Diavolul răcnește ca un leu

Ce se putea întâmpla mai rău după toate relele din politica noastră: hoție, prostie, corupție, incompetență, minciună și toate celelalte? Păi, distrugerea Bisericii Ortodoxe. Asta se mai putea întâmpla.

Cred că din start e de înțeles că o biserică fără tineri este una moartă. Tot din start cred că nu e greu să afirmăm că principalii visători și luptători împotriva corupției și cei care doresc să schimbe lucrurile, să aibă parte de un viitor mai bun în țara în care s-au născut, sunt tinerii.

Nu au experiența care să le arate că schimbarea este o utopie și că maimuța filosof nu se face și din păcate au și ceva energie în plus care trebuie cumva consumată. Cei mai fără îndrumare de calitate, care nu au obiective individuale și o misiune personală își îndreaptă o bună felie din energia “revoluționară” în proiecte “mari” cum ar fi lupta împotriva corupției.

Tinerii, în România de azi, nu sunt deloc mădular al Bisericii Ortodoxe. Nu au cum, pentru că nici părinți lor nu au fost. Chiar dacă au fost duși la biserică, vârsta și confuzia vremurilor i-a rupt. Nu e ușor să fii tânăr în Biserică în ziua de astăzi. Fiind necopți, deci având încă potențial de trezvie, nu putem trece nici la extrema cealaltă să îi considerăm total pierduți. Nu au făcut încă îndeajuns de multe păcate și nu au apucat să se murdărească prea mult încât să considerăm că nu mai sunt speranțe pentru ei. Cum putem, de exemplu, considera ateii după o anumită vârstă. Să trăiești 30 de ani și să nu îți pese că există Dumnezeu, este de neînțeles. Să trăiești 40 și să ajungi la concluzia că nu există, arată prostia ta. Majoritatea însă se încadrează la cei care știu că există Dumnezeu dar nu le pasă. Aceștia sunt … cam pierduți.

Afinitatea către un set de valori pozitive (să le zicem idei) și mai ales către un grup cât mai bine conturat care are o misiune cât mai nobilă cu o finalitate potențială cât mai spectaculoasă este o tentație puternică pentru orice tânăr dar nu numai: tot omul care nu are un caracter puternic și un set de valori propriu bine definit, toți cei care nu au un simț de orientare în viață cât mai experimentat și un discernământ cât mai precaut se lasă cu ușurintă pradă sindromului numit spirit de turmă.

Există o idee gresită în mentalul colectiv mioritic că spiritul de turmă ar fi cel mai specific creștinilor. Din interior privind, din păcate nu prea există acest spirit de turmă în sensul că există nenumărate fragmentări și nenumărate grupări. Problema este însă că atunci când o grupare, fie ea cât de mică din rândul ortodocșilor face o greșală, diavolul exploatează prilejul și arată cu degetul înspre toată Biserica. De exemplu, dacă unii ortodocși au afinități la anumite conspirații, toți sunt conspiraționiști. Dacă unii sar în sus împotriva vaccinurilor, toți sunt trecuți la grămadă în rândul tehno-fobilor care se sperie de orice nouă invenție sau progres.

Această situație este o grijă permanentă a ierarhilor care din păcate au dat în exterma cealaltă: nu prea permit dialogul și confruntările de idei cu privire la problemele contemporane și promovează o militărie (mai puțin în domeniul canoanelor, care sunt din ce in ce mai flexibile) tocmai pentru a nu produce “sminteală”. Măcar dacă ar fi grija de sminteală, căci mai degrabă este o grijă exagerată față de imagine – perpetua obsesie și nelipsitul complex de inferioritate de care nu ne putem lepăda.

Din păcate grija de imagine nu e prea luată în calcul când vine vorba de relațiile cu politicul. Relația cu politicul a ierarhiei BOR are două repere: banii și învățământul religios. Fără banii de la primării sau de la guvern, probabil construcția de biserici s-ar opri. Fără protocoalele cu guvernul, de asemenea învățământul religios ar fi în pericol și de asemenea să nu uităm posturile plătite de la buget. Pentru a obține acestea, ierarhii s-au cam ferit însă de-a lungul timpului să arate cu degetul înspre politicieni. Dar nu doar că s-au ferit să înfiereze păcatul conducătorilor, așa cum făceau Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Ioan Gură de Aur, ci sub tentația unor beneficii, unii ierarhi și membrii ai ierarhiei, s-au cam întinat și eu cu dulceața apartenenței la clasa “celor aleși”.  Aș exemplifica aici argumentul cu care se lăuda un lider PSD din nordul Moldovei la alegerile de acum ceva vreme, că “popii o să voteze cu noi că le-am angajat nevestele la primării” – sau ceva de genul.

Cea mai mare capcană pentru BOR este ca tinerii să o bage în aceeași oală cu PSD-ul.  Cu greu BOR-ul a ieșit din stigmata compromisurilor făcute în perioada comunistă. A fost nevoie de sute de cărți, conferințe și documentare cu martirii din închisorile comuniste pentru a șterge umbrele trecutului. 

Singura posibilitate pentru BOR de a ieși din capcana în care a fost aruncată de Dragnea este să acuze corupția, să anatemizeze pe corupți, să acuze hoția, să îndemne la cinste și la muncă, să fie un far călăuzitor pentru toată țărăminea ținută și ea captivă de armata de tovarăși împărțitori de ajutoare sociale și mai ales să nu mai tolereze căsătoriile de a 2-a, a 3-a si a 7-a oară ale politicienilor.

Iată cum o mică omisiune și o părelnică iconomie față de această cădere a permis să se ajungă la situația jalnică în care soarta țării să fie decisă de doi desfrânați care își trag o nevastă nouă, mai tânără cu 30 de ani decât ei, cam la o frecvență de 5-6 ani. Nu că tovareșele din politica noastră ar fi mai familiste, unele măritându-se pentru bani cu diverși baroni sau când n-au avut parte de baroni, lăsându-și bărbații pentru colegi de combinații din partid.

