Make America Great? Ha, ha, ha …

Trump dorește să facă din nou America măreață. Îi doresc succes. Sunt tare curios cum o să facă asta pentru că e o vorbă englezească care zice: “You can’t have your cake and eat it too”.

America trăiește pe datorie. Nu este un mister, este general acceptat, deseori repetat deși doar parțial adevărat. Datorie – înseamnă că America primește bani de la alții pe care trebuie să îi plătească mai târziu înapoi. De asemenea, datorie înseamnă că America ar trebui să plătească dobândă – nimeni nu dă bani cu împrumut degeaba cu excepția băncilor centrale care însă urmăresc o anumită politică și pot tipări oricâți bani vor.

Niciuna dintre cele două atribute ale datoriei nu se regăsesc însă în ce este de fapt datoria suverană a SUA. În primul rând, datoria actuală a SUA nu poate fi plătită înapoi și nu există șanse ca să fie vreodată plătită înapoi. Poate dacă o să vina extratereștrii și o să dorească să cumpere de la americani Alaska și vor plăti pe ea câteva sute de mii de tone de aur sau platină, SUA vor putea să își plătească datoriile. Altfel, cel mai îndrăzneț target pe care și-l propun americanii este schimbarea trendului volumului total al datoriei de la creștere necontrolată la creștere limitată sau ideal la stagnare sau chiar reducere măcar simbolică.

Pe lângă imposibilitatea plătirii datoriei, un alt atribut care nu se potrivește termenului de datorie este dobânda: la obligațiunile americane în prezent, dobânda reală (care ia în calcul inflația) este real negativă.

Având în vedere cele 2 chestiuni de mai sus, ne punem logic întrebarea: cine dă bani americanilor și de ce o face? Este o întrebare complexă și ar necesita scrierea unei întregi cărți. Pe scurt vom aborda doar două aspecte:

  1. cine nu folosește dolarul ca monedă de rezervă a băncii naționale, este atacat de armata SUA (a se vedea Irak – Sadam trecuse pe Euro înainte să fie atacat, Libia – Ghadaffi de asemenea, trecuse pe Euro plus plănuia o monedă africană acoperită în aur, Iranul – urmează fă fie atacat de Trump, vinde petrol și în alte valute decăt dolarul).
  2. cine îndrăznește să investească mai mult în alte monede (Euro, Yen, aur etc) sau alte învestiții, își asumă riscuri majore; este de ajuns ca SUA sa amenințe Iranul și Iranul sa amenințe că blochează strâmtoarea Hormuz pentru ca dolarul să explodeze; este îndeajuns ca FMI-ul (controlat de fapt de americani) să declare că Grecia este insolventă pentru a da jos cu moneda Euro în raport cu dolarul.

Pe scurt spus, folosind armata și controlul asupra sistemului financiar, SUA pot oricând să lovească rapid în concurenții dolarului, păstrând neclintită puterea dolarului și forțând astfel ca până și chinezii și rușii să fie nevoiți să folosească dolarul ca monedă de rezervă în care își păstrează mare parte din excedentul balanței de comerț (nu prea mai e cazul la ruși) și nu doar rezerva băncii naționale.

Deci am arătat că americanii trăiesc pe … un fel de datorie. Nu știu cum am putea denumii obligațiunile americane care nu vor fi niciodată plătite și nu oferă dobândă. Poate în loc de datorie să îi zicem tribut? Așadar americanii primesc tribut de la diverse țări (dușmani și prieteni) sub forma de obligațiuni. Asta le permite americanilor să facă mai multe lucruri:

  • să finanțeze armata;
  • să aibă un stat funcțional, să plătească profesori, polițai, pompieri;
  • să permită accesul facil la creditare oricărui cetățean;
  • să aibă un sistem bugetar supradimensionat: sute de agenții guvernamentale care angajază oameni care nu fac nimic relevant pentru societate [1]
  • să aibă o piață financiară care ajută finanțarea marilor corporații care domină lumea

Faptul că dolarul este puternic înseamnă ca americanul de rând, chiar cel mai amărât, pote să meargă la mall și să-și cumpere ultimul iPhone, nu doar mâncare ieftină, haine ieftine, benzină și motorină ieftine, etc.

Ce propune însă Trump este revoluționar: slăbirea dolarului și reîntoarcerea producției în SUA. Conform Trump, iPhone trebuie să își închidă fabricile în China și să deschidă fabrici noi in SUA. Să luăm doar exemplul Apple. Să zicem ca Apple vinde acum un iPhone produs în China cu 650$ și face profit 400$ la fiecare produs în parte. Dacă îl va produce în SUA, costul de producție va fi mult mai mare și Apple va face profit doar 200$ per produs, pentru a nu umbla la preț. Este un exemplu fericit, unde marja de profit este mare și unde producătorul își va permite menținerea prețului de vânzare.

Menținerea prețului produselor, chiar cu întoarcerea în țară este clar o condiție greu de realizat pentru majoritatea producătorilor. Să presupunem însă prin absurd că acest lucru este posibil și că singurele care vor avea de suferit vor fi companiile. Adică companiile vor fi nevoite să taie din propriile profituri. Ce înseamnă asta?

Când companiile suferă o cădere bruscă a profiturilor, primul efect este pe piața bursieră. Acțiunile respective vor suferi dramatic și vom asista la un nou crash bursier. Un crash bursier are inevitabil efecte dureroase în economia reală care se traduc în falimente, reducerea personalului, reducerea producției, dificultați financiare legate de lipsa lichidităților sau chiar insolvența și propagat în lanț, un crash bursier poate duce și la falimentul unor bănci. Ori după cum chiar ei declară, Fed-ul nu mai are la îndemână unelte pentru gesionarea unei crize bursiere, în sensul că nu mai are unde să micșoreze dobânzile (care sunt deja mici) pentru a stimula economia și a evita reluarea crizei din anii ’30.

Am încercat deci pe scurt să explic ce ar însemna într-un scenariu pozitiv dictonul “make in America, hire in America”. Spun scenariu pozitiv pentru că oricum există mai multe piedici care împiedică companiile să se întoarcă în SUA, prima piedică fiind profitul: niciodată o companie nu se va întoarce în țară din motive “patriotice” ci întotdeauna companiile urmăresc profitul pentru ca profitul este scopul vieții unei companii. Când o companie are alte scopuri, încetează să funcționeze eficient și este doar o chestiune de timp până închide porțile.

Întoarcerea producției în America are pe lângă piedica profitului (care să zicem ca Trump o poate rezolva prin reduceri de impozite, taxe vamale și altele) piedica capacității. SUA pur și simplu nu este capabilă să preia producția din alte țări. Cel puțin numeric SUA nu se poate compara cu China din punctul de vedere al forței de muncă, ca să nu mai zicem că americanul de rând nici nu poate avea aceeași putere de muncă ca micul chinez care muncește 10 ore pe zi, șapte zile pe săptămâna pe salarii cu mult mai mici decât americanul. Și în ultimul rând, chiar dacă prin absurd, în SUA s-ar găsi forță de muncă și s-ar putea realiza profituri comparabile cu cele din China sau alte țări, mai există o problemă: investițiile deja făcute. Toate companiile au făcut investiții imense în fabricile actuale și nu își permit să le mute peste noapte. Mutarea peste noapte ar pune o povară atât de mare pe profituri încât cel puțin în primul an nici nu s-ar pune problema de profituri. Deci crash-ul bursier este garantat chiar în cazul menținerii aceleiași marje de profit.

Sunt însă nenumărate alte probleme care fac imposibilă “marea întoarcere”: poluarea, infrastructura, lipsa materiilor prime, lipsa pieței de desfacere (nu doar americanii cumpără, multe companii americane vând deja mai mult în China decât în SUA) etc.

Cu toate acestea, Trump pare determinat să introducă taxe vamale, să stimuleze producția locală și să facă astfel America great. Cum o va face, se miră toată lumea. Matematic nu este posibil …

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Note

[1] una din agențiile de “spionaj” americane s-a ocupat cu dezvoltarea pisicii spion; au torturat câteva pisici ca să le monteze pe ele aparate electronice avansate de spionaj; după câteva experimente terminate tragic, au reușit în sfârșit să transforme o felină în spion; au trimis-o la plimbare prin ambasada rusă însă tot ce au aflat a fost ca ambasada Rusiei are … șoareci;

Epoca Trump: introducerea taxelor vamale

Poate cea mai importanta masura radicala propusa de Trump in campania electorala este “ajustarea” taxelor vamale, altfel spus reintroducerea acestora dupa diversele tratate de free trade promovate de Obama si presedintii anteriori care au dus la evaporarea aproape totala a productiei din interiorul SUA, companiile fugind in toate partile lumii de la China pana la Mexic.

As incepe prin a sublinia in primul rand ca o asemenea masura ar produce unde de soc in intreaga lume, pe diverse planuri:

  • pe piata forex, dolarul de va intari; Deutsche Bank estimeaza ca cu 15%;
  • geopolitic, China avand cel mai mult de suferi va reactiona;
  • pe piata actiunilor, este posibila umflarea unei noi bule care sa atraga din nou investitorii de retail, speriati de volatilitatea post 2008;

Iata insa concret ce vrea Trump: introducerea unei taxe de 20% pe importuri si eliminarea oricaror taxari a veniturilor realizate din exporturi. Un fel de TVA pe consum.

Masura va stimula productia interna si va lovi puternic in importuri, crescand pretul produselor importate. Exact ce a tot promovat Trump in campanie: refacerea manufacturarii, incurajarea exporturilor si descurajarea importurilor ieftine. Masura ar putea elimina complex deficitul din balanta de comert exterior a SUA dar evident ca ar insemna un rus rece pentru americanul de rand obisnuit sa cumpere tot felul de prostii la preturi mici.

Americanul de rand ar putea insa castiga imens prin dezvoltarea locurilor de munca si cresterea salariilor. Multe firme americane vor avea insa de suferit, mai ales domeniile care tin de import si de consum, cum ar fi marile lanturi comerciale.

