Category: Covid

Pe 14 februarie 2020, cand stirile zilei in Romanika erau spagile lui Beuran si cand desi mureau oameni de gripa, pe la noi in presa [1] si in sistemul medical inca nu se stia de Covid, iata ce spuneam: Propagarea in intreaga China si raspandirea in lume o sa ia ceva timp. Masurile de carantina au doar efectul incetinirii numarului celor afectati, in speranta ca vor putea sa trateze pe cei care sunt afectati mai mult. Carantina nu poate anihila virusul, nu poate “tine sub control” raspandirea si este doar chestiune de timp pana cand va fi ridicata. Sursa: China vom fi noi Articolul de atunci incepea cu 3 concluzii care inca sunt valabile: virusul se va raspandi in toata lumea; virusul va schimba viata noastra; scapa cine se pregateste; Virusul s-a cam raspandit in toata lumea, insa este inca in perioada initiala, de “prim contact”. Adica, daca ne uitam la cifrele din SUA care are destule cazuri raportat la populatie, cu 4.3 milioane cazuri la o populatie de 331 milioane, asta inseamna cam 1.2%. Daca suntem optimisti si consideram ca numarul real de cazuri este de 10 ori mai mare, avem cam 10%. Eu zic ca 10% e un prin contact, deci grosul impactului urmeaza. La noi este mult mai putin. Ca sa intelegem simplu ce inseamna prim contact, sa ne gandim cand mergem la dentist. 10% din durere este cam momentul initial cand dentistul se uita in gura, zgarma pe-acolo putin ca sa vada care e situatia si ne da cu anestezic. Partea nasoala abia urmeaza … Dar oare daca la expunerea la virus avem 10%, putem spune oare macar ca economic impactul cel mai dur a trecut? Aici, cred ca impactul este cu mult sub 10%, deoarece economia are mereu o intarziere. Daca comparam cu 2008, pe-atunci in 2008 in Romania economia inca duduia desi in SUA si in Europa criza lovise deja extrem de puternic, bancile falimentau si oamenii erau dati afara, Romania a avut insa 8.5% cresterea PIB-ului in 2008. Desi de data aceasta, totul s-a miscat mai repede, nu inseamna deloc ca o sa scapam mai repede de criza economica ci doar ca aceasta criza este mult mai nasoala ca cea din 2008. Dar sa vedem acum ce poate fi nou comparat cu articolul din februarie si cu ce spuneam atunci. Pai in primul rand, se pare ca virusul ar fi mai nasol decat o pandemie, adica o sa fie cu noi multe decenii. Cel putin, asa spun specialistii. Nu ca as avea eu prea multa incredere in specialist, dar fiind un virus nou, nu stim efectiv cum se comporta. Nu avem inca garantia ca imunitatea se pastreaza, nu avem speranta in vaccinuri, desi sunt nenumarate zvonuri si cei care rezista acum, nu au nicio garantie ca data viitoare cand vor lua virusul, vor trece la fel de usor. Pana si o gripa banala, ne loveste in mod diferit in fiecare an, in functie de cat de ranforsat este sistemul imunitar. Nu mai zic

M-am înșelat, se pare, cu prezicerile optimiste că al doilea val va fi sub primul și cu teoria ca virusul și-a epuizat virilitatea inițială prin consumarea canalelor de distribuție cele mai eficiente la primul impact. Această teorie mergea mână în mână cu teoria mea că carantina nu a afectat prea mult rata de răspândire, fiind oricum prea târzie față de impactul inițial cu virusul care a fost prezent cu mult înainte de așa-zisul “pacient zero”. Cifrele sunt deja concludente: record de cazuri noi, creștere continuă a mediei pe 7 zile de la începutul lunii iunie, creșterea procentului de pozitivitate la testele efectuate. În concluzie, matematica își intră în drepturi și creșterea va continua, probabil într-un mod similar Italiei. Există o asemănare drastică între starea populației din Italia la un număr de cazuri similar și feeling-ul (ca să nu zic altfel) românilor de acum. Vina o poartă evident autoritățile care au epuizat singura carte din mână pe care o aveau. Prin instituirea prea drastică și prea din timp a carantinei, au consumat capacitatea de răbdare și încredere a populației și acum suntem în chiloți în fața pandemiei. Trezirea nu se va face decât ca în