Este infarctul staretului Efrem un semn de la Dumnezeu?

Staretul Efrem al manastirii atonite Vatopedi a facut infarct tocmai cand a aterizat la Kiev si inainte de slujba pentru intronarea noului mitropolit al noii bisericii ortodoxe a Ucrainei – Epifanie DUMENKO. Ultima stire pe care am gasit-o eu (din 2 februarie) este ca staretul este inca la spital in Kiev si a fost vizitat de Epifanie dupa slujba de “intronare”.

Inevitabil, nu putem sa nu privim un astfel de eveniment ca un semn si sa ne punem intrebarea: este aceasta noua biserica madular din trupul lui Hristos sau este inca o plasa intinsa de dusmanul Bisericii unui popor rastignit care s-a lasat adulmecat de promisiuni si miraje si a luat-o pe o cale periculoasa si fara speranta.

Gurile rele (rusii) spun ca Bartolomeu ar fi dat ultimatum staretului Efrem ca si staretului unei alte manastiri atonice (Xenofont) pentru a participa la slujba. Asta s-a intampla dupa ce chinonita atonita (adunarea tuturor manastirilor) a decis ca sa nu participe la aceasta slujba si sa nu trimita pe nimeni – inca o sfidare a lui Bartolomeu (patriarhul Constantinopolelui sub care se afla si Athos-ul).

De altfel, raporturile athonitilor cu Bartolomeu nu au fost niciodata mai proaste. Insa atonitii au invatat sa stea deoparte si sa nu faca tulburare (prea mare). Este cumva uimitor cum atonitii reusesc sa il pomeneasca in continuare pe Bartolomeu dar sa nu puna un deget la “misiunea” acestuia de sapat la radacina bisericii si de parjolit tot ce misca in fata sa.

Se cuvine aici o mica paranteza. Multi ortodocsi privesc la Athos cand au dileme si asta vine din faptul ca Athosul a ramas inca un loc neatins (total) de duhurile lumii de astazi, unde sute de calugari se roaga, s-au rugat si unde mii si zeci de mii de oameni vin in fiecare an ca sa se roage. Ne gandim deci ca nu poate Dumnezeu sa nu trimita putina lumina intr-un loc inspre care oamenii isi indreapta privirea. Dumnezeu este cumva obligat sa tina in picioare Athosul, chiar daca atonitii nu ar fi vrednici, deoarece oamenii isi pun nadejrea in Athos si cauta raspunsuri. Evident ca in realitate influenta Athosului este mai mult una boema, poetica – putini crestini ia seama la invataturile parintilor de acolo si isi schimba in mod real viata. Putini crestini sunt cei care dupa un pelerinaj la Athos isi schimba viata. Insa asta nu e vina Athosului, ci e vina omului modern, care nu mai poate tine arpinsa flacara credintei si care nu isi poate schimba viata.

Din aceasta asteptare, evident ca se nasc si mari dezamagiri atunci cand unele pozitionari ale Athosului nu sunt pe asteptarile noastre. Mai ales extremistii care cred ca le stiu pe toate si cei care nu accepta ca pot sa existe alte pozitii decat ale lor sunt foarte afectati atunci cand atonitii nu renunta la pomenirea lui Bartolomeu dupa ce Bartolomeu mai face cate-o boacana traznita.

Bineinteles ca e gresit si total ineficient sa iti storci creierii care e adevarul in chestiunea ucraineana si mai ales noi, cei de jos, ar fi bine sa asteptam si sa vedem roadele acestei “schisme” pentru a ne putea declara cu fermitate. Intr-adevar, semnalele actuale sunt cumva clare, in sensul ca felul cum s-a facut aceasta rupere este unul dramatic. Daca lucrurile nu se schimba, peste 1000 de ani se va numi Marea Schisma Ortodoxa de la Kiev care il va avea ca autor pe Bartolomeu si care a impartit lumea ortodoxa in doua. Evident ca nu pot sa existe baltiri si treceri cu vederea cum au fost pana acum in alte chestiuni (“Marele Sinod din Creta” ar fi unul). Dar iata retrospectiv putem vedea si roadele acelui “Mare Sinod” in care rusii au fost ignorati: ruperea intre Constantinopol si Moscova.

Cine doreste rupere, dezbinare, razboi, certuri, neintelegeri – mai ales intre frati? Diavolul! Cine este mai vinovat in razboiul de fata? Rusii sau Bartolomeu si acolitii lui? Greu de spus, de aceea putem pleca de la premiza ca si aia si aia. In primul rand, celor care zic ca Bartolomeu s-a pupat mai mult cu papistasii si ca este destul de compromis, le putem spune ca si rusii s-au pupat destul cu papa si chiar prea mult cu Putin. Intelegem ca intr-o dictatura Biserica nu are ce sa faca si ierarhii trebuie sa faca politica ca sa nu mai darame stapanitorul bisericile cum au facut-o comunistii. Dar cand mai marii Bisericii intra prea mult in pat cu politicienii, incep desfranarile si Dumnezeu da drumul la o pacoste cum a fost ciuma rosie care a cernut graul de neghina timp de o suta de ani.

Daca infractul a fost semn de la Dumnezeu, probabil ca primul care o stie este staretul Efrem si vom vedea ce va spune zilele urmatoare. Deocamdata a raspus binevoitor si l-a felicitat pe noul mitropolit Epifanie al schismaticilor, cel putin in fata aparatului fotografic. Poate ca Dumnezeu l-a pazit pe Efrem, pentru dragostea pe care o are pentru el, sa participe la acea slujba care poate nu a fost una binecuvantata ci doar o adunatura de schismatici. Staretul Efrem era bolnav, a mai avut accidente vasculare si chiar o operatie pe inima. Ori dupa un zbor cu avionul, exista riscul de infarct. Nu cred zvonurilor cu ultimatumul dat de Bartolomeu – nu cred ca ar avea curajul sa dea ultimatumuri, mai ales unor personalitati ca Efrem, care este iubit de intreaga Grecie.