Viața de familie și conduita morală trebuie să fie din ce în ce mai importante pentru români și preoții trebuie să învețe cât mai mult oamenii, mai ales pe cei mai ușor manipulabili să se uite la ce viață de familie au candidații și să nu mai voteze toți curvarii și desfrânații. E greu să știi care om e credincios și care e bun pentru a fi ales. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar sunt onești sau sunt iubitori de țară. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar au orgoliul să facă ceva bun pentru a rămâne în istorie. E greu de vâzut care merită votat și e prostie să consideri credincios un politician doar că vine de 2-3 ori la slujbe și atunci pe la final și doar de fațadă. 

Însă presa de scandal ne ajută chiar fără să vrem să aflăm care politician trăiește neînsurat, care divorțează pentru a-și lua nevastă mai tânără pe care o vrăjește cu bani și fasoane, care chefuiește în post, care își cumpără la plozi bolizi sau îi lasă să calce legea pentru a le plăti ulterior avocați scumpi și a-i spălăcii prin combinații și influențe la judecători. Viața de familie sănătoasă este doar un criteriu, dar este unul sigur, fără riscuri. Așa cum este și raportarea la homosexuali sau la avort, care sunt chestiuni extrem de importante în SUA, de exemplu. Experiența americană ne arată că deși majoritatea politicienilor mint și una e ce spun înainte de alegeri, alta e ce spun și ce fac după alegeri, balanța puterii este de multe ori înclinată de acrivia și perseverența cu care creștinii se arată interesați cu privire la opțiunile politicienilor cu privire la avort sau homosexualitate, înainte de a le da votul.

Din pacate, la noi pensia bate toate chestiunile de interes (issues le zic americanii) . Adică dacă PSD dă pensii mari, liderii PSD pot să fie orice: hoți, desfrânați etc. Aici trebuie să lucreze preoții, ierarhia și adevărata unitate ortodoxă în plan social se va realiza când ortodocșii își vor alinia votul cu aceste orientări ale politicienilor și nu cu stafiile și spaimele lor conspiraționiste.

Jordan Peterson: Oameni periculoși predau copiilor tăi

transcriere dupa Jordan Peterson – Profesor de Psihologie la Universitatea din Toronto

Poate că nu realizezi, dar în prezent tu finanțezi niște oameni periculoși. Aceștia îndoctrinează mințile fragede în tot occidentul cu ideologia lor ancorată în resentimente. Aceștia și-au asumat misiunea de a submina civilizația occidentală pe care o consideră coruptă, opresivă și patriarhală.

Dacă ești plătitor de taxe sau plătești studiile copilului tău la o școală cu orientare socialistă, finanțezi această adunătură de nihiliști. Tu suporți ideologi care susțin că toate adevărurile sunt subiective, că toate diferențele sexuale sunt doar construcții sociale și că “imperialismul” occidental este sursa problemelor din lumea a 3-a.

Ei sunt postmoderniștii care susțin activismul progresist chiar la o școală din apropierea ta. Ei produc grupările de huligani care atacă cu violență conferențiarii conservatori din campusurile universitare, poliția limbajului care introduc în lege folosirea pronumelor pentru noile genuri sexuale fabricate și decanii din facultăți ale căror supraviețuire este dependentă de eradicarea urgentă și totală a oricărei umbre de discriminare chiar și acolo unde aceasta este puțină sau nu există deloc.

Gândirea acestor oameni periculoși s-a format în universitățile din vest în anii 60-70 după ce adevărații fideli ai stângii radicale au devenit profesorii universitari de astăzi.

Și astfel, creștem rapid rata creditării pentru educație nu pentru ca copiii noștri să învețe să gândească critic, să scrie clar sau să vorbească cum trebuie, ci ca să fie modelați după agenda destructivă a mentorilor lor.

Este acum posibil să termini o facultate de litere fără să dai de Shakespeare – unul dintre acei “oameni albi morți” ale cărui opere au pus bazele societății noastre “oprimante”.

Pentru a-i înțelege și a ne opune post-moderniștilor, idelie după care aceștia se orientează trebuie să fie clar identificate:

1. Ne-sfânta trinitate

În primul rând este trinitatea lor deloc sfântă formată din DIVERSITATE, INCLUZIUNE ȘI EGALITATE.

DIVERSITATEA este definită nu de opinie ci de rasă, etnicitate sau identitate sexuală.

EGALITATEA nu se mai referă de mult la lăudabila egalitate a oportunităților, ci se insistă pe egalitatea rezultatelor.

INCLUZIUNEA propune formule de împărțire a resurselor pe bază de identitate pentru a atinge mai-sus menționata stare de EGALITATE greșit-concepută și una în esență falsă.

Toate drepturile clasice ale occidentului trebuie să fie considerate secundare raportate la aceaste NOI VALORI. Să luăm de exemplu, LIBERTATEA DE EXPRIMARE: fundamentul democrației.

Post-moderniștii refuză să accepte că oamenii cu intenții bune, pot să schimbe idei și să ajungă la consens. Lumea lor este în schimb un coșmar hobesian în care grupuri identitare se luptă pentru putere. Ei nu văd ideile contrare ideologiei lor doar ca pe niște idei pur și simplu incorecte, ci le văd ca făcând parte din sistemul oprimant pe care încearcă să îl înăbușe și consideră ca o obligație morală să sugrume și să constrângă cât mai mult exprimarea acestor idei.

2. Repugnarea pieței libere

În al doilea rând, specific post-moderniștilor este repugnarea pieței libere și a ideei că schimbul liber și voluntar de bunuri și servicii poate să fie benefic tuturor celor implicați. Ei nu vor recunoaște că capitalismul a ridicat din mizerie sute de milioane de oameni care și-au permis pentru prima dată în istorie să aibă acces la hrană, locuințe, îmbrăcăminte, mijloace de transport și chiar divertisment. Cei clasificați ca săraci în SUA și în toate țările capitaliste sunt totuși capabili să aibă acces la nevoile de bază. 