Marele semn de intrebare este daca o asemenea tranzitie de la free trade la taxe vamale ar putea trece de parlament. Nu stiu sa spun daca Trump ar putea face asta de unul singur sau are nevoie sa treaca prin parlament. Foarte probabil, avand in vedere tratatele actuale care au statut de lege, acestea nu pot fi date jos decat prin noi legi, deci foarte probabil Trump are nevoie de sprijinul propriului partid si chiar de al democratilor, cu siguranta in nici un caz nu ar reusi sa ii convinga pe toti republicanii care sunt adeptii liberalismului economic ca taxele vamale sunt un lucru bun.

Sa zicem ca totul a fost campanie si ca Trump nu va trece la fapte, avand in vedere modelul economic american bazat pe credit si consum. Nici nu vreau sa intru in ce inseamna o intarire cu 20% pentru dolarul american in conditiile in care datoria suverana a crescut la cote imense si numai plata dobanzilor este o povara din ce in ce mai mare. Schimbarea strategiei SUA (cam mult spus strategie) din emiterea de datorie si tiparirea de moneda a carei stabilitate e garantata de cea mai puternica armata a lumii in intoarcerea la productivitate si descurajarea consumului este mai mult decat o schimbare de 180 de grade.

Evident ca ce vrea Trump ar fi ideal: cresterea productiei interne, prin urmare intoarcerea productivitatii si revenirea locurilor de munca. Dezvoltarea economica este buna, chiar daca statutul de moneda de rezerva a compensat pana acum fara probleme exodul producatorilor in China si in alte tari. Problema o constituie insa plata datoriei. Cresterea veniturilor si a profiturilor din productia in interior nu se va face tocmai peste noapte si deficitele nu vor putea fi acoperite decat tot prin emiterea de obligatiuni, adica prin betie financiara.

In plus, daca China si altii nu vor mai vinde in SUA la fel de mult, nu vor mai avea nici venituri atat de mari din care sa cumpere obligatiuni si sa asigure fluxul “dolarului” in natura. Vedem ce inseamna mici alterari ale Vortexului Polar in domeniul meteorologiei. Ce vrea Trump sa faca este nu doar o mica alterare ci chiar invertirea axei de rotatie a Vortexului: dolarii sa intre in SUA prin exporturi de marfa, nu de credite si marfa sa plece nu sa vina cum se intampla acum.

Este de inteles de ce chinezii sunt cei mai speriati, mai ales partidul comunist: taierea consumului din SUA intr-un moment in care oricum China se afla in criza de supra-productie va produce unde de soc in randul economiei chinezesti prin numarul mare de someri. Daca pana acum statul a compensat cu investitii hyperbolice in infrastructura aiuristica si cu toate acestea nu a reusit sa mentina ritmul de crestere, nevoia unei ajustari bruste la aceasta taxare a americanilor poate cauza nu doar razboaie vamale ci chiar socuri financiare de proportii. Nu ma lungesc sa discut despre asta, insa chinezii sunt #1 pe lista de detinatori a obligatiunilor americane. Nu au cum sa vanda peste noapte totul si sa distruga instant dolarul. Insa prin simplul fapt ca nu vor mai cumpara in continuare, pot sa puna o presiune imensa pe dobanda de referinta facand imposibila mentinerea cotelor actuale reduse si punand si mai mult gaz pe focul inflationist din SUA.

In final, as aborda tot pe scurt impactul asupra Romaniei al unei viitoare taxe vamale in SUA. Prin intarirea dolarului, cum petrolul este cotat in dolari, va duce la cresterea pretului la pompa. In schimb, cum chinezii nu vor mai putea exporta le fel de mult in SUA si vor cauta piete alternative, foarte probabil marfurile din China se vor ieftini si mai mult, deci foarte posibil sa asistam la un mic boom al consumului la produsele din import, cauzat de ieftinirea acestora. Sa nu ne bucuram insa prea mult: foarte multe companii americane vor parasi China si e posibil ca ieftinirea sa fie doar la produsele proaste, produse exclusiv de companii chinezesti. De asemenea, e foarte posibil ca in timp, China sa nu mai poata copia tot ce fac americanii si bunurile electronice sa nu mai fie la fel de ieftine, noi fiind nevoiti sa le importam din SUA. Mai este insa ceva timp pana atunci.

Trump este insa nevoit sa faca ceva in privinta Chinei. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Cresterea economica a Chinei, bazata pe consumul din SUA este o gresala fatala inexplicabila pentru americani daca privim in urma. Poate s-ar explica doar prin lacomia companiilor americane de profit si setea de consum prosteasca a americanului de rand care cumpara produse chinezesti fara remuscare si fara sa se gandeasca ca in ritmul actual, in 10 ani China poate sa aiba o armata mai puternica decat SUA.

Chiar daca aceasta masura nu se va implementa, cu siguranta Trump porneste negocierile cu chinezii de pe o pozitie superioara si va putea obtine multe concesii. Negociatorul Trump a reusit deja sa blocheze mutarea unor fabrici in Mexic si atragerea unor investitii in SUA, inainte sa fie numit oficial presedinte. Deci urmeaza vremuri interesante …

 

Marirea dobanzii Fed-ului: inca un semn al stagnarii

Fed-ul a marit la fel ca anul trecut dobanda pe ultima suta de metri, cu un infim 0,25% de la anteriorul 0.5%. Ca sa va faceti o idee de evolutia dobanzii de referinta a Fed-ului, iata jos ultimele modificari.

 december 14 2016 0.750 %
 december 16 2015 0.500 %
 december 16 2008 0.250 %
 october 29 2008 1.000 %
 october 08 2008 1.500 %
 april 30 2008 2.000 %
 march 18 2008 2.250 %
 january 30 2008 3.000 %
 january 22 2008 3.500 %
 december 11 2007 4.250 %

Cu aceasta ocazie, Ielena a declarat ca marirea a avut loc deoarece Fed-ul are incredere in cresterea economica a SUA. Ha, ha, ha, am zice noi. Nu conform indicatorilor facuti de un nene care nu a facut liceul, dar stie sa foloseasca excell-ul.

Evident ca daca economia din SUA si-ar fi revenit, Fed-ul nu ar fi marit cu un mizilic dobanda, in ultima luna, ca sa nu isi piarda total credibilitatea si sa iese din pozitia de sustinere sumara a unor minime aparente cum ar fi ca lucrurile sunt sub control, din punctul de vedere al situatiei macro.

Evident ca exista o mica dilema: daca castiga Clinton, Fed-ul marea tot doar cu atat sau avea curaj mai mare? Ramane o mica suspiciune ca poate Fed-ul e speriat de Trump si asteapta sa vina sa vada ce o sa faca, urmand sa mareasca mai tarziu. Desi premizele sunt ca Fed-ul se va intelege de minune cu Trump care vrea sa “investeasca” in infrastructura, sa intareasca armata, sa taie impozitele, altfel spus, o sa aiba nevoie sa faca cheltuieli, exact ce isi doreste si Fed-ul, sa “reporneasca motoarele”.

Pentru anul viitor-ul Fed-ul a lasat sa se inteleaga ca vor fi 4 mariri (la fel ca cele promise anul acesta). Daca economia nu isi revine si daca Fed-ul o sa mareasca rata, asta va fi nasol pentru economie, deci Fed-ul va avea probabil un an si mai greu ca acesta, cand fiind alegerile, macar au ceva scuze ca nu au marit cat sa inseamne ca economia e pe calea cea buna.

Cu privire la viitorul economiei SUA, pe langa evolutia curenta mediocra (si calde si reci, insa indicatori periculosi, cum am mentionat mai sus) raman semnele de intrebare legate de Trump.

De departe, indiferent de ce se va intampla, dolarul se va intari, mai ales comparativ cu monezile slabe. Pentru noi, daca haosul din UE nu este rezolvat prea curand, nu doar ca dolarul se va intari fata de EUR, dar si EUR se va intari fata de leu pe fondul iesirii valutei din tara cauzata de marirea dobanzii si perspectivelor unor noi mariri. Altfel spus, pretul benzinei va atinge noi maxime, mai ales ca petrolul a reinceput sa creasca. De altfel, daca reintram in criza si petrolul sare din nou la 100$, oare la cat sa ajunga benzina cu dolarul de azi sau cu un dolar si mai mare? Probabil va atinge 10 lei, fara probleme, mai ales dupa ce accizele vor fi marite de viitorul guvern PSD-isti care inainte sa apeleze la FMI va face tot ce poate sa mai stranga niscavai bani sa plateasca pensiile.

Probabil trebuia sa intitulez articolul “un semn al inflatiei” si nu doar al “stagnarii”. Sper insa sa revin mai pe larg cu care sunt premizele pentru pornirea inflatiei si in ce masura aceasta se poate transforma in hyperinflatie.

De ce legea “protejarii” agricultorilor romani nu ii protejeaza

Pentru cei care nu stiau, s-a dat legea “protejarii” producatorilor romani de produse agricole. Un mic mare pas catre socialismul multi-agricol dezvoltat.

Protectionismul nu e neaparat un lucru rau daca este facut cu cap. Sa incepem cu un exemplu de protectionism facut bine in Romania, desi cu jumatate de masura: scutirea de impozite a fprogramatorilor. Aceasta scutire, a oferit posibilitatea ca programatorii sa primeasca cu o țâră mai mult salariu, povara fiscala fiind mai mica pentru angajatori. In timp sectorul s-a dezvoltat si cred ca in prezent a depasit agricultura. Dupa parerea mea, scutirea insa nu e cauza dezvoltarii, aceasta ar fi venit oricum avand in vedere diferenta majora intre salariile programatorilor din vest si cei din Romania. Pai diferente exista pentru orice sector ar putea spune nestiutorii! Da, asa este, insa spre deosebire de alte sectoare unde e mai greu pentru un muncitor roman sa fie angajat de o companie din vest, in IT exista posibilitatea lucrului la distanta si fara reducerile fiscale, multe firme ar lucra la negru.