Intorcandu-ne la problema schismei din Ucraina, as pune doua intrebari: cum se face si cui ii foloseste.

Cum se face – orice lucru e bun, daca e facut bine. In traducere eclesiologica, daca noua biserica s-ar fi facut in pace cu acordul sau macar cu pregatirea rusilor, cu stabilirea dinainte a felului cum se va face aceasta rupere etc, puteam spune ca e de la Dumnezeu. As aminti aici cuvantul patriarhului Ioan al Antiohiei: “noi nu spunem ca aceasta schisma este doar politica, dar se pare ca mai multi actori politici si altii care sunt in spatele acestei probleme, par sa participe la ea” (sursa). Deci, unde s-a vazut ca sa isi bage diavolul codita si sa puna umarul (putin zis) la lucrarea lui Dumnezeu? In cazul de fata, nu doar de pus umarul a fost vorba ci chiar de infipt sula in coaste unor “actori” ca sa miste treaba inainte. Evident ca americanii, obsedati de razboiul “asimetric” dus de rusi, dupa ceva stoarceri de creieri si investiii in experti, s-au gandit sa le dea si ei o lovitura acolo unde ii doare, mai precis in “autoritate”. Iar autoritatea Rusiei, in perceptia americanilor, sta in Biserica Ortodoxa. De ce se duce soldatul rus la lupta? Pentru dolari, ca americanii? Pentru o pensie babana si asigurari medicale in clinici medicale de top? Nici vorba! Rusii care au luptat in Donetsk sau in Siria doar pe motive religioase (si pe putine ruble pentru vodca) i-au uimit pe americani care cu greu mai pot sa faca recrutari chiar si cu salariile bine platite ale soldatilor americani. Autoritatea si puterea simbolica a Bisericii Ortodoxe sunt un ghimpe in incercarea Imperiului de ingenuncheare a lui Putin si a statului rus.

Intr-adevar, Dumnezeu da ploaie si soare si peste cei buni si peste cei rai. S-a nimerit ca acum, Biserica Ortodoxa Rusa sa fie sub aceeasi umbrela cu tinta Imperiului – Putin & KGB si prin urmare, americanii lovesc in ce considera ei veriga slaba. Diavolul nu a putut sa nu puna si el umarul si sa se foloseasca pe ici pe colo de cate-un fraier. Ucrainieni puteau sa aiba biserica lor si altfel, si altcandva si in pace. Sau cel putin, asa imi doresc eu sa cred. Nu exclud, in final, ca poate altfel nu se putea si ca poate nasterea aceste biserici doar asa se poate face, cu mari tulburari, cu influente si cu manipulari politice si poate chiar si cu un viitor razboi. Dar daca e asa, ma gandesc ca Dumnezeu l-ar fi intarit pe Efrem ca sa ii mangaie si sa ii sprijine pe ucrainieni, care chiar ar fi avut nevoie sa fie sprijiniti, caci cu americani cu tot, Bartolomeu nu se poate salva nici macar pe el, dupa cum vedem ca turcii incep sa stranga usa si pe crestinii din Turcia si cu toate politicianismele si ecumenismele lui, Bartolomeu nu a reusit sa salveze Patriarhia de Constantinopol, oricat de optimist ar fi el. Sa speram ca la vremuri mai grele, Bartolomeu nu o sa faca compromisuri si mai mari, in ceea ce priveste dragostea lui “frateasca” cu papistasii. Caci la chemarea lui, sunt unii turbati si pe la noi care merg ca vitele cu capul inainte jos fara sa se uite pe unde merg (sa ma ierte vitele pentru comparatie, ca ele merg totusi pe drumul pe care il cunosc si pe care au mai fost).

VIZITA PAPEI la Catedrala Mântuirii Neamului va dăuna grav mântuirii neamului

Initial ma gandeam sa zic in titlu in loc de “va dauna grav” cu “va duce la iad” dar imi dau seama ca indiferent de ce fac papa si cu Daniel, mai exista o infima minoritate de ortodocsi care chiar daca toata BOR oficiala va merge al iad, vor reusi sa se salveze. Din pacate, mantuirea pe meleaguri mioritice devine din ce in ce mai dificila. Poporul este deja spalat pe creier, condus prin telecomanda si prin retele sociale, manat ca oile prin mall-uri, cei competenti batjocoriti si terfeliti in toate felurile, goniti afara si injurati de lepre si de paraziti, clerul – o armata de soldati slabi si neputinciosi, captivi intre o masa de credinciosi bleaga, neputincioasa, fara nici cea mai infima trezvie si fara discernamant si o ierarhie pe masura credinciosilor: lumeasca in deplinatate si cu minime dorinte si mai degraba nostalgii duhovnicesti, care doreste sa conduca turma in pace cat mai mare, fara niciun stres de la puterea lumeasca, ba poate chiar cu onoruri, praznice si aprecieri din partea stapanitorilor lumii – de unde si slugarnicia si frica de a lupta impotriva moravurilor conducatorilor tarii.

Asa se intampla necazurile si raul: cate-un pic, pic pic. Necazurile vin in trepte, pentru ca Dumnezeu ne da timp sa ne pocaim si sa ne trezim. Din pacate, poporul roman nu a facut-o si acum urmeaza cernerea finala.

Acum 9 ani, cand s-a lansat ideea construirii catedralei pe credit, imi manifestam temerea ca diavolul nu va pierde ocazia ca sa foloseasca o asemenea ocazie si un asemenea loc ca sa isi bata joc de ortodocsi prin intinarea unui loc pe care multi naivi si-l doreau si si-l sperau ca va fi “de mantuire a neamului”, tocmai prin capul lor in lume, adica papa. Iata citatul:

“Nu ştiu de ce, dar un fior amar mă trece numai când îmi imaginez pe papa stând alături de patriarh în faţa altarului şi binecuvântând mulţimile de credincioşi “de toate cultele”. Parcă şi văd televiziunile transmiţând în direct din magistrala catedrală, în premieră “mondială”, prima împreună-slujire a papei cu un patriarh ortodox. Vi se pare grotesc scenariul? Probabil lucruri şi mai grave ne aşteaptă.”

