De ce BITCOIN-ul poate atinge 60.000$

 Cryptocurrency and initial coin offering (ICO) expert Phillip Nunn made a prediction in January that Bitcoin would reach lows of $6,000 and highs of $60,000. Nunn recently reiterated his confidence in the prediction after the price of Bitcoin plummeted almost 18 percent last week. (Sursa)

Argumentele lui Nunn le puteti gasi la linkul sursa. Eu am insa o explicatie putin mai diferita.

Daca urmarim evolutia Bitcoinului de la caderea recenta (de la 7700 la 6700) se observa clar o rezistenta in jurul valorii de 6500. De altfel, la fiecare cadere de la varful bulei, se poate observa un pattern: caderea are loc intr-o zi dupa care in perioada urmatoare asistam la o cvasi-stagnare (miscari sideways).

Faptul ca Bitcoinul are aceste frane si pur si simplu nu merge inspre zero spune multe. Daca Bitcoinul ar fi doar un instrument speculativ si pretul ar fi arbitrar, determinat de hype, ce ar impiedica pretul sa mearga inspre zero? Ca pe orice instrument, franele caderii sunt cumparatorii. Faptul ca exista cumparatori la 6700, care pot pur si simplu sa franeze crash-ul, denota un interes puternic din partea unor cumparatori care isi permit sa determine poate chiar unde sa se opreasca caderea.

Da, asa cum zice Nunn, piata este mica, capitalizarea este infima comparativ cu alte piete financiare. Si da, intr-adevar, daca miliardarii lumii s-ar decide sa puna macar 1% in Bitcoin, pretul ar exploda. Daca nu ma insel, fie la articolul sursa citat mai sus, fie in alt articol, cineva facea si un calcul. Putem spune ca 1% investit in Bitcoin este un vis al cryptofililor insa dupa cum spune Ray Kurzweil, uneori noile tehnologii au o viteza de penetrare exponentiala: o tehnologie apare, are o oarecare adoptie pe aici, pe colo, preturile sunt inca mari, insa ulterior, pe masura ce noua tehnologie isi dovedeste avantajele, raspandirea este exploziva.

Contestatarii ar putea insa spune ca Bitcoin-ul a avut destul de mult timp pentru a dovedi daca se incadreaza in inventiile relevante care vor avea o viteza de raspandire exponentiala. Adevarul este insa ca este imposibil de determinat daca acest proces (de crestere exponentiala) a esuat in cazul Bictoinului sau ne aflam inca intr-o etapa initiala. Sunt multi factori pe care i-am putea enumera in categoria piedicilor care au franat adoptia Bitcoinului si nu se stie care dintre ei rezolvandu-se poate debloca starea actuala si produce mult-prezisa trecere la monedele crypto si revolutia sociala pe care aceasta o poate produce. Iata doar cateva dintre aceste posibile piedici enumerate aleator:

  • dificultatea folosirii wallet-urilor:  e posibil pur si simplu ca wallet-urile actuale sa nu fie inca indeajuns de usor de folosit de toata lumea; este clar ca adoptii initiali ai bitcoinului sunt pasionati de tehnologie si pot folosi cu usurinta wallet-urile actuale, fiind familiarizati cu conceptele legate de tranzactionarea bitcoinului si de blockchain; insa pana cand un wallet nu va fi indeajuns de usor de folosit pentru cei care nu stiu nimic despre bitcoin si doar vor sa cumpere si sa il foloseasca pentru plati, este posibil ca utilizarea bitcoinului si a altor monete sa fie inca restransa la un public limitat, pasionat de criptomonede;
  • teama de reglementatori: starea legala a criptomonedelor este inca extrem de variata de la o tara la alta tara si exista o dinamica a acceptarii si a interzicerii acestora care creaza unele retineri investitorilor mai ales a celor institutionali; insa cand Bictoinul va fi la fel de acceptat ca aurul si cand bancile nationale nu doar ca il vor accepta dar poate vor incepe sa faca si rezerve in Bitoin, este evident ca din ce in ce mai multi miliardari vor include Bitcoinul in bascketul lor de diversificare. Vor accepta insa bancile centrale sa isi taie singure creaca? Totul depinde de mama lor (BIS), daca le da semnalul sau nu;
  • lipsa infrastructurii: poate ca wallet-urile sunt deja ok si pote ca reglementarea nu e o problema, sau cel putin nu este peste tot; sa fie oare problema penetrarii faptul ca este totusi destul de dificil pentru un magazin sa integreze plata in bitcoini? Sa fie oare lipsa unor solutii de integrare a platilor choke-point-ul? Lipsa de programatori era o problema chiar inainte de aparitia criptomonedelor, iar in ziua de astazi cand tehnologia evolueaza atat de rapid este evident ca unele idei, chiar daca sunt revolutionare si chiar daca sunt open source, asteapta programatori care sa le duca mai departe; problema e cu atat mai grava cu cat exista o inflatie de criptomonede si de proiecte iar IPO-urile au supt grosul capacitatilor tocmai prin promisiunile financiare extraordinare; un programator care face un wallet poate castiga o suma frumoasa in timp, daca wallet-ul lui este adoptat, daca este apreciat si daca pretul este optim; dar cine sa dea bani pe un wallet cand exista atatea gratuite si cand oricum Bitcoinul are penetrarea pe care o are; insa un programator care este asociat intr-un IPO poate deveni milionar peste noapte

Daca Bitcoin-ul nu a ajuns la zero si inca ramane la valori cu 3 cifre astazi cand folosirea este ilmitata, cand penetrarea este pusa sub semnul intrebarii, cand in multe tari exista riscul interzicerii totale, ne putem imagina ca indiferent de rezolvarea problemelor enumerate mai sus, in cazul unor noi tensiuni pe piesele financiare si a cresterii interestului in Bitcoin ca instrument de pastrare a valorii investitionale, pretul sa explodeze. Este poate doar chestiune de timp pana cand un nou bulgare se va forma si poate este de-ajuns ca 1 din 1000 de miliardari sa investeasca a mia parte in Bitcoin pentru ca pretul sa creasca din nou si sa determine un interes din ce in ce mai sport din partea tuturor, care interes poate duce si la rezolvarea problemelor si la victoria finala.

 

Explozia deficitelor: deraierea controlata de la Euro

Isarescu s-a intalnit cu Dragnea si cu Valcov ca sa ii asigure ca o sa fie baiat cuminte si ca va tine cursul sub control. De mai multe ori, Isarescu a atentionat ca ceva trebuie sa crape la plocoanele oferite de partidul unic boporului: fie cursul, fie dobanzile.

Asta se poate insa intampla doar daca macaroana creditelor este taiata. Care credite? Ale statului, bineinteles: ministere, prefecturi, primarii, companii de stat, toate au nevoie de credite pentru ca programul de guvernare PSD este in esenta un dezmat pe credit.

