UE se dă pe față în Catalonia

In primul rand trebuie sa subliniem ca “distractia” abia a inceput. In urma batailor si bastoanelor politistilor spanioli, credeti ca entuziasmul pentru libertate va scadea? Nici vorba …

In al doilea, rand, in reprimarea violenta a unui referendum si linistea cu care niciun lider european nu acuza violentele si nu condamna Spania pentru suprimarea unui drept de baza al democratiei: dreptul la vot, denota ipocrizia si insensibilitatea acestui organism monstruos care este UE si care incearca sa treaca printr-o masina de tocat carne toate popoarele si toate natiunile, scotand o pasta uniforma, usor de procesat si de pus in conserve.

Se intelege ca UE numai de asta nu avea acum nevoie in pragul destramarii si in momente in care se agata cu disperare de Marea Britanie, incercand sa mai scoata de la ei ceva fonduri si incercand sa dea la cotoaie britanicilor cat mai mult pentru ca nu cumva iesind si fiindu-le mai bine “afara”, sa dea de gandit si altora, cum ar fi poate nemtii care deocamdata la nivelul populatiei, accepta cu o prostie de neinteles rolul de finantatori.

De ce spun ca UE prin reprezentantii ei (Comisia) dar si prin politicienii principalelor tari denota mare ipocrizie: cand a fost votat Brexitul si Scotienii maraiau ca ei vor in UE, europenii au sarit imediat: daca Scotia vrea, noi ii primim cu bratele deschise. In cazul catalanilor insa, deja i-au amenintat ca UE nu o sa recunoasca Catalonia ca stat si ca Catalonia in niciun caz nu va fi acceptat in UE in caz de autodeterminare. Asta, desi catalanii oricum doresc sa ramana in UE si nu se pune altfel problema, principalul lor motiv pentru care doresc independenta este faptul ca sudistii sunt lenesi si nu muncesc iar ei ii duc in spate. 15% din populatie produce 25% din PIB si probabil fara “atasul” sudului, Catalonia ar fi o mica Olanda in nordul peninsulei Iberice.

Strategic, este oricum de neinteles de ce UE nu accepta aceasta diviziune. Se intelege, ca s-ar pune problema datoriei: daca Catalonia nu ar accepta sa preia nimic din datorie, ar fi dezastru pentru Spania, daportul datorie/PIB sarind la cifre extrem de dezastruoase care ar dinamita tot sistemul financiar european. Insa, desi nu stiu amanunte, eu sunt sigur ca in schimbul libertatii, catalonii ar accepta sa preia o parte din datorie, raportat la PIB sa zicem. Astea sunt amanunte, si cu UE mediator, sigur s-ar putea rezolva usor chestiunea. La urma urmei, UE oricum incearca spargerea statelor nationale in mici regiuni usor controlabile, pentru a permite ca Reich-ul sa poata conduce liber si sa nu aiba competitori. De aceea a fost distrusa si Yugoslavia si de aceea nemtii pun bete in roate si polonezilor: le e frica de competitie. Poate ca in anii 90 intr-adevar Yugoslavia nu prezenta un pericol real, fiind o tara fosta comunista, cu posibilitati limitate de a pune vreo problema din punct de vedere competitiv sau din alte puncte Germaniei. Insa pe-atunci nici Germania nu era cea de astazi.

De atlfel, daca urmarim traseul Germaniei din anii 90 pana astazi, nu putem sa nu fim conspirationisti cu privire la faptul ca UE pare a fi constructia ideala pentru dezvoltarea si cresterea ca putere unica a Germaniei in Europa: o tara bazata pe productie industriala masiva, care a subminat inca din start ceilalti competitori prin avantajul obtinut din trecerea la moneda unica, Germania a urmarit in permanenta de-a lungul anilor sa mareasca cat de mult avantajele competitive fata de altii. De aceea a investit masiv in productie, de aceea a dezvoltat sistemul bancar european in vederea creditarii tarilor mai sarace pentru a le permite sa fie o piata de desfacere “la indemana” pe care produsele nemtesti sunt testate si ciclul industrial este forjat in vederea lansarii pe plan mondial.

