Craciunul in Venezuela

In continuarea articolelor pe tema SHTF, m-am gandit sa ne indreptam putin atentia spre Venezuela, cu promisiunea ca pe viitor vom avea mai multe povesti din fosta Yugoslavie. Prilejul ni-l ofera un articol publicat recent pe site-ul ZeroHedge – Christmas In Venezuela: What It’s Like After Socialism Destroys Your Country – pe care il recomand sa il cititi direct in engleza, eu urmand sa trec prin el doar pe scurt.

In primul rand, sa spunem cateva cuvinte despre Venezuela. Situata in coasta de nord a Americii de Sud, Venezuela – ca si Romania – a fost binecuvantata de Dumnezeu cu nenumarate bunatati: geografie variata, minuni naturale, iesire la ocean cu plaje superbe, retea hidrografica bogata cu rauri mari si chiar o delta, terenuri agricole roditoare, munti cu paduri si bogati in minerale si … cireasa de pe tort (ditamai cireasa) cele mai mari rezerve de petrol din lume, cu ceva gaze naturale pe langa, si de asemenea cu ceva rezerve de petrol neconvetional (bitum, petrol crud de densitate mare de diverse tipuri). Pe scurt spus, Venezuela are tot ce ii trebuie pentru o agricultura puternica atat cantitativ cat si calitativ (cafea, cacao, zahar etc) cat si pentru exporturi si produse petroliere.

In ciuda acestor bogatii, ca peste tot unde dracul rosu isi baga coarnele, Venezuela a ajuns astazi sa fie o tara in disolutie de unde cei care nu au putut sa fuga au un singur vis: sa stranga indeajuns bani pentru un bilet de avion si pentru cat sa o ia de la cap in alta parte. Am putea spune cam ca pe la noi, dar ne-am insela: dupa cum vom vedea situatia din Venezuela nu se poate compara cu raiul mioritic.

Nu vom face acum istoricul nasterii, cresterii si al prostiei care i-a adus pe venezueleni in aceasta situatie, ci doar ne vom axa pe articolul de care am amintit, incepand cu situatia actuala. In prezent, Venezuela a avut deja default la cateva scadente la obligatiuni, ceea ce face imposibila indatorarea in viitorul apropiat in ciuda tiparnitelor care tiparesc in ritm accelerat bani in intreaga lume, incad pana si o tara ca Romania unde cheltuielile depasesc veniturile de cateva decenii bune se poate imprumuta cu o rata in jurul a 4% desi nu are rezervele Venezuelei. De altfel, rezervele Venezuelei sunt singurul motiv pentru care situatia nu a ajuns inca in stadiul din Somalia sau alte tari africane intrate in starea de limbo din cauza caderii pe mana unor conducatori mafioti.

Autorul articolului (subiectul interviului) este Jose, un venezuelean din clasa de mijloc care a muncit in industria petroliera la stat (va dati seama ce inseamna asta in Venezuela daca pe la noi petrolistii se bat cu bancherii pe pozitiile de top la salariu mediu), are in jur de 40 de ani, sotie, 2 copii, 2 pisici si un caine, un SUV vechi dar bun, o casa de 150mp intr-o zona buna din Caracas. Pentru ca a trecut prin doua crize in viata lui si pentru ca e mai … ciudat (ar spune naivii), Jose este ceea ce se numeste prepper, un termen pe care nu indraznesc sa il traduc si chiar pledez pentru preluarea lui ca atare, desi noi romanii, cel putin cei de la tara, sunt prepper prin prisma starii de fapt a lucrurilor.

Pentru cei care se uita ca vitelul la poarta noua la cuvantul prepper, voi spune pe scurt ca acestia sunt o categorie de oameni care se pregatesc pentru dezintegrarea fibrei societatii sau incidenta unor evenimente naturale dezastruoase care pot varia ca efecte de la oprirea utilitatilor pentru 2-3 saptamani pana la distrugerea totala a societatii pana la punctul in care este fiecare pentru el si oamenii devin precum animalele in jungla, dupa cum am putut afla ca s-a intamplat in Bosnia intr-un articol anterior. Un prepper, in functie de cat de “profesionist” este poate sa dedice mai multe sau mai putine resurse acestui … hobby, de la pastrarea unui raft cu conserve si a unei rezerve de apa in caz ca vor fi intreruperi ale aprovizionarii hypermarketurilor sau in caz ca vine zapada, accesul la ele o sa fie dificil, pana la pregatirea de bunkere, locatii de ascuns dotate cu tot felul de rezerve alimentare, arme, combustibil etc.