Cata vreme creditele curg, nimic prea rau nu se poate intampla. Da, poate vor creste dobanzile nitel, pentru ca bancherii sunt lacomi si vor si ei marje de profit direct proportionale cu maririle salariilor la stat sau macar cu inflatia. De la cresterea dobanzilor pana la o criza este insa cale lunga, determinata mai ales de accesul pe pietele financiare internationale.

Ce se intampla in Romania acum, nu este nimic nou in balcani. Grecia a avut parte de un dezmat la cu totul alta scara in anii 2000 cand a aderat la euro. Ungaria a avut parte de el in anii 90 cand tovarasii de-acolo au invitat bancherii austrieci sa cumpere tot ce se putea in schimbul creditarii. Niciodata o tara din est nu va avea puterea sa aiba o strategie economica si o dezvoltare ca la carte, cum invata teoria economica, mai precis sustenabila, cum au de exemplu nemtii sau elvetienii, deoarece daca esticii ar avea populatii care sa gandeasca, vesticii ar emigra ei in est si nu invers.

Bineinteles asta nu iarta cu nimic situatia si daca sminteala trebuie sa vina, vai de cei prin care vine sminteala. Comparativ cu situatia actuala mi se pare interesant o paralela istorica poate putin deplasata, dar as dori sa o subliniez. Stefan cel Mare in relatiile cu marile puteri a ales independenta desi plata unui bir l-ar fi pus pe el personal intr-o situatie mult mai linistita si fara bataie de cap. In loc de zeci de razboaie cu turcii si cu altii, Stefan putea linistit sa plateasca birul si sa ramana conducator – pentru ca puternic si descurcaret in ale politicii era oricum, iar placut poporului se putea face si ca un domnitor “impaciuitor” cu turcii daca s-a putut face din postura de opozant al turcilor. Alegerea lui a fost insa una de strategie, Stefan avea viziunea unei tari independente, puternice si avea viziunea unui popor liber, independent si prosper. Acelasi lucru se intampla in ziua de astazi cu creditul: am putea alege sa nu ne dezvoltam pe credit si sa fim liberi si indepententi, punand boaba langa boaba la o crestere si la o prosperitate a copiilor si stramosilor nostri sau putem sa facem expunere maxima la credit, sa ne aruncam in carduri si in datorii cat cuprinde, lasand problema in spatele copiilor. Romanii de astazi au ales sa lase copiilor problema datoriei, desi la cata volatilitate este in zilele noastre, nu este deloc exclus ca tocmai cand ajung ei la pensie sa vina noi taieri de 25-30% ale pensiilor sau mai mari cum au fost in Grecia.

Ce vreau insa sa zic legat de deraierea de la Euro. Pentru a ne mentine in programul de aderare la euro, trebuie pastrat un deficit acceptabil (3% zic ei). Este clar ca Isarescu (ca si orice angajat al BNR) nu poate fi de acord cu trecerea la EURO insa nu o poate face public. Sa ne gandim putin: actual BNR este stat in stat: profituri, prime si alte de-astea, la discretie. Nimeni nu poate dicta BNR ce salarii poate da, ce prime poate da, pe cine poate angaja etc. Stat in stat la prime, stat in stat la delegatii, la protocoale, la angajari etc. Bineinteles, si din punct de vedere patriotic este logic ca un patriot nu poate fi pentru lepadarea de moneda proprie. Dar nu doar patriotii ci si economistii cu 2 neuroni pot realiza ca nu e un moment prea optim de trecere la o moneda toxica cum este EURO. Dupa mine, daca eu as avea puterea, as face trecerea la dolar: Romania sa nu mai poata tipari moneda si toate preturile, toate salariile sa fie in dolar. E mult mai cinstit si mai corect asa. Economia ar fi mult mai stabila si mai solida daca am trece la dolar.

Pacea facuta de Isarescu cu Dragnea este de fapt o strategie pe termen mediu/lung de deraiere de la EURO. Isarescu isi face treaba (in viziunea lui) tragand semnale de alarme si lasa deficitele sa creasca ca sa nu fie vina lui pentru neaderare. De altfel, daca nu ma insel eu, noi deja cam indeplinisem conditile de trecere dar altele au fost piedicile. Pacat! Speram ca PSD-ul macar sa ramana in istorie cu detronarea regelui neincoronat si de neclintiti al Romaniei care domneste mai mult decat Ceausescu. Sa ne rugam insa in continuare sa le suceasca Dumnezeu mintile si sa se certe intre ei. Macar Isarescu sa pice daca ciuma rosie oricum are un viitor stralucit in RSR. Haosul creativ care va urma detronarii regelui poate fi cenusa din care putem renaste peste 10-20 de ani.

Curs sau dobândă? De ce nu amândouă?

Amenintarea lui Isarescu este ca una din doua trebuie sa crape (la dezastrul produs de PSD): ori cursul, ori dobanzile. L-am criticat de prea multe ori pe Isarescu si in aceasta “saptamana pioasa” [1] ma voi rezuma la a-l face doar un soricel fricos care nu are cohones si ramane blocat in iluzia macrostabilitatii care a fost unul dintre pilonii ancorarii in mediocritate a tarii noastre in ultimii decenii.

Spun ca Isarescu este fricos deoarece in general in toate masurile pe care le ia si in felul cum gestioneaza aceast Titanic care sunt finantele Romaniei, este caracterizat de ceea ce unii amatori si papagali din presa numesc “prudenta”. Altfel spus, statul cu mainile in sus si asteptat ca lucrurile sa se rezolve de la sine, chiar daca asta inseamna frane si piedici puse economiei de piata si / sau hazarduri morale unde nu mai pot abtine sa nu mentionez faimoasele REPO-uri prin care BNR a tinut pe linia de plutire banci falimentare si putrede de credite date aiurea pentru ca unii directori si directorasi sa primeasca bonusuri babane, lucruri care s-au intamplat si prin alte parti lucru care insa nu il scuteste pe Mugurel de acest pacat.

Mai nou, Isarescu a demonstrat frica prin mentinerea dobanzii de referinta la ultima sedinta de miercuri. In ciuda gargarei pe care a tot facut-o atat impotriva guvernarii cat si impotriva bancilor care se ambitioneaza sa nu mareasca dobanzile la depozite si in aceeasi masura dau credite cu nemiluita crescand riscurile, Isarescu nu face ce trebuie si nu actioneaza ci doar “trage semnale”. Altfel spus, face gargara. Mai nou a inceput sa faca gargara intrand in dialog scris cu Dragnea.

Foarte usor BNR ar putea sa puna la punct guvernele, lansand atat cursul cat si dobanzile sa se duca acolo unde piata le cere. Piata ar regla astfel incompetenta guvernarii si tendindele comunistoide ale tovarasilor. Insa BNR prin politica monetara “prudenta” si prin manipularea cursului nu face decat – in ciuda declaratiilor – sa fie un buffer la catastrofele produse de o guvernare anti-capitalista ale caror efecte, multumita BNR & Isarescu se vor vedea cu nitzica intarziere, chiar daca in buna traditie mioridica cu efecte devastatoare, poate chiar mai devastatoare daca piata le-ar corecta in timp si ar fi lasata sa treaga semnalele de alarma cat mai repede, atunci cand prostia are loc. Nu doar ca lumea ar fi mai educata, dar presiunea in sistem nu s-ar acumula.