Astfel privind lucrurile, nu gasim alta explicatie pentru care Germania nu ar accepta o Catalanie independenta dar ar accepta o Scotie independenta, mai ales daca asta loveste in “dezertorul” Anglia.

Din pacate insa pentru UE si pentru noi mai ales (cu siguranta Catalania va da idei si maghiarilor de la noi), Catalania isi va declara independenta si este doar o chestiune de timp pana cand si-o va obtine chiar cu armele. Daca UE va incerca un blocaj, Catalania nu va avea alternativa decat sa se indrepte spre Marea Britanie sau, de ce nu, spre Rusia sau China.

Sa presupunem prin absurd ca Catalania va reusi sa se separe si ca UE va inchide granitele cu Catalania, incercand sa ii pedepseasca, neacceptand-o ca membra UE. Catalania nu va avea de ales decat sa dezvolte relatii comerciale cu alte tari, UE nefiind deloc singura varianta.

Exista insa si o alternativa, care are poate chiar un grad de probabilitate mai mare: pumnul in gura. Politia spaniola deja le-a tras destul pumni la protestatari, dar eu ma refer ca nu este deloc exclus ca sa intre armata si sa se lase cu o stare de urgenta si alte minunatii, toate bineinteles cu … “binecuvantarea” UE care nu va zice nimic si va accepta dreptul la …. “apararea integritatii” al Spaniei. Iata inca un paradox, UE ajunge sa apere suveranitatea statelor, tocmai Imperiul care de fapt incearca sa submineze suveranitatea statelor si sa le fure pe sustache din drepturi si din puteri, prin procese politice complicate, prin sistemul juridic, prin tratate si aquis-uri, intr-un cuvand: intr-un mod las, fara scrupule dar si fara curajul de a spune pe fata ca UE nu isi mai doreste state ci doar regiuni, provincii, judete. Iata deci cumva un conflict intre ce isi doreste UE si ce face UE. Paradoxal, UE ar trebui sa salute secesiunea si sa incurajeze si alte provincii istorice sa se rupa si sa intre sub “umbrela” marelui pacificator care se prezinta ca singura frana la un nou razboi in Europa. Problema cea mare este cred eu momentul. Fiind deja clatinata din toti țâțânii, UE nu are chef de Catalonia deocamdata. De aceea, urmeaza razboi civil in Spania.

Catalonia: va răsturna buturuga mică carul mare?

Carul mare nu este doar Spania. Comparativ cu Catalonia, Spania este mai degrabă un cal mort. Prin căruță eu văd în primul rând UE.

Cu greu putem gândi în ce scenariu oricât de pozitiv și fără tulburări, o rupere de Spania a Cataloniei nu ar da la pământ atât cu Spania cât și cu UE. Cel puțin din punct de vedere financiar.

După cum știm, Spania este unul dintre cei mai mari porcușori alături de Franța și Italia, feriți încă de abator de tanti Merkel, buna gospodină care le aruncă și lor niscavai lături. Băncile din Spania sunt la pământ: niște cadavre spălăcite, îmbălsămate și animate de Draghi, marele magician al monedei unice.

O rupere de Spania pe lângă convulsiile sociale și problemele administrative, ar pune în primul rând problema datoriei: cum să se împartă și cine să ia mai multă? Din start, Catalonia s-ar putea spăla pe mâini neacceptând nicio datorie și ar fi chiar fraieri să accepte. Ei nici nu existau ca stat când Spania făcea acele credite.

Până să discutăm însă problema moștenirii “odioase”, am pune în primul rând întrebarea: Catalonia o să fie sau nu o să fie membră UE?

Iată-ne săriți cu scenariul deja prea departe. Până la discuții cu privire la apartenența sau nu la UE, poate ar fi bine să discutăm puțin de navele cu polițai trimise de Madrid ca să facă ordine și care nu au unde să andocheze deoarece portuarii sunt catalani. Sau poate am putea aminti de amenințarea Madridului că o să le taie curentul în ziua votului. Sau că arestează pe toți oficialii implicați în alegeri.