În schimb, în Venezuela, care era pe vremuri o țară prosperă și care până recent era pusă cap de afiș de socialiștii radicali din campusuri, clasa de mijloc stă la coadă pentru hârie igienică.

3. Politicile identitare

În al treilea rând avem politicile identitare. Post-moderniștii nu cred în individualitate. Omul este doar o instanță a rasei, genului și preferințelor sexuale. De asemenea, ești fie victimă fie asupritor . Cei clasificați în categoria “victime” nu pot face nimic rău, iar cei băgați la “asupritori” nu pot face nimic bun. Astfel de idei de victimizare nu aduc nimic bun ci doar justifică folosirea puterii și crează conflicte între grupuri.

Toate aceste idei au luat naștere cu Karl Marx, filosoful german din secolul al XIX-lea. Marx vedea lumea ca pe o luptă gigantică între clase: burghezia împotriva proletariatului. Bogații sfidători împotriva săracilor disperați. Peste tot pe unde ideile sale au fost puse în practica (URSS, China, Vietnam sau Cambogia etc), economiile țărilor au fost ruinate și zeci de milioane (!) de oameni au fost uciși. Am luptat un lung război rece pentru a opri răspândirea acestor ideologii criminale. Dar acestea s-au întors sub noua mască a politicilor identitare.

Ideile putrede ale neo-marxiștilor post-moderni trebuie să fie aruncate la coșul de gunoi al istoriei. În schimb, noi le finanțăm continuarea chiar în instituțiile în care ideile centrale ale occidentului ar trebui să fie transmise noilor generații.

Dacă nu le oprim, post-modernismul va produce în societatea din SUA și din întreaga lume occidentală dezastrul pe care l-a făcut deja în majoritatea universităților din vest.

¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ ¬ 

NOTE:

  1. scuze pentru traducere, nu sunt de specialitate
  2. aviz românilor care se uită după lumină înspre vest; atenție la ce ochelari vă puneți și nu ignorați semalele de alarmă care mai ales pentru noi nu sunt deloc greu de identificat

UE: un șut în fund, un pas înainte

Una dintre problemele care frânează schimbările în UE este condiția votului în unanimitate. Spun “problemă” din punctul de vedere al federaliștilor, care doresc o unificare totală cât mai rapidă, cu sau fără voia populației, cu mai multă sau mai puțină pregătire. De altfel, voia populației poate fi ușor controlată prin limitarea accesului la bancomate, cum s-a întâmplat în Grecia.

Sunt multe argumente pro și contra unei unificări totale iar această cerință, cu votul în unanimitate evident nu este singura. Iată doar încă câteva: povara datoriilor, reticența celor bogați să fie alături de cei săraci (majoritatea zic la asta naționalism sau populism), frica politicienilor să piardă ciolanele și să învețe scheme noi (de ex: mai bine baron peste Oltenia decât parlamentar la UE  unde dacă nu știi combinațiile de pe-acolo,  ajungi ca Adrian Severin în pușcărie).

Prin șutul în fund de care zic în titlu, mă refer la problema minionilor din est care fac cale întoarsă spre comunism, precum câinele se întoarce la rahatul său.

La această problemă, UE răspunde cu tăierea dreptului de vot care poate rezolva temporar necesitatea votului în unanimitate pentru a adopta măsuri unioniste. Zic de “măsuri” deoarece nu știu sigur dacă se pot lua decizii fundamentale cum ar fi transformarea uniunii în federație, de exemplu, cu minionii fără drepul de a vota.

Dar să nu ne așteptăm de la UE ca să urmeze căi bătătorite, pentru că așa cum nici până acum nu a făcut-o, nu va începe acum. Uniunea țărilor europene este un fenomen unic în istorie pentru că în primul rând se face fără sânge. Nu știu de vreun imperiu să se fi făcut în istorie doar prin voința benevolă a națiilor componente. Am putea spune că armele s-au înlocuit cu finanțele în ziua de azi, dar nu este chiar așa. Principalul magnet al UE este promisiunea bunăstării. 

Înainte de a trece la partea cu “pasul înainte” aș dori să explic pe scurt orientarea mea față de UE și mai ales să fac câteva comentarii despre cum aș vrea eu să fie UE.

În primul rând, cred că România chiar are de ales între UE și CSI, nu există alternativă. Utopia că am putea fi “liberi” sau “prin noi înșine” este o prostie. Prin noi înșine am putea fi doar o mare gubernie a unui clan mafiot cum oricum cam suntem, chiar în sânul UE, sau cel puțin ne cam bălăcim între mimetismul unui stat de drept și meandrele unui sistem ticăloșit de care nu mai reușim să ne rupem de aproape două decenii.

Există riscuri și beneficii la orice alegere. Oricât de tentantă poate părea autonomia pentru visători, cu riscurile ei nu este de glumit și cred că nu am învățat nimic din durerea “tranziției” dacă mai avem iluzii. Principala lecție pe care am învățat-o eu din teroarea tranziției post-decembriste este că aceasta nu a fost deloc o tranziție, ci aceasta a fost adevărata noastră stare, adevăratul nostru chip. Nu neg unele particularități și nu neg trecutul “odios”, dar tocmai trecutul odios trebuia să ne schimbe și parcă oricât de odios a fost acest trecut, nu explică toate de câte am avut parte. Acum la două decenii și o nouă generație, trecutul odios nu mai are greutate relevantă și urmează să vedem cam în 2-3 ani dacă am dreptate că ce-am avut parte în tranziție este natura noastră sau chiar va conta că ne depărtăm de coșmarul comunismului și ce trăim astăzi este doar cântecul lui de lebădă.

