Neagu Djuvara: vom fi minoritari în ţara noastră

Domnul Neagu Djuvara trage din nou un semnal de alarma, pentru cine mai are urechi sa auda: vom fi minoritari in tara noastra. Varsta inaintata si experienta de o viata, ii dezleaga limba stimabilului domn  Djuvara ca sa spuna lucrurilor pe nume, intr-un inverviu pe larg luat de Adevarul. Iata un scurt fragment:

De unde această agresivitate exagerată în societatea românească?

E o problemă pe care mi-am pus-o şi eu, deseori. Eu o arunc şi pe aceasta în cârca celor 50 de ani de comunism care au modificat profilul etnic al românului. Românul pe care l-am cunoscut eu când eram copil – adică şi ţăranii, şi ostaşii pe care i-am avut pe front – era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust încât omul a început să se apere cu dinţii. Nu uitaţi că până şi în cel mai mic sat s-au inversat valorile. Ţăranii cei mai iscusiţi, cei mai îndemânatici şi cei mai avuţi au fost nu numai daţi la o parte, ci şi ucişi sau băgaţi la închisoare. La suprafaţă au ieşit lepădăturile – toţi guşaţii şi tâmpiţii din sate au devenit primari sau mai ştiu eu ce… S-au schimbat elitele de jos şi până sus. Lucrul acesta a făcut ca oamenii să se înrăiască. Nu mai există sentimentul că vecinul tău e un prieten. Lumea nu se mai salută pe scara blocului pentru că zice „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”

[ CITESTE TOT INTERVIUL ]

Pentru cei care il indragesc pe batranul Djuvara, si sunt interesati de o perspectiva a unui istoric asupra lumii de azi, le recomand sa ii citeasca cartea “Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914 – 1991) si premisele hegemoniei americane

Lenin, avortul si malthusianismul

Cautand biografia unui “consultant economic” cum s-ar zice pe la noi, dar de fapt un blogger pe teme economice care a ajuns insa sa tina conferinte in toata lumea, ajungand chiar la British House of Parliament, am dat din intamplare peste un articol din Pravda Nr. 137 din 1913 in care aflu cu stupoare ca Lenin era impotriva avortului. Uimitor, unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei nu accepta totusi avortul ca masura de “control” a populatiei, caci inca de pe atunci eram prea multi pe planeta pentru unele minti bolnave. Ba chiar de pe la 1798 a inceput Robert Malthus sa se teama ca nu o sa mai avem loc pe planeta, dupa cum aflu intr-un referat despre malthusianism.

Asadar, asta e o chestie interesanta. Un criminal ca Lenin nu este pentru uciderea pruncilor nenascuti, ba chiar ii ironizeaza crunt si ii batjocoreste pe liberali – adeptii de atunci, ca si de acum ai avortului. Genial este Lenin mai ales in formularea unei explicatii a atitudinii malthusianistilor fata de avort: de ce nu mai au ei loc de altii si vor sa “controleze” populatia prin avort si anticonceptionale. Iata cum ii acuza Lenin pe burghezii care sustineau malthusianismul si promovau legi pro-abortioniste:

Josnicul burghez vede si simte ca el se indreapta spre ruina, ca viata devine din ce in ce mai dificila, ca lupta pentru existenta este din ce in ce mai necrutatoare si ca pozitia lui si a familiei lui devine din ce in ce mai fara de speranta. Este o realitate incontestabila si josnicul burghez protesteaza impotriva ei.

Oarecum, Lenin ii acuza ca, facand parte dintr-o clasa sociala in curs de disparitie (asa gandea el atunci ca o sa dea egalitatea peste toti) burghezilor le e frica de restul lumii si adopta o astfel de atitudine din cauza temerilor care le au fata de clasa muncitoare in expansiune, adica oarecum urmareau prin control sa controleze clasa muncitoare si totodata sa se pastreze si ei mai putin ca sa poata duce in continuare traiul privilegiat pe care il aveau. Lenin nu o spune direct, dar cred ca la asta se refera. Iata in antiteza raportarea clasei muncitoare la problema, care clasa tocmai se naste, creste si se lupta pentru recunoasterea ei, avand bineinteles o viziune mai optimista asupra vietii in contrast cu deprimatii burghezi:

