Furtuna declanșată de Fed va salta prețurile și dobânzile și va da la pământ cu spoiala de creștere a salariilor

Restrângerea balanței Fed-ului și anunțul privind mărirea ratei – care mărire probabil nu va mai fi sărită în octombrie –  precum și anunțarea a 3 măriri în 2018 sunt pe scurt concluziile sedinței de ieri a Fed-ului.

După anunțul deciziei, dolarul a sărit imediat în sus întărindu-se cu 0,8% față de Euro și cu 0,74% față de francul elvețian. Evoluțiile pe Forex sunt extrem de dinamice și impactul de moment nu înseamnă neapărat lansarea unui trend și nu excludem corecția ulterioară. Clar vom vedea abia peste câteva zile confirmarea trendului.

Este însă evident că pe măsură ce dobânzile cresc în SUA, dolarul se va întări și trendul de scădere înregistrat de-a lungul anului va fi inversat. Este clar că dolarul a fost supra-apreciat spre începutul anului și este clar că mereu există riscul ca dolarul să pice foarte mult, având în vedere lupta continuă între imperii și pretențiile crescânde ale chinezilor care joacă un joc complicat în care în același timp au și de pierdut din scăderea dolarului, dar totodată încearcă să-și diversifice achizițiile la nivel mondial, pentru a mai putea fructifica hârtiile fără valoare câtă vreme muzica încă continuă.

Și Fed-ul are grijă ca muzica să continue, anunțând reducerea treptată a balanței de achiziții – dar oare pentru a câta oară – și totodată creșterile din octombrie și cele de anul viitor.

Pentru noi românii de reținut este un singur lucru: de mâine petrolul va costa nițel mai mult. Epoca dobânzilor mici cel puțin la dolari trece și banii vor fugi dinspre periferie, iar noi ca periferie a periferiei vom fi primii loviți. Deoarece leul nu este cotat decât în Euro (din dorința tembela a lui Isărescu de a simula o aliniere la BCE) nu știm impactul direct al deciziei asupra perechii și cum băncile erau închise, nu știm încă nici impactul asupra EUR-RON-ului. Însă pe unele platforme de trading, putem vedea impactul asupra unor valute din zona: USD/HUF (+1%), USD/PLN (+0.76%), USD/TRY (+0.4%)

În plus, există temerea că prețul petrolului va crește în urma dezastrului produs de uragane în SUA, mai ales asupra Texasului unde unele sonde au fost afectate.

Leul a fost de ceva vreme copilul răsfățat al estului sălbatic, beneficiind de CDS-uri mici și intrări constante de valută, ajutate de exporturi în creștere. Această situație, coroborată cu trecerea creditelor pe lei și dublarea masei monetare, într-o perioadă de stagflație, au creat un macro-echilibru liniștitor care ar fi putut să fie un catalist important în cazul unor reforme structurale reale și ale unor investiții cu cap, mai ales având în vedere Fondurile Europene și costurile aproape de zero ale creditării în euro.

România nu este însă obișnuită cu mersul pe balustradă și trecem dintr-o extremă în extremă. Din afară, presiunea dolarului va avea cel puțin aceste două efecte: va crește dobânzile și va crește prețul petrolului. Deja ROBOR-ul a crescut recent doar prin combustie internă, darămite să mai avem și “încălzitor” extern.

Cu o rată a dobânzi de zero și cu inflație de doar 1,5% și aia făcută din pix, Europa se află pe marginea prăpastiei deși puțini lideri au curajul să recunoască. Recunosc însă haosul și lipsa oricărui plan prin ironia cu care au comentat toți declarațiile defazate cu privire la status-quo și propunerile utopice cu privire la viitor ale bețivanului de Junker.

În concluzie, Winter is Coming!

Roller-Coster, Bitcoin

Evenimentele din ultima saptamana poate intrec in dramatism chiar perioada split-ului anterior – daca poate fi numit asa.

Sa ne rezumam insa la principalele:

  1. China – mai intai zvonurile despre banarea platformelor de ICO
  2. declaratiile lui Jamie Dimon
  3. oprirea exchange-urilor din China de vineri

Dupa 1 Bitcoin-ul a inceput sa cada destul de brusc, dupa 2 s-a prabusit de-a binelea, in ciuda faptului ca tocmai faptul ca marele demon a inceput sa se sperie de Bicoin nu dovedeste de fapt decat ca acesta a inceput sa fie periculos pentru “powers that be”.

Mai intai sa reamintim ca cresterile si scaderile bruste si de amploare sunt ceva normal in BTC. Nu stiu in ce masura volatilitatea actuala a fost mai mare decat cea anterioara.