Criza in sistemul financiar e la fel ca cu cutremurele: se cumuleaza tensiune in scoarta si apoi face poc. Daca ai mici cutremure mai din timp, acestea mai elibereaza din tensiune, daca nu, o sa vedem la “cel mare” care e situatia reala.

Presiunea inflationista nu mai poate fi oprita si BNR greseste crunt punandu-si speranta ca tensiunile la nivel international actuale (razboiul tarifar, caderea bursei, criza obligatiunilor americane) pot face ca urata Romania sa para chiar draguta pentru investitori si sa avem parte de creditare in continuare in ciuda proastei guvernari. Isarescu (poate) crede ca investitorilor nu le pasa ca avem un guvern comunistu care mareste salariile ca sa castige voturi si apoi face credit ca sa le plateasca, si ca mai ales romanii cu bani – corigenti la materia investitii financiare – vor continua in continuare sa finanteze statul neavand alternative. Daca asa stau lucrurile, Isarescu se insala amarnic. Poate ca uratenia noastra este putin acoperita de problemele la nivel global, dar inflatia este un monstru mereu subestimat pe meleaguri mioritice. Intr-o situatie relativ similara in Rusia (ca si in Turcia), bancile centrale ale celor doua state au marit drastic dobanzile reusind cat de cat sa stinga focul si sa stabilizeze real economiile.

Intorcandu-ma la titlu, eu nu vad cum daca premiza este corecta  – guvernarea e dezastruoasa – se poate intampla doar una din cele doua: curs sau dobanzi si cum de nu vor exploda amandoua. Care sa fie mecanismele economice, financiare si care sa fie explicatia acestei iluzii? Sunt de acord ca asa ar vrea Isarescu sa se intampla si ca poate asa spera si guvernantii care cred ca si-asa avem prea putina datorie comparativ cu altii, deci mai putem sa tragem cateva linii de credit. Eu insa estimez ca vom asista la un joc de pase intre curs si dobanzi: azi vom auzi ca ROBORUL creste, maine vom vedea cursul marindu-se si el, poimaine vom auzi bancile inasprind conditiile, raspoimaine din nou cursul si tot asa.

Chiar daca BNR nu a marit dobanda la ultima sedinta, sa stam linistiti: un 0,25 sau 0,5 nu ar fi schimbat mare lucru. Oricum, probabil cand nu o sa aiba de ales, in sedinta de urgenta care va urma exploziei inflatiei si/sau cursului, BNR o sa mareasca dobanda cu doua cifre.

PS: o intrebare interesanta in comisia parlamentara care a interogat BNR ar fi fost: cand s-a intamplat sa creasca cursul si nu dobanzile sau viceversa in istoria post-comunista a Romaniei?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] Guvernatorul BNR, răspuns misterios pentru Liviu Dragnea

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

“Înainte de ultima şedinţă de politică monetară, analiştii de la ING au scris că “BNR se preface că luptă cu inflaţia, dar în acelaşi timp extinde condiţiile care susţin creditarea”, iar “această inconsistenţă în politici are costuri de credibilitate”. – Ziarul Bursa

Noul comunism

Puțin a facut presa tam-tam pe tema achizitiei de catre stat a pachetului majoritar la santierul naval din Mangalia. Mai toate ziarele s-au multumimt sa acopere sumar stirea si putine au tras semnale de alarma cu ce inseamna asta.

In argumentele tovarasilor bineinteles ca regasim gargara obsinuita si la care ne asteptam: obiectiv strategic, protejarea locurilor de munca, investitii si operatiuni strategice, blah, blah. Tot ce fac tovarasii prost este si va fi strategic, sa nu ne asteptam la altceva. Combinatele chimice ale lui Ceausescu erau si ele strategice si iata ca reusim sa traim mai bine ca pe vremea lui Ceausescu cu sub 10% din acele combinate.

Statul nu poate gestiona eficient nimic. Nici macar stransul impozitelor nu este gestionat eficient desi este principala activitate de care se ocupa guvernantii: jefuirea celor care produc si nu voteaza si pentru finantarea celor care nu produc dar voteaza.

Daca santierul naval era un obiectiv strategic, cu siguranta ca s-ar fi descurcat foarte bine si nu ar fi fost nevoie sa vina statul sa cumpere actiunile majoritare. Oricum vrajala cu obiectiv strategic este o minciuna gogonata care sa acopere adevaratul interes: evitarea unui mega-scandal care ar distruge PSD-ul in cazul intrarii in somaj a 2000 de oameni dintr-o data. Asa, cu restructurarile si “eficientizarile” vor fi dati afara treptat, probabil cu niste salarii compensatorii cum s-a intamplat cu minerii.

Adevarul este ca in ziua de astazi, nu oricine poate produce nave maritime. Asa cum nu oricine poate produce masini desi multi cred ca Dacia chiar produce masini. Dacia este cea mai proasta masina produsa in UE si existenta ei pe piata este datorata simplului motiv ca are niste investitori straini care au venit cu know-how, investitii si toate capacitatile necesare existentei unei afaceri intr-un mediu atat de competitiv cum este productia auto.

Dar nu doar productia auto ci tot ce se produce in ziua de astazi este extrm de competitiv, in sensul ca tehnologia evolueaza continuu, preturile scad continuu din cauza eficientelor aduse de tehnologie si de asemenea exista un defazaj in continua crestere intre capacitatea de productie si cea de consum. Este evident ca omenirea poate produce mult mai mult decat poate consuma din toate cele, de la paine, apa plata, haine si jucarii, pana la masini, avioan si evident nave maritime.

Ca sa rezisti pe piata astazi trebuie sa fii foarte bun, sa produci ieftin, sa fii la curent cu trendurile, sa ai acces la finantare, sa ai inovatie si sa ai marketing bun. Fara oricare dintre aceste cerinte (si poate din multe altele) nu se poate supravietui, tocmai din ce am enuntat in paragraful anterior: abundenta. Abundenta este o consecinta a tehnologiei si va fi o problema foarte mare pe viitor tocmai pentru ca va putea crea diferente din ce in ce mai mari intre cei care produc si cei care nu produc, punctul final la care se poate ajunge din acest conflict este Venezuela: cei care product au fugit prin alte tari si au ramas cei care au pistoale (armata) si cei care fiind saraci si prosti nu pot sa fuga.

Unul dintre cei mai mari producatori de nave maritime in ziua de astazi este Japonia. Japonia exceleaza nu doar la producerea de nave ci chiar la producerea de nave ecologice cu consum infim si care folosesc energie verde (solare si acumulatori). Pe langa aceasta inovatie si revolutie verde intr-un domeniu in care nu ne asteptam sa se renunte la disel prea curand, japonezii spre deosebire de romani, pot produce motoare si nave mult mai fiabile.

