O întrebare despre rata mortalității în Israel

UPDATE 29.03.21: EFECTUL VACCINĂRII ÎN ISRAEL ÎNCĂ SE LASĂ AȘTEPTAT

După cum știm Israelul este în top la vaccinări. Evoluția este bineștiută și nu o mai repet, doarece în seria de articole despre Israel, am mai arătat-o.

În acest articol doresc să mă refer la rata mortalității în Israel. Chartul, ca de obicei, este de la OurWorldInData.org, o sursa de prima mână, care integrează date de la sursele oficiale din toate țările.

Rata mortalității din Covid în Israel. Sursa: OurWorldInData.org

După cum vedem, CFR-ul Israelului este foarte bun: se învârte la 0.8 încă din August, până ce s-au dumirit doctorii și au învățat tratamente bune. Comparativ, România se învârte pe la 3%, dar să zicem că problema este numitorul în ecuație, adică numărul de cazuri depistate. Cu cât testezi mai mult, cu atât rata mortalității îți iese mai mică deoarece evident crește procentul de cazuri asimptomatice inclus în medie. Și mai relevant după mine, și este un mister de ce nu se folosește, ar fi un indicator cu numărul de morți raportat la numărul de spitalizați … dar, ce știu eu, doar “experții” se pronunță.

Statisticile sunt însă o unealtă de manipulare, după cum am mai zis și în general aceste site-uri gen OurWorldInData.org care au rolul să alimenteze presa și deștepții care înțeleg charturi cu statistici cât mai înfricoșătoare, folosesc ce date au. Datele cu spitalizările,din ce am văzut, nu sunt raportate de toate țările, prin urmare o astfel de medie nu e folosită.

Tot timpul când discutăm despre rata mortalității, trebuie să avem în cap că nici până în ziua de astăzi, nu știm foarte clar ce procent dintre cei care ia virusul au simptome. Foarte mic, știm. Dar una e 2% și alta e 15%. Deci, rata mortalității este strict dependentă de capacitatea de testare a fiecarui stat în parte și de asemenea, pentru o relevanță sporită ar trebui corelată cu numărul de teste efectuate. Dar intrăm în chestiuni tehnice …

Ce doresc să subliniez este că mare brânză nu putem afla comparând rata mortalității între țări, dar pentru aceeași țară putem să urmărim evoluția deoarece putem porni de la premiza că capacitatea și politica de testare nu s-a schimbat prea mult de-a lungul timpului și prin urmare creșterile sau scăderile acestei rate, ne spun ceva.

Dar ce ne spune oare stagnarea acestei cifre?

Dupa cum știm ni se spune că vaccinul este salvarea. Iar Israel s-a vaccinat aproape complet deja și ar trebui să înceapă să se vadă cifre. Se observă o scădere a numărului de cazuri, dar nu putem încă trage o concluzie deoarece și alte țări au o scădere comparativă și putem la fel de bine să punem scăderea pe seama venirii primăverii și încâzirii vremii. Comparați Israel cu Portugalia: Portugalia chiar a scăzut mult mai de sus, valul a fost mult mai puternic și acum … este mult sub Israel.

Evoluție număr de cazuri – Israel vs Portugalia

Și Portugalia stă mult mai prost la vaccinări … deci dacă tragem o concluzie după cazuri, vaccinul nu a ajutat Israelul ca să dea jos cu ele, cel puțin deocamdată. Dar oare cât să mai așteptăm pentru ca efectul vaccinului să se vadă?!

Situația vaccinării în doze raportat la populație Israel vs Portugalia

Să ne întoarcem însă la rata mortalității – CFR (Case Fatality Rate). Cum de aceasta a rămas neschimbată? Din ce ni se spune despre vaccin, acesta scade rata de răspândire dar nu garantează 100% că nu mai faci Covid. Vaccinul doar îți garantează că faci o boală mai ușoară, ca o răceală și în general, mai ales pentru bătrâni că nu mor. După cum știm, bătrâni au avut prioritate și au fost vaccinați. Iar cum Covid omoarâ mai ales bătrâni și cum bătrânii din Israel au fost deja vaccinați cu a doua doză în proporție mult mai mare încă de prin februarie, este total de mirare de ce rata mortalității în Israel stagnează la 0.8% și nu scade. Care să fie explicația?

Repet, vaccinul are următoarele 3 beneficii:

  1. scade răspânirea (puțin, nu garantat); răspândirea scade (teoretic deocamdată) deoarece cum organismul luptă mai bine, te vindeci mai repede, prin urmare numărul de zile în care poți infecta pe alții scade; deși este o discuție separată, nici scăderea cazurilor nu prea se vede în charturi
  2. scade gravitatea bolii (asta poate s-ar vedea în numărul de spitalizări, dar nici aici Israel nu stă bine dacă comparăm cu Portugalia)
spitalizări Covid – Israel vs Portugalia

3. scade drastic numărul de morți – căci asta ni se tot spune, că vaccinul ne face liberi, deoarece nu mai moare lumea și putem să revenim la normal (deși narativul se cam metamorfozează mai nou, cum că trebuie să ne vaccinăm cam de 2 ori pe an ca să avem anticorpi)

Dar numărul de morți nu scade, după cum vedem în chartul cu Case Fatality Rate ci această rată a rămas constantă, ca și cum din Octombrie până acum nimic nu a influențat-o.

Dar să vedem câteva posibile explicații matematice pentru care această rată a rămas constantă deși vaccinul face deja miracole:

  1. efectele vaccinării încă sunt întârziate; dar nu se spunea deja că primul rapel ajută imens? Știm că multe state chiar au preferat inițial ca să vaccineze cu prima doză mai mulți oameni, amânând al doilea rapel, deoarece experții spuneau că primul rapel este deja minunat și ajută mai mulți oameni să nu moară, pe când al doilea deja îi face boboc. Bănuiala mea e că doreau să profite de valul de spaimă și să prindă cu primul rapel cât mai mulți care între timp s-ar fi putut răzgândi, dar astea sunt speculații. Dar cât de întârziate să fie aceste efecte, de vreme ce Israel deja avea 20% vaccinați complet la 1 Februarie și de atunci sunt deja 50 de zile?!? Oare chiar să nu conteze 20% vaccinare completă?!? Dar parcă se spunea că dintre cei vaccinați, dacă mai moare câte unul din Covid din nu știu câte sute de mii … Cifrele din articolele plătite sunt mai multe decât spectaculoase, iată un articol Reuters.
  2. CFR-ul a rămas constant ca un artefact matematic interesant: atât numărătorul (morții) cât și numitorul (cazurile) au scăzut într-o proporție direct proporțională încât rata mortalității a rămas aceiași. Pretty funny!

Concluziile le trage fiecare, tare sunt curios cum ar putea explica experții această situație clară.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Articole legate de eficiența vaccinului:

De ce este legatul de pat metoda standard în spitalele din România

Cu ocazia Covid, tot putregaiul din sistemul medical românesc iese la suprafață. Nu atât din cauza gravității bolii, cum vom vedea, cât din cauza metehnelor binecunoscute pe plaiuri mioritice, specifice poporului nostru, pe care nu are sens să le repetăm.