De altfel, aceasta lege a deducerilor impozitarii a fost data nu din vreo desteptaciune a vreunui politician roman ci din faptul ca pana prin anii 2002  cand a fost data, mai toate firmele din IT lucrau la gri: ofereau pe cartea de munca salariul minim si pentru restul venea patronul cu dolarii si euroii in portbagaj o data pe luna si platea la negru. Fiecare parghie de taxare loveste undeva in economie: impozitele pe munca lovesc in primul rand in salariul mediu si in oportunitatile de angajare. Impozitele pe profit lovesc in dezvoltarea pe termen lung si in investitii strategice. Niciodata de exemplu, Google nu va veni sa investeasca in Romania cata vreme impozitul pe profit este de 16% daca in Bulgaria este 10% sau in Irlanda poate fi chiar mai mic, prin negocieri cu statul. Am simplificat, nu doar impozitul pe profit conteaza ci toate impozitele, fiecare dupa … alcatuirea lui.

Exista asadar mai multe tipuri de impozite si in functie de fiecare, firmele fac un slalom si se stimuleaza precis un anume timp de activitate. In concret, in Romania s-a dezvoltat activitatea de … centre de productie prin aceasta deducere. In sensul ca intr-adevar povara a scazut pentru angajator prin deducerea taxarii angajatului insa firmele nu isi permit sa faca profitul aici, ci il transfera in afara. Mai ales firmele mari, companiile de IT care se descurca cu optimizari fiscale.

As face aici o mica paranteza: nu orice firma se descurca si poate face optimizari fiscale, indiferent de cifra de afaceri. In ciuda pornirilor rautacioase ale haterilor oamenilor de succes, nu toti patronii sunt obsedati de profit si de optimizari fiscale, unii fiind mai degraba sceptici la asumarea unor riscuri presupuse de schemele de optimizare fiscala si de colaborarea cu avocati, contabili si expunerea la controale. Un antreprenor in IT care viseaza sa ajunga Bill Gates, se ocupa de idei, de produse, de tehnologii si lasa optimizarea pentru vremurile cand o sa aiba un departament contabil care o sa fie capabil sa faca asta. Sau poate nici nu il tenteaza optimizarea ci pur si simplu tinta lui este sa ajunga la o anumita cifra de afaceri (sau un anumit numar de angajati) incat sa poata vinde afacerea.

La un nivel mai sus, acolo unde exista deja mari corporatii si atentia la marginea de profit este mare, “scurgerile” de costuri prin pierderea oportunitatilor de optimizari fiscale fiind interzise, lucrurile sunt cu totul altele. Cu cat bariera taxelor este mai mare, cu atat capacitatea firmelor romanesti sa creasca si sa se dezvolte este limitata. Prin deducerile pentru programatori s-a permis cresterea numarului de angajati care este un lucru bun: banii intra in economie si se intorc inapoi tot in economie, prin cheltuieli. Insa, suntem deocamdata in liga mica, acolo unde banii vin pentru salarii. Ori in IT, marjele de profit sunt mai mari ca in alte sectoare si din pacate profiturile sunt mutate in alte tari. Cum productia IT este “fluida” – este greu sa spui concret unde anume se face o activitate, banii se muta cel mai usor inspre centre de profit unde impozitarea este infima insa cifrele sunt astronomice.

Marile profituri vor fi tot timpul mutate am putea spune. Cat timp exista paradisuri fiscale,  discutia este inutila. Corect, insa exista un prag al profitului sub care nu se merita sa te complici sa te muti in paradisuri fiscale din cauza costurilor si din cauza riscurilor. Aici este marea necunoastere, ca sa nu spunem prostie a impozitarii aiuristice si a taxarii aberante care exista in Romania si de aceea deducerea impozitarii programatorilor a fost utila insa doar pe jumatate sau poate pe sfert, deducerea profitului in domeniu ar fi atras poate investitii inimaginabile. Nume precum Google, Facebook sau Applet pot oricand sa isi mute centre de profit aici daca taxarea le-ar permite-o, un exemplu al argumentarii mele fiind tocmai cresterea PIB-ului Irlandei post 2008 care se datoreaza acestui sector care nu doar ca este unul de varf prin cifra de afaceri ci este si unul flexibil si usor adaptabil care s-ar putea dezvolta in Romania fara mari investitii cum ar fi de exemplu necesare pentru cresterea sectorului auto care s-a blocat in autostrazi si in forta de munca. As mai mentiona doar un lucru: pe langa Romania, la forta de munta din IT, Irlanda este comparabila cu Bulgaria: are ceva, dar are de vreo 4-5 ori mai putini programatori ca noi, pur si simplu ca rezultanta a populatiei totale.

Intorcandu-ne la agricultura, legea care favorizeaza agricultorii romani este dupa parerea mea o lege care va distruge mici producatorii, nu ii va ajuta. Sa ne imaginam ca suntem la scoala la ora de matematica. Gigel, elev silitor, si-a frecat creierii acasa sa invete temele, sa rezolve probleme si este trecut la tabla. Profesorul este exigent, dar Gigel se da peste cap si ia un 7. Dorel in schimb, pentru ca este favorizat de domnul ministru prin Legea ajutarii copiilor retardati, are dreptul ca la ora de matematica sa spuna lectia de la geografie. De asemenea, profesorul este obligat sa inceapa notarea de la nota 5, deci Dorel e de ajuns sa invete 2-3 vorbe despre Marea Caspica, ce vecini are, ce marime, ce coordonate, ce clima pentru a lua un 8 fara probleme. Oare va rezolva aceasta favorizare viitorul lui Dorel?

Interventionismul este bine facut daca este facut cu cap. In primul rand, legea favorizarii agricultorilor romani are o mica mare hiba: nu vine in intampinarea unei cereri, nu ajuta consumatorii, nu stimuleaza echilibrarea si dezvoltarea pietei, nu abordeaza un sector strategic, cu potential de crestere. Agricultura este oricum indeajuns de sponsorizata de stat in UE, din spaime geostrategice, de frica dependentei de Rusia. In ziua de astazi, mancarea nu mai reprezinta o problema, producem mult mai mult decat consumam. Legea desi pare simpla, in esenta introduce nenumarate complicatii pentru hypermarketuri. Sa facem o sumara explicatie a procesului de operare al hypermarketurilor.

Hypermarketurile sunt interesate sa faca profit. Pentru asta, trebuie sa vanda cat mai multa marfa la produse cu marja de profit cat mai mare. Adica, daca un kg de ceapa o cumpara cu 1 leu si o vand cu 2 lei, ei castiga 1 leu. De fapt nu castiga 1 leu ci castiga 1 leu inmultit cu numarul de kilograme vandute. Sa zicem 100kg, deci 100 lei. Daca insa statul vine si ii obliga sa vanda si ceapa romaneasca, se adauga unele probleme. In primul rand, ceapa romaneasca costa 3 lei si abia se vinde cu 3,5 lei. In plus, cumparatorii nu o cumpara deoarece are pret mai mare ca ceapa turceasca. Cum cererea este aceeasi si presupunem ca desi pretul la un sortiment este mai scump ca inainte, cantitatea vanduta va fi aceeasi, sa facem un scenariu.

Inainte de lege:

ceapa tuceasca: 1leu profit x 100 kb = 100 lei profit

Dupa lege (presupunem o impartire 80% a optiunilor cumparatorilor desi e un caz fericit)

ceapa turceasca: 1leu x 80kg = 80 lei profit

ceapa romaneasca: 0.5 lei (profit) x 20kg = 10 lei profit

Este clar ca atunci cand incerci sa controlezi piata, dezechilibre apar peste tot. Nu mai zicem de ilegalitati si scheme care pot sa apara. Pot sa apara cazuri de producatori romani care avand asigurata desfacerea de stat (hypermarketurile sunt OBLIGATE sa cumpere produse romanesti) pot sa cumpere ei de la turci ceapa cu 2 lei si sa o vanda la hypermerkturi cu 3 lei ca fiind ceapa produsa de ei, avand astfel profit fara sa produca, doar din specula.

Aceste probleme mi le-am imaginat eu, nefiind implicat si nestiind toate chestiunile. Cu siguranta sunt mult mai multe. Este logic ca hypermarketurile pentru a-si mentine marja de profit, fie vor mari adaosul la marfa turceasca, fie la alte categorii de produse. In scenariul de sus, ar fi indeajuns ca sa mareasca la 1,3 lei marja de profit la ceapa turceasca pentru a-si recupera pierderea si chiar pentru a face profit. Pentru clientul final, pretul va fi de 2,3 lei la ceapa turceasca. Comparativ cu cel de 3,5 lei la ceapa romaneasca, va fi chiar fericit ca are de unde sa aleaga, uitand sau ignorand ca inainte de lege ceapa turceasca costa doar 2 lei.

Pe langa cresterea preturilor insa, principala problema pe care o vad eu la aceasta lege este condamnarea producatorilor la prostie si la subdezvoltare. Avand asigurata desfacerea, toti producatorii o sa faca ceapa si dovleci ca asta stiu ei sa faca. Producatorii nu o sa dea din coate nici sa se descopere ce produs are merge mai bine, nu vor incerca nici sa scoata un produs mai de calitate care sa fie mai cerut si poate chiar sa aiba un pret si un adaos mai mare si bineinteles nici nu se vor lupta prea mult ca sa dea jos cu costurile prin adoptarea de tehnologii si procese eficiente. Se vor plafona altfel zis.

