Împărțeala Siriei

Împărțeala Siriei deja a început. Ca stat este clar cred pentru toată lumea că Siria nu va putea sa revină la ce a fost și probabil în cel mai fericit caz, va fi redusă la Damasc și coasta de est – acele zone aflate momentan sub protectoratul Rusiei.

Așa cum s-a întâmplat cu Irakul, Afganistanul sau Lybia, pe unde au trecut rachetele și bombelele americanilor, cu greu se mai reface ceva și în general rămâne haos și luptă tribală, altfel spus acele zone sunt aruncate în urmă cu câteva secole.

O națiune nu se construiește ușor. Un stat și mai greu: trebuie un liant, trebuie un istoric comun, trebuie o experiență pozitivă în trecut sau măcar un vis, o speranță de mai bine care să ajute la unitate și la lupta pentru dobândirea acesteia. În cazul Siriei, ceea ce îi ținea împreună pe sirieni s-a cam dus. Teroriștii islamiști aduși de americani de prin alte părți să facă tot felul de grozăvii, au distrus pentru totdeauna șansa ca poporul sirian să rămână unit. Nu doar că creștinii nu mai au încredere în musulmani și invers, după sute de ani de coexistență, dar diversele secte și facțiuni musulmane nu mai au încredere unii în alții. De unde în locul unui stat modern, bine închegat și care oferea un trai destul de bun locuitorilor săi, chiar dacă nu era o democrație (ca și cum viersparul de centre de putere la Washington ar mai avea vreo legătură cu democrația) Siria a ajuns pâmânt de împărțit între vecinii.

Avem deci din nord Turcia, din vest Iranul, în nord sunt kurzii care au o șansă istorică să își facă în sfârșit un stat, iar dinspre sud Israelul care a mușcat deja din Siria înălțimile Golan și știm că visul multi-milenar al evreilor este să refacă regatul iudaic care se întindea până la Damasc în vremuri antice. Pare ciudat în vremea de astăzi cum unor popoare li se spune că sunt anacronice dacă își doresc independența (catalonii), altele sunt bombardate dacă vor să-și păstreze teritoriile istorice (cum ar fi Serbia) în timp ce Regatul lui Israel este obiectivul militar #1 al armatei SUA, aflată sub influența protestanților americani care nu doar ca s-au depărtat total de la crezul creștin dar visul lor de a restabili Israelul în granițeie antice va distruge și SUA și va duce întreaga lume într-un război devastator.

Ca la orice împărțeală felia cea mai mare o vor lua cei mai puternici. Rusia își va lua ce are deja (Damascul și partea de vest), Turcia nordul, Iranul speră să controleze toata felia de deasupra Eufratului (atât din Irak cât și din Siria) iar Israelul cât mai mult în sud, până în apropierea Damascului. Kurzii vor avea și ei țara lor în sfârșit, deși fără ieșire la mare o să fie în continuare dependenți de ceilalți.

Într-un scenariu pozitiv, vom avea doar o împărțeală liniștită în care fiecare va face “curațenie” de “teroriști” pe felia lui și va fi cuminte, neîncercând să se lungească mai mult decât îl ține plapuma. Vedem că deja exista unele tentative de acorduri și înțelegeri prin avansul turcilor în provincia Idlib, semn că deja există un plan cu privire la mersul lucrurilor în continuare.

Există totuși riscuri de frecușuri, deoarece unii jucători au mai mult sau mai puțin de câștigat din împărțeală și au obiective mai mult sau mai puțin clare și care nu implică neapărat controlul total al teritoriului și pacificarea acestuia. Rusia de exemplu, nu vrea decât să-și păstreze felia de vest la costuri minime. Paradoxal, pentru ruși, o Sirie eliberată total sub controlul lui Assad, deși posibilă, ar costa mult prea mult și nu ar aduce mari avantaje geopolitice. Ce au rușii acum le ajunge. Faptul că au oprit “primăvara arabă” care țintea clar către ei și faptul că îi țin pe turbații turci sub control, i-au rupt de vest și o să poată să îi ajute pe chinezi cu one belt-one-road care va trece și prin Turcia, este deja mai mult decât ar fi sperat dacă Siria nu era distrusă. De aceea, le mai aruncă câte un os și turcilor, cum e cazul Idlibului care prezenta pentru turci risc vital. Riscând să cadă în mâna kurzilor, aceștia ar putea spera la un coridor până la mare, ce le-ar permite comercializarea independentă a petrolului și dezvoltarea, punând probleme din ce în ce mai mari turcilor, ca să nu mai zicem de populația turkmenă la care Erdogan se referă cu termenul “frații noștri”.

Turcia visează să refacă Imperiul Otoman și să ocupe cât mai mult din Siria. Este un mare semn de întrebare în ce măsura pacea cu rușii va fi menținută pe măsură ce turcii vor obține victorie după victorie și vor prinde curaj. Va veni cu siguranță un moment în care turcii plini de încredere în ei și poate în acord total cu iranienii, vor încerca să muște și din felia rușilor și atunci o sa începă să se împută treaba. Inițial vom avea doar un conflict ruso-turc cu invazia terestră a Turciei și distrugerea Istanbului, după care rușii vor avansa și mai mult înspre sud, încercând să consolideze cât mai mult teritoriu pe coasta de vest, evident plimbarea tancurilor fiind “la invitația oficiala a statului Sirian”. Problema va fi când Rusia va călca pe coadă Israelului și prin urmare americanii cu europeni vor fi împinși în război cu Rusia.

Dincolo de speculațiile mele, europenii sunt în ceață iar americanii par să se fi evaporat deja din Siria:

A Western diplomat said it was “still unclear what the final outcome will be, notwithstanding there was just a closing ceremony”. “How much devil will be in the detail remains to be seen,” the diplomat said. (sursa: Reuters)

UE se dă pe față în Catalonia

In primul rand trebuie sa subliniem ca “distractia” abia a inceput. In urma batailor si bastoanelor politistilor spanioli, credeti ca entuziasmul pentru libertate va scadea? Nici vorba …

In al doilea, rand, in reprimarea violenta a unui referendum si linistea cu care niciun lider european nu acuza violentele si nu condamna Spania pentru suprimarea unui drept de baza al democratiei: dreptul la vot, denota ipocrizia si insensibilitatea acestui organism monstruos care este UE si care incearca sa treaca printr-o masina de tocat carne toate popoarele si toate natiunile, scotand o pasta uniforma, usor de procesat si de pus in conserve.

Se intelege ca UE numai de asta nu avea acum nevoie in pragul destramarii si in momente in care se agata cu disperare de Marea Britanie, incercand sa mai scoata de la ei ceva fonduri si incercand sa dea la cotoaie britanicilor cat mai mult pentru ca nu cumva iesind si fiindu-le mai bine “afara”, sa dea de gandit si altora, cum ar fi poate nemtii care deocamdata la nivelul populatiei, accepta cu o prostie de neinteles rolul de finantatori.

