Teodorovici nu e prost

Am fost surprins de ultimele declaratii ale lui Teodorovici cu privire la salariul minim pentru ca nu ma asteptam ca un tovaras sa iese total din linia gandirii de partid. De la vorba pana la fapta insa este ca de la cer la pamant si cu o floare nu se face primavara.

Despre salariul minim, eu am mai tratat in diverse articole, dintre care l-am gasit in cautari pe acesta. Intre timp, prea multe noutati de zis nu am, decat ca l-am auzit pe Peter Schiff dand unele exemple cu privire la efectele maririlor salariului minim in SUA in diverse state. Efectele erau mutarea unor companii dintr-un stat in altul, cumpararea de roboti (automatizari) care sa inlocuiasca muncitorii sau pur si simplu inchiderea unor companii. Cel mai interesant exemplu a fost insa cu o spalatorie auto al carui patron este client de-al lui Peter Schif. Acesta si-a lichidat o parte din actiunile gestionate de Schiff care este broker de aceea Schiff l-a intrebat pentru ce are nevoie de bani. Patronul spalatoriei i-a zis ca are nevoie de bani pentru a cumpara un sistem automat de spalat masini pentru ca in urma maririi salariului minim este mai profitabil sa dea afara oamenii si sa cumpere un sistem automat.

Salariul minim insa nu este principalul deficit al capitalismului in Romania, un prim pas ar fi reformarea administratiei si a companiilor de stat care sunt o reminiscenta a trecutului. Bineinteles, asta dupa statul de drept si eliminarea coruptiei. Ori PSD-ul a pompat tocmai in directia opusa marind aparatul public si crescand salariile pana la cote care destabilizeaza profund sectorul privat. Prin fondul suveran de investitii incearca sa duca revolutia rosie la noi cote. Daca privim insa oamenii ca pe o resursa, putem spune ca statul suge puternic din potentialul fortei totale de munca in doua privinte: numeric si calitativ. Numeric, statul “fura” din forta de munca care ar putea produce la privat iar calitativ, o data intrati in sectorul public, potentialele valori care ar putea deveni buni ingineri, buni manageri sau buni tractoristi care sa produca si sa aduca plus valoare sunt pierduti pentru vesnicie, devenind consumatori de resurse si adaptandu-se intr-un mediu total diferit, cu cerinte si aspiratii total diferite pe care cu greu vor putea sa il paraseasca si sa recupereze potentialul pierdut. Si deocamdata oricum nu au de ce, salariile la stat fiind mult mai mari si oportunitatile de asemenea.

Ma gandeam uneori ca in Romania niciodata nu o sa poata fi luate masuri drastice (sau macar ferme) care sa schimbe structural economia si guvernarea tocmai pentru ca mentalitatea oamenilor este o problema – ca sa nu folosesc cuvinte jignitoare. De aceea, ma gandeam eu, alternativa ar fi macar o trecere gradata si pasi incrementali catre capitalism si piata libera. Dar pentru asta sunt necesare doua conditii: 1 – o guvernare care sa vrea ce trebuie (oameni care sa gandeasca, sau macar unul care sa gandeasca si care sa aiba increderea celorlalti) si 2 – o guvernare care sa poata sa implementeze ce trebuie (sau macar unul care sa poata si sa aiba autoritatea necesara).

Din pacate nu doar ca nu avem prea multe genii economice in politica noastra (si cu atat mai putin in PSD) dar acele putine idei bune, acolo unde exista, nu au nicio sansa sa fie puse in aplicare. De aceea, declaratiile lui Teodorivici nu sunt altceva decat un exercitiu de gargara.

Sa presupunem prin absurd ca tovarasii ar accepta aceste idei burghezesti ale lui Teodorivici cu privire la eliminarea salariului minim. Chiar daca PSD-ul ar vota si ar implementa aceasta lege, ar sari sindicatele din privat cu greve. Intr-un fel insa oamenii ar avea dreptate pentru ca efectul benefic al unei astfel de schimbari s-ar vedea in timp. Pentru ca salariul minim sa devina irelevant ar insemna ca piata libera si antreprenoriatul in Romania sa duduie pentru a putea produce o competitie reala pe piata muncii. Ori asta nu se poate schimba peste noapte.

