Turci versus twiti

“O sa sapam Twitter-ul, o sa vada ei puterea Republicii Turce” – racneste Erdogan. Fiecare cu ce-l doare …

Problema din Turcia e mai complexa. Ergogan e doar o papusa americana scapata de sub control. Dupa ce a capatat ceva popularitate, s-a gandit ca se poate rupe de stapani si poate incepe sa conduca si singur. Nu prea i-a mers. Americanii controleaza in Turcia fortele armate, politia si cateva scoli musulmane, prin reteaua formata de un proeminent lider musulman care locuieste in strainatate si care prin finantarea obtinuta de la americani a dezvoltat nenumarate actiuni de binefacere prin care a castigat suportul unor categorii cheie din Turcia, mai ales in zone de interes (politie, justitie etc). Ce se intampla acum este un razboi intre Erdogan care incearca sa-si mentina puterea si cealalta tabara care incearca sa scape de el, dar sa nu piarda franele puterii. Altfel spus, Turcia e un haos acum.

Problema in Turcia e ca este greu de “gestionat”: nu sunt 2-3 partide ca la noi si 5-6 oameni care trebuie cumparati sau controlati. In Turcia exista nenumarate partide si nu prea exista lideri, deci exista democratie pura. Oamenii se intalnesc, discuta, dezbat, protesteaza. Din melanjul gruparilor si grupuletelor, e greu de spus cine va castiga. Erdogan a avut startul asigurat si apoi a crescut pe fondul nationalismului dar mai ales pe norocul de a nu fi fost acceptat in UE. Astfel, Turcia a putut creste imens in perioada de criza, economia s-a pus pe picioare, sistemul financiar a fost stabil si chiar daca lira a pierdut fata de dolar in urma atacurilor speculative, asta e un avantaj pentru exportatori, deci practic Erdogan a avut multe optiuni de manevra. Unde a gresit el a fost Siria: s-a decis prea tarziu sa se opuna americanilor si deja a pierdut din popularitate. Acum din pacate nu mai poate repara relatiile cu Assad, ba mai mult are o problema si cu kurzii care isi consolideaza puterea pe baza petrolului si a ajutorului americanilor care au nevoie de ei pentru manevre in zona.

Ramane de vazut acum ce vor sa faca americanii cu Siria. Nu aiurea au inchis ei ambasada, nu m-ar mira daca urmeaza un atac inopinant, fara nici un acord ONU sau al vestului. Dupa ce a facut Rusia, nu m-ar mira ca americanii sa isi faca si ei de cap. Turcia inca are un rol important de jucat in zona, atat in sud cat mai ales in nord. De aceea a turbat Erdoban pentru ca americanii au nevoie urgenta de certitudini si nu mai au timp sa astepte. Ramane de vazut daca va reusi sa se mentina pe picioare sau va fi maturat ca Ghadafi. Din pacate optiunea Mubarak nu cred ca exista pentru Erdogan, a cam expirat termenul pentru asta, deja Erdogan s-a angajat clar pe pozitii.

Ankara — Turkey’s combative prime minister warned on Thursday that he would eradicate Twitter after a number of audio recordings anonymously posted on social media purportedly exposed corruption in his inner circle.
“We will wipe out Twitter. I don’t care what the international community says,” premier Recep Tayyip Erdogan said in an election rally in the western province of Bursa.
“They will see the Turkish republic’s strength,” he added.
Early this month, Erdogan warned that his government could ban popular social media networks Youtube and Facebook after the crucial March 30 local election, triggering US concern.
Erdogan, Turkey’s all-powerful leader since 2003, has been under mounting pressure after audio recordings allegedly show his involvement in corruption, and others portraying him interfering in business deals, court cases and media coverage.
He dismissed most of the recordings as “vile” fakes concocted by his rivals.
Erdogan’s government has been rocked by a vast corruption probe launched in December which saw dozens of people rounded up including the premier’s close business and political allies.
The Turkish strongman has accused associates of a former staunch ally — US-exiled cleric Fethullah Gulen — of being behind the graft probe that claimed the scalps of four ministers.
Gulen however has denied any involvement.
Turkey recently tightened government control of the Internet saying it wanted to defend privacy.
Erdogan’s critics said the new law was a further bid to hush up corruption allegations flooding social media and video sharing sites.

De ce bagă rușii strîmbe turcilor?

Dupa cum am scris ieri aici, Russia TV – televiziune internationala ruseasca – a raportat ca Israelul ar fi atacat portul sirian unde au rusii o mica baza, cu avioane care au zburat de pe baze turcesti. RTV a fost singura sursa care a lansat aceasta stire care nu a fost preluata insa de presa mainstream desi incet, incet apar confirmari si din alte surse, inclusiv americane [1]

Sunt cateva semne de intrebare interesante cu privire la acest eveniment:

1) daca stirea este adevarata: de ce doar RTV a transmis stirea, de ce era nevoie ca avioanele israeliene sa decoleze de pe baze turcesti?

2) daca stirea nu este adevarata, de ce mint rusii? este clar ca rusii au o râcă pe turci pentru ajutorarea teroristilor anti-Assad; fara Turcia evident ca nu ar exista razboiul din Siria si de asemenea, daca va fi o invazie a Siriei sau vreun atac aerian mai de amploare, acesta va porni din Turcia;

Indiferent de care este adevarul exista cateva intrebari:

– de ce rusii tac si nu fac nimic? atacarea bazei era un pretext de a intra deja in razboi, mai ales avand in vedere ca atacul acesta poate fi predecesor unui atac de amploare mai mare, avand in vedere presiunile asupra lui Obama; nu este exclus ca americanii sa se foloseasca de israelieni pentru a neutraliza capacitatile anti-aeriene ale sirienilor in avansul unui atac de amploare; desi pare greu de crezut, constrangerile bugetare sunt unul dintre motivele pentru care Obama si armata SUA se opune atacarii Siriei in acest moment; in schimb rusii investesc in armata si tocmai au lansat cateva noi capacitati maritime; geostrategic, pentru ca superputerile nu fac blufuri, Rusia ar trebui sa arate cat e de serioasa in privinta opririi unei interventii straine in Siria si cel putin sa sustina pe Assad in vreun fel, de exemplu prin furnizarea de noi arme in locul celor distruse de israelieni;

– de ce sirienii nu ataca Israelul? Un raspuns posibil ar fi ca nu pot sau ca nu au nevoie acum avand in vedere ca fara arme grele furnizate de Imperiu rebelii nu vor rezista, in ultimul timp armata siriana eliberand oras cu oras din mana teroristilor;

– pana unde sunt dispusi israelieni sa starneasca ursul?