De ce spun ca UE prin reprezentantii ei (Comisia) dar si prin politicienii principalelor tari denota mare ipocrizie: cand a fost votat Brexitul si Scotienii maraiau ca ei vor in UE, europenii au sarit imediat: daca Scotia vrea, noi ii primim cu bratele deschise. In cazul catalanilor insa, deja i-au amenintat ca UE nu o sa recunoasca Catalonia ca stat si ca Catalonia in niciun caz nu va fi acceptat in UE in caz de autodeterminare. Asta, desi catalanii oricum doresc sa ramana in UE si nu se pune altfel problema, principalul lor motiv pentru care doresc independenta este faptul ca sudistii sunt lenesi si nu muncesc iar ei ii duc in spate. 15% din populatie produce 25% din PIB si probabil fara “atasul” sudului, Catalonia ar fi o mica Olanda in nordul peninsulei Iberice.

Strategic, este oricum de neinteles de ce UE nu accepta aceasta diviziune. Se intelege, ca s-ar pune problema datoriei: daca Catalonia nu ar accepta sa preia nimic din datorie, ar fi dezastru pentru Spania, daportul datorie/PIB sarind la cifre extrem de dezastruoase care ar dinamita tot sistemul financiar european. Insa, desi nu stiu amanunte, eu sunt sigur ca in schimbul libertatii, catalonii ar accepta sa preia o parte din datorie, raportat la PIB sa zicem. Astea sunt amanunte, si cu UE mediator, sigur s-ar putea rezolva usor chestiunea. La urma urmei, UE oricum incearca spargerea statelor nationale in mici regiuni usor controlabile, pentru a permite ca Reich-ul sa poata conduce liber si sa nu aiba competitori. De aceea a fost distrusa si Yugoslavia si de aceea nemtii pun bete in roate si polonezilor: le e frica de competitie. Poate ca in anii 90 intr-adevar Yugoslavia nu prezenta un pericol real, fiind o tara fosta comunista, cu posibilitati limitate de a pune vreo problema din punct de vedere competitiv sau din alte puncte Germaniei. Insa pe-atunci nici Germania nu era cea de astazi.

De atlfel, daca urmarim traseul Germaniei din anii 90 pana astazi, nu putem sa nu fim conspirationisti cu privire la faptul ca UE pare a fi constructia ideala pentru dezvoltarea si cresterea ca putere unica a Germaniei in Europa: o tara bazata pe productie industriala masiva, care a subminat inca din start ceilalti competitori prin avantajul obtinut din trecerea la moneda unica, Germania a urmarit in permanenta de-a lungul anilor sa mareasca cat de mult avantajele competitive fata de altii. De aceea a investit masiv in productie, de aceea a dezvoltat sistemul bancar european in vederea creditarii tarilor mai sarace pentru a le permite sa fie o piata de desfacere “la indemana” pe care produsele nemtesti sunt testate si ciclul industrial este forjat in vederea lansarii pe plan mondial.

Astfel privind lucrurile, nu gasim alta explicatie pentru care Germania nu ar accepta o Catalanie independenta dar ar accepta o Scotie independenta, mai ales daca asta loveste in “dezertorul” Anglia.

Din pacate insa pentru UE si pentru noi mai ales (cu siguranta Catalania va da idei si maghiarilor de la noi), Catalania isi va declara independenta si este doar o chestiune de timp pana cand si-o va obtine chiar cu armele. Daca UE va incerca un blocaj, Catalania nu va avea alternativa decat sa se indrepte spre Marea Britanie sau, de ce nu, spre Rusia sau China.

Sa presupunem prin absurd ca Catalania va reusi sa se separe si ca UE va inchide granitele cu Catalania, incercand sa ii pedepseasca, neacceptand-o ca membra UE. Catalania nu va avea de ales decat sa dezvolte relatii comerciale cu alte tari, UE nefiind deloc singura varianta.

Exista insa si o alternativa, care are poate chiar un grad de probabilitate mai mare: pumnul in gura. Politia spaniola deja le-a tras destul pumni la protestatari, dar eu ma refer ca nu este deloc exclus ca sa intre armata si sa se lase cu o stare de urgenta si alte minunatii, toate bineinteles cu … “binecuvantarea” UE care nu va zice nimic si va accepta dreptul la …. “apararea integritatii” al Spaniei. Iata inca un paradox, UE ajunge sa apere suveranitatea statelor, tocmai Imperiul care de fapt incearca sa submineze suveranitatea statelor si sa le fure pe sustache din drepturi si din puteri, prin procese politice complicate, prin sistemul juridic, prin tratate si aquis-uri, intr-un cuvand: intr-un mod las, fara scrupule dar si fara curajul de a spune pe fata ca UE nu isi mai doreste state ci doar regiuni, provincii, judete. Iata deci cumva un conflict intre ce isi doreste UE si ce face UE. Paradoxal, UE ar trebui sa salute secesiunea si sa incurajeze si alte provincii istorice sa se rupa si sa intre sub “umbrela” marelui pacificator care se prezinta ca singura frana la un nou razboi in Europa. Problema cea mare este cred eu momentul. Fiind deja clatinata din toti țâțânii, UE nu are chef de Catalonia deocamdata. De aceea, urmeaza razboi civil in Spania.

Catalonia: va răsturna buturuga mică carul mare?

Carul mare nu este doar Spania. Comparativ cu Catalonia, Spania este mai degrabă un cal mort. Prin căruță eu văd în primul rând UE.

Cu greu putem gândi în ce scenariu oricât de pozitiv și fără tulburări, o rupere de Spania a Cataloniei nu ar da la pământ atât cu Spania cât și cu UE. Cel puțin din punct de vedere financiar.

După cum știm, Spania este unul dintre cei mai mari porcușori alături de Franța și Italia, feriți încă de abator de tanti Merkel, buna gospodină care le aruncă și lor niscavai lături. Băncile din Spania sunt la pământ: niște cadavre spălăcite, îmbălsămate și animate de Draghi, marele magician al monedei unice.

O rupere de Spania pe lângă convulsiile sociale și problemele administrative, ar pune în primul rând problema datoriei: cum să se împartă și cine să ia mai multă? Din start, Catalonia s-ar putea spăla pe mâini neacceptând nicio datorie și ar fi chiar fraieri să accepte. Ei nici nu existau ca stat când Spania făcea acele credite.

Până să discutăm însă problema moștenirii “odioase”, am pune în primul rând întrebarea: Catalonia o să fie sau nu o să fie membră UE?

Iată-ne săriți cu scenariul deja prea departe. Până la discuții cu privire la apartenența sau nu la UE, poate ar fi bine să discutăm puțin de navele cu polițai trimise de Madrid ca să facă ordine și care nu au unde să andocheze deoarece portuarii sunt catalani. Sau poate am putea aminti de amenințarea Madridului că o să le taie curentul în ziua votului. Sau că arestează pe toți oficialii implicați în alegeri.

Meandrele concretului sunt însă plictisitoare și trecem peste războiul civil temporar care poate s-ar produce. Nu este exclus ca dacă se lasă cu măcel, europenii să intervina și “fratele mai mare” să facă pacea, propunând să medieze conflictul. Fratele mai mare (adică UE) din păcate nu are ochi prea buni pentru dezertori și a taxat deja tentativa catalanilor cu excepția turbatului de Junker care nu știe pe ce lume trăiește și la reacțiile pe care le-a produs discursul lui se pare că nimeni nu îl ia oricum în seamă în UE.