Sunt de acord ca poate sectorul producatorilor de legume este unul cu dificultati. Insa oare chiar trebuie ajutat in acest mod? De ce nu se dau de exemplu subventii pentru stimularea de productie bio sau organica care se stie ca are un pret mai mare si un adaos mult mai mare dar necesita putin cap si putine investitii mai multe decat legumele supra-stimulate ale legumicultorilor nostri? Dar in primul rand, de ce trebuie ajutati legumicultorii si nu este incurajata transformarea terenurilor pe care se face acum productie legumicola in terenuri pentru producerea de plante medicinale sa zicem, unde marja de profit si desfacerea este mult mai sigura. Poate daca o astfel de lege idioata nu ar exista, legumicultorii, neavand de ales, s-ar gandi si ar gasi solutii. Unii au facut-o deja si o duc bine. Insa pentru multi schimbarea este grea si prefera sa produca ce e mai usor: ceapa si cartofi decat sa incerce alte lucruri pentru care nu au nevoie de sprijinul statului.

Un ultim aspect al acestei legi este aspectul moral: de ce doar legumicultorii trebuie favorizati. Eu daca produc pantofi, de ce nu sunt obligate hypermarketurile ca si jumatate din pantofii expusi sa fie produs in Romania?

Aberatiile efectelor unei astfel de legi pot continua la nesfarsit. Stimularea si favorizarea unor sectoare trebuie sa aiba alte principii decat puterea de lobby din sectorul respectiv. Asta s-a intamplat cu legumicultorii: marii samsari care aduc marfa din Turcia si alte locuri s-au saturat de marjele mici de profit si prin influente si lobby, au gasit o modalitatea sa mareasca pretul. Sunt sigur ca daca aceasta lege va ramane in picioare, pretul la raft va creste si diferenta intre pretul de piata al marfii si pretul vandut va fi atat de mare inca de la pretul de achizitie incat inevitabil producatorii vor fi tentati de scheme ilegale prin care sa importe marfa din Turcia la negru si sa o vanda ca marfa romaneasca, avand asigurata desfacerea si pretul mai mare. Sa nu utiam ca in cele din urma, la hypermarket producatorul roman trebuie doar sa arate acel amarat certificat de producator pe care teoretic il au toti pietarii. La culoarea pe care o au majoritatea pietarilor pe la noi, credeti ca un astfel de certificat este greu de procurat?

 

TAROM – când statul se crede afacerist

Ca orice companii de stat si Tarom are problemele ei: directori numiti politic, directorasi numiti politic, angajati numiti de directori si de directorasi pe criterii altele decat competenta. Pe langa asta, se adauga si celelalte: firme capusa, sindicate guralive si cu presiune politica pentru acceptarea unui furnizor sau altul (mica capusare).

Tarom-ul este o anomalie: o companie de stat care a avut o buna perioada posibilitatea sa domine total piata avand din start experienta si dotarea – atata cat a fost. Pe langa scutirile de taxe si impozite de care a beneficiat …

Cu toate acestea, ca si Hidroelectrica care a intrat in faliment desi produce aur din apa, Tarom-ul abia se tine pe linia de plutire. Si daca financiar, cu ajutorul  statului, reuseste sa se mentina pe linia de plutire, e mai greu cand vine vorba de avioane care nu prea mai pot sa fie tinute pe linia de plutire …

Conform Hotnews, patru incidente au avut loc la TAROM in ultimele 24 de ore. Amanuntele nu conteaza, ce merita sa reiteram si sa repetam: acolo unde isi baga statul nasul se alege praful. De departe, singura solutie este ca statul sa iese total din actionariatul acestor companii, fie ele mari sau mici, fie profitabile sau pe pierdere si sa nu se mai prefaca ca se pricepe la afaceri. Nu asta e datoria statului, cel putin intr-o Europa capitalista si cu piata libera. Nu ma intereseaza exemple din alte tari: la noi nu e relevant. Nu doar ca la noi coruptia este atat de mare incat orice afacere de stat este supusa “complicatiilor”. Insa chiar si daca nu chiar toti romanii ar fi hoti si cumva prin absurd s-ar putea sa fie angajati directori capabili si competenti care sa nu vanda pe bucati compania, se pune problema strategiei: cine face strategia pe termen mediu lung, caci orice afacere trebuie sa aiba o strategie si sa aiba un plan de investitii. Probleme peste probleme …

Daca ar fi vorba de o brutarie, ar mai merge. Mai cu car, mai cu mar, s-ar mai fura pe ici pe colo, dar treaba ar merge. Cand insa o sa inceapa sa pice avioanele, o sa fie mai nasol. Si oricum, la ce s-a intamplat astazi, daca nu o sa pice avioanele, o sa pice vanzarile, din pacate si o sa fie nevoie de noi “investitii”.

 

Dupa cum spuneam … despre plecarea Renault

Ca tot vorbeam ca la opt ani de la criza nu am invatat nimic

Iata insa mai intai o stire despre Dacia:

Renault își mută, pas cu pas, producția de la Mioveni în Maroc

Uzina Renault de la Tanger (Maroc) va începe anul viitor să producă al patrulea model de automobil, Logan Break, care până acum a fost fabricat doar la uzina de la Mioveni (România), informează publicația L’Usine Nouvelle.

Această uzină, inaugurată în luna februarie 2012, produce deja modelele Sandero, Dokker și Lodgy și în 2016 producția ar urma să atingă un nivel record. (sursa)

Au mai fost cateva stiri si prin alte locuri cu niste date mai pe larg in care se compara scaderea productiei din Romania in paralel cu cresterea celei din Maroc.

In vara anului 2015 cand se discuta despre “revenirea” economiei romanesti (in contextul revenirii europene), subliniam:

Din pacate insa, lucrurile stau cu totul altcumva: Dacia înregistrează vânzări în scădere și în Germania, după cele din Franța. Si daca Dacia o duce rau … Cat de rau o duce Dacia nu vom stii decat cand o sa inchida portile – poate primul mare soc care va lovi Romania. Plecarea Daciei, pentru mine este o realitate indubitabila, singurul semn de intrebare fiind evident “cand”. Nu fac profetii, dar acest cand dupa mine va fi in maxim 2-3 ani, la ritmul in care merg lucrurile. Si nu ma refer la faptul ca lucrurile merg inspre rau – chiar daca lucrurile merg inspre bine, Dacia o sa plece.

Lipsa autostrazilor intr-o piata auto in care competitia este din ce in ce mai canibalica, intr-o piata in care dobanzile sunt aproape de zero si companiile supravietuiesc pe minus cu marje minime, in multe cazuri negatrive, este indeajuns pentru a goni Dacia si Ford din Romania. Doar ca guvernantii nu realizeaza si nu au simtul urgentei. Nu inteleg ca daca pleaca Dacia o sa fie prapad si nu realizeaza ca fara autostrazi Dacia va pleca. (sursa)

Sa speram ca este doar un fâs si nimic serios nu se intampla. De altfel zvonuri despre plecarea Renault am tot avut in ultimii ani. Iata ce ziceam in 2014 in articolul NOI ZVONURI DESPRE PLECAREA RENAULT:

Parerea mea este ca plecarea nu se va face chiar atat de repede si daca se va face, se va face toata o data. Francezii nu sunt insa buni organizatori si nu dau atentie maxima la costuri, deci nu vor inchide total decat cand nu mai au incotro. Sa nu uitam si ca si in Maroc pana se dezvolta furnizorii si se integreaza corespunzator cu uzina Renault, mai dureaza nitel.

Iata ca nu le-a luat prea mult marocanilor ca sa isi rezolve furnizorii si deja au capacitatea sa abordeze modele noi. Vedem din raspunsul oficial al Renault de zilele trecute ca nu exista riscul de mutare si ca productia a crescut in Maroc si modele noi au inceput sa fie produse si acolo pentru ca exista cerere.

Sunt mari sanse ca adevarul deocamdata sa fie acesta: poate chiar le-a crescut cererea si poate chiar capacitatea de aici este la maxim, desi daca nu ma insel eu, din statisticile totale, productia a scazut per total, deci in nici un caz nu e vorba de atingerea capacitatii maxime.

Sa facem insa un mic comentariu cu privire la criteriile pe baza carora un mare producator decide si poate sa mute o anumita fabrica dintr-o anumita locatie in alta.

In primul rand totul depinde de strategia proprie care are nenumarate elemente ce o compun. Parte din strategie sunt: obiectivele de profit, cota de piata, gama de produse, oportunitatile si constrangerile sau altfel spus factorii exogeni. Pe langa strategia de grup, obiectivele si evolutiile intregii industrii auto, soarta unei subsidiare ca Dacia depinde si de competitia intra-grup.

In ceea ce priveste Renault, ca si alti producatori auto, au trecut printr-o perioada groaznica in urma crizei financiare, avand scaderi mari, mai ales pe modelele scumpe. Dacia avea initial scopul de a targeta pietele marginale, slab dezvoltate, unde cumparatorii nu isi permiteau sa cumpere masini nemtesti. Criza a venit ca o mana cereasca pentru Dacia pentru ca peste noapte, a crescut potentialul de clienti si s-a largit in intregul occident, Dacia reusind sa fie cea mai ieftina masina noua si sa castige o cota de piata nesperata de pana la 2,8% in 2014. Pe masura insa ce criza a trecut * (spun asta cu steluta, sa zicem ca pe masura ce creditarea a revenit), Dacia a pierdut din avant si francezii s-au trezit cu o fabrica in plus in Maroc pe care ei o pornisera in speranta ca situatia dificila va continua o perioada mai mare si occidentalii vor incepe sa cumpere masini ieftine in ritm accelerat.

Nu doar insa ca nemtestile revin in preferintele “bogatilor”, dar pe masura ce scaderile dobanzilor se propaga in tarile de la periferia Europei si producatorii nemtii prind si ei gustul modelelor “ieftine” (desi pana acum o faceau daca puteau), exista un risc existential major pentru Dacia, in ciuda situatiei excelente de care s-a bucurat in ultimii ani. La riscul pierderii cotei de piata din cauza accesului la finante se mai adauga in plus si accelerarea tehnologica care provoaca deja probleme mari modelelor neadaptate si ramase in urma. Facelift-uri ademenitoare si reduceri de consum facute de multe ori “din pix” (adica din soft) nu mai sunt de ajuns pentru a satisface clientii, indiferent de pret. Si nu ma refer aici doar la explozia hibridelor sau gimmick-urile de securitate gen lane-assit, city-break etc, dar daca ne amintim ca Dacia nu are inca o versiune de cutie automata, iar ABS-ul pana sa fie obligatoriu in UE era optional si la supra-pret, cred ca este evident ca “ieftin si indeajuns de bun” nu mai este suficient pentru a vinde si pentru a mentine o cota de piata care sa justifice doua fabrici.