Though Putin was surely warned by Israel that this would happen if he went forward with the arms deal, actually attacking Russian munitions is an act to which Putin will not take kindly, to say the least. (sursa) 

~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Israel targeted Russian-made missiles in Syria, US officials say (The Guardian)

Începe războiul?

Pentru prima data de la inceputul razboiului din Siria, Israelul a folosit baze turcesti pentru a ataca portul Latakia (nu departe de baza rusilor din SIria).

Oficial, deocamdata nimeni nu si-a atribuit atacul care ar fi putut fi fost lansat si de pe nave din Mediteraneana. Surse ale Russia TV (si stim ca Putin are surse bune) sustin insa ca atacul a fost facut de avioane israeliene care au decolat din baze turcesti.

Colaborarea Israelului cu Turcia este destul de ciudata avand in vedere orientarea islamista a conducerii turcesti dar mai ales incidentele care au dus la ruperea legaturilor si tensionarea relatiei intre cele doua tari. Insa dupa ce Obama a vizitat Israelul, l-a convins pe Netaniahu sa isi ceara scuze oficiale fata de turci pentru omorarea activistilor pro-palestinieni. De asemenea, lui Erdogan ii tremura chilotii ca americanii planuiesc pentru el ce au planuit si pentru Morsi in Egipt si realizeaza ca trebuie sa faca mai mult ca sa poata rezista. Insa problema lui Erdogan este ca la fel ca si Obama, nu doreste o interventie directa: realizeaza ca riscurile sunt prea mari ca razboiul sa escaladeze dar mai ales ca poporul sa se revolte. Desi media nu a prea relatat, buna parte din protestele anti-Erdogan au fost si impotriva sustinerii teroristilor anti-Assad, populatia din sud revoltandu-se pentru implicarea prea mare deja a Turciei in acest razboi care in ochii poporului este unul de fapt anti-arab si impotriva nationalismului laic al statelor arabe care a guvernat Siria si de asemenea a adus Turcia in pozitia in care este.

Treaba cu Siria este urmatoarea: rebelii au pierdut razboiul, armata siriana a rezistat eroic si nu doar datorita suportului Rusiei care s-a opus unui atac direct asupra Siriei de catre Imperiul Anglo-American. Din pacate, anumite centre de putere din SUA au un plan si vor sa-l duca la capat, Primavara Araba nu trebuie sa se opreasca in Siria. Despre asta am mai discutat acum vreo doua saptamani, aici unde am amintit de frecusurile de la varful SUA cu privire la pornirea unui razboi impotriva Siriei. Obama se opune insa pentru ca e constient ca merge prea departe dar mai ales nu este sigur ca Rusia va sta deoparte de data asta. De asemenea, generalii din armata SUA nu au uitat reactia prompta a Rusiei in Georgia unde chiar daca situatia a fost alta, acel razboi a fost tot unul proxy, aprobat si organizat de americani pentru a testa reflexele Rusiei. Asadar, armata a invatat atunci si de aceea in Siria nu vrea sa mearga mai departe. Din pacate insa, cativa nebuni de la varf nu se abtin si vor sa duca mai departe cat mai multe razboaie, mai ales daca din astea Israelul are de castigat. Asa se face ca vedem acum un pattern destul de periculos: Israelul este varful de lance, bazele sunt “coloniile” imperiului si SUA ofera doar partea de inteligenta, comunicatii, sateliti etc.

Avand in vedere ca si noi suntem o colonie cu rol de “baza de lansare pentru rachete” sau “aeroporturi de realimentare a avioanelor” ne putem imagina ce se va intampla in cazul unei escaladari a conflictului in Orientul Mijlociu si ce rol vom avea noi.

~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

– vezi si S-a fiert coliva turcilor? (30 Iunie 2012)

 

Siria, Turcia și muchia de cuțit pe care se balansează lumea

turcia-siriaIn fiecare zi au loc evenimente mai mult sau mai putin importante. Libertatea presei, accesul la informatie, minunatia asta numita Internet si prostiile gen Facebook si Twitter ne dau  iluzia ca suntem foarte “plugged-in” la tot ce se intampla si nu ne-ar veni sa credem ca poate intr-o dupa-amiaza linistita de vara in care noi eram la un gratar cu prietenii si beam o bere, pe celalalt capat al globului are loc o intalnire a unei maini de oameni, atat de puternici incat sa poata decide soarta omenirii pentru urmatorii zeci de ani. In balanta stau pacea (atata cata este) sau razboiul cu Siria care foarte probabil va degenera in Al 3-lea Razboi Mondial.

Evident, astfel de evenimente si astfel de intalniri au loc destul de des si foarte probabil nu aflam decat ocazional de ele. Unii ar spune ca lucrurile oricum sunt bine aranjate si ca deciziile se ia la un nivel atat de inalt de nici nu visam noi iar presedintii de stat, politicienii si generalii sunt doar mici jucatori care pun in aplicare planurile celor care conduc din umbra lumea. Mie imi place sa cred ca sforile nu sunt atat de descurcate si ca intre papusari si papusi mai sunt cateva maini care le incurca pe ici pe colo. Altfel, de mult ar fi pierit lumea, daca binele si raul nu s-ar afla intr-un razboi perpetuu cu victorii si infrangeri de fiecare parte.

O astfel de intalnire a avut loc la Pentagon pe la mijlocul lui Iunie trecut cand Secretarul de Stat al SUA (ministrul de externe) John Kerry a cerut cu fermitate bombardarea Siriei de catre armata americana. Pentru cei care nu stiu, Kerry este adeptul atacarii lui Asad, fiind ceea ce se cheama “war monger”,  si este omul unei grupari pro-razboinice care militeaza cu acrivie pentru pornirea razboiului atat cu Siria cat si cu Iranul. Ceea ce lui Obama nu ii convine. Desi sunt pusi in functie de acelasi lobby si de aceiasi finantatori, se pare ca Obama a cam scapat de sub control si nu executa chiar toate ordinele primite. Poate si pentru ca pus in pozitia in care este e constient ca inca un razboi in situatia actuala a Americii ar insemna si mai multe cheltuieli. In plus, pe langa costuri exista riscuri extreme de escaladare, altfel spus, cost-beneficiu, un razboi fie cu Siria fie cu Iranul nu prea i-ar avantaja pe americani. Lucru de altfel evident si pentru generalii din armata. Asa se face ca la aceasta intalnire,  Martin Dempsey, un general batranel de vreo 60 de ani care este oarecum mai putin razboinic ca ceilalti si prin urmare Obama “l-a plantat” ca sef al  Joint Chiefs of Staff (un fel de CSAT), s-a opus vehement atacarii Siriei aducand argumentul ca Departamentul de Stat nu prea are idee ce inseamna bombardarea aeriana a Siriei si l-a intrebat pe Kerry care ar fi planul de urmat dupa primele lovituri.