In cazul lui Jose, fiind un prepper cu background tehnic, s-a gandit sa isi diversifice cunostintele si abilitatile si pe langa salariul caldicel platit de stat sa isi gaseasca si surse de venit alternative in caz ca se va intampla ceva. Se intelege ca asta a facut-o in vremuri bune, acestea fiind perioada 2004-2012, dupa cum ne spune Jose. Avand ceva bani pusi deoparte, Jose se afla in prezent in afara tarii, pregatind plecarea familiei deoarece nu vrea sa prinda perioada cand o sa inceapa impuscaturile pe strada, desi sunt deja multe locatii in Venezuela, si stirile au acoperit in general mai ales aceste evenimente, unde deja politia nu mai poate face fata situatiei sau lipseste total.

Cu privire la sarbatorirea Craciunului, Jose descrie cum se petrecea aceasta sarbatoare intr-o tara catolica din America Latina in perioada de liniste cand toti aveau de mancare, cand copiii primeau ultimele modele de jucarii, cand familiile calatoreau la plaja in minunatele statiuni de la ocean. Pentru ca nu am mentionat, poate ar fi bine sa o fac aici: pe langa bogatiile mentionate, Venezuela mai are si o clima tropicala ideala – astazi in Caracas sunt 22 grade.

In prezent, desi este una dintre tarile cu cele mai mari rezerve de petrol, doar cei bogati isi permit sa mai foloseasca automobilul. Doar cu vreo 2-3 ani inainte, pretul benzinei in Venezuela era subventionat de stat si era mai ieftin ca pretul apei.

Masa de Craciun pentru venezueleanul de rand in ziua de astazi a fost fasole sau orez (si acela greu de gasit). Cei mai instariti au avut si salata de sunca, de unde alta data mancau jampon de porc. Si faina este scumpa, fiind o raritate.

In cartierul unde locuieste Jose, de unde in alti ani de Craciun strada era plina de copii si casele erau frumos decorate cu luminite, acum strada pare bantuita de stafii, majoritatea fiind deja plecati in afara.

Cu privire la cadouri, putini sunt cei care isi mai permit sa le cumpere la copii jucarii sau haine, toti banii mergand pe mancare la limita supravietuirii.

Aici as face o mica paranteza, fiind uimit de paralela intre situatia din Romania ceausista si Venezuela de astazi: si ei au tichete si marfa lipseste. Somajul este insa mare, nu toti au de munca, rata somajului fiind de peste 26%. Tovarasii insa o duc putin mai bine ca plebeii: membrii de partid si votantii partidului primesc “bonusuri” (un fel de ajutoare europene de la noi de astazi). Ca si la noi atunci, si la ei astazi de vina sunt imperialistii americani si dusmanii de clasa, burghezii care vor sa vanda tara americanilor. Ca si la noi pe-atunci, trocul de bunuri si servicii este o supapa care mai permite cat de cat o coeziune sociala. Unele familii, organizeaza “garage sales” cu bunurile acumulate in vremuri bune si astfel unii parinti isi mai permit sa cumpere copiilor jucarii second la preturi cat de cat acceptabile.

Cei care si-au permis, pentru Craciun si pentru traiul de zi cu zi, cresc pui, avand insa stresul ca acestia le pot fi furati oricand. Ca si pe la noi, exista speculanti: cei care au bani, cumpara intr-un cartier sau intr-un oras toata marfa de la magazin si o vand la supra-pret ulterior (cam ce faceau vanzatorii si gestionerii magazinelor de stat de pe la noi care pastrau in spate o mare parte din marfa si o vindeau ulterior la cunostinte pe preturi umflate).

