De ce scade leul când dobânda crește?

Creșterea peste noapte a leului cu 0.5% într-o singură zi, la o zi după mărirea dobâzii de referință este un mare mister pentru mine, de vreme ce logic era ca leul să se întărească. Prin creșterea dobânzii de referință și prin angajamentul de a ține sub control inflația, BNR a transmis clar investitorilor că urmează măriri la dobânzi. De ce a picat însă leul?

De departe, prima explicație ar fi comentariul lui Isărescu cu privire la marjă … cum că e mai bine o depreciere lentă decât una rapidă. Mă îndoiesc însă că peste noapte, piața reacționează la măcănelile lui Isărescu, chiar dacă pe biroul său stă butonul roșu care reglează  (chiar dacă temporar) cursul. Oricât de drastică declarația mă îndoiesc că pusă în balanță cu creșterea dobânzii să cântărească mult mai mult decât aceasta.

O a doua explicație ar fi creșterea prea mică. Poate investitorii se așteptau de creșteri mai mari, deși BNR ne-a obișnuit cu mișcări timide de fiecare dată, mai ales în sus, căci în jos de obicei dă cu dobânda când nu mai are încotro …

Nu neg însă că poate să existe o explicație legată de vreo evoluție importantă exogenă. Nu am auzit însă nimic legat de BCE și personal chiar am avut o poziție forex pe EURHUF pe care am închis-o marți dimineața. Având deci proaspătă în minte evoluția, într-adevăr a fost o mică depreciere a forintului, dar în niciun caz de 0.5%. Poate ar fi bine să fac o mică analiză și pe alte monede din zonă, dar nu are sens, deoarece zilele următoare vom vedea dacă există doar un spike sau e vorba de un trend.

Caz în care dacă e trend, e nasol și înseamnă că o să fie nevoie de noi măriri de dobândă mai curând decât ne-am aștepta. Evident depinde și ce vrea Isărescu și ce a negociat cu Tudose, dar, ca să cităm un clasic în viață, ceva trebuie să crape, ori cursul, ori dobânzile.

În apărarea leului ar fi doar investițiile străine care sunt singurul lucru bun care se poate întâmpla anul acesta. Accelerarea deficitului balanței de comerț este îngrijorătoare dar este greu de evaluat cât de îngijorătoare de vreme ce nu avem precedente cu privire la status-quo-ul actual – dobânzi zero la EUR, lichiditate abundentă, creștere economică în UE, apariția de anomalii în cadrul piețelor (bad news is good news, piețe turbate care reacționează doar psihologic și nu mai au niciun fundament, funny money etc).

Rămâne așadar să așteptăm următoarele zile. Nu este exclus ca spike-ul să fie însă un simplu artefact al mașinuței de controlat cursul a BNR-ului și băieții să fi calculat aiurea efectul și să fi reglat butoanele aiurea pentru ziua anunțului, sau să le fi fost teamă de o apreciere prea mare și prin urmare să fi lasat cursul liber, de unde vedem totuși care sunt adevăratele tensiuni.

Din orice parte am privi, un 0.5% depreciere într-o zi de mărit dobânda nu sună bine și este cel puțin un indiciu al fragilității iubitei noastre monede naționale în urma politicilor mărețe ale actualilor conducători.

 

Speculații despre Bitcoin – Marea Trecere

Bitcoin tocmai a facut astazi cateva salturi spectaculoase, nemaintalnite. Pentru cei interesati, iata pe scurt cateva actualitati:

Astazi a fost o zi cu adevarat istorica, cel putin privind in urma, caci privind in fata, nu putem sa bagam mana in foc ca maine nu va fi … si mai istorica ca astazi.

Un fenomen minor evident cu ocazia bulei bitcoin este caderea celorlalte criptomonede desi capitalizarea lor, prin comparatie era (sau a devenit) nesemnificativa. Exista deci acest fenomen, bula atrage si suge din alte parti. Extrapoland, putem generaliza ca nu doar din alte criptomonede exista acest transfer cat si din alte instrumente cu rol de … “store of money” cum ar fi aurul (cel putin cel scriptic) sau argintul.

Loc de crescut mai este cu siguranta si nu avem nicio garantie ca atractia bulei nu va suge toti speculantii si toti clientii de retail de pe actiuni, forex si alte instrumente. Atractia initiala este clara ca incepe cu acelasi nivel de risc dupa care se extinde la categoriile proxime. Ar veni in ordine: alte criptomonede, alte comoditati (aur), forex, stocuri si in cele din urma bonduri. Oare ce se va intampla cand toate trilioanele de dolari tipariti de toate bancile centrale vor fi aspirati in bitcoin?

Pe langa explozia precum o super-nova a pretului, cu siguranta vor fi efecte in intreaga societate si nu doar in privinta reglementarii, in privinta schimbarii de paradigma in privinta acceptarii sau a razboiului cu bitcoinul al guvernelor si al reglementatorilor. Efectele pot merge pana acolo la implozia pietei bondurilor a carei curba inversata este deja o anomalie contra naturii inexplicabila rational din orice unghi am aborda-o. Precum celulele canceroase sunt in esenta mutanti si anomalii ale celulei sanatoase, tot asa tiparirea de bani a distrus pietele si economiile in asemenea masura incat realitatea s-a transformat, fiind un fel de desen animat sau mai bine zis un matrix unde cativa “agenti” sunt capabili sa deformeze realitatea in favoarea lor avand fiecare scopuri diverse.

Desi am batut destul campii cu amanuntele de mai sus, speculatia pe care doream sa o fac este cu privire la un posibil scenariu cu privire la geneza si scopul bitcoinului. As dori sa subliniez cuvantul scenariu: speculatia mea este una pur … speculativa, fictionala, fara o baza prea mare in realitate. M-am gandit la ea de ceva saptamani si nu are o sursa palpabila, nu pot sa arat inspre un indiciu anume si nici sa fac o constructie prea solida. O sa incerc totusi sa fiu clar.

Avem asadar problema dolarului – o problema reala, pe care am mai tratat-o cu ceva timp bun in urma. Secretul (mult spus, secret) rezistentei dolarului ca moneda internationala este petro-dolarul care a cam murit in ultimul timp. China a ajuns si ea sa propteasca dolarul neavand alternative: oricata diversificare a incercat, capacitatea de productie a chinezilor este pur si simplu mai mare decat “marfa” de vanzare oriunde in lume. Dupa resurse si materii prime, dupa fabrici, porturi si mine de aur in intreaga lume, chinezii incearca acum sa faca o mega-sosea catre Europa pentru a putea sa-si vanda marfa catre europeni si sa prelungeasca paradigma lor in alte locuri, pentru a mentine cresterea PIB-ului. Dar nu doar diversificarea e o problema, cat mai ales datoria SUA catre chinezi care ii face pe acestia captivi americanilor.

La criza din 2008, dupa cum stim, raspunsul a fost dansul tiparirii: acum tipareste Fed-ul, maine BCE-ul apoi japonezii. Apoi Fed-ul mai se face ca nu mai tipareste, mai ameninta ca ridica dobanzile, apoi japonezii (banca centrala) incep sa cumpere actiuni (total anormal). Apoi Draghi ameninta ca “va face tot ce poate”, lansad faimoasa sintagma “mitraliera lui Draghi”. Apoi vine Trump, care da sperante ca va reduce taxele, ca va face America din nou “mare”. Si pe langa reduceri de taxe, care ar trebui sa fie consecinta a reducerii cheltuielilor, Trump face exact contrariul: mareste investitiile in armata care deja manca o felie destul de mare din PIB. Cresteri de cheltuieli, scaderi de taxe si prin urmare de venituri (cam ca la noi). Nu e clar ce urmeaza? Tiparire!

Tiparirea insa e problematica si bancherii centrali sunt precum capitanul Titanicului dupa ce acesta s-a lovit si dupa ce vad ce se intampla in cala motoarelor unde apa incepe sa patrunda. Ei stiu ca nava se va scufunda si incearca sa arunce barcile si sa salveze cat mai multi, fara a crea panica.

In acest context, oare nu poate fi bitcoinul o barca de salvare lansata tocmai de Fed? La chinezi, guvernul incurajaza cetatenii sa cumpere aur. Aurul este atat de popular si atat de promovat in China incat exista chiar automate unde bagai cardul si scoti lingo-ul. Ca o mica nota, chinezii nu au pensii (da, se poate, comunismul chinezesc este de fapt mai apropiat de capitalism decat “capitalismul” american), prin urmare guvernul e logic sa dea sfaturi utile cetatenilor ca sa economiseasca si sa isi asigure singuri o pensie in viitor. Si ce altceva mai bun ca aurul? Dar nu doar pe cetateni ii indeamna sa cumpere aur, ci si Banca Centrala a Chinei cumpara aur. Ca o mica paranteza, China este un mare producator de aur la nivel mondial si cu toate acestea mai importa pentru a satisface cererea interna. Foarte probabil, chinezii vor sa taie mult din rolul dolarului si deja au facut-o (desi doar simbolic) prin intrarea in SDR (moneda FMI). Pe scurt, ce vreau sa dovedesc prin aceasta este ca marile tari (pe China am pus accentul insa la fel se intampla si in alte parti) sunt constiente de faptul ca criza mare abia urmeaza sa vina si tiparirea de bani nu a dat rezultate fiind doar o chestiune de cine ramane in picioare cand muzica se opreste.

Stiind apetitul americanilor fata de tehnologie si fiind constienti de revolta celor 99% impotriva bancherilor (adica a celor 1% sau chiar 0.01%) si speriati de spectrul unei implozii a societatii, este foarte posibil ca americanii (banca centrala) sa fii gandit o alternativa la sistemul financiar bazat pe dolar, adica bitcoinul sa fie pur si simplu un copil al papusarilor care are rolul de a face tranzitia (ideal cat mai lina) catre o noua ordine, fara inevitabilele frecusuri si dusuri reci care ar presupune un default sau si mai grav austeritatea.

