Are BNR frâne cât să nu alunecăm în prăpastie?

“BNR pune frana pe curs” – titra breaking news-ul unei televiziuni azi in timp ce Isarescu tinea conferinta. Deja caderea leului este un breaking news desi a cazut doar 2% de la inceputul anului. In timp ce toata lumea ridica din ocheane si se mira cum de pietele fac exact pe invers cum ne asteptam, leul la bursa se invarte in jurul a 4,43.

Spun ca era de asteptat ca leul sa se intareasca cu ocazia unui nou guvern deoarece teoretic s-a detensionat situatia, teoretic o data cu schimbarea, riscul tarii noastre scade, deci si moneda ar fi fost logic sa se intareasca, mai ales ca euro se afla el insusi in criza, asadar cat de penibil sa fim ca tara incat in timp de euro este in criza iar la noi situatia politica se detensioneaza, leul sa pice dramatic. Ce s-a intamplat?

Pe scurt, ce sa se intample? Ponta a anuntat mariri de salarii si de pensii. Pai cum sa nu explodeze euro daca noi suntem datori vanduti, avem CDS-urile  cele mai slabe din Europa, deficitul este care este, pana si balanta de comert s-a prostit din nou, semn ca fie exportam mai putin, fie cumparam mai mult. Nu are cum in conditiile astea ca cursul sa nu explodeze si parerea mea este ca de data asta franele BNR-ului nu vor fi de ajuns si e posibil ca Mugurel sa intre si in buzunarul Ministerului de Finante ca sa incerce sa rezolve pe moment problema.

Toata lumea se intreaba care este nivelul real al leului, unde s-ar duce el ca sa reflecte realitatea. Orice propteli in economie, de la mentinerea cursului prin tranzactiile “cenusii” ale BNR-ului pana la programe gen “prima casa”, “rabla” sau investitii aiuristice guvernamentale, toate adauga greutate pe valoarea banului romanesc care este cea care este. Si mai ales daca am anuntat ca desi se destrama euro noi tot vrem sa aderam la el in 2015, realitatea ne va lovi drept in fata mai devreme decat mai tarziu.

Era bine ca aceasa devalorizare sa se fi intamplat cat mai devreme: toata lumea incearca sa isi dea jos cu moneda pentru ca sa stimuleze exportul. Este evident ca pe piata mondiala, batalia pentru clienti este atat de dura in vremurile de depresie economica actuala incat cursul este unul dintre putinele mijloace pe care facatorii de politici le au la indemana ca sa stimuleze dezvoltarea productiei locale. Iar cine produce, are bani, se dezvolta are sanse sa iese din criza. Cine insa doar se crediteaza si cu banii primiti de la FMI, cumpara in pierdere euro de pe piata ca sa tina leul puternic ca sa putem sa importam in continuare plasme si produse agricole mai ieftine ca la noi evident ca nu are sanse sa supravietuiasca economic. Vinovat pentru asta s-a facut in primul rand Isarescu deoarece nu s-a priceput (sau nu a vrut) sa puna bancile la punct cum a facut Orban la unguri. Iar in timp ce noi randem ca prostii de unguri, ca tot ii acuza europeni, ei fac afaceri de miliarde cu chinezii si au inca salarii duble ca noi.

Partea nasoala este insa ca trezirea la realitate abia a inceput. Rezolvarea crizei in Romania abia acum incepe, prin explozia cursului. O sa urmeze apoi taierile bugetare, caci statul nu o sa mai aiba de unde sa se imprumute si cu ce sa garanteze, o sa urmeze apoi vanzarile pe nimic ale resurselor nationale (MRU nu degeaba ajunsese la asta), o sa vina din nou o cadere crunta a consumului, inca un val masiv de somaj (si somajul trebuie sa ajunga la cifre reale, adica cam 15-20%) si abia apoi revenirea economica, cand dupa toate socurile si toate foametea care o vom face, vom incepe sa producem si sa producem ieftin (pentru straini) si bun (caci altfel nu vor cumpara).

Sa speram insa ca intre timp, o sa mai ramana cativa profesionisti si prin Romania, sa nu fuga toti prin alte locuri.

1 Mai nemuncitoresc

Ca orice cârcotaş de serviciu nu puteam să nu mi se facă greaţă deja de cătă lume sărbătoreşte 1 mai muncitoresc. Nu că nu m-aş bucura că lumea se distrează: e cald, a căzut guvernul şi vin alegerile, deci probabil măriri de salarii la bugetari, vine vara, deci tineretul trebuie să facă “încălzirea” pentru chefuri etc.

Pe de o parte mă bucur: străzile sunt mai goale, chefangiii sunt plecaţi, până şi supermarketurile sunt mai goale, după spike-ul de plecare. Recunosc că şi eu ma simt special oarecum 1 mai în fiecare an, prin bucuria liniştii şi păcii care cuprinde oraşul prin plecarea a tot românul la grătarul corespunzător sau la ieşirea “în natură” la bere.

Nu putem nega că românii ştiu să petreacă şi să se simtă bine, indiferent de condiţiile societății și starea economiei. Chiar şi în dictatura comunistă când foametea era problema zilei, micii nu erau lipsiţi cu prilejul “praznicului” muncitorilor, chiar daca nu totdeauna carnea era din oaie și/sau vacă și/sau porc.

Sunt însă câteva întrebări pe care le-aş supune atenţiei şi care mă mir că nimeni nu si le pune desi mie mi se par foart importante si deloc prea ascunse sau prea complexe: sunt lucruri minime, de minim bun simt zic eu care ar trebui sa faca ceva valva in societatea civila si sa nasca oarece dezbateri, dar iata ca nu se intampla asa.