Din start, ca să nu se supere unii, subliniem că aici analizăm fenomene, nu cazuri particulare, deoarece așa cum fiecare pădure are uscături, în cazul sistemului medical românesc, putem spune că este o pădure uscată cu câteva oaze de verdeață pe ici pe colo.

Avem deci boala Covid care pune o presiune medie care însă este suficient de puternică încât să îl cam crape pe ici pe colo. Spun că presiunea Covid este medie deoarece nu este totuși ciumă. Se putea ca Covid să fie ciumă și poate ca viitoarele tulpine vor fi la fel de nasoale ca ciuma, ceea ce vă dați seama că va însemna cu totul altă mâncare de pește comparat cu frustrările actuale ale unor deținători cu privire la legarea de mâini a pacienților.

Eu sunt uimit că presa tratează acest subiect cu mirare și revoltă, fără să amintească măcar de principala problemă din sistemul medical public românesc: nu poți lăsa pacientul singur în spital, deținătorii sunt o componentă esențială a succesului oricărui proces medical din România.

Dacă te operezi în România și nu ai “deținător” care să te mute de pe o parte pe alta sau care să îți dea plosca când ai nevoie sau care să stea după asistente ca să îți dea un calmant în caz că ai dureri groaznice, ești damnat. Nu vorbesc aiurea, poate mulți dintre reporterii care fac aceste emisiuni sunt încă tineri și nu au avut parte de evenimente suficient de nasoale încât să cunoască fenomenul. Dar eu am avut parte de unele observații, suficient de multe încât să am o imagine globală. Am cunoscut în spital, o femeie, operată de mai multe ori, care neavând aparținător să o mute de pe o parte pe alta, făcuse acele probleme pe piele specificie statului pe o parte timp îndelungat. Nu mai zic de operații sau perspective … Femeia era fiica ploii și zicea bodaproste pentru un iaurt pe care i-l mai dădeau din când în când aparținătorii celorlalți bolnavi.

Spun că aparținătorii sunt componentă esențială a sistemului medical românesc deoarece aceasta este realitatea. Cauzele sunt multiple și atavice. Gogoașa la îndemână azvârlitor celor care strâmbă din nas și pun această problemă pe tavă este permanent întâmpinată cu replica: “nu există personal suficient”. Din nou aici, repet: am experiență cu cazuri reale, personale sucifientă ca timp și variație încât să spun că personalul suficient este o gogoașă. Nu personalul insuficient este problema ci problemele sunt multiple și nu doresc să intru în ele ci doar să subliniez că nu există nicio specificitate a persiunii actuale a Covidului, alta decât că fără aparținători, asistența medicală suferă groaznic în ziua de astăzi și nu e de mirare de ce legarea de pat este soluția firească la care s-a ajuns pentru a “rezolva” problemele care rezultă din interzicerea intrării în spital a aparținătorilor.

Dar care este roul aparținătorilor și ce fac aceștia? Să enumerăm câteva pentru că poate mai sunt tineri sau naivi care dacă nu s-au lovit de probleme, nu au habar la ce mă refer:

  1. adusul de medicamente; chiar dacă multe probleme s-au rezolvat legate de medicamentele din spital în ultimii ani, multe încă rămân; ca aparținător, de-a lungul timpului, am cumpărat pe lângă medicamentele prescrise de doctor, inclusiv spirt și tifoane; și nu vorbesc de acum 20 de ani ci de acum 5-6 ani. Cel mai nasol este când medicamentele trebuiesc cumpărate urgent și tu ca aparținător, dacă nu stai acolo non-stop, pierzi momentul și pacientul are de suferit deoarece asistentele nu au ce să facă – nu am auzit în viața mea de o asistentă care să meargă să cumpere de la farmacie un medicament pentru un pacient. Caz concret: tata operat de cancer, după operație îl ustură ochii. El se plânge dar asistentele ignora, eu insist la doctor. Doctorul îmi recomandă niște picături de ochi, care însă trebuie să le cumpăr de la farmacie. Dacă nu eram pe fază, nimeni nu făcea nimic. Poate că durerea trecea, dar poate se transforma în conjunctivită sau altele. În general, din cauza fricii totuși dar și a minimei conștiințe, asistența medicală se ocupă de problema pentru care ești internat, dar dacă ai și alte probleme, aia e treaba ta. Dacă ai diabet, e treaba ta să își administrezi medicamentația și dacă mai ai și tensiune, cam trebuie să fii atent la combinația cu medicamentele care ți se dau în spital. De exemplu, chirurgii nu prea știu toate legăturile între medicamente, iar diabetul cu hipertensiunea sunt o problemă deoarece schema de tratament trebuie să fie foarte bine aleasă. Dacă ești diabetic și ai hipertensiune, mergând la operație, ai riscuri foarte mari dacă tratamentele nu sunt ok.
  2. monitorizarea pacientului: se înțelege că problemele mari apar la cazurile nasoale, de imobilitate la care pacientul are nevoie de cineva să îi umezească buzele, să îi mute capul mai sus, mai jos, să i dea plosca, etc. Mare parte din aceste probleme au loc la chirurgie dar nu numai. Monitorizarea este însă și mai vitală la neurologie unde existând acest specific și pacienții fiind mare parte bătrâni, starea de iritabiltate și efectele secundare pun mari probleme din punctul de vedere al comportamentului pacientului. De la zbierat de durere până la halucinații și plecat la plimbare aiurea, problema la neuro este că rareori pacienții sunt stăpâni pe sine și pot sta locului fără să pună probleme.
  3. împărțirea șpăgii: asta e o problemă care ne place să credem că este veche, dar lucrurile bune, împământenite, cu greu pot fi schimbate în timp; pe ici, pe colo șpaga mai se practică și tu ca deținător nu ai habar ce și cum, prin urmare trebuie să rezolvi cumva situația. Nu mai zic că pacienții cei vechi, obișnuiți fiind de zeci de ani cu șpaga, cu greu acceptă că pot merge în spital fără să dea și fără să se intereseze care e tariful și cui trebuie dat. Mulți bătrâni chiar cred că o să moară dacă doctorul nu ia banii, prin urmare vă imaginați ce se întâmplă acum când intrarea în spitale este interzisă ș deținătorii nu pot să mai rezolve această problemă care acum a fost pasată pacienților, dar care mai sunt în stare să se ocupe de ea? Aici pun eu un semn de întrebare, deoarece neavând experiențe recente nu mai știu în ce măsură problema mai este una actuală.

Una peste alta, fără deținători, presiunea cade pe asistenți și soluția la îndemână este legatul de pat sau sedatul. Lucrurile nu se vor schimba prea curând, soluția firească fiind privatizarea sistemului medical. Dar asta este imposibilă pe meleaguri mioritice, tradițional cu afinități către filosofia socialistă și pomenigistă în care toate ți se cuvin și ceilalți sunt responsabili pentru binele tău chiar dacă nu contribui și chiar dacă nu plătești asigurări medicale.