MÂNTUIREA NEAMULUI PE CREDIT

La 10 ani de la acest articol, aceasta temere a mea se va intampla. Sunt la fel de speriat ca oricare altul de previziunile mele sumbre care speram sa fie doar expresia unei viziunii pesimiste si sceptice care ma caracterizeaza in general si nu .. altceva. Fereasca-Dumnezeu ca sa mai fie si alte articole pe tematica “dupa cum spuneam”, sincer m-am cam saturat si eu. Binecuvantata este ignoranta spune englezul, din pacate nu toti am primit aceasta binecuvantare. Ce bine ar fi sa nu ne pese, ce bine ar fi sa nu stim, sa nu fim afectati si sa traim linistiti si fara griji de astea, doar cu grijile noastre.

Dar oare, chiar e bine sa bagam capul in nisip si sa nu ne ingrijim de mantuirea noastra, a familiei noastre, a prietenilor nostri, a poporului nostru?

Prima data cand am auzit stirea ca Papa va veni la catedrala m-am gandit ca e o pastila aruncata aiurea de revista Q unde a aparut prima data informatia, stiut fiind cui apartine aceasta revista. Televiziunile au preluat toate stirea si asteptam o infirmare a BOR legata de spurcarea catedralei de catre papa. In schimb, ce aflam?

Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului probabil în data de 31 mai, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, precizând că publicul va avea acces la eveniment. Papa Francisc şi Patriarhul Daniel vor rosti rugăciuni şi cuvântări.

Mediafax

Nu stiu daca are rost sa mai enumar acum citate de la sfintii parinti despre erezia papistasa sau despre anatemizarea rugaciunii impreuna cu ereticii. Voi aminti doar un verset din Biblie: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3, 10)

Chiar si pentru un ecumenist ca Daniel, rugaciunea cu ereticii a fost pana mai recent un “faux pas”. De altfel, cu ocazia impartasirii la catolici a nevrednicului de pomenire fost-episcop Nicolae de la Banat, cand trebuia dat afara si anatemizat, pentru ca sinodul nostru stie mai bine ca Sfintii Parinti de la Sfintele Sinoade s-au facut ca nu au regulament si prin urmare nu au ce sa ii faca, deci au luat ei o hotarare pentru … “pastrarea credintei” prin care au “interzis” impartasirea la eretici (ca si cum pana atunci aceasta ar fi fost permisa) si de asemenea rugaciunile cu ereticii! Deci, in ce fel vor face papa cu Daniel rugaciune, daca pana si prin hotararile lor, sinodalii nostri au interzis astfel de caderi si nelegiuri, chiar daca ele erau oricum date anatemei de sfintii parinti? Este cumva si Daniel un papa care se poate absolvi singur de orice porunca si orice pacat, cum face papa? Este Daniel asemenea papei inlocuitorul lui Hristos pe pamant care poate schimba chiar si Biblia, chiar si cele 10 porunci? Care poate da dezlegare chiar si lui Satan?

Sunt o mie de motive de ce papa nu are ce cauta in Catedrala Mantuirii Neamului si din orice punct de vedere am privi, prezenta lui acolo va avea un singur scop: sa pecetluiasca caderea ierarhiei BOR din har si sa arate tuturor celor care mai avea indoilei ca turma mica din Biblie nu este o metafora, nu este un cuvant deloc nesemnificativ, ne-actual (ca sa zicem asa) ci turma mica se refera chiar la noi ortodocsii romani. Si nu doar turma mica sunt cuvinte de interes pentru adevaratii ortodocsi in zilele acestea ci si poarta cea stramta.Poarta cea stramta versus mega-usile mega-catedralei, turma mica versus multimile de oi neganditoare si inselate.

Se pune firesc intrebarea in primul rand CE CAUTA PAPA IN ROMANIA? Inainte de aceasta prima intrebare, eu mi-as pune intrebarea de ce se tot plimba papa prin lume si nu are stare? Si putem merge chiar putin mai departe: ce-i cu papa Ratzinger? De ce si-a dat demisia daca il vedem sanatos bine la 91 de ani, la 6 ani de la surprinzatoarea (si rar intalnita) rocada prin care sub pretextul ca este bolnav si ca nu mai are mult de trait (cel putin asta a fost principala varianta oficiala), Ratzinger s-a dat la o parte ca sa vina Francisc. Nu vreau sa intru in teorii conspirationiste si sa arunc noroi asupra Bisericii Catolice pentru ca exista mii de alte site-uri si bloguri care fac asta. Personal insa sunt foarte intrigat si curios cu privire la Banca Vaticanului deoarece foate multi sefi ai acestei banci si chiar cardinali care erau responsabili pentru “facut curatenie” sau “pastrat ordine” in ea au fost … sinucisi. Repet, nu ma intereseaza teoriile conspirationiste pentru ca caderea Bisericii Catolice este deja recunoscuta chiar si de catolici care o parasesc cu milioanele acolo unde lucrarea diavolului a fost desavarsita si numele lui Hristos a fost batjocorit indeajuns.

Insa diavolul se foloseste de papa si de Biserica Catolica in continuare, pentru ca in ciuda adevarului si realitatilor incontestabile iesite la suprafata in vest, in unele tari majoritar ortodoxe situatia este alta: poporul care se mai declara macar ortodox are o afinitate uimitoare si total inexplicabila fata de catolicism si de papa. Si prin urmare, daca i se deschide poarta, lupul intra repede la oi si vine sa le viziteze pentru ca mai tarziu sa isi trimita toata haita sa le sfasie. Nu doar prozelitismul este explicatia neobositelor vizite papale in tari cu putini credinciosi catolici dar cu multi potentiali creduli si gata-sa-fie-pecetluiti naivi care se lasa fermecati de jovialismul acestui agent de marketing si cad in plasa masinariei de promovare a papismului care il prezinta pe papa ca un mare lider reformator, deschis, prietenos, comunicativ etc.