Bunaoara, mai intai, mi se pare paradoxal ca se sarbatoreste o zi a muncii prin doua zile de odihna. Pe langa faptul ca este absurd ca sa sarbatoresti o zi a muncii chiar si printr-o singura zi de odihna, sa sarbatoresti prin doua zile este chiar culmea ironiei. De cand ne-am trezit in democratie si satui de atata munca parca, incet-incet s-a incetatenit in Romania un obicei foarte pacatos si foarte pagubos totodata: lipirea zilelor de odihna. Deci, se nimereste sa fie 1 mai martea sau anul nou miercurea. Pai s-a cam zis cu saptamana de munca la romani: daca tot avem liber marti, de ce sa nu luam si luni si daca tot e miercuri revelionul, ce sa ne mai chinuim, hai sa incepem munca tocmai luni ca tot s-a nimerit asa.

Pai se cam nimereste asa destul de des, asta e problema, ca asa e calendarul. Iar daca o zi anume s-a ajuns sa se dea libera, e de la sine inteles ca nu are legatura cu cand anume cade: martea, joia sau duminica. Cand cade, atunci sa se sarbatoreasca, iar ce e inainte sau dupa, ce legatura are? Daca nu am ajuns la concluzia ca si 30 aprilie trebuie sa fie liber, asa cum din pacate la noi romanii s-a incetatenit ca si 2 ianuarie trebuie sa fie liber, ca sa ne trezim din mahmureala, inseamna ca ar fi bine totusi pe 30 de aprilie sa muncim, ca la urma urmei noi chiar iubim munca, ba chiar o sarbatorim, ba chiar in ziua urmatoare.

Cu siguranta la inceput, cu ideea asta de a ne lua liber mai multe zile la rand, ca “recumperam” noi candva in viitor, s-au gasit mai ales cei din domeniul bugetar. Cine stie ce secretar de stat s-a gandit el ca ar fi bine sa de liber la supusii sai mai multe zile, ca pica bine la alegeri si iata ca incet-incet s-a ajuns ca pana si in mediul privat unde zgarcenia patronilor mai tinea cat de cat lucrurile in struna sa nu se mai poata munci deoarece oricum serviciile care tin de stat nu prea mai functioneaza in zilele astea si de exemplu, oricum un magazin nu prea mai are clienti deoarece o scoala e inchisa, sau o firma care face mentenanta la aparatura medicala dintr-un spital degeaba isi trimite angajatii la treaba ca nu prea e nimeni pe la spital sa le deschida la anumite laboratoare sau cabinete unde se gasesc aparatele stricate. Si precum cancerul se raspandeste in organism, tot asa si aceasta patima a nemuncii cuprinde toata societatea.

Una dintre alte intrebari ale mele legate de sarbatorirea zilei muncii este de ce sarbatoresc aceasta zi si cei care nu muncesc, cum ar fi somerii, pensionarii, elevii si studentii, politicienii, etc. Ce drept au ei sa sarbatoreasca? Si sa nu imi dea cineva raspunsuri de genul “pai si ei muncesc, cum sa nu munceasca …”. Ce mi-as mai dori sa muncesc si eu acum cum “munceam” in studentie. Doua-trei nopti pe semestru nu incetam din munca ca sa trec examenele si daca vroiam si bursa, mai trebuia sa mai pierd ceva timp si pe la cursuri. Asa munca mai zic si eu, o sarbatoare cvasi-perpetua. Dar ma rog, nu elevii si studentii au vina ca sarbatoresc, ca ei oricum trag chefuri cu orice ocazie ca sa … nu piarda clipa si ca sa … traiasca momentul. Chiar student fiind, uneori imi dadeam seama ca unii colegi ai mei se distrau ca si cum pentru ei facultatea era singura lor sansa de a trai o bruma de fericire si ca si cum ar fi stiut ca o crunta plafonare si plictiseala urmeaza sa ii inghita cand vor termina facultatea, prin urmare nici un chef nu trebuia sarit. La multi s-a dovedit chiar asa, acreala in viata lor i-a inghitit imediat dupa ce s-au “imbatat” cu desfatarile studentiei. Deci, daca la stundenti mai e de inteles sa sarbatoreasca 1 mai prin chefuri, ce treaba au somerii si pensionarii cu aceasta sarbatoare? Dar pensionarii, probabil in afara de micii haliti de la vreun candidat la viitoarele alegeri, nu cred ca se vor distra prea mult anul asta, poate doar in amintirea vremurilor de alta data, pe care majoritatea le regreta. Dar somerii? Someri sarbatorind 1 mai, mi se pare chiar strigator la cer!

As mai avea cateva intrebari legate de 1 mai, dar nu cred ca voi afla raspuns la ele asa ca ma opresc aici. As mai trece totusi la o alta problema: productivitatea muncii in Romania.

Stiu ca romanului nu ii place sa ii spui ca nu munceste nici bine si nici mult, desi unul dintre sloganurile care au stat la baza formarii statului roman european post-revolutionar a fost “noi muncim, nu gandim”. Cu toate acestea, in toate statisticile care cuprind in titlu “munca”, romanii se afla pe ultimul loc. Sa luam un exemplu: “produsul intern brut per ora muncita”. Intr-un clasament din 2009 pe baza acestui indicator, clasament in care au fost luate in considerate doar o parte din tarile lumii cat de cat dezvoltate, Romania se afla pe locul 38 (din 39). Norocul nostru cu bulgarii care poarta lanterna rosie mai tot timpul. Iar valoric, o ora muncita de un roman in 2009 a valorat 15.3 US$ in comparatie cu 25.3 US$ ora muncita de ungur sau 34.8 US$ de grec sau 65.1 US$ cat costa lalelele culese de un olandez intr-o ora. (Sursa: wikipedia)

De obicei, prima reactie cand se discuta un asemenea clasament este urmatoarea: “da, dar si salariile sunt altele”. Da, zic eu, salariile sunt altele tocmai pentru ca si productia este alta, iar daca productia ar fi mai buna decat salariile, de 1 Mai, muncitorii romani ar fi la mitinguri, manifestatii de protest si batai cu jandarmii cum fac nemtii, nu la mici si la bere. Faptul ca romanul abia asteapa 1 mai ca sa isi ia o minivacanta de aproape o saptamana dovedeste ca este multumit de banii pe care ii primeste si prin urmare nu are ce sa protesteze, nici macar in ziua care s-a consacrat ca sarbatoare a muncii tocmai prin protestele muncitorilor care erau nemultumiti de cat primeau pentru cat munceau si prin urmare nu s-au dus la mici si bere ca sa protesteze ci la miting.

