Ce a omis cvasi-oficiosul ziar al BNR-ului din bilanțul BCR pe 2015

Cvasi-oficiosul ziar de partid intitulat Bancherul – o fițuică în care mereu apar articole elogioase la adresa BNR-ului și e finanțată de bănci pentru a spăla pe creier populația – apare un articol (probabil comandat) în care “se face lumină” în bilanțul unei bănci pentru ca tot prostul să înțeleagă că și băncile își asumă riscuri.

Este uimitor câtă gargară ieftină care pute de la o poștă s-a putut scrie, ignorând alte două cifre esențiale pe care le-am adăugat eu cu roșu în poza de mai jos:

BILANT-BCR

NOTA: prin 5% din obligațiuni mă refer la cât a câștigat (minimal, că pe la5% s-a ajuns recent) BCR de pe spinarea statului. A se vedea și articolul anterior în care am explicat cum băncile pun obligațiunile gaj la BNR pe dobânzi infime și practic câștigă profit gratuit pe banii BNR-ului fără nici un risc (bine dacă pică statul, oricum băncile nu pică ca BNR are destul aur și în plus, vine și FMI-ul dacă e nevoie)

Și dacă ferocitatea cu care băncile se apără folosind propagandă ieftină nu vă sperie, iată încă o mostră de presă vândută băncilor din Ziarul Financiar al Băncilor:

zf

 

PS: este evident că băncile își asumă și ele risc, doar că ei pică din Titanic în bărcile de salvare pe când restul …

Cum a finanțat BNR băncile

Isărescu trage semnale de alarmă ca macrostabilitatea nu a ajuns încă jos, la firme și la oameni. Păi cum să ajungă dacă doar băncile au conexiune la amanetul magic numit BNR unde repo-urile costa mizilic și nu exista limită la obligațiuni guvernamentale.

Am mai explicat cum funcționează repo-urile. Pe scurt, BNR oferă credite la bănci și primește garanție obligațiuni guvernamentale. La credit le cere o dobândă mizilic (1% să zicem) și la oglibațiunile de la stat băncile câstigă 4% să zicem. Singura problemă ar fi că repo-urile sunt pe termen scurt pe când obligațiunile pe termen lung. Dar nu-i bai, nu contează, ideea e că băncile trebuie doar să fie atente să prelungească repo-urile pentru a fi acoperite.

Uneori, când e mai greu pentru bănci, sub stindardul macrostabilității financiare (să dăm lichidități la bănci, neamule) BNR nu doar că cere dobândă băncilor, ba chiar le oferă ea dobândă pentru ca chipurile băncile sa primească lichiditate și să dea credite la firme ca să facă firmele profit și să mărească salariile la angajați. Paradoxal, în astfel de operațiuni băncile câștigă o dată dobanda de la stat pentru obligațiuni și bonus, dobânda de la BNR pe plasamentele de ogligațiuni în schimbul cărora BNR le cere băncilor să primească bani. Asta e logica pe scurt, care acopera un sistem legal de stoarcere de bani din mașinuța de tipărit hârtii, reglementări și de pompat vrăjeli pentru neștiutori, numită BNR.

Unul dintre necunoscători este chiar si Piperea, care este de admirat prin disponibilitatea de a arăta cu degetul înspre bănci și mai ales înspre BNR. Din păcate omul trebuie ajutat de specialiști pentru a înțelege schemele complicate care sunt total imorale și la limita până și a reglementărilor interne. Cum explică de exemplu BNR când e nevoie de lichiditate și de ce trebuie încă o nouă emisiune de repo-uri?

Piperea bate apa în pio cu legea dării în plată (o lege aberantă) în loc să ceară legea falimentului și să aibă grijă că e una corectă, echitabilă, tunată cum trebuie la specificul pieții românești. Pentru că există riscul ca așa cum avem o Prima Casă care deși în aparență ajută creditacii, de fapt consecințele reale să fie contrare scopului legii.

Cu privire la ultima gogoașă cea cu RMO-urile este o pistă falsă: BNR poate să le micșoreze și să le mărească și asta nu afectează profiturile decât pe termen scurt. Însă unde sunt găuri mai târziu se vor vedea, indiferent de cât sunt RMO-urile. Însă la repo-uri problema este că BNR pompează lichiditate inutilă și oferă dobânzi prea frumoase băncilor culmea tocmai când acestea au nevoie (dupa emisiuni sau la expirări de emisiuni vechi).