Dar să mergem totuși mai departe. O ruptură este greu să se facă în mod pașnic și fără consecințe. Au făcut-o cehii cu slovacii într-un context mult mai favorabil dar diferențele între situații sunt totale.

Haosul care se întrevede la orizont este extrem de periculos pentru UE și poate să o îngroape înainte de Brexit. Vă reamintesc părerile mele cu privire la Brexit, cum că UE nu va permite un Brexit liniștit și va încerca să pedepsească Marea Britanie la maxim. Deși în contextul actual din Germania, nemții nu prea își mai permit să joace poker cu englezii (ca și cum ar fi avut oricum vreo șansă), orice scădere economică putând cauza probleme mari interne și putând pune în genunchi chiar inima (artificială) a UE care crăncăne în prezent din toți țâțânii.

În final punem doar întrebarea: va fi oare destrămarea UE un mare fâs fără consecințe prea dezastruoase, similar impoziei URSS sau pe ultima sută de metri, cezarii nebuni care ne conduc vor da foc Romei într-o ultimă jerftă adusă dracilor pe care îi slujesc?

 

Trump negociatorul

Trump încă nu realizează că afacerile sunt un lucru și conducerea unei țări este alt lucru. Toate amenințările la adresa lui Kim nu fac decât să-l prezinte pe Trump ca un adolescent întârziat, lider al unei găști care cum pune mâna pe microfon, transmite amenințări găștilor rivale, precum grafitiurile de pe ziduri. Ce este și mai haois este că Trump nu este singur, ci are o mână de oameni în jurul lui care îi cântă isonul și îl prezintă ca pe un mare negociator, explicând și interpretând declarațiile lui pompoase, în încercarea de a calma populația și de a le explica: stați liniștiță că nu începe războiul, e doar diplomație. Evident, că dacă Trump chiar avea de gând să atace preemtiv Koreea de Nord, mai întâi va cere cetățenilor americani din Koreea de Sud să părăsească țara, asta ar fi primul semnal și unul care într-adevăr l-ar speria pe Kim.

Cu privire la Koreea de Nord, este clar ca SUA nu are decât două variante: atacul preventiv sau acceptarea realității ca Koreea de Nord are arma nucleară și poate să o folosească. Orice alt scenariu este iluzoriu: ultimatumuri, amenințări, chiar și contrângerea Chinei “să rezolve problema” nu este decât o mare prostie pe care totuși americanii iată că o considera cea mai puțin “sângeroasă” variantă.

Așadar tot scandalul nu este altceva decât încercarea americanilor de a forța mâna chinezilor ca aceștia să îi constrângă pe koreeni să renunțe la nucleare. De acord că această variantă este cea mai puțin sângeroasă însă este un mare semn de întrebare în ce măsură chinezii chiar pot să facă ceva. De acord că probabil fără chinezi, koreeni nu puteau să dezvolte capacitățile pe care le au deja, dar nu știm asta. La urma urmei, să ne reamintim că Israelul a încercat să vândă nucleare Africii de Sud, deci de ce nu am crede că pot să existe țări care au nucleara și care din diverse motive (financiare sau pur și simplu pentru că-i urăsc pe americani) să îi sprijine pe koreeni în tentativa lor. Dacă însă chinezii i-au ajutat până acum, ce ar putea ei să mai facă acum, oricât de mult i-ar strânge cu ușa americanii? Dacă koreeni au deja nucleara, ce ar putea face concret chinezii când pentru regim este clar că nucleara este garanția supraviețuirii, pentru Kim arma nucleară înseamnă posibilitatea de supraviețuire pe când lipsa acesteia înseamnă Sadam, Ghadafi și Assad. Toți au făcut tot ce au putut ca să facă pace cu americanii însă când le-a venit sorocul au disparut. Nu și însă Kim care are nucleara și poate amenința cu ea cel puțin sudul sau Japonia, asigurându-i astfel supraviețuirea.

Trump se crede un mare negociator. El crede că chinezii sunt niște proști și îi poate face cum a făcut el atâția oameni de afaceri la viața lui pe care i-a fraierit și la care le-a vândut gogoși scumpe. În realitate, Trump nu poate face nimic Chinei. China poate face mult rău Americii, însă exceptând un război militar în care posibil ca americanii să îi bată pe chinezi, economic chinezii au de departe the upper hand, putând oricând să folosească nenumărate mijloace de retaliere. Să intrăm puțin în detalii.

Trump i-a avertizat pe chinezi astăzi că de luni începe războiul tarifar cu chinezii. Pe scurt, americanii vor încerca să pună bețe în roate companiilor chinezești în diverse moduri, putând merge până la mărirea tarifelor vamale pentru anumite categorii de produse. În nici un caz nu se pune în discuție tăierea totală a comerțului cu China deoarece SUA în prezent mai rezistă pe linia de plutire tocmai datorită comerțului cu chinezii cărora le vând obligațiuni în schimbul mărfii – o afacere proastă pentru chinezi după părerea mea, însă convenabilă regimului comunist.

Chinezii produc marfă și o vând la americani. Masiv. Logic, economic, ar fi ca cursul de schimb între yuan și dolar să crească și să facă din ce în ce mai scumpe produsele chinezești până la un nivel optim. Asta ar periclita însă producția deoarece ar limita desfacerea produselor chinezești în detrimentul altor țări. De aceea, guvernul chinezesc menține artificial moneda la o valoare scazută, excedentul de dolari care reiese din vânzarea mărfurilor chinezești fiind investit în obligațiuni americane. Asta se întâmplă deoarece la nivel național, cifrele sunt atât de mari încât chinezii nu au efectiv ce să cumpere din SUA și din întreaga lume, singura posibilitate de investiții la nivel global pentru astfel de sume fiind obligațiunile americane. Se înțelege cred că, așa cum au excedent cu SUA, chinezi au excedent cu majoritatea țărilior din lume și prin urmare excedentul global al Chinei este imens, având nevoie să fie investit în ceva.

Pare într-adevăr ciudat de ce chinezii pur și simplu nu pompează acești bani în bunăstarea propriului popor, însă după cum știm, la putere în China încă sunt tovarășii și deși cu cât sunt mai aproape de putere cu atât sunt mai bogați, tovarășii nu-și doresc în niciun caz să împartă roadele muncii poporului chiar cu tot poporul pentru că atunci nu ar mai exista aceeași motivație pentru muncă și furnicile chinezești nu ar mai dormi ca sardelele la pachet în camere de cămin la mii de kilometrii de casă ca să câștige bani pentru copii să meargă la școală. Deja există un deficit de forță de muncă în China și deja nivelul de trai a crescut oarecum comparativ cu acum 10 ani să zicem, însă ciclul marfă-dolar-bonduri nu poate fi întrerupt fără a produce mari unde de șoc în întreaga lume, atât în China cât mai ales în SUA.

În plus, chinezii au o strategie pe termen lung. Ei încearcă diversificarea și de aceea au lansat noul drum al mătăsii – one belt one road – care este de fapt un slogan sub care China acționează activ la dezvoltarea rutelor de transport și a canalelor de desfacere a produselor chinezești cât mai rapide și cat mai puțin costisitoare pentru a putea să-și asigure supremația economică pentru o sută de ani de acum înainte.