Cu privire la China lucrurile ajunsesera atat de departe acolo, incat volumul mare de bani disponibili pentru investitii si afinitatea chinezilor catre jocurile de noroc faceau ca ICO-urile din China sa fie vazute similar cu companiile IT in Sillicon Valley-ul dinainte de 2000. De aceea, in prima instanta s-a crezut ca guvernul vrea sa protejeze cetatenii si de aceea pe moment blocheaza ICO-urile ca sa evite inselatoriile si sa calmeze situatia.

Intr-un fel, masura Chinei, in ciuda semnelor de intrebare si a prabusirii pretului, lasa o umbra de speranta, in sensul ca o reglementare a guvernului este nu doar o acceptare de facto, dar inseamna si un semnal ca guvernul intentioneaza nu doar sa accepte monezile cripto dar chiar sa le ofere un mediu propice de dezvoltare prin reglementarea exchange-urilor si emitentilor.

Pe masura ce timpul a trecut, pe finalul zilei de joi si vineri s-a clarificat: China nu a banat doar ICO-urile ci si exchange-urile. Evident ca interzicerea tranzactiilor in bitcoin este imposibila datorita tehnologiei minunate care se numeste VPN insa fara exchange-urile chinezesti care sa ofere chinezilor posibilitatea sa impinga pretul in sus, crash-ul a fost firesc.

Nici nu s-a inchis bine bursa vineri insa, si mare surpriza: bitcoin nu se dezminte si incepe din nou sa explodeze: de la aproape 3000, in nici 6 ore, bitcoin a recuperat mare parte din pierdere si a depasit 3700 din nou. Intr-adevar pana la maximul de 4800 mai este ceva insa noul re-bounce spectaculos confirma capacitatea extraordinara a acestui … instrument sa isi revina din cele mai crunte crash-uri intr-un mod spectaculos.

Sunt multe dileme cum de asa ceva este posibil. Sunt, cred, doua principale categorii de investitori: o masa mare de cryptofili care cum vad cele mai mici rebound-uri se arunca sa cumpere, fie si doar pentru ca demon-ul pune bete in roate si a doua categorie ar fi investitorii atrasi de orice bula ca sa nu zicem caritas, doritori de castiguri rapide, pe baza “obiceiurilor” din trecut ale bitcoinului. Insa viteza cu care s-a intamplat cresterea nu este deloc explicata prin atragerea speculatorilor care oricat de lacomi ar fi, nu sunt prosti si ignoranti sa nu fii urmarit ce se intampla recent. Este clar ca daca vreun speculator a reusit acest rebound, acela stie ce face si are cu ce.

Eu unul nu as exclude aici chiar teoria conspiratiei legata de declaratiile lui Dimon: manipularea opiniei publice dupa shortarea bitcoinului si ulterior, cand a picat indeajuns, provocarea unui trend bullish, JPM avand astfel oportunitatea sa castige si in jos si in sus. Este de inteles ca JPM are probabil unelte automate destul de performante si are experienta sa castige si in coborare si in urcare. Oare cat de integru ar trebui sa fie Dimon sa arunce bomba fara sa fii investit si el ceva inainte, oricat de modest s-ar crede si oricat de sceptic ar fi fost apriori cu privire la puterea lui de a misca pretul printr-o simpla declaratie. Correlation is not causation am putea spune si teoretic nu este exclus ca Dimon sa nu fi avut niciun efect si totul sa se datoreze Chinei sau altor factori. Dar oare?

Rebound-ul de vineri noaptea este extrem de interesant mai ales in contextul lipsei oricarui eveniment (indeajuns de important incat sa faca breaking news). Sa fie oare faptul ca bancile sunt inchise acum si Dimon & co nu mai pot manipula pretul? Bitcoinul se tranzactioneaza permanent, inclusiv in weekend, deci s-ar pupa foarte bine aceasta teorie cu cea ca Dimon a shortat si apoi a venit cu declaratiile, folosindu-se si de momentul oportun cu China.

Daca JPM a ajuns sa fie manipulator si pe Bitcoin este nasol si este extrem de jenant pentru ei – daca putea sa mai existe ceva mai jenant decat faima proasta pe care o au deja.

Povestea nu s-a terminat insa nici in China, fiind multi tovarasi cu interese extreme in Bitcoin si carora nu le convine blocarea totala, poate chiar din atractia acestui miraj. Maine trendul se va clarifica si mai mult.

