Un dezastru anunțat

Nu este greu de prevăzut că la viitorul mare cutremur care va lovi România conform științei (chiar dacă știința imprecisă a fizicii pământului), vor muri mai mulți oameni decât trebuie.

Zilele acestea se sărbătoresc 2 ani de la Colectiv și revolta din acele momente din păcate încă nu a schimbat nimic în societatea noastră în ciuda evenimentelor și optimismului unora ca urmare a acestor evenimente. Presa tot trage semnale cu privire la incompetența și prostia autorităților în gestionarea crizei.

Evenimentul Colectiv, pe cât de tragic, a fost totuși unul izolat, cu puține victime. Cutremurul mare când va veni, va face însă mii de victime. Ca la orice cutremur, sunt două tipuri de victime: cele din momentul cutremurului (clădiri care cad, obiecte care zboară prin casă, tencuieli, cărămizi care se desprind și cad în cap la lume) și cele de după cutremur ca urmare a exploziilor de gaze, a focului, a infecțiilor etc.

Cele din a doua categorie sunt vieți care pot fi salvate într-un stat serios căruia îi pasă de viața cetățenilor și ia măsurile care trebuie când trebuie atât pentru a pregăti infrastructura și a rezolva problemele clare care sunt și care vor duce la pierderi sigure de multe vieți (clădiri cu bulină, infrastructură cu riscuri).

Din păcate, conducătorilor noștri nu le pasă de viitoarele victime, de vreme ce nu le-a păsat nici de victimele de la Colectiv când din teama de a arăta deficiențele și incapacitatea României de a trata bolnavii, au refuzat chiar ajutorul altor state care s-au oferit să ne ajute când a fost cazul.

Faptul că urgențele noastre nu sunt pregătite pentru următorul cutremur este dovedit cu fiecare furtună, mai ales în ultimul timp. Ieri a fost iar furtună în București și echipele de intervenții nu au făcut față, fiind multe evenimente unde nu a avut cine să se mai ducă, toți fiind prinși deja chemați pe teren. Dacă la o amărâtă de furtună nu facem față, unde în cel mai grav scenariu a căzut un acoperiș peste o mașină sau un pom stă să cadă, cum vom face față când vor fi zeci de clădiri căzute cu oameni îngropați în moluz care așteaptă să fie salvați și când nenumărate incendii vor izbucni în tot Bucureștiul?

Dar nu doar echipele de intervenție nu sunt pregătite, ci și spitalele și pompierii. În general nu sunt un adept al cheltuielilor și al extinderii aparatului bugetofag, însă este strigător la cer că partidul angajază plimbători de hârtii și directorași pe la tot felul de agenții și institute inutile și fără niciun rost din administratia publică dar și peste tot pe unde poate, pe când tocmai unde e nevoie, la pompieri, la ISU și la altele stăm atât de jalnic.

Paza bună trece primejdia rea, însă noi deși știm că urmează un cutremur mare care va face multe pagube, nu suntem pregătiți deloc și nu avem niciun plan. Iată deci de ce vom avea mii de morți și sute de mii de răniți care vor muri aiurea la viitorul cutremur, doar pentru că în loc să angajăm pompieri și să cumpărăm tot ce ne trebuie pentru viitorul cutremur care va veni sigur și va veni în curand, noi cumpărăm aiurea patrioate ca să nu mai zic de cât se fură cu salariile mărite ale tovarășilor și cu proiectele dedicate pentru companiile de partid.

Până să ne invadeze rușii, mai bine ar pregăti armata pentru intervenții specifice unui cutremur mare care distruge multe clădiri, dă jos cu poduri, produce incendii în fabrici, depozite sau în casele oamenilor.

Ce înseamnă dreptul la port-armă în situații de criză

Tweet-ul de ma jos este îndeajuns ca să arate ce înseamnă dreptul la port-armă

Pentru cei care nu înțeleg, iată explicația: pentru că a venit Irma, mare parte din Florida fiind evacuată, ca peste tot, și prin America sunt hoți care vor să dea lovitura. La astfel de femoneme meteorologice, din cauza neprevăzutului, există mereu o zonă buffer între teritorii aflate sub avertisment și ordin (recomandare) de evacuare și zonele unde chiar o să fie probleme atât de mari încât hoții să nu poată să iese la plimbare prin apele de pe stradă.

Cum forțele de ordine sunt acum focusate pe salvarea celor cu probleme, paza magazinelor este ultima lor grijă. Oportuniate pentru hoți. Nu tocmai, însă! Așa cum există hoți care au curajul să ignore avertismentele, tot așa există și cetățeni onești îndeajuns de nebuni să rămână în fața tăvălugului apelor și dacă tot nu mai sunt nevoiți să meargă la serviciu … iată cu ce se ocupă: fac miliții care mențin ordinea și siguranța bunurilor și a oamenilor.

Evident există un buffer și pe acest spațiu care delimitează bunele intenții cu relele intenții și există o dinamică în funcție de cum evoluează situația. Dacă Koreea de Nord dă cu EMP-ul și toată SUA rămâne fără power grid, lucrurile vor sta cu totul altfel. Dar până una alta, dreptul la port-armă nu va fi prea curând interzis în SUA …