Se pare asadar ca exista o framantare intre Departamentul de Stat si Armata cu privire la Siria: Departamentul de Stat fiind format din politicieni platiti de anumite grupuri de interese vor razboi. Cativa insa, in frunte cu Obama, sunt constienti ca s-ar merge prea departe cu inca un razboi aiuristic si ca trebuie gasite totusi alte metode de a rezolva “doleantele stapanilor” chiar daca ai posibilitatea sa comanzi cea mai puternica armata a lumii, precum s-a exprimat Madeleine Albright acum 20 de ani cand s-a aratat frustrata fata de reticentele generalului Colin Powel care s-a opus initial atacarii Serbiei, declarand: “la ce bun sa ai armata asta superba daca tot ezitam daca sa o folosim sau nu”. Iata deci cum gandesc nebunii care ajung sa conduca lumea. Slava-Domnului ca nu toti sunt asa si deocamdata atacul aerian asupra Siriei a fost respins, desi s-a oficializat ajutorul de arme usoare si munitie catre rebeli – ceea ce se stia insa ca se intampla deja neoficial.

Obama a castigat o batalie dar nu razboiul, dupa cum vedem se pare ca dorinta de a-l ataca acum pe Asad, dupa ce tentativele prin Turcia nu au reusit, este atat de puternica incat ne putem astepta ca lobby-ul care vrea atacarea Siriei sa il dea jos pe Obama, fie printr-un scandal de genul Prism, fie printr-o lovitura de stat, fie printr-un atentat.

Nici nu vreau sa ma gandesc ce ar insemna atacarea Siriei de catre SUA. Siria nu este Irak si foarte probabil Iranul nu ar sta cu mainile in san, stiind ca urmeaza pe lista. Ce sa mai zic de Rusia care il inarmeaza pe Asad cu cele mai performante anti-aeriene, in timp ce europenii trimit rebelilor arme usoare. Pentru cei care isi amintesc cum a inceput Primul Razboi Mondial cred ca nu mai e nevoie sa reamintesc ca istoria se repeta.

Cat despre Turcia, se intampla lucruri interesante. Pe langa tinerii care nu vor transformarea parcului in mall, in partea de sud turcii s-au ridicat impotriva lui Erdogan pentru ca le e frica de “insurgentii” anti-Assad si intelegand ce se intampla, nu sunt de acord cu fundamentalismul islamic si cu sprijinirea comandourilor mortii. In partea de sud-est unde kurzi sunt majoritari, totul pare un butoi cu pulbere care sta sa explodeze, dupa cum era de asteptat. Kurzii si-au dobandit independenta de-facto in Irak, spera ca odata cu caderea lui Asad vor pune mana usor si pe zonele kurde din Siria, si evident viseaza o “primavara” si in Turcia care le-ar permite sa isi dobandeasca mult-ravnita independenta si evident sa formeze un stat. Erdogan a inteles in sfarsit riscurile sprijinirii rebelilor, dar deja cred ca prea tarziu. Raul a fost facut si acum se intoarce asupra lui dupa cum estimam in Octombrie 2012:

Turcia are mari probleme daca Siria va pica; culmea culmilor cat de prosti pot sa fie turci si sa nu inteleaga ca daca ei tot accepta ca peste tot statele nationale sa fie destramate si facute bucati (precum s-a intamplat cu Libia), le va veni si lor vremea o data, avand in vedere ca a treia parte din Turcia sunt kurzi care maine poimaine incept si ei primavara kurda; (sursa)

Apar in sfarsit si primele scantei ale rebeliunii kurde in Turcia:

– Slow pace of peace process infuriates Kurds in Turkey
– Kurdish protesters clash with Turkish security forces
– Kurdish protester’s killing fuels anti-government march in Istanbul

Pacea turcilor cu kurzii este departe de a fi pecetluita, mai ales cand o asemenea “ocazie” se iveste pentru kurzi. Ma refer la un eventual razboi in Siria care evident va destabiliza foarte mult si Turcia. O data ce vor prinde “curaj”, islamistii fundamentalisti vor trece usor din Siria in Turcia si vor dori sa “elibereze” si Turcia de sub “gheara” infidelilor. Incet-incet, evenimentele graviteaza accelerat pe faliile de tensiune in directia centrelor de atractie care domina contextul. Si aceaste centre de atractie, in cazul Siriei si al Turciei, dupa parerea mea ar fi:

– atacarea Siriei si caderea lui Assad; lobby-ul pro-razboinic care a ajuns pana aici, are indeajunsa putere ca sa “rezolve” problema pana la capat”; Kerry nu a convins acum, dar cine stie data viitoare? Obama inca rezista deocamdata, dar daca ii aranjaza si lui vre-un “incident” cum i-au aranjat lui Clinton?
– determinarea lui Putin de a-l pastra pe Asad si de a nu permite americanilor sa isi faca de cap pana la sfarist; multi poate ar fi inclinati sa zica: dar Serbia? intre timp, insa s-a intamplat altceva: Georgia; Putin vrea sa intre in istorie si intelege panta descendenta pe care au inceput sa alunece americanii; amanarea unui conflict ii convine si lui, ii da timp sa intareasca armata, armamentul si totodata timpul ii roade pe americani (vezi taierile in zona militara si avantul republicanilor pro-austeritate)
– Kurdistan: acest popor lupta de secole pentru independenta; visul unei tari a lor este atat de puternic incat nu poate fi cumparat si constrans de nici o putere; oamenii astia nu au consumat inca aceasta etapa care pentru multi altii deja devine istorie: statul natiune; noua europenilor ni se incearca implantarea ideii ca statul e un concept depasit; poate vor reusi, asa cum au reusit sa ne convinga si ca neamul nu mai conteaza, dar pentru kurzii care nu au consumat aceasta etapa, visul unui stat al lor este la fel (daca nu si mai puternic) decat celelalte centre de atractie;

La confluenta dintre aceste sfere, are sansele sa se aprinda scanteia unui nou razboi mondial. Trebuie sa fim insa optimisti: iata cum criza economica prelungita produce lipsuri atat de mari in armata americana incat dau inapoi din lansarea unor razboaie care poate ar pute in pericol pacea mondiala. Exista deci si evenimente aparent negative care au consecinte pozitive. Similar, nu stim nici ce va iesi din aceasta situatie tensionata, chiar daca se va lasa in cele din urma cu un razboi.