Evident, discutia se poate lungi mult cu privire la varii aspecte ale competitiei auto. As dori doar sa revin la partea cu profitul. Daca in vremuri grele cum au fost cele din 2008, cashflow-ul si cota de piata erau obiectivele principale pentru ca permiteau in primul rand suportarea socului lipsei de lichiditati si costurile mari de creditare, acum cand vremurile sunt bune (din nou cu *) incepe sa renasca gustul dupa profit si profitul nu se face cu lucrurile ieftine pentru ca exista un plafon al pretului si indirect al adaosului. De aceea, inevitabil, la aceasta categorie de produse care targeteaza saracii, presiunea va fi mereu pe costuri, poate chiar mai mare ca la modelele de lux unde calitatea si performanta vinde, permitand un pret flexibil, intre unele marje mai generoase, pe cand la categoria de jos, efectiv pretul vinde iar peste un anumit prag limita, cantitatea de vanzari poate scade drastic.

De aici vin deci problemele Daciei, presiunea din ce in ce mai mare pe costuri in vederea mentinerii cifrei de afaceri. Si ca si cum evolutia pietei si a comportamentului cumparatorilor nu ar fi indeajuns, in particular pentru fabrica de la Pitesti, mai exista si problema … Tanger, care creaza o competitie intra-grup fantastica. Din start, dupa parerea mea, doua fabrici pentru acelasi modele si care targeteaza aceeasi baza de clienti nu se justifica si poate singurul motiv pentru care Renault le-a pastrat inca pe amandoua ar fi succesul nesperat al modelului Duster. Care succes, dupa parerea mea se datoreaza catorva “sclipiri de geniu” ale francezilor si as mentiona aici designul deosebit si feeling-ul minimalist care nu poate lasa nepasator nici pe cel mai pretentios sofer, in ciuda performantelor slabe.

COSTURI = SALARII + TRANSPORT + TAXE + CTC (REBUTURI/FIABILITATE/CALITATE)

Trecand insa la cateva chestiuni mai concrete, principala batalie intre Pitesti si Tanger se va da pe costuri. Si in cadrul costurilor, pe langa salarii, transport si taxe mai conteaza si scorul la CTC-ul. Toate aceste 4 variabile sunt luate in calculul formulei care arata patronilor Renault, pe care sa o pastreze si pe care sa o inchida cand / daca va fi cazul. Din indiciile lasate sa scape de Stroe acum cativa ani, cand Tangerul incepuse sa apara prin presa noastra, Pitesti-ul s-ar situa totusi mai bine la partea cu CTC-ul, desi la salarii si transport evident ca Tangerul are avantaj. Nu am nici cea mai mica idee despre variabila taxe si evident, fiecare variabila avand ponderea ei, unele fiind mai importante si altele mai putin importante, este imposibil sa dam un verdict.

Ce putem insa noi face? Prin noi inteleg pe de o parte angajatii si pe alta guvernantii. Daca dorim sa pastram Dacia la Pitesti, ar trebui urgent facute cateva schimbari care sa asigure proactiv ca formula va ramane in favoarea Pitestiului, indiferent de conditii si in orice situatie. Mai ales in cazul unei viitoare crize sau scaderi economice, si mai ales in conditiile in care Dacia constituie o mare felie din PIB-ul Romaniei, fiind dupa parerea mea o inreprindere strategica cu risc sistemic asupra intregii societati, exista doua lucruri pe care le putem face:

  1. angajatii trebuie sa se multumeasca cu salariile si sa nu mai ceara mariri aiurea; de asemnea, angajatii trebuie sa isi faca treaba cat mai bine pentru a avea un scor bun la CTC care este componenta din ecuatia care le decide soarta, alaturi de salarii;
  2. statul poate afecta celelalte doua variabile: transportul si taxele; prin transport inteleg infrastructura, prin taxe inteleg CAS, impozit salarii, impozit profit etc; De asemenea, statul ar mai putea ajuta si prin “tunarea” (defazorizarea) importului de seconduri din vest care ar mai ajuta Dacia la capitolul vanzari, dar asta cred ca este destul de nesemnificativ incat sa ignoram aceasta chestiune.

Cu privire la transport, infrastructura ar ajuta imens si ar constitui un incentive extraordinar pentru pastrarea Pitestiului, poate doar din motivul ca francezii nu ar vrea sa lase in locul lor capacitatile productive (forta de munca, producatori piese, etc) competitorilor care ar prelua stafeta si i-ar putea lovi puternic pe segmentul de piata ocupat de Dacia. Sa intelegem ca productia de masini ieftine nu poate fi facuta in vest unde costul cu munca este mare. Oricat de performante, robotizate si eficiente ar fi operatiunile unui producator, fara costul de munca ieftin nu pot produce masini ieftine. De aceea, daca nemtii vor incerca vreodata sa se lupte cu Dacia, vor trebui sa vina fie in Romania, fie intr-o tara similara (Bulgaria, Rusia, Ucraina). Cu privire la Maroc, limba si cultura constituie un avantaj pentru Renault si de aceea au si putut francezii sa aleaga Tangerul. De altfel, Renault nu sunt singurii, PSA Peugeot Citroën au deschis si ei o fabrica care va incepe productia in 2019.

Doresc sa inchei articolul incercand sa imi temperez putin ingrijorarile, pornind mai ales de la premiza ca exista totusi posibilitatea ca eu sa ma insel si ca francezii chiar sa aiba cerere atat de mare incat sa se justifice doua fabrici. Iar daca ne intrebam de ce au ales sa mai deschida o fabrica in Maroc in loc sa mareasca capacitatile de la Pitesti, cred ca este evident: pentru ca Pitestiul este deja supra-aglomerat, prin lipsa infrastructurii care ar face nu doar costisitoare extinderea, dar si imposibila livrarea. Viteza medie a unui tren de marfa Craiova-Timisoara cica ar fi in jur de 25km/h conform unei emisiuni TV de saptamana trecuta. Va imaginati ce ar insemna de exemplu o crestere cu 30% a capacitatilor de productie.

Inchei prin inca o ipoteza optimista. Daca vom face ce am zis la punctele 1 si 2 de mai sus, este posibil ca Renault sa aduca la Pitesti mai mutle modele si componente, care sa fie putin peste clasa “ieftin”. Scaderea costurilor si cresterea performantei, nu ar garanta doar mentinerea productiei, dar ar putea atrage si noi oportunitati, in cazul in care Tangerul ar putea prelua intreaga productie (ipoteza plauzibila daca ne uitam la trenduri si cifre). Daca insa nu vom face, nu doar Dacia va pleca, dar reputatia Romaniei ca tara cu oportunitati de investitii in industria auto – cum se lauda Ciolos acum prin SUA si prin alte locuri – s-ar evapora instant.

Din pacate, sunt nevoit sa inchei cu scenariul cel mai probabil: in disperare de cauza, pentru ca autostrazi nu pot sa faca si pentru ca oamenii nu vor putea fi convinsi sa nu ceara mariri de salariu, guvernul (acesta sau cel viitor) va oferi reduceri si deduceri de taxe majore care vor taia drastic din incasarile la buget si nu vor rezolva problema decat pe moment.

RCA-ul: o simptomă benignă a unui cancer terminal

Am mai scris cateva articole despre asigurarile de la noi si a venit vremea sa fac un update al situatiei. Nu va voi mai plictisi cu citate din vechile articole ci doar voi reaminti principalele doua idei:

  • asigurarile sunt singurul indicator al adevarului din economie care nu poate fi falsificat
  • dupa asigurari urmeaza bancile, caci situatia este similara

Asigurarile denota cum merge o economie: daca economia noastra ar fi eficienta si ar fi in crestere (cum ne trosnesc tenhocratii statisticii cu PIB-ul ca sa dovedeasca ce buni au fost ei), costul asigurarilor ar fi in scadere si firmele s-ar bate pentru noi ca sa ne castige.

Am mentionat deci doua conditii: eficienta si in crestere care sunt lucruri cu totul diferite. O economie eficienta este o economie care face profit, iar o economie in crestere … poate sa nu faca profit ci sa creasca pe credit. Uneori, economia in crestere poate sugera ca urmeaza si eficienta, de unde multe firme de asigurari investeau masiv inainte de 2008 si isi doreau cota de piata cat mai mare in speranta ca de vreme ce economia va deveni eficienta, si marginile de profit vor putea fi marite. Caci marginile de profit, niciodata nu au fost prea mari in asigurari.

Explicatia de sus este insa una partiala, fireasca, logica din punct de vedere economic. Insa realitatea e mult mai complexa, dupa cum s-a dovedit: multi patroni de asigurari, mai ales cele mari, foloseau asigurarile doar pentru expunerea maximala la credite si doar pentru cashflow-ul care il ofera o asemenea afacere. Cu banii din asigurari, investeau in imobilare unde marginile erau imense si puteau astfel sa intoarca datoriile catre firmele de asigurari fara probleme. Asta a functionat, cata vreme imobiliarele au functionat. Iata deci sumar cum bula creditelor, a afectat intreaga economie, in moduri perverse inimaginabile.

Am putea spune: bine, dar era legal? Pai evident ca nu era legal, dar ce credeti ca ASF-ul “vegheaza pentru tine”?

