Dumnezeu să ajute și România!

Turcia se îndreaptă cu pedala de acceleraţie la podea spre o criză valutară violentă: Lira este în cădere liberă, a pierdut numai luna aceasta 17% faţă de dolar, iar încrederea traderilor s-a evaporat. ”Nu este nicio limită la cât de gravă poate fi prăbuşirea. Nu va trece mult până turcii vor începe să vândă” (Sursa: ZF)

Bineinteles ca Romania mai are ceva pasi pana sa ajunga “din urma” Turcia. Sunt insa multe similitudini si paralele care se pot face. In primul rand, atat Turcia cat si Romania sunt tari de frontiera ale Imperiului. Romania deocamdata inca nu a devenit dictatura totala cum este Turcia insa nu mai este mult si probabil la viitoarele alegeri prezidentiale vom putea marca momentul in care nu mai exista sanse de intoarcere.

Observam in conflictul guvern – banca nationala din Turcia o mare similitudine cu conflicturile mioritice:

„Dumnezeu să ajute Turcia“, scrie Alnus Yatirim, broker local, într-o notă recentă adresată clienţilor. „Avem în faţă o bancă centrală care doar priveşte piaţa, când ar trebui s-o conducă şi s-o direcţioneze.“ (Sursa: ZF)

Pe langa acuzele catre banca centrala – ca si cum bancherii sunt de vina pentru politica dezastruoasa a guvernantilor care gonesc investitorii, distrug piata si prin coruptie distrug toate mecanismele normale de functionare ale unei societati – ca si in Romania, in Turcia se nasc teorii conspirationiste.

Ismail Kir, proprietarul unui punct de schimb valutar, este convins că ştie de ce lira turcească suferă declin după declin. „Totul face parte dintr-un plan. Se încearcă îndepărtarea şefului de la putere“, declară acesta, potrivit Financial Times. (Sursa)

Kir Ismail pare coborat din platourile antenelor si nu se gandeste deloc ca valoarea unei monede in raport cu alta moneda este data de cerere si oferta: americanii si alti investitori nu mai vor lire deoarece nu mai vor sa investeasca in Turcia; s-au decis sa vanda toate lirele pe care le au, sa cumpere dolari si sa se care in alte locuri. Explicatia este simpla cu singura mentiune ca banca centrala poate temporiza aceasta brabusire prin cheltuirea rezervei si preluarea socurilor, chestiuni care tin insa de politica monetara si sunt peste puterile noastre de intelegere. Banca Turciei poate nu vrea sa cheltuiasca toata rezerva pentru ca Turcia este implicata in razboiul din Siria si de aceea e nevoie de bani negri pentru zile si mai negre decat aceasta. Iata doar un motiv pentru care poate banca nu vrea sa intervina deocamdata.

Cititorii fideli isi amintesc ca aproximativ acum o luna am scris un articol in care incercam sa explic ca eu nu vad cum in caz de probleme va pica fie cursul, fie dobanzile cum ameninta Isarescu ci o sa pice si cursul si o sa explodeze si dobanzile. Singura nota ar fi ca temporizarea poate sa nu fie aceeasi, cum vedem acum in Turcia. Situatia actuala din Turcia, desi pare sa contrazica teza mea ca in caz de presiune sunt probleme pe ambele directii nu doar pe una, de fapt o confirma: desi a picat lira, vedem ca guvernul si populatia cer marirea dobanzilor pentru a stavili prabusirea monedei, deci in niciun caz Turcia nu a scapat de marirea dobanzilor chiar cu o devalorizare de peste 15% intr-o luna.

In caz ca nu am explicat prea clar atunci motivatia, o fac acum: orice cadere semnificativa are cauze organice (politici proaste, scaderea productivitatii, crize naturale, socialie, razboi etc), deci nu conspiratii sau tentative de destabilizare. Caderea se alimenteaza singura si este un proces care nu se incheie decat cand temerile sunt contracarate de oportunitati indeajuns de interesante incat sa atinga gradul de risc acceptat de investitori. De exemplu, o cadere drastica a monedei, evident ca sperie investitorii si produce reactii in lant: mai intai ies banii destepti, apoi ies banii institutionali (fonduri de pensii, de investitii etc) si mai apoi se prind si patriotii care au depozite in lei si trec pe valuta, continuand trendul. Caderea este stavilita doar cand cresterea dobanzilor, coroborata cu increderea in economie este indeajuns de mare incat sa convinga banii destepti (cei care au fugit primii) ca nu ar strica sa vina inapoi.

De ce parte va fi Romania in cazul unui razboi Turcia-Grecia?

Turcia se afla deja in razboi in Siria, luptand direct impotriva kurzilor si mai putin direct impotriva rusilor, americanilor si a lui Assad. Scopul Turciei declarat este lupta impotriva teroristilor. Nu i-a luat mult lui Erdogan sa foloseasca aceeasi gogoasa de marketing pe care americanii o servesc lumii intregi inca din 2001. Scopul declarat mai putin vocal este refacerea Imperiului Otoman – atat spre nord cat si spre sud.

Frecusurile recente intre Grecia si Turcia pot oricand declansa un razboi. Desi ambele state sunt inca membre in NATO, am explicat in mai multe articole de ce NATO nu mai exista iar Turcia nu mai este de facto membru in NATO. Asa cum nimeni nu mai are vreo speranta ca Erdogan se va schimba peste noapte si va alinia la cerintele europenilor, desi discutiile UE-Turcia continua – in zadar, dar continua – tot asa nimeni nu mai are vreo speranta ca Turcia va lupta alaturi de SUA intr-un eventual razboi impotriva Rusiei. Dar ce zic eu?! Nici macar participarea Germaniei la un asemenea razboi nu este indeajuns de clara. A se vedea in acest sens abtinerea deloc intamplatoare a nemtilor de la recentele atacuri asupra Siriei (Italia de asemenea s-a abtinut) si declaratiile recente ale presedintelui neamt in favoarea rusilor [1].

In continuare as face o scurta prezentare a situatiei recente pentru a avea o imagine cat mai clara asupra riscului unui razboi turco-grec.

Incalcarile spatiului aerian: turcii au marit numarul de incalcari ale spatiului aerian grec; multitudinea insulelor disputate si granita dificila sunt un motiv pentru care spatiul aerian grec poate fi usor incalcat de turci, apararea deplina a acestuia fiind imposibila; stim ca Grecia a mostenit dupa impartealea din razboaiele anterioare nenumarate insule care geografic sunt mai apropiate de Turcia asiatica; poate unui scolar care nu stie istorie, aceasta i se pare ciudat, insa celor care stiu istorie li se pare ciudat ca turcilor li s-a dat atat de mult la imparteala din primul razboi mondial, ei fiind pierzatori; de altfel, bulgarii au si ei o mare parte din vina din cauza lacomiei lor, dar aici intram in altele si e treaba lui Junker sa ne aminteasca ca un razboi in Balcani poate izbucni oricand.

Grecii au tolerat la inceput aceste incalcari, mai ales la apelul americanilor care si-asa au probleme sa se inteleaga cu turcii cu privire la Siria, daramite sa le mai ceara si sa stea cuminti la granita cu grecii; evident, la fiecare provocare a turcilor, grecii trebuie sa raspunda prin trimiterea de avioane in zona, ca doar nu o sa raspunda cum au facut turcii cu avionul rus pe care l-au dat jos cand a intrat 2 minute peste o fasie de cativa kilometri din spatiul aerian turc; mai nou insa, grecii raspund la absolut orice provocare, mai ales dupa retorica si amenintarile politicienilor turci despre care am mai tratat intr-un articol din Februarie; astfel de declaratii sunt insa extrem de dese si nu le mai urmaresc.

De departe, cel mai important incident este capturarea de catre turci a unui soldat greci care a trecut granita la turci din greseala in timpul unei furtuni. Pana acum, nici europenii nu au reusit sa ii convinga pe turci sa il dea inapoi, acestia aducand motive hilare: ca nu il pot judeca deoarece soldatul nu are o adresa in Turcia ca sa il cheme in judecata. In plus, cererilor europenilor si ale grecilor turcii le raspund ca inca investigheaza incidentul. Nu au insa ce sa investigheze de atatea luni, era furtuna si soldatul s-a ratacit. Nu e prima data cand se intampla asta de o parte sau de alta. Insa Turcia trimite semnale grecilor si turcii se umfla in pene. Sau poate doar se razbuna pentru ca grecii nu au vrut sa extradeze cativa fugari turci care au participat la complotul impotriva lui Erdogan.

Grecii de asemenea incep sa devina si ei nervosi, mai ales pe masura ce victimele din randul soldatilor incep sa creasca. Pe langa soldatul capturat de turci, grecii au mai pierdut un pilot care a murit acum cateva zile intr-un zbor de interceptare a unui avion turcesc care incalcase spatiul aerian al Greciei. Pe insula din apropierea locului unde s-a prabusit pilotul, cativa grecii au ridicat un steag in memoria pilotului. Insula nelocuita este revendicata de ambele tari, de unde turcii pretind ca i-au fortat pe greci sa dea jos steagul.

Provocarile continua pana la acolo incat avioane de lupta turcesti au provocat elicopterul in care se afla presedintele grec Tsipras in vizita marti pe insula Kastellorizo [2]. Avioanele turcesti au cerut pilotului elicopterului sa le prezinte ruta, iar acestia au anuntat aviatia greaca care a trimis doua avioane care i-au gonit pe turci. Intre timp insa navele de coasta turcesti au flancat cealalta coasta a insulei vizitate de Tsipras. Frecusuri dupa frecusuri, focuri de avertisment, manevre si amenintari.