Existența UE ca bloc economic unitar este o cerință necesară în lumea de astăzi pentru a face față competitiv în sensul de a avea performanțe maxime, de a fructifica oportunitățile dar mai ales de a face față riscurilor. Așa cum militar, apartenența la NATO ne-a ferit de riscurile din proximitate și așa cum ne-apartenența la NATO i-a cam ars și pe georgieni și pe ucrainieni, tot așa se poate întâmpla și economic. Unitatea, consolidarea și simbioza sunt atribute care determină succesul în toate categoriile pe care le-am aborda din natură și societate, de la recifele de corali, la performanțele unei echipe de fotbal, la grupurile de prieteni în școală, la companii și asociații etc. Unitatea aduce cu ea și riscuri și provocări, dar întorcându-ne de unde am pornit, noi avem doar două variante.

Avem așadar un posibil pas înainte prin înlăturarea unor piedici la unitatea consolidată. Nu doresc să speculez cum se va putea folosi de această situație UE deoarece nu înțeleg încă cum funționează și nu știu până unde pot merge și ce măsuri pot lua.

Una dintre dezideratele urgente ar fi unitatea bancară despre care s-a plâns și Draghi în ultima ședință a BCE în care dobânda a fost menținută tocmai din cauza situației fragile a sistemului bancar european, confruntat acum și cu Brexit-ul care va tăia unul dintre principalii finanțatori. Nu cred ca votul ungurilor ar fi singura piedică la unitatea bancară, cât mai degrabă reticența nemților de a primi în contul lor datoriile italienilor, francezilor, spaniolilor și a celorlalți. Mă rog, ale celorlalți nu ar fi o problemă pentru că sunt cam mici și irelevante pentru bugetul Germaniei însă cel puțin principial, neamțul de rând și politicienii nemți (care chiar ascultă de electorat) știe că atâta vreme cât fiscalitatea e diferită și contribuțiile sunt aceleași, el trebuie să ducă în spate diferența. Nu este aici vorba doar de o mică redistribuire și un mic ajutor pe care nemții l-ar da, ci pur și simplu de asumarea nu doar a povarei creditelor deja făcute și obligațiunilor suverane deja emise, dar și de ce se va întâmpla în viitor.

Simplist analizând, nu se poate face o unificare bancară fără a unifica și bondurile și nu se pot unifica bondurile fără a unifica fiscalitatea căci altfel nu s-a face decât o unificare a datoriilor și o păstrare a separării responsabilităților care în unele țări sunt destul de ușor asumate sau chiar deloc cum a fost cazul Greciei. Unificarea fiscalității este o problemă atât de complicată, încât “vizionarii” UE, cei care au pus baza, pur și simplu au ignorat-o deoarece nu au știut cum s-ar putea face.

Dar câteva măsuri pregătitoare pentru unitatea fiscală și câteva reglementări, norme sau alte de-astea, le poate lua UE fără sabotajul din interior pe care l-ar pune Orban, Dragnea și alți de-știa. Nu că astea ar fi singurele piedici – oricum există destule frecușuri, mult haos și lipsă de inovație, dar este posibil ca acestă “opțiune nucleară” cu care vom fi loviți și noi să fie doar asigurarea unui mediu mai liniștit în care să se poate aborda problema și face pași spre unitate.

Din păcate, după părerea mea UE este însă deja în disoluție. Discuțiile filosofice despre unitatea fiscală, accelerarea creșterii, împărțeala refugiaților sau ce pași trebuie făcuți pentru rezolvarea problemei datoriei sunt cumva comparabile cu discuțiile despre sexul îngerilor pe care le aveau bizantinii în timpul asediului otomanilor.

Sau poate mă înșel eu și prin eliminarea minionilor europenii pregătesc spargerea în bisericuțe și restructurarea “familiei” europene în “familie restrânsă” și “familie extinsă”. Mă îndoiesc însă să fie atât de lucizi și mulți nici nu au nevoie de fapt de familie, Gemania (de exemplu) putând să lupte de una singură cot la cot cu SUA sau China pe plan mondial.

Blondele și finanțele

Cică stăm mai bine ca în 2008 acum în caz de criză, zice o tanti blondă, pentru că BNR are rezervă mai mare și are mai multă experiență în “tactici neortodoxe” – vorbește o tanti la televizor.

Aceasta și alte prostii au fost emanate la Rareș Bogdan – cel mai inteligent realizator TV dar cu toate acestea un elev cam de nota 5 la finanțe și economie. Deși de orientare capitalistă – lucru rar pe meleaguri mioritice – rareori înțelege mecanismele și mă miră că nu i-a tăiat lui tanti microfonul când a emis o asemenea aberație, în ciuda ocheadei pe care i-a aruncat-o chiar în timpul acestei fraze în care și eu nu m-am putut să nu apăs PRINT-SCREEN cu degetul tremurând de furie.

În primul rând, să clarificăm o chestiune: criza nu s-a terminat! Criza din 2008 continuă, deoarece problemele structurale au rămas aceleași și datoriile doar au fost transferate de la corporații la state. Adică într-un fel, criza din 2008 a fost cel mai mare tun tras la nivel mondial de mafia bancherilor.

Aceasta poate fi însă o perspectivă discutabilă și poate privind din punctul de vedere al percepției publicului criza a trecut și memoria ei dureroasă de asemenea. Cel puțin pe meleaguri mioritice, dacă ne luăm după entuziasmul consumerist, explozia creditului de consum și alte de-astea, putem trage concluzia că da, criza a trecut. 

Dar, privind din punct de vedere tehnic, de specialitate, adică dacă ne uităm la indicatorii macroeconomici sau financiari, criza nu a trecut ci doar efectele acesteia au fost aruncate în viitor. Iată doar un exemplu de astfel de indicator: raport datorie suverană / PIB. Dar nu doar indicatorii ci și alte elemente și fenomene vin clar în sprijinul enunțului că criza din 2008 nu s-a terminat și că nu putem în niciun caz să vorbim “când va veni o altă criză …” ci mai corect ar fi “în următoarea etapă a crizei”.