S-ar putea aduce contra-argumentul: dar noi nu concuram cu japonezii, poate noi facem nave pe care sa le vindem bulgarilor sau turcilor care nu au bani de navele ecologice ale japonezilor care poate se preteaza mai mult unor rute mari si unor exploatari intense, specifice rutelor de comert intens ale lumii. Poate navele japoneze sunt facute sa transporte toyote care sunt grele si multe nu ca daciile noastre, micute si care oricum nu prea ajung la Constanta pentru ca A2 se blocheaza de doua-trei ori pe luna iarna si cam toata vara e blocata de turistii care merg pe litoral.

Daca asa ar fi si daca exista piata si pentru navele proaste, de ce nu a reusit Daewoo sa puna pe picioare santierul fiind nevoie de interventia statului? Know-how-ul si finantele koreene au o limita la capacitatea de a realiza o sinergie cu haosul si nivelul mioritic. Fabrica de masini de la Craiova este un exemplu. A rezistat pana nu a mai rezistat. Masinile produse la Craiova ajunsesera mai scumpe ca masinile second aduse din afara care erau mult mai bune. De ce oare? Poate pentru ca muncitorul roman nu era constincios si facea multe greseli sau poate pentru ca koreenii nu au mai reusit sa aduca modele noi (desi erau sub licenta GM) si sa administreze cum trebuie afacerea? Nu stiu sa zic. Stiu insa ca aveam un var care lucra la Daewoo si care cand intarzia la serviciu sarea gardul pentru ca poarta se inchidea. Tot gardul il sarea si la intoarcerea cand vroia sa plece mai repede sau vroia sa fure. Deci putem spune ca da, koreenii nu erau in stare sa ii controleze bine pe români. La fel o fi si la Mangalia dar poate statul roman stie mai bine daca are incredere in muncitorii de la santierul naval si a investit banii romanilor pe o gaura neagra.

In final nu mai vreau decat sa mentionez cateva subiecte pe care le puteti cauta pentru a intelege si mai mult situatia din domeniu: belt road initiative, razboi tarifar SUA-CHINA, merge-ul franco-italian al celor mai mari santiere navale, etc. Toate sunt elemente care pun mari probleme in acest domeniu, ca sa nu mai zicem de marirea iminenta a dobanzilor.

Dracul nu e atat de negru insa daca guvernul stie mai mult decat stiu eu, in sensul ca poate se afla in negocieri cu alt cumparatori si a devenit actionar majoritar doar pentru o scurta perioada, pentru a putea termina negocierile in regula. Dar nu exista nicio stire in aceasta privinta.

Ce se poate întâmpla concret în cazul unei noi crize financiare?

Nu doar omul de rand, dar si iexpertii discuta – in general – despre o criza viitoare raportat la criza anterioara. Aceasta in conditiile in care oricum nici macar 1% din populatie (sau din experti) nu stiu ce a cauzat cu adevarat criza financiara, care sunt problemele de fond si care puteau sa fie consecintele crizei din 2008 care au fost evitate sau amanate pana la urmatoarea criza.

Exista confuzie pe mai multe niveluri ale intelegerii, de la istoria economiei, istoria crizelor si pana la terminologie. Imi aduc aminte ca acum cativa ani imi propusesem sa explic – atat cat inteleg eu – cativa termeni, cum ar fi de exemplu deleveraging. Nu am avut interesul sa continui acest serial (ca si altele) desi acum ne-ar fi fost la indemana. Iata acum insa explicate pe scurt cateva confuzii, inainte de a enumera si cateva elemente legate de ce se poate intampla concret.

O noua criza

O prima confuzie pe care doresc sa o combat este chiar una pe care uneori si eu o folosesc de buna voie (desi stiu ca este gresita) tocmai pentru ca oamenii sunt atat de familiari cu ea incat este imposibil sa te poti opune. Nu putem vorbi despre o noua criza, de vreme ce vechea criza nu a fost rezolvata. Tiparirea de bani si adancirea in credite si mai mari nu au insemnat deloc iesirea din criza (decat evident pentru o mana de oameni) ci din contra, tiparnita nu a facut decat sa amane consecintele, fiecare politician sau guvernator central sperand ca buba sa nu pocneasca in mandatul sau ci altul sa fie cel care trebuie sa dea ordin la armata sa iese pe strada ca sa opreasca oamenii sa se macelareasca intre ei cand toate bancile vor fi inchise si toata societatea bulversata de disparitia banului asa cum il stim si intoarcerea la troc.

Cresc dobanzile, creste euro

Poate de departe cea mai raspandita confuzie cu privire la noua criza in randul romanilor vine din comparatia cu ce s-a intamplat in 2008: explozia monedei si cresterea dobanzilor. Este firesc sa ne raportam la trecut si sa credem ca lucrurile se vor repeta, deoarece aceasta a fost experienta trecuta. Din pacate insa, aceste consecinte vor fi precum o durere de masea in cazul viitoarei crize: nasoala, dar care trece. Parerea mea este ca viitoarea criza va fi de magnitudinea unui cancer in metastaza. Cancerul exista deja, insa simptomele nu le simtim, caci cancerul nu doare din pacate. Sistemul financiar este bolnav de cancer in metastaza. Ce a mai ramas este decesul pacientului, iar acesta poate veni din diverse cauze. Asta inseamna ca finalul poate fi declansat de un spectru larg de probleme: criza actiunilor, criza creditelor, prabusirea actiunilor Duetsche Bank, iesirea Italiei din UE, un razboi cu Koreea de Nord, renuntarea Chinei de reinnoire a bondurilor americane, acceptarea de catre OPEC a petro-yuan-ului, hyperinflatie in SUA etc.

Criza financiara – Doar financiara?

Criza viitoare nu va fi atat financiara cat va fi una sistemica: a monedei, a economiei, a creditului, a societatii in general. Mormanul de datorie care se cumuleaza in ritm accelerat pana in momentul in care va lua foc poate afecta pe toti si pe toate.

Sa trecem acum la cateva elemente concrete care se pot intampla, fie in etapele anterioare ale declansarii crash-ului final (care si acesta poate fi interpretat in diferite feluri, in functie de intensitate si amplitudine, adica pe cine afecteaza si in ce masura), fie in ochiul furtunii

Prabusirea pretului actiunilor

De departe, cel mai usor de observat si inteles fenomen. Trecem peste caderea de luni si ne referim la ce se poate intampla in general in cazul unui crash masiv al actiunilor. In primul rand, vor avea de suferit investitorii si pierderile vor produce dezechilibre si pe alte piete. Desi luni, piata forex nu a fost afectata decat prin volum, cel putin spaima prin care trec investitorii pe actiuni, se propaga in toate celelalte instrumente financiare cum ar fi obligatiunile, creditele, asigurarile, pensiile, fondurile de investitii etc.