Să nu ne mirăm aşadar de ce suntem pe ultimul loc în Europa la toţi indicatorii şi de ce acei români care totuşi iubesc munca şi vor mai mult de la viaţa fac tot posibilul ca să fugă în afară pentru că aici mentalitatea este … altfel, după cum ne place tuturor să spunem “codat” şi să evităm să folosim cuvântul care trebuie. Ne este ruşine să spunem că avem o mentalitate bolnavă, deşi asta gândim şi asta subînţelegem când comparăm munca românului cu munca străinului.

Ar mai fi multă filosofie de discutat despre români şi munca lor, cum ar fi faimoasa strategie “hei-rup” din care s-a născut miticul personaj al timpurilor noastre numit Dorel. Teoria mea este că Dorel s-a născut tocmai din mustrarea de conştiinţă a celuilalt ipostas al românului care se manifestă zilele astea, adică mâncătorul de bere şi mici. Dar despre Dorel, poate altă-dată.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE:

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Adrian Vasilescu are nevoie de o pensie

Adrian Vasilescu, zis si panadolul anti-criza [1], oficial prezentat ca consilier al guvernatorului BNR, dar in realitate un junior in echipa de marketing propagandistic a BNR-ului a mai dat din nou cu nuca in perete. Pe aceeasi linie de sloganuri macro-economice subtiri si prefabricate in scolile de gandire al monetarismului keynesian, Vasilescu a declarat (conform Bursa): Ţara noastră are nevoie de ceva consum ca să-şi poată relua creşterea economică.

Ideea (geniala, nu?) nu este noua desi e proasta. Dar mai ales in contextul actual in care se afla Romania este tragic ca un personaj cu o asemenea functie si cu un asemenea rol, dar mai ales un personaj caruia ziarele dintr-un motiv cu totul necunoscut ii preia orice vorba, asadar mai ales acum aceasta idee este sinucigasa.

Cum sa crestem consumul cand oricum consumam cu mult peste ceea ce producem, suntem inglobati in datorii si cutitul nemilos al saraciei incepe sa taie din necesitatile de baza pentru trai, cum ar fi hrana si sanatatea.

Oare nu este la mintea cocosului ca daca nu ai bani, chiar nu trebuie sa consumi, ci sa economisesti. Daca ai datorii, nu e logic ca trebuie sa le platesti decat sa faci altele si mai mari pana cand iti ia banca casa sau te taie camatarii? Daca tu nu produci nimic, nu e logic ca mai bine ai face foamea ca sa te trezesti din lancezeala decat sa consumi?

Ce vrea sa spuna dl. Vasilescu? In limbaj ne-economic, indemnul lui Vasilescu de a spori consumul, suna ca un indemn de a porni impreuna, cat mai urgent catre mall ca sa consumam si prin urmare sa … reluam cresterea economica.

Chiar daca ar fi sa analizam la nivelul macroeconomiei, numai un ignorant al situatiei Romaniei ar putea sa faca o asemenea recomandare. In paranteza fiind spus, macroeconomia este oricum o utopie, singurul fapt pentru care aceasta “stiinta” exista este ignoranta celorlalti oameni de stiinta care ocupandu-se cu lucruri serioase, nu au rabdarea sa puna cateva intrebari macroeconomistilor, cum ar fi de exemplu: “voi ati prezis vreodata ceva cum trebuie” sau “voi ati avut vreodata vreun rezultat in politicile voastre” sau “voi de ce va ziceti stiinta daca nici un experiment de-al vostru nu da aceleasi rezultate”?

As intelege sa recomande Vasilescu consumul chinezilor, care au bani foarte multi si nu stiu ce sa mai faca cu ei, dar chinezii oricum consuma din ce in ce mai mult pentru ca au de unde. As intelege sa recomande mai ales japonezilor care prefera sa moara de foame singuri in casa decat sa acceada la programele sociale ale guvernului.

Cum deci sa crestem consumul intr-o tara care traieste deja pe datorie, produce foarte putin si are acces la credit foarte limitat si la costuri foarte mari? Este usor sa dai declaratii bombastice, dar trebuie sa le si acoperi cu rationamente, mai ales daca tu esti cel care il consiliaza pe Isarescu. Pai ne mai miram de ce este activitatea BNR-ului atat de fatidica pentru economia romaneasca, Banca Nationala nefiind decat o bratul de forta al politicii corupte romanesti?

Nu ar fi logic ca intr-o tara indatorata pana la gat, intr-o tara in care oamenii abia mai platesc creditele iar productivitatea muncii este si-asa slabita, ar fi bine ca sa reducem consumul nu sa marim consumul? Pe ce lume traieste Vasilescu daca nu a vazut ca atunci cand in anii nebuniei a crecut consumul (prin mila bancherilor care ne-au imprumutat), dupa el a venit prapadul, deoarece consumul nu a adus cu sine o dezvoltare economica solida, ci doar a facut ca tot romanul sa alerge dupa credite sa isi ia case si masini? Ce sa mai zicem de stat unde tunurile s-au dat cu nemiluita, de la autostrazi de zece ori mai scumpe, la terenuri de fotbal pentru copiii taranilor? Nu a vazut Vasilescu cate a adus cu el consumul de care zice el ca ne va scoate din criza?