Cum ar fi dacă eu mă duc la amanet, îmi depun toate bunurile, iau 1 mil de lei, îl depun la bancă unde iau 4% donbândă și apoi scot banii pe dobândă la expirare, mă duc și plătesc 1% la amanet? Și apoi prelungesc! Super-afacere, nu-i așa? Asta fac băncile cumpărând obligațiuni de la stat pe dobânzi mari și plasându-le garanție la BNR pentru obținerea de credite ale căror dobânzi sunt cu mult sub nivelul oferit de obligațiunile statului.

Ideea de bază a unei bănci naționale a fost ca statul să nu poată emite el direct moneda pentru că ar exista riscul inflației prin supratipărirea de hârtii. Iată că din lac am dat în puț: statuil emite câte obligațiuni vrea și moneda tiparită este și mai multă decât dacă ar emite direct, pentru că în emisiuni sunt incluse și dobânzile băncilor. Și cum trăim vremuri minunate în care inflația nu vrea să crească oricâți lei ar tipări Isărescu, toți sunt fericiți: și statul, și BNR și băncile. Isărescu însă știe că treaba e putredă dar nu vrea să cedeze nici el nici băncile: cere statului să nu facă deficit, dar el tipărește când băncile au nevoie de lichiditate ca să cumpere obligațiuni. Oare este cineva mai pervers în țara asta ca Isărescu?

Revolta băncilor este doar prima etapă

Oare care lege din istoricul recent a avut efecte nasoale încă înainte să fie adoptată? Eu unul nu îmi aduc aminte.

Personal, mărirea avansului, mi se pare însă un efect pervers pozitiv. Orice contracţie a creditului din orice motiv nu poate fi decât bună, în ideea că ne va feri de crash-ul viitor. După cum spunea şi Jim Rikards cu privire la Rusia, una e să cazi de la etajul 30 (cum ar fi SUA) şi alta e să cazi de la etajul 5 (cum ar fi Rusia). Altfel spus, de vreme ce crashul cel mare încă nu a venit şi ce s-a făcut momentan doar a amânat puţin mai în viitor efectele tsunami-ului, un avans mai mare acum va însemna o rată a falimentelor mai mică şi un număr de tragedii mai mic când barajul proptelilor băncilor centrale va cădea.

Am fost împotriva acestei legi din două principii:

  1. o lege nu se aplică retroactiv oricât de bună ar fi ea; un stat de drept şi o economie solidă nu se construiesc cu legi aplicate retroactiv;
  2. nu e treaba parlamentului să propună instrumentele financiare cele mai potrivite; deoarece parlamentarii habar nu au despre finanţe, nu este treaba lor să determine dacă e mai bine ca ipoteca să fie de ajuns pentru darea în plată sau banca să poată urmării clienţii nedeterminat; nu asta înseamnă protecţie; nu m-ar interesa atât de mult aspectul responsabilităţii dacă totuşi legea era bună; nu repet aici însă de ce legea e proastă şi e încă un pas la fel de prost ca si Prima Casă;

Adevărata protecţie a consumatorului de produse financiare din România ar trebui pornită cu profesionalizarea şi responsabilizarea organismelor de relementare: BNR şi ASF. Vedem haosul din asigurări în contrast cu salariile mizerabile şi sistemul mafiot prin care se fac angajările. Dar să nu ne amăgim: BNR nu e departe nici ea, acolo însă ajung doar personajele mai deocheate, care dau seamă nu la nivelul partidului ci unor foruri mai înalte.

Apropos de foruri înalte, sunt tare curios care e opinia şi poziţia conducătorilor, bineînţeles nu a păpuşilor de la Cotroceni sau Victoriei. Pentru că deocamdată nu am auzit nimic de la Ambasada SUA şi mesajele de la Comisia Europeană sunt gargara normală care vine din reflex la orice mişcare a vreunui minion, cum s-a întâmplat cu Ungaria.

