalizam energiile in scopuri creative.

Trebuie asadar sa evitam atutidinea si starea negativa si sa dobandim o viziune optimista asupra lucrurilor, pornind cel putin de la adevarul istoric ca optimistii au triumfat mereu: revolutionarii, inventatorii, oamenii de stiinta,  toti cei care au putut sa gandeasca si sa actioneze activ in perspectiva viziunii optimiste si pozitive pe care au avut-o au dovedit ca in general binele triumfa.

Iata cateva din sfaturile pe care le ofera Johnson:

– sa studiem istoria: ne ajuta sa plasam dificultatile prezente intr-un context mai larg; viata de azi este mai buna decat a fost vreodata pentru marea parte a oamenilor; diversele societati au avut tot timpul parte de rasturnari; crizele s-au terminat insa totdeauna si tendinta de imbunatatire a fost tot timpul constanta;

– sa evitam stirile: oamenii din presa stiu ca negativul se vinde mai bine; macar sa nu luam seama la titluri si sa incercam sa intelegem realitatile din fragmentele de adevaruri care razbat din stiri; sa ignoram viziunea autorului stirii, sa constientizam faptul ca acesta incearca sa ne manipuleze si sa culegem doar cu ce este esential; ideal ar fi sa citim cat mai putine stiri si sa evitam sursele care in mod repetat am observat ca au deficiente si deonta crasa superficialitate in relatarea faptelor asa cum sunt;

– sa petrecem timpul cu oameni tineri; oamenii se nasc cu taina minunii in ei; varsta, experientele negative si societatea ne fac cinici iar perspectiva mortii sau a imbolnavirii care creste o data cu varsta, ii face melancolici si pe cei mai cutezatori optimisti;

– sa evitam oamenii pesimisti

– sa ramanem rationali: ce e mai rau niciodata nu se intampla in realitate;

– sa ii citim pe stoici, cum ar fi Marcus Aurelius cu ale sale Meditatii;

– sa ne recunoastem greselile si sa mergem mai departe;

– sa nu levenim: sa avem mereu de lucru, iar daca nu avem un job, sa ne implicam in voluntariat;

– sa facem sport;

– sa ne focusam pe victorii mici;

– sa ignoram evenimentele asupra carora nu avem nici un control;

– sa ne concentram pe buzunarul propriu ca oricum nu putem noi schimba economia tarii;

– sa radem

Iata si un interviu cu Johnson, legat bineinteles de acelasi articol.

Optimismul în viaţa de zi cu zi

Desi generalizarile sunt apanajul prostilor, sa facem un mic exercitiu si sa simplificam lucrurile. Se spune ca ar exista trei categorii de oameni:
– optimisti: cei care au o viziune pozitiva asupra lucrurilor
– pesimisti: cei care au o viziune negativa asupra lucrurilor
– realisti: cei care au o viziune realista asupra lucrurilor (si mai ales asupra viitorului)

Nu vi se par stupide aceste definitii? Bineinteles, fiecare are o fire, are un caracter, are o stare de moment scurt sau moment de durata care il predispune catre o anumita raportare.

De exemplu, daca eu am acum un loc de munca sigur – la stat de exemplu -, intr-o pozitie in care orice ar fi daca nu curge pica, si daca am spatele asigurat, si daca am deja masini si vile cu care nu prea am ce sa fac, cateva conturi in banca – nu prea mari, caci am investit – si cateva apartamente inchiriate, am a ma teme? Pai nu am de ce sa ma tem, prin urmare nu as fi prost sa fiu pesimist? Sunt eu om normal daca pun botul la ce zic toti prostii cum ca criza asta o sa dureze doua zeci de ani? Pai bineinteles, ca nu o sa dureze atata, ca doar tot ai nostri o sa iese la urmatoarele alegeri si chiar daca ies ailalti, stau doar 4 ani si dupa aia venim noi si lucrurile o sa fie bine din nou. Iata deci un exemplu de optimist. Acest optimist sufera insa de ochi de cal, el are o viziune strict limitata la Romania, uita ca Romania traieste pe planeta pamant si ca, asa cum putem citi in istorie, uneori ce se intampla pe Terra ne afecteaza si pe noi.

Mai poate fi optimist si un om care are bani multi, orisicum i-ar fi facut el. Banii dau multora o falsa senzatie de securitate, asa cum probabil o aveau si cei care au iesit bine din razboi in 45, au cumparat active, terenuri etc si apoi a venit peste ei nationalizarea din 48. Istoria te prinde de dupa usa de nu te astepti uneori. Poate ca unii s-au trezit mai din timp si au avut timp sa fuga, dar cu siguranta multi au murit de inima vazand cum le ia comunistii cu japca averea stransa de o viata. Banii, aurul, casele, masinile, afacerile, mai ales celor care le au cu varf si indesat le sunt o garantie pentru viitor, de aceea mai ales oamenii bogati sunt predispusi la optimism.