Italia, când o să fie secerați dintre cei apropiați, deși dacă facem o paralela cu victimele accidentelor auto, speranțele sunt deșarte. La ce mă refer? Fiecare român fie are în portofoliul un accident pe muchie de cuțit, fie are rude/prieteni care au murit sau au omorât pe străzi. Cu toate acestea, stilul de condus al românilor este execrabil, direct proporțional cu respectul pentru viață (nu mai zic pentru nervii, timpul și stresul celuilalt). Deci, românii sunt din ce în ce mai convinși că totul este “o făcătură” și că virusul nu există. Prin urmare și purtarea măștii și toate celelalte măsuri de protecție sunt considerate o prostie. Cam la fel cum era în Italia la sfârșitul lui februarie și începutul lunii martie când teoriile conspiraționiste dominau și până când italienii nu au auzit fiecare de morți pe lângă ei, nu au acceptat că trebuie să facă ceva pentru a supraviețui. Singura speranță este poate că tulpinile proeminente actuale sunt aduse din afara, adică mai …. evoluate. Sau măcar că cele mai predispuse la răspândire vor domina pe celelalte. Aceasta deoarece există o relație invers proporțională între puterea de răspândire și rata mortalității. Este clar sper eu pentru toată lumea că cu cât o tulpină este mai mortală, omorându-și victimele, își taie singura creaca răspândirii. Acum, la rata mică de mortalitate (comparativ cu altele mai nasoale), coronavirusul apucă oricum să se răspândească și e posibil ca această relație să nu fie prea relevantă, deși din ce am văzut în afară, rata mortalității scade. Însă scăderea ratei mortalității poate avea multiple cauze: creșterea know-how-ului doctorilor, modificarea demografică a celor infectați (tinerii au ieșit primii și nu se mai tem) dar și schimbarea modului cum se fac statisticile. La ce să ne așteptăm? Nu mai reiau previziunile din articolele precedente, care sunt probabil câteva zeci. Din păcate, s-a terminat

Ca si in perioada de inceput a lunii Martie cand toata energia era focusata pe gasirea tuturor contactilor italianului care a fost pacientul zero, am impresia ca in aceasta perioada din nou energiile sunt consumate inutil pe obsesia cu mastile care nu garanteaza deloc reducerea numarului de cazuri si care are indeajuns de multe semne de intrebare si care de fapt nu poate fi impusa si cu cat se incearca impunerea ei cu atat creste rezistenta oamenilor. Este greu de spus insa care sa fie focusul acum cand traim in valul doi si cand nu stim nimic despre ce va urma: se va opri, va creste, va creste mult, etc. Numai dileme. Oare ce au facut insa autoritatile noastre pentru a incerca sa rezolve cat mai multe semne de intrebare, deoarece numai cunoscand un dusman putem sa luptam cat mai eficient cu el. Cate studii s-au facut si care sunt rezultatele cu privire la transmiterea intercomunitara la noi. Unde anume se transmite cel mai mult, ce concluzii s-au tras cu privire la focare? Care sunt focarele si de ce natura? Este un singur super-spreader care da la sute de oameni cum a fost cazul acelui securist sau sunt raspandiri in cadrul familiei? Sunt raspandiri in cadrul locului de munca? Intre cei infectati ce predomina? Folosesc acestia majoritatea mijloacele de transport? Etc, etc. Dar daca cautarea unui raspuns si raspunderea la aceste intrebari este munca grea si necesita cap, ce putem face cu puterile limitate intelectuale pe care le avem? Pai in primul rand putem sa incercam sa fim cat mai flexibili si sa ne adaptam la situatie. Ori inflexibilitatea masurilor “de lupta cu virusul” este groteasca. Pana si doctorii s-au saturat. Am o prietena doctora care lucreaza intr-un spital Covid (da, inca exista spitale in care sunt primiti pe sectiile bolilor pe care le au bolnavii Covid). La sectia ei unde lucreaza 3-4 doctori si asistentele corespunzatoare si unde aveau de obicei zeci de pacienti acum au un singur pacient. O irosire totala de resurse. A inceput sa aiba remuscari ca primeste peste o suta de milioane salariu lunar (caci … sporuri peste