In vremurile rosii de astazi in care visul orcarui tanar este sa ajunga sa lucreze in administratia publica ideal pe un post de director si undeva unde poate freca menta, a taia creaca peste noapte pentru cei mai slabi platiti angajati din privat care duc greul prin aceea ca ei dau de mancare si celorlalti, nu poate fi o solutie. Desi momentul ar fi cumva oportun, fiind premize ca eliminarea salariului minim sa nu aiba efecte devastatoare avand in vedere criza pe piata fortei de munca, sunt totusi cateva necunoscute. Banuiala mea, de exemplu,  este ca aceasta criza de forta de munca este datorata in mare parte exodului in afara care este inca o boala mult mai grava si mai putin diagnosticata, lucrand mai mult in ascuns. Cei care insa lucreaza acum pe salariul minim nu sunt tocmai primii candidati pentru plecatul in afara, atat prin deficitul de specializare cat poate si prin deficitul de motivatie sau aspiratii.

In alta ordine de idei, in gandirea tov. Teodorivici nu inteleg de ce la privat salariul minim nu ar fi bun si la stat ar fi. Chiar daca statul este patron si face ce vrea, libertatea salariului minim ar trebui lasata la latitudinea administratorului cel mai de jos unde se manifesta nevoia pentru un post si unde se poate lua si pulsul local al ofertei. Sa exemplific. Poate ca la o primarie la o comuna intr-o zona saraca a tarii, exista oameni care ar fi dispusi sa lucreze la primarie pe un salariu mai mic decat decide Olguta. De exemplu, poate tinerii din sat nu au alternative si decat sa traiasca din somaj sau sa dea spagi ca sa isi faca dosare de handicapati sa primeasca pensie, ar prefera sa munceasca pe mai putin, macar pentru a simti ca au si ei un rost. Banii nu sunt totul si mai ales la sat, unde oamenii au pamant, au animale si au venituri din alte surse, un loc de munca cu un salariu sub minim nu este tocmai de dat cu piciorul. Am cam lungit explicatia, cert este insa ca aceeasi logica (daca exista in cazul lui Teodorivici) pentru eliminarea salariului minim la privat se potriveste poate chiar mai bine in sectorul public. Bineinteles, ca politic este o utopie sa credem ca PSD-ul va taia vreun salariu, pentru a nu-si pierde bazinul de marmote. Insa, utopic vorbind, daca dorim eficienta si daca credem in cerere si oferta, nu trebuie facute diferentieri intre public si privat. Singura diferentiere este doar aceea ca in locul profitului din privat, criteriile de performanta in sectorul public sunt altele.

In final as dori totusi sa mentionez ca Romania este o tara penibila daca salariul minim este o problema. Principala buba este ca noi consumam mai mult decat producem si ca nu avem alte sperante pe termen scurt-mediu decat creditul ca oricum pe termen lung suntem la marginea lumii si cantitate neglijabila in istoria omenirii. Nu zic ca a trai pe banii altora e ceva rau, desi aici intram in chestiuni de filosofie si morala care oricum nu sunt deloc subiecte fierbinti la poporul roman. Insa macar daca ne-am pricepe la inginerii financiare si am reusi sa ii fentam pe nemti si noi cum au facut-o grecii care chiar dupa atatia ani de criza inca traiesc mult mai bine decat romanii [1].

~ ~ ~ ~ ~ ~
NOTE

[1] Cel putin oficial, PIB-ul per capita calculat la puterea de cumparare la greci este 24574 pe cand in Romania acesta este 23313. Sa nu ne entuziasmam insa, dupa criza si aventurile traite Grecia este probabil fiscalizata jumatate cat Romania, deci realitatea este mult mai buna decat o arata cifrele.

Salariul minim pentru to(n)ti

Ce este salariul minim si cum ne afecteaza pe noi pe toti nivelul la care este stabilit de guvern este o chestiune extrem de importanta deoarece aceste intrebari denota mentalitatea si intelegerea de baza a ceea ce inseamna capitalism si piata libera. In ce masura intelegem sau nu rostul salariului minim, in aceeasi masura putem masura daca am scapat sau nu de mentalitatea comunista in care “toti aveau un loc de munca”, “nu exista somaj” sau “lumea traia mai bine”.

Bineinteles, acestea sunt inselari si amintiri din copilarie ale celor care traind in perioada comunista si fiind mai tineri, asociaza memoriile placute legate de o varsta mai frageda si plina de sperante cu anumite facilitati cu care regimul comunist tinea in ţarc oile ascultatoare si muncitoare care de fapt traiau dupa sloganul “noi ne facem ca muncim, voi va faceti ca ne platiti”.