“Grecia nu ameninta pe nimeni (adica pe turci) dar nu ii este frica de nimeni (adica de turci), de asemenea ,” a declarat Tsipras, adaugand ca “nu vom ceda nicio mana de pamant”. “Vreau sa trimit un mesaj de cooperare si coexistenta pasnica dar de asemenea, de determinare” – conform Ekathimerini. Frecusuri au fost si vor mai fi vor spune optimistii.

Scanteia se poate aprinde oricand, fie din accident fie provocata. Turcii nu ar fi amplificat provocarile daca nu ar vrea sa fructifice momentul de slabiciune al grecilor care au ajuns paria Europei.

Sa vedem insa in continuare ce variante are Romania in cazul unui razboi greco-turc. Din start, neutralitatea este clar o iluzie. Nici macar NATO nu va putea sa calmeze cele doua parti, comandantul NATO (care arata ca un pacalici) aflat in vizita in Turcia declarand chiar ieri ca tensiunile greco-turce nu sunt o chestiune pentru NATO (cf Ekathimerini). Cu siguranta NATO are alte prioritati cum ar fi lupta cu teroristii din Afganistan si nu pacea si linistea cetatenilor tarilor membre, de aceea Stoltenberg a fost rezervat si aparent dezinteresat in detensionarea conflictului.

Pozitionarea Romaniei, dupa parerea mea, oricat de turbati ar fi conducatorii temporari, nu poate fi alta decat de partea Greciei, mai ale avant in vedere problemele pe care Turcia le pune americanilor in Siria si imaginea negativa pe care turcii au reusit sa si-o fabrice in ultimul timp in randul NATO atat prin traseul antidemocratic si progromul impotriva opozitiei din interior cat si prin actiunea din Siria in sfidarea Imperiului la care merita amintita si opozitia fata de prospectiunile companiiilor italiene din jurul Ciprului fata de care Turcia emite pretentii.

Mentinerea neutralitatii in viitorul razboi greco-turc, desi ar fi avantajoasa, cu siguranta ar fi greu de pastrat, avand in vedere prezenta bazelor americane pe teritoriul nostru. Cu siguranta Imperiul nu va rezista si va incerca eliminarea lui Erdogan in cazul unui razboi cu grecii, indiferent de casus beli. Este chiar de mirare de fapt, cum de americanii nu au folosit niciun false flag pana acum pe acest front pentru a-i provoca pe turci. Poate ca tocmai independenta fata de Imperiu si fermitatea grecilor ar fi o explicatie, grecii bazandu-se pe capacitatile proprii deocamdata si nefacand apel la NATO pana acum desi tehnic erau indreptatiti.

Neavand capacitati insa, Romania nu va putea contribui mult la razboi. Poate ceva avioane, poate ceva armament trimis grecilor si de ce nu cateva mii de soldati care vor apara probabil granita de sud a Bulgariei pentru a garanta ca acestora nu le vor trece prin cap alte prostii ca in vremea razboiului balcanic cand numai mandria bulgarilor a taiat avantul anti-otoman al fostelor pasalacuri.

Marele semn de intrebare in acest razboi va fi Rusia. Ca tara ortodoxa si cu puternice legaturi cu grecii, de departe Rusia se va plasa de partea Greciei. Jucatori de sah profesionisti, rusi nu se lasa amagiti de duplicitatea turcilor care doar acum o saptamana au salutat atacul americanilor asupra sirienilor. Poate razboiul cu grecii ar fi chiar o oportunitate nesperata pentru rusi de a avansa inspre sud si de a castiga doi iepuri dintr-o lovitura: Turcia prin ocupare si Grecia prin alianta.

Sa nu ne imaginam ca americanii sau europenii au capacitatea sau interesul sa apere Grecia in cazul unui razboi cu turcii. “Salvarea” financiara a grecilor, chiar daca nu l-a costat nimic pe europeanul de rand, s-a facut dupa lungi si grele tergivesari si oricum cu greu o putem declara salvare, mai degraba o putem numi aruncarea unui os. Greci au ros insa destule oase ale europenilor incat sa fie tentati de un alt protector si Putin daca va fi nevoie, nu va refuza o asemenea oportunitate care ii va oferi sansa nu doar sa dea o lovitura importanta blocului NATO dar si sa avanseze pana in coasta europenilor si sa faca din Marea Neagra un lac rusesc, un vis mai vechi de-al lor.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] German President Worried About West-Russia ‘Alienation,’ Calls For Dialogue

Întâlnirea UE-Turcia: solidificarea rupturii

Azi (luni) la Varna, are loc o intalnire la nivel inalt intre Turcia (repretentata prin Erdogan – presedinte) si UE (reprezentata prin Junker – ce-o fie el si Donald Tusk – e si el ceva pe-acolo). Principala dinferenta intre capii celor doua parti este ca Erdogan e votat pe cand Junker si Tusk nu sunt votati. Ar mai fi o diferenta: majoritatea turcilor il apreciaza pe Erdogan (desi e dictator, dar asta vor turcii) pe cand Junker este luat in deradere de europenii de la vest la est iar Tusk nu prea se mai poate intoarce acasa, atat de mult il urasc polonezii. Si o alta mica diferenta: Erdogan ca islamist fundamentalist, nu consuma alcool, pe cand Junker isi incepe dimineata cu un cognac (sursa) iar Tusk probabil bea cacao cu lapte.

Pe agenda discutiilor sunt mai multe chestiuni. Ce mi se pare interesant este ca aceasta intalnire este programata imediat dupa ziua nationala a Greciei care a avut loc saptamana trecuta. Grecii au beneficiat de ocazie ca sa raspunda si ei amenintarilor verbale ale turcilor: “Ii vom strivi pe cei care pun sub semnul intrebarii securitatea nationala (sursa)”. Problema este ca turcii au trecut deja de amenintari verbale si pe ordinea zilei sunt 2 chestiuni deocamdata minore (mai mult sau mai putin):

  1. interzicerea de catre turci a exploatarilor maritime din zona Ciprului (ceea ce i-a cam afectat la buzunar pe italieni, daca imi aduc aminte Enel are cesionat dreptul de ciprioti)
  2. rapirea de catre turci a 2 soldati greci care au trecut granita la turci patruland din cauza unei furtuni

Problemele se pot rezolva usor sau complicat, depinde ce vor turcii. Turcilor le plac tocmelile si nu pot sa traiasca fara tocmeli. De aceea probabil vor cere mai multi bani pentru punctul 1 si vor cere cativa turci fugari gazduiti de greci si pe care grecii au refuzat sa ii inapoieze in ciuda emiterii unor mandate internationale (cam cum ne fac noua sarbii cu Ghita, desi nu e tocmai aceeasi situatie).

Problema mai dificila (si motivul acestei reuniuni – parerea mea) este cred renegocierea administrarii refugiatilor, europenii fiind cam saturati iar turcii stiind asta, urmeaza probabil sa ceara mai multi bani.

Ca miscelanea, poate ar mai trebui sa mentionam si cateva stiri recente pentru clarificarea situatiei.

Marea Turcie

Dupa succesul din Afrim si pregatirea unor alte invazii in Siria, Erdogan a declarat: “vom ucide sau vom murii construind Turcia Mare” (sursa). Este un semn de intrebare al traducerii daca Turcia Mare se refera la fostul Imperiu Otoman sau la o Turcie mare la figurat, desi un alt fragment din discurs ne clarifica: “turcii nu vor uita niciodata ranile facute in inima noastra de granitele artificiale care ne-au fost trasate”. Din nou nu este clar daca se refera la granitele din sud sau din nord, desi nu mai conteaza. Ca o mica paranteza, toate tarile sufera de granitele artificiale in care sunt incorsetate in urma vicisitudinilor si neputintelor istorice. Romania, Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia dar mai ales Ungaria viseaza la Romania Mare, Bulgaria Mare, Serbia Mare, Grecia Mare, Turcia Mare si Ungaria Mare. Erdogan este doar cu un pas inainte in razboi, celelalte urmand sa fie atrase si ele in curand.

Bolton nu plange pentru Erdogan

Actualul consilier de securitate al lui Trump, John Bolton (zis si John Bomber) a declarat in timpul loviturii de stat ca “nu i-ar curge o lacrima daca Erdogan ar fi dat jos” (sursa). A mai zis si altele despre turci si mai ales despre iranieni. In mai expira acordul SUA cu Iranul si incep noi sanctiuni +/- bombardamente. Turciei ii va conveni la inceput deoarece va putea pune mana pe o felie mai mare din Siria si spera sa ii convinga pe americani ca ei sunt raul cel mai mic in zona. Bolton de asemenea nu uita ca in razboiul din Irak, Erdogan nu i-a lasat pe americani sa deschida un nou front in nord unde puteau invada rapid si eficient spre deosebire de sud.