Un om sarac care insa nu a reusit niciodata in viata sa scoata capul sus si traieste de pe o zi pe alta, mai ales daca a avut si alte necazuri legate de sanatate sau de relatiile in familie, cu siguranta este un pesimist prin definitie. Ca sa nu mai zic de cei care au ghinioane …

Cum putem insa defini un realist? Cine poate sa spuna ca el are o viziune echilbrata asupra lucrurilor si vede corect situatia? Nimeni, realistul este o utopie, iar cel care sustine ca e realist este de fapt schizofrenic, sufera de o viziune halucinanta asupra realitatii uitand ca realitatea e complexa.

Tendinta noastra spre pozitiv sau negativ are intr-adevar un efect asupra felului cum ne simtim si asupra felului cum traim si cum muncim. Sunt absolut de acord ca este bine sa fim optimisti, dar nu oricum. Unii oameni, mai ales cei influentati de un val de spiritualitate alienata inspirata din religiile asiatice, folosesc concepte gen energii pozitive, ganduri pozitive, karme, etc si chiar daca tuna si fulgera, ei zambesc ca tembelii si repeta mantre aiuristice in speranta ca totul e doar un vis urat si gandurile noastre optimiste vor converge impreuna in constinta superioara universala unde vor forma o raza de gandire pozitiva care va neutraliza asteroidul care se indreapta spre noi si va face ca sa ajungem toti instant in nirvana. Exagerez, recunosc, aceasta este doar o extrema, dar sunt multi care macar cocheteaza cu ideea ca trebuie sa gandim pozitiv musai, cu sau fara motiv, altfel gandurile negre se vor implini.

Ce putem sa mai spunem despre optimism si pesimism? Este intr-adevar penibil sa fii pesimist la ziua unui prieten, asa cum e penibil sa fii vesel la o inmormantare, fiecare eveniment necesita o anume stare, dar noi trebuie sa ne construim un fel de a gandi si un fel de a ne raporta la viata care sa ne faca pregatiti oricand pentru orice. Si care este cea mai mare certitudine si lucrul de care sigur nu vom scapa si pe care mai devreme sau mai tarziu vom ajunte sa il experimentam? Moartea! Moartea singura este “atractorul” vietii noastre. Omenirea ce este altceva decat miliarde si miliarde de fire de ata, unele mai lungi altele mai scurte, unele mai groase, altele mai subtiri, colorate in miliarde si milarde de culori dar care daca le urmarim toate duc acolo, catre moarte. In momentul in care ne vom raporta corect la moarte, vom putea intelege si rostul fiecarui moment din viata noastra, vom avea o intelegere superioara a realitatii asa cum privind din varful unui munte putem vedea mult mai departe si mult mai clar decat dintr-o groapa de gunoi.

Nici optimismul nu ne va salva de doamna cu coasa, chiar daca ne va duce veseli pana acolo, desi macar daca ar fi asa: optimismul totdeauna este de scurta durata dupa proverbul: “o minune dureaza trei zile”. Daca vom analiza vietile oamenilor din jurul nostru, vom putea vedea ca suferinta a fost mai degraba prezenta decat fericirea, iar durerea decat placerea. Doar cei care pot sa priveasca cu demnitate durerea si sa treaca prin suferinta cu capul sus, cu mintea treaza si cu inima indreptata catre Dumnezeu, traiesc cu adevarat momentul la intaltimea lui. Dumnezeu cel care a facut cerul si pamantul de ce permite raului sa se desfasoare in lume? De ce ingaduie cel Atotputernic ca noi ce slabi sa fim aruncati din colt in colt ca niste frunze in bataia vantului, caci doar nu pentru asta ne-a facut oameni si nu frunze. Toate au un rost, nimic nu este la intamplare, suferinta sau fericirea ne sunt date de Dumnezeu pentru a ne indrepta, pentru a ne invata lucruri de care nici nu avem habar dar de cele mai multe ori aroganta, mandria si prostia din noi ne impiedica sa intelegem cel mai mic lucru din orice ni s-ar intampla.