Meandrele concretului sunt însă plictisitoare și trecem peste războiul civil temporar care poate s-ar produce. Nu este exclus ca dacă se lasă cu măcel, europenii să intervina și “fratele mai mare” să facă pacea, propunând să medieze conflictul. Fratele mai mare (adică UE) din păcate nu are ochi prea buni pentru dezertori și a taxat deja tentativa catalanilor cu excepția turbatului de Junker care nu știe pe ce lume trăiește și la reacțiile pe care le-a produs discursul lui se pare că nimeni nu îl ia oricum în seamă în UE.

Dar să mergem totuși mai departe. O ruptură este greu să se facă în mod pașnic și fără consecințe. Au făcut-o cehii cu slovacii într-un context mult mai favorabil dar diferențele între situații sunt totale.

Haosul care se întrevede la orizont este extrem de periculos pentru UE și poate să o îngroape înainte de Brexit. Vă reamintesc părerile mele cu privire la Brexit, cum că UE nu va permite un Brexit liniștit și va încerca să pedepsească Marea Britanie la maxim. Deși în contextul actual din Germania, nemții nu prea își mai permit să joace poker cu englezii (ca și cum ar fi avut oricum vreo șansă), orice scădere economică putând cauza probleme mari interne și putând pune în genunchi chiar inima (artificială) a UE care crăncăne în prezent din toți țâțânii.

În final punem doar întrebarea: va fi oare destrămarea UE un mare fâs fără consecințe prea dezastruoase, similar impoziei URSS sau pe ultima sută de metri, cezarii nebuni care ne conduc vor da foc Romei într-o ultimă jerftă adusă dracilor pe care îi slujesc?

 

Spania / Podemos: spaima nemţilor

Dupa esecul negocierilor intre ministrii de finante ai Zonei Euro si greci, cu privire la bailout, altfel spus dupa ce grecii nu semneaza ca accepta datoriile + austeritate in continuare, nemtii nu au parte de liniste si sunt cu ochii indreptati spre urmatorul porcusor: Spania.

Ca o mica paranteza: pe masura ce criza avanseaza, precum cancerul care in metastaza cuprinde toate organele, vom vedea incet-incet nu doar probleme grave lasate nerezolvate si in aer (adica in asteptarea unui ceas mai bun, in cazul de fata luni 15 februarie), ci probleme medii care fie apar fie reapar periodic la varii nivele de intensitate. Sa ne amintim acum cativa ani: cand Grecia, cand Cipru, cand Italia. Se linistea piata bondurilor, auzeam de alt scandal: manipuilarea Libor-ului. Se termina cu asta, auzeam de bombardarea Libiei si de cocosul francez care striga cucurigu din toti plamanii. Altfel spus, exista o secventialitate a puseurilor crizei care lovea in diverse zone si in varii sectoare. Mai nou, asistam la o explozie a problemelor avand simultan situatii limita atat in mai multe zone geografic, cat si pe mai multe planuri. De exemplu, acum avem Grecia + Ucraina + Isis: trei mari focare care oricare poate escalada la urmatorul nivel, altfel spus, focul se poate extinde geografic si amplifica drastic ca intensitate. Adica grecii azi au austeritate dar maine pot sa aiba cartele la alimente. Sau romanii: azi au probleme cu investitorii ca nu mai vin deoarece suntem vecini cu Ucraina. Dar maine, poate auzim ca avioanele rusesti ne violeaza spatiul si toti tinerii intre 20 si 35 de ani sunt chemati la inrolare. Sfarsit de paranteza.

Nemtii nu trec cu vederea insa nici focarele cu intensitate medie, fiind cu ochii pe tot ce se intampla. Momentan sunt uimiti doar de ascensiunea fulminanta a partidului Podemos (prietenii Syriza din Spania) care infiintat doar acum 1 an, a ajuns deja sa aiba 28% in sondaje, peste actualul partid de guvernamant cu 7% si peste opozitie cu 10%.

Iata cum relateaza Deutsche Welle situatia:

Days after the Greek election, Podemos leader Pablo Iglesias addressed over 100,000 party supporters in Madrid and warmly praised Tsipras, even speaking a few words of Greek.
Podemos has played down specific similarities between the two parties, but Miguel Urban, one of its co-founders, said both harness the same spirit.
“What we have in common is the fact that Syriza expresses the desire for change of the Greek people and Podemos inspires, or represents, the desire for change of the Spanish people,” he said.