Să revenim însă la responsabilitatea şi rolul parlamentului. Oricât de lipsiţi de pregătire şi cunoştinţe despre sistemul financiar, parlamentarii nu aveau cum să nu fie revoltaţi de lipsa legii falimentului. O bună perioadă de timp am crezut ca frâna la această lege sunt băncile care presează BNR-ul care presează parlamentul. Ori de data asta, parlamentarii au dovedit că pot să îl facă preş pe Isărescu de unde putem clar deduce că dacă aveau 2 neuroni, legea falimentului era de mult trecută şi condiţiile erau cinstite şi productive.

O lege a falimentului ar fi făcut inutilă actuala lege a dării în plată deoarece inechităţile şi dezechilibrele s-ar fi rezolvat prin faliment: singura cale de uscat putreziciunea întro economie de piaţă normală.

Karma finanţelor însă se răzbună şi asupra lui Mugurel şi asupra băncilor. S-au opus atâta timp  legii falimentului încât s-au trezit cu una de o sută de ori mai nasoală.

Să nu ne amăgim însă: vom vedea cât de nasoală e legea asta abia la anu’ pe vremea asta când vom vedea bilanţurile băncilor pe 2016. Eu am un pronostic: deşi oficial nu le e bine, băncile vor ieşi tot pe plus. În schimb, deflaţia din imobiliare va lovi puternic în domeniul construcţiilor şi va muşca din PIB. Nu mă hazardez să fac predicţii ce se va întâmpla dacă România va fi penalizată extern, fie de la UE, fie de la cine ştie ce curţi de justiţie, dupa cum ameninţă Suciu.

Ar mai fi de menţionat şi incapacitatea parlamentarilor de a înţelege efectele perverse şi destabilizatoare a legii Prima Casă în piaţă care propteşte aiurea preţurile oferind avantaje mult mai imense băncilor decât li se ia acum prin această lege. Nu m-ar mira deloc dacă rolul acestei legi ar fi tocmai să detensioneze sentimentele negative ale oamenilor cu privire la bănci. Cel puţin, după atâtea dezbateri, putem clar observa ura primară şi iraţională a multor actori care privesc băncile cu repulsie şi vor să le pedepsească fără a avea o perspectivă globală şi rece cară să identifice care sunt problemele reale şi ce măsuri reale de îmbunătăţire a problemelor evidente poate lua parlamentul. Ori din start Prima Casă trebuie eliminat din o mie de motive, în primul rând pentru că este o lege împotriva oamenilor (ţine sus preţurile tocmai la imobilele ieftine, la care aspira majoritatea românilor) şi oferă avantaje nejustificate băncilor (garanţii imense din buzunarul comun). Imaginaţi-vă ce ar insemna ca statul sa suporte RCA-ul tuturor şi să elimine acest cost de la oameni. Sume mult mai mari sunt blocate şi pompate în Prima Casă.

În concluzie, tot răul spre bine: decât să creeze un cadru legal solid, o piaţă normală, eficientă, concurenţială, echitabilă, oficialii noştri ca de fiecare dată dau cu bâta în baltă aiurea şi ne oferă surprize-surprize. Oricum, viaţa e frumoasă în România, de azi mai puţin însă pentru cei care lucrează în imobiliare şi în construcţii.

~ ~ ~ ~ ~ ~

Pe aceeaşi temă:

Problema cu băncile

În vremea revoluţiei oamenii răbufnesc şi focul revoluţionar loveşte în stânga şi în dreapta fără milă. Dreptatea este oarbă sau mai bine zis dreptatea orbeşte raţiunea şi orice revoluţie pune bazele unui noi catastrofe.

Aşa a fost cu revoluţia din decembrie care deşi putea să ne pună pe aceeaşi traiectorie cu Polonia sau Ungaria, ne-a pus pe aceeaşi traiectorie cu Bulgaria care deşi este mai bună decât traiectoria Albaniei, este totuşi un mare eşec.

Similar se va întâmpla cu revoluţia împotriva băncilor. Populismul politicienilor români are o nouă pârghie de manifestare, un nou teren de desfăşurare, de vreme ce măririle salariale s-au făcut, pensiile asemenea şi corupţia a fost eliminată. Ce altceva ar mai putea dezbate politicienii ca să atragă voturile boporului? Unirea cu Moldova? Păi aţi mai auzit ceva în presă despre unirea cu Moldova de când americanii au zis că chestia asta e propagandă rusească şi că există riscul manipulării opiniei publice de către ruşi? Până şi televiziunile au lăsat ciocul mic, la atenţionarea marelui prieten şi protector, nu doar politicienii.