Dialectica binară

Mi se pare mie că asistăm la formarea unei găuri negre a consensului social – care niciodată nu a fost oricum la cote maxime, mai ales pe meleaguri mioritice – și de asemenea, cred că una dintre armele folosite de stăpânul acestui “proiect” (diavolul) și slugile lui oarbe este manipularea discursului public nu atât prin amestecarea adevărului cu minciuna cât prin simplificarea și bagatelizarea oricărui discurs și reducerea oricărei argumentări la o dialectică binară: dacă nu ești cu noi, dacă nu te aliniezi tuturor punctelor din aquis-ul nostru comunitar, ești dușmanul binelui și trebuie să fii pedepsit!

Reducerea la argumentarea binară este de departe cel mai vizibil pattern care poate fi observat în toate mediile de comunicare (de la televiziuni până la twitter) și rezultatele acestei cangrene este propagarea unei reacții în lanț care nu poate duce decât la o autodistrugere a oricărei speranțe de limpezire a apelor, calmare a situației sau de găsire a unui răspuns.

Dacă înainte de Covid, aveam războiul politic, unde să zicem că lupta este simplă și tabelere clare, putem observa că indiferent de “subiectul zilei”, orice brumă de încropire a unui dialog sau a unor idei mai nuanțate a fost mereu tăiată din fașă și retezată rapid de către inginerii tehnici ai fabricii de consens, în final totul reducându-se la catalogarea în alb sau negru – în funcție de topic – a evenimentului / persoanei / subiectului. Și în general în negru, deoarece mizeria și știrile negative, prin efectul pishologic asupra omului, sunt de departe mai atractive și mai eficiente, frica fiind vectorul de control în societatea modernă.

Tembelizarea

De ce se întâmplă asta? Să enumerăm câteva răspunsuri care ar ieși poate singure la suprafață. În primul rând, tembelizarea. Prostimea populației este deja o certitudine. Vremurile în care sute de oameni stăteau pe vremea comunismului la coadă la librării ca să cumpere o carte, s-au dus de mult. Nu doresc să insist care ar fi cauzele tembelizării – unii le pun pe seama creșterii accesului la informație sau pe baza dezvoltării puterii vizualului în detrimentul scrisului, dar acesta este un alt topic și părerea mea este că mediul în sine nu contează, deși este cert că fiecare mediu are strict o influență asupra patternului sinapselor. Dar mediul nu poate fi complet de vină pentru scăderea nivelului de inteligență și mai ales pentru distorsionarea capacității de a purta (și de a consuma) un dialog nuanțat.

Temporizarea

Un alt răspuns poate fi influența nocivă a televiziunii care prin presiunea comercialului și constrângerile ratingului, ducând o luptă acerbă între ele pentru public, și-a perfecționat și a cizelat cele mai eficiente metode de a o atrage atenția și de a o ține captivă. Iar discursul bazat pe logica binară este de departe cea mai la îndemână metodă care se adaptează atât cerințelor de stimulare a interesului cât mai ales constrângerilor legate de timpul redus. Televiziunile nu doar că trebuie să stimuleze atenția și să determine clientul să apese pe un anume buton, dar trebuie ca să îl și țină captiv iar alocarea unui timp prea mare pentru un singur topic, în care s-ar putea ca dezbaterea unui subiect să acopere mai multe fațete ale adevărului, este imposibilă. De aceea vedem că subiectele curg într-un ritm alert, breaking news-urile au un tempo dinamic și în general orice emisiune, orice dezbatere, orice subiect nu poate fi prezentat pentru o perioadă prea lungă deoarece publicul obosește și schimbă canalul. Dar tembelizarea a ajuns până la punctul în care subiectul trebuie reluat, și experiența fascinației narativului funcționează chiar dacă conținutul este același și a mai fost prezentat acum o ora. Așa cum la un copil mic, infant, aceeași poantă, același giumbușluc poate fi repetat de mai multe ori până interesul se pierde, tot așa, creierelor reduse ale contemporanilor noștri, repetarea sacadată a aceluiași subiect nu crează deloc oboseală sau plictis ca la un om normal, ci din contră – îi ține “aproape”.

Tot la capitolul temporizare aș înclude și rețelele sociale care deși permit (unele – mai puțin Twitter) o comunicare eficientă, un discurs pe larg, cu întrebări și răspunsuri, cu “thread”-uri de mesaje, cu posibilități de atașări multiple (grafica, video, audio), cu refințe externe, constrângerea fundamentală este disponibilitatea de atenție a interlocutorilor, care fiind deja erodată de televiziuni, cu greu poate fi angajată într-un dialog real, nuanțat și care nu solicită neapărat unele sentințe și cu atât mai mult separă interlocutorii între pro și contra.

Divide et impera

Care să fie însă consecințele și cum se va sfârși totul? Dacă la diagnosticarea problemei și găsirea unor cauze, discuția se poate lungi și accept că poate nu am acoperit toate cauzele și poate altele sunt chiar mai nasoale (cum ar fi de exemplu distrugerea sistematică a sistemului educațional și formarea noului om care are nevoie să gândească binar pentru că statul îl va învăța mereu care este binele), cu privire la efectele certe ale acestui fenomen, nu cred să existe dubii: prin aceste diviziuni repetate societatea se va fărâmița în noi și noi bucăți și nu doar societatea, ci chiar individul.

Pe cât de grave sunt lucrurile, pe meleaguri mioritice avem oricum beneficiul “întârzierii”. Faptul că suntem în urmă are unele particularități. Bunăoară, să fim mulțumiți că încă putem avea dezbateri la care există variante de a opta: pro și contra. Căci în afară, în vestul luminat, nu doar că dezbaterile sunt pseudo-dezbateri și chestiunile sunt tranșate deja, dar nealinierea prin abținere sau eludarea unei rapotări cu privire mai ales la subiectele cu substrat ideologic (și care subiecte nu mai au acest substrat?) este suficientă pentru a fi ostracizat. Poate se necesită un exemplu. La noi de exemplu, ar putea să există o dezbatere: să dea sau sa nu dea statul român despăgubiri țiganilor pentru că au fost robi acum x sute de ani? În România, la această dezbatere putem avea opinii pro și contra, ne putem poziționa de o parte sau de alta. Dar în SUA, nu avem dreptul să ignorăm un răspuns și chiar dacă suntem sau nu interesați, trebuie să afirmăm versiunea mainstream a răspunsului pentru a fi acceptați / incluși în societate. Cam cum era jurământul față de partid în Epoca de Aur: fără carnet de partid, rămâneai un paria.

Dar de ce zic că dialectica binară va duce în cele din urmă la divizarea interioară chiar a conștiinței individului? Este simplu: ecoul gâlcevei cu diavolul se va răsfânge din mediul social în interiorul fiecărui avorton al pseudo-culturii contemporane, care fără un sistem clar sau măcar propriu de valori, va fi azvârlit dintr-o parte în alta până va fi făcut praf și golit de orice potențial constructiv.

Soluții

Nu-mi stă în fire să propun soluții, mai ales la probleme abstracte care pot părea neclare unora. Evident că cea mai la îndemână soluție ar fi auto-educarea și adoptarea conștientă a exercițiului dialogului dar pentru ca aceste soluții să funcționeze, trebuie ca “pacientul” să accepte boala, să realizeze că este bolnav sau măcar să fie dispus a accepta că … virusul există!

Din păcate chiar pentru cei care simt o durere interioară din expunerea la acest război nevăzut al sabiei cu laser care împarte toate ideile în două, observarea fenomenului și punerea degetului pe rană sunt imposibile.