 

Dupa cum spuneam in alta parte, spaniolii sunt putin defazati fata de greci, adica cam cu 2-3 ani in urma, in sensul ca lor o sa le ia inca vreo 2-3 ani ca sa ajunga la ratio datorie/pib pe care il au grecii si prin urmare la negocieri cu Troika si programe de austeritate. Problema e ca spre deosebire de greci unde datoriile au fost ale statului, in Spania, datoriile au fost ale populatiei. Austeritatea la nivelul statului a fost impusa doar din cauza fragilitatii sistemului bancar: statul s-a indatorat ca sa nationalizeze bancile. Pe langa situatia statului, oamenii au probleme majore: peste 20.000 de familii sunt evacuate anual din cauza neplatii datoriilor.

Ca si in Grecia, in primii ani, cei loviti de criza au emigrat: tinerii spanioli si portughezi stateau la coada la agentii de recrutare din America Latina (au ajuns fosti stapanii sa munceasca la fostii sclavi!). De la un punct insa, emigratia nu mai constituie o supapa indeajuns de deschisa incat sa permita deturnarea tensiunilor sociale si prin urmare …

Pe cine ați paria într-un meci Anglia – Spania? Dar într-un război?

Britanicii si-au trimis niscavai nave si personal militar in Gibraltar de cand spaniolii s-au acrit si au lungit asteptarea la vama, ca sa ii pedepseasca pe gibraltarezi ca au facut un recif artifical care impiedica accesul barcilor de pescuit spaniole.

Thousands of Royal Navy personnel have set sail for a training deployment in the Mediterranean amid diplomatic tensions between the UK and Spain over GibraltarThe helicopter carrier HMS Illustrious left Portsmouth Naval Base, Hampshire, and will join the navy flagship HMS Bulwark, which has sailed from Devonport for the Cougar ’13 operation. Also joining the flotilla will be HMS Westminster, a type 23 frigate, which will visit Gibraltar en route. (Sursa)


Nu pare mare lucru conflictul asta, deocamdata sunt doar aprinse cateva mocneli, cum se intampla si pe la noi cu ungurii, doar ca situatia e putin diferita. Si situatia este urmatoarea: e criza mare, spaniolii au somajul foarte crescut si prin urmare au nevoie de subiecte prin care politicienii sa le distraga atentia oamenilor de la foame, saracie si deprimarea unei vieti de somer fara perspective. Nimic nou, asadar, si cu toate acestea nu miroase deloc bine. Putin probabil sa ajunga Marea Britanie in razboi cu Spania de la o nimica toata: o colonie de gangsteri (Gibraltar nu e UE, e paradis fiscal si raiul gamblingului online) dar poate asa gandeau altii si inainte de Razboiul din Falkland.

Nu stiu cum rezista istoricii la stirile de zi cu zi, ca eu ma doare capul cand aud stiri de astea, desi nu prea am studiat bine istoria si in nici un caz atat de bine incat sa pot face paralele si analize cum ar fi eseul lui Neagu Djuvara – Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914 – 1991) si premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie. Ca o mica paranteza, pe cat de original si unic in ipotezele lansate pe taramul istoriei este Djuvara, pe atat de original este si in teoriile geopolitice. Nu am citit cartea si nici nu mai am idee la ce se refera 1991, dar cred ca se refera la caderea URSS-ului si Djuvara emite ipoteza ca SUA s-au cam consumat ca vigoare, au dat tot ce au putut si acum urmeaza declinul.

