Europa – integrare prin dezintegrare

Pe zi ce trece, directia in care se indreapta lucrurile pare din ce in ce mai clara in privinta Europei: unitate cu japca, vrem nu vrem, pentru ca asa ne obliga pietele. Am ajuns in punctul in care pietele – aceasta forta difuza, discreta, puternica dar nepersonala si inconsistenta – imping statele catre faliment. Iar pentru a calma pietele, trebuie sa ne unificam sa dam semnal ca suntem puternici. Acesta este sloganul care va sta la baza noului euro-soviet.

“Vor sa ne faca sclavi” – se plangea un amic. “Asta ar fi varianta optimista” i-am zis, sa ne faca doar sclavi dar sa ne lase in pace, ca la urma urmei oricum suntem niste sclavi pe plantatiile celor mari, cea mai buna dovada fiind distributia bogatiei care in zilele noastre arata mult mai drastic decat in perioada feudala: altfel spus, in alte vremuri mai multi aveau mai multa bogatie decat acum, chiar daca erau si pe-atunci regi si boieri care ii asuprau pe altii. Boerii de azi insa nu stau cu biciul pe tarani sa ii indemne sa munceasca: este de ajuns sa le dea credite si sa le puna pe umeri o povara cu mult peste puterilor lor pentru urmatorii 30 de ani si oamenii vor munci ca robii ca sa nu ajunga pe strazi.

Pe vreme ce trece se pare insa ca mai marii vremurilor noastre nu se multumesc sa ne tina sub papuc si sa beneficieze de munca miliardelor de sclavi, ci vor mai mult. Sa ne uitam doar la Europa. Dupa cum stim, cam acum o luna, 4 euronghelisti s-au adunat ca sa rezolve problema cu Europa si sa stabileasca ce trebuie facut. Am scris despre asta aici. Mi s-a parut paradoxal cum se repeta istoria. Mi-am amintit de intalnirea de la Ialta unde au facut imparteala pe servetele. Acum astia, s-au adunat si in 7 pagini (reduse de la 10) au incropit istoria pe urmatorii 10 ani, pe doua cincinale cum s-ar zice, dar de fapt si-au dat pe fata cu adevarat intentiile diabolice pe care le-au avut totdeauna si care pana acum s-au manifestat doar ocazional, prin structura sub care s-a dezvoltat acest soviet numit Uniunea Europeana, o structura inchisa, birocratica, discreta si total nedemocratica, construita parca pornind de la princpiul ca “ei stiu mai bine”. Cine sunt ei, nu are rost sa dezbatem acum, este de ajuns sa urmarim luarile de cuvant ale lui Nigel Farage din Parlamentul European in care de exemplu il intreaba pe Van Rom Puy: “cine esti tu? nu am auzit de tine pana acum?” Pai daca nici un parlamentar european nu stie cine este presedintele europei, ce sa mai vorbim de democratie si libertate in europa.

Se aseamana foarte mult vremurile de azi cu perioada de dupa Al Doilea  Razboi Mondial din Romania, cand au venit rusii, au iesit la iveala cei doi-trei comunisti si au pus bazele noii dictaturi pas cu pas, cuprinzand precum cancerul toate componentele societatii, de la politica la politie, armata, invatamant etc. Daca comparam criza economica cu un razboi, si partidul comunist cu putinii eurofili platiti de Soros si indoctrinati la burse de studii in vest, acum avem in sfarsit si un plan de tratat care va bate in cuie viitorul Europei. Si din pacate, planul asta corespunde in totalitate celor mai sumbre teorii conspirationiste, cum ca aceasta uniune are un scop intunecos iar constructia ei s-a facut prin mijloace intunecoase si anti-democratice.

Mai exista totusi sperante – opozitia nemtilor ne da oarece nadejde ca planul nu va functiona. Din pacate insa, realitatea ne va izbi mai devreme sau mai tarziu, nemtii nu au alternativa, vor nu vor ei sunt legati ombilical de uniune, constructia a fost facuta in asa maniera incat orice iesire si orice pas inapoi, poate duce la o catastrofa. Nu degeaba nu exista in tratatul de aderare clauze de iesire. Nu vi se pare paradoxal? Oare cum de nu s-a gandit nimeni sau nu au pornit in elaborarea tuturor tratatelor si legilor europene si la varianta retragerii unei tari. Orice contract are clauze legate de reziliere, include cadrul si termenii prin care se va face anularea acestui contract, precum si mentiunile legata de forta majora. Oare parintii uniunii au fost atat de ignoranti incad sa nu se gandeasca ca poate sa apara si aceasta varianta, in care poporul unei tari alege – din oricare motiv ar fi – sa iese din UE?