Nu sunt total naiv cu privire la ce inseamna bitcoin-ul si blockchainul, sunt de acord ca nicio banca centrala nu ar vrea sa piarda puterea si notorietatea pe care o are, dar cat de distribuit si democratic este bitcoinul nu cred ca poate cineva sa fie naiv incat sa pretinda ca este imposibila manipularea. Insasi faptul ca a avut deja atatea forkuri este poate un semnal ca cine controleaza majoritatea poate face ce vrea. De unde stim noi, utilizatori simpli, ca cei 3-4 mari mineri nu sunt Fed-ul sau NSA-ul? De unde stim ca hashul pe care se bazeaza blockchain-ul nu este de fapt hacuibil, fiind creatia NSA-ului? Ca o ironie a soartei, este un mic important amanunt: cuiul lui pepelea al bitcoinului este functia hash SHA1 care a aparut la NSA. Pe langa acestea, de unde stim ca NSA nu are deja calculatoare quantum care pot sparge functia facil si pot sa preia controlul cand / daca va fi nevoie. De unde stim, ca distribuirea nu este de fapt o iluzie si ca urmatoarea generatie a algoritmilor de trading automati care fac tranzactii in fractiuni la milisecunda in functie de fluxul de stiri, combinati cu noile generatii de softuri de inteligenta artificiala pot manipula masele de utilizatori si “internetul” in general pentru a produce trendurile dorite de ei? Sa nu uitam ca ab testingul este deja folosit de ceva timp in manipularea optiunii de vot la alegerile prezidentiale din SUA, singura diferenta fiind performanta “jucariei” folosite si simbioza acesteia cu “landing page-ul” (candidatul). Nu este deloc deci imposibil de conceput ca e posibil controlul nu neaparat prin detinerea unor componente cheie ale unui sistem, ci sa fie de ajuns capacitatea de a lansa sau de a inhiba trenduri in randul beneficiarilor sistemului pentru a obtine rezultatele dorite.

Singura problema a acestui scenariu este evident imposibilitatea de a mai face cheltuieli nediscretionare, avand la indemana tiparnita, insa stati linistiti: cine a vorbit de inlocuirea tiparnitei? In scenariul meu, bitcoinul este doar o componenta a unui sistem din care tiparnita este inca vie si lucreaza la turatie maxima, rolul sistemului nefiind altul decat propagarea tiparnitei, prelungirea vietii mortului, resuscitarea acestuia prin “sange proaspat”. Veridic sau fantasmagoric scenariul meu, cert este ca este evident ca in loc ca banii sa se scurga de la bancile centrale inspre banci, in economie si apoi la omul de rand, tiparnita a esuat si volumul imens de bani nu prea avea unde sa se mai disipe, avand in vedere ca deja indicii au ajuns si ei la cote maxime iar obligatiunile nu sunt de-ajuns, existand mai multi bani decat emisiuni (cel putin BCE a avut o buna perioada problema asta).

Cand bondurile junk ajung la yielduri similare cu notele trezoreriei SUA este o problema. Cand DAX-ul bate record dupa record avand in el un Deutsche Bank insolvent si al carui pret este tinut cu masca de oxigen de “divizii” si “echipe” de prevenire a crashului sistemic (in SUA asta se numeste foarte bombastic nici mai mult nici mai putin decat National Market System Plan to Address Extraordinary Market Volatility), un Volkswagen bantuit de DieselGate sau un RWE (un fel de Electrica din Germania) care duce in spate toata gogoasa cu energiile verzi, avand costuri imense si avand ca baza in continuare minele de carbune (peste 70%) si 15% nucleara care trebuie eliminata in nu stiu cat ani (conform angajamentului luat de Merkel), este o problema. De unde vin aceste maxime si de ce in ciuda cresterii pretului actiunilor, inflatia lipseste cu desavarsire chiar atunci cand metodele de calcul sunt schimbate mereu incercat sa se impinga cifrele inspre rezultatele “optime” din ideea tembela ca daca vor atinge targetul de inflatie, datoriile se vor linisti si vor da inapoi, ne-mai amenintand omenirea cu o noua epoca glaciara sau chiar cu o disolutie totala a societatii in lipsa unei alternative la sistemul financiar actual?

Nu lipsa unei alternative ar fi problema. Dupa cum am spus, chinezii fac pasi marunti dar fermi pentru crearea unei multi-polaritati. Problema e ca SUA nu accepta multi-polaritatea si mai ales cu Trump la comanda, nu va amana prea mult sa foloseasca ultima arma pe care o are: armata. Poate ca Bitcoinul ca alternativa de proptire a sistemului sau chiar de salvare doar a celor care au ce sa salveze (nu omul de rand isi va trece economiile inexistente pe bitcoin ci miliardarii care au cumparat deja tot ce se putea cumpara si le e frica sa isi mai parcheze miliardele in sistem, desi probabil sunt diversificati si ca moneda, si ca instrumente si ca jurisdictii etc). Bitcoin este o solutie ideala la o trecere lina si avantajoasa pentru ei si de aceea mi s-a aprins beculetul ca nu ar fi deloc exclus ca la origine sa fie tocmai bogatasii care aveau nevoie de o solutie sa isi conserve conturile cu multe zero-uri, hipsterul de rand care se iluzioneaza de himera descentralizarii nefiind altceva decat un useful idiot.

Viitorul va confirma sau va infirma teoria mea, un prim semnal fiind o eventuala interzicere a bitcoinului sau a exchange-urilor in SUA caz in care voi accepta ca tot ce am scris mai sus este halucinatie. Pana atunci, ce am zis sta in picioare si chiar ignorarea sau doar acceptarea tacita a bitcoinului nu sunt decat o etapa in “marea trecere”.

O nouă criză se coace în UE

In ciuda perceptiei de la noi cum ca criza politica din Germania se invarte in jurul acceptarii sau nu a politici lui Merkel cu privinta la imigratie, principalul motiv pentru care coalitia a esuat este de fapt cu privire la politica monetara dusa de BCE contestata din ce in ce mai mult de nemti, austrieci, olandezi si in general toti europenii care au inca in raport datorie/PIB rezonabil si care sunt nevoiti sa ii duca in spate pe ceilalti cum ar fi greci, spanioli, francezi, italieni, portughezi etc.

Sa nu ne imaginam BCE prin comparatie cu BNR ca un fel de feuda a unei singure persoane. Draghi nu are deloc puteri similare cu Isarescu, ci este doar presedintele “guvernului” care contine 6 membri executivi la care se adauga guvernatorii bancilor nationale a celor 19 tari din zona euro. Nu toti membrii au aceeasi viziune, ba chiar sunt pareri total opuse si la ultima sedinta la care s-a decis pastrarea neschimbata a dobanzii, au fost daca nu ma insel 5 voturi care s-au opus. Sistemul de pondere a voturilor este destul de complicat si nu detaliez aici, pe scurt Germania are greutate mare, mult mai mare decat Grecia, de exemplu, lucru destul de evident.

Lipsa omogenitatii si viziunii comune cu privire la politica monetara se reflecta evident si in alte capitole, de unde si problema cu guvernarea UE: cand fiecare trage intr-o parte, lucrurile nu au cum sa mearga bine. De aceea, ca si la formarea UE si ca si in toate etapele in care s-au facut schimbari importante, acestea s-au facut in mod “oportun” ca un raspuns la o criza. Prin haos la ordine, altfel spus.

Principalul pas inainte care “trebuie” facut in UE este emiterea de obligatiuni care desi pare ca ar pune caruta inaintea calului, ar rezolva unificarea politicii fiscale deoarece o data emise eurobonduri, se va stabili si un algoritm sau un criteriu de acordare care va avea cu siguranta cateva “asteriscuri” care vor submina de facto independenta politica fiscala care inca mai exista la nivelul tarilor in ghiveciul europenist.

Paradoxal, desi ar fi cea mai castigata, pana in prezent Germania a fost principala oponenta a emiterii euroobligatiunilor, tocmai pentru ca germanii inca mai spera ca nu vor munci pentru greci si inca nu accepta ca deja muncesc si au muncit pentru greci. E o poveste lunga, dar pe scurt cam asta inseamna. Pentru a sparge pentru totdeauna rezistenta germana (evident minoritara) la euroobligatiuni, este asadar nevoie de o noua criza care sa nu mai dea alternativa. Doar pusi in fata riscului ca intreg esafodajul UE sa se sparga si ca Germania sa intre in recesiune, vor accepta nemtii schimbarea.

Se intelege ca nemtii nu sunt ultimii fraieri in UE si deocamdata au reusit cumva sa propteasca sistemul bancar astfel incat acesta sa nu se prabuseasca fara ajutorul euro-obligatiunilor. Nici aici nu vom intra in detalii, unul dintre mecanisme au fost fondurile speciale de salvare a bancilor al caror rezultat s-a vazut: randamentele bondurilor diverselor tari sunt relativ uniforme ceea ce denota increderea investitorilor si putine tari au avut probleme de finantare.

Poate ca nu m-am facut clar in explicatii si fac aici o pauza. Se intelege ca viziunile unioniste nu sunt deloc unitare. Unora le convine uniunea in forma actuala, unii vor uniune totala politica si fiscala acum, unii o vor si ei dar considera ca inca nu e momentul, ca inca mai exista rezistenta pe alocuri, de aceea trebuie gasita o cale pentru a face pasi inainte fara riscuri. Sunt bineinteles si motivatii financiare si de alta natura in ghiveciul de viziuni asupra UE a “factorilor decidenti”, de unde si ceata si obscuritatea cu care uniunea merge inainte si exista schimbari sau tentative de schimbari la tot pasul, ca sa nu mai spunem de disonantele stridente in comunicare intre diversele “portavoci” cum ar fi de exemplu Junker pe care cum altfel l-am putea numi decat un papagal daca nici macar pe colegii lui nu ii convinge si este luat in deradere cu privire la optimismul si lipsa lui de conexiune cu realitatea?