Doar “medicamente” (ca să nu le zicem pilule roșii) ingerate accidental, pe ici pe colo ne pot ajuta. Unul dintre ele, ales aleator sunt de exemplu podcasturile care prin durata largă (cele care au durată largă) oferă o perspectivă mai colorată a persoanei intervievate și a subiectului tratat. Cultura podcastului este însă încă fringe pe meleaguri mioritice, deci medicamentul doar de import.

Cărțile, evident sunt și ele niște vitamine care ne ranforsează sistemul imunitar în fața virusului dialecticii binare, dar există și unele efecte adverse: bibliofilia nu prea dezvoltă simțul și capacitățile de dialog, ci din contră.

Deconectarea este o variantă facilă, la îndemână pentru cei care sunt auto-satisfăcuți. Dar eu o pun alături de dezertare.

Rămâne în cele din urmă resemnarea. Dar din resemnare și delimitare, propun și înțelegerea și deconspirarea fenomenului, contracarearea cu ferminate prin punerea punctului pe i, darea răului pe față, folosirea armelor diavolui împotriva sa și mai ales exersarea în prorpiul forum intern al simțului dialogului și a sensibilității față de misterul celuilalt, căci în cele din urmă, societatea este formată din oameni și fiecare om în parte este un întreg univers.

Opinia medicală

Să lăsăm specialiștii să se pronunțe este apelul specialiștilor din guvern (deși nu știm care sunt acești specialiști) și al specialiștilor din presă care sunt specialiști la mac-mac, citit frumos texte, făcut ușor fețe zâmbărețe sau grave, după cum sunt instrucțiunile pe prompter etc.

Fiind în mijlocul haosului, când toți (sau majoritatea) sunt beți, cu greu putem trage unele concluzii și cu greu avem timp și luciditate să observăm unele fenomene. Prin fenomen înțeleg eu pattern de comportament păgubos care poate avea consecințe nasoale pentru o grămadă de oameni.

Un astfel de fenomen ar fi opiniile unor doctori care sunt ulterior contrazise și chiar întoarse radical. Una dintre acestea a fost chiar la începutul crizei: purtatul măștilor. Opinia generală era pe-atunci că măștile trebuiesc purtate doar de către cei bolnavi, cei care nu au nimic, trebuie să nu le poarte, deoarece le face rău, le taie oxigenul etc

Declarația de mai sus este făcută de Tătaru pe 27 Februarie 2020. Pe 31 Ianuarie 2020, eu un blogger anonim care doar urmăream câteva canale pe Youtube, scriam, în recomandarile despre ce consideram eu că trebuie să facem:

  1. stati acasa, evitati mijloacele de transport, zonele aglomerate;
  2. evitati vizitatorii, nu va duceti in vizita; copiii mai ales sunt purtatori si raspandacii cei mai predispusi deoarece nu au obisnuinta sa se fereasca de cei bolanvi si nu au constiinta igienei; evident multi romani adulti sunt la nivelul de educatie al copiilor fara educatie; considerati pe oricine cu simptome ca fiind infectat
  3. purati o masca de calitate – ofera un grad suplimentar de protectie; mai ales pentru cei din domeniul medical, trebuie sa poarte si masca si ochelari si manusi; in Franta, doctorul care a tratat primul caz de infectie l-a luat si el, desi stiau ca e pacientul e infectat cu 2019-nCoV. Poate ca a vrut sa se infecteze ca sa dobandeasca imunitatea acum, inainte ca sa aiba de-a face cu mii de cazuri, dar … depinde de asumarea riscurilor
  4. purtati manusi in spatiul public si/sau feriti sa va atingeti fata/gura/nasul cu mainile pana nu va spalati meticulos pe maini
  5. nu aveti incredere in acele solutii de dezinfectat mainile; sunt o prostie
  6. evitati spitalele (daca puteti, altfel aplicati masuri draconice: masca, ochelari, manusi)

Sursa: 31.01.2020 – chiazna.ro – CORONAVIRUS – ULTIMUL AVERTISMENT

Clovnul Tătaru nu este însă singurul care a întors-o 180% în legătură cu masca. Guvernul chiar a uitat pornite reclamele TV care recomandau purtarea măștii “doar în caz că sunteți bolnav” cam până prin august, probabil pentru că erau la pachet cu celelalte “recomandări” și au economisit banii pentru a produce noi spoturi publicitare care să recomande purtarea măștii de către toți, chiar și de către cei vaccinați cum este legea acum.

Și astfel de fenomene sunt multe. Doresc însă să vă atrag atenția asupra unei gafe recente făcute de Dr. Beatrice Mahler care probabil a bătut recordul la numărul de zile în care s-a făcut de râs după ce a lansat o gogoașă în eter. Cu privire la tromboze și vaccinul Astra-Zeneca:

16.03.2021 – Digi 24 – Dr. Beatrice Mahler: „Nu avem date științifice care să facă legătură între tromboză și administrarea unui vaccin”

Nu știm dacă datele științifice pe care le-ar fi dorit dna Mahler pe 16 erau atât de obscure și ce înțelege dânsa prin date științifice. Dar iată că peste 2 zile, a apărut o altă știre care a arătat că există date științifice, chiar foarte solide:

18.03.2021 – MediaFax – Raport al autorităților din Germania: Există o legătură între apariția cheagurilor de sânge și vaccinul AstraZeneca

Nu știu alt doctor care să fi fost compromis mai rapid de studiile științifice. Este posibil ca știrea de la MediaFax să fie chiar mai nouă de 18 Martie, deoarece traducerile la noi se fac cu ceva întârziere, nu avem noi reporteri care să urmărească revistele științifice medicale și să publice instant noutățile …

Ce să înțelegem din aceste bâlbâieli? Fiecare înțelege ce dorește, eu unul înțeleg că trebuie să belesc ochii în care doctor am încredere.

Brașoave despre noile tulpini

În haosul și amețeala produsă de mass-media cu ocazia vaccinurilor, bunul simț științific și orice legătură cu realitatea sunt puse în acoladă. Opiniile sunt aruncate în eter în grabă și fără nicio evaluare reală, “specialiștii” sunt niște mascote care repetă o poezie care are un singur scop: să pompeze pe frică și să îmbrace în lumină soluția salvatoare: vaccinul. Până și dragostea veche a fuhrerilor medicali față de “măsurile de siguranță” a cam fost uitată, iminența și importanța vaccinului lăsând prea puține resurse de marketing pentru acestea.

Deși fereastra de pompare a noilor tulpini este cam pe expirare, deoarece înfricoșarea a reușit și boporul a fost convins să se vaccineze, unii “specialiști” au rămas setați pe sloganuri și le măcăne în continuare. Doresc să mă refer la cele 3 tulpini despre care se tot măcăne cum că ar fi mai periculoase, mai nasoale etc: tulpina britanică, tulpina sud-africană și tulpina braziliană.

Spun că bun simțul în aruncarea de opinii “științifice” a fost aruncat la coșul de gunoi, deoarece aceiași specialiști s-au mai ars o dată făcând previziuni apocaliptice cu privire la rata de răspândire a virusului și de rata mortalității la începutul pandemiei.