Este adevarat ca Vasilescu a mai adaugat: “acest consum nu trebuie să fie unul care să stimuleze producţia altor ţări, aşa cum s-a întâmplat în trecut“. Hopa, pai ce facem domnule Vasilescu, ne intoarcem la comunism? Deci, cand am avut consum, de am stimulat productia altor tari, da? Acum de ce nu am face-o la fel? Care au fost cauzele care au dus la asta si ce s-a schimbat intre timp? Propuneti sa ne intoarcem la comunism,  sa avem o economie reglata de stat? Pentru ca altfel, daca ar fi sa crestem consumul, nu vad cum am putea sa nu mai stimulam productia altor state ci stimulam productia interna. Sau poate i-a venit mintea la cap lui Isarescu si o sa lase euro sa se duca unde ii e locul?

Ca sa nu mai amintesc, ca orice am consuma, noi nu producem atat de mult pentru a putea satisface cererea interna. Efectiv aceasta este o realitate: noi importam mare parte din ceea ce consumam, chiar si produse agricole pe care am fi in stare sa le producem local. Economia romaneasca inca este atat de ineficienta, incat nu putem sa producem la preturi mai mici ca altii. Si cum fiind parte din UE, circulatia marfurilor este libera, nu exista taxe vamale, evident ca cine produce mai ieftin si mai bun, va reusi sa vanda. Romanii vor cumpara produsul cel mai ieftin si cel mai bun. Si asta se vede si in rapoartele de exporturi si de importuri: balanta noastra a inceput din nou sa alunece din nou pe teren negativ dupa o mica pauza, semn ca nu am invatat nimic din criza.

Este trist ca acest personaj nu se pensioneaza o data sa ne lase in pace cu pseudo-teoriile si basinoasele lui idei care nu ajuta cu nimic, ba din contra, lanseaza idei periculoase, mai ales daca cu astfel de idei il consiliaza el pe Isarescu. Fereasca Dumnezeu sa il ia in seamna Isarescu si sa ajute bancile si mai mult decat deja a facut-o in “dezlegarea creditarii”, ca sa … stimulam consumul, nu? Nu de credite avem nevoie, nu pe bancheri trebuie sa ii imbogatim prin dobanzile pe care le platim pentru niste amarate de plasme, ci trebuie sa dobandim toti baze economice solide, cumparare, productivitate, investitii sanatoase in proiecte necesare. Si asta trebuie sa o cerem si de la cei care ne conduc.

Daca vreunul sus pus ar avea pic de minte ar lansa un program national de lupta impotriva datoriei, asta ar fi adevarata misiune: sa invatam sa traim cat de lunga ne este plapuma. In momentul in care oamenii nu vor mai fi datori vanduti bancilor, vor putea sa fie cu adevarat liberi, vor fi mai putin stresati si prin urmare mai fericiti, nu vor mai fi atat de predispusi la munca sclavagista ci vor putea mai usor sa isi caute un loc de munca mai bine platit iar firmele daca vor invata sa foloseasca creditul eficient, vor creste organic si toata economia se va reconstrui pe baze solide. Aceasta trebuie sa fie adevarata lectie a crizei.

Din pacate, bancherii si slugile lor platite au deturnat aceasta oportunitate, ca din aceasta criza sa schimbam lucrurile in mai bine, si acum pompeaza aer si mai mult: transfera datoriile la stat, pun bancile centrale sa tipareasca bani si sa le dea lor credite la dobanzi de 1-2%, ele imprumuta statele cu dobanzi de 7-8% si firmelor le cer 10-15%, iar deponentilor le ofera un amarat 3-4%.

Cu asemenea oameni la BNR nu e de mirare ca s-a ajuns aici. Important este insa daca macar noi ne vom trezi si vom incepe de jos in sus sa traim altfel, sa gandim altfel, sa intelegem ce se intampla si sa luptam pentru libertatea noastra financiara si economica. Iar asta nu o vom face cheltuind aiurea, luand credite cu nemiluita si traind bucuria unei clipei amagitoare in detrimentul unei vieti lungi de sclavi pe plantatiile bancherilor.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] de mult nu mai este un mister ca Vasilescu este trimis de Isarescu in presa sa calmeze lucrurile cand lucrurile sunt pe marginea prapastiei; de exemplu, in 2011, desi era evident ca nu este asa, Vasilescu incerca sa ne convinga ca criza este doar un razboi psihologic.

Câte-un pic, pic, pic, pân’ n-om mai plăti nimic …

Basescu mareste salariile bugetarilor si politicienii europeni construiesc un “firewall” in jurul tarilor falite, bucurosi ca au mai reusit inca o data sa amane falimentul inevitabil al Greciei si sa lase problema pe umerii celor care vor veni dupa ei la putere.

Intre timp Isarescu da in cap dobanzii de referinta si falsifica fara scrupule inflatia pentru a ascunde sub pres semnele unei degradari economice constanta si pronuntata. Din fericire insa mai sunt indicii pe ici pe colo care scapa neperiate si care ne pot ajuta sa intelegem unde ne aflam, care este situatia reala.

Nu ca nu am stii care e situatia reala. Mai vreo ruda cu afaceri, mai vreun prieten pe la o banca si nu e greu sa intelegi: afacerile pica, creditele aproape spre zero, bancile umfla taxele si taie salariile etc. Cu alte cuvinte cancerul avanseaza, cate-un pic, pic, pic.

Iata insa o imagine de ansamblu care ne prezinta precum un RMN starea pacientului: graficul restantelor la credite.