Sa vedem insa ce se intampla in prezent. Iata o stire:

Peste două sute de camioane au îngreunat în această dimineaţă traficul de pe centura Oradei, în semn de protest faţă de creşterea tarifelor obligatorii la RCA în acest an. Dacă situaţia nu se va rezolva în următoarele două săptămâni, şoferii şi patronii firmelor de transport ameninţă că vor bloca arterele principale din oraş. Zeci de transportatori au protestat şi la Suceava. Oamenii au ieşit cu maşinile în trafic, au mers cu viteză mică şi au claxonat. (sursa)

In ce fel insa denota asigurarile felul cum merge o economie si de ce am facut legatura cu simptomele unei boli? Este simplu: in starea asigurarilor intra nenumarate elemente care compun esenta unei economii sanatoase (sau nu). In primul rand, o economie sanatoasa are nevoie de asigurari, nu se poate dezvolta fara asigurari. Din acest punct de vedere, Romania este inca la nivelul Africii, cu produse sumare, folosite ocazional. Nu va ametesc cu prea multe explicatii, sa mentionam doar ca o mica parte dintre producatorii agricoli folosesc asigurarile, iar in domeniul afacerilor cu greu poti sa gasesti de exemplu o firma de asigurari sa iti asigure productia unui prototip costisitor impotriva mai multor factori de risc. Ca sa nu mai zic ca in Romania asigurarile nu sunt inca liberalizate! De exemplu, eu nu pot sa vand sau sa cumpar contractele de asigurari, chiar si cele mai ieftine sau chiar si cele mai putin riscante. Nu doar ca legislatia nu exista, dar nici practicile nu s-au impamantenit, tocmai pentru ca avem o economie infantila. Povestea e lunga, dar nu liberalizarea asigurarilor conteaza prea mult.

In ce fel mai denota asigurarile starea economiei? Iata inca un element: eficienta infrastructurii. O infrastructura supraincarcata si prost facuta ca a noastra, va pune costuri imense pe asigurari si va mari preturile pana la punctul in care multi participanti la acea infrastructura vor fi eliminati. Cam cum este colesterolul pentru arterele sanguine, cam asa e treaba cu asigurarile: cand e aglomeratie, preturile cresc pentru ca si costurile firmelor de asigurari cresc. O infrastructura proasta, va aduce accidente multe (nu doar costuri cu combustibil si timp) si prin urmare va creste costurile asiguratorilor. Cu cat costurile cresc, cu atat marja de profit din piata va fi mai mica si prin urmare piata va fi mai putin atractiva pentru investitori. Unde nu sunt profituri multe, nici vanzatorii nu sunt multi. Si unde nu sunt multi vanzatori, preturile cresc, caci cererea este mare si oferta putina iar domino-ul asiguratorilor vechi care au expunere deja pe clienti multi si costisitori abia a inceput sa se rostogoleasca.

Multe firme vechi vor pica, chiar si dintre cele cu profituri si altele noi vor veni. Iar cele care vor veni, vor pune ce pret doresc, pentru ca avand in vedere situatia din piata, isi vor permite sa puna orice pret, oricat de mult ar da din coate ASF-ul si guvernul.

Asigurarile nu pot fi masluite. Este hilar si numai  un afon in economie poate sa gandeasca ca statul are vreo sansa sa faca ceva cu privire la costul asigurarilor. Ma refer altceva decat sa imbunatateasca infrastructura, ceea ce nu se face peste noapte insa. Nu vreau sa jignesc transportatorii care  au facut miting si proteste ca sa se faca ascultati, insa ce fac ei este idiotenie. Daca nu le convine pretul RCA-ului din Romania, sa se duca in Germania. Realitatile sunt cele care este. Preturile sunt mari  pentru toti, aici traim, aici platim, asta e viata. Nu au nici un drept sa blocheze un oras, nu vor obtine nimic si vor arde si motorina aiurea, pe langa nervii si stresul produs. Nimanui nu ii convin preturile de Romania si salariile sau veniturile din Romania. La aceeasi munca si la acelasi efort, toti castigam mai prost in Romania decat in Germania. Ba unii chiar mult mai prost!

Fenomenul care se intampla l-as numi “venezuela”. Lucruri importante se intampla in Venezuela si noi nu ne aflam prea departe, tocmai pentru ca traim si noi in socialism. Singura diferenta intre Venezuela si Romania este FMI. Noua FMI-ul ne-a mai pus o perfuzie pentru moment. Cat va dura momentul asta, nu stim. Poate 5 ani, poate 10, poate daca face poc mega-bula creditelor, chiar la anu. Insa cata vreme principiile de baza ale capitalismului si ale pietei libere sunt ignorate la toate nivelurile si tot felul de interventionisme comunistoide sunt implementate peste tot, mai ales purtand eticheta de stimulare a economiei (a se vedea Prima Casa sau mai nou programele de finantare pentru antreprenori – pentru antreprenorii din partid as zice eu) nu vom vedea normalitate si nici preturi ca in Germania.

Am discutat deci despre infrastructura care mareste costurile, despre interventionismul si reglementarile aberante ale ASF-ului care nu ingaduie dezvoltarea unei piete libere in asigurari. Ar mai fi cateva lucruri care merita insa mentionate: hotia. In Romania se fura. Fura service-urile cand trec in devizuri costuri aiurea. Fura asigurarile cand amana sau refuza plata catre service-uri. Fura oamenii cand falsifica accidente si pentru orice zgarietura sau problema pe care ei au cauzat-o voit, intentionat, de rea credinta, incarca costurile catre asigurari. Aveam un amic care vazand ca am putin crapata o bara la masina, si explicandu-i eu ca e prea mica crapatura ca sa ma duc la service mi-a zis: “in locul tau, as da in spate sa o fac praf si as baga-o pe CASCO”. Ne-am obisnuit sa furam si pentru o perioada o sa mearga. Cu fiecare dinozaur batran care moare insa, vine nu rechin nou, mai priceput, cu know-how si practici mult mai atente si care vor avea grija ca sa se adapteze la “mediul romanesc”. Se mira transportatorii din Oradea, de ce unele firme de transport au preturi diferite de altele. Pai este normal: daca firma Gogu SRL are un patron iresponsabil care angajaza numai soferi varza care lovesc des masinile si le fac praf, e normal sa plateasca mai mult ca Misu SRL care are o singura masina, si-o conduce el si e atent pentru ca in joc sunt banii lui.

Putini romani stiu ca in Elvetia, in costul asigurarii masinii sunt incluse nenumarate elemente de risc. Pe langa istoricul soferului, sunt luate in calcul si daca ai garaj sau nu, daca ai parcare privata sau nu, etc. Ne asteapta asadar o “curatire” a mediului economic mai de voie, mai de nevoie. Oricat de multe piedici ar pune guvernul socialist (cu nomenclatra pompoasa de tehnocrati), in asigurari nu are ce sa faca. Daca nu se hotarasc – Doamne fereste! – sa subventioneze intreaga piata cu noi credite FMI sau emisiuni de obligatiuni …

Brexit pentru traderi

Va ramane sau nu Marea Britanie in UE? Inainte de orice eveniment cu risc major, traderii trebuie sa ia anumite masuri. Din punct de vedere al tradingului, volatilitatea dinaintea evenimentului si masurile care pot fi luate, sunt mai importante decat volatilitatea de dupa eveniment, desi un cutremur de asemenea dimensiuni cu siguranta va avea replici.

Ca o opinie personala, cred ca in primul rand cel mai mare risc pe care il pune Brexitul cu privire la UE este acela ca Marea Britanie sa fie deschizatoare de drumuri si sa dea idei si altor tari. Sa elaboram un mic scenariu.

Sa presupunem ca votul va fi pentru exit. Sa presupunem apoi ca totul va fi ok in urma votului: lira nu va exploda, bancile londoneze nu vor fugi pe capete si negocierile de iesire se vor desfasura fara prea mari frecusuri, ca la un divort civilizat si modern. Sa presupunem deci ca pentru britanici nu va veni sfarsitul lumii si totul va fi ok dupa: emigrantii nu se vor mai gramadi pe capete, dar se va asigura fluxul necesar pentru muncile de jos care sunt in prezent umplute 100% de sclavi – britanicii fiind mai lenesi si muncind pe salarii mai mari. Sa presupunem ca nici exporturile si importurile nu vor avea de suferit si economia Marii Britanii va avea o crestere spectaculoasa, mai ales alimentata de noul val de optimism si de renastere a mandriei nationale? Mai adaugam aici si o posibila castigare de Anglia a Campionatuluui European… Ce poate fi rau in asta?

Pai cel mai rau lucru in cazul unui Brexit, pentru pacea lumii, va fi tocmai “ideea” care va crapa “fundamentul UE”: ca doar impreuna ne e bine si cine dezerteaza, ajunge sa se scufunde. Asadar, e posibil ca britanicii sa fie deschizatori de drumuri si sa ne arate ca “afara” e mai bine.

Brexitul va putea fi apoi urmat de un Frexit, Grexit si de alte exituri si astfel se va alege praful de ideea europeana, mai ales daca prin separare, multe tari redobandind moneda proprie si suveranitatea proprie, se vor putea misca mai eficient in lupta cu criza. De unde putem intelege de ce ideal pentru elita europeana ar fi ca Brexitul fie sa nu aiba loc si daca are, sa fie o lectie dura pentru posibilii viitori dezertori. Intelegem deci, de ce frecusurile nu vor fi deloc putine si foarte posibil ca multe razboaie financiare si economice sa fie lansate impotriva “dezertorilor”.

Revenind la implicatiile pentru traderi ale Brexitului, nici nu vom indrazni sa facem predictii, deoarece, dupa cum spune Yogi Bear, predictiile sunt dificile, mai ales cele cu privire la viitor …

Voi face deci doar o enumerare a celor mai probabile scenarii si a efectelor asupra instrumentelor celor mai afectate. Se intelege ca principalele miscari le vom avea pe piata FX. Miscari e putin spus, probabil vor fi cutremure:

  • lira (GBP) va fi afectata cu toate perechile;
  • euro (EUR) asemenea;
  • yen-ul japonez (JPY) va fluctua mai ales in relatie cu monezile europene (EUR, GBP, CHF); in perioade de risc scazut, yen-ul se intareste, ca efect al carry-trade-ului;
  • dolarul american (USD) se va misca mai ales in cazul unui Brexit.

