Disolutia societatii (1): introducere

Aveam de gand sa pornesc un nou serial despre disolutia societatii, asa cum o vad eu desfasurandu-se la nivel global, tocmai pentru a-mi proba parerile si pentru a incerca sa conturez cateva perpective despre ce ne poate rezerva viitorul noua, romanilor, pentru ca la nivel global si in special in lumea vestica este destul de clar ca vantul inghetului abia a inceput sa bata. De la gand la fapta, a inceput deja o noua revolutie la Bucuresti, asa ca probabil nu voi fi foarte coerent in expunerea unei mici introduceri despre ce inseamna si pana unde poata sa mearga dizolvarea societatii in forma ei actuala, avand in vedere tensiunea momentului care nu putea sa ma lase rece, oricat de important ar fi ca atunci cand conducem in curba sa privim deja dincolo de ea.

Inevitabil, in tratarea problematicii ar fi normal sa pornesc de la descrierea impactului pe care criza prin care trecem a avut-o in declansarea acestei disolutii si care sunt etapele declinului incepand de la dezumflarea bulei imobiliare si criza creditelor din SUA din 2008 si pana la haosul final in care va cadea omenirea dupa ce va fi trecut deja printr-un al Treilea Razboi Mondial – consecinta inevitabila a actualei crize. Ca o paranteza, criza prin care trecem este numita in mod gresit ca fiind o criza financiara, a creditelor sau a datoriilor, ea fiind de fapt o criza totala a societatii. Nu o voi face insa acum aceasta descriere a etapelor, de vreme ce articolul se doreste a fi o introducere. De data aceasta voi analiza in principal lucrurile printr-o perspectiva spirituala, desi o asemenea tentativa este foarte periculoasa si cu mult peste puterile mele. Nu trebuie insa sa fii mare vizionar ca sa vezi ca lumea de azi este intr-o stare destul de putreda. “Suntem inecati in sange pana la gat” – spune Pr. Tanase de cate ori are ocazia pentru a descrie macelul pe care poporul roman il face cu copiii nenascuti, prin avort. “Cerul este atat de intunecat incat numai o furtuna il poate limpezi” – ne marturisea profetic pr. Ilie Moldovan cam acum 7-8 ani la o inltanire a Asociatiilor Provita Ortodoxe in care incercam sa facem un plan de lupta impotriva imultirii alarmante in randul romanilor a celui mai mare pacat pe care il poate face cineva – avortul. Daca doi preoti care probabil au spovedit mii de oameni si cunosc in profunzime sufletul romanesc au putut sa emita asemenea diagnosticuri pentru boala care a lovit in poporul roman dreptcredincios, ce putem spune despre lume in general sau despre vest catre care ne indreptam privirea de 22 de ani?

Avem asadar premizele pentru o furtuna care sa limpezeasca cerul intregii planete si este uimitor ca traim aceste vremuri. Un prim semn de intrebare pe care poate si-l pune cineva este: ne pedepseste Dumnezeu? Doar pana si crestinii “nepracticanti” stiu ca Dumnezeu este bun si milostiv. Pedeapsa lui Dumnezeu nu este altceva decat lipsa ajutorului lui Dumnezeu in urma propriilor noastre fapte si a ignorarii poruncilor Lui. Prin ignorarea poruncilor, ba chiar prin calcarea acestora si decaderea din legatura cu Dumnezeu, nu facem altceva decat sa suportam direct consectintele faptelor noastre cele rele. Fara poruncile lui Dumnezeu, omul este cel mai fioros animal si chiar daca uneori reuseste sa ii sfasie pe altii si sa fie un bun pradator, vine ceasul cand fiecare este pradat de o bestie mai mare si asa am ajuns ca societatea sa fie o jungla. Toate falsele decoruri in spatele carora ne ascundem adevaratele porniri si intentii nu sunt decat o spoiala numita societatea moderna. Cand va veni vremea, mastile se vor da la o parte si monstrii din noi vor iesi la iveala si se vor manifesta fara conventii si fara politeturi.

O alta intrebare care poate ii framanta pe multi este: chiar nu exista solutie? Il schimbam pe Basescu, Sarkozy si Obama, distrugem capitalismul si rezolvam problema. Asa cum si francezii au incercat prin revolutie, taiarea capetelor nu va rezolva nimic cata vreme locul balaurilor rosi il vor lua balaurii albastri asa cum s-a intamplat in 89. Intelegerea iminentei dezastrului este greu de acceptat din diverse motive si variaza de la om la om. Unii sunt prea optimisti din fire si trateaza cu superficialitate simptomele. Un exemplu de astfel de comportament este ignoranta politicenilor romani la semnalele crizei. Dintre cei care totusi inteleg gravitatea situatiei, mai exista o categorie de optimisti care se bazeaza prea mult pe mila lui Dumnezeu si sunt siguri ca pentru rugaciunile Maicii Domnului, Dumnezeu ne va scoate si din aceasta criza cu bine, doar cu cateva gauri in plus la curea, in rest totul o sa ramana la fel. Inca ma amuz uneori (singur ca prostul) aducandu-mi aminte cum agaricii de la Trinitas TV faceau emisiuni despre criza in care incercau sa induca ideea ca totul este de fapt o manipulare mediatica ca sa streseze lumea, criza nu exista nu adevarat. Se vor fi gasit si pe Titanic multi care erau siguri ca acesta nu poate fi distrus iar daca ciocnirea cu icebergul nu putea fi negata acestia erau siguri ca ingerii vor veni si ii vor salva si vor scapa astfel de inec, deci se multumeau sa zica un Doamne-miluieste! la un pahar de wisky. Din categoria celor care inca mai cred ca societatea va continua sa existe ca si pana acum – cu cateva mici tulburari – mai fac parte si cei care cred ca oamenii se vor pocai si prin urmare Dumnezeu ne va cruta, asa cum i-a crutat pe niniviteni. Chiar si multi sfinti ne indeamna sa luam exemplu de pocainta de la niniviteni, mai ales cand vorbesc despre virturiile postului si ale pocaintei. Ce putem intelege foarte greu din acest exemplu este ca apelul ne este facut mai ales individual, ca natie foarte greu vom putea sa ne pocaim de vreme de raul este mai raspandit decat cancerul iar ca sa se pocaiasca lumea intreaga … numai Dumnezeu poate face o asemenea minune. Singura certitudine pentru mine ca persoana este colapsul societatii. Iata ce ne indeamna Sf. Ioan Gura de Aur:

Şi care-i pricina că a strâns sorocul lor la o vreme aşa de scurtă? (adica de ce le-a cerut Dumnezeu doar trei zile de pocainta) Pentru ca să înveţi cât de bună a fost fapta păgânilor niniviteni, care în trei zile au putut să îmblânzească urgia lui Dumnezeu pentru păcatele lor şi să te minunezi de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, care s-a îndestulat numai cu pocăinţa de trei zile pentru atâtea greşale, şi tu să nu cazi în desnădăjde chiar dacă ai păcătuit mult. (sursa)

Desi sfantul se adreseaza lumii intregi, cand salvarea lumii este dependenta de actiunea tuturor oamenilor ar fi bine sa fim sceptici si sa ne pregatim de ce este mai rau, luand seama la noi insine si asteptand ploaia caci am fost avertizati ca asa cum da soare si peste cel bun si peste cel rau, Dumnezeu va face asemenea si cu ploaia.

Care este de fapt problema de capatai? – este o alta intrebare. Adica, ce probleme sunt atat de mari incat destramarea societatii este inevitabila? Si cum de nu vor reusi sa mentina societatea tocmai oamenii de azi care sunt atat de destepti, au Facebook si IPhone-uri, au supercalculatoare si nave spatiale. Raspunsul la aceasta intrebare nu este insa unul singur. Anul acesta, azi, acum s-au cumulat atat de multe probleme incat numai enumerarea si detalierea lor ar necesita scrierea unei carti: criza creditelor, criza financiara, criza datoriilor, criza alimentara, consumarea petrolului, cresterea populatiei, extinctia animalelor, incalzirea globala, criza capitalismului, etc. Ba chiar si spaima anului 2012 se adauga acestor probleme, incat efectul psihologic asupra oamenilor va fi augmentat de aceasta aberatie iar cum pentru ca un parah sa dea pe langa nu are nevoie decat de o picatura in plus, nu ar fi aberant sa speculam ca poate tocmai 2012 sa adauge si mai mult gaz pe foc.

Este aceasta Apocalipsa? – o intrebare justificata dar total neinteresanta pentru mine de vreme ce sfarsitul meu este mult mai dramatic pentru mine decat sfarsitul omenirii intregi. Imi este cu totul de mirare de ce oamenii sunt atat de preocupati de apocalipsa si nu se gandesc ca de fapt a deslusi sau a nu deslusi semnele timpului nu ma ajuta pe mine cu nimic. Este adevarat ca daca voi intelege si daca ingerii imi vor descoperi aceste semne, probabil ma voi bucura si voi da slava lui Dumnezeu pentru aceste descoperiri, dar cautarea mea dupa niste raspunsuri atat de grele nu ma face decat sa imi consum energia aiurea. Personal, am inceput sa inteleg ca mult mai importante decat detaliile sfarsitului sunt de fapt sfaturile si indrumarile mentionate in apocalipsa si de care multi din cei care iscodesc semnele nici nu stiu ca exista. Iata doar o mostra de astfel de sfaturi minunate extrase din apocalipsa:

Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. (Apocalipsa 21,4)

Totodata, Cartea Apocalipsei are menirea sa ne arate cat de departe suntem de cunoasterea tainelor lui Dumnezeu si sa ne indemne sa cautam sfintenia si luminarea mintii, iar acestea nu vin prin activitati de investigatii politiste si munca de detectivi “spirituali”.

Iata deci cateva idei – putin coerente, asa cum am promis – care constituie un prim articol dintr-un serial pe care intentionez sa il continui. Astept comentarii si promit ca voi tine cont de ele in urmatoarele episoade.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte articole din serie:

Disoluţia societăţii (2): sărăcirea statului

Vezi si:

Inapoi la tara

– Armata SUA se pregăteşte pentru explodarea mămăligii

De ce este atacat Athosul?

Inca de asta-vara de cand m-am intalnit in vaporul care ne intorcea de la Dafne la Uranopolis cu un spion neamt, nu mi-a mirosit bine treaba.  Ce sa caute un securist neamt la Vatopedi? Oare cumva sa vada ce potential turistic are manastirea in perspectiva unei eventuale vanzari a Athosului catre “investitori”? Desi pare socant a gandi asa ceva, si total improbabil privind prin perspectiva situatiei actuale, Athosul poate fi vandut de Grecia catre Germania, ca plata pentru datorii. Vi se pare o gluma exagerata? Dar vanzarea Alaskai de catre rusi americanilor ce a fost? Iar pe de alta parte, daca tot trebuie sa vina apocalipsa, care va veni nu la mult timp dupa intrarea femeilor in Athos, de ce ne-ar mira un astfel de scenariu?

Ca autoritate inavomibila a ortodoxiei, cu incomparabil mai mare aderenta la sufletele ortodocsilor decat Patriarhia Ecumenica, si decat patriarhiile nationale, Athosul este fara indoiala adevarata patriarhie a ortodoxiei, farul calauzitor catre care isi indreapta ochiii toti ortodocsi ravnitori dupa adevar si doritori de autentic si traire neintinata. Numai intelegand cu adevarat locul pe care il ocupa Athosul putem intelege natura fiecarei sageti infipte in trupului lui Hristos de catre luptatorii impotriva ortodoxiei – dracii – si de catre oamenii folositi de ei pentru a-si indeplini diversele scopuri.