Orice măsură economică împotriva chinezilor, va avea în cel mai fericit caz, un impact negativ pentru consumatorul american, mărind în cele din urmă prețurile. Trump crede că chinezii vor fi afectați deoarece având taxe mărite, ar putea pierde din desfacere, prețul final al mărfurilor lor crescând. Însă Trump nu se gândește: mai există alternative la mărfurile chinezești? Peste noapte nici americanii, nici mexicanii și nici vietnamezii nu vor putea lua locul chinezilor venind cu marfă mai ieftină, deoarece în sptele oricărui produs se află multă muncă, multe investiții și prețul chinezilor cu greu poate fi bătut de altcineva. Dacă alții ar fi putut produce mai ieftin ca chinezii, chiar luând în considerare politica de manipulare a monedei dusă de stat, cu siguranță ar fi făcut-o deja. Însă realitatea nu poate fi modificată peste noapte.

Într-adevăr unele lovituri punctuale, americanii le pot produce chinezilor, în sensul de a afecta unele sectoare. Va fi însă o picătură într-un ocean, în nici un caz strânsul cu ușa la care visează Trump. Pentru că pentru a ajunge la strânsul cu ușa, dacă chiar și l-ar dori, americanii ar trebui să fie pregătiți serios și pentru creșterea prețurilor și pentru golirea de marfă a hypermarketurilor și infometarea clasei de jos din SUA care este în continuă creștere din 2008 și mai ales pentru creșterea costurilor de creditare, chinezii fiind principalii cumpărători ai datoriei americanilor. Ar fi de-ajuns pentru chinezi ca să nu prelungească scadențele la bondurile actuale și SUA ar avea o problemă, Fed-ul fiind nevoit să găsească noi și noi scheme ascunse sau colaborari cu alte bănci străine prin care să-și cumpere felia lăsată de chinezi.

Poate că chinezii ar avea și ei probleme, în sensul că ar pierde o mare parte din piața lor de desfacere. Însă asta nu ar însemna decât prețuri mai mici pentru mărfurile lor pentru restul lumii, ceea ce poate chiar i-ar ajuta să domine total întreaga lume și să lovească în toate țările care mai reușesc cât de cât să producă ceva în ziua de astăzi.

După experiența cu sancțiunile asupra Rusiei – care nu au afectat deloc economia SUA, mai ales datorită uimitoare rețineri a rușilor care ar putea pur și simplu să refuze să mai vândă americanilor combustibil pentru centralele nucleare și i-ar convinge să renunțe la sancțiuni – americanii au prins gustul și vor să încerce pe chinezi. Va fi o cu totul altă poveste și bursele de luni vor dovedi cât de mult se joacă Trump cu focul.

Din păcate războiul tarifar nu este decât un preludiu al războiului militar și am detaliat asta în mai multe articole, un rezumat fiind aici. Cred ca sunt copii cei care declară că în ziua de astăzi războaiele nu se mai poartă cu arme ci se fac cu finanțele sau cu economiile. Denotă cel puțin incultură istorică și lipsă de bun simț. Dacă războaiele astăzi s-ar face doar economic, nu ar mai exista tancuri și arme și nici refugiați de război. Acești oameni parcă sunt veniți din grote și nu au auzit de Siria, Ucraina, Irak, etc. Războiul se poarta cu armele și faptul că noi deocamdată am fost feriți este doar din mila lui Dumnezeu!

Trump e în criză: un război îl va scoate la mal

Amenințările și avertismentele pe tonuri din ce în ce mai grave între Trump și Kim au atins noi cote astăzi. Iată ce a declarat ieri Trump:

Pe scurt: Kim ar face bine să tacă altfel … we will kick his ass with fire and fury!

Nici nu au trecut 24 de ore de la declarația lui Trump și koreeni au răspuns: ne gândim să bombardăm Guam. Guam este o insulă ocupată de americani în Pacificul de vest transformată în bază militară. De fapt, koreeni au declarat că se gândesc să bombardeze Guam și așteaptă decizia lui Kim între timp. Adică în timp ce ia în considerare, sunt gata să o bombardeze.

Înainte de a citi orice știre cu privire la conflictul între Koreea de Nord și SUA să ne reamintim că toate știrile care ne sosesc cu privire la acest conflict, cu privire la declarațiile și acțiunile koreenilor, sunt venite de la aceiași oameni și aceleași organizații care ne informau acum ceva ani despre armele de distrugere în masă ale Irakului și despre legăturile lui Sadam cu Al-Qaeda.

Deci nu putem pune nicio bază pe ce declară americanii cu privire la riscurile și pericolele reale pe care le-ar pune Koreea de Nord pentru SUA sau pentru aliații lor din zonă.

Să ne ridicăm puțin peste zgomotul de moment și să vedem ce se întâmplă cu adevărat. SUA are o problemă mare nu atât cu Koreea de Nord cât cu China. Economic China a depășit deja SUA în multe privințe și ritmul de creștere economica a Chinezi îi sperie cel puțin pe militarii americani care monitorizează bugetul militar al chinezilor. Evident China are încă mult de recuperat, are nenumărate probleme și simbioza între SUA și China este de natură să îi forțeze cele două mari puteri să supraviețuiască și să evite conflictul. Economic, americanii sunt dependenți de producția chinezilor iar financiar, chinezii sunt blocați de faptul că mare parte din investițiile lor și din rezervele lor sunt investite în bonduri americane – pe de o parte – și cea mai mare piață de desfacere pentru mărfurile lor este SUA – pe de altă parte. Oricât au încercat diverisificarea pe toate planurile, chinezii nu au reușit. Chiar noul drum al mătăsii (Belt and Road Initiative) nu este altceva decât încercarea chinezilor de a-și dezvolta noi piețe de desfacere și noi posibilități de investiții pentru a nu se mai baza 100% pe americani.

Odată cu expansiunea economică spectaculoasă, China începe să devină și un actor geopolitic. Unde până mai acum 2-3 ani China era prea concentrată intern în rezolvarea problemelor economice și a gestionării creșterii în pofida provocărilor economiei mondiale, în ultimul timp, din ce în ce mai mult, China începe să ridice tonul. Marea Chinei de Sud, frecușurile cu japonezii (le-au pus chiar embargo la metale rare într-o perioadă), implicarea în Siria și chiar incidentele recente cu India sunt doar câteva din multele semnale pe care chinezii le dau că pot și vor să devină un jucător geopolitic din ce în ce mai important și din punct de vedere militar.

Americanii urmăresc cu multă atenție dezvoltarea capacităților militare ale chinezilor care cresc atât calitativ cât și cantitativ. Zilele acestea chinezii au făcut paradă cu rachetele intercontinentale și de asemenea au anunțat că lucrările la primul port-avtion construit 100% în China sunt înainte de termen și acesta va fi gata de luptă anul viitor. Este binecunoscut că geografic China are nenumărate provocări și nu poate constitui un risc pentru SUA și nici măcar pentru aliații SUA din zona. Însă dominația militară este dată de superioritatea tehnololgică mai ales în domeniul aeronautic. Importanța dominației aeriene este atât de mare încât putem pune egal fără să riscăm nimic între aceasta și puterea militară. La ce bune sunt tancurile, trupele și navele maritime dacă o flotă de avioane le poate bombarda și neutraliza? Chiar dacă China este încă cu mult în urmă militar față de SUA, creșterea rezervelor și capacităților tehnologice rapide îi sperie pe americani și există unele păreri că ar fi bine ca acest avânt să fie curmat acum când “costurile” ar fi mai mici decât amânată “problema” pentru mai târziu. Altfel zis, având în vedere că un război cu China este inevitabil, ar fi mai bine ca acesta să aibă loc acum când SUA are prima șansă decât ca americanii să aștepte până când fie vor fi depășiți militar, fie vor fi ruinați financiar și distruși economic (mai mult decât sunt acum).