Cand vine vorba de cum se muncea in vremea comunismului, edificator, mie mi-a ramas in minte felul cum prezenta acele vremuri un unchi de-al meu care era inginer: “Bai, Gigel, tu niciodata nu o sa traiesti vremurile pe care le-am trait noi atunci. Ajungeam la serviciu la 8, semnam condica, ne beam cafeaua pana la 10, spuneam bancuri, la 12 plecam la masa si ne intorceam pe la 2. Pana la 4 trageam un pui de somn si la 4 fara un sfert o tuleam acasa”. Bineinteles, ca inginer, niciodata nu a avut lipsuri in vremurile comunismului, dar nu vreau sa o lungesc prea mult cu comunismul deoarece nu vreau sa fiu acuzat ca leg ideea salariului minim de comunism, desi Germania, motorul numarul 1 al economiei, are salariu minim. Si la fel SUA.

Cred ca a compara Romania cu Germania, si romanii cu nemtii este un punct gresit cand incepem sa vorbim despre salariul minim. Da, Germania are salariu minim, dar pana ca Germania sa devina locomotiva Europei (adica cam de cand cu criza, sau 2-3 ani inainte) muncitorul german a rabdat ani de zile taieri de salarii sau “ne-indexari”, munca prelungita, cresterea varstei de pensionare etc. Pentru a ajunge motorul economic care este astazi, nemtii au acceptat lucruri pe care nu stiu daca romanii le-ar accepta: in primul rand as mentiona ducerea in spate a Germaniei de Est care i-a costat o gramada de bani si nenumarate probleme.  Pe scurt, daca salariul minim taie din pofta capitalistilor lacomi si ajuta si pe cei de jos, faceti un salt mental comparand capitalistii nostri cu capitalistii lor, profiturile facute la noi si profiturile facute in Germania. Nu cumva oare, in Germania, care doar in 2014 a avut exporturi de peste 1,13 TRILIOANE euro, chiar este cazul ca statul sa “ajute” la distribuirea profiturilor si catre cei de jos? Este oare aceeasi situatie in Romania?

Asadar, teoretic, rolul salariului minim este sa asigure un minim nivel de trai cetatenilor, fortand guvernul si firmele sa ofere un salariu minim. Cuvantul cheie in aceasta definitie teoretica este “asigure”. Cum asiguri printr-o lege nivelul salariului este o intreaga poveste si desi pare simplu pentru multi este un salt mental imposibil de facut. Adeptii salariului minim considera ca da, este bine sa existe o lege cu salariul minim pentru ca patronii au bani si statul are bani si daca nu ar fi statul sa forteze acest salariu, oamenii ar fi si mai saraci. Argumentul este infantil si nu ne vom obosi sa detaliem de ce bunastarea nu poate fi data prin lege. Daca IN PRINCIPIU este posibil ca sa fortam un salariu minim prin lege, tot in PRINCIPIU am putea face miting ca salariul minim sa fie 5000 de lei si astfel toti (sau multi) ar fi foarte fericiti.

Prin urmare, in principiu, asa cum nu e posibil sa dam lege ca salariul minim sa fie 5000 de lei, tot asa nu putem da lege sa aiba nici un alt nivel. Oricat de mult am presupune ca statul stie sa determine un salariu minim corect, realitatea este ca orice nivel minim este in realitate o mare piedica dezvoltarii afacerilor mici si a investitiilor, punand mari probleme sectorului privat, mai ales celui anterprenorial.

Oricat de mic ar fi salariul minim, exista situatii cand o afacere ar avea nevoie ca salariul sa fie si mai mic decat cel minim. Exista nenumarate situatii si poate voi explica cateva.

Orice afacere este un risc. Orice om de afacere isi asuma riscuri pe care majoritatea oamenilor nu doresc sa si le asume, altfel toata Romania ar fi o tara plina de antreprenori, negustori, mestesugari, mici afaceri, etc. Nivelul mare de someri mai ales in randul tinerilor, denota ca sunt extrem de putini cei care doresc sa isi asume riscuri si prefera un loc de munca asigurat, unde statul iti garanteaza un salariu minim, unde legile pun piedici patronului sa te dea afara o data angajat si ideal un loc de munca la stat unde in general se munceste mai putin ca la privat si se castiga mult mai mult.