De aceea vine papa la noi: pentru ca ierarhia BOR sa fie testata daca este fidela fata de Noua Ordine Mondiala si stapanii sai din umbra. Cu aceasta ocazie, toate vocile reactionare – inclusiv subsemnatul – vor fi caracterizati ca habotnici, incuiati, inchistati, extremisti sau, varianta mai soft, “traditionalisti”. Mirenii ca mirenii, dar de data aceasta, curatenia in randul clerului si a monahismului “reactionar” va fi desavarsita.

De altfel, un alt test picat de BOR a fost alinierea alaturi de Bartolomeu in privinta Ucrainei si impotriva Moscovei. Pe urmele razboiului duhovnicesc si pe linia de front unde se traseaza aceasta, vine in urma si razboiul economic, social si chiar cel armat. Voi inceta insa din aceast moment sa mai fac predictii la viitor. Mi-e teama sa le recitesc cand va fi cazul …

Diavolul răcnește ca un leu

Ce se putea întâmpla mai rău după toate relele din politica noastră: hoție, prostie, corupție, incompetență, minciună și toate celelalte? Păi, distrugerea Bisericii Ortodoxe. Asta se mai putea întâmpla.

Cred că din start e de înțeles că o biserică fără tineri este una moartă. Tot din start cred că nu e greu să afirmăm că principalii visători și luptători împotriva corupției și cei care doresc să schimbe lucrurile, să aibă parte de un viitor mai bun în țara în care s-au născut, sunt tinerii.

Nu au experiența care să le arate că schimbarea este o utopie și că maimuța filosof nu se face și din păcate au și ceva energie în plus care trebuie cumva consumată. Cei mai fără îndrumare de calitate, care nu au obiective individuale și o misiune personală își îndreaptă o bună felie din energia “revoluționară” în proiecte “mari” cum ar fi lupta împotriva corupției.

Tinerii, în România de azi, nu sunt deloc mădular al Bisericii Ortodoxe. Nu au cum, pentru că nici părinți lor nu au fost. Chiar dacă au fost duși la biserică, vârsta și confuzia vremurilor i-a rupt. Nu e ușor să fii tânăr în Biserică în ziua de astăzi. Fiind necopți, deci având încă potențial de trezvie, nu putem trece nici la extrema cealaltă să îi considerăm total pierduți. Nu au făcut încă îndeajuns de multe păcate și nu au apucat să se murdărească prea mult încât să considerăm că nu mai sunt speranțe pentru ei. Cum putem, de exemplu, considera ateii după o anumită vârstă. Să trăiești 30 de ani și să nu îți pese că există Dumnezeu, este de neînțeles. Să trăiești 40 și să ajungi la concluzia că nu există, arată prostia ta. Majoritatea însă se încadrează la cei care știu că există Dumnezeu dar nu le pasă. Aceștia sunt … cam pierduți.

Afinitatea către un set de valori pozitive (să le zicem idei) și mai ales către un grup cât mai bine conturat care are o misiune cât mai nobilă cu o finalitate potențială cât mai spectaculoasă este o tentație puternică pentru orice tânăr dar nu numai: tot omul care nu are un caracter puternic și un set de valori propriu bine definit, toți cei care nu au un simț de orientare în viață cât mai experimentat și un discernământ cât mai precaut se lasă cu ușurintă pradă sindromului numit spirit de turmă.

Există o idee gresită în mentalul colectiv mioritic că spiritul de turmă ar fi cel mai specific creștinilor. Din interior privind, din păcate nu prea există acest spirit de turmă în sensul că există nenumărate fragmentări și nenumărate grupări. Problema este însă că atunci când o grupare, fie ea cât de mică din rândul ortodocșilor face o greșală, diavolul exploatează prilejul și arată cu degetul înspre toată Biserica. De exemplu, dacă unii ortodocși au afinități la anumite conspirații, toți sunt conspiraționiști. Dacă unii sar în sus împotriva vaccinurilor, toți sunt trecuți la grămadă în rândul tehno-fobilor care se sperie de orice nouă invenție sau progres.

Această situație este o grijă permanentă a ierarhilor care din păcate au dat în exterma cealaltă: nu prea permit dialogul și confruntările de idei cu privire la problemele contemporane și promovează o militărie (mai puțin în domeniul canoanelor, care sunt din ce in ce mai flexibile) tocmai pentru a nu produce “sminteală”. Măcar dacă ar fi grija de sminteală, căci mai degrabă este o grijă exagerată față de imagine – perpetua obsesie și nelipsitul complex de inferioritate de care nu ne putem lepăda.

Din păcate grija de imagine nu e prea luată în calcul când vine vorba de relațiile cu politicul. Relația cu politicul a ierarhiei BOR are două repere: banii și învățământul religios. Fără banii de la primării sau de la guvern, probabil construcția de biserici s-ar opri. Fără protocoalele cu guvernul, de asemenea învățământul religios ar fi în pericol și de asemenea să nu uităm posturile plătite de la buget. Pentru a obține acestea, ierarhii s-au cam ferit însă de-a lungul timpului să arate cu degetul înspre politicieni. Dar nu doar că s-au ferit să înfiereze păcatul conducătorilor, așa cum făceau Sf. Ioan Botezătorul sau Sf. Ioan Gură de Aur, ci sub tentația unor beneficii, unii ierarhi și membrii ai ierarhiei, s-au cam întinat și eu cu dulceața apartenenței la clasa “celor aleși”.  Aș exemplifica aici argumentul cu care se lăuda un lider PSD din nordul Moldovei la alegerile de acum ceva vreme, că “popii o să voteze cu noi că le-am angajat nevestele la primării” – sau ceva de genul.

Cea mai mare capcană pentru BOR este ca tinerii să o bage în aceeași oală cu PSD-ul.  Cu greu BOR-ul a ieșit din stigmata compromisurilor făcute în perioada comunistă. A fost nevoie de sute de cărți, conferințe și documentare cu martirii din închisorile comuniste pentru a șterge umbrele trecutului. 