Cresterea dobanzilor

Pentru a rezolva criza creditelor in 2008, bancile centrale au tiparit bani si au dat dobanzile jos. In continuare, statele au preluat datoriile private ale companiilor si bancilor (in loc sa le lase sa falimenteze ca sa lase piata sa decida cine merita si cine nu merita sa supravietuiasca). Cat timp vor putea bancile centrale sa mentina dobanzile scazute este un mister. Pe de o parte nu pot creste dobanzile de referinta deoarece aceasta ar afecta statele care traiesc din deficite imense si au rate imense de platit (Japonia plateste deja 40% din PIB pe plata ratelor la credite, in conditiile de dobanzi zero!). Pe de alta parte, daca nu le cresc, investitorii nu mai cumpara obligatiuni, randamentele la bonduri explodeaza si piata obligatiunilor care este cu ordine de magnitudine mai mare decat piata actiunilor sau cea forex poate ingheta peste noapte cu consecinte fatale atat pentru investitori cat mai ales pentru emitenti. In ultima instanta, bancile centrale pot si centra pot si da cu capul si nu te putine ori au facut asta (din nou a se vedea Japonia unde Banca Centrala Japoneza a inceput sa cumpere si actiuni cu banii pe care ii tipareste, pentru a mentine cat de cat o minima inflatie). Insa cand investitorii nu mai au incredere in moneda si incep sa cumpere orice altceva decat hartii, bancile nu mai pot sa joace singure, asa cum un profesor care tine lectia intr-o clasa goala realizeaza si el ca nu are niciun sens ce face, nu ajuta cu nimic pe elevi ca el preda, daca elevii nu mai sunt in clasa.

Caderea bancilor

Desi in Romania in 2008 (si dupa) nu a picat nicio banca in ciuda faptului ca in strainatate aceasta s-a intamplat, caderea bancilor este inca o spaima extrema mai ales a invetitorilor romani. In ciuda existentei fondului de garantare, stim ca acesta acopera o mica fractiune a totalitatii depozitelor si exista un risc masiv ca in caz de bankrun, multe banci sa nu faca fata retragerilor, stiut fiind ca banii depusi in banca sunt imediat transformati in credite si linistea investitorilor este in prezent adormita cu iluzia ca toti cei care au luat credite cu nemiluita in acesti din urma ani cand dezmatul probabil a depasit perioada pre-2008, vor reusi sa fata fata ratelor cand dobanzile vor exploda. Caderea bancilor este un fenomen care s-a intamplat in 2008 in alte tari si se poate intampla si in viitor. In prezent, exista un risc extrem ca o banca foarte mare sa pice – Deutsche Bank – al carei pret la bursa este tinut pe linia de plutire cu eforturi majore din partea statului german si a BCE-ului, banca avand de mult timp probleme nenumarate. De altfel, dupa caderea de luni, pretul DB a inceput sa o ia in jos drastic, de la 15.40 EUR la inceputul lunii la 13.10 in prezent. O valoare sub 10 va solicita noi giumbuslucuri din partea BCE-ului si a nemtilor ca sa mentina iluzia ca DB este too big to fail.

Limitarea retragerilor

Poate mai apropiata geografic de noi decat caderea bancilor, fenomenul limitarii retragerilor de la bancomate este unul cunosct de romani prin experienta grecilor sau a cipriotilor. Daca in 2008 (si ulterior) banci au cazut doar prin Italia, Austria sau Marea Britanie si efectele asupra micilor deponenti nu sunt prea cunoscute pe la noi (deoarece probabil nu au prea fost, fondurile de garantare facand fata pe-acolo), nu la fel stam cand vine vorba de limitarile extragerilor la bancomate. Surprinzator, grecii s-au adaptat destul de repede la aceasta problema si in loc sa sparga geamurile la banci sau sa protesteze sa dea jos guvernul, stateau cuminti la coada, semn ca foarte probabil inainte ca o banca sa pice, factorii decidenti vor impune limitarea retragerilor. Atat la noi cat si oriunde.

Cresterea impozitelor

Mai putin discutat si tratat subiect, atat la noi cat si in SUA unde Trump chiar incearca sa elimine unele impozite sau sa ofere unele reduceri de taxe, o crestere a impozitelor ar ajuta statele sa abordeze (cel putin) chestiunea deficitului. Am mai intalnit aceasta tentativa de rezolvare a crizei in ceea ce a fost generic denumit austeritate si care a fost impusa de europeni grecilor pentru a-i tine pe linia de plutire. Orice poate ajuta statele sa micsoreze deficitele este de ajutor si poate deplasa in viitor momentul de declansarea a imploziei finale. Realitatea insa ne arata ca desi am trecut printr-o perioada relativ calma din punct de vedere al aparitiei vreunei probleme iminente pe pietele financiare, niciun guvern nu a tatonat cu ideea austeritatii, ci din contra. In general, pastila austeritatii este o clisma pe care cei puternici o aplica celor slabi in momentul crizei, pentru a-si testa sferele de influenta si pentru a arata ca fac ceva, oricat de mic si nesemnificativ.

Inflatia

Trilioane de bani tiparite in toata lumea, trilioane de dolari, euro, yeni si alte monede desi sunt in format electronic, au fost tipariti si exista in economie. Deocamdata au umflat preturile actiunilor, preturile altor instrumente financiare, inclusiv excentricele criptomonede care s-au umflat mai mult decat o ciuperca a unei explozii nucleare. Inevitabil, acesti bani vor trece in economia reala si vor impinge preturile in sus. Marele semn de intrebare este in ce ritm, avand mereu in atentie in ce masura inflatia poate scapa de sub control si se poate transforma intr-o hyperinflatie devastatoare.

Aceste prime si simpliste efecte ale unei viitoare crize sunt insa raul cel mai mic. Despre ce poate urma imploziei, poate intr-un articol viitor.

 

Are sau nu are imparatul haine?

Dupa o zi in care actiunile si-au revenit, marea intrebare care ramane este: a fost aceasta doar o corectie sau caderea de luni a fost doar scanteia care aprinde dinamita si deocamdata, doar a inceput fitilul sa ia foc? Sau, altfel spus, imparatul are sau nu are haine?

Prin imparatul in acest context m-as referi la intreaga politica a Fed-ului de quantitative easing, politica impusa si altor banci centrale de Bush care a declarat de mai multe ori ca “cine nu este cu noi este impotriva noastra”. Si desi a facut-o in contextul luptei impotriva terorismului, ne dam seama ca bancile centrale europene nu aveau de ales decat sa urmeze strategia propusa de Fed. Cel putin BCE a fost legata la maini, deoarece multe banci europene aveau datorii imense in dolari si in gaura de lichiditate creata, BCE nu le putea ajuta prin tiparirea rapida de euro de vreme ce BCE nu tipareste dolari. Solutia a fost tiparirea de euro si swap-ul cu Fed-ul, de unde americanii se lauda adeseori ca in criza din 2008 ei au salvat si bancile europene.

Si mai concret, intrebarea cu privire la hainele imparatului este daca QE-ul a avut succes si o viitoare crestere a dobanzii va fi tolerata de piete fara probleme fara consecinte dezastruoase care reies deocamdata din calculele matematice. O crestere a dobanzii va insemna o povara si mai marita pe rata creditelor. Si cum toata lumea are credit, de la cetateni pana la companii, institutii, guverne, plata ratelor va suge din nou lichiditate in cazul fericit in care nu se va declansa din nou un domino al falimentelor.