Inainte de a incerca insa orice analiza a razboiului, ce se urmareste, cum se duce la cale acest atac, cu ce e diferit de luptele din trecut, trebuie sa fim mereu constienti ca diavolul este un tolerat si prin urmare si actiunile lui sunt tolerate, adica ingaduite de Dumnezeu cu un scop anume care urmareste in primul rand mantuirea oamenilor. Nici nu au trecut cateva zile de la arestarea staretului Efrem si deja am auzit cum ca staretul ii spovedeste pe politai. Aceasta simpla stire, nu doar ca mi-a adus bucurie si linistire vazand felul cum lucreaza Dumnezeu prin sfintii sai si cum ii cheama la mantuire pe toti, chiar si pe (teoretic) calaii staretului, m-a facut sa inteleg ca inca o data tot raul va fi spre bine. Chiar daca intelegem mai mult sau mai putin de ce ingaduie Dumnezeu sa fie luptata Biserica, chiar daca ratiunile pentru care Dumnezeu ingaduie aceasta nu ne sunt noua date a le intelege, gandul ca toate sunt spre mantuire trebuie sa ne dea incredere, nadejde si mai ales sa aprinda si in noi ravna ca cine stie cum ne vom invredinici si noi sa suferim ceva, cat de putin pentru Hristos, asa cum staretul Efrem sufera acum si asa cum toata Biserica Greaca este rastignita zilele acestea.

Sa facem insa cateva speculatii la ce ne-am putea astepta in continuare. Dupa parerea mea, in prezent aceasta lucrarea a lui Dumnezeu se intampla mai ales cu poporul grec: dupa criza, saracie si defaimare, poporul grec a ajuns sa fie atacat in inima. Dupa ani si ani in care si-a batut singur joc de inima sa – Biserica Ortodoxa -, poporul grec primeste ceea ce singur a cerut prin netrairea credintei la inaltimea chemarii si prin  ruperea de Dumnezeu. Nu zic ca noi romanii am fi altfel, dar noi deja trecand prin prapadul comunismului avem oarece circumstante atenuante. Altfel spus, ca popor, poate ca Dumnezeu nu mai are mari asteptari de la noi, adevaratul popor roman binecredincios s-a rastignit deja in inchisorile comuniste si acum se bucura in cer. Ce a mai ramas, ce s-a semanat dupa Revolutie, mai are putina vreme pana la a trece o noua incercare, inca nu s-a copt indeajuns.

Asadar, eu cred ca prigoana asupra Athosului in special se va inteti. Diavolul nu va pierde “ocazia” ca folosindu-se de criza economica si sociala sa atace in principal “preventiv” Biserica pentru ca nu cumva oamenii sa se trezeasca si sa le vina idei. Ganditi-va ce ar insemna pentru lumea intreaga daca Athosul ar face apel ca Grecia sa iese din UE, partidele sa fie aruncate la gunoi si o noua forma de guvernare in care Biserica sa aiba principalul cuvant de spus sa fie instaurata. Un popor unit poate face minuni si Biserica Ortodoxa din Grecia, ajutata de rugaciunile si autoritatea Athosului ar putea sa renasca Grecia in mai putin de un an. De asta se tem puterile intunericului pentru ca Grecia sa nu dea idei, sa nu creeze un precedent. Pe cat de mica este, pe atat de mare este pericolul pentru “establishment”-ul actual, eventualitatea acestui scenariu. Si nu doar de neplata datoriilor se tem puternicii lumii cat mai ales de un eventual nou model de guvernare care l-ar putea oferi Grecia in momente in care mamaliga sta sa explodeze in lume peste tot, de la Roma, Paris si Londra pana la Beijing si Washington.

Celor carora li se pare deplasata argumentarea mea, le-as spune un singur cuvant: Islanda. In 2008 islandezi au facut “reset”: bancile le-au picat, bancherii au fost dati in urmarire generala dar au scapat refugiindu-se la Londra, clasa politica a fost schimbata, au flituit FMI-ul si acum 73% din islandezi sunt fericiti. Din pacate nu veti auzi prea multe despre Islanda la stiri deoarece ei au trecut peste criza, evenimente tragice nu se intampla, lucrurile merg binisor chiar daca mai sunt dificultati si in plus islandezii sunt fericiti. Iata insa cateva stiri despre Islanda din presa straina:

Iceland fared better than us by letting its banks fail
– Iceland strongly recovering from bankruptcy
– How Iceland Copes with a Broken Economy

Deci cu putin curaj se poate. Cu siguranta si Grecia ar putea urma calea Islandei, doar daca vreun parinte cu autoritate de la Athos – cum este Efrem – impreuna cu celelalte manastiri si cu toata biserica greceasca ar cere oamenilor sa lupte pentru libertatea lor.

Tocmai pentru ca asta sa nu se intampla, diavolul a atacat in  preventiv, pentru a evita aceasta posibilitate sau poate tocmai pentru ca athoniti aveau deja un plan, iar calatoria in Rusia si discutia lui Efrem cu Putin, ne dau de gandit ca presupunerile mele nu sunt departe de adevar – sa nu utiam ca si Islanda a primit ajutorul Rusiei intr-un moment culminant.

La ce sa ne asteptam insa in continuare? Eu cred ca atacul va continua, se va inteti si foarte probabil se va externaliza, adica Athosul va fi atacat in toate tarile prin diverse campanii similare celor care au avut loc in Grecia, tocmai pentru a beneficia de momentum-ul deja acumulat. Cu alte cuvinte, asa cum in razboi cand inamicul razbate pe un culoar, nu se opreste si nu da inapoi ci mai degraba isi concentreaza trupele pe acel culoare pentru a patrunde cat mai adanc in linia inamica. Iar cum anul acesta – dupa cum am aflat chiar de la calugarii atoniti – numarul de romani care au vizitat Athosul a explodat, sa nu ne miram daca in curand vom vedea si la noi o campanie mediatica murdara prin care se va ataca in special Athosul si mai ales se va incerca lupta pe directia nationalismului, vom vedea multi care vor arata cu degetul ultranationalismul grecilor si cum ii marginalizeaza ei pe romani si alte prosti de astea. Tinta va fi nu direct asupra ortodoxiei grecesti sau asupra Athosului deoarece romanii ar rejecta din start o astfel de strategie. Gandul imi spune ca in principal se va merge pe ideea de patriotism si pe victimizarea bietilor romani de catre xenofobii greci care mai si fac afaceri cu pamanturi si au bani in timp ce poporul grec sufera in criza. De la asta pana la a ii rupe total pe oameni de Biserica prin prezentarea catorva “cazuri” nu va fi mult si astfel ortodoxia nu va mai putea salva nici Grecia si nici Romania. Asta bineinteles, este modul de gandire al unora, insa Dumnezeu va ingadui toate dupa credinta noastra.

