Sfinții români din închisori – uitați de ierarhia BOR, dar nu numai

Astăzi BOR a sărbătorit sfinții români ai tuturor timpurilor. Cinstirea sfinților este o tradiție importantă în ortodoxie și faptul că noi românii avem sfinți este nu doar un exemplu și un îndemn pentru credincioși cât mai ales sfinții români constituie pentru noi un lobby important în fața lui Dumnezeu. Există însă o condiție: să le dăm voie. Și cum am putea să dăm voie sfinților români să se roage pentru noi? Biserica ne învață că pentru a ne învrednici de purtarea de grijă a sfinților, adică de rugăciunile lor în fața lui Dumnezeu, trebuie să îi cinstim. Concret cinstirea se face prin recunoașterea existenței lor, prin investigarea și transmiterea vieții lor, prin rugăciuni și cântări către ei, prin pictarea de icoane și construirea de biserici în cinstea lor. Cam toate dintre aceste acte de cinstire se fac împreună de credincioși și cinstirea este aproape imposibilă atunci când sfinții nu sunt canonizați și recunoașterea lor nu primește sigiliul bisericii care vine prin procesul binecunoscut de canonizare. Am putea spune că faptele unor oameni cu viață sfântă, care au trăit aproape de noi, ne pot oricum inspira, ne pot oricum îndemna și încuraja să ducem o viață asemenea lor, să biruim răul. Însă în lipsa canonizarii, folosința aceasta este cumva rezervată celor mai atenți și preocupați creștini care caută pe la margini și sapă în adâncimile istoriei și ale trecutului nebulos. Existența cărților și a mărturiilor audio și video este un beneficiu al timpului modern. Aceasta nu suplinește însă și nu rezolvă deloc lipsa canonizării și implicarea oficiala a bisericii în recuperarea acestor comori de neprețuit pentru neamul românesc care au fost sfinții închisorilor. Vedem cum fiecare vreme are harul ei și dacă omul nu se folosește de acel har, Dumnezeu îl ia. Așa s-a ajuns ca să trăim vremuri în care nici nu mai putem să spunem unele lucruri, în care organizații și instituții obscure vânează la propriu declarații și interviuri ale românilor, despre martirii lor din închisorile comuniste, cu scopul de ale constutii dosare în perspectiva în care într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, situația politică va fi îndeajuns de favorabilă unui nou pogrom, căci deocamdată mai mult decât să măcăne, dușmanii românilor și ai ortodoxiei nu pot face nimic. De ce am ajuns aici? A existat o “fereastră istorică” când canonizarea sfinților morți în închisorile comuniste ar fi fost mult mai facilă ca astăzi. Pe-atunci, Soros abia pusese piciorul în România și fiind la început, principala preocupare era să-și formeze o bază, adică să ofere cât mai multe burse în străinătate și să-și recruteze oamenii. Ceea ce a și făcut și vedem că multe a reușit între timp. Însă pentru că ierarhii noștri aveau alte preocupări pe-atunci – ecumenismul și vizitele pe la papistași – canonizarea sfinților din închisori a fost evitată din motive … politice: NATO, UE și-alte de-astea. Evident mare parte din spaime și piedici erau doar în capul lor, căci ce putea face NATO dacă BOR îl canoniza pe Gafencu, de exemplu? Slăbiciunea de atunci,

Read more