Incirlik nu e parasita dar devine irelevanta

Armata SUA a negat zvonurile ca urmeaza sa inchida bazele de la Incirlik si din Quatar (un stat aghiotant al turcilor) (sursa). Care tara poate sa paraseasca o baza cucerita de bunavoie? Cel putin niste spioni sau niste echipamente de ascultare o sa isi pastreze americanii acolo pana cand probabil baza va fi atacata de locuitori din nou, de data viitoare cu succes. Plecare se va face fie in urma unei cereri oficiale a Turciei (poate chiar inainte de razboi), fie in urma unor sugestii oficiale prin care turcii vor declara ca nu mai pot garanta securtatea bazei. Adica nici turcii nu vor vrea sa ofere casus-beli americanilor. Deocamdata insa turcii au nevoie de americani, sperand la o felie cat mai mare din Siria. Pare de neinteles strategia turcilor insa este simpla: incearca sa ia de la rusi o felie cat mai mare si incearca sa ia si de la americani o felie cat mai mare. Deocamdata din Siria. Maine incearca sa ia de la europeni o felie cat mai mare din Cipru sau o vor vinde pe bani grei (ma refer aici la exploatarile maritime).

Marea problema a europenilor la intalnirea de maine este ca nu au o armata. Cu ce armata il va ameninta Junker pe Erdogan ca ori respecta suveranitatea Ciprului, ori altfel …?

Doar un război SUA-Turcia mai poate salva dolarul

În anii care au urmat după criza din 2008, băncile centrale au jucat un dans bine coordinat de tipărire treptată și coordonată pentru a evita mari dezechilibre. Când dolarul creștea prea mult, americanii tipăreau. Când dolarul pica prea mult, americanii mai făceau niște manevre cu port-avioane în proximitatea Iranului pentru a crește tensiunile geopolitice.

De când Trump a venit la cârmă, cu toată tensiunea legată de Koreea de Nord, dolarul a picat chiar în timp ce dobânda a crescut, după cum am elaborat într-un articol anterior. Un fenomen greu de explicat.

O posibilă explicație ar fi că așa a vrut Trump și a folosit capacitatea americanilor de manipulare a piețelor financiare pentru a scădea dolarul. O altă explicațăe ar fi că Trump a impus chinezilor să nu mai țină moneda atât de slabă, dar dolarul a picat și în raport cu Euro și cu Yen-ul. În plus, în ciuda aparentelor tensiuni între SUA și China, volumul de bonduri americane deținut de chinezi a crescut în ultimul an, semn că chinezii nu doar că nu încearcă să iese de pe dolar și să amenințe status-quo-ul prin subminarea pieței bondurilor, dar pariază din ce în ce mai mult pe dolar.

Chinezii pariază pe orice pot, au atât de mulți bani că nu au ce să cumpere cu ei. Au investit imens în noul drum al mătăsii (denumit pompos Belt and Road Initiative) care însă pare a fi o mare gogoașă fără impact deocamdată. Impactul acestui proiect de aducere mai rapidă și mai ieftină a mărfurilor chinezești în Europa va avea succes abia când vom cumpăra chinezeriile la jumătate de preț din magazin. Până atunci, sunt doar vorbe.

Este greu de găsit o explicație clară a picării dolarului deoarece lui Trump îi convine și america industrială este în extaz în fața acestei mane cerești. Ce poate fi mai propice pentru export decât un dolar slab la dobânzi încă infime, apropiate de zero? Însă pe lângă america industrială există america financiară care este mai puternica și care se teme că lumea se va prinde că împaratul nu are haine și cum industria americană nu poate susține un dolar pe linia de plutire, este de-ajuns ca China și Rusia să convingă europenii că poate să existe finanțe și după dolar și o lume multi-polară nu este tocmai una rea. Marea dilemă este armata cu care parte este.

Conform Zerohedge, săptămâna trecută Turcia le-a cerut americanilor să părăsească districtul Manbij. Americanii au refuzat și un general american a declarat că trupele americane nu se vor retrage din Manbij.

O săptămână mai târziu în ultima escalare dramatică între cele două țări membre NATO, un ministru turc a amenințat SUA că dacă trupele americane o să lupte alături de kurzi pot să fie ținte pentru armata turcă din cauza dificultății distingerii lor în toiul bătăliei.

Asistăm așadar la trecerea turcilor de la vorbe la fapte. După nenumăratele proteste cu privire la suportul pe care americanii îl dau kurzilor, turci trec la fapte. Dacă pe vremea când exista Isis, americanii aveau o justificare pentru susținerea kurzilor, acum când rușii i-au cam exterminat, suportul oferit de americani kurzilor este văzut de turci o adevărată declarație de război și un risc existențial. Nu este greu de anticipat ce ar însemna un stat kurd sau măcar o prezență kurdă puternică în regiune. Americanii au mai făcut-o în Kosovo unde au reușit să creeze o enclavă în mijlocul balcanilor care le permit să intervină în caz de orice se întâmplă în zona. Între timp, nici Serbia și nici Albania nu pot folosi resursele acestui teritoriu. Divide et impera. Teritorii independente, mici statulețe și enclave în proximitatea unor state naționale cu risc pentru Imperiu sunt noua politică americană. Haosul și dezordinea din Libia, Irak, Siria sau Kosovo nu sunt întâmplătoare, sunt politica Imperiului.

Așa se face că americanii nu vor renunța la suportul kurzilor câtă vreme Erdogan rămâne la putere și Turcii tatonează cu ruperea de Imperiu.

Turcii s-au grăbit însă în declararea victoriei în Afrim. După cum menționam în articolul anterior, un consilier al lui Erdogan îi amenința pe greci că vor păți la fel ca kurzii din Afrim dacă încearcă să pună piciorul pe insula Kardak/Imia din Marea Egee.

Astăzi, 4 februarie, New York Times relatează că a fost cea mai nasoală zi pentru turci în recenta operațiune denumită curios “Ramura de măslin”: armata turcă a pierdut 7 soldați și un tanc. Evident, performanța kurzilor nu poate fi ruptă de sprijinul american și este încă dificil de dat un pronostic în ce măsura turcii pot reuși să cucerească complet provincia mai ales având în vedere că rușii controleaza spațiul aerian și deocamdată nu s-au declarat de acord cu intrarea turcilor, deși cu siguranță Erdogan nu ar fi intrat în Siria fără acordul lui Putin. Assad a gesticulat un protest, dar nu a făcut nimic, fiind doar o păpușă a lui Putin în prezent. Rușii au pierdut și ei un avion și pilotul fiind omorât probabil de turkmeni sprijiniți de Quatar, partenerul Turciei.

Erdogan a declarat  sâmbătă că Afrin va fi cucerit în curând și că deja armata avansează în munți. Turcii totodată declară că kurzii sunt sprijiniți de Syrian Democratic Forces, o subsidiară a kurzilor. Cu privire la kurzi, există două grupări, una considerată de americani teroristă (PKK) și alta pe care americanii o pregătesc și o ajută cu arme, inclusiv posibil artilerie grea și rachete (YPG). Dacă americani doresc, cu siguranță turcii nu vor reuși să ocupe Afrin.

În final aș dori să atrag atenția că Afrin este un teritoriu în partea de nord-vest a Siriei care era ocupat de Isis și care a fost cumva dăruit de americani kurzilor în încercarea de a le oferi ieșire la mare, ceea ce le-ar permite exportul petrolului. Subliniem că principala problema a kurzilor este faptul că nu au ieșire la mare și sunt dependenți de vecini pentru a exporta petrolul. Ori toți vecinii le sunt dușmani: Turcia, Iran, Irak, Siria, kurzii fiind singurul popor care nu a reușit să devină stat. Un stat kurd puternic în zonă, mai ales rezultat în urma ajutorului oferit de american, ar fi cu siguranță un asset important pentru Imperiu. Ceea ce Turcia împiedică cu tărie, deși este clar că americanii nu i-ar încuraja și i-ar sprijini pentru destabilizarea Turicie decât la nevoie. Ori turcii nu vor să se riște deloc, de aceea consideră un potențial conflict cu americanii mai puțin riscant decât pasivitatea cu privire la expansiunea kurdă înspre vest.

Americanii nu au o prezență în Afrin, însă au trupe în Manbij, unde i-au amenințat turcii că îi vor ataca, deoarece ei vor să atace teroriștii și nu pot să îi distingă pe americani. Vă dați seama în ce hal sunt relațiile turco-americane, dacă turcii ies cu astfel de declarații public, sperând să intimideze soldații de la fața locului și să dea ultimatumuri americanilor. Ce mai rămâne? Să îi declare direct pe soldații americani din Kurdistan ținte?

Este clar că situația este extrem de tulbure și Siria este un butoi de pulbere. Dacă până acum am vorbit despre războiul Turcia-Rusia, nu este deloc exclus ca turcii să fie atât de proști încât să se lase aruncați de Putin în gura leului.

În final, doresc să citez un paragraf dintr-un articol The Economist, care mi se pare extrem de interesant pentru naivitatea cu care americanii văd Turcia. Adică ei îi consideră pe turci doar semi-detașați, ca și cum ar mai exista vreo șansă ca Turcia să lupte alături de NATO în cazul izbucnirii unui război NATO-Rusia.

ANXIETIES about Donald Trump’s commitment to NATO and Russia’s military assertiveness remain at the top of the alliance’s agenda. But close behind looms the problem of semi-detached Turkey, a country that not only possesses NATO’s second-biggest armed force, but also straddles a critical geopolitical fault-line between west and east.

Iar mai jos:

According to one Turkish military analyst, 38% of Turkey’s generals were sacked. Many were singled out for being pro-Western secularists. Some 400 Turkish military envoys to NATO were fired and ordered home—many fled abroad rather than face jail—to be replaced by less qualified Erdogan loyalists, some of whom are actively hostile to NATO and sympathetic to its adversaries. General Curtis Scaparrotti, the alliance’s supreme commander, has complained of “degradation” in staff quality.

