Terminologia crizei: operaţiunile repo

Auzim aproape saptamanal: “BNR a pus la dispozitia bancilor suma de x mililarde de lei prin operatiuni repo cu scadenta la y zile”. Sa vedem asadar pe scurt ce inseamna repo, mai ales ca saptamana aceasta tocmai s-a atins un nou record:

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a imprumutat luni un numar de 17 banci cu suma de 6 miliarde lei (1,3 miliarde de euro) pusa la dispozitie pentru operatiunile repo, iar cererea institutiilor a atins un nou nivel record pentru acest tip de operatiuni, de 30,19 miliarde lei. (cf. Wall Street)

Sa fie oare de bine sau de rau acest record? Daca citim articolul cap coada, nu vom intelege mai nimic – doar daca nu cumva am terminat din intamplare vreo facultate de finante. Iata concluzie de ziar economic care se adreseaza unor oameni teoretic din business, interesati de finante, afaceri etc, dar care bineinteles nu toti au terminat finantele:

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat in luna octombrie ca limitarea licitatiilor repo derulate de banca centrala este o metoda mai rapida si mai eficace de actiune decat modificarea dobanzii de politica monetara, cu un impact mai important asupra cursului de schimb. (Wall-Street.ro)

Ati inteles? Pun pariu ca nu, dar sa o lasam balta si sa cautam sa intelegem maruntaiele repo-urilor. Nu ii acuz pe cei de la Wall-Street pentru ca oricum in toate ziarele apare acelasi articol, probabil ziaristii au dat copy/paste din mailul primit de la BNR.

Voi incepe cu o intrebare: stiati care este legatura intre repo, Lehman Brothers si MF Global? Daca nu, voi incerca sa explic la final.

Asadar, operatiunile repo sunt tranzactii financiare intre doi brokeri (sa zicem A si B) care vizeaza un imprumut pe termen scurt caracterizat de o garantie, si de obligatia de rascumparare. Mai precis, traderul A (de ex: BNR) se ofera sa imprumute traderul B (de ex. BCR) cu suma X cu conditia ca B sa ofere ca garantie anumite bunuri (de exemplu, obligatiuni de stat). Totodata, B se angajeaza ca peste perioada Y sa plateasca inapoi lui A suma X plus o dobanda Z.

Deci sa recapitulam factorii implicati intr-o operatiune repo:

– doi traderi (A si B); la noi A este BNR, B sunt bancile;
– X – suma pe care A o ofera lui B
– Y – numarul de zile dupa care B va plati inapoi A suma X plus dobanda Z

Prima problema care se pune in cazul acestui tip de tranzactii este de ce au loc? Raspunsul oficial (oferi de Isarescu) este ca “prin licitatiile repo BNR ofera lichiditate bancilor comerciale”. Bunaoara, asa cum atunci cand ne doar capul luam un panadol, cand e criza de lichiditate pe piata, BNR sare in ajutorul bancilor pentru a nu le lasa sa sa imprumute intre ele pentru ca oricum toate sunt falite si daca nu ar interveni BNR, bancile ar avea o mica problema mare.

Imi aduc aminte cu amuzament cum acum cativa ani de zile in urma cand aveau loc acest tip de operatii, pentru a calma spiritele, cand avea loc o operatiune repo, auzeam tot felul de argumente amuzante cum ar fi de exemplu ca firmele au de plata contributiile la stat si prin urmare nu e lichiditate. Logic nu? Dar oare banii pentru platile alea unde se duc, nu tot in banci? Statul nu tot in sistemul bancar pastreaza banii si face platile? Atunci cum este lipsa de lichiditate in sistem, daca fluxul datorat puseului de plati oricum are loc in interiorul sistemului. Food for thought!