Vom avea deci o campanie în care duşmanul comun vor fi băncile şi fiecare politician se va angaja în legi care de care mai spectaculoase prin care să facă dreptate. Paradoxal, victima acestui nou război va fi Isărescu, cel care a dormit în post zeci de ani în loc să îşi facă datoria şi să rezolve problemele la momentul oportun. Mă refer în primul rând la legea insolvenţei care ar fi creat un cadru normal şi promiţător de echilibrare a   relaţiei tumultuoase între creditacul român şi bancă. O relaţie bazată pe necunoaştere şi teamă de ambele părţi. Băncile au însă un atuu: pohta mioritică. Aistai pohta ce-am pohtit este sloganul oricărui român care vrea şi el casă, maşină,  smartphone şi plasmă la fel ca ale vecinului. Lungirea cât plapuma este mintea cea de pe urmă care vine când te-ai ars dar trece repede.

În esenţă sistemul bancar românesc are multe bube, în principal determinate de mediul economic şi social. România este totuşi o ţară mică cu capital puţin şi cu afinităţi socialiste. Capitalismul şi pieţele libere au fost preluate în România formal, aiurea, distorsionat – în etapa iniţiala – şi au evoluat cu malformaţii în perioada de maturizare, acumulând mai degrabă particularităţi odioase decât corecţii şi măcar ajustări care să ţină cont de specificul local şi social. Cu privire la mediul bancar, amintesc aici prima casă, monopolul schimbului valutar, slaba reglementare şi lipsa unui control riguros şi corect, finanţarea nediscreţionată a sistemului în momente dubioase, jocul politici mârşav al guvernatorului care se crede Dumnezeu şi nu de puţine ori folosea nuiaua cursului valutar petru a-i disciplina pe politicieni etc. În esenţă nu doar că Banca Naţională nu şi-a făcut datoria conform misiunii şi legilor proprii dar nici măcar devierile pe care şi le-a permis – nu au avut succes, nu au avut consistenţă, nu au urmărit principii solide şi obiective pe termen lung, cum ar fi crearea unei pieţe bancare libere reale, solide, rezistentă la riscuri şi volatilitate economico-financiară, ci doar BNR a făcut muncă de pompier al sistemului bancar, aruncând cu apa cu găleata din când în când peste un foc mocnit care oricând poate să se trasforme în ditamai incendiu în cazul unei mici furtuni.

Avem deci pe de o parte greşelile BNR-ului şi sistemul bancar putred care încă nu prea are multe în comun cu capitalismul şi pe de altă parte avem mânia poporului, observată şi monitorizată atent de politicieni în vederea folosirii acesteia ca materie prima de propagandă politică la următoarele alegeri. Rezultatele vor fi spectaculoase. Un crash va fi rezultatul cel mai fericit pentru că s-ar putea porni de la zero cu oameni noi. Din păcate, FMI va veni din nou şi îl va sprijini pe Isărescu, prin urmare singura daună va fi în curs, care va face un nou hop istoric. Dupa care lucrurile vor rămâne cum am stabilit, doar ca Isărescu va avea o şi mai mare putere pentru ca va spune: tovarăşi politicieni, v-am spus eu că nu e bine ce faceţi? Vina pentru incendiu va fi din nou pasată către alţii şi cel mai mare piroman îmbrăcat în haine de pompieri va scăpa şi de data asta şi va renaşte precum pasărea phoenix.

Ah, şi ceva nou: banco-tehnocraţii mai tineri sunt mult mai perverşi şi flegmatici decât Isărescu. De exemplu Lazea are portretul perfect pentru un viitor mic mogul al austerităţii care să îi scuipe pe români în faţă fără remuşcare:

Lazea, economistul sef al BNR, catre romani: Daca vreti sa traiti ca nemtii, nu puteti sa munciti ca grecii

Suntem ţara în care salariile au crescut cel mai repede, în condiţiile în care productivitatea nu face progrese de doi ani de zile şi dimpotrivă chiar s-a alterat

Valentin Lazea a spălat putina

 

Mărinică face legea. Dar chiar ţine el cu poporul?