Prin urmare orice pozitie va trebui asigurata.

Sa intelegem deci mediul ulterior in cazul unui exit. Evident vor exista multe semne de intrebare cu privire la in ce fel se va face divortul si vor exista unele semne de intrebare cu privire la posibilitatea unei caii intoarse, mai ales avand in vedere echilibrul actual din momentul deciziei.

Exporturile: cam 50% din exporturile Marii Britanii sunt catre UE. Bineinteles si UE vinde nenumarate masini nemtesti in Marea Britanie si ne putem astepta ca sa nu treaca direct din prima la taxe vamale si alte prostii … Asta nu inseamna insa ca nu va exista volatilitate si pe FTSE 100.

Bancherii sunt de departe cei mai speriati si au amenintat deja Londra ca o sa ii paraseasca, ca insasi prezenta lor in Londra are a face cu faptul ca Marea Britanie fiind membra UE, bancile pot sa faca afaceri in UE, pe EURO. Este de altfel un paradox al curbaltirii in doua barci a englezilor, faptul ca cel mai mare centru financiar pe moneda europeana se afla intr-o tara care nu foloseste moneda europeana. Un paradox totusi pozitiv pentru bancheri pentru ca au pe de o parte sprijinul Bancii Angliei si a legislatiei britanice si pe de alta, pot face afaceri in UE, sub legislatie europeana fiind si banci europene si avand acces si la sprijinul BCE. Imaginati-va un pescar care sta intre doua oceane si poate sa-si arunce unditele in oricare dintre ele. Din punct de vedere financiar, Londra este o astfel de locatie pentru bancheri.

Agentiile de rating avertizeaza Londra ca si-ar putea pierde ratingul de AAA pe datoria suverana, prin diminuarea interesului in Lira sterlina ca moneda de rezerva internationala. Nu intelegem justificarea asta si este probabil doar un bau-bau. O Mare Britanie mai puternica si mai prospera, teoretic ar trebui sa renasca si cu o moneda mai puternica, nu vad de ce neaparat ar scadea interesul in lira, ba chiar poate lira ar lupta cot la cot cu EUR pentru statutul de moneda de rezerva, pe masura ce Marea Britanie va dovedi ca se poate rupe si ca poate rezista pe picioare proprii, iar UE va pierdea dominatia politica si contributia britanica, deci va deveni si mai fada decat acum. Ca o mica paranteza, UE are cea mai slaba rata de crestere economica din lume. In ciuda propagandei care ni se baga in cap, ca UE are grija de noi, in realitate in afara lumea se misca mult mai repede. Agentiile de rating sunt oricum doar o componenta de manipulare a spaimelor traderilor, rareori ce au spus agentiile s-a pupat cu ce s-a intamplat ulterior.

Sa ne intoarcem insa putin la forex-uri si sa abordam principala valuta implicata, anume lira. Se intelege ca in cazul unui exit lira va fi lovita, intrebarea este cat de mult si cum va evolua ulterior. Soros avertizeaza ca lira poate pica cu cel putin 15% in raport cu celelalte monede. Daca ne uitam in istorie, cand a fost votul pentru separarea Scotiei, cand temerile erau maxime cu privire la separare, lira de asemenea a picat, avand in vedere ca 10% din PIB-ul Marii Britanii este facut de Scotia. Ulterior si-a revenit insa rapid, avand in vedere votul, deci atentie la pozitiile pe lira pentru ca bounce-back-ul va poate lovi puternic.

Ca o mica paranteza, daca tot am ajuns la Scotia, sa mentionam si ca in cazul unui Brexit se pune problema daca nu cumva si Scotia isi va dori reevalarea pozitiei ei in Marea Britanie, in urma iesirii Marii Britanii din UE, stiut fiind ca peste 75% dintre scotieni sunt pro-europeni si au votat ca Scotia sa ramana in Marea Britanie tocmai pentru a ramane in UE. Banuiala mea este ca in Scotia problema emigrantilor are relevanta mai mica decat in Anglia.

Ce se va intampla insa cu actiunile si indecsii? Aici lucrurile se complica si mai mult. La cate avertismente au venit din partea politicienilor, bancherilor, agentiilor de rating si a analistilor economici, are sens sa ne gandim ca indecsii vor fi impinsi in jos, indiferent de trendul macro actual. Atat UK100 cat si indicii europeni vor fi afectati negativ. In particular, DAX-ul este prins in menghina, fiind incadrat intr-un trend de crestere, dar aflat sub prospectul lovirii in cap de un Brexit in urma caruia poate urma un dus rece mai ales pentru industria auto germana. Eu imi mentin opinia ca in caz de exit Marea Britanie va fi bine si economia va avea un boom. Imi voi pune si bani acolo unde imi pun gura, prin urmare dupa primele sondaje cu privire la Brexit, in caz de Brexit, voi cumpara UK100.

Atentie insa la capcanele sondajelor: mai ales lupta fiind apropiata, este foarte posibil ca exit-poll-uirile initiale sa nu bata cu rezultatele finale, deci nu va aruncati cu totul pe val imediat dupa primele sondaje, indiferent de ce strategie aveti: asteptati certitudinea rezultatului final daca veti intra ulterior votului si nu preferati sa va bagati in furtina de dinainte …

Concluzie

Orice perioada de volatilitate prezinta oportunitati neasteptate si dificultati la limita imposibilului in privinta gestionarii riscului. Exista doua perioade in aceasta volatilitate:

1) inainte de primul soc al cutremurului cand ne putem expune la pierderi sau castiguri imense;

si

2) consolidarea trendului si mersul pe val; certitudinea castigului cand trendul s-a stabilit este mare, insa riscurile nu sunt eliminate total si oportunitatile sunt bineinteles mai mici;

In final, celor care vor sa tranzactioneze facil si nu au inca idee cum sa o faca, le recomand etoro si le stau la dispozitie pentru orice intrebari.

Dupa cum spuneam … despre asigurari

ZF titreaza: Al doilea faliment în asigurări. Companiile cu capital românesc sunt măturate din piaţă

Deja din 2014 am tras unele semnale ca putreziciunea din sistemul financiar incepe sa se vada: mai intai in asigurari si apoi intra in banci. Pe-atunci credeam insa ca o sa arunce gunoiul sub pres:

Indicatorul cel mai clar al problemelor masive din sistemul de asigurari ar fi pretul. Nu vom auzi de falimente spectaculoase pentru ca Isarescu nu va lasa focul sa se aprinda in grajd cand casa lui e facuta tot din paie, dar maririle drastice de preturi vor fi primele semne ca ceva este putred. (BULA ASIGURARILOR SE POATE SPARGE INAINTE DE CEA BANCARA – 20 NOV 2014)

Tot acolo explicam si schemele prin care banii sunt supti din sistem si trasi in afara de catre patroni sub supravegherea cel putin … “neperformanta” a ASF-ului. Nu insist pe cauze: cand tot sistemul financiar este un mare cazino masluit, nu mai conteaza la care masa joci: banci, asigurari, fonduri europene etc.

Sa incercam sa urmarim insa fenomenul din asigurari, deoarece nu doar sistemul bancar este un mare castel de nisip, si prin urmare prabusirea firmelor de asigurari poate fi un preview la furtuna ce poate sa vina oricand in sistemul bancar.

Atat ca importanta “sistemica” (iertati repetarea obsesiva, dar asa vorbesc “specialisti” de la BNR) cat si ca organizare si sensibilitate la criza, sistemul de asigurari este cu cateva iote mai jos de sistemul bancar. Picarea Astrei este echivalentul cu picarea unei banci relativ mari (inainte de criza) care a avut ca model de business volumul cu orice pret (greed is good) si care a fost din plin lovita de criza. (SURSA – 22 OCT 2015)

In acel articol de anul trecut, incercam sa fac o comparatie intre asigurari si banci si mai ales intre sistemul de protectie in cazul falimentarii unei firme de asigurari comparativ cu o banca:

O alta paralela am putea face in ceea ce priveste increderea. La fel ca si sistemul bancar si sistemul de asigurari este prezentat ca “fiind de incredere maxima”. Adica, daca de exemplu, la hypermarket se mai intampla sa fii inselat, la banca sau la asigurator, niciodata. Banca nu pica niciodata si nici firma de asigurari nu pica, pentru ca pe de o parte oameni cu salarii astronomice sunt platiti sa reglementeze si sa monitorizeze sistemul si pe de alta parte fiecare banca / firma de asigurare are la ce usa sa bata cand apar problemele: Fondul de Garantare al Depozitelor / Asigurarilor.(SURSA – 22 OCT 2015)

Ar putea spune unii “analisti” ca “purificarea” din sistemul de asigurari este buna, ca elimina firmele “neperformante”. Ignorance is a bliss! Ce bine ar fi sa fie aici doar capitalism in actiune, supravietuirea celui puternic si purificare prin foc. Din pacate Astra si Carpatica sunt doar primele doua piese de domino din lungul sir care va produce un soc pentru consumatorii romani prin explozia costului RCA-ului.

asigurari

Sa argumentez totusi, putin. Chiar daca din punct de vedere competitional, este evident ca eliminarea unor jucatori din piata ofera noi oportunitati celorlalti actori si le aduce inca o mica doza de drog, realitatea este putin mai … nuantata. In primul rand, trebuie sa facem o privire asupra sistemului: sistemul roman de asigurari auto este unul extrem de ineficient. Din mai multe puncte de vedere: de la calcularea riscului soferului, pana la urmarirea istoricului masinii si customizabilitatea ofertelor. Nu cred ca e nevoie sa insist aici, o sa mentionez doar, ca in Elvetia, cand iti cumperi RCA, te intreaba: “acasa ai parcarea ta?” – deci la RCA!, nici nu mai vorbim de cate intrebari ai la CASCO. Faptlu ca pica un jucator, nu face decat sa sperie si mai mult pe ceilalti competitori si sa-i determine sa creasca pretul.