sporuri) si are grija doar de un om. Si situatia dureaza de ceva timp. E clar ca la inceput a fost frica ca poate ajungem si noi ca in Italia si a fost falsa speranta ca doua saptamani in casa o sa ne scape de virus. Dar evident ca calculele au fost proaste si solutiile gasite, focusate pe acordarea unei atentii cat mai mari virusului, au produs dezechilibre in celelalte domenii. Am putea spune o reactie alergica si la nivelul societatii la frica de un dusman atat de mic care totusi nu necesita ditamai strofocare cand se puteau gasi solutii si mai simple. Nici nu mai doresc sa intru in meandrele tunurilor financiare trase cu aceasta ocazie: achizitii peste achizitii de masti, geluri si alte prostii de astea. Statul nu face decat sa plateasca (ca doar avem bani) orice, oricum s-ar cumpara si de asemenea sa impuna

In general oamenii nu inteleg metoda stiintifica si cum se realizeaza progresele stiintifice: eliminand toate erorile, testand toate variantele, repetand succesele in cat mai multe situatii in speranta obtinerii aceluiasi rezultat. Metoda stiintifica este mult mai complexa decat descrisa mai sus, dar evident, stiinta nu inseamna deloc precizie, ci mai degraba un slalom printre probabilitati, presupuneri, scenarii, variante de lucru. Pana la precizia predictiilor, toata cercetarea stiintifica nu inseamna decat managementul erorilor. Paradoxal, compromiterea actuala a epidemilogilor se datoreaza tocmai succesului lor (aparent sau nu) in combaterea pandemiei. Facand initial unele scenarii dezastruoase, pe care probabil daca nu le faceau, politicienii nu reactionau si oamenii nu ascultau, au produs o reactie atat de puternica a societatii incat pandemia a fost suprimata – in majoritatea locurilor – pentru moment. Ca reactie, in loc sa primeasca aplauze, sunt acum tratati ca niste fricosi care sperie lumea avand interese ascunse. Evident vorbim aici de situatia generala, nu intram in amanunte, desi diavolul este in amanunte. In majoritatea tarilor, mai ales vazand ce se intampla in China, specialistii epidemiologi au dictat ce masuri trebuie luate pentru minimizarea riscurilor. Masuri care de altfel, in multe tari din Asia nu sunt prima data. Hong Kong, Japonia, Singapore sunt tari unde purtatul unei masti nu e deloc vazut ca limitarea drepturilor sau ca un act de obedienta rusinoasa fata de autoritate, ci din contra: oamenii poarta masti singuri, in perioadele de crestere a incidentei gripei normale, pentru a se proteja, pentru ca fiind societati mai tehnologizate ca altele, cu oamenii cu un IQ mai mare, facand asta probabil in urma sfaturilor doctorilor ani de-a lungul, s-au vazut efectele si oamenii au adoptat acest obicei al purtarii mastilor fara problema in prezent. Dar sa ne intoarcem la fenomenul pierderii increderii in autoritati – in general in autoritatile medicale. Succesul – deocamdata aparent, caci nu stim viitorul – din majoritatea tarilor (pentru ca inca sunt tari care urca pe curba si urca nasol) in lupta cu pandemia, coroborat cu presiunea masurilor epidemilogice a produs un fenomen ciudat: oamenii nu mai au incredere in specialisti si ignora recomandarile, ba chiar le iau in bataie de joc. In totalitate si peste tot! Nu ma refer la unele cazuri particulare, cum ar fi Romanika, unde cetatenii sunt cunoscuti pentru curajul pe care il au sa de dea curajosi dupa razboi, criticand si opunandu-se – moderat si mai ales vocal – autoritatii. In esenta, ce se uita este faptul ca in afara de sanatatea oamenilor, autoritatile nu doresc altceva. Ca pot exista exceptii de abuzuri si ca unele restrictii sunt implementate aiurea sau chiar sunt gafe in recomandarile oficiale si in comunicare, este altceva. Dar in esenta, statul nu vrea decat ca oamenilor sa le fie bine. In ce masura se pricep, in ce masura estimeaza riscurile medicale, in ce masura vad riscurile economice, asta e o cu totul alta discutie si de pe margine e usor sa vorbesti. Insa ei sunt acolo si au datoria ca sa faca ce considera ca e