4. Încât noi înşine ne lăudăm cu voi, în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră, în toate prigonirile voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi.
5. Ele sunt o dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca să vă învredniciţi de împărăţia lui Dumnezeu, pentru care şi pătimiţi,
6. De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi,
7. Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale,
8. În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.

(II Tesaloniceni)

 

Gradina atonita - opera unor calugari "afaceristi"

Gradina atonita - opera unor calugari "afaceristi"

Occupy Vatican!

– Vaticanul implora pentru crearea unei bancii mondiale condusa de ONU
– centralizarea financiara a adus criza actuala: Papa cere o centralizare si mai mare; tipul asta este inconsistent cu orice predinte el ca reprezinta – teologic sa filosofic
– banca bisericii catolice este una dintre cele mai corupte banci din lume, la fel de corupta ca Goldman Sacs, Morgan Stanley: Ocupati Vaticanul!

Medicina naturistă – cât de medicinală şi cât de naturală

Praf de furnica pentru dureri de genunchi. Cu un astfel de tratament m-a socat un prieten foarte increzator in produse naturiste chinezesti pe care le cumpara de la un “furnizor” in care are incredere deoarece si acela merge la biserica. Moda – desi e putin spus – a produselor asa-zis naturiste a cucerit Romania mai ales dupa campaniile TV de denigrare a E-urilor prin care cati-va scriitori au reusit sa castige sume frumoase din vanzarea de carti sau produse care de care mai ciudate. OTV a stabilit trendul cu mult inainte de recenta explozie de emisiuni despre cum trebuie sa mananci si de cat de nocive sunt E-urile. Ca o mica paranteza, mentalul public a ajuns atat de mult sa urasca E-urile incat pentru a le denigra la maxim a nascocit un zvon cum ca nu stiu care cercetatori au descoperit ca oamenii care mor recent nu mai putrezesc din cauza conservantilor din alimentatie. Putini s-au intrebat oare cum sa poata trage cineva o astfel de concluzie, pe cate mii de morti s-au facut studiile, cate mormite au stat cercetatorii aceia ca sa dezgoapa ca sa faca un studiu statistic profesionist din care sa reiese ca intr-adevar, oamenii care au trait recent si au consumat produse cu E-uri multe, nu mai putrezesc. Bineinteles, pentru a avea date de comparatie, trebuie sa presupunem ca cineva a facut statistici si acum 50 de ani si a notat atunci perioada de putrefactie grupat pe varste si pe motiv al decesului (banuiesc ca cine are cancer putrezeste mai repede).

Oricine fiind bolnav viseaza la mediamente miraculoase care sa ii ia boala cu mana. Este ciudat insa ca putini au macar un sambure de incredere in medicina clasica – cu toate neajunsurile ei – incat sa mearga pe o cale batatorita de multi inaintea lor si pe care multi au ajuns unde trebuie, adica la vindecare. Multi prefera sa se rataceasca pe cai laturalnice care duc in prapastie de multe ori, si abia cand nu mai au ce sa faca incearca sa se intoarca pe calea normala: sa mearga la doctor, sa ceara reteta, sa se tina de tratament. Si oricate exemple am avea de astfel de greseli, iluzia “miracolului” pe care trebuie sa il poarte in ele produsele naturiste – pentru ca sunt de la natura, nu? – nu poate fi spulberata usor nici macar dupa ce vedem cate victime a facut acest demon.

Unul dintre cazurile cele mai rasunatoare de oameni care au avut incredere in “medicina alternativa” si au platit cu viata este Steve Jobs. Conform unui cercetatori de la Harvard Medical School, Steve Jobs si-a redus sansa de a supravietui ignorand recomandarile doctorilor de a se opera imediat dupa diagnosticul din Octombrie 2003. Jobs, un budist practicant a luat in schimb medicamente alternative speciale (chinezarii, n.t.) si a tinut diete timp de noua luni inainte de a accepta operatia prin care tumoarea i-a fost extirpata.

Sa spunem lucrurilor pe nume: Jobs a ales sa faca tot felul de tratamente alternative inainte de a opta pentru medicina conventionala. Aceasta a fost bineinteles alegerea lui si a avut tot dreptul sa o faca, dar in aceste circumstantele putem trage cu certitudine concluzia ca optiunea lui Jobs pentru medicina alternativa a dus la o moarte prematura. (sursa)

Iata asadar inca o victima pe altarul “naturii” sau mai bine zis al “naturistelor”. Este paradoxal cum tocmai omul care a inventat PC-ul si care toata viata a lucrat cu tehnologia, sa fie atat de obtuz si atat de sceptic fata de medicina clasica, mai ales avand posibilitatea sa beneficieze de cele mai bune servicii.

Explozia plafarurilor din ultimul timp ar putea sa ne faca sa credem ca lumea este mult mai sanatoasa deoarece increderea in produsele naturiste si in eficacitatea acestora a sporit si prin urmare rezultatele sunt din ce in ce mai bune. Ce este de mirare este ca acei oameni care au mai multa incredere si folosesc aproape in exclusivitate produse naturiste se imbolnavesc mai des si de multe ori sunt nevoiti ca si Jobs sa mearga la doctor cand sunt constransi si cand nu mai exista solutii.

Ma intreb in ce masura sistemul medical din Romania este de vina pentru aceasta mentalitate. Sa contribuie oare dificultatea de a ajunge la un doctor si faimoasa mita cauzele pentru care oamenii arunca cu banii aiurea pe produse naturiste in loc sa ceara reteta si sa mearga la farmacie? Dar oare sanatatea nu merita sa facem acest efort, in ciuda oricaror incoveniente? Iar daca ar fi sa dam vina pe banii, cu siguranta aici produsele naturiste ies in pierdere, deoarece pe langa preturile foarte mari care cresc direct proportional cu factorul de excentricitate pe care il inspira, raportul cost/eficienta al acestora le este total defavorabil.