Între timp, am văzut că virusul are o cu totul alți parametri decât cei calculați de experți – datele statistice au dat cu totul alte cifre față de cele pompate inițial și pe baza cărora au fost luate măsurile drastice de limitare a dreptului de mișcare și a altor libertăți.

Răspândirea virusului într-o colectivitate ține nu doar de proprietățile acestuia și de unele calcule pe anumite studii de caz (cum s-a determinat inițial această rată) ci este mai degrabă supusă teoriei jocului. Sunt lucruri bine știute de specialiștii reali (nu de cei de jucărie care apar la TV), însă cum fabrica de consens are în producție un anume produs, textele de marketing sunt culese de la “specialiști” pentru a se potrivi acestor produse.

Toată gogomănia cu periculozitatea tulpinei britanice a pornit din faptul că s-a observat că asta ar avea mai multe spike-uri și prin urmare s-a dedus că se “prinde” mai ușor. Logica a fost una simplistă și tembelă: dacă proteina noii tulpini are cu 30% mai multe spike-uri, înseamnă că și în lumea reală aceasta se va răspândi cu 30% mai ușor ca vechea tulpină.

Ca o mică paranteză, legat de tulpina britanică sau sud-africană sau braziliană, doresc să va reamintesc că la virus nu am avut voie să îi zicem virusul chinezesc și nici măcar virusul din Wuhan, deoarece OMS are multă dragoste pentru chinezi și nu vrea să fim rasiști …

Este foarte clar că tulpina “britanică” a fost depistată în Marea Britanie deoarece britanicii testează mai în amănunt toate tulpinele și urmăresc mutațiile, spre deosebire de alte țări. Este foarte posibil ca și în România să existe o tulpină românească dacă s-ar analiza genetic toate infectările și ar exista un sistem de monitorizare și raportare a mutațiilor.

Dar a spune că tulpina X este vinovată pentru creșterea cazurilor neavând studiile științifice care să dovedească asta, este o totala compromitere pentru medicii jokeri care se hazardează la asemenea aberații așa cum Cercel vedem că nu prea mai apare la TV după ce s-a dat pe față – în mod tragic – incompetența acestui megaloman obsedat de imaginea publică și de televiziuni. Dar locul lui a fost luat de alții care în loc să aibă grijă de pacienți, se fardează și se machiază cu orele pentru cinci minute de apariții live spectaculoase în care înfricoșază lumea deoarece dacă ar spune că nu știu dacă tulpina cutare sau cutare este vinovată de creșterea cazurilor, ar părea neinteresanți și locul lor ar fi luat de alți clovni.

Reamintesc că Sars-Cov-2 ca orice virus ARN are predilecția spre mutații și în orice moment, în orice țară se află nenumărate mutații – virusul MUTEAZĂ așa cum și gripa normală MUTEAZĂ deoarece așa fac ei. Într-un an gripa poate părea mai nasoală dar nu știm dacă asta se datorează unui virus mai nasol sau unui sistem imunitar al oamenilor mai slabi datorat stresului prin care se află în acel moment dat.

Stresul ca factor de distrugere a sistemului imunitar este binecunoscut doctorilor, mai ales imunologilor – rușine acestora că tac și lasă pe amatorii megalomani să sperie lumea și televiziunile să ducă un război psihologic aberant.

ATI-uril și urgențele au fost mereu pline în România. La intrarea în spital a fost mereu coadă și listele de așteptare au fost mereu pline. Noile tulpini o să treacă și ele, dar onoarea megalomanilor care acum se riscă să arunce prostii în eter, nu se va mai întoarce, deoarece este plin youtube-ul de predicțiile eșuate ale multor “experți”.

Vaccinarea în Israel încă nu se vede în cifre

Pe 20 Februarie 2021 făceam o comparație între Israel și Slovenia a principalilor indicatori legați de evoluția pandemiei: cazuri, morți, spitalizări etc. în care arătam ca deocamdată nu se vede un efect pozitiv al vaccinării, ba din contră, dacă ne-am uita doar pe grafice și am fi întrebați care țară vaccinează mai mult, de departe Slovenia ar fi prima alegere. Știu că corelația nu este cauzalitate, adică dacă Israel a vaccinat în această perioadă mai mult, nu înseamnă că degradarea statistică (creșterea sau scăderea înceată a cazurilor, morților și spitalizărilor) ar fi datorată vaccinului.

Pe-atunci însă nu știam de un articol din 15 februarie 2021, scris de un inginer Haim Yativ și de un doctor Dr. Hervé Seligman cu greutate în domeniu, care însă intra în cifre brute cu numărul de morți și demonstrează că există totuși un impact negativ al vaccinări asupra situației generale, adică vaccinul de fapt a făcut lucrurile mai rău deși este promovat ca salvator. Cu siguranță sunt multe astfel de articole și așa cum articolul meu a rămas ascuns și irelevant în grămada internetului, așa rămân și acelea. Dar nu articolul de mai sus, care a fost preluat de mai multe ziare și s-a ajuns până acolo încât este interzis pe rețelele sociale automat după ce a fost atacat puternic de diverse site-uri de “debunking” ale “fake news-urilor”. Și pentru că articolul pur și simplu arăta niște date (așa cum am făcut eu cu charturile de la OurWorldInData.org) și sublinia că cei care au făcut vaccinul au murit mai mult decât cei care nu l-au făcut, debunkerii atacă articolul pe felia că … raționamentul este greșit, adică nu trebuie să facem această corelație. De ce?!?! Pentru că dă prost pentru vaccin!

Nu intru în detaliul articolului deoarece nu are sens, iată însă doar o concluzie:

This scary picture also extends to those below 65, among which, for the 5 weeks during the complete vaccination process 0.05%, meaning 50 among 100000, died. This is to be compared to the 0.19 per 100000 dying from COVID-19 and that are not vaccinated in that age group, as per the above table. Hence the death rate of this age group increased by 260 during this 5-week period of the vaccination process, as compared to their natural COVID-19 death rate.,

Sursa

Doresc acum să atrag atenția că astfel de opinii – care afectează în vreun fel imaginea vaccinului – sunt interzise total în presa românească. Nu doar că nu există varietate de opinii și analize serioase, dar prin ceea ce fabrica de consens consideră “informare” este de fapt campania de marketing, anularea oricăror temeri, ignorarea unor astfel de statistici și articole care trag semnale. Maxim ce putem vedea în presă este raportarea morților din vaccin care apar pe la noi și care nu poată fi ignorată total, însă aceasta TOTDEAUNA se face subliniind: “specialiștii nu știu deocamdată cauza morții și nu există nicio legătură între mort și vaccin”. Iată un exemplu:

După cum vedem, faptul că omul a murit după vaccin, este doar o informație prezentată ca fapt divers: ce a făcut omul înaintă să moară: păi s-a vaccinat, s-a dus la muncă imediat după imunizare, a făcut infarct, i-a venit rău, colegii au chemat salvarea și apoi la spital a făcut alt infarct după care a murit. Asta e tot! Știrea de mai sus însă a fost raportată 1 DATĂ și doar la ANUMITE televiziuni. În schimb spaima băgată în oameni nu incetează zi și noapte CONTINUU pe TOATE televiziunile.