Sursa imaginii: businessday.ro (unde puteti vedea mult mai multe charturi asemanatoare)

Cu rosu este reprezentat soldul restantelor la creditele in lei comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, iar cu portocaliu soldul restantelor la creditele in valuta. Valorile sunt in miliarde. Putem observa cum in toate lunile cu exceptia lunii decembrie 2011, valorile sunt pe plus, unele chiar destul de mari, ceea ce denota o crestere constanta a neplatilor.

Ce concluzii putem trage de aici? Una cu privire la trecut si una cu privire la viitor. Cu privire la trecut este evident ca lucrurile merg din ce in ce mai rau pentru oameni, de vreme ce numarul restantierilor creste (de vreme ce creste soldul datoriilor). Cine si-ar dori sa aiba datorii si cine s-ar risca sa nu plateasca o rata la banca stiind ca pentru orice zi de intarziere, banca te taxeaza? Doar cei care nu au de ales, cei care efectiv nu au de unde sa plateasca aceste rate si care au vandut tot ce aveau si tot ce puteau vinde si totusi nu au reusit sa isi plateasca datoriile. Este evident deci ca lucrurile nu s-a imbunatatit nici o iota, ca nu am iesit din nici o recesiune, ca nu s-a rezolvat nimic cu privire la criza economica. Ne este de ajuns acest grafic pentru a trage o astfel de concluzie, oricat de multe alte statistici falsificate ne-ar oferi INS si BNR si oricat de mult ar minti politicienii care ne conduc ca suntem pe calea cea buna. Nu suntem deloc pe calea cea buna, ba din contra.

Cu privire la viitor, ce concluzie putem trage pe seama acestui grafic? De vreme ce perspective de crestere economica nu exista, datoriile se vor acumula precum un bulgare de zapada. Dar nu doar datornicii vor avea de suferit, ci si bancile. Pentru banci, creditele acordate sunt un “asset“, un bun detinut pe care il pot pune garantie pentru a obtine alte credite. Cu cat mai multe asset-uri, cu atat mai facila lupta bancilor pentru lichiditatile bancilor centrale care sunt in prezent singurii creditori, de vreme ce investitorii fug dupa randamente mai mari decat dobanzile jalnice oferite de banci si in plus se tem si de riscul sistemic, prin urmare cine are bani, cumpara aur, pamant, ferme, fabrici, mine de aur si de cupru etc. Asadar, crescand creditele neperformante, bancile sunt obligate sa acopere gaurile cu bani proprii, veniti de la patroni, care patroni nu sunt dispusi sa aduca bani deoarece de o viata intreaga s-au obisnuit sa scoata bani din banci, nu sa bage. Ca sa nu mai amintim ca oricum sunt putini cei care mai au bani de marit capitalurile sociale ale bancilor si dintre acestia care ar mai vrea sa investeasca intr-o tara precum Romania, cand China, Turcia si alte state cu cresteri economice de 7-15% le oferta cu totul alte posibilitati. De ce ar aduce bani la noi unde colapsul este inevitabil pentru orice om intreg la minte? Ramane asadar BNR-ul care neavand curajul (sau permisiunea de la stapani) sa accepte macar un faliment, cat de mic in sistemul bancar, a obisnuit bancile cu “donatii” mai evidente sau mai putin evidente, cum ar fi micsorarea dobanzii de referinta, linii de credit de tip repo, micsorari de RMO si sponsorizari obscure ale cursului valutar prin interventii pe piata monetara.

Cat va mai dura pana cand si BNR nu va mai avea de unde sa acopere aceste gauri, nu stim. Cert este ca momentul va veni. Dar Isarescu pregateste deja solutii si nu intamplator ne-a amenintat ca are tiparite multe hartii si nici degeaba ne anunta ca exista deja planurile pentru “banca punte”, un alt monstru deocamdata imaginar prin care populatia va subventiona sistemul bancar din vanzarile minelor si a drepturilor de exploatare facute acum de Ungureanu.

Una peste alta, orice iluzii ne-am face si oricat de mult s-au bucurat bugetarii ca le mareste Base salariile, cred ca bucuria lor nu va dura mai mult decat aceasta toamna cand probabil petrolul va exploda din nou, rezutatele jalnice ale economiei vor fi reale – cu toate pieptanarile trase de INS – si preturile vor exploda si mai mult.

Saracia este viitorul nostru, nu exista alternative, nu exista sperante. Singurii care nu vor avea de suferit, cu exceptia elementelor sistemului ticalosit, sunt probabil taranii care au muncit si care vor avea in continuare gaini, oua, rosii si cartofi indiferent de cat de mult vor sari preturile. Insa si aici mai este o paranteza: sunt de fericit acei tarani care nu s-au lasat vrajiti de banci sa ia credite ipotecand terenul, pentru ca am auzit cazuri de banci care umbla cu masina cu portavoce prin sate si striga: “Popescu Ion nu s-ai platit rata la credit! Popescule, cand ai de gand sa iti platesti rata, nu ti-e rusine?”

Hei-rup mioritic

Oricat de mult imi propun sa imi astup urechile si sa imi acopar ochii cand vine vorba de politica mioritica, se intampla sa cad in ispita curiozitatii si sa mai aflu cate una-alta. Pentru mine este un calvar sa citesc sau sa privesc stirile. Este putin spus ca sunt total dezamagit de politicienii nostri, de toate culorile si nu am nici cea mai mica speranta ca ceva bun se va mai putea intampla cu Romania in actuala era glaciara. Si prin ceva bun inteleg ca Dumnezeu sa ne trimita si noua in sfarsit cativa oameni normali, nici prea buni dar nici prea rai, nu sfinti, ca e greu, dar nu chiar hoti si ticalosi pana peste gat. Nu foarte inteligenti, ca nu au de unde, oricine are vreun IQ mai stralucit probabil deja a migrat, e clar ca pe-aci am ramas fie cei prea prosti ca sa poata sari gardul, fie cei prea fricosi ca sa schimbe clima, fie cei orbiti de dragostea de tara, sau poate cei care inca nu au acumulat doza de greata care sa ii azvarle pe meleaguri straine sau au sistemul imunitar foarte rezitent. Dar nici politicieni prea prosti sa nu ne trimita Dumnezeu, caci e de rau.