Războiul Rusia-Turcia / skirmish-urile cu Grecia

Consilierul șef al președintelui turc Erdogan a amenințat prim-ministrul grec că o să-i rupă picioarele. “Atena o să dea de mânia Turciei mai rău decât Afrim” a avertizat turcul într-un show de televiziune.

Sursa foto / știre: http://www.keeptalkinggreece.com/2018/02/01/bulut-imia-greece-threats-turkey/

Cu privire la prim-ministru, a declarat: “O să rupem mâinile și picioarele oficialilor, ale prim-ministrului și ale oricărui ministru care va încerca să puna piciorul pe inusla Kardak/Imia islet din Marea Egee”.

Amenințările turcului vin la câteva zile după ce ministrul grec al apărării a navigat la Imia și a aruncat în mare o coroană de flori în onoarea celor trei soldați greci căzuți la datorie în conflictul cu turcii din zonă în 1996.

Reamintim cititorilor mai noi, că există profeții ortodoxe care prevăd distrugerea Turciei de către Rusia, profeții tratate în numeroase articole mai vechi în care aminteam și despre tratatul de securitate între Rusia și Grecia prin care Rusia garantează securitatea Greciei. De asemenea, reamintim că de facto Turcia nu mai este membru NATO, unul dintre principalele contestari ale acestui scenariu pe care l-am prezentat cu ceva ani buni în urmă când nimeni nu prevedea răcirea relațiilro turco-americane până la acest nivel.

Noutăți ale frecușurilor NATO-Turcia apar zilnic și nu ne vom mai ocupa de ele. Iată doar o știre recentă: General turc ameninta Washington-ul să nu streseze Turcia și să o împingă spre Iran și Rusia“.

Turcia atacă Siria

Incursiuni ale turcilor în Siria au mai fost. Războiul din Siria intră însă într-o nouă etapă după eliminarea Isis de către ruși, retragerea acestora (sau simularea retragerii pentru pretextul propagandei) și relativa liniște în urma negocierilor Rusiei cu Iranul și Turcia.

Este evident că rolul principal în Siria este jucat de Rusia. Acest fapt nu poate fi negat. Daca era altfel, Isis nu era eliminată, Assad nu era încă la putere și rușii nu aveau ce să caute pe-acolo.

Ca aliat al Siriei, Rusia a urmărit mereu însă să prindă un pește mai mare decât Isis. Isis a fost pretextul ideal pentru prezența Rusiei, motivele fiind bineințeles altele. Peștele cel mare pentru ruși nu este nici măcar protejarea (pentru chinezi) a unei rute din noul drum al mătăsiii care trece pe direcția Iran-Turcia și care se dorea să fie blocat de americani prin controlarea regiunii (deși nu au reușit controlul nici măcar în Irak, unde deja “au câștigat” războiul cu ceva timp în urmă).

Peștele cel mare urmărit de ruși este după părerea mea Turcia. Turcia era a doua mare putere NATO, o ditamai suliță în coasta ursului. Principalul risc pentru ruși de departe prin proximitatea față de bârlog, prin localizarea geografică și controlul accesului la Mediteraneană, prin accesul la Marea Neagră care ar putea periclita orice speranță de proiecție de putere (ce altceva e marea astăzi?) a rușilor prin defilarea bărcuțelor rusești, prin plasarea rachetelor nucleare americane, prin armata puternică etc.

Noi acum, fiind prinși în vâltoarea apelor și văzând această ruptură a turcilor pas cu pas, cu greu putem înțelege cât de mult pierde NATO prin pierderea Turciei și cât de problematică a fost Turcia pentru ruși în timpul Războiului Rece.

Iată deci, de ce toate mișcările Rusiei în zonă trebuie privite prin prisma acestui obiectiv: ruperea totală a Turciei de SUA până la imposibilitatea oricăror reparații a relațiilor și poate chiar până la ieșirea oficială (deja realizată de facto) a Turciei din NATO. De ce altfel, l-ar fi salvat rușii pe Erdogan de lovitura de stat planificată de americani, dacă nu acesta era obiectivul?

Puțini americani realizează importanța Turciei și nu e de mirare că apar des articole intitulate: “Time to Kick Turkey Out of NATO?“. Evident ca mulți americani nu realizează că Turcia de astăzi este rezultatul politicii americane eșuate în relația cu Turcia. Declarația lui Trump că NATO is obsolete eu o văd mai degrabă ca pe o observație (corectă deși ar fi fost mai bine nedeclarată). Nu până demult, SUA se pricepea destul de bine la schimbarea regimurilor, chiar dacă aveau probleme cu stabilizarea situației ulterior. Eșecul în Turcia este un mister și pentru mine. Istoria, bineînțeles că are multe taine, dar cum de americanii plănuiesc ditamai lovitura de stat, au la îndemână armata, poliția și nenumarate alte asset-uri și ruși “întâmplător” află de asta, îl sună pe Erdogan care scapă ca prin urechile acului, fiind gata-gata ca avionul în care zbura să fie dat jos de conspiratori, nu poate fi înțeles doar ca o coincidență: rușii abia așteptau un pretext să le arăte turcilor cât de răi sunt americanii! Iar americanii, încercând să le facă bine turcilor, dându-l jos pe Erdogan și eșuând, evident au făcut mai mult rău.

Întorcându-ne la prezent situația este următoarea: Erdogan are zero încredere în americani, ca sa nu spunem că are în minus și îi este teamă că după ce au eșuat să-l dea jos din interior, vor încerca să destabilizeze Turcia aprinzând fitilul kurd care inevitabil va exploda, cu sau fara ajutorul americanilor, doar prin prisma situației create care le oferă o libertate forțată tocmai pentru că Siria nu mai există. Fie ca americanii îi ajută, fie nu, kurzii din Siria vor rămâne autonomi și se vor întări, deși referendumul din Irak a eșuat. Este doar o chestiune de timp.

Sfatuit de ruși și speculând un moment neprielnic pentru americani care trec prin scandaluri imense, pe lângă frecușurile zilnice cu chinezii și războiul pe toate planurile (mai puțin militar deocamdată) între SUA și China, dar mai ales paralizați de frecușurile interne ale centrelor de putere (aviz alor noștri), Erdogan a decis că este momentul să trimită tancurile peste kurzi. Cam aici ne aflăm acum.

Russian Military Pulls Out Of Syrian Kurdish Town As Turkey Initiates “Massive Cross-Border Attack”

Situația este mai mult decât complexă. Americanii îi sprijină pe kurzi, turcii tocmai îi invadează. Zona era protejată de ruși care aveau oarecum autoritatea stautului sirian. Assad, de asemenea, nu le recunoaște kurzilor dreptul de auto-determinare dar nu are ce sa facă fără ajutorul rușilor care însă au dat acordul turcilor să lovească în kurzi. Americanii rămâne de văzut ce vor face cu turcii, nefiind exclus un război turco-american.

Dacă războiul nu ar fi o tragedie totală, am putea chiar să ne amuzăm de câteva amănunte ale îmbârligării din acest conflict. În primul rând, pentru prima dată în războiul din Siria, Turcia se află alături de Assad în acest conflict punctual: împotriva kurzilor. Totuși sirienii au amenințat că vor ataca orice avion turcesc care intră în spațiul aerian sirian. Evident că ei nu au cu ce și rușii nu vor face asta deoarece turcii nu mai fac nicio mișcare de la dobodârea avionului rusesc fără acordul rușilor (cel puțin deocamdată, până dau de turbare – cum au ei obiceiul). De asemenea, Turcia foloseste avioane făcute de americani ca să bombardeze o organizație militară kurdă sprijinită de americani și care folosește arme donate de americani.

O logică simplă este că americanilor nu le convine treaba asta. Dar ce pot face? Pentru americani, acest mic conflict din Afrin este precum o ciocănitoare care cioplește tuplina unui pom din care se hrănește un elefant. Rămâne de vâzut dacă elefantul ignoră ciocănitoarea și mănâncă liniștit frunze în continuare sau dacă îi trage o trompă la ciocănitoare de nu se vede sau dacă stresat de zgomotul ciocănitoarei se duce la următorul copac.

Cel mai puțin important (ca impact de moment) pentru americani este doar să măcăne și ei nițel prin câteva comunicate de presă și să dea mai multe arme kurzilor în altă parte. Personal, nu înțeleg interesul americanilor în kurzi. Poate lui Trump, în idioțenia lui, chiar îi sunt simpatici kurzii pentru că au luptat bine cu Isis. Isis era un tigru de hârtie, o armată de mercenari plătită de saudiți, israelieni și turci. Însă sprijinirea kurzilor nu e de la Trump, ci de pe vremea lui Obama.

Turcii, să nu uităm ca au și ei ceva gongi în eșaloanele de top: nu doar Erdogan visează la un nou Imperiu Otoman ci mai mulțe elite turcești. De aceea au sprijinit Isis, ca sa îl dea jos pe Assad și ca să încerce și ei să joace divide-et-impera, precum o face Imperiul.

Doar că pentru ei jocul asta e puțin periculos cu o miză destul de mare. E adevărat că au stat destul de mult departe, în ideea că americanilor le-a trebuit ceva să îi preseze ca să intre impotriva lui Assad la început. Nu știu câți mai rețin acest mic amănunt că inițial Erdogan ținea partea lui Assad și declara că Turcia vrea sa aibă pace la granițele ei.