Țin de multe ori să amintesc această greșală pe care cu trecerea timpului o fac din ce în ce mai mulți oameni pentru că fără a avea o perspectivă clară asupra istoriei recente, adică asupra crizei din 2008, nu vom înțelege prea bine din ce urmează să ni se îmtâmple. Și deși necazurile și greutățile sunt inetivabile, parcă e mai bine când avem o explicație pentru ce ni se întâmplă și când știm de unde ni se trage.

Pare puțin important dacă discutăm despre o nouă criză sau despre continuare, dar dacă ne aflăm în confuzie, ajungem să emitem aberații ca această tanti blondă.

Avem așadar transferul datoriilor de la companii la state și eșecul tentativei de rezolvare prin dobânzi negative și inflație a problemei creditării. Sistemul de credit actual și moneda fără acoperire se află la o răscruce, la un punct de inflecțiune după care urmează schimbări majore. Schimbările majore deja au loc, dar din fericire nu toate sunt negative și impactul lor este diferit, de la om la om și de la o zonă geografică la alta.

De exemplu, ca urmare a crizei din 2008, sirienii au avut parte de război, pe când germanii și japonezii au avut parte de o deflație de o decadă (sau chiar mai mare la japonezi) fără alte consecințe negative sociale datorate riscurilor la nivel de stat, cum a fost de exemplu scăderea beneficiilor sociale și ale investițiilor statului (Grecia ar fi un exemplu aici). Nu e locul aici să detaliez cum Primăvara Arabă este consecința crizei creditării din 2008, însă dacă toți dictatorii arabi ar fi avut bani de pâine pentru popoarele lor și nu ar fi fost la îndemâna creditelor americanilor, răscoalele și revoltele de aici nu ar fi produs dezastrul în care se află acum Orientul Mijlociu.

Să trecem însă peste chestiunea noua criză este nouă sau doar a n-a parte a crizei creditelor. Este de clasa I-a afirmația că istoria nu se repetă ci doar rimează. Cu atât mai mult în domeniul economic! Deci nu putem în niciun caz să zicem că la o nouă criză ne putem baza pe rezerva BNR. Ce fel de criză să fie asta care să poate fi contracarată doar cu rezerva BNR-ului? Evident, este o idioțenie! Tot ce poate BNR să facă cu rezerva, este să ofere o săptămână sau două de amânare a prăbușirii monedei în cazul unui dezastru (de ex, caștigarea de PSD a președenției). În aceasă perioadă, guvernul poate pregăti armata iar băncile se pot pregăti pentru cozile de oameni care o sa vină să-și scoată banii. Este doar un scenariu, dar în caz de “atac” asupra monedei (atac îi vor zice ei, de fapt va fi vorba de pierderea totală a încrederii în România a investitorilor), BNR se poate întâlni cu guvernul și pot pune la cale un plan: scoatem armata și jandarmii să apere băncile [1], devalorizăm cu 50%, tipărim lei ca să avem și îi trimitem la bănci ca să funcționeze bancomatele, limităm retragerile la 200 de lei, etc.

Pentru un scenariu de atenuare a unei prăbușiri, rezerva BNR-uilui este bună pentru că un plan bine pus la punct poate fi de o mie de ori mai bun decât o desfășurare haotică a evenimentelor.

Ce este însă foarte clar este că rezerva BNR și profiturile obținute din manipuilarea cursului, nu pot fi suficente cât să compenseze lipsa restrucurării economiei și a sistemului financiar românesc (pe de o parte) și lipsa restructurării economiei și a sistemului financiar european (pe de altă parte).

Raportarea la trecut este facilă și la mulți anti-PSD-iști le place să facă paralele. Nu e nici greu având în vedere că multe personaje sunt aceleași. Adică Tăriceanu, după ce a fost prim-ministru în perioada imediată dinaintea crizei și după ce s-a făcut de răs cu laudele de atunci cum că “economia României duduie”, iată că îl vedem din nou rânjind lângă Dragnea, alăturându-se gloatei de incompetenți care se joacă cu focul și dinamitează economia și finanțele românești prin măririle necontrolate de salarii și pensii, deficitele record, creșterea accelerată a datoriei suverane, dar mai ales amânarea restructurării economiei de piață și a investițiilor în infrastructură.

Cu toate acestea, a ne amăgi că BNR poate preveni sau diminua viitoarea criză este o prostie. Nu sunt alarmist și nu vreau deloc să zic: mâine se întâmplă. Ba chiar, după cum am menționat încă din ianuarie 2017 în articolul “Norocul prostului” dar și în altele similare, nu știm când vine lupul și câtă vreme Fed-ul nu mărește dobânda, nu prea e pericol mare.

Știm încă că viitoarea criză va însemna dezintegrarea UE, reducerea drastică a globalizării, deci a comerțului, tăierea investițiilor străine de orice formă și prin multe locuri războaie. Altfel spus, fiecare pentru el. Supraviețuirea statului și a societății, măcar la o iotă comparativ cu starea actuală vor fi principalele obiective.

NOTE

[1] scoaterea armatei să apere băncile a mai fost luată în considerare în 2008 în unele discuții ale unor miniștrii (vezi cartea Marea spovedanie a brokerului fugar)

Măncăreală în viespar

Când mafioții încep să se împuște în stradă, populația nu are decât de suferit. Mult mai bine ar fi pentru omul de rând dacă mafioții s-ar împușca și s-ar lupta în beciurile lor ascunse, în cotloanele lor împuțite unde își pun la cale tunurile etc.

Dar tot răul spre bine. Când guvernul și clasa politică sunt în criză economia merge înainte. Așa cum e, cu problemele și lipsurile care sunt, e bine totuși că guvernanții și partidul se mănâncă între ei în loc să gândească noi taxe și impozite, noi legi turbate, noi “revoluții fiscale” și altele asemenea.