Nu doresc sa tratez prea mult despre cat de folositoare pot sa fie macar unele naturiste si cum am putea totusi sa le alegem pe cele care trebuie si cum sa le folosim. Personal, ma gandesc ca daca un produs din natura este atat de bun incat trateaza o boala mai eficient decat un medicament, cu siguranta pana acum s-ar fi gasit o firma de medicamente care sa il integreze in produsele lor sau sa gaseasca echivalentul sintetic al acelei substante. Bineinteles ca multi ridica din sprancene numai cand aud “sintetic”. Insa cand te doare maseaua de innebunesti, cred ca daca panadolul e sintetic sau natural este ultimul lucru care te intereseaza.

Un alt lucru pe care nu il inteleg este de ce oamenii nu au incredere in doctori cand le spun ca naturistele sunt apa de ploaie. De ce oare nu ar recomanda doctorii aceste produse daca ele ar fi potrivite? Multi se gandesc ca doctori sunt vanduti firmelor de medicamente si de aceea. Putini se gandesc ca si firmele de produse naturiste ar putea sa ii cumpere pe doctori, dar acestia cumpara in schimb reclama la OTV si prin reviste “naturiste”, fiind mai eficienta aceasta cale de promovare.

Desi in realitate batalia nu este intre medicina alopata si cea naturala, diferentierea aceasta nemaifiind absoluta in ziua de azi, mutle medicamente alopate deja continand componente organice sau echivalente sintetice ale acestora, piata produselor naturiste este inca nesaturata si branding-ul nu conteaza prea mult. Adica cererea este atat de mare incat oricine produce, vinde, ceea este total altfel pe piata medicamentelor. Daca esti producator de naturiste si vrei sa faci bani, este de ajuns sa obtii cateva aprobari minime pentru a lansa un produs nou, pe care bineinteles tu il clasezi ca supliment alimentar desi nestiutorii cred ca cumpara medicament. Producatorii de medicamente trebuie insa sa investeasca sume imense in cercetare, in testari, in laboratoare si apoi in marketing pentru a face fata cu un tavalug de “solutii naturiste” in care lumea are mult mai multa incredere pentru ca OTV si altii care poarta acelasi hram reusesc sa indoctrineze oamenii ca natura vindeca.

Oare cati realizeaza ca a accepta ca natura vindeca este de fapt o idolatrizare a naturii, pe langa absurdul unui astfel de concept. Sanatatea ca si boala sunt fenomene mult prea complexe pentru a le relationa strict de un ceai sau de un extract natural. Chiar daca in unele cazuri este adevarat ca natura vindeca, este o realitatea incontestabila ca medicamentele sintetice, chiar daca oricum multe din ele contin deja extracte din natura, au vindecat mult mai mult.

Iata ce ne invata Biblia despre doctori:

Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul şi de la rege va lua dar. Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înaintea celor mari va fi minunat. Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. […] El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate. Cu acestea tămăduieşte şi ridică durerea. (Sirah cap. 38)

Si de aici dar nu doar de aici intelegem ca daca dorim vindecare trebuie sa ascultam de doctori si sa avem incredere in sfaturile lor. Repulsia fata de medicamentele alopate, doar pe argumentul ca nu ar fi din natura, este absurda, de vreme ce toate sunt din natura si toate sunt zidite din pamant, chiar daca unele cresc direct si altele cresc prin purtarea de grija si conceperea lor de catre oameni. Vedem ca Dumnezeu a dat oamenilor stiinta pentru a realiza medicamente minunate care intr-adevar uneori au efecte miraculoase. Nu vi se pare extraordinar ca atunci cand va doare capul sa luati o pastila si sa va treaca in cinci minute? Nu este acesta un miracol care nu s-ar putea intampla fara binecuvantarea si fara ajutorul lui Dumnezeu? Intr-adevar ar fi extraordinar daca am avea o esenta de nu stiu ce radacina din nu stiu ce arbore care atunci cand ne doare capul sa ne dam cu ea si sa ne traca instant. Am economisi o gramada de bani si nu ar mai fi nevoie sa mergem la farmacie deoarece am avea un dulap cu esente pentru fiecare boala. Insa lucrurile nu stau asa, pentru a dobandi vindecare trebuie sa facem acest pas al increderi si sa mergem pe drumuri umblate, sa alegem solutii care au dat rezultate, care au fost verificate de altii inaintea noastra.

Chiar si in raportarea noastra la credinta, pretindem si incercam sa mergem pe cai batatorite. De aceea suntem ortodocsi si nu neo-protestanti pentru ca suntem foarte sceptici la “neo”. Din pacate, referitor la medicamente nu vedem ce inseamna traditie si ce inseamna nou si alegem prost. Daca am auzit ca strabunicii nostri beau ceai de tei cand erau raciti nu trebuie sa tragem din asta concluzia ca Coldrex este mai putin eficient. Ei nu foloseau Coldrex pentru ca nu aveau nu pentru ca nu ar fi bun. Iar dac bunica inca prefera ceaiul de musetel in detrimentul altui medicament, este pentru ca ea asa s-a obisnuit nu pentru ca medicamentul actual ar fi mai prost ca ceaiul de musetel.

In raspunsul dat fariseilor care Il acuzau ca mananca cu pacatosii, Mantuitorul a raspuns: “Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi.” (Matei 9,12). Ca orice cuvant mentionat in Biblie ca fiind al Mantuitorului, trebuie sa il ascultam, sa il intelegem cat mai adanc dar si sa il luam ca pe o calauza, ca pe un ghid al vietii noastre in momentele in care avem nevoie sau in intrebarile care ne framanta. De folos pentru asta ne sunt bineinteles duhovnicul dar mal ales sfintii parinti care au talcuit si explicat Sfanta Scriptura. Ce inteleg eu din acest verset? Nu doar un raspuns printr-o pilda la acuzatiile fariseilor, ci si o porunca: cei bolnavi sa se tina de doctor.