Traim intr-o lume magica in care pana si matematica poate fi ignorata, 1 cu 1 nu fac intotdeauna 2 sau poate fac 2, dar peste 100 de ani, deocamdata pot sa faca tot 1, desi e anormal, dar ne sta in putere sa credem si trebuie sa fim optimisti, caci daca 1 + 1 ar face 2 cum spune matematica, ar insemna sa nu mai tiparim bani, sa nu mai facem credite, sa taiem drastic salarii si cheltuieli si poate chiar sa renuntam la sistemul financiar actual care este un esenta un mare caritas.

Rezultatele economice din SUA pot sa confirme sau sa infirme cel mult niste perspective optimiste, insa nu vor fi indeajuns de semnificative pentru a stinge fitilul aprins. Noul presedinte al Fed-ului nu a declarat inca nimic, cu privire la viitoarea marire a dobanzii insa, acum, nebun sa fii sa crezi ca nu o sa se foloseasca de aceasta “corectie” (ei ii vor spune corectie, evident) ca sa evite cresteri, ba poate chiar sa pompeze lichiditate prin alte mijloace, “ca sa evite turbulentele”. Oricum nimeni nu se mai asteapta sau daca se asteapta la cresteri se asteapta la trepte homeopatice, desi oricum au fost homeopatice si pana acum, insa macar exista speranta unei accelerari cel putin a pasilor daca nu a amplitudinii [1].

Cu toata revenirea de marti, efectele socului inca urmeaza sa fie resimtite si vom auzi de falimente destul de spectaculoase. Cata vreme pietele financiare se gasesc intr-o stare de tensiune crescuta si cata vreme intreaga economie mondiala subjugata total toanelor de pe pietele financiare – multumim bancilor centrale pentru distrugerea pietelor si subjucarea economiei reale finantelor si bancherilor – este doar o chestiune de unde si cand se aprinde scanteia nu de cat de mare o sa fie focul. De vreme ce toata padurea este plina de uscaturi si toata revenirea nu este decat o mare minciuna, nu poate exista alta consecinta a unui viitor incendiu: distrugere totala.

Si ce se mai poate intampla ca un asemenea incendiu sa devasteze Imperiul? Poate ca un foc preventiv ar fi de-ajutor, asa cum pompierii folosesc unele incendii provocate si controlate pentru a combate incendiile de paduri pe teritorii mari in vremuri de caldura si uscaciune sporita. Prin urmare, iata ce aflam: China muta 300.000 de soldati la granita cu Koreea de Nord in pregatire pentru un potential razboi. Stim ca Trump a declarat ca nu va spune ce are de facut si ca mai ales miscarile armatei si strategia folosita o sa fie secrete pentru a surprinde inamicul. Ba sunt unii (Peter Schiff de ex) care spun ca si aceasta cadere a actiunilor ar fi produsa tot de Fed pentru a dezumfla putin bula care s-a umflat prea mult si poate pune probleme prea mari ulterior. Ma indoiesc insa ca oricat de capabili si potenti s-ar crede gamerii de la butoanele masinutelor de manipulare a burselor ar avea curajul sa se joace cu chestii atat de riscante, stiut fiind ca haosul este incontrolabil si asa cum o jungla nu poate fi cucerita cu un portavion, nici pietele care sunt puternic dominate de o componenta psihologica nu pot fi controlate si contagiunea nu poate fi oprita.

Corectie sau nu, crashul de luni ne-a reamintit ca o noua recesiune – cel putin – poate sa apara oricand, ciclurile sunt inevitabile si de la criza creditelor din 2008 au trecut deja destui ani, cu mult peste perioada binestiuta de 8 ani in care loveste o receziune (anterior de 2008 a fost criza dotcom din anul 2000).

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

[1] Market tumble throws Fed rate hike schedule into question

 

Crash pe burse

Azi (marți) a fost măcel pe burse. Indicele american Dow Jones a pierdut peste 1600 de puncte – record istoric de cădere intraday chiar la 2-3 zile de la numirea noului director al Fed-ului –  Jerome Powell. Alte piețe au fost contaminate, cel mai rău fiind japonezii care au căzut 7.19%.

Crash-ul a ras creșterile din 2018 ale indicilor americani, pe fondul temerilor de inflație și a creșterii randamentelor la tranzacționarea bondurilor americane, în pragul unui nou shut-down al guvernului american.

Îmi este imposibil să comentez orice cu privire la acest crash, șanse egale fiind în acest moment pentru toate scenariile de la o revenire spectaculoasă mâine (de ce nu? – fundamentele oricum nu există pentru prețurile ridicate) până la o continuare a pierderilor și o evaporare rapidă a lichidității, caz în care merită să ascultăm de sfatul unui comentator pe Zerohedge:

Quick run to the bank ATM to snatch out $500 in order? (sursa)

Bineînțeles, asta pentru cine are ce să scoată că oricum majoritatea românilor trăiesc pe credit și vor simți acest crash de astăzi abia peste câteva săptămâni când o să vina FMI-ul în vizită pe la noi.

Interesantă mi se pare profeția lui Peter Schiff, care atrăgea un semnal de alarmă acum 4 zile că următorul Black Monday poate să nu vină în octombrie ci în februarie, poate chiar în viitoarea luni (el a postat vineri videoclipul youtube):

Că prețurile la acțiuni erau prea mari, toată lumea știa. Că politica Fed-ului a eșuat, puțini sunt conștienți. Ce înseamnă că politica Fed-ului a eșuat și care vor fi consecințele, și mai puțini au habar.

Trăim vremuri interesante și există mari oportunități și mari riscuri. Important cred că este să avem curent și apă că în rest ne vom descurca și fără bănci, doar avem experiența tichetelor de pâine și a economiei paralele.

Căderea dolarului în primul an Trump

dolarul pe ultimii 3 ani

În exemplificarea celor spuse în articolul anterior, m-am gandit să postez aceste charturi care face cât o mie de vorbe.

Deasupra avem USD Index (un baschet de perechi ale dolarului cu cele mai importante valute în diverse ponderi). Perioada este ultimii 3 ani, dolarul căzând de la 100.56 la 88.85 astăzi. Dupa cum vedem, în ultimii 3 ani, nu a mai cazut prea des nici măcar sub 95.

Să vedem acum cum a evoluat dobânda de referință

Dobanda FED – chart de la seeitmarket.com

 

După cum putem vedea, deși dobânda a crescut, dolarul a căzut. Total pe invers. De ce? În principal, lichiditățile s-au dus nu pe cash ci pe acțiuni din cauza posibilelor reduceri de taxe care ar mări profiturile companiilor și ar revigora economia. Economia este o bestie ciudată, sensibilă la percepții și la psihologie. Fără niciun fundament. acțiunile au crescut la niveluri record privind orice indicator fundamental. Această exuberanță nu poate fi explicată decât prin încrederea investitorilor în politicile lui Trump și în revenirea economiei americani. Totul s-a făcut fără prea multe măsuri legislative, deși Trump se laudă că a redus birocrația prin eliminarea ordonanțelor lui Obama care reglementau diverse domenii și care au ajuns la scadență, nemaifiind prelungite în ciuda opoziției.