Singura posibilitate pentru BOR de a ieși din capcana în care a fost aruncată de Dragnea este să acuze corupția, să anatemizeze pe corupți, să acuze hoția, să îndemne la cinste și la muncă, să fie un far călăuzitor pentru toată țărăminea ținută și ea captivă de armata de tovarăși împărțitori de ajutoare sociale și mai ales să nu mai tolereze căsătoriile de a 2-a, a 3-a si a 7-a oară ale politicienilor.

Iată cum o mică omisiune și o părelnică iconomie față de această cădere a permis să se ajungă la situația jalnică în care soarta țării să fie decisă de doi desfrânați care își trag o nevastă nouă, mai tânără cu 30 de ani decât ei, cam la o frecvență de 5-6 ani. Nu că tovareșele din politica noastră ar fi mai familiste, unele măritându-se pentru bani cu diverși baroni sau când n-au avut parte de baroni, lăsându-și bărbații pentru colegi de combinații din partid.

Viața de familie și conduita morală trebuie să fie din ce în ce mai importante pentru români și preoții trebuie să învețe cât mai mult oamenii, mai ales pe cei mai ușor manipulabili să se uite la ce viață de familie au candidații și să nu mai voteze toți curvarii și desfrânații. E greu să știi care om e credincios și care e bun pentru a fi ales. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar sunt onești sau sunt iubitori de țară. Pot să fie oameni care nu sunt credincioși dar au orgoliul să facă ceva bun pentru a rămâne în istorie. E greu de vâzut care merită votat și e prostie să consideri credincios un politician doar că vine de 2-3 ori la slujbe și atunci pe la final și doar de fațadă. 

Însă presa de scandal ne ajută chiar fără să vrem să aflăm care politician trăiește neînsurat, care divorțează pentru a-și lua nevastă mai tânără pe care o vrăjește cu bani și fasoane, care chefuiește în post, care își cumpără la plozi bolizi sau îi lasă să calce legea pentru a le plăti ulterior avocați scumpi și a-i spălăcii prin combinații și influențe la judecători. Viața de familie sănătoasă este doar un criteriu, dar este unul sigur, fără riscuri. Așa cum este și raportarea la homosexuali sau la avort, care sunt chestiuni extrem de importante în SUA, de exemplu. Experiența americană ne arată că deși majoritatea politicienilor mint și una e ce spun înainte de alegeri, alta e ce spun și ce fac după alegeri, balanța puterii este de multe ori înclinată de acrivia și perseverența cu care creștinii se arată interesați cu privire la opțiunile politicienilor cu privire la avort sau homosexualitate, înainte de a le da votul.

Din pacate, la noi pensia bate toate chestiunile de interes (issues le zic americanii) . Adică dacă PSD dă pensii mari, liderii PSD pot să fie orice: hoți, desfrânați etc. Aici trebuie să lucreze preoții, ierarhia și adevărata unitate ortodoxă în plan social se va realiza când ortodocșii își vor alinia votul cu aceste orientări ale politicienilor și nu cu stafiile și spaimele lor conspiraționiste.

Sinodul Reformatilor – un model pentru ortodoxie?

Pentru ortodocsii care au urmarit cu atentie declaratiile ierarhilor participanti la Sinodul din Creta de anul trecut as dori sa atrag atentia asupra unui amanunt interesant dar trecut cu vederea deoarece problemele au fost atat de mari si grave incat acest mic amanunt a ramas prea putin analizat si discutat: permanentizarea sinoadelor. Adica, multi ierarhi au declarat si multe opinii din partea filosinodalilor emise pe canalele oficioase au sustinut ideea ca sinodul din Creta va continua, ca bisericile participante se vor mai intalni si in viitor pentru a discuta noi probleme si pentru a “pastra legatura”, pentru a “construi unitatea” etc.

Exista doua variante cu privire la sublinierea acestui amanunt – nou in sine pentru ortodocsi obisnuiti cu cele 7 mari si Sfinte Sinoade nu cu aggiornamente periodice, fie ele si cu decizii “minore” si doar “fara a atinge credinta” precum pretind filosinodalii.

Prima varianta ar fi ca aceasta ar fi fost intentia organizatorilor si la discutiile purtate s-a indus ideea permenantizarii. Nu chiar toti ierarhii au fost insa atenti, de vreme ce PS Macarie in blanda si timida luare de opinie cum ca hotararile nu prea au fost bune si prezinta unele probleme, sublinia ca ar fi util un nou sinod care sa aduca clarificari.

O a doua varianta ar fi ca nu exista niciun plan si nici nu s-a discutat nimic despre un nou sinod, ba chiar lipsa reprezentantilor majoritatii (ca numar) a ortodocsilor din Creta, a cam taiat avantul sinodal pe viitor si orice speranta de unificare sub umbrela lui Bartolomeu & Co. a ortodoxiei este desarta. Mesajul cu privire la alte sinoade a fost pur si simplu fum si abur (zgomot) sau o strategie de a diminua din intensitate rezistenta la schimbare prin iluzoria speranta a unui viitor sinod in care ar fi participat si rusii si ceilalti si in care abaterile ar fi fost corectate. Na-ti-o franta ca ti-o dreg la anu’, altfel spus.

Dorinta impunerii unei permanentizari si normalizari a sinoadelor ortodoxe este un vis mai vechi al dracilor. Cate pseudo-sinoade nu avem in istorie? Insa sa vedem putin unde s-a ajuns in ramurile frante ale crestinismului care au fost dominate de spiritul innoirii si al modificarilor dese, actualizate si la zi. Biserica Reformata isi trage numele tocmai de la spiritul de schimbare. In locul lui Hristos au pus “Reforma”. Ei nu se mai numesc crestini, ci reformati. Hristos este un asterisc, un amanunt discutat din cand in cand.