Ulterior a intrat în acțiune istoria și Erdogan are o cu totul altă viziune. Așadar turcii vor să beneficieze de această oportunitate și să fie pro-activi atât în contracararea kurzilor (pe de o parte) cât și în extinderea graniței spre sud. Vrăjiți de Putin, turcii cred că este doar o chestiune de timp până când rușii, le vor da lor dreptul să ocupe măcar provinciile din nord ocupate în majoritate de etnici turci, de aceeași sectă cu turcii. Putin le-a promis asta și de aceea se retrag din Afrin, permițându-le turcilor să facă ce vor ei, deși Assad se opune. Assad nu are însă ce să facă, să mulțumească rușilor că este în viață.

În final repet: marele semn de întrebare este ce vor face americanii. Americanii au mai mult variante:

1 – nimic, doar le dau arme mai multe kurzilor;

2 – să le dea niște arme mai interesante kurzilor, cum ar fi lansatoare de rachete;

3 – să hăcuiască avioanele turcești (evident că pot să le controleze oricum, fiind făcute de ei);

4 – să dea ultimatum turcilor

5 – SUA totodată mai poate da afară Turcia din NATO ceea ce ar fi o mare problemă pentru Erdogan. În acest caz, Erdogan va începe să cadă în genunchi ca un milog, fiindu-i frică de ruși pe care îi știe cât de parșivi sunt, dar de care speră el că se folosește ca să-și îndepliniească visul: Imperiul Otoman.

6 – Pe lângă cele enumerate mai sus, dacă Trump chiar e puțin dereglat și deoarece asta ar conveni deep state-ului, SUA pote ataca Turcia.

La punctul 4, o consecință interesantă ar putea fi solicitarea americanilor ca turcii să o termine cu rușii, caz care l-ar înfuria nebunește pe Putin.

În câteva zile vom afla un răspuns.

 

Războiul Rusia-Turcia la orizont

Faptul că rușii sunt buni la șah nu este o noutate.

Nu am mai discutat de mult despre topicul războiului viitor Rusia-Turcia deoarece am facut-o în multe articole și deja probabil mi-am făcut o faimă de băiatul care strigă lupul.

De altfel, drept dovadă că cine sapă groapa altuia cade singur în ea este tocmai faptul ca după ce am renunțat să frecventez site-ul Război Întru Cuvânt tocmai pentru obsesia lor de a interpreta orice eveniment din relația Rusia-Turcia prin prisma profețiilor Sf. Paisie, iată ca am preluat eu ștafeta.

Dar evenimentele nu ne lasă altfel, și noi, reluăm subiectul în speranța că acolo sus cineva ne aude și România va reuși măcar în ceasul al 12-lea să refacă relații pașnice cu Rusia și să dea înapoi măcar cu 15 minute cursa nebună a înarmării care are șanse minime să aibă un final la fel de fericit ca cea anterioară, de vreme ce ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar dacă Dumnezeu a ferit omenirea de la iminentul dezastru al unui război nuclear în ciuda încercărilor persistente ale unor turbați să aducă iadul pe pământ, pentru că noi nu am folosit cum trebuie vremea de pace, dar și pentru că paharul păcatelor s-a cam umplut până peste măsură, sunt mici speranțe ca să mai scăpăm la fel de ușor când scânteia se va aprinde din nou.

Pentru recenții cititori ai blogului și pentru cei care dau din întâmplare peste acest articol, reamintesc că unul dintre primele articole pe acest topic (de care îmi amintesc eu) a fost articolul “S-A FIERT COLIVA TURCILOR?” de prin 2012. Este foarte posibil să mai fie câteva și înainte, dar nu știu (am lene) cum să caut și din păcate, fiind un neînemânatic taguitor, nu pot furniza nici un link. Cert este că eu vorbeam despre un război Rusia-Turica când Turcia încă era în NATO și relațiile SUA-Turcia erau foarte bune și Turcia negocia integrarea în UE, etc. Reiterez, nu vorbeam din capul meu, ci comentam profeții ortodoxe ale unui sfant ortodox, dar nu doar ale lui, care prezic nici mai mult nici mai puțin decât nimicirea Turciei de către ruși, cu acordul SUA și predarea ulterioară a controlului Turciei către greci.

Dacă unele elemente ale profeției vi se par fantasmagorice (mare război, băi de sânge, intervenție divină), orice contestator trebuiă să recunoască că este o mare coincidență că istoria converge pas cu pas către toate câte profeția le prevede, pe care nu le vom reaminti aici decât sumar: conflict ruso-turc, invazia Turciei de către ruși, avansul rușilor înspre sud, în Siria actuala (stat integru, fără probleme în anii 90 când s-a făcut profeția), negocierile prelungite, intervenția statelor europene (fără americani însă), etc.

Spuneam că evenimentele nu ne lasă să nu reluam subiectul. Iată ultimele știri:

Toate acestea dupa ce nu doar cu 2-3 săptămâni în urma, turcii au cumpărat rachete de câteva miliarde de la ruși – o premieră petru o țară membră NATO. Evident statutul de membru NATO al Turciei este doar unul fictiv, așa cum este alianța. După cum știm Trump a reușit să facă NATO obsolete, declarația lui din timpul campaniei fiind cel puțin o self-fulfilling prophecy dacă nu un un mod de a privi lucrurile de la Casa Albă. SUA nu are alianțe, SUA are aliați – vede Trump lucrurile.

Faptul ca relațiile SUA-Turcia sunt total distruse, în urma tentativei de omorâre a lui Erdogan și a loviturii de stat eșuate, este cunoscut de toată lumea. Au fost chiar zvonuri că americanii și-ar fi retras nuclearere și le-ar fi dus la Deveselu, după ce baza de la Incirlik a fost atacată de civili în timpul încercării de detronare a lui Erdogan.

Erdogan are mai multe probleme cu americanii, pe lângă faptul că au vrut să-l omoare: trădarea în Siria (la început americanii i-au promis marea cu sarea, apoi nu au mai invadat Siria și nu l-au detronat pe Assad așa cum îi promiseseră lui Erdogan), trădarea în fața kurzilor (arme, sprijin etc), protejarea lui Gulen – păpușarul loviturii de stat, condamnarea bodyguarzilor în urma luptelor cu protestatarii de la vizita lui Erdogan din SUA etc.

După doborârea avionului rusesc și înfurierea lui Putin, lucrurile păreau să se calmeze între turci și ruși. Mai ales după ce Putin i-a salvat viața lui Erdogan avertizându-l cu privire la puci (eșuat) – un termen încetățenit în mainstream-ul afiliat ideologiei Imperialiste, care evită terminologia corectă care este (tentativă de) lovitură de stat. 

Spuneam la un moment dat, că politica Turciei este incoerentă, schimbătoare, aproape aleatoare. Geografia dar mai ales … sociologia îi constrâng către aceste bâlbâieli. Rușii însă nu tolerează prea multe trădări, mai ales dacă sunt făcute așa cum știu să o facă doar turcii: sub centură.

Se înțelege că de la un atac cu drone până la război, mai este cale lungă. Noi doar semnalăm incidentul și subliniem trendul. Turcii au negat deja implicarea.

Situația din teren însă este extrem de fierbinte: căderea dolarului îi obligă pe americani să forțeze folosirea ultimei resurse: armata. Armata SUA este de facto acoperirea dolarului. Dolarul nu este acoperit de aur și mai noi a cam pierdut și acoperirea în petrol. I-a rămas însă armata SUA, care însă trebuie să își dovedească fiabilitatea pentru a evita implozia dolarului, mai ales când chinezii tocmai au anunțat încetinirea (sau tăierea) achiziției de obligațiuni americane (vezi Zerohedge pt detalii).

Incidentul este totuși extrem de important, după părerea mea. Poate chiar mai important decât doborârea avionului. Eșuat cum a fost, atacul a distrus vreo 2 avioane. Vă imaginați ce putea face dacă nu eșua? La ce bun tot efortul Rusiei în Siria dacă nu își poate securiza bazele? Într-un fel sau altul, Rusia va contracara și chiar dacă responsabilul nu va putea fi determinat cu certitudine, ursul va prinde pe cel care îi este mai la îndemână. Și cum Isis nu mai este iar Israel este prioritatea #1 a armatei SUA, Rusia va încerca să își întărească pozitia în direcția întăririi securității bazelor sale, care cele mai importante fiind plasate în zona de nord a Siriei, în proximitatea turkmenilor, crează condiții favorabile unui conflict cu Turcia.

Noi tensiuni pot însă să apară din nenumărate locuri. Chiar contractul achiziției rachetelor S-400 rusești este unui ciudat: Turcia s-a rugat de Rusia de mai mult de 1 an ca să îi vândă și contractul nu este deloc unul mic: 2,5 miliarde dolari, dintre care 55% sunt finanțate prin credite de la ruși. Este conctractul oare prețul cerut de Putin lui Erdogan pentru restabilirea relațiilor în urma doborârii avionului?

Unii zic ca țarul și sultanul au nevoie unul de altul dar eu aș zice că ursul este o vulpe oportunistă care nu va ezita în niciun caz să pape un curcan dacă se ivește ocazia.