Nu voi intra prea mult în criza din partidul unic pentru că pentru mine faptul că dracii se mănâncă între ei nu mă încălzește cu nimic. De altfel, sunt împotriva ideei că putem clasifica răul și că putem spune că un drac e mai de preferat ca altul.

Bunăoara sunt unii frați ortodocși rătăciți și cu slab discernamant care sunt de părăre că dracul roșu este mai puțin periculos decât dracul “#rezist”. Prin urmare mai bine tolerăm partidul cu relele lui decât să vină “aia cu poponarii”.

Evident, răi sunt și aia și aia pentru că au același tată, dar asta nu înseamnă deloc că trebuie să avem toleranță și să stăm cu mâinile în sân. Nu, răul trebuie arătat cu degetul și trebuie eliminat, mai ales când răul este atât de evident. Lupta împotriva răului nu trebuie să fie prea complicată, supusă unor calcule contabile aiuristice ci simplă. Numai catolicii au folosit adeseori scuza că răul scuză mijloacele și vedem unde au ajuns. 

Avem deci ieșirea la rampă a doamnei Gaga care a prins un moment oportun ca să preia cu asalt tovărășia – adică viesparul. Multă vreme am crezut că Olguța va fi visepea care îl va înțepa pe Dracnea la timpul potrivit, dar din păcate găinuța Olguța merge pe același teldrum cu Dracnea și nu va putea să se abată. Dar nu cred însă că se va ajunge la decapitări, deocamdată doar nașul este contestat, dar în tovărășie nu e chiar ca în mafie când un naș îl decapitează pe altul, căci îngerii întunericului știu că “orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui”. 

Vedem că după atâta timp și atâtea lupte, nici măcar Ponta nu a început să îl sape pe Dragnea pentru că se au la mână unul pe altul și așa cum Băse s-a calmat doar când i-au băgat la zdup fratele, tot asa și tovarășii știu că cu legea nu e de glumă, prin urmare frația furtăciunii îi unește pe tovarășii din toate timpurile și toate funcțiile. “Lupta politică”, adică micile înțepături în declarații merge în paralel fără probleme cu fronul comun împotriva legii și pentru introducerea grațierii.

Din toate acuzele lui Firea mi-a atras atenția focalizarea pe legea cu grațierea. Aici îl doar pe Dragnea și aici plusează. E de admirat strategia diabolică a acestei crainice TV pe lângă discursul mieros și blajin, numai bun pentru turma necuvântătoare a bazinului de moluște.

Spun că Firea are strategie. De ce? Nimeni nu a zis nimic despre Firea și legea grațierii. Doar Firea. Lansarea subiectului a făcut-o genial: “am auzit că … am fost acuzată că …”. Adică Firea a introdus aceast topic în cea mai subtilă formă pe care ar fi putut să îl amenințe direct pe Dragnea acolo unde îl doare. Ea a menționat că unii colegi au acuzat-o că s-ar opune legii grațierii. Ca primar, deși în comitetul executiv al PSD, Firea nu are nici în chin nici în mânecă cu legile și cu ordonanțele, cu atât mai mult cu această lege. Prin urmare, nu știu dacă Firea chiar are vreo putere ca sa ajute sau să se opună în vreun fel acestei legi, altfel decât declarativ și nu am auzit vreun psd-ist să o acuze sau să menționeze că Firea s-ar opune sau ar fi pus sub semnul întrebării această lege. Firea a fost prima care adus vorba și a ținut să pună în prim-plan această lege.

Legea grațierii este singura șansă a lui Dragnea să scape de pârnaie și totodată singura misiune care îi unește pe greii partidului care nu sunt deloc focalizați doar bani, fiind baroni și afaceriști vechi și având oricum deja destui bani în atâția ani de sifonat. Problema lor este conservarea și rezistența în fața trendului legalist care a cuprins România ca o consecință firească a schimbării generațiilor.

Cred că am mai spus-o în câteva articole anterioare dar o să repet. Pe măsură ce cadrele se schimbă în justiție și în procuratură, sângele proaspăt care vine are în general o orientare nouă și proaspătă. Este deci doar chestiune de timp până când un procuror tânăr cu tupeu cu ajutorul unui judecător tânăr fără frică vor băga la pârnaie un corupt. Și cum vor prinde gustul justiționar, cum vor produce un trend. Poate sunt prea optimist, dar deocamdată nu virilitatea DNA-ului sau influența americanilor a început să zgârme cu bățul în viespar ci explicația ar fi tocmai asta: tineri procurori și judecători care s-au mai plimbat și ei pe-afară, prin Germania, prin Suedia, vin cu idei de-acolo și capătă alergie la roșu.

Întorcându-ne însă la naivii care gândesc că dracul roșu este mai blând și trebuie tolerat față de dracul #rezist (discutabil aici, părerea mea e că sunt turbați cei care văd #rezist în oricine este anti-PSD), aș dori să le pun în vedere următorul aspect. Cum de Firea s-a gândit să îl amenințe pe Dragnea tocmai cu legea grațierii? Mai aveți îndoieli că sub mustața lui Dragnea se ascunde altceva decât putreziciune? Mai vă afundați în auto-amăgirea că corupția este doar o acuzație nedreapta la acest partid sau un fenoment ocazional, pe ici pe colo?

Firea nu s-a luat nici de guvernul (guvernele) incompetente formate de Dragnea, a menționat doar pe alocuri “lipsa de sprijin” a guvernului pentru proiectele primăriei (ca și cum zecile de firme de famiglie în care Firea și-a plantat lipitorile au vreo piedică din partea guvernului să încropească vreun pârț) și nici măcar nu s-a jelit pentru lipsa de concentrare pe “programul de guvernare” din ultimul timp. Într-adevăr a marjat pe autovictimizare (la asta se pricepe cel mai bine), a lansat și ceva conspirații (asta prinde, că îi problematizează pe toți tovarășii dacă și nu ei o să pățească la fel) și a pus acolo și ceva morcovi despre infrastructură și dezvoltare (dovadă că probabil se va lansa la președenție).