Da, noi muncitorii si micii proprietari ducem o viata care este plina de opresiune si suferinta de nesuferit. Viata este mai grea pentru generatia noastra decat pentru parintii nostri. Dar intr-un anume punct de vedere suntem mai norocosi decat parintii nostri. Am inceput sa invatam si invatam repede sa luptam – si sa luptam nu ca indivizi, cum cei mai buni dintre parinti nostri au luptat. Luptam mai bine decat parintii nostri au luptat. Copiii nostri vor lupta mai bine decat o facem noi, si ei vor fi victoriosi […] Clasa muncitoare nu dispare, ea creste, devine mai puternica, castiga curaj, se cosolideaza, se educa si se intareste in batalii. Noi punem deja fundatia unui nou edificiu si copiii nostri ii vor termina constructia. Acesta este motivul – singurul motiv – pentru care suntem neconditionat dusmanii neomalthusiansimului, potrivit numai cuplurilor de burghezi josnice, egoiste si fara simtire, care soptesc cu voci speriate: “Dumnezeu sa ne-ajute sa ne descurcam cumva singuri. Cu atat mai bine daca nu facem copii.”

Iata deci motivul principal pentru care este Lenin impotriva avortului: ca sa aiba clasa muncitoare soldati. Nu pentru apararea vietii sau din vreun principiu moral era Lenin un luptator impotriva avortului, ci mai degraba privea totul prin perspectiva luptei de clasa.  Sa vedem insa, in final, cum drac fiind, Lenin a intuit bine de ce liberalii (un alt neam de draci) dadeau legi pro-abortioniste si de ce faceau ei propaganda pentru contraceptie:

Astfel de legi nu sunt altceva decat ipocrizia clasei conducatoare. Aceste legi nu vindeca ulcerele capitalismului, ele doar le transforma in ulcere maligne care sunt mai ales dureroase pentru masele oprimate. Libertatea pentru propaganda medicala si protecia drepturile democratice elementare ale cetatenilor (barbati si femei) – altfel spus libertatea de alegere a femeii cum s-ar zice in zilele noastre – este un lucru. Teoria sociala a neomalthusianismului este cu totul altceva.

Deci Lenin punea punctul pe “i” inca de atunci deconspirand falsele intentii de bine ale celor care proclama avortul si anticonceptionalele ca drept al femeii si solutie la suprapopulare (sau la lipsa resurselor) si le plaseaza acolo unde sunt: masuri josnice de control al maselor de catre cei puternici.

Nu am comentat acest articol al lui Lenin din dorinta de a-i aduce vreun omagiu, cat mai ales din dorinta de a arata ca pana si un criminal notoriu a fost impotriva avortului, chiar daca mai tarziu a “controlat” si el masele prin masuri mult mai directe si mai ucigatoare decat planificarea familiala a “josnicilor” burghezi.

Intr-adevar, se gasesc multi in zilele noastre care sa ne demonstreze prin calcule si sa sustina ca gata, pana aici ne-a fost, ne inmultim prea repede si nu mai avem ce sa mancam si ce sa consumam. Dar culmea ca inca de secole se gaseau dintr-astia si inca mai avem loc si inca traim din ce in ce mai bine la nivel mondial. De unde sa fii stiut cei de acum 200 de ani ca se vor inventa tractoare si agricultura intensiva care sa produca atata mancare incat sa hraneasca pe toti din belsug. Inechitatea, lacomia si dezechilibrele sunt intr-adevar probleme, dar asta este altceva, nu suprapopularea este problema ci rautatea oamenilor. Asa cum cei de alta data nici nu visau ce o sa se intample, asa si noi de unde nu stim ca pe viitor vom trai in zgarie nori de mii de etaje si vom avea o ferma hidroponica la fiecare suta de etaje si vom avea panouri solare supereficiente care vor alimenta generatoare de apa din atmosfera si alte minunatii care ne vor face viata mai usoara si ne vor permite sa muncim de acasa, nemaiconsumand astfel petrol aiurea si toate cate se duc in transporturi? Sau de unde nu stim ca din pruncii neavortati nu se va naste un geniu care va inventa in sfarsit motorul cu hyperdrive care ne va permite intr-o suta de ani sa ne plimbam prin galaxie cum sarim acum in avion si mergem prin Antarctica? Ddaca avem bani deajuns … 😉

Totul depinde insa de atitudinea pe care o vom avea si de cine va castiga intre lupta dintre bine si rau care se duce in zilele noastre. Zilele trecute il ascultam pe Gerald Celente care spunea ca acum suntem ca pe la sfarsitul anilor 30, ne pregatim de razboi, mai trebuie sa apara un Hitler. Iar raul care vine, va veni nu din intamplare, nu pentru ca exista cicluri economice, nu pentru ca au fost unii lacomi, nu pentru ca s-au acumulat dezechilibre, ci pentru ca Dumnezeu lasa raul sa se manifeste in urma pacatelor pe care le face omul zilelor noastre si a inmultirii egoismului, lacomiei, ipocriziei, mandriei si a tuturor relelor care au sporit atat de mult incat ca o crima ca avortul este vazuta o banala “optiune”, un drept de alegere, iar lupta impotriva nasterii de copii este o politica de stat chiar si acolo unde natalitatea este pe minus.