Toate acestea sunt speculații și nu este exclus ca toată povestea să fie scrum fără fum îm câteva zile. Sper însă că v-am convins că relațiile nu sunt deloc stabile între Rusia și Turcia și o scânteie poate apărea din nenumărate locuri.

Furtună și ceață pe Bosfor

Nu am mai tratat de ceva vreme Turcia si a venit vremea unor update-uri. Este evident ca recentul referendum a limpezit apele in ce directie va merge Turcia: auto-distrugerea. Ultima sansa a Turciei de a fi crutata de primavara araba a fost alierea la “valorile” europene, adica plecatul capului, ceea ce Erdogan nu-si mai permite nici macar sa simuleze.

Entropia interna

“Turcia este impartita in doua” este mantra care se repeta pe la noi. Am vazut chiar imagini pe Facebook cu harta Turciei colorata pe provincii dupa vanzarile de carte care s-ar fi suprapus cu cei care au votat impotriva extinderii puterilor lui Erdogan. Inainte de a fi impartita in doua insa Turcia era deja impartita in nenumarate felii, pe toate directiile: Europa / Asia, orient / occident, laicitate / islamism, conservatorism / liberalism, saracie / bogatie, Erdogan / Gulan, turci (nord) / kurzi (sud) etc

Ce este drept, Turcia are un istoric de tulburari, atentate si lovituri de stat. Cu toate acestea, contra-lovituri au fost mai rare si cresterea puterii unui singur personaj care are insa in spate nu doar o camarila ci si o idee, o “aura”, o “speranta” este relativ ceva nou. Unde va duce cresterea ego-ului national al unei tari de dimensiunea Turciei cu armata pe care o are si cu economia pe care o are, ramane de vazut. Rezultatele pot fi spectaculoase, in toate directiile, de la autodistrugere ca consecinta a unor gesturi “necugetate” ale lui Erdogan, pana la explozie economica, jucator regional si factor de stabilitate in zona.

Consolidarea Kurdistanului

SUA a inarmat recent kurzii din nordul Siriei cu arme:

Yesterday, the President authorized the Department of Defense to equip Kurdish elements of the Syrian Democratic Forces as necessary to ensure a clear victory over ISIS in Raqqa, Syria,” chief Pentagon spokesperson Dana White said in a statement referring to ISIS’ self-declared capital.
The equipment provided is set to include small arms, machine guns, construction equipment and armored vehicles, a US official told CNN. The supplies and weapons will be parceled out to be just enough to accomplish specific objectives related to Raqqa, the official added. (sursa)

Ce e nou cu acest anunt? Deja kurzii primeau ajutor de la americani, deja aviatia americana sprijinea actiunile kurzilor, deja aparusera poze cu soldati kurzi purtand uniformele unor trupe de comando americane etc.

Turcii nu ar fi sarit ca arsi daca pericolul pentru ei nu ar fi unul real. Nu doar ca kurzii cu fiecare zi care trece capata experienta si se organizeaza mai bine, dar pericolul real al turcilor este ca imaginea pozitiva a kurzilor in occident si mai ales in SUA sa se umfle pana in punctul incat in cadrul unei rascoale a kurzilor din Turcia, represaliile “traditionale” sa fie catalogate de “comunitatea internationala” ca actiuni teroriste ale unui dictator si asa cum Assad este bau-bau astazi, maine sa vina randul lui Erdogan.

Kurdistanul este deja o realitate, o comunitate inchegata care se organizeaza, care are un istoric de rezultate de succes uimitoare impotriva teroristilor si de asemenea are protectia totala a americanilor.

O data cu armele date kurzilor, americanii au promis ca vor face un buffer intre ei si turci pentru a-i asigura pe acestia ca armele furnizate de americani nu vor fi folosite impotriva turcilor.

Gelozia si temerea lui Erdogan este fireasca: la un semn deschisa-i calea – se gandesc turcii. Ar fi indeajuns ca americanii sa le dea voie si deja pana acum turcii ar fi ajuns pana la Damasc. Bineinteles ca mai greu ar fi ulterior ca americanii sa-i convinga pe turci sa se intoarca inapoi, si de aceea Ierusalimul nici nu da ok-ul pentru o grabnica “rezolvare” a lui Assad.

Spargerea NATO

“A murit ca un obsolete” este epitaful pe care americanii il pot scrie deja pe crucea intoarsa – simbolul NATO de la sediul din Bruxelles. Oricat de mult a incercat Trump sa bage pasarica la loc, prin enuntarea unui adevar stiut de toti dar nerecunoscut inca si neasimilat inca de toate tarile si instutiile din aceste state, Trump nu a facut decat sa declare “de facto” spargerea aliantei. Miezul oricarei aliante este increderea, iar Trump ca viitor presedinte nu a facut decat sa demotiveze orice speranta de a mentine fiabila o alianta care oricum avea probleme de incredere, ca si de organizare, de altfel. Nu doresc sa par extravagant prin aceasta proiectie a unei imagini de “depasit” a aliantei. Ma voi explica. In primul rand alianta nu insemna mare lucru decat acordul unor state minioane (grupate pe categorii: minionii mici si minionii mijlocii) de a isi pune la dispozitie resursele, armata, teritoriul etc marelui aparator – SUA – care oferea in schimb securitatea mentinerii granitelor. Ori, in momentul in care principalul garant declara prin viitorul presedinte “no more” sau le cere bani, sau le zice “sa va aparati si singuri, ca aveti si voi bani”, toata iubirea frateasca este terminata si fiecare incepe sa dea din colt in colt.

Sa nu ne amagim cu ultimele miscari de trupe si tentative de organizare regionala a minionilor de la margine. Ce incearca americanii este macar sa isi acopere retragerea, in sensul sa lase cat de cat pe localnici pregatiti sa nu fie prea usor expusi inamicului, ci daca oricum sunt lasati fii ploii, macar sa traga si ei doua-trei focuri in caz de nevoie.

Evident ca hartiile inca raman, mesajele incurajatoare si aparentele, asa cum intr-o familie, pana semneaza divortul cu avocatii cei doi pot mima o familie normala si copiii pot sa nu aiba habar inca ce se intampla in ciuda semnalelor. Tot asa este acum opinia publica: crede ca NATO inca exista si ca inca isi face treaba. Ori realitatile sunt evidente: SUA va folosi in continuare NATO pentru masinatiuni si interese proprii insa in nici un caz nu va mai fi un garant al nimanui. Revenind la Turcia, NATO (SUA) nu doar ca nu e un garant al lui Erdogan, dar NATO(SUA) a incercat sa il omoare pe Erdogan in timpul loviturii de stat si rusii care i-au interceptat pe americani au reusit sa-l avertizeze pe ultima suta de metri pe acesta si chiar au reusit sa il salveze. Acestea sunt lucruri bine stiute si nu voi detalia toata povestea cu Gulan care inca nu a fost extradat in SUA desi Erdogan mai face galagie periodic (ultima data ieri [1]).

Spargerea NATO, mai bine zis repozitionarea SUA produce noi provocari pentru Turcia in contextul in care este condusa de Erdogan. O eventuala detronare a lui Erdogan ar fi pus “ordine” in Turcia in sensul “punerii pe calea cea buna” a Turciei. Ce si-ar dori probabil SUA de la Turcia ar fi renuntarea la colaborarea si intarirea relatiilor cu Rusia si focusarea mai degraba pe targeturi mai la nord (Crimeea) sau mai la est (Nagorno-Karabah, Osethia etc) decat mai la sud (Siria). Evident, pe langa mentinerea sigurantei bazelor americane din Turcia, poate SUA si-ar fi dorit ca Turcia sa ramana un cumparator exclusiv al armelor americane si sa ii piarda de client. In prezent, cu Erdogan si cu miscarea nationalista a acestuia, nu doar ca in timpul evenimentelor bazele americane au fost la un punct sa fie atacate de turci, dar acestia au inceput sa trateze cu rusii achizitia de rachete anti-aeriente [2] (desi turcii sunt deja in AEGIS!)

Daca cei care cred ca NATO mai exista mai aveau nevoie de o dovada pentru a fi convinsi ca se insala, poate stirea de mai sus ar fi fost indeajuns. Altfel, le sugerem sa ne explice ce mai inseamna NATO cand liderul laburistilor din Marea Britanie (un posibil viitor prim-ministrul, de ce nu?) declara ca “un atac asupra unui aliat NATO nu inseamna ca Marea Britanie trebuie sa trimita trupe” [3]. Niste sanctiuni economice, pot fi indeajuns ca sa apere aliatul cotropit de rusi, vrea sa ne spuna acesta.

 

Rusia – aliat sau dusman?