 

 

Controlul mental vs influenţa demonică

Pentru un ortodox care a citit Patericul, Vietile Sfintilor si alte carti ortodoxe despre lupta cu diavolul, ceea ce i s-a intamplat lui Magnus Olsson este evident: influenta demonica. In ce masura, tehnica moderna folosita de puteri obscure (mai mult sau mai putin) a ajuns la performante similare este mai putin important. Cert este ca nu putem exclude ca prin “consultanta” si “coordonarea” vrajmasului nevazut, vrajmasii vazuti sa poata stapanii altfel de tehnici si sa le foloseasca cu scopul de a controla si manipula oamenii.

Mind Control TI Magnus Olsson Sweden from Henning Witte on Vimeo.

Pentru mai multe detalii, iata blogul lui Magnus: www.mindcontrol.se.

Cum ne putem apara? Cei care au citit cartile de mai sus stiu deja, ceilalti, nu au ce sa faca …

Câteva gânduri despre Constantin cel Mare

Am incercat sa aflu de ce i se spune “cel Mare”. Mi-a starnit interesul cartea Siragul Margaritarului pe care o citesc in prezent si am dorit sa aflu mai mult despre Sfantul Constantin, asa ca m-am aruncat unde mi-a fost mai la indemana: pe wikipedia si pe youtube. Poate ar fi fost util si un acatist si alte carti dar deja sunt impresionat de detaliile pe care le-am aflat deja, pe langa ceea ce stiam deja din “Vietile Sfintilor

Prima impresie ar fi ca Constantin era un om care stia ce vroia. A avut o copilarie grea, a crescut la curtea lui Diocletian, departe de familie, tinut aici ca garantie ca tatal sau va fi fidel acestuia. A cunoscut rautatea acestuia,  a luptat pentru el si s-a daruit ca propriului tata, sperand ca va primi recunoasterea acestuia care insa nu a venit. In momentul in care Diocletian renuntat la conducere din cauza bolii si si-a numit succesorii, Constantin a fost trecut cu vederea desi toata lumea se astepta ca el sa fie unul dintre cei doi augusti. Neavand incotro, Constantin a fugit la tatal sau si a inceput sa isi construiasca calea spre imparatie pas cu pas din nou, luptand cot la cot cu soldatii impotriva barbarilor pentru a le atrage admiratia si fidelitatea. Incet-incet Constantin s-a facut remarcat ca un luptator feroce si conducator militar desavarsit si la momentul oportun a preluat de la tatal sau titlul de Augustus.

Avand in vedere calibrul sau si performantele deja obtinute, Constantin nu ar fi avut nici o problema sa stea cuminte in banca sa, sa conduca si sa intareasca cat mai mult districtul sau fara sa isi asume riscuri inutile. Unii ar fi inclinati sa il judece pe conducatorul Constantin de la vremea luptei sale pentru cucerirea intregului Imperiu Roman prin prisma sfinteniei dobandite ulterior. Este un reflex firesc dar total incorect care denota superficialitatea cu care intelegem ce inseamna sfintenia si cum se cucereste. Viata unui om are o dinamica atat de complexa incat nu o putem intelege nici daca ar fi avut 100 de biografi sa ii scrie fiecare gest pe care il facea. Niciodata nu putem stii ce era in inima si in mintea unui om. Nu putem stii ce l-a manat pe Constantin in lupta: pura dorinta de a cuceri, slava desarta si orgoliul sau  dorinta de a elibera Roma de tiranul Maxentius, de a aduce pace, toleranta si prosperitate – asa cum reusise in Galia pe care a condus-o –  si in locurile care aveau parte de razboaie civile sau atacuri ale barbarilor in permanenta .

Interesant in lupta cu Maxentius mi s-a parut si cum i-a sucit Dumnezeu mintea acestuia sa iese la razboi in intampinarea lui Constantin desi era logic si calculat ca sa il astepte in Roma. Maxentius ascultand insa de “oracol” s-a grabit sa il intampine si a facut victoria lui Constantin mai usor de dobandit. Nu stiu care ar fi fost rezultatul daca Maxentius ar fi asteptat, dar cu siguranta punea riscuri. Iata cum interventia delicata a lui Dumnezeu in istorie poate schimba cursul acesteia. Oare ce s-ar fi intamplat daca Maxentius ar fi asteptat si daca Constantin – care lupta mereu in prima linie – ar fi fost omorat in lupta? Nu e greu de ghicit: Licinius probabil ar fi reusit sa cucereasca Italia si sa preia si districtul lui Constantin si bineinteles crestinii ar fi fost persecutati si nu am mai fi avut nici Constantinopol si nici Imperiul Bizantin. Din aceasta batalie istoria ar fi putut sa arate cu totul altfel. Insa Dumnezeu a avut grija ca sa indrepte balanta in ce parte a fost mai bine pentru Biserica si sa avem nadejde ca Dumnezeu va indrepta si in ziua de azi balanta incotro trebuie si va suci mintile dusmanilor ca sa cada singuri in groapa pe care ne-o sapa.