Se mira pensionarii de azi ca li se taie pensiile dar uita ca atunci cand Ceausescu le da casa si alocatie pentru copii fugeau sa faca avorturi si se fereau sa mai faca un copil. Si totusi pentru ca au facut unul, sau doi copii, Dumnezeu le-a daruit sa mai aiba pensie. Insa tinerii de azi care se feresc sa faca copii, de unde vor mai lua pensie daca vor fi din ce in ce mai putin muncitori si din ce in ce mai multi pensionari? Deja se prevede falimentul sistemului de pensii, iar aceasta cu siguranta nu e decat una dintre plagile care vor urma. Acum se vad doar consecintele lipsei fortei de munca si mai ales a oamenilor de calitate care sa randuiasca lucrurile in societate cum trebuie, caci daca natalitatea romanilor era de 5 pe vremea lui Ceausescu, cu siguranta in zilele noastre dintr-o populatie de 50 de milioane s-ar fi incropit altfel lucrurile in societate. Dar oare ce ne asteapta cand vor veni pedepsele pentru pacatul pruncuciderii? Caci pocainta se pare ca nu am facut si nici nu facem. Nu intelegem inca de ce ni se intampla toate acestea asa cum clasa muncitoare de pe vremea cand Lenin tuna si fulgera in Pravda, habar nu avea ce o sa urmeze.

Deştepţii care ne conduce

Un prim-ministru la lopata si un taran cu idei salvatoare. Asa citeam un comentariu intr-un ziar la un articol despre Eroul de la Sendreni, Sandu Gheorgiu, care i-a lasat pe specialisti cu gura cascata sugerandu-le banala idee ca acolo unde este vale, apa se scurge si cade de sus in jos. Cred ca faptul ca totusi l-au ascultat este datator de sperante, ne arata ca daca de criza nu ne apara in nici un fel, acest guvern neputincios mai are bunul simt sa adopte o solutie care le este pusa pe tava chiar de un om simplu, atunci cand situatia este strigatoare la cer. Ca un om simplu ce sunt, le dau si eu o solutie la criza: nu mai faceti nimic, nu mai dati legi, nu mai mariti sau micsorati impozite, mai mult stricati lucrurile, lasati totul asa cum este. Om vedea noi cum ne descurcam si singuri …

Surse: Adevarul, Realitatea, Saccsiv

20 de ani de ignoranţă

“Fără un gest, cu ochii-nchişi,
Lăsând să cadă peste mine timpul
Ca o insultă binemeritată

Pentru că sunt în stare să-nţeleg
De tot ce înţeleg sunt vinovată”
– Ana Blandiana

La vremuri de bilanţ mulţi îşi pun întrebarea dacă a meritat sau cum ar fi fost altfel. Dacă a meritat, numai proştii şi comuniştii care şi-au pierdut statutul pot să răspundă nu, dar cum ar fi fost altfel, puţini pot să dea un răspuns convingător, deşi bineînţeles răspunsul la o astfel de întrebare ţine de imaginaţie şi de capacitatea fiecăruia de a înţelege istoria şi de a avea o viziune alternativă a acesteia. În literatura SF există chiar un subgen care se numeşte Istorii alternative în care îşi găsesc locul cărţile care încearcă să dea un răspuns la întrebarea “cum ar fi fost altfel”.

Un răspuns la o astfel de întrebare nu poate fi decât subiectiv. Mulţi spun că, dacă nu ne-am fi pricopsit cu comunistul de Iliescu şi am fi făcut mai devreme faimoasa reformă şi mult dorita integrare,  cu certitudine altfel ar fi stat lucrurile. De asemenea, mulţi spun că dacă spiritul “unificator” al lui Iliescu nu le garanta securiştilor pacea şi bunăstarea în noul regim “democratic”, s-ar fi vărsat mai mult sânge şi poate pierdeam chiar şi Ardealul. Cred că puţini însă se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă Piaţa Universităţii ar fi biruit şi neo-comunismul cu faţadă democratică ar fi fost stârpit din faşă. Poate puţini realizează că Piaţa Universităţii a fost ultimul bastion de rezistenţă românească înaintea blazării generalizate şi a decăderii totale în toate planurile a luptei românilor pentru ceva nobil. Este adevărat că între timp ne-am mai luptat ba cu irakienii, ba cu talibanii, dar astea sunt treburi de mercenari, nu lupte nobile. Poate că în plan politic şi economic, mulţi s-au luptat pentru integrarea în UE, dar numai pentru cei spălaţi pe creier de propaganda unionistă şi pentru cei care sug fonduri europene pe nedrept poate fi ceva nobil legat de acest neo-soviet cu faţă de tânără fecioară dar cu haine de desfrânată şi coarne de drac.