Relatiile ruso-turce au trecut printr-un dute-vino aiuristic. Sa ne limitam insa la cateva perspective optimiste care cam le obliga pe cele doua tari sa isi creeze dependente din ce in ce mai puternice una de alta. Dincolo de frecusurile din Siria si prospectul unui conflict direct – chestiune depasita in prezent si dincolo de eventualitatea unei implicari mai puternice a lui Trump care l-ar putea vraji pe Erdogan cu zaharelul promitandu-i marea cu sarea pentru o implicare mai puternica, cea mai importanta chestiune pentru rusi, exponential mai imporatanta decat Siria este conducta de gaze. In articolul recent despre problemele si oportunitatile Rusiei am detaliat de ce Rusia incearca sa evite Ucraina si Belarusul, dar si sa isi extinda piata de desfacere inspre Sud, si de ce a ales Turcia ca sa fie un hub pentru vanzarea gazelor rusesti (dar nu numai) catre europeni. Conducta finantata si construita de rusi impreuna cu turcii este inca in lucru si va permite Rusiei sa vanda si Turciei sa intermedieze cantitati imense de gaz care ar putea da jos inclusiv cu pretul gazelor la noi, in Romania. Aceasta daca totul merge fara frecusuri si turcii nu o sa le traga noi tzepe rusilor. Tocmai pentru a a-i “motiva” pe turci sa nu mai faca prostii, tatucul le-a tras niste sanctiuni de cand cu avionul doborat care i-au ars destul de bine pe turci si e posibil sa ii arda si toamna aceasta daca rusii nu ridica sanctiunile care au mai ramas (pentru rosii – deja trecut sezonul – si pentru struguri – urmeaza). Totul cu scop pedagogic insa, desi la vremea aceea cred ca si eu am speculat ceva legat de mangaierea ego-ului patriotilor rusi. De asemenea, Rusia inca mentine interdictia pentru muncitorii turci, ceea ce il loveste pe Erdogan mai ales acolo unde il doare: in mandria de a fi un tatuc pentru toti turcii, de pretutindeni.

Evident ca Rusia se uita si la Iran nu doar la Turcia, insa asa cum Turcia este “alunecoasa” pentru americani, in aceeasi masura Erdogan este “alunecos” pentru Putin. De unde si investitiile rusesti in marele hub energetic turc sunt deocamdata de doar 1 miliard de dolari. Nu stiu daca in aceasta suma e inclus si reactorul nuclear pe care rusii il construiesc pentru turci sau sunt doar banii pentru conducta.

In orice caz insa, viitorul relatiilor ruso-turce nu poate fi prea stralucit, ambele tari fiind in esenta piedica la primavara araba care are programul ei si “trebuie” sa contine, cu sau fara acceptul lui Erdogan sau al lui Putin. Politica americana poate fi ea scindata si cu intensitati variabile, condusa de dinamica frecusurilor interne si tensiunile puse pe conducere de apropierea alegerilor. Insa directia este una clara: spre est! Si chiar daca Trump nu ar fi prea interesat de est, el avand inca de construit un zid mult mai aproape, nu se stie niciodata de ce  nevoi are nebunul ca sa distraga atentia si se foloseste de ce poate si el: ori de vreun atac al turcilor asupra kurzilor, ori de incalcarea de catre rusi a zonelor no-fly imaginarea deasupra Siriei etc.

Turcia se afla fizic la mijloc intre trei nebuni: Putin, Trump si Assad si ne mai miram de ce este condusa de un alt nebun – Erdogan? E oarecum firesc, dar parca totusi conjuctura actuala creaza premizele optime pentru un macel de proportii in zona, in curand. Sa asteptam insa alegerile din Iran … marele tacut, care tace si face si poate in curand va incepe sa faca si mai mult, sau poate Trump isi va aminti si de ei si le va trimite cateva rachete uzate ca sa dea semnale chinezilor sau mexicanilor sau extraterestrilor …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Erdogan to demand Gulen extradition from Trump

[2] Why Turkey might buy Russia’s S-400 defence system

[3] Corbyn: Attack on Nato ally does not have to mean committing UK troops

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

MEMENTO MUZICAL

Coliva turcilor aproape dă în foc

Despre ultimele tumbe ale lui Erdogan, am scris acum 5 ani cand inca Rusia nu intrase prea bine in Siria:

“exista o renastere islamista in Turcia si un presedinte foarte mandru de el si de tara lui si care crede ca poate sa joace un rol mai mare decat a facut-o pana acum Turcia, iesind uneori din sfera imperiului anglo-american si incercand marea cu degetul prin initiative si actiuni proprii.” (5 IUNIE 2012 – S-A FIERT COLIVA TURCILOR?)

De-atunci lucrurile s-au mai limpezit si mai mult cu privire la ce hram poarta Erdogan dar mai ales cu privire la faptul ca Imperiul face orice poate ca sa scape de el si deocamdata nu a reusit. Si asa cum in cazul lui Sadam, nereusind sa-l dea jos prin masinatiuni si sanctiuni, Imperiul a decurs la arme, tot asa va sfarsi si Erdogan. Desi esecul Imperiului in detronarea lui Assad in Siria sau a lui Kim in Koreea ar putea sa ne dea de gandit ca puterile Imperiului de a misca pionii pe tabla de joc a scazut. Sa nu ne primim, totusi …

Ultime stiri cu privire la Turica, dupa purge-ul facut de Erdogan ar fi: pentru a putea sa-si consolideze si mai mult puterea si pentru a face inca un pas catre statutul de sultan, Erdogan s-a folosit de momentum-ul creat de lovitura de stat esuata pentru a cere “puteri sporite” de la populatie. Nu stiu exact care sunt aceste puteri, cert este ca prin acest referendum Erdogan departeaza total Turcia de Europa, aruncand-o mai mult inspre nord si est decat inspre vest.

Erdogan nu e la primul frecus cu nemtii. Va reamintesc in acest sens o fotografie de la intalnirea Erdogan-Merkel in care acesta le-a cerut peste un miliar de euro pentru a bloca refugiatii la granita si a nu-i lasa sa invadeze Europa. Despre frecusurile lui Erdogan cu americanii nici nu mai amintesc. Va reamintesc de asemenea printr-o fotografie: Casa Alba a dat publicitatii o fotografie in care Obama discuta la telefon cu Erdogan si tine in mana o bata de baseball. Simbolistica nu este intamplatoare iar stirea este din 2012 (!) – cu mult inainte de amenintarile recente cu parasirea NATO. Avem deci un istoric de frecusuri permanente si tensiuni intre Turcia si vest. De partea cealalta, Erdogan nu se are bine nici cu Putin, in ciuda tolerarii reciproce recente si a unor afaceri economice de care Rusia tine mortis, fiind stransa cu usa. Despre relatiile lui Putin cu Erdogan, de asemenea am mai scris, ultima data daca nu ma insel in articolul intitulat ERDOGAN NU VA OBTINE NIMIC DE LA PUTIN in luna August a anului trecut (2016). In lunile care au trecut s-a adeverit ca Erdogan poate sa se plimbe saptamanal la Putin ca nu are cu ce sa ii sperie pe europeni, miscarile lui de apropiere spre Rusia nefiind altceva decat taiereap propriei creci: si a lui, si a turcilor:

Erdogan calca si el pe urmele lui Tsipras in incercarea de a-i impresiona pe europeni. Pentru europeni nu este nimic nou diferit de ce s-a intamplat pe-atunci cu Grecia, poate doar faptul ca Turcia nu este decat membra NATO prin urmare ruperea ei chiar si totala si trecerea in tabara Rusiei nu va afecta prea mult economia si finantele UE, cum ar fi facut-o trecerea Greciei.

Dar chiar mergand si pana la exagerarea scenariilor de rupere, pana la punctul in care Turcia ar iesi din NATO si ar juca cum vrea Putin: ce poate sa faca Turcia? Sa il sprijine pe Assad si sa lupte cu turmenii, cum au facut rusii pana acum? Sa ii atace mai mult pe kurzi? Sa ajute Iranul? Cum ar putea sa faca toate astea si la ce i-ar folosi? Ce nu a facut din tot ce a vrut si cu ce ar afecta asta pe europeni?

In fapt, singurul lucru cu care Turcia ii poate ameninta pe europeni ar fi sa dea drumul la refugiatii din Siria. Insa UE a asimilat (mai bine sau mai rau, mai cu voie sau fara voie) deja un milion de migranti si probabil marea parte din “bazinul potentialul” nu mai vrea sa fuga, Isis fiind deja pe picior de fuga, Alepo fiind eliberat si rusii ajutandu-l pe Assad sa “calmeze” situatia. Unde mai pui ca mai nou si Trump urmeaza sa dea o mana de ajutor.

Un asemenea gest din partea Turciei ar insemna insa o sinucidere. Ar fi de-ajuns pentru europeni ca sa impuna niscavai sanctiuni turcilor pentru a-i face rapid sa se razgandeasca si poate chiar sa mai ia inapoi cateva sute de mii, mai ales pe aia recalcitranti de prin Suedia de violeaza femei sau pe aia din Paris de dau foc la corturi si se bat cu politia. Mare parte din exportul Turciei este cu UE si mare parte din investitiile din Turcia vin de la europeni. Oricate afaceri ar face Erdogan cu Putin, economia Turciei este legata ombilical de UE mai mult chiar decat poate este economia Romaniei.

Sa nu uitam ca economic Erdogan are totusi cateva merite: in primul rand, a lasat moneda libera, ceea ce a permis o devalorizare puternica a monedei si prin urmare a stimulat foarte mult investitiile si exportul. Mai nou, relatiile cu China si prospectul ca Turcia sa fie parte dintr-un nou drum al matasii prin care marfurile chinezesti vor ajunge la europeni, sunt cateva aspecte pozitive cu privire la economia turcilor si cateva argumente de ce oricat de nebun ar fi Erdogan, doar daca isi pierde de tot mintile o sa dea drumul sirienilor sa ia cu navala Europa situatie in care haosul s-ar generaliza ori dupa cum stim, UE are nevoie de haos si consolidarea Imperiului European se hraneste din haos, dupa cum putem vedea zilele astea – aspecte tratate intr-un articol anterior.