Pentru cei care ma urmaresc pe etoro, recomandarea de cumparare BTC o facusem inca de la 3489 si sunt fericitul posesor al unei pozitii de buy la aceasta valoare, din pacate nu prea insemnata. De asemenea am mai facut o recomandare “declaratie” cu privire la BTC pe pagina Traderi Amatori de pe Facebook. La 3700 cat este actual eu cred ca mai putem cumpara pana la 4000 fara nicio grija. As astepta totusi sa se limpezeasca apele si sa vedem cauza rebound-ului pentru a putea spera la un nou maxim.

Noul proiect pentru internship – apă de ploaie

Numai un ziarist amator care nu are nici cea mai vaga idee despre ce înseamnă funcționarea unei companii – măcar teoretic ca să nu mai vorbim de meandrele concretului mioritic – poate să încropească titluri de articole atât de pompoase ca următorul: Bani siguri pentru firme. În ce condiţii pot primi mii de euro.

“Proiectul” guvernului este apă de ploaie din mai multe motive. În primul rând faptul că leagă salariul internship-ului de minimul a 50% din salariul minim este îndeajuns de dezavantajos pentru a tăia pofta oricărui patron care ar fi îndeajuns de nebun să angajeze tineri începători fără nicio experiență cu costuri atât de mari și cu un factor de incertudine (salariul minim cam o ia des în sus în ultimul timp).

Un program real de stimulare a internship-ului ar da mâna liberă oricărui patron să angajeze tineri chiar și pe niciun salariu. Este evident că pentru tineri dobândirea unei experiențe de muncă este un avantaj extrem de important în orice carieră și chiar dacă un loc de muncă nu este prea interesant pentru viitor și tânărul nu are mare lucru de învățat, cel puțin disciplina trezitului de dimineață și a mersului zilnic la serviciu, precum și a integrării într-un mediu de muncă sunt avantaje îndeajuns de mari pentru a atrage pe cei mai străluciți tineri să se angajeze chiar dacă nu ar primi nimic. Și să judecăm logic: care patron dacă dă peste o minune de tânăr cu potențial, chiar dacă l-a angajat pe zero lei, nu va sfârși în a-i oferi un salariu decent, dacă acel tânăr își va dovedi utilitatea? Nu mai vorbim de companii din domenii de vârf unde mulți tineri ar plăti ei ca să fie primiți și să învețe meserie. Să ne gândim doar la IT, câți bani se bagă în training-uri, certificări, cărți și cursuri de cei care doresc să devină programatori, în speranța de a prinde o felie de cașcaval.

Bariera de 50% din salariu minim + contribuții, și asta la pachet cu limita de 6 ore / zi și 2 zile libere dupa 5 lucrate sunt o glumă proastă care nu va încuraja niciun patron să se riște aiurea să piardă timpul să semneze hârtii, să facă pregătirea și să mai și plătească în cele din urmă, riscând să angajeze puștani care nu ai cum să știi dinainte dacă o să-și facă banii și nu cumva mai mult sunt o povară. Orice angajare presupune resurse care nu sunt doar financiare. Chiar și la costuri zero, multe firme românești din cauza proastei organizări și ale lipsei de experiență nu sunt capabile în prezent să gestioneze internii nici măcar dacă ar veni pe degeaba să muncească.

Așadar, este clar că în aceste condiții, internshipul va rămâne deocamdată o floare rară în economia românească și acest program nu va ajuta pe tineri să dobândească experiență încă din timpul școlii, astfel încât când vor ieși la produs să poată da rezultate mai spectaculoase decât în prezent. Care prezent este dezastruos, lipsa de fortă de muncă calificată fiind poate a doua piedică la creșterea economiei românești după lipsa infrastructurii.

Singurii beneficiari ai acestui program vor fi poate cei care oricum ar fi angajat tineri fără experiență și în loc să îi angajeze pe jumătate de normă cu salariu minim, deși evident că probabil tinerii lucrează full-time, acum vor intra în legalitate și vor putea să le ofere salarii mai mici și să-și asume riscuri mai mici cu privire la timpul de muncă, având în vedere limita de 6 ore.

Cât despre marea “ofertă” de 1000 Euro bonus pentru angajarea unui “absolvent” de internship, aceasta nu este deloc un stimul: în mediul de azi în care majoritatea tinerilor fug pe capete în afară, 1000 Euro oferiți angajatorului nu vor rezolva pierderile de sânge proaspăt, iar condiția de 2 ani, denotă că cel care a venit cu această idee nu are habar ce înseamnă în lumea afacerilor 2 ani în România de azi în care taxele, legile, accizele, normele se schimbă de pe o zi pe alta, iar mediul competitiv este din ce în ce mai putred din cauza corupției și a schemelor de tunuri, existând o întreagă specie de companii ale tovarășilor care nu au deloc probleme cu comenzile sau adaosul practicat și fentează facil toate chestiunile birocratice și de controale – pe de o parte – iar pe de altă parte, pentru cei care activează în etalonul secund al economiei, în simulacrul de piață liberă pe sectoarele unde cancerul nu poate să cuprindă tot (cel puțin deocamdată) 2 ani este atât de incert încât patronii nu pot garanta nici copiilor lor că le pot oferi un loc de muncă stabil și bine plătit pentru o asemenea perioadă.