Spun că Firea are o inteligență diabolică deoarece ea a atacat pe 3 fronturi în același timp: 1 – l-a amenințat pe Dracnea cu ce-l doare (legea grațierii), 2 – și-a asigurat soliditatea în partid (autovictimizarea, discursul mieros și tacticos) și 3- a făcut și niscavai campanie prezidențială prin enumerarea piedicilor pe care le are și a proiectelor pe care nu le poate realiza ea. Prin urmare, foarte probabil primul topic al doamnei Gaga la anunțarea candidatorii va fi “candidez pentru că altfel nu se mai poate”. 

Viitorul nu e greu de estimat. Regele a murit? Dar de unde … Începe inevitabil o luptă în subteran între clanuri dar asta nu face în niciun caz să clatine în vreun fel partidul, pentru că după cum spuneam într-un articol anterior, partidul e în genele noastre …

Să te căsătorești sau nu până la 30 de ani?

Primul lucru de zis despre această reclamă este: nu cumpărați Jeep Compass! Este o mașină proastă. Dacă Jeep este o marcă proastă în general, Jeep Compass este un model prost în special. Nu vorbesc aiurea. Jeep Compass este în top mașini de lux 2017 pe care proprietarii nu le-ar mai cumpara, conform Consumer Reports: 2017 Jeep Compass Review: Lost in Last Place. Nu e locul aici să detaliez, dar în primul rând un Jeep, cam orice model, nu prea își face banii în ziua de azi la ce alternative sunt. Numai babacii cărora le-a pus Dumnezeu mâna în cap și au bani deși nu au minte să facă o investigație pe internet au rămas cu goanga asta în cap cu privire la Jeep și își mai cumpără în ziua de azi această marcă.

Dacă totuși ești femeie tânără, necăsătorită, care are un job steady și cu un salariu care să-ți permită să iei leasing la un un Jeep Compass, ai fi chiar fraieră să nu te măriți până la 30 de ani (sau 34 în reclama în limba engleză dedicată tinerelor de succes din Marea Britanie care sunt mai avansate la capitolul “femeie independentă”). Sunt nenumărate motive pentru care să te căsătorești, în ciuda reprogramării mentale pe care Jeep (și duhul feminist care bântuie în lume) încearcă să ți-o facă, iată câteva:

  • căsătoria devreme, te scutește de singurătate; oricât de femeie de succes ai fii, oricât te mult ai avea de muncă și nu ai avea timp pentru altele, oricât de mulți prieteni și prietene ai avea cu care să poți merge la un film sau la o bere, totuși, seara acasă ajungi singură; ceea ce e nașpa;
  • promiscuitatea relațiilor și lipsa angajării totale este o mare belea; oricât de strălucitor ți s-ar părea drumul carierei pe care ai pornit și oricat de suficient ți-ar fi un prieten fără stringuri atașate, o relație de prietenie și chiar de concubinaj nu se compară cu o căsătorie tocmai prin prisma avantajelor aparente care-ți par ție bune acum: relativa libertate, posibilitatea de a întrerupe relația oricând și de a încerca altceva, etc. Același bărbat (să îi zicem bărbat) care este perfect într-o relație neangajată, poate fi un cu totul alt bărbat când o să aibă responsabilitatea unei familii. Totodată, cu cât mai repede vei avea șansa să cunoști un bărbat îndeajuns de nebun să se însoare cu tine, cu atât vei putea să trăiești senzații cât mai extraordinare alături de el;
  • un bărbat se pricepe mai bine la mașini și te poate feri de investiții proaste, cum ar fi achiziția unei mașini Jeep Compass.

Eu unul nu înțeleg femeile care așteaptă și se lasă ademenite de acest duh al feminismului. În primul rând, crescând fără griji și într-o societate în care li se cam pune totul pe tavă, tinerii de astăzi sunt nevoiți să se maturizeze atât psihologic cât și mental abia când încep să se lovească de problemele vieții, adică se căsătoresc și trebuie să trăiască altături de un alt om, alături de care și-au luat angajamentul să trăiască până la moarte. Pare misiune imposibilă, de aceea este bine să fie începută cât mai din timp pentru a avea timp de a crește împreună și de a acumula un istoric. Adica pentru a avea timp să învețe din greșeli. Cu un sac de sare mâncat împreună, lucrurile se leagă altfel și o femeie care a fost îndeajuns de deșteaptă să se mărite la 20 de ani, la 30 de ani deja are șansa să se simtă împlinită, mai ales dacă are deja și copii.

De cealaltă parte, o femeie care s-a focusat pe carieră, a ajuns să facă bani îndeajuns încât să-și plătească leasing la un Jeep Compas, în afara de un CV consistent, ceva călătorii prin lume și spuma de satisfacție pe care i-o oferă un tractor modern cu GPS pe el, nu are prea multe lucruri cu care să se laude la 30 de ani.

Cât îl mai rabdă Trump pe Erdogan?

Preocupat cu “little rocket man” si cu scandalurile interne, Trump nu a apucat inca sa zica nimic de Erdogan. Dupa cum am spus, Trump are putini neuroni si nu se poate gandi la mai multe lucruri in acelasi timp. Asa se face ca reducerile de impozite pe care le-a facut vor avea efecte contrare, sistemul de impozitare al americanilor fiind atat de complicat cu atat de multe gauri prin care cei bogati pot sa il triseze incat nici macar un mogul imobiliar care nu de putine ori a fentat fiscul ii intelege toate meandrele. Mai ales cand efectele sunt pentru clasa mijlocie care va avea de platit mai mult in urma reducerilor conform unor estimari despre care Trump se pare ca a auzit cu intarziere.