Faptul ca in Romania exista totusi afaceri mici, exista oameni de afaceri care au succes, care traiesc din afaceri, exista antreprenori, denota ca nu exista piedici legate de mediul de afaceri. Desi exista birocratie, desi sunt impozite mari si legi absurde, desi este foarte greu sa faci orice afacere daca nu ai comenzi de la stat, chiar si asa, faptul ca unii reusesc si au trecut de aceste bariere denota ca totusi se poate. De ce atunci este numarul de someri atat de mare?

Multi oameni intrebati de ce nu pornesc o afacere, dau raspunsul: nu am bani. Motivul banilor este unul insa de mult depasit. Mai ales de cand avem criza, statul a tot oferit fonduri antreprenorilor tineri, a tot creat facilitati. In plus, exista fonduri europene, exista programe de training si facilitati pentru cei care pornesc o afacere. Problema nu o constituie asadar banii necesari pornirii afacerii.

Parerea mea este ca salariul minim este principala piedica care franeaza dezvoltarea micilor afaceri in Romania. O sa incerc sa explic, desi imi este foarte greu, acest lucru fiind cumva intuitiv, firesc, sau cel putin asa mi se pare mie. Principala problema a pornirii afacerilor o constituie predictibilitatea care are mai multe componente. Le vom evalua pe cele mai importante:

predictibilitatea cererii: nu stii cum o sa evolueze cererea: poate sa creasca, poate sa scada; orice variatie te poate arde; fluctuatia cererii este un fenomen firesc in orice economie, nu tine doar de noi; ce este specifi Romaniei sunt faptul ca atunci cand esti la ananghie, in Romania e foarte greu sa supravietuiesti; daca de exemplu in Germania, cand a venit criza in 2008, statul a ajutat firmele platindu-le salariile la oamenii pe care doreau sa ii dea afara (au introdus saptamana de munca de 4 ore!), in Romania cand a venit criza, s-au taiat salariile cu 25% la bugetari, ceea ce a speriat o mare felie din consumatorii romani, propagand un sentiment de spaima si retinere de la orice tip de consum; deci cererea, dupa ce duduise in 2008, in 2009 a fost taiata dintr-odata;

predictibilitatea fiscala: nu stii ce impozite te-asteapta dupa colt si cu ce taxe iti mai baga statul sula in coasta pe neasteptate; insasi maririle dese ale salariului minim din ultimii ani, creaza un sentiment de nesiguranta oricari mic afacerist, nestiind la ce sa se astepte;

predictibilitatea fortei de munca: avand in vedere fluxul continuu inspre afara, marea emigratie, orice om de afaceri, mai ales daca foloseste forta de munca specializata si greu de gasit, trebuie mereu sa isi puna problema daca va avea pe cine sa angajeze;

Avand deci problema predictibilitatii, care este solutia? Adaptarea la schimbari! O firma care se poate adapta rapid la schimbari poate sa creasca repede si de asemenea, poate sa isi restranga activitatea repede si sa nu intre in faliment. Comparatia ar fi de exemplu cu o masina de curse: cu cat poate sa accelereze mai repede, sa franeze mai repede si sa ia curbele mai repede, cu atat are sanse sa castige cursa. O masina proasta care abia apesi pe pedala pana prinde viteza, care trebuie sa franezi cu sute de metri cand te apropii de un obstacol sau care daca nu iei curba cu atentie te dai peste cap, nu are nici o sansa.

Ei bine, salariul minim este unul dintre principalele frane la adaptarea inspre jos, desi nu doar in jos! Cand ai probleme si ai nevoie sa franezi, fie tai din salarii, fie tai din numarul de angajati. Ori daca tai din numarul de angajati, scade capacitatea de productie, prin urmare nu rezolvi nimic. Sau mai bine zis, nu rezolvi mare lucru. Poate eviti intrarea la apa sau te salvezi pe tine si pe cativa oameni, dar cand te lovesti de plafonul salariului minim, si trebuie sa reduci din forta de productie, ai o mare problema. Cand faci un pas inapoi, deja nu se mai numeste flexibilitate, ci contractie. Este fenomenul care caracterizeaza de fapt intreaga economie romaneasca post-criza. Ce se intampla la noi nu este deloc o restructurare si o re-adaptare, un proces de refacere a economiei pe baza noii cereri si a noilor conditii. Nu, ci este pur si simplu eliminarea celor slabi si slabirea celor grasi. Asta s-a tot intamplat din 2008 si asta va continua sa se intample si de acum inainte.