Pentru că a pierdut alegerile la primărie, Mărinică a fost trimis de partid în parlament, unde a ajuns acum să apere drepturile poporului de jos ca un adevărat socialist ce este. Ei, mai contează că Mărinică e la PNL? Nu mai contează, câtă vreme poate şi el şi poate şi alţi colegi şi poate tot poporul este acum cu un picior în groapă din cauza băncilor blestemate care i-au momit pe cei sărmani că le aduc prosperitate când colo, le-au adus numai belele.

Când mitocani care au absolvit licee industriale renumite de construcţii din oraşe de provincie ajung să facă legea şi nu au habar de ce înseamnă unele principii legale cum ar fi principiul retroactivităţii care se aplică doar ca excepţie, nu ne putem aştepta la altceva decât la dezastru. Şi ce păcat: tocmai când economia în România începea să se mişte în ciuda piedicilor puse de stat prin supra-taxare şi lipsa persepctivelor cu privire la dezvoltarea infrastructurii care este deja supra-încărcată.

De altfel, deşi Mărinică (teoretic) a studiat dreptul, a uitat ce zice Constituţia cu privire la Universalitatea legii, dar să trecem peste asta, că oricum problema în sine este că în esenţă ce fac parlamentarii este un mare hei-rup în stilul clasic mioritic.

Nivelul cunoaşterii funcţionarii sistemului financiar în România este zero. Nu doar în rândul omului de rând sau al reporterilor, dar mai ales al parlamentarilor care chiar dacă nu sunt chiar atât de proşti pe cât par, nu au nici un interes să urmărească dezvoltarea unui sistem financiar solid, a unor pieţe libere pe toate sectoarele, inclusiv pe sectorul financiar.

Interesul parlamentarilor este în principal să asculte de cei care i-au trimis acolo (şefii, colegii cu dare de mână care le-au sponsorizat campania, firmele căpuşă etc). Când vin alegerile, parlamentarii au misiunea să facă gălăgie şi să arate boporului că merită să mai fie votaţi. Şi cum anul acesta salariile şi pensiile le-a mărit deja Ponta, iar guvernul este tehnocrat şi nu prea mai poate fi manipulat de partide pentru a da pomeni, singura şansă a parlamentarilor este să dea pomană prin legi. Şi ce pomană mai umflată decât această lege prin care li se dă impresia creditacilor că vor fi răzbunaţi pentru că băncile o să aibă şi ele de suferit.

Căci să fim serioşi: legea nu va ajuta pe omul de rând care şi-a luat o casă sau un apartament şi acum îi e greu să plătească rata. Românul e bun platnic şi chiar dacă şi-a luat super-ţeapă nu va renunţa la imobil chiar dacă e pe minus. De altfel, orice creditac îşi asumă din strart realitatea că dacă se aruncă la credit va plăti cel puţin dublu ce cumpără decât dacă ar mai aştepta. Dar, vrei să stai în rând cu propritarii – plăteşti, ce să faci! Deci vor beneficia de lege o mică minoritate, indiferent de cifrele şi statisticile prezentate.

Fenomenul în sine – căci putem denumi această lege un fenomen – este în esenţă o haiducie amatoristă prin care eroii salvatori – parlamentarii – în fapt taie macaroana celor cărora li se autodeclară ei salvatori. În realitate, băncile nu vor avea de suferit prea mult. Sau nu vor avea decât pe termen scurt. Pe termen mediu-lung, băncile, fiind indispensabile, oricum fac legea şi impun condiţiile. Asta nu înţeleg parlamentarii şi adepţii acestei legi.

Ca să evaluăm impactul legii, este infantil doar să calculăm cât la sută dintre creditaci vor apela la ea şi ce sume pot pierde băncile. Orice lege de impact asupra sistemului bancar trebuie privită prin prisma contextului în care ne aflăm. Iar contextul nu este deloc unul liniştitor, dar despre asta am mai discutat şi nu e nevoie să detaliem. Pe scurt, sistemul bancar românesc, stă să sară ca un dop. Indiferent însă de pierderi, băncile nu vor pica pentru că nu au voie să pice. Sub stindardul “macrostabilităţii” Isărescu va face ca şi până acum orice e nevoie pentru ca băncile să nu pice, fie legal, fie ilegal. Dar BNR oricum face legea (normele) deci parlamentarii au doar iluzia că ei pot face legea şi că pot da legi care să afecteze sistemul bancar în sensul găsirii unui echilibru între client şi bancă sau a rezolvării unor inechităţi mai vechi.