Adevărata problema din sistemul bancar românesc este Isărescu

M-am plictisit câte articole am scris despre Isărescu de-a lungul timpului. Chiar și pentru cei care nu înțeleg rolul pe care BNR îl joacă în România prin politica monetară și influența asupra costului și disponibilității banului, ar fi îndeajuns să se gândească că într-o țară europeană democratică, nu este normal ca Banca Națională să fie captivă unei singure persoane: Isărescu are o “guvernare” mai lungă nu doar ca Putin sau Kim, dar l-a bătut chiar și pe Ceaușescu.

Războiul recent al tovarășilor cu băncile este o gâlceavă a idioților și arată cât de incompetenți sunt cei care ne conduc. Faptul ca tov. Tudose se vaietă de comisioanele bancare – cea mai mică problema din sistemul bancar  – este un indicator că omul nu are habar de toate celelalte probleme: cvasi-oligarhia din sistem, dificultatea de a porni noi bănci mici, locale care să stimuleze competiția, nereglementarea așa ziselor IFN-uri – cămătari cu licență BNR, dar mai presus de toate politica monetară total anti-dezvoltare pe care BNR-ul o duce și ignorarea totală a exportatorilor prin menținerea unui leu prea puternic. Ca să nu mai zicem de riscul valutar permanent pe care așa-zisa politică monetară o produce asupra companiilor românești (dar nu numai). Oricât de mult și de bun hedging ar face cei care au auzit de așa ceva, câtă vreme nu ai fundamente și nu ai principii de care să te legi, atât importatorii cât și exportatorii nu au altă variantă decât să folosească adaosuri îndeajuns de mari încât să acopere orice fluctuații. 

Sunt multe probleme și BNR ar trebui reformat din țâțâni, concurența internă promovată și ciclarea cadrelor ar trebui să fie implementată prin lege. Bine-înțeles că transparența decizională este zero, ședințele consiliului BNR sunt secrete și politica monetară nu doar că nu are nicio coerență, fiind pur și simplu expresia voinței tovarășului guvernator, dar în plus, nu există nicio coerență între această politică și celelalte politici ale statului român. La ce bună o bancă națională dacă guvernul nu se poate coordona cu BNR-ul în măsurile luate și singurele discuții pe care le au sunt prin intermediul presei, dând unii lecții altora. Bineînțeles că și politicienii au vina aici, dar să nu credem că BNR este fată mară.

Situața de conflict între BNR și guvern (de-a lungul timpului, de altfel, indiferent de guvern, chiar și cel tehnocrat) convine de minune BNR-ului care își promovează o imagine imaculată de tehnocrați și specialiști care știu mereu mai bine ce trebuie făcut și dau lecții politicienilor arătundu-le cu degetul măsurile populiste. Sprijinindu-se pe scârba generală pe care românii o au față de politicieni, intelighenția BNR s-a izolat într-un turn de fildeș de unde își trage salarii și bonusuri nesimțite, practică o politică macro-stabilă care este atât de stabilă încât inhibă orice mișcare de fapt, nu stimulează nicio competiție reală și este plină de hazarduri morale. Faptul că nu mai pică băncile și oamenii au depozite nu este deloc un merit al BNR ci faptul că România este încă la coada dezvoltării economice, este datorat și BNR-ului tocmai pentru că nu face măcar pe felia ei ce trebuie.

O politică monetară orientată spre piața libera, spre flexibilitatea monedei, spre stimularea economisirii și reglarea supra-consumului prin lăsarea liberă a monedei acolo unde piața o reglează ar fi un salt imens pentru economia românească care ar disciplina cu sau fără voia lor și pe politicienii populiști care măresc salariile de parcă ar tipării banii la imprimantă.

Faptul că au scăzut acțiunile băncilor românești după anunțarea unui nou impozit pentru bănci, arată cum funcționează piața liberă și cum unele măsuri ale politicienilor au efecte în economia reală. Fără proptelile BNR-ului și lăsarea unei zone largi de manevre politicii fiscale prin reglarea cursului și mijloacele de politică monetară, fac ca România să fie captivă unei macrostabilități canceroase a unui status-quo fără perspective și oportunități, unde chiar dacă nu au loc crize majore din partea sistemului bancar sau a monezii, nici altceva prea bun nu se întâmplă.