Un mister pe care cu greu l-am inteles cat de cat este legat de botezul la batranete al lui Constantin. Unii spun ca Constantin s-a botezat la batranete pentru ca sa poata pacatui cat mai mult – fiind nevoit sa mai taie cate un cap din cand in cand avand in vedere meseria sa – pentru ca botezul sa ii stearga astfel pacatele. O parere idioata parerea mea. Ca crestin botezat, ar fi putut face fata mult mai usor ispitelor, ar fi avut ajutor mult mai mare de la Dumnezeu si in primul rand s-ar fi pregatit de moarte din timp, s-ar fi asigurat de orice riscuri – mai ales avand in vedere meseria sa. Nu cred ca Constantin a ramas nebotezat pana in pragul mortii doar ca sa poata sa fie iertat de cat mai multe pacate pe care inevitabil urma sa le faca. Din informatiile pe care le-am aflat, Constantin si-ar fi dorit sa fie botezat la raul Iordan si se pregatea sa ajunga acolo dupa ce avea sa lupte cu persii care ii persecutau pe crestini. Coroborat cu faptul ca la vremea aceea botezul nu se facea la varste fragete, nu se impamantenise inca acest obicei si ca pregatirea catehumenilor era serioasa si cerea efort intens din partea acestora ca sa cunoasca si ca sa inceapa sa traiasca cu adevarat crestineste, putem asadar sa tragem o concluzie: cel mai probabil Constantin a amanat botezul pentru ca nu prezenta o urgenta asa mare cum ni se pare noua acum si pentru ca dorea sa se boteze la Iordan. De altfel, botezul nu era primul pas pe care avea sa il faca Constantin in credinta crestina. Este greu sa intelegem ce experiente trebuie sa fi avut un om de statura sa, caruia i s-a dat sa vada semn de la Dumnezeu in cer si care a primit fara tagada ajutorul lui Dumnezeu in lupte, i-a eliberat pe crestini, a fost alaturi de sfinti precum Sf. Nicolae sau Sf. Ciprian, a stat cu ei la masa, a cerut invatatura si binecuvantare de la ei, a construit biserici nenumarate si purta in corana spini din coroana Mantuitorului. Ca sa intelegem bine, sa ne gandim cum in zilele de azi, unii oameni cu viata sfanta nu doresc sa primeasca preotia tocmai pentru ca nu se considera vrednici de aceasta. Sau unii preoti nu primesc  decoratii si functii inalte tocmai pentru ca nu se considera vredinci de ele. Pr. Cleopa de exemplu, nu a primit sa fie patriarh. Tot asa, probabil nici Sf. Constantin nu se considera vrednic de botez, probabil dorea mai mult timp ca sa se pocaiasca si ca sa devina crestin cu adevarat.

Tot din viata lui Constantin cel  Mare am aflat ca pentru a ajunge sfant nu e nevoie de un mediu linistit, in care sa nu ai ispite si tentatii, in care totul sa mearga frumos si tu sa practici virtutiile fara piedici si sa poti sa spui “Doamne Iisuse Hristoase…”  in liniste in timp ce muncesti. Constantin a ajuns sfant slujind la curtea unui persecutor, taind capete, conducant ostasi in lupta, construind ceea ce azi am numi autostrazi, fiind implicat in negocieri politice complexe, ba chiar casatorindu-si propria sora cu un partener riscant cu care mai tarziu a fost nevoie sa se lupte si chiar sa il execute. Pana la batranete s-a ostenit cu constructia de biserici si s-a implicat direct in fiecare proiect, sprijinind nu doar dezvoltarea Bisericii dar si progresul societatii romane in general prin intarirea granitelor, dezvoltarea infrastructurii, promovarea legii si intarirea drepturilor femeii, ale copilului si ale sclavilor. Sunt nenumarate si impresionante pentru acea vreme toate reformele facute de Constantin, dar merita sa le cunoastem. Enciclopedia Catolica le detaliaza. Iata deci un om care a trait intens, in mijlocul furtunii, a luat taurul de coarne de nenumarate ori, si-a asumat riscuri imense, nu a cautat usurica, a avut principii si s-a tinut de ele. Iar mai presus de toate s-a jertfit. De aceea, probabil a ajuns sfant, pentru ca s-a daruit pe sine in totalitate oamenilor.

Athos – cum ar arăta o ţară ortodoxă adevărată

Cel mai des gând care m-a însoţit pe cărările Athosului, pe lângă uimirea de a trai harul special care este dăruit oricărui creştin care pune piciorul pe acest munte sfânt indiferent de cât de păcătos este, a fost că Athos-ul ne-a fost dat de Dumnezeu pentru ca popoarele să nu aibă răspuns la Judecata neamurilor că nu au putut să transforme ţara în care trăiesc într-o ţară ortodoxă cu adevărat. Monahii de la Athos au reuşit.

Nu ar fi extraordinară o ţară în care:
– oriunde apuci noaptea pe drum, vei găsi găzduire şi masă;
– dacă te prinde poliţia că ţi-a expirat viza, nu te arestează şi nu te consideră terorist, ci doar îti porunceşte să părăseşti ţara cât mai repede, lasându-te însă în pace;
– nu îţi este frică să laşi bagajele nepăzite nicăieri, pentru că nimeni nu fură, sau oricum aproape nimeni;
– nu simţi nevoia să încui uşa de la intrare decât ca să nu ispiteşti pe diavolul să îţi trimită vreun nebun în vitzită ca să te sperie;
– în magazine nu ţi se pare ciudat să găseşti icoane şi mir lângă raftul de bere;
– asteptând autobuzul, te poţi aştepta să primeşti de pomană o sticlă de Coca-Cola de la un călugăr tocmai când îţi arde gâtul şi ai rămas fără bani?

Nu ştiu în ce măsură Athosul păstrează esenţa Imperiului Bizantin. Multora aşa ne place să credem şi nădăjduim poate că prin cine ştie ce minuni, Dumnezeu să intervină în istorie şi să ne dăruiască ceea ce noi nu putem face. Dincolo de aspectul exterior şi de rostul său care este de a fi o flacără a ortodoxiei aprinsă neîncetat, Athosul este în primul rând un loc unde timpul curge altfel. Am fost 5 zile şi m-am întors ca şi cum ar fi trecut o lună. Timpul curge lin, la fel ca şi rugăciunea care se face mult mai uşor şi nu cred că doar statutul meu de pelerin şi de om al muncii aflat departe de grijile de zi cu zi mi-au dat această impresie. Nu cred nici că doar ruptura de societate prin lipsa internetului, a televiziunii, a ziarelor sau a altor componente ale societăţii moderne explică în totalitate această percepţie. Poate că explicaţia ar fi că Athosul este de fapt locul unde timpul curge normal, iar in restul lumii nebunia a luat locul normalului şi de aceea trăim într-un perpetuum “nu am timp”.

Ne-ar fi util să aflăm secretul atât al trecerii timpului dar mai ales al fericirii şi al bucuriei care este caracteristică locuitorilor acestei ţări şi care atrage ca un magnet mii şi mii de pelerini care fac eforturi mari să ajungă aici şi nu se dau înapoi de la cele mai grele condiţii pentru a putea vedea comorile Athosului şi pentru a pătrunde cât mai adânc şi cât mai des misterele care învăluie acest munte sfânt.