Ca o mica paranteza, atunci cand cheltuielile depasesc veniturile la nivel de stat si cand nu mai gasesti fraieri sa te imprumute, prima lovita este moneda nationala care devine foarte slaba. Prin urmare, daca nu esti o tara care sa isi produca tot ce are nevoie, toate marfurile de import sunt la preturi exorbitante. Pentru a ascunde situatia, guvernul obliga insa comerciantii sa limiteze preturile, de unde incet-incet toata economia libera capituleaza, ramanand doar statul. Preturi controlate, marfa putina, duc inevitabil la coruptie, furt, specula, lipsa marfurilor fiind principala problema. La fel cum la noi existau bani dar nu aveai ce sa faci cu ei deoarece nu exista marfa, tot la fel se intampla in Venezuela unde socul este insa mult mai puternic, neavand in spate decenii de comunism in care lumea sa se adapteze si in care statul sa isi puna cat de cat la punct o retea de aprovizionare macar cu bunurile de necesitate maxima cum ar fi alimentele de baza, medicamentele, incalzirea, etc, adica tot ce e necesar pentru o minima supravietuire.

In final as dori sa inchei cu un fragment despre o cumpana prin care a trecut sotia lui Jose cand era cat pe ce sa fie omorata de o gramada de oameni care au dat navala la … lapte praf:

Sotia mea se afla ca de obicei intr-un supermarket cu cateva zile in urma, cand dintr-odata doi angajati au inceput sa aranjeze nervosi lapte praf pe rafturi. Laptele praf este unul dintre cele mai de pret alimente in Venezuela, mult mai mult decat laptele lichid, din motive stiute doar de venezueleni si pe care nici eu nu pot sa mi le explic desi sunt venezuelan. Poate pretul scazut si faptul ca poate fi pastrat pentru o perioada mai indelungata.

Deci erau cativa soldati care pazeau supermarchetul si cereau oamenilor sa stea la coada. Dintr-odata, un numar mare de oameni a dat navala in supermarket si a impins la o parte cei doi angajati care au fost calcati in picioare de gramada de oameni. Sotia mea a luat copilul intr-o parte cu un moment inainte ca gramada sa calce si peste el. Speriata de scena, cum a putut sa se miste s-a dus langa un soldat. Copilul meu s-a uitat la soldat si a intrebat cu vocea lui slaba daca poate sa ii ia si lui niste lapte pentru cereale. Soldatul s-a uitat jos la copil si a dat din cap ca nu poate inghitind in sec, uitandu-se la sotia mea cu o privire neputincioasa.

Inside a looted supermarket in Maracay, 100km from Caracas on February 25, 2014. President Nicolas Maduro convened talks Wednesday with a cross-section of Venezuelan society in an attempt to end three weeks of sometimes deadly anti-government protests in the deeply divided country. AFP PHOTO/DIARIO EL PERIODIQUITO

 

PS: am uitat sa zic doua vorbe si despre armata; foarte ciudat ca intr-o astfel de situatie, armata inca mai protejeaza dictatura; nu poate fi aceeasi situatie cu cea de la noi din perioada comunista: spalarea pe creier un timp indelungat, introducerea fricii si a securitatii care sa controleze si sa sperie toate clasele, teama de “fratele mai mare” de la rasarit care poate interveni etc. Pana nu mai mult de vreo 5-6 ani, Venezuela era o tara normala, cum este Romania astazi. Cum de a ajuns armata / politia si intreg sistemul de stat sa nu miste un deget si sa perpetueze acest dezastru? Prin coruptie: generalii din armata au propriile afaceri si au acces la un curs oficial subventionat de stat, cu totul altul decat cel de la casele de schimb. Pe scurt, este un fel de mituire oficiala: guvernul permite unor companii (ale generalilor) sa cumpere valuta la un curs oficial (sa zicem cum ar fi la noi un EURO de 2,3 lei) pentru a putea cumpara marfa din export si pentru a o distribui in tara. Astfel, toata lumea face bani (generalii, subalternii si soldatii sunt foarte bine platiti).

Supraviețuirea în iad

Cu siguranta orice rau pe acest pamant este probabil cu mult sub iad, dar ce este altceva iadul decat departarea de Dumnezeu si viata in frica si in durere continua? Ori, astea se pot intampla deja, desi mai exista speranta.

Si chiar daca subiectul acestui articol este iad-ul la figurat, trebuie totusi sa stim ca si iadul are mai multe “camari” asa cum raiul are mai multe “camari”. Exista o gradatie a raului ca si o gradatie a binelui, deci e firesc sa ne asteptam si la nivele diferite de rasplata si pedeapsa. In cazul iadului, de exemplu, una este sa arzi pana la genunchi si alta e sa arzi pana la gat, desi cand aceasta se face in vesnicie este imposibil sa spui cat de diferite cu adevarat sunt cele doua chinuri.