In pofida tuturor speculatiilor care se fac pe la noi de capele vorbitoare cu privinta la Siria, Trump chiar intentioneaza “sa faca liniste” in Siria si sa faca pace cu Putin, fiind mult mai preocupat de China. SUA nu poate lupta pe doua fronturi (si China si Rusia) – o chestiune la mintea cocosului. Rusia s-a saturat si ea sa fie stransa cu usa de Imperiu si prin urmare o pace americano-rusa este doar o chestiune de timp, in ciuda miscarilor de trupe recente care sunt insa consecinta unor planuri militare vechi de vreo 4 ani! Amanunt pe care niciun cap vorbitor de pe la noi nu l-a mentionat, mirandu-se cum de ingaduie Trump aceste desfasurari de forte, cand el vrea sa faca pace cu Putin si facand o mie si una de scenarii care de care mai alarmiste, cum ca Trump una face, alta zice etc.

Trump va avea deci un razboi de dus cu China. Evident un razboi economic, care insa poate aluneca oricand intr-unul militar. Dar cel militar nu poate veni prea curand, daca ne uitam la mormanul de dolari pompati de chinezi in obligatiunile americane sau la volumul exporturilor chinezesti in SUA – grosul productiei chinezesti. Trump a intrat in alegeri cu ferma convingere ca China e de vina pentru caderea economiei americane si cu determinarea ca sa faca ceva in privinta asta. Cu asa ganduri a intrat si cu asa discurs a castigat. Zgomotul cu zidul mexican si cu razboiul cu migrantii nu sunt chestiunile cele mai importante pentru americanul de rand care l-a votat pe Trump, ci pentru presa “mainstream” care apartine in mare parte democratilor si mai ales oamenilor de afaceri care au castigat din schimbul comercial cu China mai mult in ultimii 8 ani decat in toata perioada post-belica. Omul de rand, insa, muncitorul, l-a votat pe Trump pentru “a face America great again”, in intelegerea generala aceasta inseamnand aducerea fabricilor inapoi din China. O misiune imposibila insa pentru care Trump va pompa cu toate motoarele inainte.

Este deci clar ca Trump vrea razboi cu China si pace cu Rusia. De unde ce putem prevede pentru Turcia in acest scenariu? Pace cu Rusia inseamna “lupta cu Isis” si renuntarea la detronarea lui Assad si totodata marginalizarea rolului Turciei ca aliat al SUA in zona. In Orientul Mijlociu americanii vor pastra asset-urile acumulate deja printr-asta intelegand kurzii si putinele teritorii pe care le mai controleaza in Irak, la pachet cu principalul jucator, Familia Saudita. In aceasta ecuatie, turcii sunt cei mai mari pierzatori, angajandu-se in sprijinul turkmenilor prin care sperau sa controleze nordul Siriei si poate chiar sa il asimileze pe termen lung dupa eventuale imparteli sau federalizare a Siriei. In principal insa Turcia are de suferit prin haosul care va urma in sud si prin lipsa unui proiect anume care sa dea speranta la o eventuala calmare a situatiei si o potentiala revenire economica. Siria si Orientul Mijlociu erau o piata importanta de export pentru turci. In viitorul apropiat, cu o Sirie limitata la Damasc si imprejurimi, cu o prezenta ruseasca slaba si care va mentine o pace de subzistenta in care Isis nu va putea sa faca prea mult insa nici nuv a fi eliminat complet (altfel nici rusii nu ar mai avea ce sa caute prin Siria si cand rusii fac foamea acasa, un razboi aiurea in Orientul Mijlociu este greu de explicat poporului oricata propaganda ai pompa), Turcia se va vedea pe marginea prapastiei, doar daca nu cumva chinezii chiar vor realiza mult-trambitatul nou drum al matasii prin care vor cauta alternative la izolationismul american si vor reusi sa faca Turcia un hub de marfa pentru UE, caz in care Turcia se va integra perfect in “binomul” ruso-chinez la competitie directa cu Iranul.

Timpul este insa o mare problema, fiind din ce in ce mai scurt pentru toata lumea:

  • pentru chienzi dezechilibrele s-au adunat si expunerea pe credit a companiilor a atins cote inimaginabile, cu mult peste ce a fost in 2008, “revenirea” economica fiind blocata de alegerea lui Trump;
  • pentru rusi, sanctiunile dar si frecusurile interne care au inceput sa dea la suprafata (vezi recentele morti “accidentale” ale unor personalitati importante care denota lupte interne intre diverse “aripi”) creaza prospectul unei noi disolutii a federatiei poate mai grava decat ruperea URSS-ului (de unde nevoia de un razboi)
  • pentru americani Trump este nerabdator sa treaca la fapte si deja a ramas in urma la multe puncte din cele promise, nu pentru ca nu ar fi incercat si pentru ca nu a gasit inca parghiile pe care sa le foloseasca pentru a controla ditamai portavionul care sunt SUA pe care multi il considera ca ar merge pe autopilot pana vom vedea ca un conductor nebun poate totusi sa apese OFF pe butonul de autopilot si sa il scufunde
  • Europa fierbe in pragul noilor alegeri si a apelurilor la “unitate prin separare”

Nu exista o concluzie pesimista la acest articol ci doar una optimista: traim vremuri interesante si fiecare criza este si o oportunitate. Oportuniatea Romaniei este sa inceapa sa mearga pe propriile picioare si sa se tina bine pe ele.

Erdogan nu va obtine nimic de la Putin

Vizita lui Erdogan la Putin nu se deosebeste cu nimic de vizita lui Tsipras de acum ceva ani cand Grecia era pusa la colt de nemti si de restul “partenerilor” europeni cand era vorba de implementarea programului Troicai si cand Tsipras, ca si Erdogan de astazi, avea in spate nu doar suportul majoritatii populatiei, dar chiar si prietenia traditionala greco-rusa, mai ales avand in vedere rolul pe care rusii l-au jucat in eliberarea grecilor de jugul otoman.

Am mai spus-o si o repet: Erdogan este turc si nu trebuie sa cautam prea multe dedesubturi in miscarile pe care le face: turcul e turc si prin urmare nu poti sa intelegi ce are in cap, ca nu degeaba s-a nascut in poporul roman reflexul de a stampila pe unul care nu intelege ce ii spui cu sintagma de turc. Tare sunt curios daca doar bariera limbii a fost sursa acestui obicei.

Asadar, Erdogan calca si el pe urmele lui Tsipras in incercarea de a-i impresiona pe europeni. Pentru europeni nu este nimic nou diferit de ce s-a intamplat pe-atunci cu Grecia, poate doar faptul ca Turcia nu este decat membra NATO prin urmare ruperea ei chiar si totala si trecerea in tabara Rusiei nu va afecta prea mult economia si finantele UE, cum ar fi facut-o trecerea Greciei.

Dar chiar mergand si pana la exagerarea scenariilor de rupere, pana la punctul in care Turcia ar iesi din NATO si ar juca cum vrea Putin: ce poate sa faca Turcia? Sa il sprijine pe Assad si sa lupte cu turmenii, cum au facut rusii pana acum? Sa ii atace mai mult pe kurzi? Sa ajute Iranul? Cum ar putea sa faca toate astea si la ce i-ar folosi? Ce nu a facut din tot ce a vrut si cu ce ar afecta asta pe europeni?

Vizita asta va mai oferi material de presa televiziunilor si ziarelor, este probabil rezultatul maxim pe care il poate aduce. Putin este matematician in geopolitica si nu s-a ferit sa se dea pe fata. Rusii mereu cauta rezultate concrete si avantaje tangibile, nu sunt interesati de “gesturi” sau “semnale” care oricum nu ii ajuta cu nimic. Sa nu fim totusi atat de retinuti, poate va avea un efect: in cel mai fericit caz, avand in vedere racirea recenta a relatiilor in urma doborarii avionului rusesc, e posibil ca aceasta vizita sa dezghete putin situatia dintre rusi si turci si sa ii puna pe rusi pe ganduri, daca nu cumva totusi merita sa mai riste inca o data finantand conducta de gaze de la turci care trebuia sa aduca gaz la vesticii mai deschisi fata de rusi printr-un traseu care ar exclude Ucraina. De fapt, principalul rol al acestei conducte ar fi sa ii sece pe Ucrainieni si din taxele de tranzit ale gazului rusesc pentru consumatorii mai mici, caci conducta in nici un caz nu va reusi din prima sa inlocuiasca traseele actuale prin care gazul rusesc face sa se miste economia germana. Beneficiarii principali vor fi insa grecii, italienii, sarbii, ungurii si poate austriecii. Conducta a fost intrerupta dupa doborarea avionului si rusii sunt evident speriati de incotro o sa o ia Turcia si nu prea mai vor sa bage bani.

Din punctul de vedere al rusilor, vizita lui Erdogan va fi un prilej facil de renuntare la embargoul pe turism si comert in urma incidentului cu avionul care a taiat cam 1% din PIB-ul turcilor. Pe rusi nu stim cat i-a costat – in nici un caz 1% – insa nu le-ar strica nici rusilor reluarea comertului avand in vedere sanctiunile vestului.

Cea mai mare necunoscuta cu privire la Turcia este inca reactia populatiei, incidentele de la Incirlik fiind doar cateva evenimente incepatoare de trenduri. Desi tensiunea maxima s-a disipat, este clar ca sentimentul anti-american abia a inceput sa prinda radacini si Erdogan aprinde fara sa vrea un foc pe care nu-l va mai putea stinge.

1 2 3