Bunaoara, cand am citit stirea asta, nu am putut sa nu imi amintesc de ascensiunea lui Hitler in anii de inceput. Pe scurt, Hitler era un nobody, nimeni nu prea stia de el, nu se afirmase prin nimic. Dupa razboi, caporalul Hitler a participat la niste cursuri de propaganda organizate de armata si pentru ca nu era bun la nimic a tot incercat sa ramana in armata, prin urmare a ajuns un fel de securist. Dupa ce a facut cursurile, a fost trimis sa se inflitreze in Partidul Muncitorilor si s vada care e treaba. O data cu infiltrarea insa, Hitler s-a cam dat el dupa ideologia partidului si a ajuns sa activeze pe bune, urcand pana la nivelul de lider dupa ce pornise ca membrul nu numarul 55. Tulburarile din Germania anilor 20-30 nu s-au datorat in totalitate tensiunilor politice cat mai ales problemelor economice, strans legate de fenomenul numit hiperinflatie. Chiar in perioada puciului de la berarie, Germania trecea prin cea mai dura etapa a hiperinflatiei Republicii de la Weimar.

Revenind insa la Hitler: in puciul de la berarie inspirat de lovitura de stat a lui Musolini, Hitler a intrat initial intr-o adunare care ii era ostila si pe care a amenintat-o cu arma. Dupa ce a tinut un discurs demagogic despre saracie, inegalitate, tradare nationala blah blah prin care a vrajit auditorul si i-a transformat in cateva minute din dusmani in adepti, a ajuns sa creasca in notorietate atat de mult incat peste un an la proces avea sa convinga si judecatorii de valoarea ideilor sale. Iata ce spune un participant la puciul de la berarie:

In viata mea nu-mi aduc aminte de o asa schimbare de atitudine a unei multimi de oameni in doar cateva minute, aproape secunde … Hitler i-a intors pe dos cum intoarce cineva o manusa, doar cu cateva propozitii. Mi s-a parut aproape ca un fel de hocus-pocus sau magie. (Dr. Karl Alexander von Mueller)

Si eu sunt de parere ca Hitler avea un “dar”, adica capacitatea lui de a hipnotiza oamenii cu siguranta avea si o componenta diabolica in sine, pe langa talentul oratoric, gesticulatia, figura si vocea atragatoare, Hitler avea si “ajutorul” dracilor. Dar era oare de ajuns asta pentru a face vraiste mintile unei multimi atat de mari, eterogene si apriori cel putin reticenta? Cu siguranta nu e de ajuns. Explicatia ar fi ca vremurile dificile pur si simplu pot modela oamenii astfel incat sa le creeze o stare de spirit in care sa poata adera cu usurninta la idei care intr-o lume cat de cat normala nu ar avea trecere. Va imaginati de exemplu ca daca tinerii astia unguri nationalisti ar avea salarii de 3-4000 euro, le-ar mai arde de “aventuri”? Sau babacii neo-hortisti, daca ar avea pensii de vreo 1000 euro ar prefera sa faca mitinguri si tabere ultranationaliste sau sa plece in croaziere pe Mediterana? Totul este strans legat de bani si deocamdata “indicatorii macro” acopera mult din situatia dramatica reala a multor popoare si cand va iesi la iveala buba, probabil deja va fi prea tarziu pentru a ne mai pregati chiar si mental si psihologic pentru intalnirea cu urmatorul dictator.

Caci tot un lucru pe care l-am observat din istorie, mai intotdeauna depresiunile economice se termina cu ivirea unui nebun …

Val de insolvențe în Spania, pompare de bani în firme în Ungaria

Peste 2500 de firme spaniole au intrat in insolventa in primele trei luni ale anului, cu 45% mai multe ca anul trecut in aceeasi perioada (cf Reuters). Din cauza caderii economice dar mai ales a lipsei creditarii datorata situatiei dificile in care se afla bancile, peste 28.000 de firme spaniole au picat in criza. Somajul a ajuns la peste 25%, in conditiile in care Spania nici nu s-a apucat sa implementeze in totalitate cerintele de austeritate conditionate de Troika pentru ajutorul deja primit pentru salvarea sistemului bancar spaniol. In aceste conditii, va fi foarte interesant de vazut cum va reactiona troika la neindeplinirea cerintelor din partea Spaniei.