Si daca tot sunt la paranteze, poate nu ar strica sa mai reamintesc si de Brexit si de posibilul haos pe care acesta il poate produce. Sa presupunem un singur scenariu: negocierile esueaza si Marea Britanie nu doar ca nu mai plateste nimic dar baga si taxe vamale produselor din UE. Evident ca va suferi si Marea Britanie dar una e sa te ciocnesti cu un Rolce Royce si alta e sa te ciocnesti cu o Dacie. Haosul poate sa apara oricand de oriunde si in ciuda evidentelor conform carora ar fi de bun simt ca negocierile sa ajunga la un final, vedem ca liderii europeni de astazi sunt atat de obositi si atat de slabi incat nu pot sa ajunga la un consens nici macar in propriul partid, ca sa nu mai zicem in propriul guvern, ca sa nu mai zicem in propria tara, prin urmare ce sa ne mai asteptam la nivel european? Si ma refer aici doar la Merkel: si Macron are probleme, de spanioli nu mai zic, iar Italienii sunt cu morvocul in cullo incercand sa peteceasca cu lut crapaturile din barajul crapat si care sta sa cada peste ei – bancile falimentate care supravietuiesc pe linia de plutire cu greu, chiar cu ajutorul fondului special european de oferire lichiditate bancilor.

Si daca lipsa de directie si de claritate a UE si daca haosul din Germania sau starea precara a economiilor din sud inca aflate la cote de somaj alarmante nu ar fi de-ajuns, mai trebuie sa amintim si de balaurul inflatiei care pana acum a fost tinut in frau si care se pare ca incepe sa scoata capul in ciuda informatiilor oficiale. Fed-ul cel putin a recunoscut ca nu stie cum functioneaza inflatia si ca modelele lor pot da erori. Cum, BCE-ul cu siguranta foloseste aceleasi modele sau modele similare de predictie a inflatiei pe baza vitezei de rotatie a imprimantei de bani, cum putem fii siguri ca inflatia nu va sari pana la punctul in care BCE va fi nevoita sa apeleze la noi masuri ca sa contracareze cresterea prea accentuata a inflatiei, si aceste noi masuri sa aiba ca target chiar emiterea eurobondurilor?

In Ianuarie, atat BCE-ul cat si Fed-ul o sa mai taie din lichiditate, punand presiune si mai mare pe dobanzi, inflatie si mai ales pe creditare. Desi Darghi a tot avertizat ca va folosi “tot ce poate” pentru a salva Euro, este posibil ca pentru a putea convinge pe toti ca sa foloseasca “tot ce poate” sa fie nevoie sa ne treaca printr-o criza atat de puternica incat sa disipeze toate temerile nemtilor cu privire la euro-obligatiuni.

Frecusurile din interiorul BCE cu privire la viitor sunt din ce in ce mai dure. S-a ajuns la un punct de tensiune care cu greu reiese in public si inteleasa de putini: datoria BCE-ului creste deja necontrolat si exista riscul ca in cazul revenirii inflatiei, BCE sa fie nevoita la noi masuri si mai drastice de “interventionism” care evident poate afecta ireversibil posibilitatea Germaniei de rupere si de formare a unei mini-UE. Nu stiu daca am amintit, dar armata germana se pare ca evalueaza deja scenarii de rupere a UE. Germania are excedent bugetar si strange bani albi pentru zile negre, fiind de departe cea mai pregatita tara sa reziste singura in cazul ruperii UE si chiar sa prospere. In cazul intrarii in functiune a eurobondurilor, rezerva actuala a Germaniei va fi legata ireversibil de datoria europeana si de aceea pentru nemti emiterea de obligatiuni a fost un risc prea mare pentru a fi acceptat.

Se intelege ca atunci cand America stranuta, Europa tuseste si cand Europa tuseste Romania face pneumonie. Sa speram ca nu vom face ceva mai rau si doar pneumonie. Faptul ca Isarescu s-a trezit si el si a lasat cursul ca sa mai regleze dezechilibrul din balanta comertului este imbucurator, in sensul ca poate invata si Isarescu ca moneda nationala trebuie folosita ca de aia e nationala. Sa speram de asemenea, ca si dobanzile vor fi lasate sa creasca atunci cand presiunea nu e prea mare incat BNR doar sa reactioneze neavand alternative si sa permita reglarea din timp a dezechilibrelor pentru a putea primi socul venit dinspre UE cat mai bine si fara a face infarct in urma trecerii bruste de la dusul cu apa calduta la dusul cu apa rece.

Am putea spune ca totusi economia europeana se misca bine, PIB-ul creste, rata somajului scade, indicii bursier ating noi maxime. Daca toate merg bine insa, de ce ezita BCE sa mareasca dobanda si nici macar nu da semnale cu o face Fed-ul ca urmeaza sa o mareasca? Fara interventia BCE, sistemul financiar european ar intra in implozie ca de altfel si cea mai mare parte a guvernelor care nu ar fi capabile sa suporte datoria suverana si ar intra in default sau ar incepe sa taie masiv din cheltuieli. Si in final inca o intrebare: daca totul merge bine si sunt perspective optimiste, de ce doreste BCE-ul sa renunte la garantarea depozitelor bancare de pana la 100.000 Euro? Daca nu se pregateste pentru un nou cutremur in sistemul financiar, care sa fie justificarea acestei tentative?

Isărescu și bătălia cu fundamentele (continuare)

continuare la articolul anterior

Revin cu cateva comentarii la articolul anterior terminat brusc din cauza orei tarzii si a oboselii. Timpul este scurt si din pacate nu imi permite sa detaliez cat de grave au fost afirmatiile lui Isarescu din conferinta de presa despre inflatie si de ce. In nenumarate articole l-am criticat pe Isarescu si cititorii fideli cred ca au o idee. Acum am insa si justificarea, care vine chiar … de la sursa.

Asadar, dupa cum ziceam, Isarescu a recunoscut ca BNR manipuleaza cursul valutar in functie de “fundamente”. Evident ca nimeni nu l-a intrebat ce este alea fundamente. Parerea mea este ca “fundamentele” lipsesc cu desavarsire si sunt de fapt ideile si viziunea lui Isarescu, ceea ce nu este deloc bine.

Cursul valutar al monedei nationale este extrem de important atat pentru cetateni cat mai ales pentru politica economica si fiscala a tarii, asa cum o fi ea. Cursul poate da jos sau poate frana dezvoltarea unei economii si ca acesta sa fie captiv fanteziilor unui pensionar senil care refuza sa iese la pensie, este strigator la cer.

Lipsa educatiei si a experientei pietei libere de la noi face ca putini sa sezizeze importanta ca cursul sa fie lasat liber de orice interventie si sa fie pur si simplu expresia dinamicii economiei noastre: cresc exporturile? Ne creditam mai putin? Mai consumam si intern? Cursul reflecta totul. Vine primavara si incep importurile de rosii? Cursul reflecta si preturile la importuri cresc. Astfel, producatorul intern are o minima protectie si o competitie corecta cu importatorii. Astfel, producatorul roman va produce si el rosii si va vinde si banii vor ramane in tara, deci deficitul extern se va micsora. Am dat un mic exemplu, poate irelevant.

In schimb, Isarescu, daca i se pune lui pata ca trebuie sa avem o mega-rezerva valutara in caz ca vine Soros si vrea sa dea jos cu leul, primavara cand cresc importurile de rosii, va manipula cursul si va deztorsiona astfel piata libera, afectand dezvoltarea interna in numele unei “misiuni” pe care el o vede superioara: “riscurile macro” sau alte expresii care suna similar de pompos si nu inseamna nimic.

Si perversiunea nu se limiteaza la curs: intreaga politica monetara si reglementarea bancara se fac dupa aceleasi “fundamente”. Sa zicem ca acolo pacatul e mai mic, caci asta e treaba BNR-ului, sa regleze dobanzile, sa asigure lichiditatea, sa creeze conditii propice creditarii sanatoase etc. In alea nu intru prea mult acum, mai ales ca sunt chiar profesori de finante care o fac periodic si o fac bine, desi  munca lor nu prea da rezultate, daca ne luam dupa calitatea intrebarilor puse de “reporteri” care au participat la conferinta BNR-ului.

Se intelege ca BNR trebuie sa actioneze in tandem cu guvernul pentru o sincronizare a politicii monetare cu cea fiscala si cu cea economica. Daca guvernul are un program de dezvoltare a infrastructurii si are de gand sa se imprumute pe un anumit termen, e firesc sa se coordoneze cu BNR-ul pentru ca acesta sa nu mareasca peste noapte dobanda sau macar sa ofere guvernului o prognoza (daca nu chiar un plan) de marire pentru a le permite sa faca calcule realiste cu creditarea in viitor.

Vi se pare insa ca BNR se coordoneaza cu guvernul cand Isarescu anunta oficial ca cursul va avea probleme si poate chiar si dobanzile? Asta e coordonare, manipularea pietei? Mai lipsea putin lui Isarescu sa strige in gura mare si poate sa publice pe site-ul BNR: cumparati EURO cat inca nu a ajuns la 5 lei! Ca in rest, oricum a facut destul, anuntand ca va da liber la curs si ca ceva trebuie sa pocneasca. Pai de ce trebuie sa pocneasca? Ce profesionalist esti tu daca iesi in public si declari astfel de lucruri, arati tensiunile din sistemul bancar, faci previziuni amatoriste si profetii cu privire la curs, la dobanzi etc.