S-a tot zvonit cu criza asta, ca tratatul poate fi modificat, ca existe oarece portite, etc. Ce sa zic? Portite, modificari etc. Toate facute in graba acum, sub presiunea timpului si a problemelor financiar, tot haosul asta menit sa ia mintile oamenilor, sa vanture o mie si una de idei si de dezbateri pentru a-si pierde oamenii atentia si a fi usor manipulati. Iar “la intuneric” – cum spunea Junker [1] – ei lucreaza si ce scot la iveala putem vedea: unitate bancare, unitate fiscala si apoi unitate politica, cu alte cuvinte federalizare. Nu au avut insa macar nici bunul simt sa foloseasca cuvantul federalizare, astia inca ne menajeaza. Sa ne rugam pentru Merkel, deocamdata pare singura dintre liderii europeni care mai are mintile intregi si mai poate determina ca Uniunea sa nu alunece inspre sovietizare, chiar daca argumentele ei sunt in primul rand financiare si economice, poate ca constrangerile economice cand sunt tratate serios pot sa determine si reguli si mecanisme corecte in plan politic.

Note:

[1]  Jean-Claude Juncker : “Politica monetara este o problema serioasa. Ar trebui sa discutam in secret in cadrul Eurogrupului […] Sunt gata sa fiu insultat ca fiind insuficient de democrat (sic), dar vreau sa fiu serios […] sunt pentru dezbaderi secrete la intuneric” — Jean-Claude Juncker, 20 April 2011 (Sursa: wikipedia)

Vezi si:

De la cei 12 “apostoli” americani ai tiparniţei la cei 4 “evanghelişti” europeni ai unităţii fără limite

Merkel: ”Euroobligațiunile nu vor exista atât timp cât eu voi fi în viață”

Soluţia la criza grecească: încă o integrare

Dupa ce prima integrare un UE a adus Greciei – dar si Europei – numeroase probleme, odata cu criza datoriei grecesti se naste o noua idee, creste incet-incet un nou plan care nu doar sa rezolve problema actuala, dar sa duca unitatea europeana pe noi culmi intr-un ritm la care nu sperau nici cei mai entuziasti aderenti ai acestei unitati.

Pe la inceputurile unitatii monetare europene, intrebati fiind daca le e frica de potentialul de competitor al noului bloc european care avea in sfarsit si o moneda unica, mai multi economisti americani se aratau indiferenti si nepasatori, opinia general acceptata fiind ca Europa nu va atinge niciodata integrarea Americii, fiind o cu totul alta marie desi cu aceeasi palarie. Spre deosebire de SUA, Europa este neomogena cultural, istoric si politic, este o constructie cu totul noua si destul de subreda, si in plus este trasa in jos de mentalitatea conservatoare care pusa in balanta cu pragmatismul american palea orice sansa de competitie reala la nivel economic si de ce nu si politico-miliar al blocului european versus Statele Unite.

De altfel, impasul Europei a fost sesizat de mult si mintile luminate ale conducatorilor de la centru au scornit o reformare drastica a sistemului politic, prin asa-zis-ul Tratat de la Lisabona, care desi poarta nomenclatura de tratat, este de fapt prima constitutie a unui viitor stat de sine statator, in comparatie cu o asocitatie politico-economica care era statusul Europei inainte de acest tratat. Tratatul rezolva ipotetic problema blocajului politic care era apanajul necesitatii unanimitatii in luarea deciziilor si introducea pilonii fundatiei a ceea ce ar fi urmat sa se construiasca apoi pas cu pas, anume un mega-stat in toata regula in care fiecare tara sa fie un fel de “regiune” si in care dreptul de auto-determinare al popoarelor sa fie redus la alegerea catorva parlamentari si a prefectului regiunii. In rest: canci guverne, canci presedinti, canci parlamente sau alte structuri nationale.