Deci am raspuns la intrebarea de ce au loc: nu e lichiditate in piata iar raspunsul la asta este o alta mancare de peste de care nu avem timp acum. Mentionam doar pe scurt ca sunt doua motive principale pentru lipsa de lichiditate din sistemul bancar: cresterea creditelor neperformante si fugitul banilor in afara si in aur. Nu bag mana in foc, dar cred totusi ca aurul fizic nu este contabilizat de banci ca depozitele si prin urmare raportul dintre creante si capital este afectat, bancile fiind nevoite sa limiteze expunerea si prin urmare cauzand necesar de lichiditate.

O alta intrebare care ar fi fireasca intr-un sistem bancar normal si corect este cat de sigure sunt garantiile puse de banci. Nu de alta, dar daca ar fi bune de ceva, bancile nu ar veni cu ele la BNR ci le-ar pune garantie pe termen mai mare, la dobanzi mai mici decat cele cerute de BNR, caci intr-o lume in care riscul creste de pe o zi pe alta, garantiile bune sunt aur. Ca nu de prosti cumpara oamenii aur si nu obligatiuni, ci pentru ca au valoare. Insa tocmai pentru ca aceste garantii nu sunt deloc garantii, BNR se face ca nu vede si le accepta mult supraevaluate de dragul bancilor dar si pentru ca nu poate sa ia tzeapa tocmai de la bancile “zombi” pe care le mentine pe linia de plutire tocmai prin darnicia cu care se ofera sa le dea repo-uri cat mai multe si cat mai grase.

Ca o mica paranteza, in caz ca vreun cititor stie, as vrea sa ma lamureasca si pe mine: ce se intampla daca bancile nu mai vor sa rascumpere garantiile, cum sunt penalizate sau ce li se intampla efectiv? Garantiile sunt garantie, asta e clar, proprietatea lor este cedata temporar in termenii stabiliti pana la scadenta stabilita, dar daca o banca pune garantie niscavai putregai si apoi nu il mai rascumpara, ce consecinte are asta? Este evident ca daca o banca nu va mai rascumpara garantiile unei operatiuni repo, nu va mai avea acces prea curand la ele si prin urmare, va fi condamnata la faliment. Dar ar fi interesant de aflat ce s-ar intampla in situatii limita in care sa zicem ca o banca chiar nu mai are cu ce sa rascumpere garantiile, caci in conditii limita cu siguranta se va ajunge la asta: o banca sa puna niste garantii (care oricum sunt junk si doar BNR le accepta, caci altfel le-ar accepta si alte banci), sa incaseze banii de la BNR in urma unui repo si apoi sa nu mai aiba cu ce sa plateasca la scadenta.

Si acum daca tot veni vorba de garantii, trebuie si sa mentionam ca de regula, prin repo-urile de la noi, BNR accepta ca garantii titluri de stat. Altfel spus, statul ofera bancilor titluri de stat la doi ani cu dobanda, de exemplu, de 6,42%  si apoi bancile le pun garantie la BNR pentru a se imprumuta de lei, platind doar 5,25%. Se subintelege, dobanzile sunt anuale. Este adevarat ca repo-ul are scadenta de doar 7 zile dar dupa astea 7 zile urmeaza alte si alte repouri si tot asa. Sumele variaza intre 4,5,6 miliarde, iar de vreme ce tocmai am atins un record, se intelege ca sunt pe crestere. Daca cu vreo 2 ani in urma, suma de 1 miliard era record, azi am ajuns la 6 miliarde, ceea ce inseamna ca setea e din ce in ce mai mare.

In concluzie, prin repo-uri bancile au acces la creditare ieftina, folosind ca garantii obligatiuni de stat cu dobanzi mai mari si castiga din diferenta fara sa isi asume nici un risc si fara sa le doara in cot. Toata treaba consta in administrarea cat mai profitabila a licitatiilor atat la cumpararea de titluri cat si la acordarea repo-urilor. Bineinteles chiar si cea mai nepriceputa banca tot castiga, ca doar este imposibil sa pierzi cand de la stat primesti peste 6,4% (in cel mai rau caz) si la BNR platesti dobanda de referinta (5,25%). In cele mai proaste conditii este o diferenta de 1%.