Să ne gândim oare la ce mecanisme are BNR-ul pentru a ajuta băncile să facă profituri nesimţite indiferent de cum merge economia sau de câţi bani circulă în sistem? Păi să vedem doar în ceea ce priveşte expunerea sistemului bancar la obligaţiunile de stat. Statul român, ca să se împrumute, trebuie să emita oglibaţiuni: fie în lei, fie în alte valute. De departe, cea mai facilă emisiune – din punct de vedere al statutlui – este cea în lei pentru că vinzi băncilor româneşti care nu trebuie să fie convinse că România este solvabilă în anul 2021 cum ar trebui să fie convinşi clienţii externi dacă emisiunea s-ar face în afară. Aşadar, băncilor le convine de minune orice emisiune pentru că:

  • câştigă sigur la dobândă (risc zero); de unde băncile scapă de chinul evaluării companiilor şi economiei româneşti în vederea finanţări
  • pot pune gaj la BNR obligaţiunile pentru a accesa credite mai ieftine decât dobânda obligaţiunilor (practic cumpără obligaţiunile pe credit de la BNR)

Ştie oare Mărinică despre mecanismele bancare care permit băncilor ca să facă profit sigur pe banii BNR şi să le doară undeva de legea dării în plată? Bineînţeles că Mărinică se crede erou că dă o lege împotriva băncilor nesimţite, pentru el nu are habar de multiplele modalităţi prin care băncile pot face bani în orice situaţie în cârdăşie cu BNR-ul. Am menţionat doar schema cu obligaţiunile de stat pentru că tocmai am aflat de o nouă emisiune de obligaţiuni de 500 mil euro. Şi apropos de BNR, dacă Mărinică crede ca BNR se supune parlamentului (săracul, aşa îi place lui să creadă), de ce nu întreabă BNR-ul cum e cu limitarea expunerii sistemului bancar la obligaţiunile suverane şi ce impact are aceasta NElimitare asupra creditării economiei – teoretic rolul principal al sistemului bancar. Aşadar, de ce nu îl întreabă Mărinică pe Olteanu în ce măsură BNR veghează la dezgheţarea creditării companiilor prin constrângerea băncilor să-şi diversifice sursele de profit şi să nu bage toţi banii (sau grosul lor) în scheme de finanţare super sigure şi super profitabile cum ar fi Prima Casă sau obligaţiunile de stat, sau de ce nu monopolul schimbului valutar pe sectorul corporate.

Efectele legii nu sunt greu de prevăzut dacă ne eliberăm de iluzii şi de populisme aiuristice. Deja s-a văzut ce au făcut unele bănci şi ignoranţii s-au grăbit să catalogheze blufare măsurile, ca şi cum băncilor le convine să piardă bani şi să se joace de-a bankingul: unele bănci au renunţat la Prima Casă şi altele au mărit avansul cerut la creditele ipotecare.

Se înţelege că legea va avea efecte în două direcţii: mărirea riscului pentru creditele viitoare şi creşterea costurilor pentru pierderile din creditele trecute, care pierderi vor fi recuperate de bănci prin mărirea costurilor la viitoarele credite. Ori deja la noi, la creditele ipotecare, există un spread imens între dobânda oficială de referinţă şi DAE-ul cerut de bănci. Dar ce zic eu de dobânda BNR, este spread mare între 1% care îl oferă băncile si 9% cât cer la DAE.

Să nu ne amăgim: băncile au învăţat să recupereze pierderile de pe creditele “neperformante” foarte uşor prin variile mecanisme oferite de BNR şi prin transferul costurilor către clienţi. De exemplu, BCR ia acum comision 5 lei dacă vrei să plăteşti furnizorii la ei. Şi dacă fiecare bancă şi-a găsit o cale proprie prin care să umple găurile cauzate de criză, toate băncile folosesc cursul de schimb – la care au monopol, mulţumită parlamentului şi BNR – pentru a realiza necesarul de profit.

Aşadar ca să închei pe scurt, voi enumera cele două efecte ale acestei legi:

  • mărirea penalizatoare a avansului la toate creditele (spread de risc pe toate produsele de creditare pentru a atenua impactul)
  • mărirea dobânzilor pe unele produse (evident pe imobiliare, dar şi pe altele) pentru recuperarea pierderilor cauzate de lege; se înţelege că efectul va fi variat în funcţie de bancă şi de specific şi cum trendul dobânzilor este în jos, creşterea costului nici măcar nu va fi sesizabilă, de unde perversiunea acestei legi în plată.