~ ~ ~ ~ ~ ~ 

NOTE:

[1] Pentagon Shoots Down Kerry’s Syria Airstrike Plan

Primăvara se apropie de România

Tensiunile acumulate in societate mai devreme sau mai tarziu ies la iveala, vrem-nu vrem. Sa luam exemplul Turciei: numit tigrul euro-asiatic, economia minune care creste vertiginos pe timp de criza in timp ce Europa se zbate in chinurile refacerii, Turcia s-a schimbat peste noapte din Alba ca Zapada in Muma Padurii. Nu a fost de ajuns aceasta crestere si nici schimbarile majore produse de Erdogan – multe aprobate de marea parte a populatiei si confirmate la alegeri – pentru a feri si Turcia de acest nou “feeling” care se naste in lume numit “occupy”, “primavara araba”, “indignados” etc.

Iata deci un caz paradoxal, cu totul de exceptie: o economie care duduie, o tara intr-o reforma vertiginoasa ba chiar cu multe schimbari democratice care nu pot fi contestate dar care are totusi parte de o mini-revolutie. Sau poate o revolutie mai maricica, mai degraba, desi deocamdata noi nu stim si nu putem sa spunem. Dar poate tocmai aceasta exceptie va confirma regula. Care regula ar cam fi ca popoarele au cam ajuns sa naparleasca clasa veche de politruci oligopolisti si incompetenti.

Turcia este un caz special prin aceea ca ea este insasi divizata, este o tara cusuta cu ata din vreo 3 sau 4 bucati si sta unita impreuna mai mult de frica bastonului decat din vreo alta cauza. Dar daca intram in Europa, cate hibe si cate probleme nu gasim …

Ne vom rezuma la cele economice. Criza de departe nu a trecut, si nici nu a inceput sa treaca, inca nu am ajuns la “bottom”, revenirea este precum luminita de la capatul tunelului din romania post-decembrista aflata intr-o perpetua tranzitie. Noi romanii ne-am obisnuit si ne-am adaptat la tranzitia continua catre Europa care nu se mai termina si peste noapte ne-am gasit intr-o alta tranzitie, una mai globala si mai … istorica ca sa nu deviem in caracterizari prea elaborate.

Specific acestei tranzitii este mai ales faptul ca nu ne-am dat inca seama ca aceasta criza a venit aici ca sa ramana cu noi si tot ce fac politicienii este sa ne afunde si mai mult. O explica pe indelete Oana Osman de la Capital, cu privire la un aspect: interventionismul in reglementari. Dar daca ar fi doar problema asta. Iata doar inceputul articolului care explica extrem de succint dar patrunzator pervertirea pietei libere de catre stat:

Intervenţia statului creează dependenţă în economie şi, asemeni oricărui drog, e greu de abandonat odată ce organismul s-a obişnuit cu el. Subvenţii, măsuri protecţioniste sau alte ajutoare dau la început o stare de bine, dar efectele adverse apar rapid, iar pacientul are nevoie de doze noi, tot mai tari, pentru a le atenua. Economia UE dă semne că a ajuns deja un pacient în stare de sevraj. Din păcate, singurul care ar putea să o treacă la dezintoxicare e cel mai mare furnizor de droguri economice – statul. Autorităţile europene nu pot concepe că pentru efectele adverse dezastruoase ale măsurilor intervenţioniste poate exista alt tratament decât o doză nouă, şi mai puternică, de narcotic. Finalul e mereu dramatic. La Bruxelles, nimeni nu a învăţat nimic din greşelile trecutului. (Sursa: CAPITAL)

programul-prima-casaO mica mare completare am aduce la acest articol si la acest subiect in genere. Pe langa tragi-comedia interventionismului statal mai avem parte si de o alta fatada la fel de tragi-comica: toata treaba asta se face sub un stindard plin de pozitivism. Fie ca e vorba de protectie, stimularea unui sector sau cresterea investitiilor,  toate masurile interventioniste pot fi cu greu atacate deoarece putini le inteleg si mentalul colectiv nu doar ca le accepta dar de multe ori chiar le solicita. Sa luam de exemplu programul Prima Casa care a stimulat sporirea cifre de afaceri a bancherilor, limitarea scaderii activelor (care ar fi cerut aporturi la capital mult mai substantiale), oferirea de munca la niscavai constructori si garantarea unui exit pe profit la investitorilor prinsi pe picior gresit in urma caderii pietei creditelor. Toata lumea a avut de beneficiat din programul asta, am putea spune cu usurinta, deci a fost unul bun, pozitiv. Cine insa este constient de ce s-ar fi intamplat daca acest program nu proptea artificial preturile si nu producea atatea distorsiuni in domeniul bancar si in imobiliare? Ne imagina oare ce s-ar fi intamplat daca preturile ar fi picat in ritmul in care pornisera si ar fi ajuns in sfarsit acolo unde vor ajunge oricum mai tarziu dar poate atunci va fi prea tarziu pentru a reporni economia?

De ce am facut aceasta mica paranteza? Pentru a explica un fenomen greu de definit dar prezent in toate sferele societatii, de la economie, pana la politica: cutremurul nu poate fi oprit. Daca tensiunile se cumuleaza in placile tectonice, oricat de mult ne-am incorda noi si am incerca sa departam pericolul cutremurului nu vom reusit. Tot ce putem face este sa fim pregatiti de impact, dar mai devreme sau mai tarziu, orice tensiune cumulata si neeliberata la vremea ei, va putea fi tinuta sub control doar pentru o vreme, pentru ca mai apoi se va elimina, poate cu o intensitate chiar mai mare decat daca ar fi fost lasata sa se consuma la momentul initial.