Nu este greu sa observam ca prin acest mecanism, indirect, BNR mareste masa monetara – altfel spus tipareste lei, si totodata finanteaza bancile prin suportarea diferentei de dobanda. Nu stiu exact cat se imprumuta statul dar evident indatorarea este in crestere asa cum si repo-urile sunt in crestere. Prin urmare si suma castigata de banci din spread-ul de minim 1% este in crestere. Daca este sa luam numai vanzarea de titluri de ieri, de 406 mil lei, 1% inseamna 4 milioane de lei castigate de banci dintr-un foc fara sa miste un deget, decat poate sa apese cateva taste si cateva clickuri de mouse.

De ce nu cumpara BNR titluri de stat direct sa imprumute statul cu 5,75%? Pai altfel bancile de unde ar castiga bani, din amaratele de comisioane si credite neperformante? In schimb, unele banci au renuntat chiar la incasarea facturilor la utilitati pentru ca nu mai au nevoie de mizilic (vezi BCR care a impus comisioane atat de mari incat te goneste in alta parte daca vrei sa platesti gazele la ei).

Putreziciunea asta nu se intampla doar la noi ci este chiar explicatia pentru care sistemul financiar nu a picat inca. Treaba asta se intampla de exemplu si in Grecia (ca si in alti porcusori) unde smecheria trece de Banca Nationala pana la BCE. Adica, obligatiunile depuse de banci la banca nationala pentru a primi lichiditate sunt mai apoi pasate de banca nationala catre BCE in acelasi tip de operatiuni, fiind preluate deci de BCE. Mecanismul acesta pe cat de simplu, este exlicatia procedurii prin care pierderile bancherilor prin acordarea de credite paguboase este transferata bancilor nationale si mai apoi BCE-ului (tot popoarelor, de fapt). In mod firesc, daca garantiile ar fi luate la bani marunti, valorile ar fi mult mai mici si piata ar duce lipsa de lichiditate ducand astfel la prabusirea in lant a tuturor bancilor. Motivul pentru care am ajuns aici este speranta ca preturile vor creste din nou pana acolo incat garantiile alea chiar vor atinge sumele care au fost oferite in schimbul lor si primii “ofertanti” (adica bancile private) vor face profit, vor reusi sa revina pe propriile picioare prin reluarea creditarii si realizarea de profit din aceste operatiuni, urmand mai apoi sa “stinga” datoriile si lucrurile sa revina la normal.

Pana insa preturile revin la nivelurile astronomice, este insa vital ca nimeni sa nu se uite sub pres, sa nu zgarme in gunoi si de asemenea sa nu pice nici o banca. Pentru ca daca in exemplul dat de noi, am mentionat ca la repo-uri se folosesc ca garantii obligatiuni de stat, la nivel european si mondial bancile folosesc tot felul de garantii, de la garantii imobiliare, la credite acordate unor firme falimentare (de ex Oltchim) sau credite acordate altor banci, la fel de “solide” ca si ele.

Ca am ajuns la final sa raspund si la intrebarea care e legatura intre repo si Lehman Brothers, respectiv MF Global. Ei bine, Lehman Brothers folosea o particularitate a “sistemului liberal” ce caracterizeaza Wall-Street-ul pentru a mentine o balanta contabila falsa. Astfel, daca de exemplu, punea o garantie de 105$ pentru un repo de 100$, putea sa treaca in contabilitate aceasta operatiune ca vanzare a obligatiunilor, nu ca un imprumut. Asta presupunea ca banii primiti pe garantii ii putea folosi la plata datoriilor deoarece tranzactia nefiind inregistrata ca imprumut, viitoarea plata nu era clasata ca datorie. Asadar, desi in realitate pe viitor avea o datorie la scadenta, in contabilitate, cu banii primiti putea sa achite anumite datorii si prin urmare in balanta apareau mai putine datorii decat ar fi normal. La ce bun asta? Pai prin cosmetizarea balantei si prin propagarea acestui mecanism, din saptamana in saptamana (caci si la ei repourile se practica), banca putea sa ascunda sub pres murdaria (datoria imensa) pana in punctul in care alte banci nu au mai acceptat obligatiunile oferite de Lehman tocmai pentru ca incepusera sa miroase ca se impute treaba.