Sistemul american este astfel construit încât un președinte nou nu poate să radă tot ce a lăsat în urmă cel dinaintea sa, de aceea Trump a fost oarecum legat la mâini. Dacă totul a fost spre bine sau este doar strigătul de lebăbă înaintea marelui crash rămâne încă un semn de întrebare pentru mine.

Cum se poate desfășura un război economic SUA vs UE?

A trecut un an de președenție Trump și apocalipsa încă nu a venit. Avem gogoașa cu implicarea Rusiei în alegeri, mesajele lui Trump de pe Twitter care săptămânal lansează o bombă, cearta continuă cu presa, mișcările anti-globaliste și cu iz de propagandă pe care Trump le-a făcut în privința taxelor vamale, amenințările repetate cu taxe pentru chinezi, care au rămas verbale și faptic nu a făcut mare lucru etc.

În SUA se întâmplă însă chestii și din ce în ce mai mulți încep să recunoască un oarecare succes economic al lui Trump. Este binecunoscută imaginea de mare negociator pe care o are în ochii unora care explică exagerările lui prin tehnici de negociere împrumutate din business și din strategii agresive prin care ceri ceva imposibil ca să obții măcar ceva. De exemplu, în cazul Koreei de Nord, Trump amenința cu războiul pe koreeni dar a obținut măcar să nu mai facă Rocket Man experimente. Sau în cazul Chinei, Trump amenința cu introducerea taxelor vamale și alte de-astea dar nu a băgat taxe decât pentru câteva categorii de produse mai mult sau mai puțin relevante pentru economia americană, cum ar fi panourile solare. Taxarea panourilor solare de la chinezi este din punctul meu de vedere o prostie de vreme ce oricum producătorii locali au fost de mult eliminați. Însă e posibil ca prin asta Trump să ajute noi companii să ia în considerare mutarea de fabrici din China sau pornirea de la zero, deși peste 10 ani de experiență și investiții majorie făcute de chinezi și germani sunt greu de recuperat de către americani.

La un an de Trump, dolarul a evoluat de la cvasi paritate cu euro la 1.25, adică o devalorizare cu 25%, în condițiile dublării dobânzii în acest an de la 0.75 la 1.5. Mărirea dobânzii trebuia teoretic să întărească dolarul. În schimb, dolarul a picat în ciuda faptului că Fed-ul a fost cam singura mare bancă centrală care a mărit dobânzile (de cealaltă parte având BCE și Japonia unde dobânzile sunt pe zero sau chiar real negative de prin 2016, cele două bănci neavând curajul măcar să mărească nici măcar cu o iotă, ba chiar continuând politicile de expansiune a capitalului prin achiziția nu doar a bondurilor dar și a altor instrumente cum ar fi acțiunile – o premieră).

Nu doar dolarul arată foarte bine (din punctul de vedere al exporturilor și al stimulării economiei americane) dar și piața acțiunilor duduie iar bondurile stau în picioare mândre și fumoase. Război vamal este mult spus pentru mișcările lui Trump. Mai din vorbe, mai din fapte, Trump a reușit însă să ducă economia americană într-un sweet spot cu perspectivă de revenire: moneda slabă, obligațiuni solide, clienți mulți pentru emisiuni, șomaj redus. Și nici măcar nu s-a votat încă legea cu reducerile de taxe. Ce-o fi făcut Trump în spate, în măruntaiele reglementărilor, în simularea investițiilor sau în prăbușirea controlată a monedei ca să obțină aceste rezultate nu putem explica.

Există, bineînțeles, mereu marele semn de întrebare în ce măsură căderea dolarului este una controlată și peste noapte nu ne putem găsi în scenariul din documentarul The Day the Dollar Falls.

Ca o mică paranteză, Peter Schiff are aceeași poveste la peste 13 ani de la realizarea documentarului, iar mai nou are și probleme cu clienții pe care îi sperie de-atâta ani că dolarul o să pice și că aurul o să explodeze, încât a început să se jelească în podcastul periodic de pe Youtube, amenințând clienții că o sa regrete amarnic că îl părăsesc și că în viitoarea criză nu o să mai poată să facă față la cât clienți o să aibă.

Americanii au însă opțiunea finală în fața unei eventuale crize a dolarului: pornirea unui război: Siria, Iran, Africa, Venezuela etc, de fiecare dată războiul ajută dolarul când se devalorizează prea mult.

Însă amenințările de război economic cu UE ale lui Trump pot să însemne o cu totul altă poveste. Spre deosebire de chinezi care cumpără în continuare obligațiuni și nu au (încă) alternativă de desfacere a mărfii la SUA, UE poate amenința SUA cu schimbarea totală a macazului în privința alinierii la blocuri și în ciuda tradiției și afinității culturale, se poate alia cu Rusia și China, caz în care nici măcar șantajul militar al SUA nu va mai funcționa. Germanii deja o fac, în Februarie împlinindu-se un an de când China a depășit SUA în topul partenerilor de comerț exterior ai Germaniei. Cu ieșirea Marii Britanii din UE, nu va dura mult până când China poate deveni principalul partener de comerț pentru întreaga UE, dacă nu este deja.

Deocamdată auzim însă doar zăngănitul armelor în războiul comercial SUA-UE: amenințări din partea lui Trump, amenințări de răspunsuri dure din partea UE: EU threatens trade WAR with Donald Trump as US ramp up trade sanctions worldwide.

De departe, cea mai gravă consecință a unui astfel de război, pe lângă posibilul haos economic și financiar în care UE ar fi aruncată (în care haos oricum se află) ar fi golul potențial de securitate pe care antagonismul economic l-ar aduce inevitabil și în plan militar. UE nu are și nu va avea o armată prea curând. Europa de Est este deja căzută victimă Rusiei și fără o revenire economică rapidă care să atragă din nou atența estului și să îi facă pe estici să își dorească să vină și ei la petrecerea UE, se va alege praful de UE. Și mai ales de noi.