Credeti ca in Turcia, de la un amarat de parc s-au rasculat oamenii? Nu! Toate tentativele de a limita drepturile democratice si toate miscarile inspre extremism au fost taxate de oameni. Femeile turce se tem ca pe viitor vor fi nevoite sa poarte val tot timpul sau alte drepturi le vor fi afectate. De aceea, chiar daca pana acum le-a fost frica sa protesteze, acum nu le mai este. Si tot asa, putem sa mai gasim inca cateva conflicte specifice turcilor.

La noi insa ce sa mai vorbim, la cata nemultumire s-a acumulat in popor cu privire la falia intre promisiunile facute de USL-isti si rezultatele pe care le putem vedea. Si nu doar la aspectele economice ma refer dar sunt mult mai multe potentiale grenade care stau sa explodeze de la cazul Chevron sau Rosia Montana pana la modificarea Constitutiei pe sustache sau a limitei de participare pentru validarea unui referendum.

A venit primavara in Turcia deocamdata. Cea mai apropiata localitate intre noi si turci este Vama Veche, daca nu ma insel. Zilele astea, la Vama Veche au venit niste bulgari sa protesteze. Asta e doar inceputul, habar nu au guvernantii ce vanturi de primavara o sa bata in curand …

Siria – punctul de cotitură pe tabla de șah a imperiilor

Zilele astea se intampla noi miscari pe frontul Siria.

Sauditii pun presiune pe Obama sa “rezolve” problema, adica sa le ofere arme teroristilor. Al-Assad a rezistat pana acum si este evident ca superioritatea armatei siriene si atractia populara pe care Al-Assad o are, mai ales dupa ce poporul a vazut “aternativa” oferita de Al-Qaeda, nu pot sa duca mai departe acest conflict si e treaba de timp pana cand rebelii vor pierde pozitiile. Obama nu prea mai stie nici el ce sa faca. A fost pana acum sfatuit prost, treburile in Siria nu au mers la fel de usor ca in Libia sau Egipt si lucrurile se complica. SUA au acceptat compromisul sa se alieze cu teroristii Al-Qaeda – cei care au dat jos cu turnurile, remember? – de dragul unor jocuri geopolitice mizere despre care nu vom detalia prea mult acum, mentionand pe scurt doar ca in SUA exista un puternic lobby pro-razboinic care cauta largirea si propagarea unor zone de conflict doar pentru a avea “piata de desfacere”. Obama e la mijloc intre ambitiile sauditilor si temerile israelienilor. Pe de o parte, pentru Arabia Saudita, un stat arab national prosper cum era Siria prezenta o amenitare  vitala pentru regimul tribal mentinut uimitor in acest stat inapoiat prin puterea petrolului si a armatei americane. De aceea, nu doar ca interesele lor s-au potrivit cu “trendul” in zona, dar sauditii chiar vor sa rezolve cat mai repede problema si de aceea pompeaza fonduri si lobby la Obama pentru ajutorarea rebelilor.

Israelul se teme insa de potentialul de risc prezentat de aceste grupuri de islamisti fundamentalisti teroristi care maine-poimaine vor indrepta armele spre Israel dupa ce vor fi terminat cu Al-Assad. Aflat inca oficial in razboi cu Siria, Israelul este interesat de caderea regimului Al-Assad dar nu cu orice pret. Un stat national puternic si cu o armata puternica cum era Siria, sustinut de o mare putere ca Rusia, nu era tocmai un vecin placut pentru Israel, dar nici o zona sub controlul unor teroristi inarmati cu tehnologie americana nu este nici o alternativa prea interesanta, de aceea Netanyahu il impinge pe Obama din partea cealalta.

Obama a tot sperat ca operatiunea sa reusasca fara stres prea mare, doar cu o mana de forte speciale, arme normale (nu tancuri, nu anti-aeirene) dar mai ales fara interventia terestra. Sa nu uitam ca SUA e in criza, bugetul e drastic taiat, anul asta au inceput sa taie din asigurarile medicale si problemele financiare sunt mari. Obama ar taia si mai mult de la armata daca ar avea puterea, iar un nou razboi terestru e tocmai ce ii lipsea acum. Foarte probabil, daca va fi nevoie, Obama va cere ajutorul lui Erdogan pentru invazia terestra si de aceea americanii au trimis vreo 200 de oameni deja in Iordania – probabil suportul tehnic pentru o divizie terestra care inca nu stim daca va fi americana sau turceasca.

Ajungem asadar la vizita recenta a ministrului de externe al Rusiei in Turcia. Care ministru tocmai ne-a aruncat recent o avertizare directa care ar trebui sa puna multe semne de intrebare policitienilor nostri, dar evident noi preferam sa bagam capul in nisip si sa speram ca nu pica nici o bomba. Deci, Lavrov a mers la turci si i-a amenintat sa nu accepte interventia directa si sa o lase mai moale cu sprijinul pentru rebeli. Probabil in discutiile directe, Lavrov a subliniat cum bine stiu sa faca rusii ca Al-Assad nu va pica iar daca din intamplare va pica, isi fac sperante degeaba daca americanii cred ca vor face din Siria ce au facut din Libia. Evident din motivul bine stiut: baza militara ruseasca din Marea Mediteraneana pe care rusii au subliniat de mai multe ori ca au nevoie de ea, functioneaza, si va functiona. Mie unul mi se pare ciudat cum de americanii nu inteleg ambitia rusilor cand e vorba de capurile lor de pod: daca rusii au nimerit intr-un loc intr-un moment anume, cu greu vor reusi sa plece de acolo si il vor pastra cu orice pret, chiar daca pentru ei nu prezinta mare valoare strategica. Avem un exemplu cu Armata a 14 din Transnistria: desi nu le foloseste la nimic, sau nu suntem noi capabili sa intelegem prea mult, rusii o pastreaza de atatia ani cu cerbicie. Cu siguranta, obsesia pentru astfel de capete de pod are vreo legatura si cu teama ancestrala a rusilor de a fi inconjurati din toate partile. Ursul are nevoie de teritoriu si nu permite ca unde marcheaza el cu urina o locatie, sa vina altii si sa faca ce vor, chiar daca ei nu au nici in chin nici in maneca cu acea zona.