Imi dau seama ca prin articolele mele probabil am sporit pesimismul unor oameni, si uneori regret asta. Insa imi dau seama totodata cat de fals si periculos este un optimism care nu are baze. Cat de greu si cat de trist poate insemna sa iti faci sperante desarte atunci cand nu este cazul. Si nu ma refer doar la aspectele financiare, ci in general in viata noastra de zi cu zi. Foarte greu este sa dobandim un echlibru, foarte greu este sa nu ne bucuram unde ne bucuram aiurea, dar nici sa nu fim mahniti de lucruri care sunt neimportante. Bucuria si intristarea sunt lucruri firesti, dar nefireasca este trairea lor in momente gresite. Doar o viata echilibrata in toate aspectele ne ajuta sa traim clipa cu adevarat si sa castigam din orice experienta ceva care ne va fi de folos la intalnirea cu moartea, atunci cand toate cele din urma vor navali peste noi cu viteza fulgerului si nu vom mai putea sa ne ascudem nici in ignoranta nici in nepasare si nici pe prostii nu vom putea sa facem, caci constiinta noastra ne va arata cu degetul.

Astazi mi-a venit sa scriu despre optimism in urma discutiei cu un prieten care m-a asigurat ca totul va fi bine, desi eu ii spuneam ca probabil va fi rau. El era insa atat de vesel incat parca nu auzea ce ii spuneam eu, bucuria sa il facea sa fie absolut sigur ca totul va fi bine. M-a socat pentru o secunda si totodata m-a facut sa ma simt bine. Am tachinat cu ideea ca hmm, poate lucrurile se vor indrepta intr-adevar. Discutam despre economie, la asta ne refeream, si acum daca eu sunt aboslut sigur ca o sa se aleaga praful de toate, nici nu am conceput vreodata ca lucrurile vor merge bine, mai ales de anul acesta. Prietenul asta, era sigur insa si m-a biruit (pentru cateva secunde). Abia atunci am inteles forta optimismului si cat de eficient poate fi in a schimba mintile oamenilor, mai ales ale celor care s-au obisnuit sa se lase usor influentati. Mi-am mai dat seama insa si de un lucru, vazand cat de bine ma simt atunci cand sunt optimist. Uneori e bine sa ii minti pe oameni si sa le spui lucruri frumoase. Daca cineva e in depresie, este chiar recomandat sa ii spui poezii frumoase si povesti care sa il ridice usor. Pentru ca pe cineva care e cazut jos il ridici usor cu grija, il iei incet, esti atent in gesturi. Apoi acela cand va fi pe picioarele lui, va incepe el sa cada din nou – caci mersul pe doua picioare nu este altceva decat o cadere repetata.

O tanara mama nu doreste sa isi invete copilul de 5 ani ca diavolul exista. Ea vrea sa il creasca optimist. Desi copilul se uita la desene animate si poate intelege usor despre rau si bine, despre ingeri si diavoli, despre puterea lui Dumnezeu care o dobandeste prin semnul crucii, unii parinti isi menajaza astfel copiii, incercand in zadar sa ii fereasca de niste realitati pesimiste de care insa copilul nu va scapa, ba poate chiar va fi dezavantajat pentru ca nu invata despre ele cat e crud pentru a putea sa le inteleaga si sa le exerseze inca de mic. Iata deci ca optimismul servit uneori cand nu e cazul, poate fi daunator mai tarziu.

Poate ca ar fi meritat sa discutam aici putin si despre nihilism, pe care unii il considera o extrema a pesimismului desi mai degraba eu l-as considera o boala a mintii care s-a saturat cu binele.

Nu se poate sa inchei insa fara a aminti cateva versuri frumoase din Glossa lui Eminescu, care contin in sine mult mai multe lucruri interesante decat tot ce am scris eu mai sus:

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate

(Mihai Eminescu – Glossa)

Despre bombardamentul cu optimism

În ciuda tuturor predicţiilor şi declaraţiilor oficiale, dar şi din presa mainstream, s-a dovedit că criza nu a fost doar o mică răceala, ci deocamdată s-a arătat ca o gripă prelungită, un fel de gripă porcină cu rata de mortalitate mică, însă cu penetrare totală şi durată extinsă. Spun că efectele sunt încă slabe deoarece oamenii încă nu s-au speriat îndeajuns, am văzut ieri un interviu cu mai mulţi cumpărători în hipermarket, care se arătau plăcut suprinşi că după mărirea TVA-ului, preţurile nu erau atât de mari pe cât se aşteptau ei. Săracii nu îşi dau seama că ne fierb aştia ca pe broaşte în oală, ne cresc treptat temperatura ca să nu ne speriem, până o sa fim toţi buni de înfulecat.