Ne aşteptăm aşadar, ca după intrarea legii, poate chiar să nu se întâmple nimic şi chiar să fie efecte pozitive, pentru ca oricum ochiul furtunii imploziei sistemului financiar actual, duce dobânzile în jos, iar băncile au lichiditate la discreţie, solvabilitatea oricum nu mai contează. Este clar că impactul dobânzilor negative şi al creşterii masei monetare domină peste impactul acestei legi care nu doar că nu va ajuta cu nimic, dar va permite băncilor să intre mult mai uşor pe piaţa imobiliară. La finalul cursei, oricum băncile vor deţine totul pentru că toţi banii care exista sunt în esenţă credit şi unde este acel loc minunat unde apare creditul?

 

Sistemul bancar italian – gata să sară ca un dop

O altă interceptare detaliază o conversaţie între Berlusconi şi Nicolas Sarkozy, în care liderul francez l-a avertizat pe omologul său italian, la vremea aceea, că sistemul bancar italian era pe cale să “sară ca un dop”. (sursa)

Avem această informaţie graţie wikileaks. Nu ştim data convorbirii, dar întrebarea nu e când, ci când nu a fost sistemul bancar italian gata să sară ca un dop. Mai contează însă, să vedem cum stă sistemul italian bancar în prezent:

30 IAN 2015 – Reuters – Guvernatorul Băncii Centrale a Italiei a cerut revizuirea noilor reguli europene care trec povara falimentelor bancare în spinarea deponenţilor, pe motiv că … deh, schimbarea trebuia să se facă mai lent.

Luarea de atitudine a italianului a venit după ce 4 bănci italiene mici au intrat la apă şi în loc să fie salvate de stat (ca până acum), au avut de pierdut acţionarii şi deţinătorii de obligaţiuni. Din fericire (din cât ştiu eu), nu s-a ajuns încă la deponenţi.

De altfel, în această privinţă, Draghi a fost acuzat la ultima conferinţă de presă că ar duce tratative secrete cu italienii pentru a le oferi condiţii privilegiate de împrumut de la BCE. Draghi a negat, evident.

Una dintre oile negre ale sistemului bancar italian este Banca Monte dei Paschi care are o rată a creditelor neperformante de 17% (!) – de 4 ori peste media europeană.

Dar, vai! La noi băncile au rata creditelor neperformante cu mult peste 17 … Oare şi sistemul bancar românesc este gata să sară ca un dop?

Vine primăvara: cresc preţurile la imobiliare

Deşi pe piaţa creditelor se anunţă iarna, pe piaţa imobiliară vine primăvara şi preţurile cresc. Cresc mai bine zis, preţurile la cerere, căci preţurile reale (la vânzare) nu putem ştii cum evoluează deoarece nu exista un indice real care să măsoare şi să ne indice cum stăm.

Ca o mică paranteză: menţionam într-un articol trecut că România este o ţară bananieră şi pentru că nu are o lege a falimentului personal. Tot un indicator la nivelului subdezvoltării infrastructurii este şi lipsa unui indice al imobiliarelor. Nu doar notarii se feresc să facă aşa ceva, deşi pe ei nu i-ar afecta cu nimic. Dar nici măcar băncile şi nici atât agenţiile imobiliare nu accepta ideea unei transparenţe şi informări corecte a publicului, tocmai din cauza amatorismului.

Sunt câteva bresle în România care încă nu s-au copt dupa 25 de ani de piaţă liberă. Cei care lucrează în aceste bresle sunt în general rataţi care au eşuat în altele sau independenţi care s-au lăcomit de fierbinţeala specifică domeniului în vremurile bune şi acum au rămas blocaţi în speranţe de mai bine. Mă refer bineinţeles la agenţiile imobiliare deşi aş mai putea enumera câteva bresele: dealerii de maşini second, contrucţiile, firmele de catering etc. Puţini realizează importanţa brandului în aceste domenii şi puţini considera profesie ceea ce fac. Puţini se văd în domeniul asta până la pensie, prin urmare nu contează onoarea, nu contează crearea unui nume bun, ci contează să-ţi ia banul acum, ce se întămplă după nu mai contează.