Nu ma pricep prea bine la armata si razboi, dar ma indoiesc ca o amarata de baza cu 50 de oameni si doar o nava pentru reparatii, sa aiba o importanta geostrategica atat de mare in vremurile de azi cand navele au o autonomie sporita, ca sa nu mai vorbim de submarinele nucleare si cand principala putere sta mai ales in avioanele high-tech si in electronica. Rusii sunt insa mandri si vor sa aiba si ei unde sa patruleze, vor sa aiba pretext ca sa isi plimbe flota prin Bosfor si alte de-astea. De aceea, deci, cu toata presiunea americana, israeliana, turceasca si araba, al-Assad rezista doar pentru ca Rusia are nevoie de el.

Sa vedem pe scurt si cu ce au incercat sa ii convinga rusii pe turci, ca la turci nu cred ca prind avertismente ieftine precum cele plasate Romaniei pentru care Lavrov nici nu s-a mai sinchisit sa vina pana la Bucuresti pentru a ni le transmite. O prima pozitie de constrangere pe care rusii o au fata de turci este furnizarea de gaze naturale. Turcia are o economie vibranta si in crestere, cu nevoi din ce in ce mai mari de energie, iar Rusia este deja un furnizor de baza al Turciei. Sa nu uitam ce rol joaca Rusia pentru Germania si cat de mult se pleaca nemtii in fata rusilor pentru gazele ieftine care incing exporturile nemtesti. Turcia se afla cam in aceeasi situatie: daca vrea dezvoltare va avea nevoi din ce in ce mai mari de gazele rusesti dar si de cele ale statelor foste sovietice din Caucaz. Turcia are deja cateva proiecte de conducte cu vreo 2-3 state din zona care trec prin Georgia. In Georgia se pare ca are loc un transfer de putere, noul presedinte este un pro-rus si desi nu stim in ce masura noua putere ar fi dispusa sa asculte de ordinele rusilor si sa le taie conductele acestora, probabil nici turcii nu stiu prea bine, deci rusii pot sa ii avertizeze si cu asta.

Nu in ultimul rand, rusii i-au avertizat pe turci cu privire la exploatarea resurselor de gaze din Marea Mediteraneana. Desi s-a dat inapoi de la cererea recenta de ajutorare a Ciprului, problemele cipriotilor abia incep acum si rusii pot oricand sa vina si sa infiga cateva platforme, aparate de cateva nave rusesti. Parerea mea este ca economic rusii nu au prea mare interes in colaborarea cu Ciprul in Marea Mediteraneana, insa strategic se folosesc de legaturile stranse, de nevoia Ciprului care a fost marginalizat de puterile vestice si cu siguranta turcilor nu le-ar conveni deloc ca rusii sa sprijine si mai mult Ciprul si sa se asocieze in exploatarea zonelor maritime. Sa facem un mic scenariu: Cipru are nevoie de bani. Cipru insa nu are armata Rusiei si nu poate exploata de unul singur (evident prin contracte cu firmele americane) zonele maritime. Ciprul insa vinde rusilor drepturile legale actuale (sa nu uitam ca nici un stat cu exceptia Turciei nu recunoaste Ciprul de Nord) de a exploata aceste zone. Turcia ce va face, va ataca navele rusesti? Rusii avand acoperirea legala internationala evident vor avea tot dretpul sa se apere si daca turcii vor ataca, NATO este foarte posibil sa nu fie obligat sa intervina direct si exista mari sanse sa ii lase pe turci de capul lor, pentru a evita o escaladare si mai mare a conflictului. Ar porni SUA un razboi mondial in cazul unor mici skirmish-uri eventuale intre turci si rusi pe baza exploatarii gazelor din Mediteraneana, doar de dragul turcilor? Ma indoiesc, deci rusii pot sa avertizeze turcii cu asta. Este adevarat ca deocamdata rusii au zis pas la Cipru, dar foarte probabil este doar o situatie de moment. Banuiala mea este ca rusii asteapta ca problema cipriota sa se escaladeze si mai mult pentru a putea obtine un avantaj si mai mare. Sa nu uitam ca rusii deja ii au la mana pe ciprioti cu creditul de 5 miliarde pe care cu siguranta cipriotii nu il vor putea plati nici peste o suta de ani. Tare mi-e teama chiar ca rusii au ales sa mai astepte putin si cand e momentul sa obtina chiar mai mult decat ar fi obtinut daca ii ajutau acum pe ciprioti.

Iata cum ambitiile stupide ale americanilor in Orientul Mijlociu pun Europa intr-o situatie destul de nasoala si creaza premize pentru escaladarea unor conflicte mult mai periculoase decat jocurile marunte ale unor “death squads” care destabilizeaza statele nationale puternice cu scopul de a produce mini-state, zone de haos si “tinuturi autonome” care pot fi usor manevrate si controlate de americani. Totul pentru un singur motiv: apararea dolarului. Dar asta e o alta poveste …

Prietenia americano-turcă

Se spune că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte. Şi cu adevărat poza care a făcut înconjurul lumii în care preşedintele Obama ţine în mâna o bâtă de baseball în timp ce vorbeşte cu preşedintele Turciei, spune mai mult decât o mie de cuvinte. Nu m-ar mira insa ca in realitate Obama sa vorbeasca la telefon cu Ponta, dar nici nu vreau sa imi imaginez ce a simtit poporul turc cand Casa Alba a publicat pe internet aceasta poza si a mai si specificat cu cine sta de vorba Obama. Cat de imbecili si cat de rautaciosi trebuie sa fie americanii care s-au decis sa introduca si aceasta mentiune. Oare nu puteau pur si simplu sa puna poza si sa o descrie “Presedintele la telefon cu un sef de stat”, ca sa arate cat de muncitor este Obama si cum rezolva el problemele lumii intre doua lovituri cu bata? Nu! Cei care au pus poza au vrut musai sa se stie cu cine sta de vorba Obama si au vrut clar sa umileasca poporul turc.

Despre coliva turcilor am mai scris aici, cand inca turcii nu se bagasera pana peste gat in conflictul NATO-Siria. Azi, dupa ce s-au cam jucat cu focul, turcii au si ei o problema cu kurzii. Incet-incet coliva li se fierbe si bata lui Obama ne spune multe.

S-a fiert coliva turcilor?

“Un mare semn pentru agareni” era formularea folosita intr-o veche profetie cu privire la razboaiele care vor zgudui Europa in al optelea veac prin care autorul dorea sa spuna ca turcii vor prinde curaj mare intr-o anumita circumstanta si manati de acest curaj isi vor taia singuri creaca.