Odata nascuta ideea si pus la cale planul, principala problema o constituia aderenta in randul popoarelor a acestei idei, acceptarea ei de catre supusi. Si desi in majoritatea statelor a fost adoptat cu japca, fara a cere consintamantul popoarelor, acolo unde s-a cerut popoarele l-au respins, nu au fost de acord cu renuntarea la suveranitatea nationala emblematica fiind dificultatea adoptarii in Irlanda a acestui tratat.

Acum insa cand criza da o noua dimensiune unitatii si pune la incercare atat coerenta politica cat si solidaritatea popoarelor, noi orizonturi de actiune se deschid constructului european. S-au amuzat multi zilele curente cand se discuta despre impunerea asupra Greciei a unui guvern “tehnocrat” strain care sa colecteze taxele. S-a mai discutat si varianta ca o parte din impozite sa mearga direct la Uniunea Europeana si asta nu doar in Grecia ci peste tot. Incet-incet vedem cum se arata cu degetul asupra guvernelor si se cauta gasirea unor modele de dominare directa asupra populatiei prin guvern strain, s-a trecut de la etapa de dominare prin finante si credite si s-a ajuns la o noua etapa care pune bazele destramarii statelor sub forma actuala.

Ce va rezulta in urma unei eventuale cedari a suveranitatii din partea Greciei? Bineinteles, fiind surprinsi de aceasta “buna-vointa” din partea grecilor, nemtii si ceilalti europeni ii vor imprumuta pe greci cu oricat de multi bani va fi nevoie pentru a da un exemplu pozitiv si pentru a arata ca uniunea este viabila si are cum sa rezite in orice criza. Dupa Grecia insa va veni si Irlanda si Portugalia si Spania, si pas cu pas, modelul cedarii suveranitatii se va putea implementa si prin alte state, extinzandu-se in ultima instanta in toate statele europene si ducand astfel la o transformare mult mai rapida a uniunii, din uniune in federatie.

Marea necunoscuta va ramane insa rezistenta popoarelor. Dupa cum am vazut, in Islanda – tara aflata intr-o situatie oarecum similara cu Grecia – poporul a dat jos cu politicienii, nu a raspuns la solicitarile FMI-ului de a plati daunele facute de bancheri, a condamnat cativa bancheri (care intre timp s-au refugiat in Londra) si au renuntat la orice speranta de a intra in UE prea curand pentru ca nu au acceptat sa plateasca datoriile bancilor falimentare cu banii poporului. Dupa o mica revolutie, Islanda s-a intors la pescuit si la meserii mai impamantenite decat speculatiile in imobiliare si nu va trece multa vreme pana cand vom auzi de iesirea din criza si revenirea economica a Islandei.

Cel putin in Romania, cedarea suveranitatii nu se va face prea dificil, avand in vedere docilitatea poporului roman care a uimit pe toti conducatorii straini care au trecut prin Romania, prin intelegerea si umilinta cu care a acceptat masurile de austeritate fara a da jos cu guvernul, fara a face greva generala si fara a porni o noua revolutie. Graitor in acest sens este chiar o declaratie facuta de Berlusconi in cursul ultimei sale vizite la Bucuresti:

“Am ţinut să îl felicit pe domnul premier astăzi pentru modul în care Guvernul român a adoptat nişte măsuri foarte dificile, dure, pentru a stabili pierderile în domeniul bugetar. Fireşte, unele dintre aceste măsuri nu sunt deloc populare. Am apreciat această măsură de reducere a personalului bugetar, de reducere cu 25% a salariilor în instituţiile publice, de a mări vârsta de pensionare, de a spori TVA-ul la 24% şi de a reduce alocările pentru instituţiile locale. Sunt măsuri absolut nepopulare. Dar ele au fost necesare şi din cauza cererilor provenite din partea FMI şi UE”. (Antena3)

Iata asadar cum lasam sa treaca o criza buna, fara sa dam jos cu ticalosii si sa ne alegem propria cale si iata cum conducatorii abili care pun la cale noul soviet nu lasa sa treaca o criza buna si prin manipulari fine si bine lucrate, imping lucrurile in directia dorita de ei. Dar la urma urmei, ori ca esti sluga la domn pamantean, ori la european, nu-i tot aia? Ba poate chiar, strainului sa ii pese mai mult de noi si macar sa ne aplice normele europene ale muncii pe plantatie …