După mine, dacă ar fi să găsim un cuvânt care să definească cel mai bine aceşti 20 de ani, acest cuvânt mi se pare a fi “ignoranţă“.  Am fost ignoranţi ca neam când am tolerat atâţia ani toate relele câte s-au făcut şi care nu trebuiau să se facă. Am fost şi suntem ignoranţi când stăm cu mâinile în sân şi lăsăm o mână de nemernici să ne conducă şi să-şi pună plozii urmaşi peste sistemul lor ticăloşit de comisioane murdare, licitaţii măsluite şi numiri de partid. Am fost şi suntem ignoranţi când lăsăm să fie terfelite şi batjocorite toate valorile neamului nostru şi mai ales atunci când nu ni le asumăm şi nu le valorificăm lasând astfel să se ridice la suprafaţă gunoiul şi împuţiciunea. Suntem ignoranţi pentru fiecare mârşăvie care se face sub ochii noştri şi pe care nu o identificăm şi nu o acuzăm. Ne-am bălcărit în falsa noastră amăgire că suntem toleranţi, fiind de fapt nişte leneşi şi nişte fricoşi ordinari, nefiind în stare nici să spunem ce gândim de fapt, nici să pretindem ceea ce ni se cuvine oricum: o memorie adevărată. Suntem singura ţară din blocul de est în care comunismul nu a fost acuzat oficial şi singura ţară în care sfinţii martiri seceraţi de secera şi ciocanul comunist nu au fost încă canonizaţi. Suntem singura ţară fostă comunistă în care încă ierarhii Bisericii sunt aserviţi partidului şi singura ţară fostă comunistă în care încă pentru a fi directorul unei şcoli (sau al unei biblioteci, al unui spital, etc),  trebuie să fii membru de partid.

Pe lângă toate acestea, încă avem reflexe şi mentalităţi din “epoca de aur”: îi acuzăm pe cei care au reuşit să facă ceva bun, aşteptăm de la stat să ne dea totul şi de la alţii să ne rezolve problemele, suntem sceptici cu privire la orice lucru bun şi ne e frică şi să încercăm să îl facem, nici nu putem concepe că putem schimba noi ceva, vrem doar să ne aranjăm pe noi şi să ne punem bine cu toţi căci … nu se ştie niciodată.

Poate că ignoranţă este puţin spus. Cu siguranţă avem mult mai multe defecte. Dar dacă pentru altele poate avem vreo scuză şi tăierea rădăcinilor adânci de către comunişti ne-a predispus la felul nedemn în care am scos capul în istorie din grota întunecată a comunismului, pentru ignoranţă nu avem scuze. Tocmai răul de care am avut parte trebuia să ne stimuleze să nu uităm ce ni s-a întâmplat şi să fim cu luare aminte la toate câte ni se întâmplă. Măcar atâta lucru am fi putut face, dar nu a fost să fie. Se pare că toate simţurile ne-au fost pervertite şi precum acei copii ţinuţi în izolare totală şi în condiţii mizere atunci când sunt eliberaţi întâi mănâncă şi bea, foamea este prima durere care caută să şi-o aline şi abia apoi după ani şi ani încep să vorbească şi să socializeze, să nădăjduim şi noi că după ce ne vom fi săturat de toate bunătăţile din hipermarketuri vom începe încet-încet să ne punem întrebări: cine suntem noi, cine sunt părinţii şi bunicii noştri, cine sunt cei care au murit şi pentru ce, cine le-a dat lor această putere de a se jertfi şi de ce. Trebuie să ne întrebăm toate acestea şi multe altele asemenea, ca să nu ne trezim din nou în alt experiment al istoriei de care inevitabil vom avea parte dacă vom rămâne ignoranţi.