Dar la noi nu e cazul, nu-i asa? Si-asa avem o rata inca mica de imprumut raportat la PIB, sub media europeana, deci statul poate sa emita obligatiuni, bancile sa le cumpere ca sa le puna garantie la BNR si BNR sa tipareasca lei si sa le ofere bancilor. Din ce in ce mai multi. Si asa trecem prin criza, pana la criza urmatoare …

Terminologia crizei: lebăda neagră [3]

Desi nu este strict legata de criza aceasta metafora a facut ceva valva, mai ales dupa ce Nassim Taleb s-a nimerit  (sau poate s-a priceput) sa prevada ca un eveniment cu totul neasteptat ne va arunca intr-o gaura neagra. Predictiile si “profetiile” sale le-a prezentat in cartea Lebada Neagra publicata inca in 2007 in care printre alte evenimente rare si impredictibile care pot schimba lumea aborda si riscul sistemic al bancilor si subrezimea intregului sistem financiar bazat pe credit.

Iata insa ce ne spune wikipedia despre “teoria lebedei negre”:

Lebada neagra este o metafora care incapsuleaza un eveniment surpriza (pentru observator) si care are un impact major

Dupa intamplarea evenimentului, acesta este rationalizat, analizat, dezbatut etc si nu mai constituie in nici un caz o surpriza, toata lumea se mira “cum de nu ne-am dat seama” sau “cum de am fost atat de opaci”?

Alte chestii care ar mai fi de mentionat legate de lebada neagra sunt:

– impactul puternic al evenimentului socheaza oamenii si bineinteles ca acestia nu reactioneaza cum trebuie;
– foarte putini isi dau seama de importanta istorica a evenimentului in momentul in care acesta are loc;
– bineinteles ca stiinta nu poate calcula probabilitatea pentru aceste evenimente (ca si cum stiinta ar fi prezis corect pana acum) ;

Taleb si-a castigat oarecum o faima nemeritata, datorata mai ales promovarii sale in prsea mainstream si a activitatilor sale destul de variate care l-au facut interesant pentru media: profesor universitar, scriitor, matematician, trader, hedgefund manager si in prezent consultant al FMI. Era si normal ca din sutele de evenimente pe care le trata Taleb sa nimereasca macar unul. Datorita faptului ca domeniul lui de interes era haosul si probabilitatea, iar in vremuri de criza oamenii sunt speriati si vor ca sa afle de la “experti” de ce pica cerul pe ei si ce urmeaza, Taleb a facut senzatii.

O mare intrebare care o punem este insa cat de lebede au fost problemele dinaintea crizei incat sa nu poata fi prevazute de oamenii de stiinta, de economisti si analisit si sa fie  luate in considerare doar ca predictii aiuristice sau teorii conspirationiste promovate de paranoici sau propagandisti cu interese obscure. Realitatea este insa ca multi au prevazut prabusirea imobilialelor, criza creditelor, criza deficitelor, colapsul societatii consumeriste, cresterea aurului etc chiar inainte de criza si chiar aducand argumente rationale, ba chiar, facand deductii de reactiile pe care le vor lua oficialii si de ce vor produce acestea ulteriori in lumea reala. Unul dintre acesti “nebuni” neluati in seama decat ca bufoni, a fost Peter Schiff care vorbea despre prabusirea imobilialelor si problema creditelor inca din 2006, 2007 la televiziune si la conferinte ale bancherilor care se ocupau cu imobilialelor. De fapt, a vorbit doar la o conferinte deoarece dupa aceea nu l-au mai invitat.