F4 Phantom – doborat de sirieni

Intr-adevar semne mari vad turcii azi si se vad deja o mare putere regionala membra NATO, cu una dintre cele mai mari armate din NATO dupa SUA, cu o pozitie geostrategica extrem de importanta si cu o economie la fel de fierbinte care se supraincinge din cauza cresterii necontrolate: Turcia, precum China si Germania, fiind tari producatoare, beneficiaza acum imens de pe seama crizei creditelor si a crizei europene.

In plus, pe langa cele mentionate mai sus, exista o renastere islamista in Turcia si un presedinte foarte mandru de el si de tara lui si care crede ca poate sa joace un rol mai mare decat a facut-o pana acum Turcia, iesind uneori din sfera imperiului anglo-american si incercand marea cu degetul prin initiative si actiuni proprii.

Cert este in cazul Turciei, ca Rusia nu va tolera atacarea Siriei, nici de turci si nici de NATO. Am mai explicat intr-un articol mai vechi de ce pentru Rusia, Siria si Iranul nu sunt Libia, mai ales de cand Putin a revenit la conducere.

In Siria nu va fi pace prea curand la cum se desfasoara treburile. Opozitia are arme si sustinerea discreta a NATO si precum in Libia va presa continuu in structura actualei puteri care incet-incet va fi nevoita sa foloseasca deplin toate capabilitatile pe care le mai are. Iar doborarea avionului turcesc tocmai asta dovedeste. Regimului lui Assad i-ar conveni escaladarea conflictului tocmai pentru ca stie ca oricum nu poate rezista inflitrarilor si luptei de gherila cu teroristii islamisti, prin urmare va arunca in joc toate armele, iar doborarea avionului turcesc tocmai asta a incercat, sa ii starneasca pe turci si sa dea pe fata un conflict mocnit care deja arde destul de fierbinte.

Bineinteles NATO se teme de Rusia si tocmai de aceea nu a atacat Siria precum a facut-o in Liban, unde situatia era oarecum alta: regimul nu avea suportul populatiei si armata era jalnica. Siria insa are armata si a dovedit ca poate dobora avioane NATO, ceea ce complica lucrurile. Este clar ca NATO daca vrea sa “rezolve” cat mai repede problema anul acesta si sa nu intre in toamna-iarna, cand un razboi nu l-ar ajuta deloc pe Obama in alegeri, trebuie sa faca ceva. NATO ar prefera insa ca atacul sirian sa fie mai fara echivoc pentru a putea justifica in fata Rusiei necesitatea interventiei, ca consecinta a atacarii unui stat membru NATO. Chiar si asa, Rusia nu va accepta bineinteles, din motivele mentionate in articolul anterior.

Ce va face deci Rusia in cazul unui atac? Intr-o actiune minimala, Rusia va trimite ceva nave inspre Siria, adica prin Bosfor, adica pe langa Constantinopol. Vor avea insa dreptul rusii sa intervina? Bineinteles, ca nu, doar daca intre timp nu vor face un tratat cu Siria, ceea ce este putin probabil. Rusii vor cauta insa si ei motive de harta si vor astepta o miscare gresita a NATO, speculand tot pe irascibilitatea lui Erdogan. Nu excludem deci ca turcii vazand cat de puternici sunt impreuna cu NATO si cat de rapida a fost reactia impotriva Siriei, simtindu-si onoarea spalata, vor incerca sa rezolve oarece probleme mai vechi si cu grecii si vor umbla la granita maritima. Rusii fiind prin zona insa, se vor lega de tratatul armat pe care il au cu grecii prin care se angajaza sa apere proiectul South Stream de orice pericol venit de la o tara adversara. Din pacate nu imi mai amintesc referinta unde am citit negru pe alb aceasta mentiune si unde sa zic eu referirea era specifica la protectie militara. Voi oferi insa pentru cei interesati de relatiile ruso-grecesti, o stire nu foarte veche (Octombrie 2011):

Russia’s (LST) Tsesar Kunikof, a forerunner landing warship, is already in the Aegean and getting ready to enter Evros! For the first time in history, and in the framework of sending a clear message to Turkey that they will stand by Greece’s side, Russian marines will march along side of Greek soldiers in this year’s October 28th “OXI” parade! (sursa)

Este adevarat ca grecii sunt visatori si le place si lor sa se afiseze ca prieteni buni ai rusilor si ca protejati ai armatei rusesti. Paradoxal, caci si Grecia si Turcia sunt in NATO, nu? Iar Turcia incearca sa intre in UE, in timp ce Grecia de asemenea declara ca vrea sa ramana in UE mai abitir ca oricare alta tara, iar ultima votare a dovedit asta. Nu putem asadar sa dam doi bani pe perspectivele grecilor in aceasta privinta, dar sa analizam putin interesul rusilor intr-un potential scenariu pe care l-am mentionat: atacarea de catre NATO a Siriei pe baza unor conflicte cu Turcia sau poate chiar pornind de la doborarea avionului turcesc de catre Siria.

Cert este ca rusii nu vor sta cu mainile in san ca in cazul Libiei cand Medvedev a tradat interesul rusesc si nu a prevazut pericolul extinderii primaverii arabe catre est si nord. Putin insa dupa toate necazurile pe care le-a avut in alegeri si mai ales dupa, prin manifestatiile stridente si continue care il contesta are insa o cu totul alta perspectiva si motivatie. Putem sa intelegem ca Putin nu va accepta precum Assad ca americanii sa-si plaseze cartitele in jurul sau si sa-l sugrume ci va riposta cu prima ocazie, asa cum a facut-o si in Georgia.

