Ieşirea din UE: grea şi dacă am vrea
Faptul că România este deja parte componentă (slugă, colonie, paşalâc) din Imperiul Anglo-American este o certitudine. Evident majoritatea tembelă consideră asta pozitiv şi deoarece atavic românii gândesc ca slugi, nu pot concepe independenţa şi nici nu pot gândi în afara unui stăpân, având doar sinapsele căutării unui fund pe care să îl pupe. De aceea la orice referinţă la posibilitatea ieşirii din Imperiu, se naşte inevitabil întrebarea: şi ce să facem, să ne dăm cu ruşii? Cei mai străluciţi dintre automatonii programaţi mentali ca profil de slugă, mai au o alternativă: chinezii. Ce să facem în afara UE, să ne dăm cu China, cu Brics? Din start vreau să spun lucrurilor pe nume: în afara UE, totul ar fi mai ieftin şi nivelul vieţii ar fi cu mult peste cel actual. Produsele chinezeşti, acum tarifate dur de UE deoarece UE protejează industria germanilor, ar fi la cu totul alte tarife deoarece România ar face tratate bilaterale cu China. E nevoie să vă spun cât din produsele actuale sunt Made in China? Dar nu doar că acum importăm totul din China, ci ca o colonie ce suntem, mai plătim şi taxă la UE pentru aceste produse, în sensul că preţul la care cumpărăm noi este reglat în cele din urmă nu doar de vânzătorul din China ci de birocraţii europeni care câştigă sute de mii de euro pe an şi care taxează cât pot de mult produsele chinezeşti pentru ca produsele Made in Germany să fie protejate. Pe lângă costul tariferilor vamale, se mai adaugă un nenumărat lanţ de costuri suplimentare, de la taxele portuare, la condiţiile de transport, la toate reglementările pe care trebuie să le îndeplinească magazinele etc. Nu mai zic că noi oricum cumpărăm produsele chinezeşti la mâna a doua prin importatorii din vest deoarece neavând costuri de finanţare scăzute, companiile noastre sunt nevoite să cumpere la bucată de la distribuitorii şi importatorii din vest care având puterea capitalului pot negocia cantităţi şi preţuri mult mai bune decât pot companiile noastre. Analizând la rece mentalitatea predominantă pe meleguri mioritice am putea eticheta-o fără ezitare ca una de tânguire prudentă. Adică ne tânguim de problemele imperiale şi de greutatea jugului stăpânului, dar suntem şi cu niscavai frică că fără stăpân suntem fii ploii. Dar oare nu toţi balcanicii sunt la fel, nu ăsta e cumva blestemul acestui pământ, de vreme ce noi nu sutem ca insularii britanici ditamai bucată de pământ plasată ideal suficient de aproape de continent cât să aibă acces la comerţ şi schimburi favorabile, dar suficient de departe cât să nu fie cotropită destul de des ca nişte balcanici puşi de Dumnezeu la capătul câmpiei pe unde cutreierau mongolii. Deci, e drept să avem alte pretenţii de la acest popor? Este prea absurd să credem că pot românii să dezvolte o identitate autonomă, un caracter naţional suveran puternic care cel puţin să ne predispună la niscavai fapte mai măreţe decât plecăciunile actuale, dezastrul specific unei coloni bananiere, umilinţa folosirii de către stăpân în funcţie de nevoile
Read more