Am scapat de un guvern care a fost cum a fost, care a avut poame de toate culorile si iata-ne cu tineret sperante, grupa mica la atac, juniorii specialisti isi sufleca manacile si se apuca de treaba. Si nici termina bine de dat cu juramantul si iata-i ca se si arunca la sedinte sa ne arate cat de nerabdatori sunt ca sa rezolve problemele tarii si sa ne scoata din criza. Acest dorelism este tipic romanesc si Boc nu s-a vindecat de el oricat de mult s-a dat in penibil cu toate eroismele lui ieftine, de la dat cu coasa pana la dezapezitul Q7-ului. Oare cata inteligenta sa aiba cineva sa inteleaga ca oamenii care lucreaza cu capul au alte randuieli decat cei care lucreaza cu muschii si ca nu prin graba, zoreala, incordare aiuristica si eroisme gratuite trag lucrurile inainte ci prin cugetare adanca si bine socotita? Se pare ca inteligenta de spion a noului prim-ministru nu i-a fost de-ajuns si i-a tras deja pe noii ministri la o sedinta la care s-au nimerit saracii ca nu aveau cu ce si nici pe ce sa ia notite. Nu este mare lucru, intr-adevar. La urma urmei, tot erau impreuna, tot mai erau cateva ore din zi asa ca de ce sa nu se apuce deja de lucru si sa ii traga o sedinta de guvern. Dar pare semn de boala, de asta sunt ingrijorat.

Mie de hei-rupismul asta mi-e groaza, este atat de specific noua romanilor incat sunt sigur ca daca am reusi sa gandim de doua ori inainte sa facem o fapta, am reusi lucruri mult mai marete. Din pacate insa, pentru ca ne credem destepti, preferam sa facem in graba intai doua fapte, care nici macar nu sunt legate una de alta si abia mai apoi sa cugetam indelung la ce prostie am facut. Acum, cu reuniunea asta grabnica a guvernului  a fost o chestiune minuscula, dar sa nu uitam de TVA-ul acela de 24% care a taiat aripile economiei romanesti tocmai incepuse sa isi ia zborul. Nu s-a gandit Boc inainte, asa cum nu s-a gandit nici acum cu ocazia zapezilor ca degeaba zboara el cu elicopterul ca vulturul peste nameti daca nu stie ce trebuie sa faca un conducator si cat de important este pentru el sa asculte, sa calculeze si sa ordoneze. Din pacate Boc nu stia ce a spus Sun Tzu, cum ca “cel ce lupta pentru victorie numai cu sabia nu este un general bun”. Boc s-a crezut ca Mihai Viteazu care cand lua buzduganul si il invartea isi facea carare printre turci si asa tragea si pe ceilalti dupa el, ii incuraja in lupta cu inamicul. Sau poate doar a vrut sa faca pe eroul ca tot era presa prim-prejur.

Sa speram ca noul prim-ministru, desi este istoric, nu va avea ispite de eroism hei-rupist lipsit de substanta si eficienta. Chiar daca lupta lui va fi pentru scurta durata si cu arme slabe, greselile pe care le va face vor putea avea consecinte de durata si de greutate. De partea cui lupta vom vedea insa abia dupa primele masuri pe care le va lua, sau mai degraba pe care (sa speram ca) nu le va lua in ciuda tututor zvonurilor ca ar fi omul “agenturililor”.

Spirala luptei românilor cu criza

Acum 2 ani 8 luni Romania imprumuta 20 de miliarde de euro de la FMI si CE. Romania a reintrat in epoca “FMI” in primavara anului 2009 cand din cauza crizei creditelor, statul Roman a gasit de cuviinta sa se imprumute si mai mult pentru a plati ratele la creditele facute pentru constructia de sali de sport fara curent si piscine olimpice fara apa. In loc sa intre in default (adica faliment) – ceea ce oricum se va intampla mai devreme sau mai tarziu – si sa o luam de la zero in ceea ce priveste jocul cu hartiile care nu inseamna nimic – adica bani tipariti – si traiul pe munca generatiilor viitoare – adica credit, guvernul a sperat ca criza asta e o mica raceala si cu ajutorul FMI si al CE vom trece prin ea ca cutitul prin branza. Ce daca conditiile impuse de FMI pentru creditare erau dure – inca suntem cei mai tari la taiat dupa 2 ani de criza mondiala  – sacrificiile vor dovedi mai tarziu ca vor fi meritat. Asa ne cereau guvernantii pe atunci sa gandim, asa ne promiteau, asa credeau ca este mai bine, sa ne imprumutam la FMI si sa impunem masuri de austeritate draconice – bineinteles, doar pentru popor – cum nu a mai vazut Europa de atunci si cum probabil nu o sa vada in toata criza.

Ca ne-am imprumutat a fost un aspect, dar sa vedem mai departe ce am facut cu banii. Dupa cum stim, principala problema a momentului era ca guvernul nu prea avea de unde sa se imprumute, era confruntat cu un deficit imens, in urma dusului rece care a venit prin contractia economiei. Fiind obisnuit cu lafaiala la cheltuieli, cu pomenile electorale, cu tunurile la proiecte cum numai in Romania se pot trage [1], etc, etc, guvernul a fost socat de faptul ca nu mai avea bani sa plateasca nici macar salariile dara-mi-te sa continuie traiul bun pe care toti oamenii de bine din tara asta care fac afaceri cu statul il duc. Atat de socat a fost guvernul si atat de mult nu i-a venit sa creada incat a fost nevoie de cateva blocaje in plati, intarzieri la pensii si la plati catre furnizori pentru a realiza ca treaba se impute. Prin urmare, nestiind ce sa faca au fugit la FMI, asa cum un drogat da fuga la banca ca sa faca credit ca sa isi poata cumpara in continuare drogul, in speranta ca in viitor va gasi el o modalitate sa plateasca ratele si sa faca fata situatiei catastrofale in care se afla.