Se intelege ca prin ars in iad, crestinismul nu foloseste decat o expresie familiara noua pentru a ne descrie realitati dincolo de capacitatea umana de intelegere. Multora ne place sa credem ca focul iadului nu exista in realitate, ci este doar o formula figurativa. Da, este la figurat, dar asta pentru ca o expresie mai potrivita care sa descrie cat mai apropiat de intelegerea noastra chinurile iadului nu exista. Asa cum “locul de verdeata” unde se odinesc dreptii nu este decat o expersie care sa denote pacea si linistea, focul iadului nu sugereaza altceva decat arderea interna a constiintei noastre care este una reala. Si daca multi oameni pot avea reactii fiziologice cauzate de unele dureri si dezechilibre psihice, cat de deplasata poate fi formula “focul iadului” de a descrie starea de remuscare infinita pe care cei care refuza iubirea lui Dumnezeu o vor experimenta?

Ca realitate supra-fireasca (dincolo de lumea noastra), chinurile iadului ca si vesnicia sunt greu de inteles cu mintea. Matematicienii au bagat infinitul intr-un 8 intors si se joaca cu el toata ziua. Cosmologii de asemenea opereaza cu concepte apropiate de ceea ce ne invata crestinismul, in sensul de existenta unei lumi “dincolo”. Ei le numesc insa singularitati si sunt acele “obiecte” sau “entitati” in care legile fuzice nu se mai aplica, sau se aplica doar la granita cu universul nostru sau sunt dominate de alte legi pe care nu le cunoastem deocamdata.

Sa ne intoarcem insa la iadul razboiului din fosta Yugoslavie, caci acesta este subiectul acestui articol si mai concret, experienta unui supravietuitor dintr-un oras din Bosnia intre anii 1992-1995, relatata intr-un articol care in engleza suna asa: “One Year In Hell…Surviving a Full SHTF Collapse in Bosnia” pe care initial aveam de gand sa il traduc, insa ulterior m-am gandit ca mai bine pierd timpul comentandu-l putin, decat cu traducerea care probabil nu este necesara, iar daca este necesara, exista Google Translate.

Experienta relatata de supravietuitor m-a miscat putin, mai ales ca in aceasta perioada citesc Viata si aventurile unui cioban roman in Bulgaria in vremuri de razboi. 1908-1918, o carte atat de interesanta incat s-a epuizat deja prima editie. Istoria nu se repeta dar rimeaza. Singura constanta a istoriei umane atat universala, cat si personala este poate suferinta. Rareori lipseste si cand aceasta se intampla trebuie sa fim extrem de multumitori lui Dumnezeu pentru acele momente. De multe ori am spus si o repet: omul contemporan se plange de multe, se tanguie, este chiar nefericit daca ne uitam la statistici si sondaje. Mai ales romanii, au tendinta sa vada prea mult raul. Sau mai bine zis, au dificultatea in a-l ignora, caci pe meleaguri mioritice nu e usor sa nu vezi raul, ca niste meleaguri mere cotropite, ravasite si aruncate de istorie si de geografie in sus si in jos continuu. Si daca romanii sunt tanguitori, ortodocsii romani sunt de-a dreptul deprimati si deprimanti vazand pe dracul, pe 666 si pe antihrist peste tot si tot timpul. De la cardurile de sanatate, pana la vaccinuri sau sinoade talharesti exista o stare de tanguire si disperare cu privire la “vremurile apocaliptice” pe care le traim. Ca si cum toate acestea pe care le avem, nu ar mai fi existat inainte: peceti, pacate, hotii, furturi, nedreptati, desfranare, hula, etc.

Spun deci ca istoria nu se repeta si invataturile trase din articolul de mai sus nu pot fi neaparat un ghid sau un manual. Foarte probabil situatia de care ne vom lovi noi va fi cu totul alta, dar sigur multe asemanari vor exista, cel putin neprevazutul aparitiei acestei situatii, lucru invatat acum de acest supravietuitor: “Today, I know everything can collapse really fast”.