Cum își permite BNR-ul totuși acest joc, căci reglarea cursului nu ar merge fără sprijin din afară. Pe lângă dobânzile scăzute la nivel mondial, infuzia de valută din partea căpșunarilor este mai mult decât o gură de oxigen pentru BNR care reușește chiar să facă profituri destul de bunicele din aceste motive, România fiind din punctul de vedere al Băncii Naționale o mică Elveție.

Din păcate, Tudose chiar dacă ar vrea nu ar prea avea ce să facă, în realitatea puterea guvernului fiind mult mai mică decât puterea BNR-ului care este stat în stat. Doar la criza viitoare când probabil sistemul bancar românesc va fi făcut praf și cu siguranță se vor cere capete, pe lângă noile fețe, banca națională va avea șansa să facă și ea mult-așteptata restructurare.

Comentarii la Indicatori monetari – iulie 2017

BNR a publicat recent indicatorii monetari pe iulie 2017.

Iată câteva comentarii cu privire la evoluția an la an:

  • M3 (masa monetară în sens larg): creștere cu 10,4% față de anul trecut; logic vine întrebarea: cine o mărește și de ce? Nu am vrea să insinuăm că inflația de după colț deoarece crește M3 însă daca nu e după primul colț, poate e după al doilea;
  • numerar în circulație: creștere 20% față de anul trecut; putem trage concluzia că s-a accelerat viteza banilor? Nu stiu.
  • Credit neguvernamental: creștere 5,5%; de notat creșterea în lei: 15,7% dintre care la populație 21,6%; importurile dudie!
  • Credit guvernamental: +4,2% față de acum un an; cate-un pic, pic, pic … Putea să fie mult mai rău, dar să vedem până la sfârșitul anului la cât se ajunge.
  • Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali: creștere 9%. Mare dilema cum de depozitele cresc și numerarul crește. Probabil M3 le duce pe ambele în spate, în sensul că sunt bani pompați și evident că cresc toate.

Prin alte colțuri ale site-ului BNR am găsit și evoluția inflației. Cifrele vorbesc singure, eu doar aș reaminti că cursul era mai blând prin iulie, probabil din august și mai ales din septembrie o să găsim creșteri cu 2 cifre la mult mai multe categorii:

Întrebare esențiala cu privire la aderarea la Euro

Pentru a înțelege nivelul intelectual al ziariștilor din presa românească, este îndeajuns să citim această știre:

Rusia încearcă să calmeze temerile cu privire la exercițiul militar de amploare pe care îl va desfășura luna viitoare. Guvernul de la Kremlin a declarat că acest exercițiu va fi unul de natură strict defensivă și că nu se pregătește să invadeze Polonia, Ucraina sau Lituania, așa cum sugera un raport al Consiliului Atlantic, relatează Reuters. (Digi24)

Prostia și lipsa de cunoștințe economice și geopolitice minime, cât mai ales obsesia după rating care presupune să faci mai mult entertainment decât jurnalism ca la carte, fac ca uneori realitatea virtuală prezentată în presă să fie de-a dreptul fantasmagorică și hiper-umoristică, cum este cazul traducerii de mai sus.

Am dat exemplul de mai sus pentru a vedea cât de mult poate deforma telefonul fără fir o știre pe lungul traseu pe care aceasta îl face de la sursa emitentă (în cazul de față secretarul de stat din ministerul apărării rusești) la organul “de încredere” din care outlet-urile românești traduc (Reuters în cazul de față) până la traducerea și coafarea acesteia pentru a atrage cât mai multe clickuri pe fițuicile electronice care se auto-denumesc presă de la noi. În cazul de față, mașina de fabricat click-bait-uri a ajuns la concluzia că trebuie musai să avem un titlu de bau-bau care să conțina cuvintele Rusia, Polonia și invazie, deși în esență știrea privește informarea cu privire la niște exerciți militare ruso-bieloruse, cu nimic diferite (ca amplitudine) de manevrele naval comune NATO-Ucraina făcute în coasta Crimeei sau de deploymentul permanent de tancuri și trupe americane în Romania și Polonia. În plus, nici măcar suspiciunile NATO despre care se vorbește nu erau cu privire la invazia Poloniei de către Rusia cu ocazia acestor exerciții ci priveau mai ales transferul de trupe rusești în Belarusia – o cu totul altă mâncare de pește decât cea sugerată în articol.