Nu ar fi asta problema principala, oarecum era firesc ca neavand acces la alte finantari deoarece Romania a fost, este si va fi o tara subdezvoltata, o provincie de periferie, o sursa de munca ieftina si teritoriu de supt resurse – prin urmare canci credite la dobanzi acceptabile, mai ales in toiul crizei – era deci firesc sa fuga la creditorul de ultima sansa: FMI, desi este binecunoscut faptul ca FMI nu are nici macar un singur succes de economie redresata in toate tarile pe care le-a imprumutat si carora, fiind creditor de ultima sansa, le-a impus propria viziune asupra masurilor ce trebuie luate.

Sa ajungem asadar la intrebarea: pe ce s-au dus banii? Banii de la FMI s-au dus in doua-trei locuri: la BNR pentru sustinerea cursului valutar si creditarea bancilor si la plata pensiilor si a salariilor. Ca s-au platit pensiile si salariile intelegem: guvernul trebuia sa ia unde unndeva bani si pentru asta. Ca s-a mentinut cursul valutar, versiunea oficiala de atunci a fost ca trebuie mentinut cursul pentru ca oamenii sa isi poata platii ratele. Controlul cursului este una dintre obsesiile lui Isarescu caruia ii place sa se joace cu bagheta magica si sa nu lase cursul sa mearga acolo unde tensiunea din piata doreste l-ar duce in mod normal. Doctrina oficiala a mentinerii cursului nu a explicitat-o niciodata nimeni asa cum nimeni nu a detaliat vreo strategie sau vreo viziune de dezvoltare a Romaniei. Pare ciudat sa vorbim despre strategie si viziune macroeconomica intr-o tara capitalista, dar nu e mai putin ciudat decat aceasta boala a BNR-ului de a dori sa controleze mereu cursul. China de exemplu isi controleaza si ea cursul, dar controlul cursului valutar, mai precis legarea yuanului de dolar este componenta a unei strategii economice de ansamblu si care a adus Chinei o crestere economica fulminanta la cote inimaginabile. China controleaza cursul pentru a facilita dezvoltarea productiei prin mentinerea unor costuri de productie mici. Garantia ca guvernul Chinei mentine cursul legat de dolar a convins marile companii sa mearga si sa investeasca in China, bineinteles nu peste noapte, ci in urma performantelor de ani de zile ale economiei chineze care au urmat acestei politici de control a cursului, precum si altor politici integrate in strategia nationala de dezvoltare. Care strategie in Romania nu exista. Lui Isarescu ii plate sa se creada maestrul echilibrarii macroeconomice care din pacate nu poate face mai mult pentru ca nu tine de el. Isarescu, fiind produsul epocii comuniste in care mandria nationala determina doctrina economica indiferent de perspectivele dezvoltarii si de rezultatele deloc imprevizibile ale ambitiei prostesi de a face mereu lucrurile altfel decat altii, Isarescu iubeste prin urmare un leu puternic si de aceea tot timpul, cu orice ocazie, fara nici un scop, trage de el in sus in timp ce piata l-ar vrea mai jos si in timp ce picarea acestuia ar ajuta imens exporturile, ar taia macaroana consumului, in special a importului si ar determina astfel o dezvoltare economica durabila si plasata de fundamente solide care i-ar asigura Romaniei sanse de supravietuire in criza pe care o traim.

Insa nu doar pe leul tare, dar tare degeaba, s-au dus banii de la FMI, ci si pe reducerea RMO-ului pentru a permite bancilor sa retraga rezervele de la BNR si teoretic pentru a le permite in consecinta sa crediteze din nou economia si sa deblocheze blocajul creditelor. Bineinteles ca nu s-a intamplat asa: bancile au creditat doar statul, si nu doar pentru ca statul a fost insetat ca un nebun dupa credite, dar si pentru ca bancile suflau in iaurt dupa ce dadusera credite cu nemiluita aiurea. In plus, bancile mama incepeau sa simta oarece constrangeri si pe la ele acasa si prin urmare strangeau bani albi pentru zile negre, adica pentru scadentele liniilor de credite – caci ma indoiesc ca tratatul de la Viena interzicea macar retragerea la scadenta a finantarilor.

Unde suntem acum uitandu-ne la ce ne-am propus?

1) Salariile si pensiile s-au platit, asadar statul nu a intrat in faliment desi creditele pe care le-a facut in perioada asta ne garanteaza ca mai devreme sau mai tarziu vom intra in faliment;

2) Leul nu a sarit pana la 6-7 lei, dar mai bine o facea ca explodau si mai mult exporturile; in schimb leul puternic a ajutat in continuare importurile si consumul, romanii cumpara in continuare cu nemiluita masini, telefoane, plasme, etc pentru ca leul e puternic, pentru ca Isarescu a folosit banii de la FMI  ca sa il tina puternic; putem spune deci ca prin banii de la FMI s-a stimulat indirect importul si s-a lovit in dezvoltarea productiei interne si in exporturi;

3) Creditarea nu a fost reluata, ba chiar e mai jalnica ca in 2009; bancile s-au multumit sa crediteze statul si atata tot;

4) Nici o banca nu a picat; de fapt asta a fost rostul acordului, pentru ca daca pica vreo banca, dadeam exemplu negativ altor tari; cine stie cum, economia Romaniei crestea de la zero prin forte proprii si pana acum intram chiar pe crestere; va dati seama ce ar fi insemnat exemplul Romaniei azi pentru toti porcusorii care sunt in dilema sa renunte sau nu la euro si sa intre in faliment pentru a termina o data cu povestea asta;

In concluzie, la doi ani dupa acordul cu FMI Romania sta mult mai prost, are o povara a datoriei mult mai mare, banii pe care i-a imprumutat nu i-a investit in nimic productiv – altfel se vedeau rezultatele acum – iar bancile oricum ne flituiesc si nu ne mai dau credite – vezi anuntul Bancii Nationale a Austriei.