De la inceput mi-am pus intrebarea: dar oare cum au ajuns 6000 de oameni in situatia sa fie inconjurati de armata ostila si sa nu poata fugii? Istoria ne da insa multe exemple. In cazul de fata, desi este vorba de Bosnia, orasul cu pricina nu este Sarajevo, ci un orasel de 6000 de locuitori de asemenea inconjurat de armata si care nemaiprimind niciun fel de resursa din afara, decat periodic cateva parasute cu mancare de la americani (total insuficiente ca americani aveau probabil austeritate) a ajuns sa fie un adevarat Mad Max. Situatia nu a fost insa unica, mai multe localitati avand aceeasi soarta. Ce putem insa spune de asediul de peste 2 ani al Saint Petersburg-ului?

In timp de razboi am putea fugi, ar spune unii. Sunt sigur ca adanc acolo in mintea fiecaruia scaparea in fata unei situatii dezastruoase este fuga din timp in alte locuri. Cati evrei nu au asteptat insa in vremea nazistilor pana cand nu s-a mai putut fugi? Romanii nu se dau inapoi de la fuga, drept dovada milioanele deja fugite in Europa. Da, poate exista cativa care nici nu concep fuga desi daca ar veni rusii peste noi si ar vedea la televizor sau ar auzi zvonuri de cum violeaza soldatii rusi femeile in orasele ocupate, nu stiu cat de patrioti ar mai fi. De altfel, ciobanul roman din cartea amintita mai sus chiar asta a incercat sa faca: sa fuga de razboi. A fugit de razboi si razboiul l-a prins din urma peste tot. Cate drame nu au fost in Primul Razboi Mondial sau inainte, in razboaiele balcanice dar nu numai, cu dezertori care erau fie facuti prizonieri de inamici, ulterior teritoriile respective fiind ocupate de armata tarii mama erau condamnati sau fortati sa isi dovedeasca datoria fata de tara facand stagiul militar.

Insa razboiul inainte de Primul Razboi Mondial era floare la ureche as zice eu fata de ce razboaie vom avea noi parte. Nu vreau sa subestimez suferinta inaintasilor nostri, dar cand ma gandesc la ce poate insemna un nuclear fallout si o ploaie de rachete balistice cu niscavai nucleare presarate pe ici pe colo, nu cred ca exagerez cu prea mult.

Intorcandu-ne la articol, o prima problema pe care o vad eu cu privire la asimilarea experientei si sfaturilor acestui supravietuitor sunt legate de un mic mare amanunt: moralitatea. Din articol nu prea reiese ce religie are supravietuitorul, dar nu e greu de presupus ca era musulman, din ce stiu eu sarbii au sechestrat teritorii de musulmani si desi foarte posibil sa fii fost situatii similare si viceversa, cert este ca supravietuitorul nu reiese a fi fost un om prea credincios, de vreme ce face mentiunea ca cu o conserva puteai avea o femeie si indirect recunoaste ca a omorat si el oameni: “Erau multi oameni normal, ca tine si ca mine, tati si bunici care ucideau si jefuiau. Nu existau oameni buni sau oameni rai.”

Este evident ca intr-o situatie de asa natura, neavand pregatirea spirituala si exercitiul unei vieti virtuoase, majoritatea oamenilor vor fi capabili de orice. Exista un proverb spaniol care zice: “Civilizatia este la 2 mese si 24 de ore distanta de barbarism”. Nici nu vreau sa incep sa elaborez toate dilemele pe care le-ar avea un crestin intr-o asemenea situatie. Daca apararea familiei este o datorie, in cazul de fata de exemplu, se naste imediat intrebarea: iti aperi doar familia tau sau si pe a vecinului? Daca e sa fii crestin bun, nu doar pe a vecinului ci si pe a intregului sat trebuie sa o aperi. Dar daca resursele sunt limitate si oamenii sunt deja animale, unde se opreste datoria ta?