Lebada neagra ramane insa o expresie interesanta si fandosita, fiind folosita in general cu mult fason de cei care vor sa para ca stapanesc teorii elevate si fac observatii profunde asupra lucrurilor. In realitate, neprevazutul este intr-adevar o parte a realitatii, problema este insa ce facem cu prevazutul si cu predictibilul. Caci la o sumara analiza a realitatilor prezente, suntem afundati intr-un mare rahat, iar colapsul total al societatii nu poate fi oprit decat printr-o lebada neagra care sa exprime insa revolutii majore sau descoperiri uimitoare, cum ar fi de exemplu o rasa de extraterestrii care sa vina sa cumpere obligatiuni ale Romaniei la dobanzi negative, cum li s-a intamplat nemtilor recent.

 

 

Terminologia crizei: corupţia grecească [2]

[27 August 2011]

Una dintre minciunile pe jumătate care ne-au fost livrate prin faţa noastră de către mass-media mainstream este legată de nivelul de corupţie din Grecia care ar fi dus la criza datoriei suverane a Greciei şi ar fi provocat acesată “contagiune” în întreaga Europa. Iată doar câteva ştiri din presa românească care tratează corupţia din Grecia:

– 3 Februarie 2010 – Grecia, construită pe corupţie (Romania Liberă)
– 10 Mai 2010 – Coruptia, evaziunea si indisciplina fiscala, probleme cu care se confrunta si Romania, au ingropat Grecia (Ziarul Financiar)
– 10 Iunie 2011 – O criză greacă de clientelism şi corupţie (Financiarul)

Nu am citit aceste articole, dar pot să deduc şi fără să le citesc ce idei expun: Grecia este o ţară foarte coruptă şi de aceea a ajuns în criza datoriilor. Dar nu doar ziariştii au înghiţit această gogoaşă fără să aibă nici cea mai vagă idee şi fără să facă reportaje şi analize din care să reiese că în Grecia corupţia este într-adevăr atât de mare. Ca să nu mai zicem, că nimeni nu a arătat clar că corupţia a fost cea care a produs criza în Grecia. Mi s-a întâmplat ca să văd la o emisiune economică pe un canal specializat care este irelevant pentru a-i da numele, un proprietar al unei mari companii din România – care companie acum nu mai este chiar aşa de mare – care susţinea că în Grecia este mai multă corupţie decât în România. Tot el susţinea că în Grecia nimeni nu îţi dă bonuri şi facturi. Este evident că pe un astfel de personaj, din cauza staturii sale, orice naiv şi necunoscător îl crede şi ţopăie de bucurie că măcar la corupţie românii nu suntem ultimii în Europa, ci sunt alţii care stau mai prost ca noi. Îmi pare rău că nu am fost invitat şi eu la acea emisiune ca să îi azvârl în faţă teancul de bonuri cu care m-am întors din Grecia şi pe care l-am păstrat pentru a-mi analiza cheltuielile.

Ce să mai lungim însă vorba, toata lumea este sigură că în Grecia corupţia pute şi că de aia sunt ei în criză. Dar oare este chiar aşa? Oare nu pierdem din vedere nimic? Un prim lucru care ar fi de luat în considerare este faptul că mai sunt şi alte ţări care sunt în criză şi în care cu siguranţă putem spune că corupţia nu poate fi motivul situaţiei în care se află. De exemplu, Dubai – să fie arabii islamişti corupţi? Dar parcă la turci ştiu că un hoţ îşi poate pierde mâna, mă gândesc ca la ăştia e şi mai grav. Este Irlanda o ţară coruptă? Atunci cum de Google a ales să aibă capul de pod din Europa în Irlanda şi cum de ani de-a rândul a fost numita tigrul celtic. Şi exemplele ar putea continua. Iată deci, că a pune egal între corupţie şi criză este o trivializare incorectă şi incompletă. Putem vorbi de corupţia morală a lăcomiei, de efectele conjuncturale accentuate de corupţia politică care au făcut ca Grecia să aibă deficitul cel mai mare, sau putem vorbi despre multe alte feluri prin care corupţia a ajutat criza. Însă a face din greci supercorupţi care îşi merită soarta şi în a-i prezenta pe nemţi ca pe nişte muncitori harnici, corecţi şi deştepţi care de aia au scăpat de criză pentru că politicianul Hans nu ia şpagă şi pentru că omul de afaceri Wolfgang e cinstit şi îşi plăteşte impozitele cu corectitudine, este o generalizare stupidă.