Salariul minim este asadar o piedica la o restructurare corecta si forteaza afacerile sa dea afara oameni, punandu-i in brate statului, chiar daca poate acestia ar fi dispus sa lucreze si pe mai putin. Sa presupunem ca un om de afaceri are nevoie sa scada salariile la 80% din salariul minim, dar legea nu ii permite si prin urmare este nevoit sa inchida afacerea. Astfel, in conditiile actuale, statul se trezeste in brate cu fostii angajati si trebuie sa le plateasca 70% din salariu minim, pe cand daca nu ar exista salariu minim, nu doar ca ar fi scapat de plata somajului, dar ar fi incasat chiar si contributiile pe care firma le-ar fi platit in continuare.

Mentalitatea comunista, in situatia asta spune omul de afaceri este un hapsan, este lacom si nu vrea sa dea salarii mari. El s-ar descurca si cu 100% salariu minim, nu are nevoie de reducere la 80%, de aceea salariul minim este bun. Acest fel de gandire este unul bolnav si falimentar. Poate este adevarat ca exista unii oameni de afacere care dau salariul minim doar fortati de stat pentru ca altfel ar da si mai putin. Asta nu se poate intampla insa in acele domenii in care exista competitie pe forta de munca si unde piata fortei de munca cere salarii mult mai mari. De exemplu, in domeniul IT, salariul mediu este de 1000 euro, cu mult peste salariul  minim. Din informatiil mele, salariul minim in IT, la programatori mai concret este de aproximativ 1800 lei, deci cu mult peste salariul minim legal.

Comunistii ar spune: da, dar nu toti sunt destepti ca programatorii si domeniul IT este special, de aceea este mai dezvoltat si sunt salarii mai mari. Nu este adevarat, domeniul IT este un domeniul la fel ca toate celelalte, singura diferenta fiind infrastructura: IT-ul nu are nevoie de autostrazi pentru a se dezvolta, de aceea, in Romania fiind salariile mai mici decat in vest, au venit investitori si au saltat nivelul salariilor, prin cererea de forta de munca.

Parerea mea este ca la fel s-ar intampla si in alte domenii. In momentul in care potentialii investitori nu ar avea necunoscuta salariului minim (pe langa alte necunoscute specifice spatiului mioritic), piata libera ar impune singura un salariu minim, fara nevoia unel legi. Si nu cred ca gresesc chiar daca spun ca poate salariul mediu ar creste si economia s-ar dezvolta altfel fara un salariu minim legiferat. Dar nu doar marii investitori si marile afaceri s-ar dezvolta, ci eliminarea salariului minim ar da un avant dezvoltarii micilor afaceri. Sa ne imaginam, ca acum, micile afaceri care au 2-3 angajati, sunt obligate sa plateasca impozit pe salariu minim, desi poate ca antreprenorii, in primii ani nici nu isi ia salariu ci traiesc din banii investiti. La afacerile mici, deci, in perioada initiala, salariul minim nu este decat un canal prin care statul suge sange si de la cele mai mici vlastare care sunt astfel impiedicate sa creasca si sa prinda radacini. In loc sa permita firmelor ca atunci cand sunt mici sa creasca nestingherite si sa plateasca impozite cand ajung mari, sa dezvolte economia, statul ca un politai atent ce este, iti da cu bastonul in cap inainte sa ridici capul. Chiar si daca o mica afacere are 2-3 angajati care supravietuiesc cu un salariu sub cel minim stabilit acum de stat, faptul ca acestia nu umfla numarul somerilor ar fi un argument indeajuns pentru ca salariul minim sa fie eliminat.

Problema cu salariul minim este insa ca, pe langa mentalitatea comunista mostenita istoric si atavic de la stramosii nostri, politicienii actuali tin cu dintii de el pentru ca fara acesta, economia ar avea sansa sa se dezvolte si numarul celor “sponsorizati” de stat ar scade. O populatie prospera, independenta si intreprinzatoare este spaima cea mai mare a politicienilor actuali pentru ca ei in afara de pomeni electorale, nu stiu cu ce fure votul multimilor.