Apoi, se intelege ca intr-o asemenea situatie, este probabil imposibil sa fii cinstit in toate situatiile si circumstantele te vor indemna sa mai ocolesti unele porunci, pe ici pe colo. Dar nu doar in asemenea situatii extreme ci chiar in societatea actuala compromisul si abaterea de la cinstea ceruta unui crestin, este vazuta ca un dat si ca o realitate care nu poate fi schimbata, fiind chiar mai degraba recomandat sa “fii in rand cu lumea” decat sa faci tu pe sfantul si sa incerci sa schimbi lumea. Ma refer aici de exemplu la micile (credem noi) compromisuri pe care suntem toti obligati sa le facem din cand in cand, cum ar fi o spaga la un doctor, o atentie la o vecina care ne-a pus o vorba buna pe la vreo autoritate sau de vreo minciuna prin omisiune la interviul de angajare, sau chiar prin mersul la cumparaturi duminica de exemplu, un pacat de care majoritatea crestinilor nici nu realizeaza ca-l fac. Daca in vremurile de pace si bunastare (raportat la trecut) facem compromisuri, cu atat mai multe situatii si probleme se pot ivi in cazul in care TSHTF.

Ajuns la acest punct as face o mica paranteza: in ce masura are sens si este o preocupare corecta sa ne punem aceste probleme? Desi sunt cu totul de acord ca ignoranta este o binecuvantare si ca nu ar strica sa ne folosim resursele mai degraba pentru a gasi o solutie la cum sa scapam o data pentru totdeauna de dracul rosu care s-a lipit de noi ca ciuma si nu ne lasa, parerea mea este ca tocmai aceasta ciuma (dar nu doar din cauza ei) este un motiv intemeiat sa ne preocupam serios. As mai putea aduce nenumarate argumente, poate chiar spirala disolutiei in care a intrat Turcia  unde in maxim 2-3 luni vom avea o infaltie galopanta care probabil va produce miscari sociale puternice, insa pe cat de posibila este varianta unui viitor optimist, pe atat de posibila (si chiar mult mai posibila) este cea a trecerii vremurilor bune de care am avut parte dupa anii 90 si iata care ar fi doar o lista de factori declansatori ai unei situatii SHTF:

  • disolutia UE si haosul care s-ar propaga in Europa de Est
  • un razboi cu Rusia sau trecerea Romaniei in zona de razboi proxy ocupata acum de Ucraina
  • ruperea Romaniei de UE si intrarea intr-un haos social profund, similar Greciei careia desi i s-au taiat ba o mana, ba un picior, a avut totusi parte de ingrijiri medicale minime. Noi insa, neavand “card de sanatate” (adica nefiind parte a Zonei Euro), vom putea fi rejectati de “serviciile de urgenta” ale UE si mai ales in cazul unei posibile dictaturi comuniste, nu va dura mult pana cand trocul va deveni ocupatia noastra de zi cu zi
  • o criza financiara mondiala mult mai dura ca in anii 2008 cauzata de implozia sistemului financiar actual

Dincolo de aspectele morale si dificultatea analizarii unui scenariu posibil, cu privire la aspectele tactice, articolul ne este foarte de folos zic eu. As atrage atentia mai ales cu privire la importanta abilitatilor si a cunostintelor: “I was a paramedic. In these conditions, my knowledge was my wealth. Be curious and skilled. In these conditions, the ability to fix things is more valuable than gold.”

De asemenea, o alta regula de baza a pregatirii este coeziunea umana: o familie numeroase, prieteni de nadejde care iti sunt aproape, micile comunitati. Multa vreme am considerat ca in caz de SHTF satul romanesc este destul de auto-suficient, cel putin in ideea ca supravietuieste in prezent cu o prezenta minima a politiei care oricum rareori rezolva vreun caz. Legea nescrisa si traiul in pace este o consecinta a vietii la sat nu atat a societatii. Mai nou insa cred invers: frica de mana puternica a legii care te poate ajunge si in cel mai departat cotlon, este totusi suficienta pentru a garanta o minima ordine si in niciun caz moralitatea si calitatea oamenilor sunt motivele pentru care satele noastre nu sunt deja o jungla in care oamenii sa se fure pe capete sau sa se bata intre ei ca gastile de tigani cand apar conflicte majore.

“Strength was in numbers. A man living alone getting killed and robbed would be just a matter of time, even if he was armed.” – iata concluzia clara a supravietuitorului bosniac. De altfel, importanta numarului este subliniata la tot pasul in articol, chiar pusa in balanta cu necesarul mai mare de alimente sau cu alte probleme pe care le are un grup de oameni care traiesc impreuna, cum securitatea este principala conditie a supravietuirii, faptul ca ei erau multi si ca puteau organiza o aparare le-a permis sa supravietuiasca.