Ar mai fi cateva subiecte de tratat la capitolul Turcia/Rusia/Grecia dar le lasam pentru alta data doar mentionandu-le:
– Rusia tocmai a salvat Ciprul de la faliment deschizandu-le o linie de credit pentru recapitalizarea bancilor; nu stiu insa daca chiar le vor oferi 5 miliarde, dar nu m-ar mira avand in vedere ca si Islandezilor le-au dat 1 miliard; pentru milionarii rusi Cipru este a doua tara mama: are impozite mici, are banci “flexibile” deschise catre oamenii de afaceri rusi, este aproape de rusi si bineinteles, ofera turism de calitate
– Turcia are mari probleme daca Siria va pica; culmea culmilor cat de prosti pot sa fie turci si sa nu inteleaga ca daca ei tot accepta ca peste tot statele nationale sa fie destramate si facute bucati (precum s-a intamplat cu Libia), le va veni si lor vremea o data, avand in vedere ca a treia parte din Turcia sunt kurzi care maine poimaine incept si ei primavara kurda;
– relatiile ruso-turce sunt doar in aparenta bune; cata vreme Turcia a incercat sa aiba o voce aparte, a convenit Rusiei; daca insa Turcia va continua sa plaseze sistemul anti-radar al NATO relatiile cu Rusia vor trece evident la extrema negativa instant;

 

UPDATE 1 Iulie 2012: Rusia a fost implicata in doborarea avionului turcesc:

Diplomatic sources say Russian technicians at Syria’s missile battery control centers played key role in interception and shooting down of Turkey’s F-4E Phantom II (Sursa: Worldnews)

Pentru ce se grăbeşte Turcia

Nu inteleg de ce Turcia se grabeste. Ar fi foarte interesant de facut o paralela intre politica chineza si cea turca atat interna cat si externa, atat de afaceri cat si diplomatica. De fapt, in ziua de azi separarea intre intern si extern ca si intre afaceri, economie sau politica este inutila: interdepdentendele si conexiunile sunt atat de puternice incat nu le putem separa: ce faci in afara are impact si asupra afacerilor interne, cum merge economia influenteaza dramatic si politica. Nu ar fi Erdogan atat de popular acum in Turcia, daca economia Turciei nu ar dudui acum. Nu ar dudui economia Turciei acum, daca europenii acceptau integrarea in UE a Turciei. Ca o paranteza, daca turcii s-au descurcat atat de bine in afara UE, imaginati-va cum s-ar fi descurcat romanii, si sa nu imi ararati cu degetul spre Belarus: Belarus e doar un judet al Rusiei in care securistii rusi nu s-au tocmit bine cum sa il imparta si prin urmare a ramas inca pe dinafara.

Asadar, sa fie oare economia motivul pentru care turcii au prins curaj in ultimul timp? Dar ce sens are, si chinezii duduie, dar ei aplica strategia de la judo: de folosesti de forta si vectorul pe care este lansat deja dusmanul si il lasi sa cada singur, tu doar il directionezi si il ajuti sa se prabuseasca. De aceea China nu a facut dumping la bonurile de trezorerie americane ca sa ii ingroape pe americani, nu pentru ca le pasa de cele cateva sute de miliarde pe care le-ar fi pierdut. Oricum au mai multi bani decat au ce sa faca cu ei. Turcia, ar fi avut mult mai mult de castigat daca ar fi adoptat o politica externa mai echilibrata care sa ofere incredere investitorilor si sa o transforme intr-adevar intr-o zona emergenta cu potential imens. Din pacate, ultimele lor actiuni nu au facut decat sa puna semne de intrebare serioase eventualilor investitori, iar fara investitori dezvoltarea economica este zero.

Cu siguranta turcii au gasit de cuviinta ca momentul este oportun: americanii au probleme imense cu datoriile si cu toate eforturile lor de a distrage atentia si de a arata cu degetul spre Europa, nu va trece mult pana cand epicentrul crizei se va muta din nou peste ocean. Pe langa americani, europenii sunt zero: nu au armata si sistemul financiar este in implozie. Economia va avea de suferit, deci cu siguranta toata energia lor va fi consumata cu rezolvarea crizei. In plus, Grecia, dusmanul #1 al Turciei este acum oaia neagra si nu poate sa miste un deget cand turcii falfaie cu vapoarele prin Mediteraneana.

Muti vor spune ca conflictul asta e vechi. Istoria insa ne arata insa ca pacea este doar o stare de inechilibru intre perioadele de razboaie si conflicte in zone unde rivalii au forte echilibrate si unde unul nu l-a ras inca pe celalalt.

Sa trecem insa la motivul principal al ambalarii turcilor, mai precis al ambalarii partidului actual la putere si al lui Erdogan. Astia sunt clar islamisti si au clar sentimente puternice. Dovedesc evident ca nu folosesc ratiunea ca sa isi cenzureze sentimentele si intreprind actiuni la limita conflictului. A fost mereu asa, iarasi vor spune unii, mai ales prietenul meu grec care mi-a reamintit acum cateva zile ca mereu turcii ameninta Grecia si mereu exista skirmish-uri. Dar asta e ca si cum ai spune, da, ne jucam cu focul, si ce daca, mereu ne-am jucat. Acum insa se nimereste ca sa se joace cu focul un nebun si banuiala mea este ca nu va dura mult pana cand nebunul va aprinde dinamita si de aici vor exploda toate buteliile. Sau butoaiele, ca tot sunt Balcanii numiti “butoi de pulbere”. Iata ca putina bulgareasca tocmai a explodat puţin, deci ne meritam eticheta.

Pana unde vor merge amenitarile si gesturile necugetate ramane de vazut. Pe scurt: turcii se cred puternici, cred ca SUA si Europa pierde din putere, cred ca Israelul este din ce in ce mai inconjurat si prin urmare vulnerabil, nu ii inghit pe evrei, viseaza si ei ca semiluna sa lumineze de la est pana la vest, iar natalitatea emigrantilor musulmani din Europa ii indreptateste la asemenea sperante, si pur si simplu s-au gandit ca acum este momentul.

Se vor limita ei la o amarata de platforma de extragere a gazului din mare? Oare doar pentru asta fac ei valva? Ma indoiesc. Turcii vor altceva dar se supraestimeaza.

Nu am enuntat opiniile de mai sus doar ca un ecou al unor profetii foarte faimoase despre un potential razboi in Asia Mica. Am enumerat doar niste idei si un mare semn de intrebare: pentru ce se grabeste Turcia?

Orice logica si orice strategie i-ar indemna clar pe Turci sa caute echilibrul, sa continue dezvoltarea economica si sa beneficieze de atuul principal pe care il au: economia decuplata de sistemul financiar putred mondial, independenta politica, pozitia geostrategica, etc. Ei insa doresc sa se afirme militar mult prea repede, incearca sa rezolve probleme care sunt mult peste puterea lor si in plus au o carca de minusuri care ii pot oricand pune pe genunchi din nou, cum ar fi problema kurda sau relatiile proaste cu Rusia. Din nou repet, China face lucrurile cu totul altfel, desi si ei cauta expansiune, dominatie si mandrie.

Articole despre Turcia:

Turkey’s Economy Keeps Humming
Turkey snubs EU, US calls for Cyprus thaw

1 2 3 4