Un guvernator de banca centrala nu face asa ceva ci isi face treaba in liniste, fara sa puna gaz pe foc. Insa guvernatorul nostru nu a avut nici macar minima etica sa nu foloseasca notorietatea publica pe care a castigat-o ca guvernator pe viata al BNR-ului in afacerile personale, punandu-si numele pe vin – o perversiunie care arata cat de moral este acest personaj. Oare daca facea un vin si ii zicea “Domeniile Carcea” mai era la fel de vandut? Doar daca era bun si piata ii recunostea valoarea. In schimb, Isarescu a mizat pe numele sau care apare zilnic in ziar ca sa isi asigure reclama gratuita desi cred ca succesul vinului acum dupa explozia cursului are de suferit.

In concluzie reiterez ca guvernul (fie acesta, fie urmatorul) trebuie sa rezolve mai degraba problema Isarescu inainte de a incerca sa miste lucrurile inainte. Nu stiu ce vrea Isarescu si ale cui interese le urmareste el. E posibil sa fie doar un batran perseverent in idele lui fixe, bine intentionate dar din pacate dezastruoase pentru ceea ce avem noi nevoie. Si, dupa parerea mea, in locul unor fundamente subiective analizate de niste teoreticieni obositi care nu au nicio legatura cu lumea reala, ci inoata in cifre si in teorii, ar trebui puse niste principii solide care nu au dat gres niciodata, cum ar fi piata libera si competitia pe de o parte (NB: sistemul bancar este un club inchis unde numai competitie nu e), iar pe cealalta parte sincronizarea si coordonarea cu guvernul pentru sprijinirea unor strategii pe termen lung, BNR putand fiind garantul acestor strategii in lipsa unui PCR care sa faca cincinale ca la chinezi.

Isarescu insa nu crede in piata libera, pentru ca daca credea, isi invata copiii ca sa faca afaceri cinstite si sa incerce sa scoata capul facand lucruri mai bune decat altii, nu folosindu-se de parghii perverse, chiar daca la limita legalitatii. De altfel, personalitatea fricoasa si comoda a guvernatorului s-a vazut si in momentul in care a incercat politica cu degetul, neavand curajul sa faca pasul si sa riste, ci acceptand sa o faca temporar doar cu garantia ca va fi primit inapoi la BNR – un tertip amuzant dar jenant.

Traim vremuri de oportunitati excelente in care masa monetara s-a marit atat de mult, incat daca BNR finanta autostrazile cu banii tipariti, acum aveam PIB-ul crescut cu 20%. Din pacate insa banii tipariti s-au dus aiurea pe politicile macro-orinetate ale lui Isarescu & co. care urmaresc fundamente doar de ei stiute si ale caror rezultate le vom vedea la urmatoarea criza, cand probabil vom avea iar dobanzi cu 2 cifre si salturi de curs spectaculoase.

Isărescu și bătălia cu fundamentele

“Noi suntem aici sa transmitem societatii incredere” recunoaste in sfarsit Isarescu, intrebat daca o sa vina o noua criza. Din pacate intrebat despre curs cu ceva zile inainte, Isarescu nu a transmis aceeasi incredere.

Sinceritatea lui Isarescu a continuat mai departe, recunoscand ca BNR afecteaza cursul dar il afecteaza atunci cand cursul nu corespunde fundamentelor. Ha, ha, ha, ha! Nu imi vine sa cred ca urmatoarea intrebare a oricarui reporter care era in sala si care era la rand nu a fost “Care sunt fundamentele?”

Este evident ca Isarescu foloseste un limbaj criptico-non-sensual prin care vorbeste numai aiureli si prostii incercand sa isi mentina imaginea de profet si magician al finantelor care are supra-puteri supra-omenesti care socheaza si afecteaza viata de zi cu zi a romanilor.

In ochii orbi ai pseudo-reporterilor non-finatisti care daca i-am intreba ce inseamna sistemul fractionar, nu am gasi unul care sa dea un raspuns corect, daramite sa ii mai intrebam ce inseamna REPO-uri sau altele, Isarescu este super-eroul care face bine si care mentine echilibrul macro in timp ce politicienii nerozi pun probleme prin cheltuieli marite, dezechilibre in economie etc.

Lupta cu fundamentele – nu negam ca in capul lui Isarescu el chiar se lupta cu aceste fundamente. Ce sunt acestea si cine determina cand ele sunt bune si cand nu sunt bune, insa? Aici este o intreaga ciorba, fiecare doctrina economica avand o anumita raportare si dincolo de scoli, fiecare strategie nationala poate avea cu totul alte fundamente. BNR si Isarescu nu poate analiza si calcula unele fundamente in sensul ca ele sunt bune sau sunt rele fara a tine cont de contextul, strategia si lumea in care traim.

Nici macar cele mai simple fundamente care le-am putea considera: raportul importuri-exporturi nu este neaparat o problema. Dau doar un exemplu: SUA. O moneda puternica cu o dobanda marita si un risc mic, poate atrage investitii constante si poate mentine un decalaj intre exporturi si importuri. Bineinteles ca SUA nu este Romania dar am dat doar un exemplu prin care sa arat ca “fundamentele” sunt o poveste, sunt chestii total subiective care sunt bune sau rele doar prin prisma ochiului care le priveste.

Este strigator la cer aceasta minciuna si polologhie aberanta cu care BNR ocupa spatiul public si vina cea mai mare o poarta lipsa de educatie si de intelegere a finantelor si a economiei din randul reporterilor pe de o parte care nu stiu sau nu vor sa puna punctul pe i. De departe, principalul fundament al Romaniei care este extrem de distrus si poate cu greu sa fie reconstruit – dar nu va fi deoarece nimeni nu se alerteaza cu privire la el – este pierderea fortei de munca calificata. Prin forta de munca calificata (o formula aproximativa si destul de blanda) se intelege nu doar oameni care au invatat o meserie si acum muncesc in afara in loc sa produca la noi, cat mai ales prin tot potentialul uman pierdut prin exodul tinerilor (dar si al batranilor) ca urmare a integrarii in UE si a decalajelor dintre noi si UE.

Ca o mica paranteza, inaintea integrarii, oare nimeni nu s-a putut gandi la aceasta consecinta nefasca, cum ca de vreme ce noi suntem cu mult sub nivelul de trai din vest si de vreme ce romanii vor putea merge la munca in vest nestingheriti, Romania va pierde imens din cauza acestui efect normal, logic si deloc neprevazut? Cum de nu s-au gasit niste solutii si niste formule prin care acest efect sa fie contracarat si controlat, avand in vedere cercul vicios pe care exodul il produce prin mentinerea si chiar marirea decalajului intre noi si vest care acaparand forta de munca ieftina si de calitate, va putea creste, pe cand noi, cu toate fondurile europene oferite, nu vom putea elimina indeajuns din decalaj pentru a contracara pierderile?

Ocazional, BNR a tras semnale de alarme si cu privire la acest fenomen. Insa, prin mentinerea unui leu puternic si care sa se miste incet, “pe baza fundamentelor”, firmele romanesti de export au fost taxate permanent de BNR si avantajul monedei nationale a fost anulat tocmai prin politica BNR de mentinere a unui leu “macrostabil” care sa ajute mai degraba cresterea consumului pe credit. Practic, dupa cum vad eu, pe scurt, BNR are o singura misiune: sa mentina leul pe un traseu goldilike care sa permita nivelul maxim de consum cu nivelul maxim de creditare. Adica, leul sa nu creasca niciodata prea mult incat sa afecteze capacitatea de creditare (ca sa putem sa marim cat mai mult creditarea, ca sa putem sa consumam). Evident, corolar al acestui goldlike este si efectul pervers asupra exportatorilor: acestia nu vor fi niciodata ajutati, supra-productia lor nu va misca cursul in directia fireasca (deoarece Isarescu urmareste fundamentele) care i-ar ajuta si efortul lor nu face decat sa ajute marirea si mai mare a creditarii care sa ajute consumul si care evident sa dezavantajeze exporturile prin cresterea competitiei in interior, si prin mentinerea costurilor mari de productie datorita leului puternic.

Nici nu vreau sa mai intru in reglementarea creditarii a BNR-ului si in efortul pe care BNR il poate face astfel incat sa stimuleze exporturile. Sincer, nu ma pricep aici. Stiu insa doar un singur lucru: BNR este incapabil sa faca o reglementare eficienta chiar in domeniul IFN-urilor unde este un adevarat dezastru si documentarul realizat de Antena 3 – Datori pe viata – expliciteaza deplin acest fenomen. Mai recent am urmarit o explicatie a unui reprezentant al BNR care justifica neimplicarea intr-o reglementare mai stricta a acestui dezastru: nu putem interzice IFN-urile deoarece sunt si oameni care nu au venituri albe pe care pot obtine credite si prin urmare, daca acestia nu ar avea acces la camatarii cu gulere albe, s-ar duce la camatarii de culoare mai putin alba. Evident ca este o prostie. Nimeni nu vorbeste de interzicerea lor ci prin reglementare se intelege ca BNR sa aiba grija ca clientul sa nu fie inselat si tragediile sa fie evitate. De altfel, in afara incompetentei si nepasarii nu vad o justificare pentru care BNR ofera libertate totala IFN-urilor. Ar fi foarte simplu sa urmareasca o serie de cazuri nefericite in care vieti de oameni au fost distruse pentru a gasi cateva bube si pentru a le implementa.