Dincolo de calculul costului, optimizarea acestui calcul si tot ce tine de costurile companiilor, o problema poate si mai mare este umflarea costurilor la service. Cum responsabilitatea muncii, onestitatea, corectitudinea sunt greu de gasit in tara noastra, nu de putine ori, mergem la service si devizul este umflat pentru ca oricum plateste asigurarea si romanul nu e constient ca ignoranta lui se reflecta in pretul pe care il plateste. In mod firesc, chiar daca ne reparam masina pe RCA/CASCO, cand mergem la service trebuei sa cerem devizul si sa ne asiguram ca tot ce s-a bagat acolo este real si ca preturile sunt corecte. De exemplu, daca noi am stat la service doar o ora dar sevice-ul a taxat pe deviz asigurarea cu munca de 2 ore, noi trebuie sa reactionam si sa tragem la rost service-ul, chiar daca nu sunt in joc banii nostri, costul fiind acoperit de asigurare. Ce spun eu, este SF pentru Romania, am vrut doar sa exemplific de ce sistemul de asigurari este extrem de ineficient.

Lipsa de eficienta se vede in preturi. Cum preturile la asigurari afecteaza omul de rand, si cum este doar o chestiune de timp pana cand la presiunea populatiei, ASF-ul (condus de prieteni, cumnati, clienti de politicieni care vor sa castige alegerile) va apela la “reglementarea preturilor” din ce in ce mai agresiva in sensul puneri presiune pe scaderea acestora. Oricum cum poti scade, daca nu ai de unde? Pe de alta parte, spirala cresterii pretului este precum o secera care mai taie din clientii actuali: cu cat creste pretul la RCA, cu atat mai multi oameni renunta la a 2-a sau a 3-a masina, cu atat mai multi pensionari nu mai platesc RCA-ul doar “ca sa fie acolo” si evident efectul cresterii pretului la CASCO se vede si mai puternic in numarul clientilor. Cu cat baza de contributie este mai mica, cu atat costurile sunt mai mari si presiunea pe preturi creste.

Totul este asadar o oala sub presiune la care singurele necunoscute sunt cat de tare este dat aragazul si cat va dura pana capacul sare. Si cand va sarii capacul, efectele se vor simti si in “oalele” vecine, adica in sistemul bancar. Pana atunci insa, vai de broastele de sunt in oala …

PS1: ca sa nu mai lungesc articolul, am ignorat voit inca un element de instabilitate din sistemul asigurarilor: chiar daca sistemul era ineficient, afluenta lichiditatilor si schemele de transfer in alte domenii investitionale, ofereau “o supapa” investitorilor, un motiv pentru existenta in piata; altfel spus, desi era ilegal, o firma de asigurari folosea lichiditatile din asigurari pentru investitii in alte domenii cu randament mai bun, care compensa pierderea din domeniul asigurarilor; patronii erau multumiti pentru ca auto-finantarea era mult mai ieftina decat accesarea creditelor bancare, si in ciuda riscurilor, schema era una profitabila per total; se intelege ca nu oricine isi permitea asta, ci doar cei mai destepti si cei mai protejati

PS2: nu inteleg de ce ZF pune accent pe “capital romanesc” in ceea ce priveste asigurarile. Evident, persepectiva lor este superficiala ca de fiecare data si considera ca know-how-ul strain ar fi motivul aceste diferentieri. Nu neg total, dar know-how-ul este o variabila neesentiala in intreaga ecuatie, in prezent, strainii vor supravietui mult mai bine deoarece au intrat mai tarziu si au target de profit pe termene mult mai lungi, avand in spate finantari mai ieftine. Acest aspect este un “no-brainer“, dupa parerea mea.

Chobani – iaurt grecesc, vandut de un kurd

Chobani este un brand din SUA similar Danone care s-a impus mai ales prin iaurtul turcesc. Patronul – Hamdi Ulukaya – este un kurd care intruchipeaza visul american: imigrant prapadit, care a ajuns in SUA, a pornit de la zero si a ajuns milionar. Profilul nu e tocmai aproape de realitate: imigrantul nu era tocmai prapadit, tatal sau avea o ferma si producea lactate, el venind in SUA ca sa invete engleza. Prima afacere a facut-o importand produsele tatalui in SUA …

Milionarul a spart titlurile tuturor ziarelor acum cateva zile cand a anuntat ca ofera 10% din companie angajatilor. Iata un videoclip:

Modelul de afacere in care parte din actiuni sunt oferite angajatilor nu este ceva nou, fiind insa specific mai ales start-up-urilor de IT unde creierele sunt aur si trebuie motivate sa ramana in companie. Modelul functioneaza insa nu atat prin motivare cat prin istoricul Sillicon Valley-ului si povestile de succes uimitoare care s-au nascut. Cine nu stie de actionarul de la Google care avea si el cateva actiuni pe care le primise pentru ca ii lasase pe tipi sa ii foloseasca garajul? Daca le-ar fi pastrat in ziua de azi, ar fi valorat xxx milioande de dolari.

Chobani nu este insa un start-up desi este inca o companie privata, kurdul avand inca majoritatea si o mica parte fiind detinuta de un fond de investitii. Cu privire la “donarea” catre angajati a 10% din companie, donatia nu este de fapt o donatie, ci un fel de bilet la loz in plic care poate valora zero lei sau poate valora milioane. Sunt multe sanse ca sa valoreze milioane, si aici intervine pariul pe care il face Hamdi. Pe scurt Hamdi ofera actiuni angajatilor (in functie de vechime si probabil si alte criterii) in cazul in care compania va fi vanduta vreodata. Altfel spus, daca nu se schimba nimic, dividendele raman la Hamdi si angajatii nu ia nimic. Nu stiu ce forma ia contractul efectiv, nu am gasit nicaieri prea multe informatii, de aceea redau un fragment dintr-o stire:

Employees at Chobani’s New York facility were handed white envelopes Tuesday that contained “shares” of up to 10 percent of the company when it goes public or is sold. The number of shares was based on tenure. (sursa)

Altfel spus, cata vreme nu se intampla vanzarea sau IPO-ul (listarea la bursa), nimeni nu primeste nimic, decat promisiunea. In cazul vanzarii insa, angajatii pot deveni milionari, totul depinzand de valoarea cu care este vanduta compania.

Nu stiu situatia companiei, cert este ca masura cu siguranta ii va motiva pe angajati sa munceasca mai mult si mai bine pentru a pregati compania de vanzare. In ce masura insa Hamdi vrea sa vanda, este incert, deoarece anul acesta, in primavara, a refuzat o oferta de cumparare de la Pepsi. Din articolul Reuters care relateaza refuzul, mai aflam si ca:

Chobani said that independence remained a key asset to the company and the brand. (sursa)

Ce se va intampla cu actiunile oferite acum conditionat angajatilor daca Chobani nu se va vinde, nu stim. Cert este ca faptul ca “donatia” nu se intampla in prezent face ca donatia sa nu fie tocmai donatie, desi in presa va fi prezentata ca donatie si va fi primita ca atare de oameni, care cu greu inteleg unele amanunte esentiale ci se arunca in titluri dand share instant. Ca manevra de marketing, stirea cu siguranta este o “virala” gratuita. Sunt insa mai multe componente, evident, nu doar cea legata de marketingul gratuit. Motivele si mecanismele din spatele manevrei, sunt greu de descoperit chiar pentru specialisti. Iata inca un aspect:

But while it is indeed Ulukaya who is providing the shares, insiders say he has another motive for doing so — namely, to dilute the potential stake of TPG, a Texas-based private-equity firm. (sursa)

Chobani este un brand care nu se afla la primul viral si de aceea miscarea trebuie interpretata in “cadrul istoric”. Iata doar cateva din scandalurile (bombele) mediatice legate de ei:

Exista multi oameni de afaceri extravaganti si care fac lucruri traznite. Un exemplu recent care imi vine in minte, din aceeasi categorie ar fi patronul Gravity Payments care a anuntat in 2015 ca in 3 ani va mari salariul minim anual pentru angajati la 75.000$/an, cam dublu fata de minimul 40.000$/an. Ins and outs-urile acestei manevre le-a tratat Peter Schiff pe larg intr-un video aici. Problemele care au aparut din aceasta (angajare la) marire nejustificata a salariului minim din companie au fost nenumarate (vezi articol ZeroHedge). Ca sa mentionam insa doar una: oamenii de top ai companiei au plecat, pe motiv ca ei care aveau salarii de top au fost nedreptatiti de marire, ei facand munca de valoare care a crescut compania si in schimb altii fiind rasplatiti:

“He gave raises to people who have the least skills and are the least equipped to do the job, and the ones who were taking on the most didn’t get much of a bump.” Mr. Price also lost Grant Moran, a talented web developer, who felt like the new pay structure wasn’t fair: “Now the people who were just clocking in and out were making the same as me.” He also said, “It shackles high performers to less motivated team members.” (Sursa)

In cazul Chobani, probabil kurdul isi fa scoate banii numai din marketing, produsul fiind unul dependent de imaginea publica a companiei si in prezent compania fiind in pragul lansarii unei game noi de produse. Deci marketingul gratuit si consolidarea brandului sunt un catalist pentru expansiunea planificata. Catalist obtinut gratuit, fara nici un cost, deoarece deocamdata oamenii nu au primit inca nimic, decat o promisiune. Ba chiar, este posibil, ca o data cu aceasta “donatie”, salariile si primele sa nu fie marite prea curand pentru ca deja oamenii sunt motivati si cu siguranta nu isi vor da demisiea prea curand pentru a nu-si pierde gaina care face oua de aur. In caz de succes insa, atat kurdul cat si angajatii vor avea de castigat imens.

1 2 3 4 5