Reformatii au parte de sinoade anuale, au un comitet permanent care le organizeaza, se intalnesc anual, in fiecare luna Iunie si sinodul este foarte bine organizat. Are 192 delegati: un preot (minister), un batran (elder), un diacon si un secretar din fiecare “biserica” regionala (clase le zic ei – o clasa este formata din “bisericile” dintr-o regiune). Sinodul ia decizii cu privire la credinta, chestiuni liturgice, imnuri, principii de slujire si perspective morale / etice. In fiecare an, deciziile luate sunt publicate si facute cunoscute credinciosilor.

Iata de exemplu, un extract cu o hotarare “sinodala” din 2016:

4. Synod asks that congregations invite, as much as possible, the presence and involvement of same-sex attracted members when dealing with matters that affect the lives and discipleship of same-sex attracted members within the CRCNA (Sursa)

Ca ortodox si ca roman, desi cunosc limba engleza, imi este aproape imposibil sa inteleg ceva din aceste hotarari, chiar din sumarul lor (puteti gasi sumarul agendei si a hotararilor pe ultimii ani aici). Am incercat sa urmaresc si o discutie a unor pastori participanti la un astfel de sinod:

O buna parte, discutia se invarte in jurul pensiilor pastorilor, semn ca pensiile sunt o chestiune fierbinte pe toate meridianele si la toate credintele.

Acesta este visul unor inovatori: ca si noi sa avem asemenea sinoade. Imaginati-va cate calatorii de facut o sa fie pentru profesorii si expertii in “sinodalitate” si cate joburi stabile s-ar crea daca obiceiul initiat in Creta s-ar impamanteni in ortodoxie. Anul trecut in Creta, anul urmator la Istambul sau Antalya, la anul in alta parte – sunt sigur ca multora le-ar surade ideea.

Nu mai zic de cati profesori universitari ar avea noi materiale pentru cursurile de ecumenism si de reporterii care poate s-au cam plictisit de citate din sfintii parinti si predici de-ale Sf. Ioan Gura de Aur si vor sa mai trateze si subiecte noi si interesante, ancorate in realitatile contemporane cum ar fi de exemplu rapoartarea ortodoxiei in ansamblu la noul val de migratie: ce sa facem, cum sa facem, ce sa zicem etc.

Atributele jertfirii

Răsfoim in DEX:

  • JÉRTFĂ, jertfe, s. f. 1. (În unele ritualuri religioase) Ceea ce se aducea ca dar divinității (mai ales vietăți sacrificate pe altar); ofrandă. ♦ Fig. Victimă. ◊ Expr. A cădea jertfă = a fi sacrificat; a muri. 2. Sacrificiu, jertfire. 3. (Pop.) Prisos, belșug (de bucate, vin etc.) Din sl. žrŭtyva.
  • JERTFÍRE s. f. Acțiunea de a (se) jertfi. – V. jertfi.
  • JERTFÍRE s. v. sacrificiu.
  • A SE JERTFÍ mă ~ésc intranz. A manifesta abnegație; a se devota fără rezerve; a se sacrifica. /Din jertfă
  • JERTFÍ vb. 1. v. sacrifica. 2. a-și da, a-și sacrifica. (Și-a ~ viața pe câmpul de luptă.) 3. a (se) sacrifica. (S-a ~ pentru binele omenirii.)
  • SACRIFÍCIU, sacrificii, s. n. 1. Renunțare voluntară la ceva (prețios sau considerat ca atare) pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva; jertfă. ♦ Jertfire de sine (din devotament, din abnegație). ◊ Echipă de sacrificiu = grup de oameni care înfruntă o mare primejdie ca să îndeplinească o misiune, o datorie. 2. Ofrandă rituală adusă unei divinități, în cadrul căreia se jertfește o ființă; jertfă. – Din fr. sacrifice, lat. sacrificium.

În ciuda referintei la sacrificiu, jertfa este mai mult decat sacrificiul. Jertfa este totala. Imi pot sacrifica o mana, imi pot sacrifica sanatatea, dar nu imi pot jertfi o mana. Asta tine de limba si interesant cum de am ajuns aici. As atrage atentia ca jertfa este din slavona pe cand sacrificiul din franceza.

Jerftirea este oportuna, adica are loc la timpul potrivit. Este adevarat ca asa cum exista un om potrivit pentru un loc potrivit, fiecare timp are nevoie de omul lui. Timpul caderii in care ne aflam inca de la Adam nu duce lipsa de oportunitati de jertfire pentru cei care se ridica la inaltimea timpului.

Jertfirea este discreta. Altfel este bravare sau teatru. Cea mai mica umbra de mandrie, anuleaza jertfa si o transforma in altceva. De exemplu, eu inca am dileme daca Socrate s-a jertfit sau a bravat cand dandui-se oportunitatea sa scape de moarte plecand din cetate, el a ales sa nu plece.

Jertfirea este tainica. Nimeni nu o poate intelege pentru ca numai cel care trece prin ea o poate cunoaste, ii stie deplin rosturile si efectele. Crestinilor insa li se da sansa sa cunoasca roadele jertfel hristice prin imitatie, desi pentru fiecare in parte jertfa se manifesta diferit, cuiele dor altfel. Jertfirea mai este tainica deoarece este irationala. Mintea rationala nu o intelege, oricat ai calcula, jertfirea nu are sens. Pentru ratiune, jerfirea este o anomalie, de aceea evreii nu au inteles-o, deoarece pentru ei legea divina era mai multa matematica: 10 porunci divine, o mie de legi ale lui Moise, atatia pasi maxim sa faci duminica, etc.

Jertfa este culmea unui urcus. Nu ma pot jertfi dintr-o data, oricata predispozitie si buna intentie as avea. Jertfa este un proces indelungat, este un munte construit caramida cu caramida, incet si greoi, cu atentie si cu pricepere, fiecare pas mai greu ca cel dinainte. Cel mai greu este cand am facut o bucata de zid, dar constructor netrebnic fiind, precum un copil care se joaca, nu am pus fundatia care trebuie sau am construit gresit si ceea ce eu credeam statornic se prabuseste si trebuie sa incep de la zero. De aceea este nevoie de invatatori si este bine sa imitam si sa ne uitam in jur pentru a nu ne consuma efortul aiurea. Jertfa suprema are loc cand aripile nu mai poti fi oprite sa zboare, gravitatia nu le mai poate tine pe pamant.