Nu stiu in ca masura PSD are idee de faptul ca avand o moneda nationala, putem dezvolta puternic exporturile, doar daca am vrea. O strategie economica nu poate sa ignore exporturile si in acest sens, BNR are un rol determinant. Din pacate, PSD a adoptat o retorica aberanta impotriva bancilor care nu are niciun sens decat folosirea acestora pe post de “dusman” in propaganda de imbecilizare si prostire a propriului electorat care total emotional si are nevoie de astfel de manipulari pentru a fi mentinut “activ” la alegeri. Din pacate, perioada dobanzilor mici din afara si a expansiunii creditarii trece pe langa noi precum un tren de mare viteza in timp ce noi ne uitam din caruta ca prostii la ei si zicem: “asa ceva nu exista” neavand nici cea mai vaga idee de cum functioneaza si ce tehnologie are in spate minunatia care trece pe langa noi.

PS: se pune intrebarea, ce ar putea face PSD caci BNR este stat in stat si Isarescu este printre aia cu sortulete sau chiar printre sefii lor, fiind clar guvernator pe viata. Un prim lucru de analizat ar fi liberalizarea schimbului valutar si interzicerea bancilor sa faca specula cu banii clientilor. In momentul de fata, o companie ca sa vanda valuta, nu o poate vinde direct pe piata ci o face prin intermediul bancii la care are cont. Banca cumpara valuta de la client si ii ofera un curs jalnic, putand folosi ulterior banii clientului pentru specula. Specula nu este rea, insa cand o banca are o rezerva de 100.000 de dolari (sa zicem) si un client amarat vrea sa schimbe doar 1000 de dolari, este clar ca daca trendul cursului este de crestere banca ii va oferi un curs prost, asumandu-si un risc minim prin cresterea rezervei proprii. Este acelasi lucru pe care il fac si casele de schimb valutar, cu mentiunea ca firmele nu pot sa schimbe prin intermediul caselor. Cel putin o lege prin care firmele sa poata schimba valuta prin casele valutare sunt sigur ca ar taia drastic din veniturile bancilor, ar relaxa presiunea pe curs si ar ajuta la o economie mai dinamica si la o influenta mai mica a BNR-ului careia i-ar fi mult mai greu de mentinut un curs anume, chiar prin folosirea bazookai rezerveri BNR. De asemenea, o lege de impozitarea a rezervei BNR nu ar strica.

De ce cresc depozitele din bănci?

Depozitele în bănci cresc ca pâinea umflată cu drojdie instant. Revoltător!, strigă unii tembeli. De ce nu facem nimic cu banii aștia? De ce nu dau băncile credite, să intre acești bani în economie, să fie investiți, să aducă plus valoare?

Există mai multe categorii ale tembelizării și gradul de gravitate îl vedem după natura propunerii care însoțește această văicăreală cu privire la depozite: să educăm populația să investească în bursă, statul să vândă populației obligațiuni, să simplificăm birocrația ca să dezvolte mai mult afacerile, etc.

Mulți papagali îi acuză chiar pe cei care își țin banii în bănci de analfabetism financiar, pentru că – zic ei – aceștia nu știu ce să facă cu ei (adică să ii bage la bursă sau la fonduri). Părerea mea este că cei care au bani și îi țin în bancă sunt foarte deștepți dar ar fi și mai deștepți dacă i-ar ține în bănci din Elveția sau Germania.

Să analizăm însă puțin fenomenul. Iată câteva articole recente despre volumul mare de depozite:

Pentru o creştere de 7% pe an, treziţi la viaţă depozitele bancare de 37 mld. euro ale populaţiei) – Sorin Pâslaru

Aceşti bani ar putea fi scoşi la iveală, inclusiv prin emisiunile de titluri de stat pentru populaţie, ale trezoreriei. Există foarte mulţi doritori să investească în titluri de stat cu dobândă de 3% pe 5 ani, foarte mulţi oameni care vor să-şi pună economiile la adăpost la o dobândă rezonabilă.

Irigarea economiei cu un miliard de euro anual bani noi în contul firmelor care vor să se extindă, care vor să construiască, să inveastească pentru export, ar însemna cel puţin un punct adăugat la creşterea economică. (

20 Iunie / Ziarul Financiar) 

Este uimitor că asemenea propuneri provin de la un editor al unui ziar care se numește financiar. Cum s-ar putea practic pune în aplicare oricare dintre propunerile dlui Pâslariu suntem foarte curioși. Evident, într-o țară comunistă în care partidul unic face legea cum dorește și economia de piață lipsește cu desăvârșire, se poate orice. Într-o țară de drept însă, în care statul nu poate pune gheara pe depozitele populației sau ale firmei, nu există măsura care să poată schimba o stare de fapt, banii fugând după două cerințe simple și logice pentru oricine îi are: siguranță mai întâi și apoi dacă se poate randament.

În care univers alternativ din mintea domnului Pâslaru s-ar putea muta banii aștia în “contul firmelor care vor să se extindă” este greu de ghicit, dar putem spune cu certitudine că nu într-unul capitalist.

Există mai multe nivele de confuzie și înainte de a trece mai departe aș dori totuși să clarific un aspect: nu există o concordanță prea mare între nivelul depozitelor și nivelul creditelor. Un volum mai mare de depozite nu determină neapărat facilitarea creditării așa cum lipsa depozitelor nu poate fi un impediment pentru creditare nici la nivelul unei bănci, nici la nivelul întregului sistem. Mintea simplă, care nu înțelege deplin ce înseamnă sistemul financiar fracționar în care trăim are un reflex firesc să facă o conexiune între cele două și se miră de ce deși cresc depozitele nu crește creditarea.

Grație însă magiei banului modern și a tehnicii avansate de inginerie financiara care permite apariția banilor în banca centrală (dar nu numai), trebuie să subliniem: nu e nevoie de depozite ca o bancă să dea credite. Banca din start poate da credite din capitalul social al patronilor, iar ulterior din profiturile realizate din activitate. Pentru a da un credit, banca nu are altceva de făcut decât să dea un click într-un program – evident cu oarecare reguli și verificări îndeplinite, după care banii pe care îi va ridica cel care ia creditul nu sunt deloc banii depuși de altcineva ca depozit.

Sistemul fracționar, oricât de magic ar fi și oricât de mulți bani s-ar putea crea doar cu o fracție, are totuși unele limitări, care s-au văzut în 2008: fracția nu poate fi lărgită la infinit. Creșterea exponențială a creditului (a numărătorului) a fost oarecum blocată de imposibilitatea numitorului de a crește în același ritm, numitorul fiind totuși legat – chiar dacă parțial – de lumea reală. De aceea s-a inventat mai nou sistemul bancar giga-magic în care pornind de la premiza că băncile sunt sfinte și nu au voie să pice (au picat una-doua pe ici-pe colo pentru a crea o oarecare stare de spaimă), băncile centrale produc bani nelimitați (sau cu limite împinse anual în sus) și le dau ulterior la bănci.

Revenind pe meleaguri mioritice, din păcate (sau din fericire) trebuie să menționăm că BNR nu are încă acces la sistemul giga-magic, Isărescu fiind constrâns să facă doar câteva acte de magie temporară, din când în când, folosind doar rechizitoriul sau bagheta marilor vrajitori ai lumii bancare contemporane, dintre care cel de care este Isărescu legat este BCE-ul. Altfel spus, jonglând cu normele și reglementările, BNR a pompat masa monetară în ultimii ani, astfel încât dacă am compara nivelul depozielor cu masa monetara (volumul total de lei aflați în circulație, care să includă și creditele) am observa o cu totul altă situație a depozitelor.

Din păcate, calitatea presei noastre lasă de dorit și în locul analizelor complexe și relevante avem glume de articole ca cel de sus. Oricât am căutat, nu am găsit măcar o detaliere a volumului depozitelor pe intervale, singura informație de detaliu fiind separarea între persoane fizice și firme. Care separare nu există, în sensul că a crescut atât volumul depozitelor populației cât și al firmelor.

Dochia: “Creşterea depozitelor companiilor – o oarecare anomalie”

Creşterea depozitelor societăţilor comerciale este o anomalie, apreciază analistul economic Aurelian Dochia, administrator în cadrul BRD Groupe Societe Generale, subliniind: “Este curios că şi în cazul societăţilor comerciale au crescut depozitele şi economiile. Este o oarecare anomalie, pentru că, în mod normal, firmele ar trebui să se împrumute ca să investească, nu să-şi economisească banii, iar prin faptul că acestea nu fac investiţii, înseamnă că încă nu au încredere în dezvoltările viitoare din economie”. (26 Ianuarie – Bursa)

Articolul este vechi dar este încă actual și aduce unele explicații. Deși inițial bancherul se arată mirat, mai târziu își dă singur răspunsul de ce firmele economisesc. În alte articole similare, se mai menționează și că depozitele cresc deși dobânzile sunt aproape de zero, aceasta fiind o altă mirare. Răspunsul bancherului conține un sâmbure de adevăr, dar nu este deloc povestea completă. În primul rând, trebuie să descriem imaginea completă: și volumul creditării a crescut și majoritatea firmelor au credite! Deci există un fenomen paradoxal: firme care au credite, din profiturile și cash-flow-ul pe care îl au, preferă să țină banii în depozite, deși ar putea să plătească cu ei din credite pentru a avea o povară mai ușoară a dobânzii, dacă tot nu au nevoie de acei bani și dacă tot nu au încredere in dezvoltările viitoare ale economiei (ce formulare SF are bancherul – altfel spus, nu au încredere în ce se întâmplă în economie).

Nivelul de incertitudine introdus de PSD și bau-baul continuu al impozitelor crescute, supra-taxelor, măririlor de accize și altele pot să ofere o explicație de ce firmele stau pe bani și nu fac nimic cu ei, așteptând alte vremuri. Dar nu este deloc explicația completă, fenomenul fiind totuși vechi, doar amploarea fiind mai accentuată în ultimul timp.