Intre timp, prin alte parti, cum ar fi Ungaria, pentru a salva companiile de la faliment, avand in vedere lipsa creditarii, guvernul intervine si impinge din spate banca nationala ca sa ajute firmele. In timp ce in Romania guvernul pompeaza creditul de la FMI in oferirea de lichiditate pentru banci si in mentinerea cursului valutar, Ungaria pompeaza peste 2 miliarde de euro in sustinerea afacerilor (sursa). De unde or avea ungurii astia bani, nu mai intelegem, ca ei nici nu vor sa auda de FMI care nu prea poate face altceva decat sa maraie neputincios. De Troika ce sa mai zicem, ca europenii si-asa au ei destule probleme ca sa le mai pese de Ungaria. Dar ce sa le mai tot zica si europenii ungurilor, ca de cand i-au tot acuzat de ingerinta guvernului in Banca Nationala, moda s-a extins deja si la japonezi care i-au trasat guvernatorului si “target” de … inflatie.

Dar interventionismul nu e atat de blamat nici in UE – poate decat daca e aplicat de colonii care nu au voie sa consume aiurea banii in alte directii decat salvarea bancilor. In Spania, pentru a mai da oleaca in cap bondurilor guvernului, guvernul s-a gandit sa foloseasca banii pensionarilor (fondurile de pensii ale statului) ca sa cumpere oglibatiuni si sa intervina astfel de piata, neavand o banca nationala independenta cum au (oarecum) americanii ca sa centreze si sa dea cu capul singuri. Daca asta nu se numeste interventionism, ce se numeste?

Din fericire insa ungurii nu au apucat sa treaca la euro si prin urmare mai au o banca nationala care poate sa finanteze economia reala. Marele semn de intrebare este daca banca centrala a Ungariei va gasi calea de mijloc si va pompa banii exact unde trebuie nu aiurea cum de exemplu s-a intamplat in Romania prin programele gen “prima casa” sau “rabla” care nu au facut decat sa propteasca preturile la imobiliare pentru a ajuta bancile sa isi mentina activele la un nivel cat mai ridicat respectiv sa sprijine importatorii de masini scumpe care altfel intrau nasol la apa. Ar fi de mentionat ca si pe la noi s-a incercat programul Kogalniceanu care s-a dovedit insa o mare tzeapa pentru cei care au crezut ca guvernul chiar poate ajuta IMM-urile in Romania.

Va fi Spania lebăda neagră? (29 Mai 2012)

In timp ce toata lumea este cu ochii spre Grecia si sondajele de opinie legate de intentia de vot a grecilor la urmatoarele alegeri atrag mai mult interes decat sondajele legate de alegerile prezidentiale din America din Noiembrie, intre timp este posibil ca marea surpriza neplacuta sa vina din partea Spaniei. Si nu intoarcerea la peseta si Spexit-ul ar fi problema aici ci implozia sistemului bancar.

Bula imobiliara in Spania a fost cu mult mai mare decat exuberanta cheltuielilor din Grecia si desi statul spaniol a mentinut o rata de indatorare destul de limitata in perioada anterioara crizei in comparatie cu Grecia – aviz papagalilor care ii acuza aiurea pe greci – dezechilibrele din economie si toate cauzele care au dus la bula imobiliara si care nu le vom analiza aici, vor duce catre aceeasi finalitate: austeritate, saracie, dezastru.

Spania, la fel ca si Irlanda nu are o problema de proasta administratie guvernamentala. Evident, poate ca spaniolii nu sunt nemti, dar cel putin irlandezii au avut guverne si administratie deosebit de orientata inspre afaceri si dezvoltare. Cu toate acestea, cele doua tari porcusoare nu au rezitat Imperiului Bancar care a imprumutat nelimitat domeniul privat, a riscat peste masura in instrumente financiare periculoase (derivate) si au ajuns in pragul colapsului, punand pistolul la tampla guvernelor si obligandu-le sa ia asupra poporului datoriile lor. Inca o data, daca mai era nevoie, trebuie sa iesim din mentalul colectiv al ideilor preconcepute si sa privim in ansamblu asupra crizei europene. Imaginati-va sistemul bancar precum un mare fluviu care isi raspandeste apa otravita (creditul) peste tot unde poate. Acolo unde gaseste baraje, trece pe langa. Asa s-a intamplat ca daca la greci i-au vrajit pe politicieni sa supraindatoreze statul, in Spania si Irlanda au “invadat” domeniu privat si au oferit dobanzi care nu puteau fi refuzate atat de persoane cat mai ales de investitori. Rezultatul, ca la orice inundatie, este acelasi: prapad.