Trump știe toate aceste aspecte și nu l-a provocat pe președintele chinez aiurea când i-a făcut “demo-ul” cu bombardarea sirienilor ca să-i arate că e în stare de orice. În politica externa Trump joacă mult poker: vrea să fie vâzut ca un nebun care se află la controlul celei mai puternice armate și poate oricând să telecomandeze niște bombe sau niște lovituri “chirurgicale” sau mai puțin chirurgicale (cum a fost în Afganistan) dacă este provocat. Trump este însă un începător pe lângă Kim care deși ne pare nouă nebun, reușește totuși să se mențină la putere și în plus Korea nu este (cel puțin încă) făcută praf ca Irak-ul, Libia sau Siria.

Ping-pongul avertismentelor între cei doi pare amuzant, dacă nu ar fi însă însoțit și de acțiuni concrete și pregătiri de război. Americanii chiar acum trimit două port-avioane în zonă în timp ce koreeni testează aproape săptămânal noi rachete și testează răspunsul americanilor.

Singurul element pozitiv astăzi ar fi că nord-koreenii nu au amenințat că vor ataca sudul ci baza din Guam care se află totuși la mii de kilometri – semn că nu sunt interesați nici ei de declanșarea unui război cu sudul, ci au o râcă doar cu americanii.

Se înțelege că Koreea de Nord nu are nicio șansă într-un conflict cu SUA și nu măcăne decât ca să arăte că are cu ce și e gata să se apere, în caz că … Americanul de rând însă nu înțelege asta și Trump poate câștiga imens dintr-un război care chiar dacă poate duce la moartea a câtorva milioane de oameni, îi va asigura președenția și pe mandatul viitor. Să ne amintim că războiul din Irak a fost trambulina lui Bush pentru al doilea mandat. Cu o economie în cădere și cu scandaluri care nu se mai termină atât cu presa cât până și cu colegii de partid, obositul Trump poate decide că un război este de departe salvator. Dilema e dacă războiul va fi doar cu Koreea sau și cu China.

 

 

Polonia, Ungaria și Cehia au ieșit din UE?

Un mare semn de întrebare se ridică cu privire la interdicția survolului lui Rogozin deasupra României. Conform relatărilor din presă, motivul oficial este că “Vicepremierul rus are interdicţie de zbor, în spaţiul Uniunii Europene. Sancţiunea a fost impusă, după anexarea Crimeei de către Rusia şi implicarea Moscovei, în conflictul armat din Donbas, estul Ucrainei. ” (sursa: Digi24)

Conform site-ului flightradar și a știrilor din presă, înainte de a intra în România, avionul trecuse deja prin spațiul aerian al altor 3 state: Polonia, Slovacia și Ungaria. Toate membre UE!

Vine firesc deci întrebarea: DE CE CELELALTE STATE MEMBRE UE NU AU INTERZIS ZBORUL?

Pe cât de firească întrebarea, pe atât de complet a fost ignorată în presa noastră. Mi-aș dori să mă înșel, dar nimeni nu a pus întrebarea asta ministrului sau altor oficialități, fie de a noi, fie din statele respective.

Dacă în cazul Ungariei i-am putea bănui pe unguri că ignoră acordurile UE, ce putem spune despre Polonia care se pregătește de războiul cu Rusia mai intens decât România deși din motive strategice nu dorește să fie prima țară atacată și prin urmare încă nu a acceptat instalarea scutului anti-rachetă similar celui de la Deveselu?

Un posibil răspuns ar fi poate faptul că la toți ceilalți (polonezi, slovaci și unguri), piloții rușii au mințit și nu au recunoscut că au la bord persoane aflate pe lista neagră. Caz în care, puteau să mintă și la noi și treceau fără probleme. Dacă nu au făcut-o a fost clar o provocare. Îi ardea însă lui Rogozin de atâta efort doar pentru o provocare fără un final prea clar, doar ca să aibă prilejul să ne mai facă încă o dată ticăloși și să ne amenințe? Dacă da, e infantil. Dar mă indoiesc.

O altă variantă ar fi că toate celelalte țări nu au avut cohonesc ca să-l întoarcă din drum pe Rogozin. Sincer mă îndoiesc că ai noștri au mai mulți cohones ca polonezii cel puțin care au o râcă mult mai recentă cu rușii care se pare că au cam dat jos cu avionul în care se afla întreaga conducere a țării. Ancheta polonezilor a fost finalizată cu acuze la adresa rușilor și cer extrădarea controlorilor de zbor. Nu sunt la curent cum a evoluat situația respectivă însă cert este că polonezii probabil îi urăsc pe ruși mai mult ca noi și își permit să-o provoace mai mult ca noi, având și cu ce.

Nu putem exclude nici varianta întâmplării: s-a nimerit ca tocmai la noi să fie întrebați piloții, la tercerea peste celelalte țări poate că procedurile au fost altele și efectiv nu s-a pus întrebarea sau nu a fost cazul. Aceast scenariu este de departe cel mai puțin probabil, nefiind prima dată când Rogozin are această problemă cu noi. Ar fi util să știm însă dacă cumva Rogozin mai are precedente în sensul să mai fi trecut prin alte tări membre UE în afara României. Ar fi chiar extrem de interesant dacă aflăm că România e mai catolică decât papa și de fapt Rogozin a zburat în multe alte țări. Caz în care chiar s-ar merita să ne punem și noi întrebarea ce le-a venit alor noștri să îl flituiască. Faptul că ne-a adus injurii nu este ceva ieșit din comun pentru un rus, Rogozin știm că nu este deloc diplomat.

În final, aș mai pune pe tavă un scenariu: interdicția a venit de la americani și a venit către toate țările însă doar românii i-au dat curs. De departe România este cel mai “ascultător” dintre minionii Imperiului, pe-atât de ascultător pe cât de naiv.

Politico face un scurt comentariu cu privire la “inforcement-ul” interdicției: “Western nations have often taken an inconsistent approach to enforcing sanctions, with some Russian officials permitted to travel on government-related business.” (sursa: Politico)

Indiferent de răspunsul adevărat, nu putem să nu ne punem întrebarea: mai este UE o Uniune? Dar NATO, mai este o alianță?

Între timp:

Confuziile războiului cu Rusia

Exista mai multe confuzii cu privire la la războiul cu Rusia. Majoritatea românilor se gândesc la un război NATO-Rusia și consideră victoria floare la ureche având în vedere diferența între cele două forțe. Acesta este un prim nivel al confuziei. De ce? Deoarece un razboi NATO-Rusia va fi de fapt un război NATO-Eurasia. Pe de o parte vom avea NATO + aliații (Japonia, Israel, Australia, etc) și pe de alta Rusia, China, Iran, Koreea etc. Deci un razboi cu Rusia nu poate însemna altceva decât un nou război mondial.