Articolul este plin de sfaturi interesante cu privire la stocuri si de asemenea cu amanunte care pe mine m-au socat de-a dreptul si ne arata cat de mare este diferenta intre o pregatire rationala si realitate. De exemplu, cu privire la lemne, autorul aminteste ca ajunsesera sa puna pe foc usi, geamuri si parchet de la casele parasite sau in care proprietarii murisera deja. Asta in conditile in care oraselul era inconjurat de pomi si avea parcuri, oamenii aveau gradinii etc. (Un orasel de 6000 oameni inseamna cam 2 comune medii de la noi). Ei bine, cum totul a durat vreo 3 ani si cum oamenii foloseau focul atat pentru incalzit (iarna) cat si pentru fiert apa de baut (foloseau apa de ploaie) sau pentru gatit, lemnul s-a epuizat rapid, de aceea au ajuns in situatia sa arda usi si ferestre.

Un alt comentariu pe care doresc sa il fac este cu privire la vicii. Vai de fumatori si de cei dependenti de droguri in caz de SHTF! Supravietuitorul nostru, s-a nimerit sa aiba o butelie de gaz pe care nu a consumat-o la gatit ci a folosit-o la umplut brichete, primind o cutie de conserva pentru o bricheta si uneori chiar si un pistol.

Desi ne-am astepta ca mancarea sa fie pe primul loc, supravietuitorul are cu totul alt sfat: daca nu dorim sa traim din furt (caz in care armele si munitia ne sunt de-ajuns ca stocuri), este mai important decat mancarea sa avem stocuri de materiale pentru igiena cum ar fi dezinfectante, saci de gunoi, sapun etc. Pentru mancare poti impusca un porumbel sau mai gasesti o leguma, dar nu poti impusca un dezinfectant care poate fi vital in caz ca te-ai taiat putin mai serios.

Ce mi s-a mai parut interesant este ca consumul de alcool a crescut de 10 ori (zice el) fata de timp de pace. De unde or fi avut sa bea atata alcool insa nu ne spune: “Alcohol consumption grew over 10 times as compared to peacetime. Perhaps today, it’s more useful to keep a stock of cigarettes, lighters and batteries. They take up less space.”

De departe, cel mai amuzant amanunt este cel cu privire la casele “sigure” si super-ranforsate, care au fost primele atacate: “Maybe this would seem strange, but the most protected houses were looted and destroyed first. In my area of the city, there were beautiful houses with walls, dogs, alarms and barred windows. People attacked them first. Some held out; others didn’t. It all depended how many hands and guns they had inside.”

Comentariile par intr-adevar fanteziste si multora li se vor parea cu totul deplasate si departate de noi. Cu toate acestea, daca ne amintim, Yugoslavia dupa caderea comunismului statea mult mai bine ca Romania, singura problema fiind lipsa unui liant care sa ii tina uniti, ceea ce ar fi schimbat cu totul istoria Europei de Est (in bine, zic eu). Imaginati-va o Yugoslavie ca Slovenia de astazi. Ar fi fost mai bine pentru toata lumea, si pentru noi, si pentru greci si pentru vest-europeni. Multi speculeaza ca nemtii au vrut sa ii rupa pentru a nu fi prea puternici. Ma indoesc: daca asa a fost, de ce nu i-au rupt si pe polonezi? Balcanii au fost mereu nisipuri miscatoare si popoatele balcanice s-au batut intre ele tot timpul, rareori fiind unite si atunci cand aveau un dusman comun si acesta era indeajuns de slab incat sa le dea curajul sa se rascoale uniti impotriva lui. Poate chiar lipsa unitatii a fost cauza dominarii otomane pe aceste meleguri. Daca doar romanii atunci cand erau uniti si motivati de un conducator virtuos puteau face fata tavalugului, cu atat mai mult daca popoarele balcanice erau unite puteau sa se elibereze de jugul otoman mult mai devreme? Dar aici intram in speculatii istorice …

Cert este ca nici noi nu suntem deloc scutiti si situatia se poate agrava rapid peste noapte, de aceea trebuie sa fim pregatiti din toate punctele de vedere in orice moment. Deja e prea tarziu!