Problema principală a grecilor – părerea mea – este că nu au ştiut să fure legal. Păi cum să fure legal? Păi cum face Deutsche Bank sau cum face Siemens care are mici companii de “promovare” care contractează oamenii potriviţi de la locul potrivit pentru treaba potrivită. Iată doar un articol edificator, chiar din Spiegel:

Greece’s rampant corruption is one of the reasons why the country’s economy is in such a mess. German companies have taken advantage of the system for years in order to secure lucrative deals.

Observaţi terminologia? Când e vorba de ai lor, nemţii nu folosesc cuvinte dure, cum ar fi corupţie, hoţie, mită, ci termeni mai coafaţi: afaceri lucrative.

Aşadar, Grecia poate are o vină, aceea de a fi cheltuit peste lungimea propriei plăpumi. Cât despre corupţie, ei ştiu câtă au şi ei ştiu ce să facă cu ea. La urma urmei, fiecare trăieşte aşa cum îşi aştearnă şi celor care doresc să pară interesanţi şi importanţi când tratează corupţia din Grecia fără măcar să ştie mecanismele crizei datoriei suverane şi rolul jucat de bănci cu nume şi renume, li se potriveşte proverbul: râde ciob de oală spartă. Tot acelaşi proverb li se potriveşte şi celor care ii plâng pe greci şi ţin cu deadinsul să arate în ce situaţie dificilă au ajuns ei. Aceşti naivi habar nu au că grecii pot să meargă pe minus al PIB-ului ani buni de aici înainte şi nivelul lor de trai poate să scadă mult şi bine pentru că noi oricum nu ne vom apropia prea curând de ei la orice indicatori legaţi de bunăstare ne-am uita.

Să elaborăm puţin şi ce s-ar afla în spatele acestei confuzii şi superficialităţi în tratarea problemelor. În primul rând, părerea mea, este că în conştiinţa publică (impersonală dar imbecilă) se crează deja ideea că ţările mici sunt slab guvernate şi corupte şi prin urmare ar fi bine să fie conduse de nemţi, sau măcar de elveţieni. Se calcă astfel în picioare popoarele şi se ia în batjocură capacitatea acestora de a se autoguverna şi dreptul lor la bunăstare şi prosperitate prin expunerea ideeii subliminale ca popoarele balcanice nu sunt capabile de nimic bun. Nici o vorbă însă de hoţia băncilor, mituirea politicienilor de către bancheri, speculaţiile ilegale şi riscul sistemic construit de FED şi de  BCE-ului prin politicile fiscale şi monetare aiuristice. Şi mai grav este, când asemenea enormităţi sunt promovate de trădătorii din interior, cum se întâmplă pe la noi cu cei care încep să papagalicească că soluţia este o Europă federală sau managementul străin. Şi iată cum ajungem pas cu pas, mai pe vrute dar mai ales pe nevrute dar pe sugeratelea, la al 4-lea Reich.

Somnul raţiunii naşte monştri. Iar când gândim cu mintea altora şi îngurgităm ideile lor perverse fără a pune un semn de întrebare ajungem să fim ceea ce am ajuns deja: o populaţie de manevră, o turmă de vaci plimbată printre garduri, dusă când la iarba verde … de afară ca să rumegăm câte ceva, când la muls în grajd, acasă la noi, unde avem credite şi impozite de plătit, pe care Hans şi Wolfgang vor avea grijă să le administreze eficient pentru ca să fim o ţară de vaci fericite.