Încă un nivel al confuziei este cu privire la nucleare: va fi ultimul război. Într-adevăr un nou război mondial va fi unul în care se vor folosi toate armele, mai ales cele mai puternice, adica nuclearele și mai ales termo-nuclearele care sunt mult mai puternice ca cele nucleare. După ce se vor termina însă nuclearele, războiul va continua cu armele convenționale care vor fi rămas. Este evident real și că o mare parte a populației globului va muri, poate chiar de ordinul miliardelor. Cel puțin China dacă va fi ciuruită de americani va contribui cu un miliard iar Europa, ca daună colaterală va fi prima victimă a rușilor în speranța de a-i speria pe americani și de a-i convinge să accepte pacea. Despre riscul ca România să fie bombardată ca demo cu nucleara doar pentru a arăta că sunt capabili, am mai tratat undeva.

O ultimă confuzie pe care doresc să o tratez este posibilitatea ca România să intre în război cu Rusia fără ca NATO să intre în război cu Rusia. Am scris un articol acum 2 ani în care analizam scenariul ca Moldova să fie folosita ca proxy pentru încă un front prin care americanii încearcă să îi secătuiască pe ruși și să-i falimenteze prin costurile unor skirmish-uri locale (vezi Siria, Ucraina), totodată analizându-i și construindu-le imaginea malefică în pregătirea publicului pentru un război direct.

Ne place să credem că vom fi apărați de americani. Să nu uităm însă că americanii cu excepția Japoniei, au cam tăiat în două țările pe care “le-au apărat democrația” (vezi Koreea și Germania) ca să nu mai zicem de cele pe care le-au eliberat sau le-au susținut inițial și apoi le-au lăsat de izbeliște (Liban, Afganistan, Irak, Ucraina). Marile puteri își urmăresc interesele și mie unul mi se pare ciudat de ce Polonia amână scutul și de ce Polonia, Ungaria, Cehia dau drept de survol vice-prim-ministrului rus iar noi ne găsim mai breji să-l stârnim pe urs.

În concluzie 2% pentru armată este puțin după părerea mea, e deja prea târziu și avem multe lipsuri. În plus, Patrioatele nu sunt bune de nimic, nouă ne trebuie în primul rând arme, ne trebuie armată cât mai numeroasă, tancuri și artilerie. Atât patrioatele cât și F-urile sunt prea scumpe și prea puține. Lecția Ucrainei este uitată. Politicienii noștri ar trebui mai bine să întrebe generalii și să-i pună să se consulte cu ucrainieni ce arme ne trebuie ca să ne apărăm de ruși, nu să ceară direct proformele la companiile de armament americane și să cumpere tichii de mărgăritar.

 

Limbajul corporal la G20

Puterea atrage atenția și unde sunt 20 de capi ai lumii adunați sub camerele de vederi, gesturile lor sunt cântărite în amănunt din toate unghiurile.

Personal sunt sceptic cu privire la relevanța analizei gesturilor. Este o știință de graniță cu interes mai mult de divertisment. Sunt de acord că pot fi extrase ceva informații dacă am fi la curent cu contextul situației concrete, dacă am avea clar în minte și istoricul complet al personajelor, atât pe termen scurt cât și pe termen lung. Contează foarte mult și ce gândește fiecare om, ce raportare are el în general. Gesturile pot fi interpretate doar într-un context cât mai larg.

Cu privire la Putin-Trump, principalul element de care trebuie ținut cont în analiza gesturilor este ca Putin este la putere în Rusia din anul 2000 și e obișnuit să participe la astfel de întâlniri, să cunoască tot felul de personaje și să fie tratat în cele mai diverse moduri de diverși președinți. În general, aș caracteriza atitudinea lui Putin cu privire la Trump de indiferență. Trump se crede deștept și deal-maker și se crede la masa celor puternici, alături de cel mai temut om de către americani VLAD cel înfiorător care pune hackerii să măsluiască alegerile și care ține SUA în șah în Siria și amenință întreaga Europă, astfel încât americanii trebuie să se alieze până și cu irelevanții de polonezii și românii pentru a-l ține departe de motherland. Dacă Trump e obișnuit să fie înjurat și batjocorit acasă și inevitabil are complexe de inferioritate, mental având profilul unui adolescent care trebuie să-și încordeze mușchii pentru că altceva nu are, Putin nu dă doi bani pe astfel de întâlniri, el nefiind altceva decât vârful de lance al unui întregi armate de diplomați, militari și experți care toată viața cu asta se ocupă, spre deosebire de echipele celorlalți care se cam schimbă la fiecare 4 ani dacă nu mai des. În plus, ca jucător de judo, Putin nu cred să aibă probleme în a-și controla și regiza gesturile sau în a improviza în situații neașteptate cum s-a întâmplat cu tentativa lui Merkel de a vorbi cu el după poza de grup.

Politica SUA nu e făcută de președinte, el este doar un actor, o păpușă pusă în față să facă ce trebuie, mișcată cu atenție de cei cu bani și putere care nu sunt trecători cum este Trump. Rușii au declarat nu de puține ori că uneori nu știu ce vrea America în Siria și că americanii își schimbă prea des poziția, având chiar atitudini contrarii: pe de o parte zic că vor să lupte cu Isis, pe de alta bombardează trupele lui Assad când acestea sunt în luptă cu teroriștii Isis. În interviuri în presa rusească, Putin chiar a declarat că la americani, președinții sunt presați de opinia publică și de lobby-uri, existând o mare diferență între ceea ce spun și declară și între ceea ce fac. Trump este faimos pentru felul cum își schimbă pozitia și este clar că rușii nu dau doi bani pe orice garanție le-ar da Trump, mergând în continuare pe propria agendă care este dominată de răbdare și acțiune fermă de consolidare a poziției și întărire a relațiilor cu aliații de încredere cum ar fi China și Iranul, urmați de candidații la încrederea Rusiei, Turcia și India.

Să analizăm puțin Siria. Oare chiar nu ar putea rușii să “rezolve” Siria dacă ar dori? Cu ajutorul aviației rusești, forțele lui Assad deja controlează tot ce și-au cam dorit să controleze. Ar fi îndeajuns ca rușii, așa cum au adus aviația la invitația sirienilor, să aducă și ceva tancuri și infanterie și ar putea rezolva și mai mult, cel puțin în partea de nord, unde se suprapun cu americanii și cu turcii. Să reiterăm că în Siria există multe grupări și multe interese. Principalii jucători ar fi: Assad, Rusia, SUA, Turcia, Israel, Iran și Arabia Saudită +/- alte centre de putere din zonă cum ar fi recent ostracizatul Quatar. Fiecare jucător are cu totul alte interese și de împărțit este o mare felie. Puterile fiecărei grupări sunt limitate, nimeni nu deține capacități prea mari cu excepția Turciei care însă nu s-a implicat încă militar, fiind oprită de SUA care neavând încredere în Erdogan, a preferat să se alieze cu kurzii și să-i ajute pe aceștia să crească.