Am făcut ditamai paranteză ca să spun că un indice imobiliar corect, ar fi firesc şi ar ajuta pe toată lumea ca să se pozitioneze corect în piaţă: şi pe cumpărători, şi pe vânzători şi când cei doi sunt mulţumiţi nici agenţiile nu vor avea de pierdut. În schimb, în România agenţiile imobiliare nu au alt scop decât să-ţi ia comisionul cât mai repede şi cred că singura cale prin care pot face asta este să preia anunţurile din surse mai puţin populare şi să le reposteze pe alte surse, câştigând şi ei o boabă din neatenţia cumpărătorilor coroborată cu lenea sau nepriceperea vânzătorilor. Olx va elimina însă în curând agenţiile care nu realizează că ajutând olx (sau ziarele) să aibă content, îşi taie singuri creaca.

Aşadar lipsa unităţii, asocierii şi a profesionalismului, face ca agenţiile imobiliare să nu poată trece la un nivel profesional care să permită nu doar realizarea unui index imobiliar sau oferirea de un serviciu real clienţilor, dar prin participarea haotică în războiul anunţurilor imobiliare, agenţiile nu pot aduce nici o valoare adaugată în plus, prin urmare, nici nu vor câştiga nimic.

Ca un mic paradox, individualismul din bresla agenţilor imobiliari se vede şi prin abordările diferite pe care acestea le au la marea problema care este olx. De exemplu, majoritatea au început să posteze anunţurile fără a specifica o adresă exactă. În loc să zică Strada Ioana Radu, de exemplu, zic: în jurul Liceului Traian Vuia. Unele, pe langă adresă, modifică şi parametrii anunţului pentru a face imposibilă identificarea acestuia cu unul privat. De exemplu, unii modifica suprafaţa terenului, sau numărul de camere. Cea mai ciudată abordare, am găsit-o însă la o agenţie care în loc de fotografii postează scheme 3d (proiecţii) ale imobilelor. În aparenţă, intenţia este una de a oferi un plus valoare: teoretic printr-o schema, omul vede clar dacă îl interesează imobilul. Însă problema cu schema este că proporţiile sunt aleatorii, mărimile nu prea bat şi schema nu face decât să ofere câteva informaţii sumare care mai mult îi încurcă pe cumpărătorii care nu pot face abstracţie de dimensiuni. În plus, prin omisiunea pozelor cu locaţia, aspectul şi vecinătatea locaţiei, agenţiile par a fi căzute de pe lună dacă încă nu au înţeles ce contează pentru un cumpărător.

casa-agentie

De altfel, nu doar agenţiile nu-şi cunosc clienţii, ci şi unii vânzători te-ai gândi că nu ştiu ce vând mai întâi, o casă sau mobila din ea, sau florile din faţa casei care acoperă enervant detalii ale imobilului aflat la vânzare.

teddy-bear

A venit însă primăvara. Şi cum spun agenţii, primăvara preţurile cresc, deci dacă eşti cumpărător, grăbeşte-te, iar dacă eşti vânzător, ţine la preţ. Şi ca să te ajute şi ei, mai bagă 20-30% la preţul cerut de cumpărător, că dacă tot nu se vinde, măcar să vadă muşterii că preţurile cresc primăvara şi să se impacienteze.

Acum să vedem oare ce se va întâmpla această primăvară, care ne aduce mult aşteptata şi dorita lege a dării în plată, care va resuscita imobiliarele – speră nespecialiştii. Deci, legea nici nu a fost încă adoptată şi doua bănci au renunţat la Prima Casă, mărind totodată avansul. Au avertizat asta înainte şi câteva au acţionat deja. Blafează! afirmă încrezători ziariştii populişti ca şi cum totul ar fi un simplu joc pentru bănci. Cartel! strigă alţii, deşi BNR e de partea băncilor în această problemă.

Deci dacă preţul pe piaţa imobiliară este dat de cerere şi ofertă şi mare parte din achiziţii se fac pe credit, iar dacă mare parte din achiziţiile pe credit se fac prin Prima Casă, oare ce se va întâmpla această primavară, mai ales dupa ce legea va trece?

 

1 3 4 5 6 7 20