Aşadar, suntem blonavi de gripă porcină şi “doctorii” noştri încă nu au gasit un “vaccin” potrivit, şi prin urmare au trebuit să ne bage pe gât cu forţa “doctorii amare” la greu. Marea problemă este că doctorii nu ne garantează că ne vom face bine. Trebuie să mai aşteptăm un an doi, să vedem dacă medicamentele au efect, altfel vom încerca altele. Sau poate se face vremea mai bună şi scăpăm de gripă.

Observ recent un nou val de optimism, care mă sperie. Nici nu a trecut bine creşterea TVA-ului şi oamenii deja vorbesc de scăderea inflaţiei şi revenirea economiei. Mă sperie această atitudine pentru că dă dovadă fie că oamenii nu au înţeles nimic, fie că în lipsa altor idei s-au gândit că dacă vom gândi toţi pozitiv şi vom răspandi în jur gânduri pozitive, lucrurile se vor îndrepta. Nu pentru prima dată se întâmplă aşa în depresiunea actuală 1 şi este uimitor cum oamenii cu răspundere nu încep să comunice corect şi fără manipulări care este situaţia, sau măcăr să recunoască că nici ei nu au habar, şi să transmită mesaje constructive, care să îi ajute pe oameni să facă faţă agravării gripei atunci când aceasta va avea loc.

Dar să trecem concret la a spune mai precis care sunt oamenii care răspândesc optimism nejustificat şi fac declaraţii optimiste bazate pe nici o realitate. Unul dintre ei ar fi Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR:

În urma măsurilor de austeritate luate de Guvern, inflaţia  României va creşte la 8 – 8,5%, dacă preţurile administrate vor rămâne la acelaşi nivel, iar economia va înregistra o scădere de 2% până la sfârşitul anului, în funcţie situaţia externă, a spus, la The Money Channel, Lucian Croitoru (citeşte articol, vezi emisiunea).

Declaraţiile optimiste s-au referit nu doar la aceste prognoze fantasmagorice, ci a fost efectiv un bombardament, dacă veţi asculta emisiunea, veţi putea identifica cel puţin o bomboană de optimism gratuit per minut, gen: industria deja a început să îşi revină, în exterior deja lucrurile îşi revin, un val de încredere va stimula investiţiile etc

În primul rând, a te juca cu estimări că economia va avea o scădere de doar 2% până la sfârşitul anului, în condiţiile în care TVA-ul abia a fost mărit peste noapte, mi se pare penibil pentru un bancher şi mai ales pentru un om care chiar a avut curajul să accepte să devină prim-ministru. Să explic de ce. Modificarea TVA-ului la valoarea care s-a făcut dar mai ales în felul în care a fost făcută ne spun două lucruri: situaţia este din ce în ce mai gravă, nimeni nu a prevăzut că vom ajunge aici, altfel am fi modificat TVA-ul treptat şi din timp nu peste noapte, iar cel mai grav lucru pe care îl putem înţelege este că guvernul poate tăia peste noapte şi fără milă. Toată lumea a fost de acord că a modifica TVA-ul peste noapte, este de o gravitate care nu poate fi măsurată în cuvinte: dă peste cap orice plan de afaceri, orice intenţie de investiţii, orice strategie de afaceri etc. Orice modificare în grabă, fără a anunţa partenerii din timp (căci la urma urmei firmele sunt partenerii statului 2) este nu doar un semn de disperare şi anarhie, ci este mai ales un semnal: fiecare se descurcă cum poate, de acum afacerile se fac altfel. În aceste condiţii, nu doar pentru că depresia s-a agravat şi suntem cu un picior în groapă, dar chiar şi dacă doar am analiza felul cum s-a mărit TVA-ul, a spune acum că vom avea scădere de doar 2% mi se pare o minciună sfruntată, cu toate nuanţele la care s-a reportat domnul Croitoru. Domnul Croitoru s-a referit la rata inflaţiei în anumite condiţii, legate de scăderea PIB-ului şi de situaţia externă. Chiar dacă nu s-a referit direct la scăderea economiei, ci a luat-o ca pe o premisă, a face o deducţie pe baza unor premise total false, este nu doar o deducţie falsă, ci şi o modalitate de a induce presupuneri – optimiste în cazul de faţă – legate de aceste premise. Practic este cea mai facilă modalitate de a face o translaţie de la presupuneri la predicţii. Puţină lume va sesiza ca 2% scădere economică, e doar o premisă, o presupunere oarecare aiurea-n praznic, şi nu un calcul al consilierului, deoarece lumea crede că la BNR lucrează specialişti.