Să ne întoarcem însă la aderarea la Euro. A venit din nou momentul ca gogoașa cu aderarea să fie din nou rumegată intens în presă, în urma declarațeii lui Tataie Meleșcanu că România va adopta în 2025 (sau pe lângă). După cum știm, în general BNR este contra adoptării Euro deocamdată și încearcă să sugereze mai mult sau mai puțin discret că nu ar fi momentul, mai ales – dar nu doar – din cauza problemelor din zona Euro în urma crizei din 2008, probleme încă nerezolvate.

Oricine este interesat de cum stă zona euro, poate vizita trendingeconomics.com și poate să vadă cum a evoluat raportul PIB/datorii pentru marile economii europene. Este un prim indicator. Un al doilea semnal este rata dobânzii la euro menținută încă la cote minime din cauza dezastrului pe care cea mai mică ridicare l-ar produce într-o uniune aflată deja în plin proces de disolutie socială, politică și economică. Indubitabil, rata dobânzii dă temperatura la situația financiară: rată mică = risc mare, rată mare = stabilitate. Un al treilea semn de întrebare cu privire la aderarea la euro ar fi Brexit-ul. Este la mintea cocoșului că dacă euro ar fi mare scofală, britanicii nu doar că nu se retrăgeau din UE, dar îl adoptau și ei.

Cele 3 elemente enumerate sunt doar câteva argumente minime împotriva aderării la euro, pentru a nu vă plictisi cu amănunte tehnice prea complicate cum ar fi raportul assets/derivate al băncilor europene comparativ cu cele americane sau achizițiile de bonuri de trezorerie americane și acțiuni de către Banca Națională a Elveției forțată să-și diversifice achizițiile în urma câștigurilor de euroi gratuiți pe care Elveția îi atrage prin simplul fapt că o francul elvețian este mult mai atractiv și investitorii se grămădesc să-l cumpere, deși Elveția este o țară minusculă comparativ cu UE, însă are marele avantaj că este încă o țară capitalistă – ceea ce euro-soviet-ul nu prea mai este.

Pentru specialiști, de departe păstrarea monedei naționale în contextul istoric actual este în primul rând recomandată la fel cum este recomandat să ai diguri în jurul unui râu care tocmai te-a inundat. În loc să întărești digurile și să faci tot ce poți ca să minimizezi riscurile de expunere la inundații, tu le distrugi și zici: mai bine fără ele, puțină apă nu ne strică. Ce dacă tocmai a fost inundație, pericolul a trecut. Ce dacă în amonte avem ditamai barajul care e crăpat și stă să pice (adică rata dobânzii BCE). Noi suntem mai încrezători și vrem să asanăm cât mai mult din albie, prin urmare dărâmăm digurile și extindem terenul agricol ca să beneficiem și noi de irigații ieftine.

Nu există cuvinte cu care să catalogăm prostia și incompetența celor care mai amintesc în ziua de astăzi orice beneficiu al aderării la euro. Grecia este un alt exemplu simplu de înțeles pentru toată lumea. Cu toate acestea, din motive cu totul străine de sănătatea mentală, un boșorog cam aerian și care oricum trebuia să iasă la pensie până acum, pentru ca a pupat unde trebuie a primit și el un scaun mai înălțat și iată că încearcă să ne arunce pe toți în prăpastie cu angajamente pe care doar el și le ia.

Norocul nostru este că la putere avem politicieni care se sperie de adearea la euro dintr-un singur motiv: limitarea deficitului. În prostia și necunoașterea lor, nu realizează că oricum limitarea deficitului este un mac-mac asumat doar de noi, dă nimeni nu prea îl respectă, nici măcar cei mari. Deci, oricum asta nu ar fi problema. Dar e bine că în prostia lor nu realizează, sau poate realizează dar le e frică de necunoscut, trecerea la euro presupunând cel puțin un duș rece al inflației, care pote fi inlamația fatală pentru un bolnav aflat în comă – ținut pe aparate, doar ca să îi fie recoltate organele – care este economia românească.

Cât de morală este datoria națională?

Trăim într-o lume în care întregul sistem financiar este bazat pe datorie. Este bazat în sensul că banii nu reprezintă altceva decât credit emis de băncile naționale (în acele fericite țări care mai au bănci naționale sub controlul statului, cum ar fi România și cum nu mai este UE sau SUA) sau de băncile private sau supra-naționale care au dobândit statutul de a tipări bani și de a se afla la sursa rețelei de conducte unde este reglat fluxul și direcția în care circulă banii.