Dar să ne întoarcem acum la comparația între Israel și Slovenia, pentru a vedea datele mai actualizate. Două-trei lucruri mai am de spus: lipsa dezbaterilor denotă o incultură și o societate închisă. În Franța lucrurile stau cu totul altfel. Iată un exemplu: Vaccination en Israël : des chiffres de mortalité qui interpellent ? | VIDEO. Explicația acestei stări de lucruri am făcut-o pe larg în articolul despre fabrica de consens. Produsul scos de fabrica de consens din presa românească este că vaccinul este bun. De ce se fabrică acest produs? Deoarece aceasta este comanda către fabrică – patronul fabricii consideră că acest produs trebuie vândut, chiar dacă este unul de proastă calitate și are un CTC prost.

Din startul comparației de charturi doresc sa atrag atenția asupra unui fenomen: de unde inițial ni se spunea că prima doză ne salvează deja de moarte și ne mântuiește iar a doua doză deja ne face ca noi, acum, eșecul rezultatelor globale în Israel este pus pe seama argumentului că “efectul deplin al vaccinului se simte după câteva săptămâni …”. Probabil peste un an ni se va spune că vaccinul are efect ascuns și că deoarece noile tulpini sunt mult mai nasoale, dacă nu aveam vaccinul muream chiar mai mulți …

  1. Să vedem mai întâi cum stăm cu vaccinarea. De departe, Israel este lider.

2. Evoluția numărului de infecții – media la 7 zile. Vedem că după al 2-lea val, ca și în România se ajunge la un plafon care nu mai scade. Părerea mea este că acest plafon va rămâne până la vară când va scădea. Nu vom avea un al 3-lea val deoarece deja avem efectul de imunizare în turmă. Vaccinul – părerea mea – nu a avut niciu impact. Culmea este că Israelul a mai avut si carantină totală în această perioadă, deci acest chart arată și ineficiența carantinării

3. Situația la testare. Dezastrul vaccinării în Israel ar fi probabil mai vizibil dacă testările nu ar fi scăzut în această perioadă. Ocupați cu vaccinarea, israelitenii au uitat de ABC-ul luptei epidemoiologice: testare, izolare, anchete, focare, de la cap.

4. Numărul de morți este în cele din urmă ceea ce ne interesează. “Vaccinul scade riscul agravării bolii” măcăne agenții în halate albe de la TV în fiecare zi. O scădea, dar nu scade rata deceselor, după cum vedem. Reamintesc că Israel a vaccinat cu cel puțin o doză întreaga populație și cu două doze cam 50%. La datele declarate despre eficiența vaccinării de 90%, asta ar însemna că numărul de morți ar cam fi trebuit să scadă la mai mult de jumătate. Deși numărul de morți a scăzut în Israel, rata de scădere a morților din Slovenia este mult mai mare (de la 25 la 4).

Ca să avem o imagine mai clară a datelor de mai sus, care conțin valori nominale, vă mai propun un chart cu evoluția bi-săptămânale (din 2 în 2 săptămâni) care arată cu cât la sută a crescut sau scăzut media pe ultimele 2 săptămâni raportat la cele 2 anterioare. Aici ar trebui să se vadă cel mai bine un eventual impact al vaccinării dar după cum vedem Slovenia stă chiar mai bine ca Israelul la trend.

5. Rata mortalității – este raportul între numărul de morți și numărul de cazuri. Vedem că Israel stă foarte bine și are probabil cea mai realistă cifră – 0.7% Asta înseamna că din 100 de oameni infectați, moare doar 1 dar și ăla are 30% șanse să supraviețuiască. CFR-ul (Case Fatality Rate) mai înseamnă de asemenea că această boală are o rată de supraviețuire de 99.30% ! Nu știu de ce Israelul are o rată atât de mică comparat cu alte țări, dar poate incidentul recent din România cu mărturia anonimă a unui asistent dintr-un spital Covid ne explică de ce. Cauzele sunt evident multiple: comorbiditățile, spaima oamenilor de spital, ceea ce face ca mulți să amâne spitalizarea până e prea târziu, calitatea spitalelor care nu fac față la un flux mare de bolnavi, chiar dacă nu este depășită limita paturilor disponibile etc.

Ca fapt divers, la CFR România stă mai prost – aceasta este dovada calității sistemului medical românesc care salvează doar 97% dintre bolnavii de Covid deși sistemul medical din Israel salvează peste 99%.

Legat de eventualul impact al vaccinului, aici chiar ar trebui să se fi văzut un impact, ori procentul este continuu din august: ~0.7%. Ni se spune că vaccinul ajută la reducerea cazurilor. OK, dar impactul și mai important este legat de gravitatea cazurilor. Toate studiile producătorului făcute pe cei vaccinați arată cifre spectaculoase de gen zero morți din Covid din zeci de mii de vaccinați. Cum de nu se revede însă acest succes și în rata mortalității? Doar dacă vaccinul ar garanta zero infectări , efectul în chartul de mai sus ar fi nul, dar după cum am văzut la 1 și 2, Israel este departe de zero infectări: 100% vaccinare prima tura și 50% pentru a doua cu o evoluție a cazurilor normală, comparativă cu țări care au 2-3% la ambele denota ZERO efecte ale vaccinării, ca să nu spunem mai multe (cum spun cei din articolul referit).

În concluzie, este cu totul ciudat de ce vaccinarea în Israel nu arată niciun semn asupra statisticilor. Este și mai ciudat – și înfricoșător, deoarece denotă puterea de auto-cenzurare a specialiștilor – de ce doctorii, statisticienii, infecționiștii specialiști în epidemii – nu ies în față să analizeze aceste charturi.

De ce este România în rahat și de ce nu vom putea ieși prea curând

Să vedem mai întâi imaginea de ansamblu, pe niște cifre de la trendingeconomics.com

Mai întâi, PIB-ul este în prăbușire … iată:

PIB România

Căderea din trimestrul 2 nu a fost recuperată și probabil nu va fi prea curând. Ar putea spune cei responsabili că e criză, că deh … dar să vedem cum stau și alții. Concurenții noștri pentru locul penultim în UE, bulgarii, au recuperat pierderea loviturii:

Dar să vedem și alte țări concurente din Europa Centrală și de Est cum stau care teoretic sunt în aceeași oală cu noi. Cehia, bunăoară, o țară cât Țara Românească și cu care ne batem pe podiumul PIB-ului nominal, a recuperat …