Abundența de lichiditate este un primul rând efectul pervers al relaxării financiare sau altfel spus al distrugerii treptate a valorii banului. O sărăcire discretă și cu încetinitorul are loc și la noi și peste tot prin intermediul diminuării valorii banului. Un furt legal, oficial, mai mult sau mai puțin bine calculat, folosit ca singură cale de luptă la criza datoriilor. Datoriile sunt greu de plătit și dacă nu s-ar face acest furt oficial, cei care au credite, fiind datori vânduți și neavând cu ce să plătească, ar fi deposedați de tot ce au, atât ei cât și copii lor. În plus, turbulențele sociale ar fi mari, îndeajuns de mari încât bancherii să amenințe politicienii cu sfârșitul lumii dacă nu le permit să facă magie: bani gratuiți pentru ei, că altfel detonează bombele financiare, falimentând întreaga economie.

Lichiditatea în exces produce fenomene devastatoare pentru piața libera și pentru competiție. Financializarea economiei este un proces amplu, de durată, cu manifestări variate în diverse țări ale lumii, dar care a cuprins întreaga lume. Nu voi intra prea în amănunt în a explica de ce economisirea și capitalul nu mai sunt deloc fundamentul dezvoltării, ci tiparnița dictează totul în ziua de astăzi.

Puțini oameni înțeleg însă ce se întâmplă și și mai puțini știu ce să facă, majoritatea neavând însă ce să facă, chiar dacă știu și chiar dacă au nevoie să găsească o alternativă la depozite. Investițiile în afaceri sunt o cale de urmat pentru o mică minoritate dintre acei bogați care nu au acces direct la conducta de bani (bancherii) și de aceea lupta pentru cotă de piață este atât de acerbă și prețurile nu au explodat încă în mult-trâmbițata hyper-inflație. La noi însă perspectiva este atât de sumbră încât nici măcare investiția în cotă de piață nu este atrăgătoare, companiile preferând să mențină rezerve peste necesarul normal doar ca un fel de asigurare în caz de Doamne-ferește (noi impozite și măriri de salarii, creșterea cursului, creșterea dobânzilor, scăderea bruscă a cererii în urma unei eventuale crize). Nici măcar prospectul unei oarecare optimizări a profitului prin reducerea poverii creditării nu este tentantă, deși teoretic, un bun platnic azi va primi credit mai ușor în caz de nevoie.

Însă cum “ce-i în mână, nu-i minciună”, atât companiile cât și populația, profită de bruma de revenire din criză și pun bani albi pentru zile negre, ceea ce nu este rău deloc.

Voi sări peste a spune mai mult despre “apelurile” la emiterea de obligațiuni pentru populație sau de investiții la bursă – fiind chestiuni triviale în sine, nemai necesitând explicații, trecând ușor într-un alt registru: există o oarecare posibilitate ca în curând trendul să se schimbe. Adică, având în vedere încălzirea de anul acesta a pieței imobiliare, este foarte posibil ca românul să uite de anul 2008 (au trecut totuși aproape 10 ani) și să bage banii la păcănele de frică să nu rămână singurul fraier care nu prinde un jackpot! Însă chiar și așa, măcar investiția în imobiliare la un preț nerealist este un fel de barbut, pe când obligațiunile sau acțiunile la bursă sunt o adevărată ruletă.

Primăvara Investițională

Cand bancile centrale tin dobanzile mici si banul nu mai are nici o valoare, investitia in actiuni este la fel de riscanta ca jocul la pacanele. Nu mai exista fundamente, nu mai exista tehnica, castiga doar cei cu insider trading, norocosii sau marile firme de brokeraj care taxeaza fraierii; pe langa cei care fac fast trading sau marile banci care au cu totul alte optiuni decat investitorul (fraierul) de rand.

In Romania, toate finantele traiesc din setea guvernului de obligatiuni si din “darnicia” lui Isarescu care pompeaza lichiditati in piata, ca altceva nu stie; cand aud “expertii” cum acuza de “incultura financiara” pe cei care isi tin banii in depozite, imi vine sa rad; aceiasi experti ar fi muritori de foame daca ar trai din trading si nu din comisioane.

Ce e paradoxal: bancile din Romania sunt in top la profit dar in flop la eficienta (cf ZF). Nu m-ar mira ca si brokerii sa fie si mai profitabili la noi – unde sunt multi musterii / clienti (fraieri) – si mult mai ineficienti ca colegii lor din alte tari. De altfel, pentru cei cu “cultura financiara” care sunt in stare sa citeasca comisioanele, aceasta este clar. Oricum, nu o sa inteleg niciodata de ce ar cumpara cineva actiuni Banca Transilvania (de exemplu) daca vrea randament pe termen lung si nu ar cupara Google.

Mituri urbane ale Brexit-ului / Hurezeanu Fake News

Marele expert in politica externa care este Emil Hurezeanu ale carui profetii au fost mereu contrazise de evenimente, face din nou declaratii hazlii, de data aceasta cu privire la Brexit.

Vor fi efecte dintre cele mai nebanuite. De exemplu: Universitatea Oxford care traieste 80% din Fonduri Europene se gandeste sa se transfere in Franta. City of London se va duce probabil la Frankfurt in cartierul bancilor. (Sursa: Digi24 – un alt DigiFake News)

Nu cred ca spun o noutate daca reamintesc celor care nu stiu inca ca Hurezeanu este un avocat fundamentalist al europenismului si ca orice fundamentalist are tendinta sa ignore unele realitati si sa deformeaze pe altele ca sa nu mai zic ca oricum in privinta Brexit-ului englezii au clar the upperhand si toti care le poarta de grija se incadreaza in proverbul “cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia”.

Nici nu vrea sau intru in discutia despre cat de inutila si pierzatoare le era britanicilor apartenenta la UE doar din motive economice, fiind indeajuns sa subliniem ca principalele motive ale ruperii au fost in primul rand simtul de conservare la nivel cultural si national care inca nu a fost anihilat total sau amortit orbeste cum se intampla in Germania sau in alte tari nordice unde femeile le sunt violate, politia atacata, fondurile sociale secate si multe alte pagube aduse de hoardele de emigranti. Ca sa nu mai subliniez chestii mai avansate cum ar fi simtul democratic – o prostie din punct de vedere al gandirii europeniste unde democratia este vazuta ca dreptul oligarhiei europeniste de a baga pumnul pe gand nationalistilor si naliniatilor la “aquis-ul comunitar”. Aquis care este bineinteles compus, redactat si dictat de tovarasii comisari si comisionari europeni, toate referendumurile populare fiind ignorate si deturnate, opinia cetatenilor fiind oricum greu de adus la un numitor comun in solutia actuala in care fortele obscure ale unionismului vor sa ne bage intr-un mare ghiveci federal peste noapte, desi fiecare neam european are gusturile si aromele lui.

Dar si motivele economice ale Brexit-ului sunt destul de simple de inteles de o minte mediocra daca nu ar fi orbita de extremismul ideologic europenist. Trebuie oare sa reamintim ca Londra este un centrul bancar al lumii si ca apartenenta la UE frana dezvoltarea din punct de vedere financiar, datorita reglementarii extreme si birocratiei europene? E nevoie sa dam exemple? E nevoie sa dam cifre?

A vorbi despre efectele apocaliptice ale Brexit-ului la cateva luni dupa vot cand deja pietele financiare au preluat socurile, cand deja lira a rezistat eroic, cand deja marile banci nu s-au mutat si nu au fugit inca si chiar declara ca vor ramane in Londra (cum ar fi Deutsche Bank [1]), cand deja consumul de retail a crescut (nota de optimism) si toti indicatorii economici denota un succes, este nu doar hazardare nesabuita ci este prostie fuduleasca.

Sper ca macar dupa ce scotienii nu se vor rupe de Anglia in urma unui viitor referendum, lucrurile sa fie si mai clare. Insa chiar in caz de rupere – ceea ce ar adauga inca un grad la nivelul haosului – Anglia va scapa de inca un parazit – caci Scotia este in mare parte un fel de Oltenie a Marii Britanii, o zona care toaca mai multi bani decat face de la bugetul national, fara a aduce nici un avantaj semnificativ. Englezii vor “dona” cu ambele maini Scotia daca vor avea ocazia, mai ales dupa ce petrolul din Marea Baltica a cam secat – singura resursa cu care Scotia a contribuit la PIB-ul global.

Trecand de patimi si argumente si ridicandu-ne deasupra vremurilor, oare cat de greu este sa vedem ca Anglia a fost si a ramas o mare putere si ca de-a lungul anilor, englezii nu au dus lipsa de idei, ei fiind mereu cei care imping Europa inainte. Nu intram acum in istorie, dar merita sa amintim macar revolutia industriala.

Sa vedem acum in final cum Hurezeanu raspandeste Fake News. Definitia nescrisa a Fake News-ului nu este neaparat propagarea de stiri false. Propagarea de stiri deformate este de asemenea fake. Iata deci o stire reala (ne-fake) cu privire la “mutarea” Oxford-ului la Paris:

French officials met senior staff at Oxford last week and revealed new proposals that they hope would guarantee future European Union funding for a “satellite” base in Paris. (sursa)

Iata deci ca stirea reala este ca Oxford va avea o filiala la Paris, in nici un caz nu “se va muta” cum minte Hurezeanu. Omul asta citeste printre randuri sau doar minte printre randuri?!