 

Cât de dezvoltată este pe bune industria IT din România

Industria de IT din România a ajuns la 5% din PIB, adică produce aproape 20 de miliarde de euro dintr-un PIB de peste 190 de miliarde de euro. De la 1% din PIB, dar dintr-un PIB de 40 de miliarde de euro/dolari acum două decenii, industria IT a reuşit să fie înaintea economiei şi chiar să o tragă după ea. Cei 110.000 de IT-şti aduc aceeaşi valoare adăugată sau chiar mai mare decât industria de construcţii şi este la acelaşi nivel cu agricultura. (sursa)

Când nu scoate capul din curtea sa să vadă ce e prin jur, orice cocoș se crede uliu. Industria IT la noi, oricât de mult se holbesc la ea “analiștii” iexperți, este totuși o mioriță bleagă ca și alte domenii de la noi; comparativ cu alte țări, noi stăm destul de prost la sectorul IT (deși IT-ul a depășit agricultura – ca și cum e mare brânză asta când agricultura mai contează ca procente din PIB doar prin țările din lumea a 3-a).
Din păcate, nu am la îndemână niște cifre cu procentul din PIB al industriei IT în țările din Europa de Est. Mi-a rămas doar în cap chartul în care România era pe ultimul loc. La o sumară căutare am găsit doar ca producția de software în UE este de 7,4% din PIB (sursa). Deci software, care este doar o parte din totalul IT. Ca să nu mai zicem ca la noi în IT sunt probabil incluse și call-centerele și video-chat-urile.
De nenumărate ori când găsesc articole pompoase de genul celui de mai sus, mă amuz căutând să văd ce zic bulgarii despre ei în aceeași privință. Bunăoară, sunt sigur că majoritatea românilor sunt foarte mândri de it-iști noștri și sunt siguri că hackeri mai buni ca ai noștri care să spargă FBI-ul nu există. Mitul superiorității inteligenței cibernetice românești este un mit cu care am crescut și eu dar cu siguranță este valabil și pentru alte domenii: doctorii noștri sunt vânați de toate țările din vest, meșterii noștri sunt bine văzuți peste tot și găsesc de muncă ușor oriunde s-ar duce, confecționerele noastre, vin firmele din vest după ele, le antrenează, le pregătesc, doar ca să pună mâna pe ele, etc. Realitatea este însă că UE (mai ales Germania) este unul dintre marile economii ale lumii și în lumea modernă, în economia modernă este loc pentru oricine muncește serios și profesionist. Competiția este dură dar cererea este mare, mai ales în domenii unde schimbarea este continuă și tehnologia avansează iar adaptarea la tehnologie necesită timp, pregătire, dar mai ales materie cenușie care este precară în orice țară a lumii.
Iată deci câteva spicuiri din presa bulgară. Într-un articol intitulat “How is the IT Industry Changing Bulgaria?” din care vedem că și bulgarii se miră de impactul industriei IT (deși în clasamentul de care aminteam ei erau penultimii). Și iată cum se mândresc bulgarii că sunt pe locul 46 într-un clasament irelevant legat de IT, făcut de cine știe ce blog pe internet, pe cine știe ce statistici:
Small in size and yet big in opportunities, Bulgaria has transformed in one of the world’s leading IT business destinations for the last couple of years.
Adevărat, că bulgarilor li se ridică părul pe ceafa lată deoarece sunt cu un loc deasupra României și nu scapă nici să menționeze că sunt deasupra Greciei și Serbiei. Poate că în competiție cu Serbia și Macedonia, e normal pentru bulgari să se creadă liderii balcanilor. Îmbătați de succesul lor, bulgarilor nu le vine să creadă de asemenea performanțe spectaculoase: locul 46 în lume(!) pe care ei deja îl vâd ca pe un tron, deși menționează că ei sunt doar un spot: “Finding a spot on the throne, we manage to surpass many other top-class technology-oriented countries”.
Ca și analistul nostru financiar, și bulgarii, după ce își gâdilă nițel orgoliul, încearcă să găsească niscavai explicații la o așa minune și iată că le găsesc în moștenirea de aur a epocii comuniste:
The nation’s history as the former Soviet Union’s IT hub has given it a head start (sursa)
La fel cum la noi ICI e de cauza că suntem “excepționali” și la bulgari, faptul că ciuma comunistă i-a pus și pe ei să facă niscavai butoane și panouri de comandă este văzut ca motivul acestui succes. Tot in articolul FT dăm de această perlă, care de data asta nu vine de la un castravete analist financiar, ci chiar de la un castravete director de companie IT:
Capacitățile IT ale bulgarilor s-au născut sub comunism. În întreprinderile de stat specializate în hardware de calculatoare și programare de bază pentru blocul sovietic. “Este un avantaj pe care îl  avem deja de două generații cu un background puternic in cercetare și dezvoltare”
Orice pom poate fi privit dintr-un unghi diferit și de aceea nu acuzăm varietatea opiniilor ci doar vanitatea lor. Există în aceasta gândire mai multe bug-uri dar ne vom rezuma la două:
1) atât în România cât și în Bulgaria IT-ul nu e un mare fâs cu 5% (sau 3% la bulgari); cu cât mergem mai spre vest cifra crește. E adevărat că nemții (de exemplu) pe lângă IT mai fac și mașini, pompe, instalații, tancuri, iaurt etc. și alte sectoare sunt mult mai competitive la ei, de aceea nu toate țările trebuie să respecte regula că IT-ul duduie. Relevante sunt însă cifrele brute la care Bulgaria nu este pe locul 45 și nici România pe 46 ci mult mai jos. Atât bulgarii cât și noi nu facem decât outsourcing pentru străini (cu mici exceptii) la fel cum confecțiile fac lohn. Grosul profitului sunt la cei care pun eticheta și încasează banii. La fel ca la căpșuni. Nicăieri nu veți găsi acest adevăr dar credeți-mă: 99% dintre programatorii români sunt de fapt căpșunari pe câmpurile virtuale ale pieței software. Chiar dacă avem companii mari, cu sute de angajați, chiar dacă munca este de altă natură, dacă e să ne lăudăm cu asta, suntem idioți. Să ne lăudăm când firmele românești o să deschidă sedii și să angajeze sute de nemți (sau măcar de ucrainieni sau albanezi) care să muncească pentru ele.
2) moștenirea glorioasă a epocii comuniste în domeniul IT este exact invers; în primul rând, URSS a picat tocmai pentru ca a pierdut cursa tehnologică (de asta a depins de fapt restul), pe care în paranteză fiind spus, a pierdut-o tocmai pentru ca în socialism nu poate exista competiție și inovație, acestea fiind inhibate de sistemul centralizat. Doar în capitalism, unde competiția stimulează inovația, progresul poate avea loc. Astăzi se întâmplă la fel cu China, care fiind mai capitalistă ca SUA, avansează tehnologic mult mai rapid. Deci dacă URSS era codaș, este chiar prostie pentru iobagii URSS-ului să se mândrească că faceau HC-uri în anii ’80 care erau oricum cu mult depășite, procesorul Z80 fiind doar o clonă copiată (probabil pe scheme furate de KGB) a unui procesor de prin anii 70 din SUA. În timp ce noi aveam un institut, vestul avea deja o industrie IT, este uimitor cât de cu capul în nisip suntem să repetăm asemenea aberații că noi am avut avantaje, că am avut o școală etc. Doar dacă nu ne comparăm cu Africa, dar ăia nu au nici de mâncare mulți și noi suntem totuși în Europa. Mă miră măcar că în astfel de articole elogiatoare ale succesului național în domeniul IT nu se publică cifre brute în care să avem o imagine de ansamblu, comparativ măcar doar cu Ungaria și Polonia, de exemplu.
1 2 3 4