Personal, deşi nu am fost prima dată, acum am trăit altfel întâlnirea cu Athosul, mult mai puternic ca prima dată şi sper cu consecinţe cât mai persistente pentru felul cum voi trăi de acum înainte. Elementul esenţial care diferenţiază Athosul de orice altă ţară este orientarea: Athosul este orientat către Hristos în timp ce restul lumii este orientată către om (în cel mai fericit caz), către individ (omul ca parte din grup, nu ca persoană) sau către nicăieri cum mai sunt unele ţări aflate de izbelişte cum e şi cazul României, denumită adeseori cu bun motiv Absurdistan – ţara unde nimic nu are sens, toate sunt aiurea.

Dacă în orice ţară ştirile zilei şi preocupările guvernanţilor sunt legate de PIB, de performanţele economiei, de salarii sau de inflaţie, la Athos breaking news-ul este mereu acelaşi: slujba şi rugăciunea. Abia apoi urmează organizarea, primirea oaspeţilor, grădinăritul, curăţenia etc. Văzusem înaintre într-un documentar scholastic despre Athos cum crainicul comenta programul călugărilor: viaţa la Athos se împarte în 3 părţi: 8 ore rugăciune, 8 ore muncă şi 8 ore somn. Pe cât de simplistă pare această aparent naivă afirmaţie – deoarece bineînţeles că nimeni nu stă să calculeze câte ore ce face şi bineînţeles că trebuie să ne rugăm şi când muncim şi că unora 8 ore nu ne sunt de ajuns pe când altora 7 le sunt prea multe – pare un mic punct de pornire în a descifra cum de reuşesc athoniţii să fie “invidiaţi” şi admiraţi de toţi ortodocşii de prin alte locuri pentru performanţele lor duhovniceşti. Este adevărat că slujbele sunt lungi, deşi sunt lungi mai ales pentru leneşi şi pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu programul.

Rugăciunea, ascultarea şi osteneala pentru a plini toate poruncile şi pentru a trăi cât mai conform Evangheliei par cheile “succesului” athoniţilor. Atât de simplu dar totuşi atât de greu. Toate sunt însă gândite să ajute mohahul şi pelerinul să ducă lupta cea bună: slujbele se fac începând de la 4-5 dimineaţa pentru a nu prinde căldura. După slujbă, toţi la masă, pentru că urmează câteva ore de muncă. Masa: cu tihnă, ascultând cuvânt de folos citit de un frate care se “sacrifică” şi eventual ascultând şi un cuvânt al stareţului. Pe lângă măsline şi alte bunătăţi, de la masa de dimineaţă în unele locuri nu lipseşte vinul. Cam greu să bei vin la ora 7-8, dar un mic pahar după osteneala slujbei pare o mare binecuvântare pentru oasele slăbănogite ale călugărilor care par ca nişte scheleţi ambulanţi care însă rareori se îmbolnăvesc.

În pofida unor idei preconcepute, athoniţii nu exagerează nici cu munca nici cu alte osteneli peste măsură. Altfel, nu ar părea aşa de fericiţi şi relaxaţi cum se arată. Robia muncii imbecilizatoare şi chinuitoare este apanajul unei societăţii îndrăcite în care prin muncă omul este împiedicat să se mai gândească la Dumnezeu, este ţinut departe de rugăciune şi de relaţionarea cu semenii. Prin disciplină, ordine, ascultare şi binecuvântarea lui Dumnezeu, rezultatele sunt de mult ori mai bune pentru cei care urmează programul 8/8/8, chiar în plan material, ca să nu vorbim de cel duhovnicesc: ce folos are omul care aleargă neîncetat pentru pâine uitând de rostul său pe pământ.

Dacă rezerva unei ţări este ţinută la Banca Naţionala în seifuri bine păzite şi constă în bancnote şi în aur, averea mănăstirilor athonite costă în sfinte moaşte, icoane făcătoare de minuni şi alte obiecte vechi de valori inestimabile. În reportajul 60 Minutes al CBS, este povestit cum în Al Doilea Război Mondial, nemţii vroiau să fure oarece icoane şi alte bunuri şi s-au apucat să le catalogheze mai întâi. Au catalogat la ele până când ruşii au cam început să îi bată pe nemţi şi nu au mai apucat să ia nimic. Iată deci un răspuns pentru cei care au “rezerve” şi nu ştiu în ce să le investească: în sfinţenie.

Athosul ar trebui să ne dea de gândit şi pentru că:
– deşi mănăstirile au bani, se feresc să asfalteze prea mult drumurile pentru ca pelerinii să aibă măcar o mică constrângere şi cei care sunt prea comozi şi nu au evlavie sinceră ci doar curiozitate sau alte interese să se gândească serios data viitoare dacă chiar doresc să mai pătimească pe drumurile pline de gropi ale Athosului;
– construirea de hoteluri este văzută ca semn al sfârşitului lumii; când se va face primul hotel, probabil multi călugări vor părăsi muntele, aşa cum s-a întâmplat şi la Meteore;
– viaţă merge înainte şi fără televizor, ba chiar merge foarte bine;
– multe mănăstiri nu consideră electricitatea ca vitală deşi pe holuri şi la baie noaptea au aprins un bec; totuşi, călugări spală hainele în lighean iar în dormitoare nu sunt becuri ci lămpi de gaz;
– post or ne-post, pelerinii sunt primiţi cu un pahar de uzo, rahat şi apă;
– ignorarea unei simple ectenii – cea care îl pomeneşte pe Bartolomeu – a fost de ajuns pentru a produce război între celelalte mănăstiri şi schismatici; unitatea în cuget este mai mult decât mandatorie pentru convieţuirea în acelaşi loc, este o condiţie sine qua non;

Ar mai fi multe de zis despre Athos, am spus doar o vorbă-două pentru a aprinde pofta celor care pot să meargă şi încă nu au facut-o. În final, aş mai spune doar că cei care mai spun că România este Grădina Maicii Domnului cred că ia numele Maicii Domnului în deşert. Athosul merită cu adevărat această numire, iar cei care nu cred, să meargă să vadă.

Marea Lavra

Cristelniţa de la Marea Lavră

Cuvios într-o peşteră

1 13 14 15 16 17 22