Terminologia crizei [1]

++ 17 august 2011 ++

Una dintre pacatele pe care le fac multi reporteri care discuta despre criza in presa este faptul ca nu ia seama cu atentie la cuvintele pe care le folosesc. Sa incercam sa explicam cativa termeni foarte des folositi ca sa intelegem mai mult. Sa incepem chiar cu cuvantul criza, care nu este atat de inspaimantator pe cat pare atunci cand este scris cu bold in titlul articolelor sau cand este pronuntat accentuat de reporterii de la stiri sau de la show-urile vorbitoare. Asadar, conform DEX, criza inseamna: “Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli”. Iata asadar ca criza este doar un moment intr-o evolutie si poate fi momentul inainte de vindecare, dar si momentul inainte de moarte. Deci exista lucruri mult mai grave decat criza actuala, un simplu exemplu ar fi un nou razboi mondial prelungit pe 50 de ani.

Referitor la caderea bursiera de zilele trecute se tot vorbeste de “o noua criza“, sau de o “criza similara celei din 2008“. Iata cateva exemple de articole:

Jurnalul National: O nouă criză bate la uşă. Bursele lumii au pierdut 4,5 trilioane de dolari in 10 zile
– Romania Libera: Borbely: O nouă criză ne-ar putea afecta dacă intervine instabilitatea politică
– Gandul: CRIZA din 2011 comparată cu cea din 2008. GRAFICELE care NE SPUN CÂT DE GRAVĂ E SITUAŢIA
– Site-ul Bloombiz: Ne confruntam cu un bis al crizei din 2008? Argumente pro si contra

Este penibil sa strigam cu surle si trambite ca o noua criza poate sa apara, de vreme ce vechea criza veche nu a trecut. E ca si cum avand o durere de cap foarte intensa, peste 5 minute te vaieti ca din nou te doare capul. Pai cum sa te doara capul din nou, daca durerea dinainte nu ti-a trecut?! Care sa fie oare insa motivul pentru care reporterii si politicienii folosesc acesti termeni. Sa incepem cu politicienii: pe langa faptul ca sunt mai prosti ca reporterii, politicienii aflati la putere – atat la noi cat si in afara – vor sa creeze iluzia ca ei au luat oarece masuri anti-criza si au rezolvat-o, iar ce vine acum e o criza noua. Bineinteles, masurile luate nu au avut nici un rezultat deoarece practic masurile luate de ei nu au facut decat un mare furtisag: au mutat datoriile de la banci in conturile guvernelor si acum o sa inceapa sa pice statele.

Este o realitate incontestabila discutata de multi analisti, si dezbatuta pe multe bloguri si formuri faptul ca criza abia a inceput si ca masurile luate de guverne pe ambele parti ale Atlanticului nu au facut decat sa “arunce cutia mai departe pe strada”. Cu toate acestea, mai exista inca reporteri care prin termenii folositi dau dovada ca nu cunosc realitatile si ca nu stiu sa relateze nici macar o situatie ca atare – criza care a fost, este si va fi – despre care numai superficialitatea i-ar indemna sa o descrie altfel  – o noua criza.

Oare ce argumente ar putea aduce cineva ca sa foloseasca astfel de termeni? Oare chiar a fost cineva convins ca criza a fost temporara, ca revenirea din recesiune a fost reala sau ca lucrurile o luasera din nou pe calea cea buna? M-ar mira de vreme ce realitatea este atat de clara: datoriile cresc, criza va continua, revenire nu exista deoarece nu are din ce sa existe.