Cu privire la cea de-a doua bomba, cum ca City of London se va muta la Frankfurt, aici ca ambasador in Germania, tara mama a Deutsche Bank care tocmai a anuntat acum 2-3 zile ca va ramane in Londra, [1] Hurezeanu nu este doar mincinos ci este ticalos. Cu privire la banci, acestea nu reactioneaza de azi pe maine ci se pregatesc din timp pentru toate evenimentele. Marile banci care doreau sa plece, o faceau deja, nu asteapta in nici un caz sa vada ce se ma intampla, cum merge divortul, etc.

Evident ca unele banci isi vor face si un sediu in UE, ca sa poata face afaceri in UE. Asta nu inseamna nici pe departe ca vor parasi City of London (centrul bancar) in detrimentul Frankfurt-ului. Da, unele banci stateau un Londra pentru a beneficia si de apartenenta la UE si de legile bancare britanice (la care smecherii de englezi nu au renuntat niciodata, oricum) destul de atragatoare. Care legi bancare, pe viitor, o data cu iesirea din UE, vor fi si mai atragatoare. Va fi indeajuns pentru Londra sa mai impinga putina dereglementare pentru ca sa atraga si mai multe investitii in domeniu si sa fie un centru financiar si mai puternic.

Ca idiocrat europenist, Hurezeanu nu a urmarit probabil discutii, dezbateri, emisiuni din mediul britanic. Englezii, mai ales oamenii de afaceri, se plang ca nu prea pot face afaceri cu China, cu Asia, cu tarile anglofone din lume (Singapore, Malayezia, Noua Zeelanda, India – tot vechiul Imperiu) din cauza franelor puse de UE. Eu pariez pe Anglia si m-as muta oricand la Londra, mai ales ca spargerea UE abia a inceput si nu Brexit-ul e de vina. De altfel, piata imobiliara din Londra cred ca spune deja destul de mult despre incotro vor merge lucrurile [2].

Preturile caselor in Londra record in luna Martie

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] Deutsche Bank commits to London by securing new HQ 

[2] Home Buyers Shrug Off Brexit as U.K. Market Remains Buoyant

Prima casa, nu chiar primul hop

TRAGEDIE: O banca din Romania a crescut avansul la programul “Prima casa“; de la 5% la 10%. …

Oricat de mult mi-am propus sa ignor sa mai zic ceva despre acest program socialist aberant, mereu apar noi si noi informatii care denota cat de putred si cat de gresit este acest program.

De unde sa incepem? Caci materialul de mai sus ne ofera nenumarate aspecte de subliniat …

Sa incepem mai intai prin a repeta esenta acestui program: o proptire artificiala a pretului imobiliarelor care avantajeaza in primul rand sistemul bancar oferindu-i un mic respiro in urma crizei financiare din 2008 (fara Prima Casa, multe banci nu ar mai fi dat nici un credit, deci no credit, no profit, no cascaval) si in al doilea rand este o taxare ascunsa care aduce beneficii statului. Voi explica dece: fara Prima Casa, pretul pe piata imobiliara a apartamentelor ar fi real (si nu unul pompat) prin prisma costului ridicat al riscurilor si a dobanzilor mai mari. Astfel, si consumul ar fi mult mai redus (cel putin pentru o perioada) si ar trebui sa trecem printr-un soc, in pricipal in domeniul bancar care fiind obligat sa reevalueze asset-urile la pretul pietei, ar trebui o capitalizare si mai mare (deci patronii ar trebui sa aduca si mai multi bani de-acasa decat au fost nevoite de pierderile cauzate de creditele “neperformante”).

Consumul crescut, preturile mari sunt un mare avantaj pentru stat care incaseaza taxe. Nu mai zicem de toate sectoarele proptite indirect prin Prima Casa: constructii, retail, servicii etc.

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie si sa ne gandim ce s-ar intampla daca nu ar exista Prima Casa: mai putine credite, mai putine apartamente vandute, mai ales noi, mai putine familii care sa se mute in case noi, care sa renoveze noile achizitii, care sa faca contracte noi la curent / internet / gaze / utilitati, care sa isi cumpere perdele, mobila si toate cele.

Bineinteles, un mic soc ar fi si pentru publicul tinta al acestui program care nu ar mai beneficia de credite accesibilie – ar zice promotorii programului. Realitatea este insa ca aceasta defavorizare ar fi de scurta durata, in cele din urma preturile la imobiliare si la credite ajungand atat de jos incat cei care cumpara acum un apartament cu 45.000 EUR l-ar putea cumpara fara Prima Casa casa cu 25.000 EUR deci un pret mult mai mic. Nu doar ca pretul ar fi mai mic, insa bancile nevand cascaval garantat de stat si posibiltiatea sa faca profit fara stres, ar fi nevoite sa reduca si conditiile la creditare si sa ofere si dobanzi mult mai competitive. Bineinteles, nu toate bancile ar mai supravietui fara Prima Casa si mai ales nu toatear mai face profit (din cele care fac acum). Insa “dusul rece” ar trece repede, mai repede decat ai zice peste!

Sa ne intoarcem insa la stirea de mai sus. Asadar, bancile nu pot duce in spate nici macar o parte a garantiilor asumate pana acum de stat. Ne-am imagina ca dupa atat timp de la lansarea acestui program, conditiile in economie sa fie mult mai optimiste incat bancile sa nu se sperie de un mic pas dat inapoi de stat (nesemnificativ dupa parerea mea): scaderea cu 10% a garantiei de la 50% la 40%. Tehnic, programul Prima Casa consta in garantarea creditelor neperformante in procent de 50% de catre stat. O garantie e un cost imens si in mod firesc statul nu are ce sa caute oferind garantii bancilor pentru afacerile lor. Ce stat e ala care isi baga nasul in finante si in imobiliare? Un stat cu inclinatii sau un stat cu un capitalism crony, cum ii spun americanii in care bancherii au atata putere inca sa controleze politicienii sa ii convinga prin scheme complicate care chiar promit beneficii clientilor sa finanteze cu banii statului afacerile lor. Oare care buticar nu i-ar conveni ca atunci cand clientii lui nu au bani, sa vina statul sa ii propune sa garanteze el (statul) pentru clientii faliti, astfel incat buticarul sa poata sa le vanda in continuare produse la pret mare si pe credit, fara riscul ca nu-si va pierde banii.

Asadar, daca fenomenul cresterii avansului nu va fi unul punctul ci si celelalte banci se vor alinia, avem cel mai clar incidiu al instabilitatii economiei Romanesti: bancile nu au incredere ca lucrurile stau mai bine si nu doresc sa preia riscurile creditelor Prima Casa. De fapt, dupa parerea mea, media cresterii avansului va fi un indicator de cata incredere au de fapt bancile in economia romaneasca.

Intorcandu-ne la reportajul de mai sus vedem si cat de mare risc isi asuma statul: daca clienti ai acestui program, in prezent, se imprumuta de la parinti (si prin alte locuri) pentru avans denota cum programul permite creditarea unor oameni iresponsabili care nu realizeaza ce inseamna un credit, ce riscuri presupune si prin urmare putem intelege de ce la prima “incingere” a dobanzilor vom vedea cum creste buba canceroasa din sistemul bancar romanesc. Cu fiecare luna cu care acest program este mentinut, cu atat creste suma de bani pe care statul o va trebui sa o umple din alte parti cand totul va face poc. Evident, pe politicieni nu ii intereseaza datoria nationala, obligatiile asumate de stat si riscurile “preluate” de stat din prostia de a se implica in domenii unde nu are ce sa caute. Singura lor grija va fi de unde sa ia bani sa plateasca salariile si pensiile, asa cum a facut Basescu in 2008. Insa, de data asta vom avea parte de o criza care comparativ cu 2008 ni se va parea foc de paie. Mai ales daca UE incepe programul “Doua UE”, in sensul delimitarii intre “cei care au” si “cei care nu au, dar vor pe degeaba daca s-ar putea”.

Avem asadar un prim client care zice: “cu ajutorul parintilor, strangem usor, usor” . Altul care tocmai a luat zice ca pentru avans “ne-am imprumutat”.

Cu privire la parerea exprimata de “specialist” cum ca bancile prin marirea avansului isi acopera riscurile de “devalorizare” asta e o gluma proasta. Tipa fie a fost prea delicata, fie nu intelege. Riscul care il intereseaza pe banca, este riscul de neplata al clientilor care poate veni din multe motive (dificultati economice, cresterea dobanzii de referinte). Ce risc valutar sa isi acopere banca daca oricum creditul este in lei?! De asemenea, opinia brokerului cum ca aceasta marire este “ca o testare” nu ca o “regula de baza” denota ca agentul imobiliar nu are habar la afaceri si nici la finante. Nicio banca nu face teste de dragul testelor. Ce teste sa faca? Sa vada daca ii vine bine o noua rochie, sa vada daca e mai frumoasa?

Exista totusi o singura explicatie a acestei mariri care ar putea fi pusa pe seama lacomiei perverse a bancilor. E posibil ca multi dintre cei care platesc un avans sa faca credit de consum pentru a strange suma de avans, sau sa puna parintii sau alte rude sa faca un credit de consum. Evident o miscare riscanta – pus de gaz pe foc. Dupa ce ca oricum Prima Casa are suportul statului si conditii preferentiale de calcul a expunerii, deci dupa ce ca este cel mai bun program de creditare la care poate visa o familie saraca in Romania (evident, excluzand o Romanie cu politicieni responsabili si inteligenti in care acest program ar fi incheiat rapid si statul ar sta departe de speculatii imobiliare), deci in aceste conditii, cei care ia credit Prima Casa isi mai pun in carca inca un credit de consum. Nu stiu tehnic cat e de posibil ca aceeasi persoana sa faca credit de consum pentru a lua avansul. Insa daca bancile au observat acest fenomen si vor sa “stimuleze” nitzel creditele de consum si daca din intamplare aceeasi banca are strategia sa recomande ofiterilor de credit sa indrume clientii de Prima Casa ca sa isi indrume parintii sa faca credit de consum tot la ei, cresterea avansului s-ar justifica din acest punct de vedere.