De ce este Ştefan cel Mare Sfânt

Unii romani isi pun intrebarea de ce a fost facut Stefan cel Mare Sfant, ba chiar de ce ii zicem si Mare ca doar unii cronicari ne povestesc despre aceasta ca era “manios si degraba a varsa singe nevinovat, de multe ori pe la ospete omora fara judetu” – Grigore Ureche.

Acestia in primul rand nu sunt ortodocsi, si in al doilea rand nu sunt romani. Nu sunt ortodocsi deaorece un ortodox ar privi cu interes si apoi cu dragoste la orice sfant, l-ar simti ca pe un mare ajutator si rugator al nostru inaintea Dreptului Judecator si rugandu-i-se cu nadejde, ar primi mangaierea si ajutorul de netagaduit al acestuia. Adancul pe adanc cheama, si cat de superficiali am fi noi in credinta noastra, legatura cu sfintii in ortodoxie este puternica si vie.

In al doilea rand nu sunt romani. Fiindca atunci, orice conducator care ar fi preferat sa moara in lupta cu dusmanii decat sa fie pupincurist cum sunt conducatorii nostri de azi ar fi fost privit cu mare preturire si respect, ca un aparator de seama al neamului nostru, vrednic de toata lauda.

Dar de ce il numim pe Stefan Mare? Un conducator care biruia o armata de zece ori mai mare si poate si mai pregatita decat a lui nu putea fi trecut cu vederea de istorie, de aceea poporul l-a numit Mare. Insa biruintele lui au fost spectaculoase nu doar prin prisma inferioritatii militare a unei tari ca Moldova fata de Imperiul Otoman – cea mai mare putere a vremii, ci mai ales daca privim conjuctura istorica in care aceasta rezistenta a avut loc: otomanii cucerisera Bizantul si se pregateau sa ocupe intreaga Europa, iar crestinatatea era dezbinata si in mare pericol.

De ce a fost facut Stefan cel Mare sfant de catre Biserica Ortodoxa Romana? Mai intai trebuie sa spunem conditiile de fond pe baza carora se ia o astfel de decizie:

  1. Ortodoxia neindoielnica a credintei;
  2. Proslavirea lui de catre Domnul cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri:a) puterea de a suferi moartea martirica pentru dreapta credinta;

    b) puterea de a infrunta orice primejdii sau chinuri pentru marturisirea dreptei credinte,
    pana la moarte;

    c) puterea de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi morale si religioase;

    d) puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte

    e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa;

  3. Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia prin cultul
    spontan pe care i-l acorda poporul credincios, numarandu-l in rand cu sfintii.
    De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii dreptei credinte.

Existenta conditiilor de fond, si anume, existenta neindoielnica a primei si a celei de a treia, care poate lipsi numai in cazul martirilor , ca si a oricareia dintre cele enumerate la cea de a doua, indreptateste autoritatea bisericeasca, Sfantul Sinod, sa procedeze la actul de canonizare.

De ce cred eu ca a fost Stefan cu adevarat un Sfant bineplacut lui Dumnezeu? Pentru ca desi strateg, intelept si curajos, victoriile sale nu prea pot fi explicate rational, ci doar cu puterea lui Dumnezeu acesta a biruit: “Cine ar putea crede de nu asa s-ar fi intamplat, ca o tara mica ca Moldova ar fi putut birui acea imparatie care peste multe scaune rasturnate puterea sa au intarit? Nu se poate asemana biruinta aceasta cu cele mai stralucite izbanzi a norodului lui Dumnezeu? … Nu se vede ca lumina zilei bunatatea celui ce s-au invrednicit ajutorului de Sus?1

Iar smerenia si dragostea lui pentru Biserica lui Hristos nu puteau fi trecute cu vederea de Bunul Dumenzeu. Cunoastem de la cronicari ca inainte de a pleca la lupta, Stefan poruncea ca toti ostasii sa fie spovediti si impartasiti. Oare cati din conducatorii nostri de azi mai zic macar un Doamne-ajuta! cand ia o hotarare sau cand hotarasc soarta tarii si poporului roman?

Note:

  1. Cuvant de ingropare ce se zice greceste Epitafion,
    vechiului Stefan Voievod al V-lea, Domnul Tarii Moldovei, cel ce s-au numit
    Mare, pentru marile vrednicii si vitejii ale sale
    , publicat de N. A.
    Ursu, in “O bijuterie a literaturii noastre vechi: Cuvant de ingropare
    vechiului Stefan Voievod, Domnul Tarii Moldovei, cel ce s-au numit Mare”
    din “Mitropolia Moldovei si Bucovinei”, LXVI (1990), 4, p. 136-149.
1 2 3