Jertfa este scopul maxim pe care il poate atinge omul. Exista specificitate, nu oricine isi da viata pe campul de lupta aparand tara, pe ogor cultivand pamantul pentru a avea ce sa dea de mancare la copii, in spital tratand bolnavii etc. Fiecare om are o cruce aparte prin felul cum ni se arata, desi durerea este aceeasi la toti. Insa oricat de mult bine ar face un om, oricata inteligenta ar dobandi, oricate rezultate ar dobandi in orice domeniu, cantitatea si calitatea vietii traite se masoara doar prin gradul jertfei, prin numarul caramizilor de jertfa construite intr-o viata. Vedem asta si din nefericirea unor oameni care au atins performante extraordinare dar este evident pentru toti ca nu sunt impliniti: oameni bogati, mari artisti, politicieni care decid soartele popoarelor etc. Viata neexaminata nu merita traita, spunea Socrate. Ce a vrut el de fapt sa spuna – din ce am inteles eu – este ca nu merita sa traim ca animalele, ca de-aia avem cap.

Spălatul picioarelor: mai la modă decât Sinodiconul Ortodoxiei

Spălatul picioarelor in catedrale a invadat televiziunile si feisbuk-ul mai ceva ca iepurasul. Pentru televiziuni este ceva inedit si interesant. Doua-trei secunde cu filmarea, un scurt interviu cu cei carora li s-au spalat picioarele si ce au simtit ei, doua-trei secunde cu un fragment din predica si gata stirea de religie pe ziua de azi. Maine aratam ouale rosii.

Am ras pe sub mustati cand am vazut un ierarh care a spalat picioarele la niste copii vorbind despre smerenie, mai ales cunoscand o istorioara cu acel ierarh povestita pe surse si care are a face cu niste mobila noua cumparata anticipat in expectativa mutarii intr-o treapta superioara care din lucrarea lui Dumnezeu nu s-a mai intamplat. Ramanand cu mobila si pierzand pe neasteptate, respectivul ierarh nu s-a comportat tocmai crestineste cu suporterii opozantului, dar ajunge cu dezvaluirile. Evident ca exista uscaturi si in Biserica si nu trebuie sa le cautam prea mult. Nu trebuie nici sa ne smintim ca acestea exista si nici sa ne facem ca ele nu exista.

Nu putem insa sa nu observam cum unii au o ravna foarte mare in a face ceea ce nu e musai sau este oarecum superficial, in timp ce a face ceea ce trebuie devine din ce in ce mai periculos. Bunaoara ma refer la slujba numita Sinodiconul Ortodoxiei care conform traditiei trebuia citita in Duminica Ortodoxiei din Postul Mare in toate bisericile ortodoxe. Insa pentru ca unele fragmente din aceasta slujba nu sunt corect politice si ar exista un risc minim de presiune sau atentionare din partea cezarului sau mai degraba a unor mici cezarei, Sinodiconul nu doar ca nu se mai citeste ci e chiar interzis pe alocuri, fiind extrem de rare bisericile in care se mai citeste: manastiri cu preoti batrani si care sunt dispusi sa isi asume riscurile certarii din partea ierarhului pentru ca se pare ca porunca interzicerii Sinodiconului ca si schimbarea cartilor de slujba vine “de sus de tot”.

Nu ar fi rau daca traditia s-ar pastra in intregime. Nu doar ca nu ar fi rau, dar chiar este musai ca traditia sa fie pastrata. Spalatul picioarelor este o traditie care se practica in manastiri unde cel mai mare spala picioarele celor mai mici, ierarhic. Adica staretul spala picioarele unor frati sau calugari, vietuitori in manastire. Practicarea unei traditii doar ca show sau ca ritual estetic este un pacat pentru ca sustrage gestului tocmai semnificatia distorsionand mesajul si rostul acelei lucrari. Ma mir cum de la aceste evenimente se gasesc si televiziunile pregatite sa filmeze, sa faca poze etc. Ma mir si ca exista credinciosi care propaga aceste fotografii si se lasa antrenati intr-un ciclu defectuos al unui pietism bolnavicios.

Daca spalarea picioarelor se face undeva, aceasta trebuie sa il priveasca pe staret (care se smereste), pe ucenicii carora le sunt spalate picioarelor (care vad dragostea staretului, chiar daca intr-un act liturgic) si poate si pe cei care participa la slujba, rememorand momentul si amintindu-si ca si ei trebuie sa faca la el. Ar fi bine daca televiziunea ajuta la propagarea acestui mesaj, ca in crestinism Dumnezeu slujeste oamenilor si fiecare om este dator sa slujeasca celorlalti. Insa smerenia si televiziunea traiesc in universuri paralele, de aceea cei care se preocupa de smerenie trebuie sa fuga de camerele de luat vederi ca de dracul nu sa dea telefoane la repoteri ca sa vina sa ii vada pe ei cum spala picioarele la copii.

 

Dialogul cu ereticii – sau despre parintii nerozi care-si invata copiii sa vorbeasca cu strainii

Canoanenele nu sunt un set matematic de reguli. Nu sunt macar nici un set de legi care sa acopere toate problemele si sa constituie coloana vertebrala a sistemului “juridic”. Canoanele sunt coloana vertebrala a ortodoxiei in sensul ca daca unul este frant, precum o vertebra, daca este deplasata, afecteaza nu doar toata statura si functionarea coloanei vertebrale dar pune probleme la intregul organism. Si mai clar spus, canoanele sunt intr-un fel precum suflarea de viata a omului, fara de care trupul bisericii ar fi mort si cu a caror umbrire sau indoire, intreg trupul blegeste si mintea o ia in laturi.