Iata deci cum riscurile statului cresc pe banii nostri si cum in loc ca acest program macar sa fie restrans, statul pompeaza si mai mult. Nu stiu din pacate situatia cu soldul total alocat, dar aceasta reducere cu 10% a garantiei desi este un pas mic, este unul bun. DACA insa este doar un prim pas si un semnal puternic pentru terminarea acestui dezastru de ale carui consecinte nu vom putea scapa.

2017 – anul creșterii dobânzilor

Am tot amanat sa scriu un articol de previziuni despre 2017, ca si sa fac obisnuita evaluare a previziunilor facute acum un an cu privire la anul 2016. Incep pe scurt cu prima urmand sa sar peste a doua, timpul fiind din ce in ce mai scurt, ca si motivatia.

In primul rand anul 2017 va fi clar determinat de Trump. Poate niciodata in ultimul timp, trendurile nu au fost la fel de legate de ce va face Trump, in mainile lui Trump putand sta orice scenariu intre o revenire spectaculoasa, si o cadere si mai fatala, poate chiar “the big one”.

Cu privire la UE, anul 2016 ne-a adus o mica mare supriza: Brexit, care desi pare o mica fisura in blocul UE, este de fapt un eveniment din categoria “un sut inapoi, un pas inainte”. Fara echilibrarea Marii Britanii, fara puterea si maretia acestei tari, fara istoria democratiei britanice si curajul euroscepticilor britanici care formau un echilibru si puneau piedici deraierilor eurocratilor cu porniri dictatoriale, UE are liber la “transformare”. In ce va consta aceasta transformare, ramane sa vedem. Cu privire la UE, 2017 ne poate aduce inca o mica mare surpriza in Germania si / sau in Italia unde avem alegeri. Dar nu cred ca lucrurile sunt inca scapate de sub control de tovarasii de la Bruxelles, unitatea prin haos fiind inca in desfasurare pe viteza accelerata inainte. Singurele sincope – ca sa le zicem asea – vor fi cel mult un mic bump pentru a produce in salt si mai mare inainte in unificarea fiscala – principala etapa care se urmareste in acest moment in UE.

Iata insa unde ne aflam la inceput de an:

  • SUA: crestere de salarii record de la 2009 incoace
  • UE: economia a terminat anul cu cea mai mare crestere din 2011
  • SUA: cresterea preturilor in imobiliare depaseste cresterea costului dobanzilor
  • SUA: productia de bunuri in SUA are o expansiune maxima  in 2 ani
  • Germania: inflatia revine intr-un ritm constant

Totul pare o victoria a keynesianismului, nu-i asa? Ne-am intors la normal, nu-i asa? Pana si in amarata Romanie – o tara irelevanta la coltul lumii, PIB-ul creste si salariul minim explodeaza.

Dincolo de aceste stiri insa, in 2016 indatorarea a crescut si ea la un ritm record. Nu va plictisesc cu cifre. Cert este ca intreaga economie globala a tras o betie nemaivazuta in ceea ce priveste indatorarea. Consecintele acestei indatorari se vor vedea insa in viitor. Anul 2016 a fost anul bunastarii: toti si-au schimbat masinile, bogatii au cumparat case si imobiliare fiind incurajati de dobanzile mici si de preturile mici la materiale de constructie, lumea a consumat. Totul pe credit. In continuare, va urma insa contractia: dupa betie, vine mahmureala.

De la directorii de companii listate la bursa care facand datorii (din canza dobanzilor mici) au cumparat inapoi actiunile in numele firmelor si au crescut astfel pretul actiunilor, avand astfel sansa sa para eroi in randul propriilor actionari, pana la guvernanti care isi ascund incompetenta si prostia de a stimula in continuare o crestere pe credit in spatele unor rezultate efemere cauzate de explozia consumului, toata lumea a redevenit optimista.

Singura certitudine in stiinta economica – ciclul – nu poate fi evitat. Precum ciclul anotimpurilor, ciclurile economice “iarta” greselile structurale in perioadele de boom si “taxeaza” lipsa masurilor anticiclice de acumulare si restructurare in perioadele optime, de crestere.

Trebuie totusi sa subliniem si sa accentuam: nu stim daca ciclul boom-ului s-a fumat deja. 2017 poate sa fie un an la fel de extravagant sau si mai expansiv decat 2016, chiar daca cresterea se va face in continuare pe credit si chiar daca sistemul financiar nu va fi inca restructurat fiind tinut pe linia de plutire de dobanzile negative.

Exista insa semne ca dobanzile vor incepe sa creasca in 2017, semnalul fiind dat de Fed in ultima luna a anului trecut. Sunt insa doar semne, Fed-ul calcandu-si prognoza si in 2016 cand de asemenea a preconizat 3 cresteri in 2016. Sa vedem insa care ar fi semnele, ce anume ar determina bancile centrale sa inceapa procesul cresterii dobanzilor.

Primul semnal de departe ar fi faptul ca cumparatorii de bonduri nu se mai multumesc cu dobanzi mici ci pun presiune, cerand dobanzi din ce in ce mai mari. De asemenea, guvernele nu mai pot justifica mentinerea dobanzilor mici, avand in vedere “revenirea” economica.

As face aici o mica paranteza. Este general acceptat ca bancile centrale pot manipula dobanzile si le pot tine jos. Aceasta este partial adevarat. Fed-ul poate sa cumpere obligatiunile guvernamentale pe termen scurt (2 ani) si sa mentina astfel o dobanda mica insa pe 10 ani nu are ce sa faca, dobanzile sunt reglate de piata, desi evident ca Fed-ul are o mica influenta de a mentine sub control si aceste dobanzi prin interschimbarea cu cele pe termen scurt.

Cu privire la Fed, in ciuda intentiilor si cvasi-independentei, un cuvant important il va avea de spus Trump. Trump are o un program de investitii fantasmagoric care presupunea indatorarea si mai mare a guvernului in vederea cresterii investitiilor si a reducerii taxelor. In plus, renuntarea la Obamacare va creste si mai mult cheltuielile guvernamentale de unde o crestere a investitiilor si a cheltuielilor coroborata cu o crestere a dobanzilor este fatala, plata dobanzilor fiind problematica chiar la nivelul actual de indatorare.

Iata deci cele doua presiuni din ambele parti asupra dobanzilor: Fed-ul si piata ar cam dori cresterea. Fed-ul oricat de mult ar dori intoarcerea la normal, nu prea poate sa o produca, de unde si pasii inceti, in trepte homeopate de 0,25%. Pe de alta parte, Trump are nevoie de bani care nu pot veni decat din indatorare.

Cu privire la celelalte banci centrale, acestea de obicei urmeaza trendul stabilit de Fed, desi BCE a ramas cu mult in urma la tiparnita din cauza rezistentei nemtilor. BCE mai are deci cel putin un pas doi de facut pentru a ajunge din urma Fed-ul. Desi BCE-ul are mari probleme cu multe banci mari, deleveraging-ul bancilor europene fiind cu mult in urma celor americane care au beneficiat de fonduri mult mai mari pentru a arunca sub pres gunoiul.

BCE-ul e de asteptat sa nu faca miscari prea bruste, avand in vedere alegerile din Germania si Italia, dar o crestere usoara nu este deloc imposibila, mai ales avand in vedere inflatia din Germania si spaima traditionala a nemtilor fata de inflatie. Daca Doamne-fereste! inflatia chiar incepe sa scoata coltii in zona Euro, nemtii o sa fie primii care sa il traga de ureche pe Draghi care fiind strans cu usa nu va avea incotro si va trebui sa faca un prim pas, chiar daca simbolic, sau homeopat, similar Fed-ului.

Iata deci cateva mari necunoscute, rezumate pe scurt:

  • se va tine Fed-ul de cuvant facand 3 cresteri care chiar daca infinitezimale (de 0,25) vor produce deja un trend si vor forta celelalte banci centrale sa ii urmeze?
  • daca da, cum va reusi Trump sa se tina de programul de investitii promis, costul dobanzilor fiind din ce in ce mai greu de purtat
  • va schimba si BCE macazul, avand in vedere ca dobanzile negative sunt deja o frana cel putin pentru nemti unde inflatia a repornit?
  • o eventuala intoarcerea a trendului dobanzilor la BCE va avea repercusiuni drastice in UE, mai ales pe porcusori, fie ei mai mici sau mai mari; Italia, Grecia, Spania chiar si Franta vor avea costuri insuportabile cu costurile, Italia doar ce a cumparat o banca Too Big To Fail, iar abia acum cateva luni Deutsche Bank era pe marginea prapastiei, nici macar din cauza dobanzilor;

Cu privire la noi, principala intrebare este daca guvernul va reusi sa vanda obligatiunile. Excesul de lichiditate pe piata interna pare sa creeze premizele unei expansiuni a datoriei suverane, insa sa nu uitam ca anul trecut o emisiune moderata a fost ratata, bancile zicand “nu, multumim, la pretul asta nu ne intereseaza”. Cursul chiar daca se va mentine constant, fiind garantat de buffer-ul de valuta de la BNR, o crestere de dobanzi in UE se va rasfrange amplificat in Romania, din cauza exodului capitalului. Dupa parerea mea, primul salt pe pozitiv la dobanzi in zona Euro va provoca mari socuri pe piata noastra, singura explicatie pentru excesul de lichiditati actual ar fi faptul ca bancile mama nu se grabesc cu returnarea profiturilor si de asemenea marile corporatii, preferand o dobanda de 1% la noi decat dobanzi zero sau negative in afara.

1 2 3 14