Traiul fără datorie – la nivel suveran – este imposibil și este o utopie. Datoria peste măsură este o crimă și poate periclita grav generațiile viitoare. Este îndeajuns să ne uităm în Grecia anilor ulteriori integrarii în UE pentru a demonstra cum o datorie iresponsabilă poate îngenunghea pentru decenii o țară, de unde cei care au contribuit la această datorie sunt pe bune criminali și ar fi corect să fie judecați și pedepsiți sever pentru amploarea crimelor pe care le-au făcut, chiar dacă inițial, cel puțin în aparență, acțiunilor lor ar fi fost bine evaluate și justificate din punct de vedere economic, financiar sau politic (greu de demonstrat, la fel ca și reciproca) sau efectele ar fi avut loc după o perioadă mai îndelungată, în anumite circumstanțe nefavorabile sau în lipsa unor alte corecturi care ar fi corectat cursul general.

În apărarea lor, politicienii care au supra-îndatorat Grecia în perioadele în care economia “duduia” pot spune: criza creditelor a lovit în întreaga lume, nu doar în Grecia și dacă nu venea această criză, totul era bine, puteam plăti datoria și nu ajungeam în genunchi ca acum. În țara lui Socrate însă, o astfel de apărare nu ar sta în picioare. Sunt nenumărate răspunsuri logice care se pot găsi la această apărare: au existat și alte țări care au fost lovite de crize, dar nu au fost îngenuncheate ca Grecia. Creditele luate, chiar dacă să zicem că intenția inițială a fost bună, focusată pe dezvoltare, s-a dovedit ulterior că au fost cheltuite total iresponsabil și au ajuns în investiții falimentare, fără niciun impact la nivelul societății, fără niciun plus valoare sau suport pentru economie și pentru dezvoltare. În cazul Greciei, ar fi  de exemplu stadioanele olimpice, căci și Greciei, ca și chelului, tichie de mărgăritar îi trebuia că o ducea foarte bine și ca să se umfle în pene și să tragă tunuri, politicienii au organizat Jocurile Olimpice.

Datoria suverană este în general o abstracțiune obscură. Puțini știu ce înseamnă, la și mai puțini le pasă de ea (e departe de noi, nu ne poate afecta, ține de administrarea țării, eu cam om simplu nu am nici cum să o influențez, nici ea nu are ce să îmi facă). Este precum imaginea publică a țării: ceva despre care se vorbește din când în când și politicienii aflați în opozitie îi acuză pe cei aflați la putere că o strică. Aceasta este o primă mare problemă: lipsa educației și a implicării cetățenilor în problemele importante ale țării. Pentru cetățeanul de rând, un stadion exuberant este mult mai important și mai concret decât o creștere cu 1% a datoriei naționale sau ce să mai zicem de datoriile locale ale municipalităților care oricum sunt “rezolvate” de la centru, efectele iresponsabilității locale fiind mereu aruncate în gropa comună a măsurilor păguboase făcute de toți politicienii, de toate culorile, din toate județele în toate timpurile prin includerea în datoria suverană a tuturor “problemelor” locale. Alocările bugetare periodice acoperă găurile locale niciodată ajuncându-se ca măsurile unui primar prost să afecteze viața de zi cu zi a cetății prea curând și în niciun caz o investiție proastă care nu aduce niciun rezultat palpabil local să afecteze în vreun fel bugetul local.

Tocmai faptul că datoria națională este o abstracțiune, prin urmare creșterea sau scăderea ei nu are nicio legătura cu aprecierea sau lipsa de apreciere a activității unui guvern sau a unui partid, “cele rele” se spală în această gropă comună și cele bune au impact instant, crescând aprecierea și nivelul de mulțumire al populației și ajutând astfel la câștigarea următoarelor alegeri.

Problema nu este specifică doar României ci întregii lumi, singura dinferență fiind însă capacitatea de gestionare a datoriei în fiecare țară în parte și fentarea efectelor datoriilor acumulate în trecut de fiecare guvern efemer, termenul care descrie această zbatere fiind “kicking the can down the road”.

Pe lângă impactul redus al conștientizării existenței și importanței datoriei naționale, mai există câteva aspecte legate de datorie care o împing și mai mult în zona obscură a problemelor complexe tratate doar de specialiști și lipsite de interes chiar și pentru cei mai inteligenți cetățeni.

Un prim aspect este moștenirea (mai mult sau mai puțin odioasă): moștenim o datorie, deci oricum nu avem ce face, trebuie să plătim ratele, deci trebuie să facem noi credite. Căci altfel de unde am putea să plătim vechile credite? Să tăiem din salariile profesorilor și ale doctorilor sau din pensii? Să nu mai construim autostrăzi, stadioane și parcuri acvatice? Păi nu trebuie să progresăm și noi?