Un alt termen interesant si fierbinte este “injectia BNR“. Ce poate BNR sa injecteze altceva decat “lichiditati” si cum poate sa o faca altfel decat prin operatiuni “repo“. In spatele acestor termeni tehnici nu se ascund altceva decat niste actiuni disperate ale BNR de a amana momentul in care bancile vor pica inevitabil, fie din cauze externe – retragerea de capital de la mamele lor -, fie din cauze interne: foametea de bani, evaporarea depozitelor si fuga catre aur si alte investitii tangibile ale celor care mai au un cap pe umar. Mai concret, operatiunile de injectare de lichiditati pe care BNR-ul le face, inseamna ca BNR imprumuta bancile cu bani deoarece bancile nu mai au cu ce sa se imprumute intre ele si vine omul la ghiseu sa isi ceara banii pe depozite si bancile trebuie sa le plateasca desi nu au de unde. Bineinteles, inainte sa cada bancile, probabil dobanzile vor exploda la niveluri mai mari ca cele din 2008. Problema mare este ce va face guvernul intre timp, cum se va mai imprumuta la astfel de dobanzi. Iata cum, BNR face injectii cam degeaba cata vreme inca cheltuim mai mult decat producem si ne imprumutam intr-un ritm galopant, exponential mai mare decat bruma de crestere a PIB-ului care comparata cu cresterea indatorarii este irelevanta. Pentru a sustine o dezvvoltare sustenabila si o revenire reala din criza, va fi nevoie ca la nivel national sa exportam mult mai mult decat importam si bineinteles, va fi nevoie ca alesii nostri sa puna frana la constructia de sali de sport, fantani cantatoare, drumuri nationale temporare care se decojesc dupa 2-3 ani de mers pe ele, etc. Altfel, toate injectiile BNR-ului nu par decat un scartait al ABS-ului inainte de a ne prabusi in prapastie.

Kicking the can down the road” sau “impingerea cutiei mai departe” este poate termenul care explica cel mai clar ce s-a facut pana acum in legatura cu criza la nivel mondial. Termenul denota amanarea rezolvarii unei probleme si aruncarea acesteia in viitor pentru desteptii care vor veni dupa alesii actuali pentru ca solutii usoare nu prea exista. Iar solutii grele care sa rezolve criza nu doar ca trebuie sa gandesti ca sa le planifici si sa le implementezi, dar dureaza si o carca de ani pana ca acestea sa dea rezultate. De exemplu, succesul actual al Germaniei este datorat in primul rand masurilor luate de Gerhard Schröder inca din 2001 cand a facut reforma pensiilor si a stimulat dezvoltarea sectorului auto, lancea economiei germane. Expresia este folosita in presa de limba engleza in diferite contexte si cu diferite ocazii. De exemplu:

– la prima si a doua “salvare” a Greciei; practic prin imprumutarea Greciei nu s-a facut decat imprumutarea acesteia cu oarece bani pentru a-i da bancilor astfel incat acestea sa poata sa isi primeasca investitiile prost facute inapoi iar grecii sa incerce sa vanda intre timp cateva insule, ceea ce bineinteles nu se va intampla si prin urmare, nu s-a facut decat aruncarea cutiei putin mai in fata pana cand ne vom intalni cu ea din nou;

– la marirea limitei de indatorare a SUA: de departe statul cel mai indatorat si cel mai imposibil de scapat de datorii, SUA nu incearca nici macar sa taie din cheltuieli, in principal din cheltuielile militare; sistemul ticalosit este atat de stabil in SUA incat chiar cu riscul ca statul sa intre in faliment, americanii nu sunt dispusi sa taie cheltuielile militare; prin urmare momentan au dat verde tiparnitei pana la atingerea urmatoarei limite, asadar s-a aruncat cutia mai departe …

– imprumutarea statului: lunar statul roman se imprumuta de sume imense pentru a putea face fata cheltuielilor in vremuri in care veniturile din taxe si din companiile de stat nu sunt suficiente pentru a hrani toate necesitatile statului si toate proiectele de care firmele capusele ale matusilor si cumnatilor politicienilor au nevoie pentru a face fata foametei de bani a patronilor lor; asadar, statul trebuie sa cheltuiasca bani si nu are venituri, prin urmare se imprumuta de unde mai poate deocamdata, asadar arunca cutia cu problema datoriilor mai departe pentru viitorii politicieni care conform filmelor SF din trecut pot sa scoata intr-un oarecare viitor omenirea si prin urmare si Romania din criza;