Nu stiu cat de la curent este Trump cu complexa relatie cu turcii si cu operatiunile de zi cu zi. Intalnirea cu Erdogan din Septembrie a fost spoiala la vedere, Trump numeste prieteni si pe chinezi si pe Putin si inclusiv pe Macron pe care cred ca il uraste cu sinceritate, ca sa nu mai zicem de canadian.

In ultimul timp Erdogan a inceput sa macane si la americani asa cum a tot facut-o cu nemtii. Germanii au plecat deja din Turcia cu toate “asset”-urile lor cu tot, adica cu toate tancurile si cu toti soldatii. Americanii probabil nu mai au nimic in afara rachetelor nucleare si a personalului care le apara si poate a catorva radare.

Erdogan nu ii va ierta insa pe americani care au incercat sa-l omoare. Chiar si simplul motiv ca nu i-l dau pe Gulan l-ar starni indeajuns pe Erdogan incat, la umbrela lui Putin, sa le zica cateva si poate chiar sa ii usuiasca.

Cu privire la kurzi (referendumul), deocamdata americanii au fost retinuti, nu avem inca o implicare mai mare decat inarmarea si pregatirea lor ca sa lupte cu Isis. Este clar ca americanilor nu le-ar fi picat bine ca Isis sa se apropie de Turcia, de aceea i-au ajutat pe kurzi, mai ales ca acestia au fost cei mai eficienti luptatori impotriva Isis-ului. Este clar ca americanii nu ii vor ajuta prea curand pe kurzi sa-si faca un stat desi o destabilizare a Iranului cu ajutorul kurzilor nu ar fi deloc irelevanta. Poate de aceea i-au si ajutat pe kurzii din Siria sa devina autonomi si sa isi incropeasca o armata: poate o sa ii foloseasca in viitorul razboi impotriva Iranului.

Evreii nu mai rabda Iranul si vor cat mai repede ca americanii sa le rezolve problema. Obama a tot ezitat pana la punctul in care din cel mai bun prieten al evreilor care sarbatorea Hanuka in fiecare an, a ajuns sa fie cel mai ferm aparator al statalitatii … palestiniene, pe final de mandat fiind mustruluit de bibi chiar in fata congresului. Prin vizita in Congresul SUA si discursul tinut si prin ignorarea presedintelui cu ocazia acelei vizite, Bibi a aratat cine conduce SUA. Imaginati-va cum ar insemna sa vina Klaus sau macar Macron vorbeasca Congresului si sa il critice pe Trump pe orice motiv. Asa ceva nu exista, am putea parafraza pe olteanul care a vazut girafa prima data. Insa asa ceva s-a intamplat cu bibi care a venit sa sa tanguiasca ca Obama nu ii ajuta indeajuns de mult pe evrei ca sa-si redobandeasca pamantul primit mostenire de la Dumnezeu acum 3000 de ani. Asta in conditiile in care singurul “pacat” al lui Obama a fost ca nu a fost de acord cu exterminarea totala a palestinienilor si nici nu a vrut sa atace Iranul.

Trump insa este foarte dornic sa atace Iranul si cel putin din vorbe a inceput deja cu razboi al amenintarilor cu iranienii, chiar daca mai slab in intenstiate decat cu nord-koreenii.

Retragerea SUA din tratatul cu Iranul inseamna ca Iranul va fi obligat cumva sa reia procesul de dezvoltare a armei nucleare, neavand alta alternativa. Motiv pentru care Trump va turba si va incerca sa le puna bete in roate, poate chiar cerand Rusiei sa accepte noi sanctiuni si sa taie toate schimburile cu Iran-ul. Dar nu doar Rusia face afaceri cu Iranul: tarile europene au investit deja ceva bani, mai ales Franta dar si Germania, Marea Britanie etc.

Pornirea lui Trump impotriva Iranului nu este insa doar la comanda Israelului. Un Iran care face afaceri liber cu alte tari ale lumii, la ce resurse are, la ce populatie si unde e pus, poate rapid sa creasca economic imensi si sa proiecteze putere in jur, pe care putere deja o proiecteaza in Yemen, Siria, Irak etc. Trump spera sa le taie macaroana iranienilor pentru a-i tine in saracie si pentru a le taia din avantul pe care l-au luat in ultimul timp.

Incet-incet, ba chiar accelerat, o noua alianta anti-SUA se omogenizeaza si incepe sa sape la radacina dolarului. Rusia “vanzeaza” aliatii americani unul cate unul: a pescuit deja Turcia, tatoneaza cu Arabia Saudita (doar ce-a fost regele pe la ei si a semnat cateva contracte bomba) iar Iranul daca se stabilizeaza economic va fi capul de pod al Chinei in Orientul Mijlociu prin care va trece partea de nord a One Belt One Road, initiativa chinezeasca prin care se va construi infrastructura necesara transportulu rapid si ieftin al produselor chinezesit in Europa care va duce la un nou boom economic cand va fi gata si va fi tototada si strangul care va sugruma pentru totdeauna suprematia americana in toate tarile prin care va trece.

De acea Iranul este atat de important pentru americani, insa din pacate ce pot face ei sunt doar sa maraie si sa latre. Poate cel mai clar semnal al decaderii puterii americane este tocmai esecul loviturii de stat din Turcia prin care nu au fost in stare sa il dea jos pe Erdogan in ciuda unui suport masiv din partea acolitilor lui Gulen. Daca cu asa resurse nu poti face o treaba cum trebuie, ce sa mai zicem de alte misiuni si “proiecte” mult mai dificile.

In cele din urma, poate Trump va convinge generalii sa foloseasca bombele ca de aia le au si daca pierd suprematia, acele bombe oricum vor deveni irelevante. De unde ne putem astepta la o noua epoca de haos in Orientul Mijlociu si in proximitatea acestuia din care si noi facem parte.

1 2 3 13