PIB Cehia

Pentru o segmentare a PIB-ului și pentru a vedea pe sectoare cum stăm, iată la îndemâna dumneavoastra linkurile și cu un scurt comentariu care denotă evoluția:
Agricultură – cădere drastică; închiderile au blocat oamenii și producătorii mici și mijlocii nu și-au revenit, pierzând vara și toamna; în cei mari a dat seceta – neavând irigații … dincolo de asta, ajutorul statului a fost infim; viticultorii de exemplu au primi ajutoare ca și pentru pășuni; Ministrul Agriculturii se lăuda că face mare brânză că rotește banii pentru legume și nu mai dă doar la cei care fac roșii, acum dă și la cei care fac ardei; evident este absurd, fără subvenții pentru agricultura, nu putem rezista deoarece UE are această politică, de ajutorare a agricultorilor și prin urmare bătălia se dă – în agricultură – pe care stat poate susține mai mult acest sector cu fonduri pentru ca stimulii guvernamentali – principalul stimulator din piață – să determine o producție cât mai mare și o concurență reală, atrăgând investiții și investitori.
Construcții – cădere drastică; inevitabil, orice criză pune sub semnul întrebării investițiile în imobiliare; deși statele tipăresc bani și dobânzile deocamdată nu au crescut prea mult, teama și factorul psihologic sunt dominante în acest sector; personal, am făcut poze la 3 blocuri în construcție din Craiova, la începutul pamdemiei, în ideea de a vedea cum evoluează; de mic copil, crescând într-un cartier comunist nou construit, am această obsesie (mică alienare) să urmăresc cum “crește” un bloc; din Aprilie-Mai de când ne-au închis, nu s-a mișcat prea mult la acel bloc, deși în Craiova fiind deficit de ofertă, și fiind mulți bogătași rapizi care nu se pricep să investească în afaceri, grosul banilor se duc în imobiliare și cererea a rămas, dar fie problema forței de muncă, fie închiderile și blocajele din administrația publică legate de autorizări (deși personal am avut experiențe pozitive cu administrația în această perioadă), fie spaima investitorilor, sunt factorii care au determinat blocajele; cel mai mare cartier rezidențial din Craiova nu este însă singurul proiect aproape “on hold”; de unde până anul trecut blocurile apăreau ca ciupercile, de anul trecut nu am mai văzut un bloc nou în Craiova; de hale industriale nici nu mai zic, am văzut multe afișe “de vânzare/de închiriat”. Bucureștiul probabil stă altfel deoarece când este frig, îngheață întâi circulația periferică …
Industrie – aici intră și producția auto; avem cea mai mare cădere dintre toate sectoarele; aici povestea nu s-a termiat deoarece industria auto era în criză încă dinainte de pandemie și dacă criza din afară înseamnă inițial un mic boost local (producătorii caută mână de lucru ieftină, nu mai sunt interesați de eficiență și infrastructură), restructurarea acestei industrii – care se face din mers – va trece pe lângă noi și când ciclul creșterii va fi fost reluat, noi vom suferii o mare prăbușire; dar aici aș dori să fac un scurt comentariu. Despre factorii destruptori și problemele din pandemie am mai discutat aici. Ce nu știu dacă am apuca să detaliez este că scăderea cererii de petrol din pandemie (vă amintiți petrolul la prețuri negative?) a produs cu siguranță reducerea investițiilor strategice (descoperiri și utilizări de noi exploatări, creșterea capacității de rafinare, fluidizarea și investițiile în capacitățile de transport etc) în acest domeniu. Asta va rezulta inevitabil, în ceva timp, la creșteri ale prețului petrolului. Și creșterile nu vor fi sporadice până la reglarea capacităților de producție, deoarece producția nu este singurul factor. Creșterea va rămâne acolo o perioadă bună pentru a putea determina reluarea investițiilor strategice și aceasta se va întâmpla abia după terminarea pandemiei. Pe lângă riscurile puse de prețul la petrolul brut, cel mai mare risc pentru industria românească este guvernul României. Butonul accizelor este primul robinet pe care guvernanții îl vor deschide la nevoie când dobânzile vor începe să crească și finanțarea se va împotmoli. După ce vânzarea de obligațiuni va începea să trușească, guvernul va face apeluri la Troică. Dar, până vine Troica mai durează și vor apela rapid la accize pentru a nu intra în neplata datoriilor brusc.
Administrația Publică – aici sunt banii dumneavoastră și aici este gaura fără fund a tunurilor care se trag cu banul public, a salariilor nesimțite pentru sutele de milioane de plimbători de hârtii. Culmea e că raportarea e întârziată, dar evident aici avem cerere deoarece plimbătorii de hârtii au muncit mai stresați în pandemie și au primit mai multe sporuri. În plus, foamea de bani a noilor partide intrate la guvernare a determinat creșterea “investițiilor”, deși este impropriu folosit acest termen pentru banii băgați în acest sector, investițiile însemnând de exemplu construcțiile de centre de informare turistică care sunt închise și calcă 3-4 oameni pe an în ele.
Serviciile sunt probabil cel mai puternic sector lovit aici intrând Horeca

Dincolo de acest sumar al PIB-ului, problemele sunt mult mai mari și voi încerca să pun degetul pe rană.

În primul rând, datoria. După cum știm, România trăiește pe datorie, adică de ani de zile, toți banii noștri (din ce în ce mai mulți, chiar și cei care provin din creșterea PIB-ului) vin din creșterea datoriilor. Creșterea datoriilor este mai mare decât creșterea banilor pe care îi producem (exporturi, servicii etc). Într-adevăr avem creștere de exemplu în Administrația Publică, dar această creștere vine din bani pe care guvernul i-a împrumutat și care urmează să fie plătiți de generațiile viitoare, care vor plăti cel puțin ratele, deoarece știm că oricum întreg sistemul financiar este bazat pe credit și nicio țară nu își va plăti vreodată toată datoria.

Cu privire la datorie, nu me intereseaza prea mult nivelul acesteia din PIB – deși este important. V-aș atrage atenția la costurile de îndatorare.

randament obligațiuni guvernamentale România

Vedem trendul pe Martie al randamentelor? Acesta este un semn al terminării bonanzei emisinilor, un duș rece care arată că fundamentele economice mai devreme sau mai târziu ies la suprafață. Într-adevăr mare parte din această evoluție este determinată de așa-zișii factori externi însă determinant este în primul rând este ratingul României în fața investitorilor. Și nu mă refer aici la acel rating dat de agenții și care cumva depinde de pozița noastră geopolitică având mai puțină relevanță, ci de rating-ul real pe care investitorii îl alocă țării noastre. Lichiditatea globală excesivă, tipărirea de trilioane de dolari în SUA și de trilioane de Euro la BCE și de trilioane prin alte locuri, a făcut ca aceste randamente să rămână mica. Orice creștere însă va provoca un impas. Întoarcerea randamentelor la niveluri anti-pandemice fără întoarcerea PIB-ului la niveluri anti-pandemice și fără recuperarea între timp a scăderilor echivalează cu un dezastru deoarece va împinge economia cu ani în urmă. Practic creșterea PIB-ului va fi anulată și forțat de piață, guvernul va aplica tăieri.

Problema va consta însă în inerțiile sociale – ca să nu le zicem altfel. Acele milioane de frecători de mentă și sugători de lapte la țâța bugetului, s-au obișnuit cu binele și nu vor tolera nici măcar creșteri infime, ce să mai zicem de tăieri. Pentru ei nu are nicio relevață evoluția randamentelor, căderea PIB-ului sau deteriorarea balanței de comerț exterior – care este probabil cel mai prost indicator. Pentru ei, trebuiesc măriri. Toate acești factori, se lovesc însă de cuiul lui Prepelea: orgoliul lui Mugurel care vrea să iasă la pensie înainte să explodeze leul ca să nu intre la groapa de gunoi a economiei românești ca bancherul cel mai logeviv care pe final de carieră a fost martorul prăbușirii monedei naționale. O devalorizare la timp a cursului ar fi reglat multe dintre aceste dezechilibre, dar valoarea tare a leului este deja un steag, un simbol, un ecuson al lui Isărescu pentru care îl laudă idioții și analfabeții economici din presa. Ori ca un adevărat megaloman ce este, Mugurel nu se poate priva de aceste lingușiri, se alimentează din ele – căci altfel de ce nu iese la pensie? Cursul tare este precum detetul pus pe gaura unui vapor – în loc să lase apa să intre pentru a-i determina pe marinari să astupe gaura înainte de a începe furtuna, Mugurel pune degetul și se crede salvator că nu intră apa în vapor, când vremea este liniștită și am putea astupa gaura. După aceea, când vine furtuna, este haos oricum și nimeni nu va mai avea timp și acuratețe ca să arate cu degetul spre Mugurel, ca un factor important în dezastrul care va lovi întreaga țară.