Cu premise false sau adevărate, e posibil totuşi ca previziunea ratei inflaţiei să fie corectă: inflaţia nu va putea sări prea mult, deoarece ca în orice început de depresie, trăim o perioadă de deflaţie. În tot occidentul deflaţia este regula, noi însă, fiind defazaţi nu am ajuns încă în etapa de deflaţie, prin urmare ne putem aştepta la reducerea preţurilor, chiar dacă va creşte costul utilităţilor, puterea de cumpărare va dicta rata inflaţiei, care nu poate să fie una prea mare, nu are de unde.

Un alt optimist incurabil este Mihai Răzvan, şeful SIE, care declară printre alte aberaţii, că:

UE reprezintă pentru România o plasă de siguranţă în vremuri de restrişte şi că moneda euro este cheia potrivită pentru ieşirea din labirintul crizei. (citeste inteviul)

Discursul acestuia este atât de deplasat de orice realitate încât nu merită nici comentat, e doar o observaţie că încă un optimist încearcă să ne facă să cumpărăm din nou ca înainte. Iată o simplă informaţie de la surse cât se poate de oficiale şi de informate: băncile europene (ca şi cele americane, de altfel) încă sunt cu un picior în groapă:

The BIS said in its annual report that banks on both sides of the Atlantic remain “highly leveraged and still appear to be on life support. The essential task of reducing leverage and repairing balance sheets is simply not finished. The Greek sovereign debt crisis shows just how fragile the financial system still is.  “Losses on European bank balance sheets are expected to mount over the next few years. Some banks are rolling over existing loans rather than inducing foreclosures, thus delaying loss recognition.” (Sursa: Telegraph)

Prin urmare dacă pierderile băncilor sunt de aşteptat să explodeze în următorii ani, cum poate spune şeful SIE că:

Zona euro se va dovedi de fapt – destul de curând, cred – o soluţie providenţială de salvare a economiilor naţionale aflate în pragul unor încercări mari.

Oare mai are sens să amintesc că unul dintre marile noastre atuu-uri este faptul că încă nu am aderat la euro şi că nu avem şanse să aderăm prea curând? Oare ştie seful SIE că Germania şi Franţa deja se gândesc la separarea Europei ca la un plan B de ieşire din depresiune?

Germany and France are examining ways of creating a “two-tier” euro system to separate stronger northern European countries from weaker southern states. (Sursa)

Până şi Greenspan, unul dintre actorii importanţi în construirea depresiunii actuale este sceptic cu privire la viitorul constructiei europene: “One possibility is that there will be fewer members of the eurozone.” (Sursa)

Etc, etc …

La ce bun acest optimism? Nu ştiu cum de oamenii mai cred că transmiţând semnale pozitive vom ieşi din criză. Mă mir că oameni cu funcţii importante sunt atât de naivi să facă declaraţiile care le fac. Este fie prostie, fie disperare, fie nepăsare. Prostie – puţin probabil, sunt totuşi oameni cu carte şi care au acces la Internet, iar funcţiile pe care le au îi predispun la a mai citi câte un articol din când în când, ca să nu mai zic de accesul la informaţi de care dispun. Disperare? Se poate. Atunci când nu mai ştii ce să faci, şi optimismul că lucrurile se vor rezolva de la sine este singurul care ne-a mai rămas, nu faci decât să încerci să răspândeşti optimism în jur, ca un fel de mantra. Nepăsare? Cred că întradevăr oamenii au vrut să scape repede de interviu şi au prezentat nişte opinii în care nici ei nu cred, au dat o versiune oficială care să nu îi compromită în faţa şefului şi care să nu ceară prea multe explicaţii şi detalieri care oricum nu pot fi făcute. Prin urmare şablonul oficial al “raportării la problemă” probabil a mai fost petecit în urma noilor măsuri, cu câteva “ajustări” având însă aceeaşi culoare în general, una roză spre gălbui.

În final aş încheia cu un citat despre optimism:

Optimismul este mulţumirea resimţită de oamenii mici aflaţi în posturi înalte (Francis Scott Key Fitzgerald)

Cred că aceasta este de fapt explicaţia corectă a ultimului bombardament cu optimism. Din fericire avem însă şi oameni care spun lucrurilor pe nume, cum ar fi Varujan Pambuccian, dar din păcate aceştia sunt puţini şi nu unde pot să facă ceva.

Note:

1. M-am hotărât să nu mai folosesc cuvântul criză pentru că s-a banalizat. Când toată lumea vorbea de recesiune, criză era un cuvânt potrivit, dar acum cred ca depresiune este unui mai potrivit.
2. De ce o firmă este partener al statului? Un om de afaceri, alege să facă afaceri în România, nu este obligat. Cea mai bună dovadă este faptul că există firme offshore, care aleg să nu plătească impozite şi să ducă banii în altă parte.