Lipsa de precizie sau mai bine zis de precizie matematica nu vine insa din altceva decat din imposibilitatea ca ceea ce constituie canoanele sa poata fi transcris in reguli care sa fie aceleasi pentru toti si peste tot. Exista o componenta de “taina” a canoanelor si aplicarea lor corecta nu se poate face logic, omeneste, fara indrumarea si conlucrarea daca nu luminarea directa a Sfantului Duh. Precum pedagogia nu este o stiinta precisa, dar totusi este o stiinta si chiar una importanta, asemenea canoanele sunt o stiinta adresata mai ales parintilor bisericii care sa ii ajute sa isi creasca copiii cum trebuie. Un parinte bun are nevoie si de stiinta pedagogiei, si de o stare sufleteasca potrivita dar nu strica nici studiul, nici flexibilitatea si invoatia intr-un anumit cadru si mai ales nici experienta.

Desi pedagogia nu este deloc un set de reguli clare, precise care sa ofere unui parinte o directie de urmat in orice situatie, acel parinte care stie pedagogie, cu discernamant, cu ceva experienta va putea sa gaseasca o solutie si un modus operandi la orice problema, oricat de complexa ar fi ea.

Desi pedagogia nu ofera un raspuns clar la toate intrebarile si nu exista un manual cu raspunsuri pentru toate situatiile si desi sunt scoli diferite de pedagogie si lucrurile pot sa difere de la o scoala la alta, cu siguranta un pedagog intreg la minte nu va face niciodata greseli fatale cum ar fi sa ii permita copilului sa vorbeasca cu strainii.

Bunaoara, intr-o scoala sau manual de pedagogie poate vom gasi recomandarea ca parintele sa invete copilul sa nu vorbeasca cu straini astfel: “sa nu vorbesti cu strainii, pentru ca poate o sa te fure si o sa te vanda la tigani si apoi tiganii o sa te duca la cersit in tari straine”.

O alta scoala pedagogica (poate mai elevata) poate avea o alta metoda: “sa nu vorbesti cu strainii deoarece in lume exista oameni rai care vor sa te insele si nu stim niciodata daca un strain este om rau sau om bun”.

Cu greu insa vom gasi o scoala pedagogica sau un maestru pedagog care sa recomande: lasati copiii sa vorbeasca cu strainii caci asa vor ajunge sa se descurce singuri in viata si isi vor elimina toate inhibitiile.

Cu toate acestea, in ortodoxie, exista “inovatori” care ignorand toate canoanele recomanda copiilor: nu doar sa vorbiti cu ereticii, dar sa va si rugati cu ei si sa faceti lucrare impreuna cu ei: conferinte, studii, actiuni etc. Dumnezeu ne vrea una. Dumnezeu vrea si ca orice strain sa se comporte cu orice copil la fel ca un parinte si cu toate acestea, realitatea este ca  … mai bine invatam copiii sa se fereasca de straini.

Desi avem clar in Biblie porunca Sf. Apostol Pavel: cu omul eretic dupa intaia si a doua mustrare sa te rupi (Tit 3:10), la nivelul inalt al ierarhiei BOR (dar nu doar BOR) lucrurile se vad altfel: cum sa nu dialogam cu ereticii? Cum sa ii intoarcem la credinta dreapta daca nu le explicam in ce credem noi si daca nu ne facem binevoitori catre ei, participand la conferinte si intalniri ale CMB, trimitand studentii nostri teologi care vor fii viitori episcopi si chiar patriarhi sa studieze la facultatile lor, etc? Cum poti sa ii convertesti pe eretici daca nu discuti cu ei? Prin urmare, avem o intreaga materie de studiu: ecumenismul care se ocupa de “convertirea ereticilor” prin vorbirea cu ei, rugaciuni, conferinte, studii impreuna, actiuni comune etc. “Pentru ca toti sa fie una”, nu-i asa? Ce mai conteaza ca vorbim cu ereticii nu doar a treia si a patra oara ci vorbim cu ei mai mult decat cu ai nostri …

Evident ca nici macar atat nu se vede de fapt la varful ierarhiei BOR, pentru ca macar daca i-ar vedea pe protestanti, catolici si altii ca eretici ar fi deja o jumatate de pas catre iesirea din inselare. Ierarhii nostri insa nici macar nu ii vad ca eretici pe eretici. Cum ii vad ei pe protestanti si catolici, ne intrebam? Cu greu putem intra in boala unui bolnav si cu greu putem ghici ce e in mintea unui nebun. Insa, dupa cum se exprima, acesti eretici ar fi de fapt un fel de … frati de-ai nostri mai mici, un fel de … mici sau poate temporari schismatici si nici macar schismatici ca oricum nici cu astia nu avem voie sa ne rugam impreuna si totusi unii ierarhi ortodocsi ar participa la o misa catolica fara probleme si Bartolomeu de la Constantinopol chiar o face.

Dar daca inselarea lor este atat de mare incat nici nu mai recunosc ca in ziua asta mai exista eretici – deoarece daca ar recunoate si ar calca voit porunca Sf. Pavel impreuna cu alte canoane ar fi chiar strigator la cer -, ne-am putea pune intrebarea, cum de nu se gandesc la consecintele acestei atitudini? Niciun parinte normal, chiar daca o actiune a lui nu i s-ar parea gresita, daca acea atitudine ar expune copilul la probleme, ar evita-o. De exemplu, un parinte, fiind adult este nevoit si poate sa vorbeasca cu strainii. Insa incearca sa evite ca acest obicei sa fie replicat de copil.

Chiar daca ereticii nu ar mai exista si protestantii, neoprotestantii, catolicii si mormonii sunt de fapt doar niste frati intru Hristos care sunt pe cale sa alfe ortodoxia (in urma participarii noastre salvatoare la CMB si a trimiterii de stundeti la studii), cum de nu se gandesc acesti ierarhi ca daca toti credinciosii ar vorbii cu strainii, ei ar ramane fara copii?

1 2 3 4 22