În final, aș dori să trec cumva la probleme mai fundamentale, mai teoretice. Pentru a răspunde sumar la întrebarea din titlu, voi enunța scurt teza mea: problema administrativă este principala cauză pentru care România este în rahat. Oricât de mult ar crește economia și oricâte exporturi și producție am avea, această creștere va duce la un surplus care va fi folosit electoral de orice partid. Atracția banilor mulți este principala problema. Fără o autonomie locală și distribuire a banilor la nivel local, nu vom putea ieși din problemele care sugrumă statul românesc. Să presupunem prin absurd că nu intrăm în insolvență și recuperăm PIB, avem creștere, randamentele se echilibrează, finanțarea nu are probleme, ba chiar să presupunem că atenuăm deficitul și inversăm prăbușirea balanței comerțului exterior. Ce vom face cu surplusul? În buna tradiție mioritică acesta va fi împărțit în tunuri pentru camarila politică și în pomenil electorale. Dar oare nu se vor trezi oamenii și nu vor schimba partidul? Ba da, așa cum au făcut-o acum, deși PSD-ul a pomenit pe mulți și le-a dat la toți un os bun de ros … Cu toate acestea, fundamentele s-a simțit și marele uriaș – omul muncitor – pe spinarea căruia cad toate și care duce în spate pe toți, s-a trezit și a schimbat partidul. Dar schimbările durează mult (avem alegeri la 4 ani) și politica economică a unui partid, care să aibă impact real, de asemenea durează mult. E greu la nivelul statului să faci reforme, să tai cheltuieli, să optimizezi costuri, să implementezi politici fiscale, să dezvolți infrastructură. Deși suntem un stat mic, felul nostru de a fi un neam care se evidențiazi prin aceea că fiecare e pe interes și puțini sunt precupați de binele întregului organism, singura soliție ar fi autonomia locala, reforma administrativă care ar permite fiecărei unități locale să intre în rahat singură și va permite câtorva (2-3) să prospere.

Exemplul dat de acele unități administrative (județe, municipii, comune sau cum le-om zice) va fi apoi motivant și pentru alții și modelul preluat. Oamenii vor învăța unii de la alții. Autonomia locala este un subiect lung de discutat, dar dacă nu va include și posibilitatea de impozitare diferențiată (fiecare regiune să regleze impozitele) și dacă grosul banilor nu va rămâne local, nu vom face nimic.

Această rupere este însă imposibilă deoarece grosul populației se află în zone economice inferioare, rămase în urmă din cauza … deficitului cultural-economic. Există deci o discrepanță între puterea economică, cultura economică și puterea demografică care determină votul și în cele din urmă politica celor care ne conduc. Prin urmare suntem într-un fel într-o capcană a constrângerilor care face imposibilă tranziția între sistemul actual (stat centralizat, politică economică unitară, reforme imposibile, administrație bugetofagă inflexibilă și ineficientă) și un eventual nou sistem pe principii autonome care să permită dezvoltarea economică prin descătușarea energiilor la nivel local, care scăpate de gheara centralizării, ar putea să răsară pe ici pe colo și să producă un trend.

În cele din urmă ce ne lipsește nouă este lipsa unei culturi a autodeterminării care în esență este fundamenul capitalismului. Ori fără capitalism nu putem avea prosperitate iar dacă nu suntem în stare să implementăm capitalismul la nivel statal, am putea măcar încerca la nivel de regiuni, local. Asta însă pare imposibil în România, poate chiar mai imposibil ca reformarea administrație publice.

Și pentru a demonstra de ce aceasta este imposibil, vă las cu o declarație a premierului care deși în teorie este capitalist în practică își declară impotența de a face capitalism

Florin Cîţu, despre tăierea sporurilor bugetarilor: „Eu aş fi mers puţin mai departe. N-a prea fost voinţă politică”

sursa

Tăierea sporurilor este un mizilic (care trebuie făcut, dar evident nu va rezolva problema). Pe lângă sporuri, elefantul din cameră este întreaga structura canceroasă a administrației publice de plimbători inutili de hârtii, reglementări întortocheate și stupide care blochează orice inițiativă, investiții publice aiuristice fara niciun impact sau rost (gen parcuri industriale) care sunt sifonate de camarila de partid și șmecherii “afaceriști”.

Cât despre companiile de stat sugătoare la buget, mult succes în listarea la bursă – acestea vor trebuie vândute pe zero lei, pentru că cine le ia trebuie să le plătească datoriile. Câtă vreme statul s-a dovedit ineficient și aberant în administrarea acestora, câtă vreme, an de an vedem numai tunuri și furturi masive la companii gen CFR, Tarom, etc, nu este oare nebunie să faci același și același lucru în mod repetat, adică să dai bani la aceste companii doar ca să vină un nou director cu echipa lui de hoți să fure din nou? TOATE companiile de stat trebuiesc vândute și monopolurile eliminate, pentru a permite dezvoltarea de noi companii în noi sectoare care să preia rolul acestora și să gestioneze eficient sectoarele respective. Evident că lucrurile trebuie făcute cu cap, căci unele sectoare sunt real strategice. Dar strategic privind, acele sectoare strategice sunt atât de prost gestionate că mai bine le dam la dușmani, pentru că ar fi avut grija mai bine de ele.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

PS

Conform discutiilor din comentarii, iata si un alt chart mai elocvent. De notat, ca spre deosebire de tarile care stau mai prost ca noi din pluton, acest chart nu include devalorizarea monedei – majoritatea tarilor fiind parte din Zona Euro cu dobanzi controlate de BCE care le permit sa flexeze mai mult. 1% pentru noi la cresterea acestei datorii, cu o pierdere 10% a monedei este dezastru – randamentele la obligatiuni pot exloda oricand deoarece nu sunt sub umbrela BCE si a UE. Tarile care par ca stau mai prost ca noi, deoarece au aceasta schimbare mai drastica, stau de fapt mai bine deoarece dobanzile la euro au scazut mult mai mult ca cele pe lei (chiar si periferia Imperiului prinde ceva firimituri din dezmaț). In plus, recent, pentru a evita criza suverana din 2008, BCE monitorizeaza spreadurile intre porcusori si locomotiva, nemai-permitand deraieri care pot tensiona sistemul, deci inca un bonus pentru Zona Euro in care noi nu vrem sa intram.

evolutia datorie raportata la PIB intre 2019 si 2020

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Articole pe aceeași temă:

1 2 3 4 5 6 52