Am atras atenția în articolul anterior să nu ne îmbătăm cu apă rece. Lui Trump îi place să se creadă un deal maker și rușii au cam obosit și ei să fie stigmatizați în SUA, temându-se de ce e mai rău: crearea unui curent favorabil unui război direct cu Rusia care “să rezolve o dată pentru totdeauna” această chestiune. Prin urmare, ambele părți au dorința să pozeze într-o fotografie frumoasă în care să reiese prietenia și trecerea peste neînțelegeri. Vectorii de acțiune concretă însă rămân aceiași și sunt în opoziție directă, pe o traiectorie de conflict inevitabil, nu doar din cauza situației favorabile și tensiuni intriseci – scântei pot să apară de oriunde – ci mai ales din cauza constrângerilor.

Întorcându-ne la video-ul de mai sus as dori doar să mă refer la poza de grup. Să nu uităm că întâlnirea are loc în Germania, deci probabil nemții s-au ocupat de amănunte. În poza de grup vedem pe Merkel în mijloc, chinez în stânga ei și Putin în stânga chinezului. Înițial Trump a fost trecut la margine, în stânga. Când l-a vâzut, Macron s-a gândit să nu îl lase la margine și ca un cățeluș butt-licking ce este, s-a gândit să îi facă o favoare și să treacă el la margine. O aiureală! Neștiind amănuntele complete, nu putem decât să speculăm. O teorie a mutării lui Macaroane ar mai fi că președinții noi sunt rugați să stea mai la margine … așa ca să nu li se urce la cap.

Nu contează poza. Contează însă că nimeni nu știe ce hotărâre s-a luat, dar toata lumea comentează gesturile. Eu știu deocamdată că nu au căzut de acord cu privire la un acord asupra climatului – ce noutate! – în rest, nimic. Era firesc că dacă la G7 nu s-au înțeles cu nimic, G20 să nu fie decât un pretext de poze și de întâlniri de fațadă între lideri.

Trump-Putin: o chimie înșelătoare

Conform Tillerson (secretarul de stat al SUA), întâlnirea Trump și Putin a fost dominată de o
“chimie pozitivă”. Numai cine nu a privit serialul House of Cards poate să creadă asemenea BS-uri.

Dacă ne uităm pe câteva concluzii ale întâlnirii revelate fie din partea americană, fie de ruși, întâlnirea a fost una extraordinară, cel puțin acordul de încetare a focului în Sudul Siriei fiind un element dătător de speranță că aceste concluzii nu sunt doar complezențe și amabilități reciproce. Pe lângă acest acord, ar mai fi:

  • Putin s-a jurat că nu a bâgat mâna în cutia cu voturile americanilor și Trump l-a crezut;
  • cu privire la Koreea de Nord, Putin a declarat că doar tacticile diferă, în rest ambele părți doresc de-nuclearizarea Koreei;
  • securitatea cibernetică a fost și ea un punct discutat căzându-se de acord asupra formării unui grup bilateral de … “formare a interacțiunii” pe o gamă largă de subiecte;
  • Ucraina: se continua acordul de la Minsk, se formează un canal de înțelegere pentru ajungerea la un acord final;

Și cireașa de pe tort: Lavrov a declarat că Putin și Trump au demonstrat că nu au nicio intenție să creeze probleme dintr-o nimica toată pentru cele două țări.

Evident că problemele actuale între SUA și Rusia nu au apărut din nimic. Obișnuită mai mult de un deceniu să fie polițaiul global, SUA s-a trezit peste noapte cu o Rusie puternică și cu o Chină a cărei economie crește mai repede ca vrejul de fasole fermecat, în ciuda tuturor problemelor care nu sunt mici, dar care nu o frânează cu nici o iotă planul cincinal. Ca să dau un exemplu, chinezii au un plan cu privire la producția de panouri solare pe vreo 2 decenii. Pentru ca la jumătatea termenului, au depășit planul, au mărit deja targetul. O economie în creștere înseamnă capacități în creștere, înseamnă o armată în creștere care poate pune în 5 sau 10 ani sub semnul întrebării supremația americană.

China și Rusia sunt singurele țări din lume care nu tolerează Americii să facă orice vrea, oriunde. Siria este cazul pentru ruși și Marea Chinei de Sud pentru chinezi. Faptul că americanii își plimbă navele prin zonă încercând să dovedească chinezilor că ei fac ce vor, este tocmai dovada că nu mai pot să facă ce vor dacă trebuie să demonstreze asta. Simplul fapt că americanii au nevoie să dea dovadă lumii că sfidează pretențiile Chinei asupra noilor insule și asupra întregii zone maritime, denotă că un nou șerif a apărut în zonă și acesta nu este un yankeu.

Așadar, dacă Rusia nu permite SUA să facă orice, asta e o problemă și chimia dintre cei doi președinți este irelevantă. Dacă neînțelegerile din Siria sunt o nimica toată pentru Lavrov și toată lumea e de acord că nu are rost ca SUA și Rusia să se lanseze în război pentru neînțelegerile de aici, în SUA există totuși mai multe centre de putere care zic: cine e Putin și cine e Rusia? Cum putem să permitem rușilor să facă jocurile în Siria? Ce putere mai suntem noi dacă tolerăm așa ceva? Generic, vârful de lance a rusofobiei în SUA sunt neoconservatorii care doresc rezolvarea “rapidă” a problemei în Siria cu toate riscurile pretențiilor Rusiei. Faptul că intervenționismul în Siria rezolvă și “doleanța” Israelului care dorește anexarea sudului Libanului și a zonei Golan și pentru asta are nevoie de eliminarea Siriei și a Iranului este doar o pură conicidență și ajută complexului militar și a finanțelor care de asemenea tresaltă la prospectul unui foc de artificii în Orientul Mijlociu pentru că supermația dolarului va fi în continuare garantată pentru următorii 50 de ani, mai ales dacă se ajunge la nucleare și mai scapă o parte din noi, căci ei sunt siguri ca o sa scape în buncărele și orașele subterane pe care și le-au pregătit.

Întâlnirea celor doi va rămâne în istorie ca ultima tentativă de evitare a unui conflict major. “Pe teren” lucrurile stau cu totul altfel: americanii i-au înarmat pe kurzi ceea ce i-a înfuriat pe turci care amenință cu intervenția terestră împotriva YPG-ului (armata kurdă). Ca alternativă, turcii ar accepta o … forță internațională de garantare a granițelor Turciei formată din … ruși. Și iată cum vom avea trupe rusești terestre în nordul Siriei, ceea ce va înfuria crunt pe războinicii yankei și îl va face pe Trump să uite de toată chimia cu Putin și să treacă la fapte necugetate cum a fost bombardamentul demonstrativ din momentul vizitei președintelui Chinei.

De altfel, UE a suspendat negocierile de aderare cu Turcia în timp ce americanii vor să înceteze vânzarea de avioane F-35 turcilor pentru incidentele cauzate de bodyguarzii lui Erdogan la ambasada Turciei din Washington. În Turcia, turbarea lui Erdogan continuă, statul confiscând 50 de proprietăți ale bisericilor creștine, printre care și două mănăstiri vechi de peste 1500 de ani. Știm deja ca Erdogan vrea să transforme din nou Aghia Sophia în moschee iar în Cipru turcii încep să se umfle în pene. O scânteie poate să se aprindă oricând în Turcia, din orice parte. Chiar pe 9 iulie un marș pentru dreptate pornit pe 15 Iunie la Ankara va ajunge la Istambul și se va termina cu un mega-protest împotriva lui Erdogan.