Matematic, Spania nu are cum sa treaca 2012 fara ajutor masiv din afara. Daca in privinta grecilor, Troica isi permite sa ii ameninte si sa latre la ei, in privinta spanililor nu vor avea tupeul deoarece situatia e mult mai grava. Oricat de mult ar taia spanioli nu vor face fata platilor si avand  in vedere ca bancile sunt deja pe marginea prapastiei, si nu vor reusi sa le tina pe plutire cu ceva mizilic precum in Grecia, vor fi nevoiti sa faca ceva: aruncarea problemei in fata nu va mai fi o optiune.

An important metric in the euro zone debt crisis has been government debt as a percentage of the total economic output, and Spain has a relatively low ratio of 70 percent, compared with 165 percent for Greece and 120 percent for Italy.

But according to a recent report by McKinsey on global debt, Spain’s nonfinancial private sector debt is 134 percent of gross domestic product, higher than any major economy in the world with the exception of Ireland, where the figures are skewed by the outsize presence of foreign multinationals. Factoring in bank, household and government obligations, the total figure rises to 363 percent of G.D.P., trailing only Japan at 512 percent and Britain at 507 percent.

“The problem in Spain is not government debt, it’s private sector debt,” said Jonathan Tepper of Variant Perception, a London-based research boutique with a specialty in Spain. “A.C.S. perfectly captures this problem.” (New York Times)

Pentru a rezolva permanent problema, nemtii trebuie sa se decida:

  1. dezintegrarea UE
  2. nemtii acopera gaurile

Lucrurile din pacate insa nu sunt simple deoarece nici nemtii intre ei nu s-au hotarat:

  • banca nationala este pentru dezintegrare, pentru austeritate, pentru un euro puternic, economie solida bazata pe fundamente ; pana acum Merkel se pare ca a ascultat cat de cat de banca nationala, dar presiunea din partea partidului creste deoarece pierde din electorat;
  • partidele nu stiu ce sa faca ca sa castige (sau sa nu piarda) puterea; iar pentru asta, trebuie cumva sa linisteasca ego-ul neamtului de rand care oricum economic o duce destul de bine in comparatie cu altii; de aici vine discursul pro-austeritate si de aceea incearca sa ii faca pe greci macar sa promita ca vor face taieri si vor suferi, chiar daca este evident ca oricum nu vor deveni eficienti si oricum nu vor putea niciodata sa isi plateasca toate datoriile;
  • bancile vor cu siguranta pastrarea UE si acoperirea datoriilor statelor si a privatilor din banul public; bancile vor ca UE sa dea drumul cat mai repede la tiparnita, pentru ele prelungirea status-quo-ului este nu doar o preferinta ci conditia esentiala pentru supravietuire; evident, dezintegrarea UE si default-ul oricarui stat va lovi in primul rand in banci;
  • capitalistii (cei care produc, vand, fac comert) sunt prea ocupati cu munca ca sa faca lobby; ei nu fac decat sa beneficieze de status quo si sa stabileasca noi recorduri de export pentru Germania, dar bineinteles ca sunt si ei ingijorati si urmaresc cu atentie ce se intampla fara a avea insa un cuvant de spus;

Cel mai probabil curs al evenimentelor la ora actuala pare a fi acceptarea eurobondurilor, care intre noi fie spus deja exista si le zice “euro”. Ma rog, emiterea de eurobonduri va dilua putin datoria actuala si va mai oferi un respiro constructului european care poate varia intre 1 an si poate chiar 5-6 ani. Ce este insa nasol este ca eurobondurile nu inseamna rezolvarea problemei, ci doar amanarea catastrofei. Precum la un baraj cand mai adaugam 2-3 metri, se acumuleaza mai mutla apa, tot asa si cu eurobondurile. De vreme ce fundamentele sunt aceleasi si apa este otravita, degeaba mai construim noi 2-3 metri si mai turnam ceva apa din aceleasi rauri otravite: cand va crapa barajul si va inunda valea, vai de cei care se vor afla in cale.

 

1 2