Un alt aspect este nivelul dobânzilor: dobânzile sunt mici, prin urmare acum e momentul să facem investiții, datoria fiind o problema mică, din datoriile facute acum, vom crește economia astfel încât vom putea reduce datoria pe viitor sau raportul datoriei din PIB se va reduce prin creșterea PIB-ului.

Raportul datoriei raportat la PIB este mic. Cine spune care este un raport optim și de ce nu am crește datoria dacă oricum noi avem un raport mai mic ca alte țări?

Toate aceste aspecte sunt corecte, sunt parametrii care au impact și pot fi folosiți în argumente de o parte și de alta, fiind extrem de greu de dovedit care este calea de mijloc optimă. De aceea am pus întrebarea cu privire la morală, deoarece datoria externă are o mare implicație morală care deși difuză și luată “la gramadă” nu poate fi ignorată și lăsată deoparte.

Este clar cred că în primul rând, responsabili sunt factorii decidenți de la toate nivelurile, atât național cât și local. Fiecare factor decident care propune o investiție pe credit poartă pe umerii săi responsabilitatea față de generațiile următoare. Oare chiar credeți că numărul mare de sinucigași din Grecia de astăzi, miile de tineri care fug în toate părțile, oamenii săraci care au rămas fără un loc de muncă și merg acum la cantinele săracilor, tragediile care au loc și mai ales starea generală de disperare și depresie care a cuprins poporul grec îi fac pe cei care au semnat acele contracte de “investiții” în anii buni să doarmă acum neliniștiți și să nu se simtă vinovați pentru ce se întâmplă? Oricât de mafioți ar fi și oricât de gras ar avea obrazul, eu sunt sigur că ei nu au somnul bun.

Chiar dacă deciziile luate în comun poartă o vină comună, având în vedere impactul major și dezastrul produs de o datorie suverană catastrofală asupra țării, responsabilitatea individuală în fața propriei conștiințe, în fața propriului popor și în final în fața judecății Dreptului Judecător nu poate fi evitată. Când împarți un trilion de efecte negative chiar și la o mie de oameni, suma rezultată este tot una imensă.

Pe lângă factorii decidenți, în clasa imediat următoare de vinovați se clasează după părerea mea specialiștii care știu dar tac. Toți profesorii de economie, de toate nivelurile, toți oamenii de afaceri care se pricep și nu trag semnale de alarmă, nu explică și nu pun umărul la trezirea conștiinței poporului cu privire la importanța ținerii sub control a datoriei suverane și la riscurile pe care le aduce cu ea creșterea necontrolată dar mai ales ineficientă a acesteia, sunt vinovați pentru nepăsare.

Dacă am trăi în SUA și BNR ar fi Fed-ul și armata noastră ar împânzi întreg globul, atunci am putea dezbate în ce măsură mai contează sau nu nivelul datoriei noastre, având în vedere că avem o armată și oricând putem să bombardăm pe datornici, criteriile morale ar fi puțin diferite în sensul că datoria suverană nu ar avea efecte asupra propriului popor, ci poate ar avea implicații globale, dar și acestea ar fi greu de evaluat. Este greu de dezbătut în ce măsură dominația americană (sistemul financiar actual) este una benefică sau negativă la nivel mondial, fiind o chestiune la care poate istoria va da răspuns. De unde și întrebarea cu privire la în ce măsura datoria SUA este sau nu morală este una mult mai greu de răspuns decât în cazul nostru, tocmai pentru că consecințele sunt imposibil de calculat. Deși există supozitia că datoriile trebuiesc plătite, cel puțin deocamdată datoria americană este cea mai aperciată și mai dorită din lume, de unde creșterea datoriei acestei țări este o cu totul altă mâncare de pește decât în cazul României sau al Greciei.

Însă în ziua de astăzi, în România noastră care se află la câteva sute de kilometri de Grecia unde știm ce s-a întâmplat și unde cazul acestei țări ar trebui preluat și studiat în cursurile de economie, finanțe, politică și administrație din toate universitățile românești, ignoranța și nepăsarea nu pot fi justificate doar prin prostie sau prin abținerea de la o opinie.

Poate într-adevăr să fie deplasat și exagerat să vorbim despre morala datoriei naționale în condițiile în care corupția este cancerul care macină țara noastră și cu care ne luptăm să îi supraviețuim, având în general mici victorii temporare și cu efect redus și o stare de afundare constantă dar progresivă într-un stadiu de meta-stază generalizată. O facem însă doar sperând ca generațiile viitoare să știe că nu lipsa faptului că nu am știut dinainte a fost vina dezastrulului pe care li-l vom lăsa moștenire.

 

1 3 4 5 6 7 8