Am încheiat acest articol despre întâlnirea Trump-Putin cu Turcia tocmai pentru a reaminti că războiul nu poate fi evitat și Turcia va dispărea, așa cum este scris și cum am amintit în mai multe articole trecute.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece: doi nebuni care se cred aleșii lui Dumnezeu și cred că e meseria lor să decidă care popoare trăiesc și care mor, e firesc să aibă o chimie între ei: este o chimie diabolică.

Vizita a fost un pretext de cunoaștere reciprocă, un foto-show a doi boxeri înainte de meci. Din păcate, pacea nu va prinde rădăcini, căci interesele naționale (nu aceleaș cu interesele națiilor) dictează mai presus de orice politica celor mari. Iar cei care conduc lumea știm clar ce vor în contextul istoric prezent, căci putem să ne uităm în urmă și să extrapolam.

Cum poate scăpăra scânteia?

Există 3 zone fierbinte de unde poate porni războiul mondial între Imperiul Anglo-American și Axa Rusia-China. Deși este imposibil de prevăzut contexul și momentul – și istoria ne aduce nenumărate exemple – tensiunile sunt însă acumulate și când mirosul de pucioasă cuprinde întreg văzduhul, locul, momentul și felul în care este aprinsă scânteia care va detona planteta contează mai puțin.

Ucraina

Momentan în Ucraina pare liniște. Este însă liniștea dinaintea furtunii. Economic și nu doar economic, Ucraina nu poate rezista prea mult fără a se rezolva cumva. Liniștea nu este decât consecința secătuirii puterilor ambelor facțiuni care au căzut de acord să facă o pauză. De altfel, nici măcar nu este pauză, ci deocamdată războiul se duce pe alte planuri (vezi incidentul NotPetya care a dat jos cu rețeaua electrica a Ucrainei zilele trecute). Ambele facțiuni așteaptă: vestul așteaptă bani și arme de la americani sperând în creșterea confruntării dintre americani și ruși până la punctul în care să curgă cu armament și rachete de peste ocean. Între timp, patrioții ucraineeni se pregătesc de luptă. La fel face și estul, pregătind lovituri punctuale și sperând într-un ajutor cât mai direct din partea Rusiei și de ce nu chiar anexarea la țara mamă.

Dintre toate cele 3 variante, Ucraina este totuși cea mai puțin probabilă să fie scânteia care aprinde butoiul. Ce este cert, este că nicio parte nu va ceda: Rusia nu va accepta niciodată un stat ostil care să sară în barca dușmanului și să pună în pericol existența țării iar de cealaltă parte, cei din vest nu vor mai accepta regimul de opresiune și vor lupta până la moarte. SUA nu pot pierde o astfel de oportunitate, în caz de nevoie armele și dotările vor fi trimise rapid, dacă va exista vreo urgență sau pericol iminent.

Siria

Cine ar fi gândit acum 5 ani când a pornit conflictul că se va ajunge la amenințări directe între americani și ruși în Siria? Ceea ce părea un război proxy pe-atunci, a devenit din ce în ce mai mult un război direct deși deocamdată pe un teritoriu proxy. Orice incident poate fi o scânteie puternică, deoarece amenințările și acuzațiile nu mai lasă nici măcar loc de negociere în cazul unui accident.

Atacul asupra lui Assad făcut demonstrativ de Trump când l-a avut în vizită pe președintele chinez, poate fi reluat – de ce nu? – și cu un atac asupra Rusiei. Cred ca am mai spus în articolele anterioare: China e principala amenințare pentru SUA. Mulți americani își pun întrebarea: de ce mai așteptăm și nu facem ceva cu China? Dacă nu acum, când? Când nu o să mai putem?

Nu este deloc exclus, ca în urma escaladărilor tensiunii din Marea Chinei de Sud sau în Taiwan, pentru a demonstra chinezilor că e destul de nebun, Trump să-i atace pe ruși în Siria. Rușii deja au făcut o greșală declarând câ vor răspunde proporțional atacurilor americanilor, un cuvânt cheie extrem de liniștitor și care elimină cumva riscul unui atac nuclear inopinant. Importanța primei lovituri este extremă și cu siguranță că și rușii și americanii au pregătite scenarii de asigurare a first strike-ului. Lavrov a dat însă pe față că un atac asupra forțelor rusești în Rusia nu va fi pretext pentru răspuns nuclear, ci doar pentru un răspuns proporțional.

Dacă tot am atins tangențial prospectul unui conflict convențional SUA-Rusia în Siria, trebuie menționat un mic amănunt important: este clar că terestru Rusia domina, americanii neavând carne de tun la îndemână. Israelul este însă la o cotitura de băt de Damasc și în caz de nevoie poate contribui deși cu siguranță ar produce reacții în lumea arabă.

Rușii par încrezători pe ei și tot transferă rachete și avioane în Siria pentru a arăta că nu joacă poker. Este greu de prognozat până unde poate merge oricare dintre jucători.Conflictul este unul complex și nu ne vom mai lungi intrând pe diverse rămurele de scenarii. Cert este că incidente pot apare oricând între americani și ruși și incidentele pot precede războiul.

Koreea

Trump nu se teme de coreeni, însă îi folosește pentru a se răzbuna pe chinezi. Am mai spus-o: China este și a fost principala țintă a lui Trump și nu pentru ca le-au furat joburile americanilor. Dezvoltarea fulminantă și ritmul rapid de creșetere pune în pericol supermația americană. Creșterile din divese domenii, recordurile după recorduri ale chinezilor îi sperie pe generalii americani, care doresc să îi frâneze cât mai repede. Trump se va folosi de Koreea pentru a-i taxa pe chinezi.

De aceea îl și provoacă pe nebun și se fac că trimit portavioane. Ideal pentru americani este ca Kim să lovească Japonia (ceea ce este de fapt cel mai probabil). Astfel, Japonia ar intra singură în luptă și ar putea “rezolva” Koreea de Nord, în sensul de declanșare a unui conflict care să faciliteze căderea regimului și posibila unificare cu sudul – scenariul ideal pentru americani în care China va putea fi ținută sub control mai ușor.

Cu privire la Koreea, cel mai fericit scenariu este acela în care Trump e interesat de China doar economic și foloseste Koreea ca leverage în negocieri. În ce măsura percepe Trump amenințarea chineză va determina cât de mare este riscul pornirii unui conflict direct între SUA și China-Rusia în Koreea de Nord.

Reamintesc ca pentru chinezi, Koreea este vitală, existența unui stat capitalist, pro-american la sud, pe continent, reprezentând risc existențial pentru chinezi.

Iată deci cele 3 locuri unde poc-poc-ul poate să înceapă. Toate sunt pe muchie de cuțit la apogeul ultimilor ani. Nu vom avea o vară liniștită, viitorul G20 de săptămâna aceasta fiind poate ultima șansă de evitare a războiului.

1 2 3 16