La ce sa ne asteptam in 2012 pe langa mutarea ministerului finantelor de la Bucuresti la Bruselles? Poate la mutarea lui Franks la Cotroceni, ca tot vine sfarsitul lumii, de ce ne-ar mai mira lucruri si mai nebunesti?

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

[1] am discutat o data cu un spaniol care are o afacere in constructii in Romania si care 0se lauda ca a invatat “cum se fac afacerile” aici; pe langa alte picanteri mi-a marturisit cu o mare satisfactie ca in Spania, coruptia exista si acolo, si acolo se dau comisioane, se umfla preturile si se aleg furnizorii dupa cat de frumosi sunt; a ramas insa uimit ca in Romania, este de ajuns sa primesti bani si sa nu faci nimic in proiectele cu statul; la noi in Spania s-a furat dar s-a si facut ceva, se lauda el; aici se fura si nici nu se face nimic, poti sa pui material prost la strazi desi ai luat bani indeajuns sa pui de cea mai buna calitate, poti sa montezi la instalatii cele mai proaste pompe, desi ai luat bani sa montezi cele mai bune care sunt de zece ori mai scumpe, poti sa primesti bani pe contracte de mentenanta si de service pentru care nu faci nimic; bineinteles, platind comisioanele care/cui trebuie;

[2] a trecut peste un an de cand am scris un articol in care criticam FMI-ul; dupa inca un an de criza, printre balaurii care isi arata capul azi si printre faptele de coruptie si de management defectuos al crizei, FMI pare insa un copil cuminte; ce face FMI la urma urmei? ne da bani, la o dobanda mai buna decat am lua de pe piata si ne pune sa taiem salariile ca sa avem sansa sa le platim creditul; pai pe langa alti jucatori in spatiul decizional romanesc, european si mondial, politic dar si economic, FMI pare precum Dandanache pe langa Tipatescu; mi se parea mie ciudat ca FMI imprumuta bani desi nu ii are, doar pentru ca americanii dau click pe “Submit” si apoi ne suna si ne zic, “gata brothers, v-am facut transferul”; pe langa FMI, noua constructie europeana care ni se pregateste, ca si noua banca mondiala care se va naste pe ruinele Europei vor fi cu adeavarat organisme mult mai perfide.

Îl va convinge Băsescu pe Isărescu să ia taurul de coarne?

Conform Hotnews, Basescu se va intalni azi cu Isarescu dar fara Boc. Putem sa ne dam seama ce vor discuta cei doi, uitandu-ne ce s-a intamplat la alti porcusori recent: tehnocratii au luat puterea. Si cum Isarescu este singurul tehnocrat agreat pe la noi de centrele de putere din umbra, faptul ca Boc a rezistat pana acum nu este un mister: pur si simplu Base nu a avut pe cine sa puna in loc. Este binecunoscuta repulsia lui Isarescu fata de intrarea in politica, avand in vedere cat s-a ars cand a mai acceptat sa salveze tara cu tehnica sa si a fost prim-ministru. In multe interviuri insa, Isarescu spune ca a simtit ca a pierdut cativa ani din viata in functia de prim-ministru si asa este pentru ca oricat de nepasator ai fi fata de poporul care isi pune nadejdea in tine, constiinta te mustra iar daca nu ti-o ai deja pierduta si pervertita precum o au politicienii, – chiar daca si in functia de bancher Isarescu are mainile murdare – iti este greu sa fii tu cel care ia masurile de austeritate – cum s-ar zice mai taie gainile care au mai ramas.

Stiindu-l pe Isarescu, ma indoiesc ca va accepta, asadar probabil ne vom procopsi cu vreun alt croitor de petece din secunzii lui Isarescu desi pe acestia probabil nu ii vor accepta PDL-istii. Cert este ca PDL pentru a putea castiga trebuie sa se iese cumva din prim plan si sa impuna fie un guvern tehnocrat fie unul de uniune nationala. Opozitia insa nu va cadea in  cursa unui guvern de uniune si prin urmare Base va fi nevoit sa caute in continuare tehnocratul potrivit care sa nu taie insa prea mult incat PDL-ul sa nu mai aiba nici o sansa la viitoarele alegeri.

Mai multe despre tehnocrati puteti citi aici, sau mai vine sa il ascultati pe Nigel Farage.

Romania pierde in fata Serbiei cu 1-2

Romania – tara europeana, membra a UE. Dupa 21 de ani de la caderea regimului comunist, a dat din coate cat a putut pentru a scoate capul sus si a atinge un nivel de trai apropiat de statele dezvoltate din vest. Un sistem politic putred, o economie subreda, sensibila la orice miscare din exterior, cu adaos de valoare infim rezultat in principal din forta de munca ieftina – practic sclavagism. Vanduta pentru ani buni, aflata intr-un ritm de indatorare crescut, de la an la an.

Serbia – o vecina mai mica a Romaniei, trecuta prin razboi si revolutii, nu este membra UE dar este stransa cu usa de fortele politice subversive din vest ca sa intre din nou in UE. Ce este UE pentru Serbia? Ce poate fi altfel decat o Yugoslavie mai mare, un conglomerat de popoare unite artificial intr-un anume moment al istoriei, o moneda unica, o economie cat mai integrata, libertate de miscare, politica externa comuna, dar totusi organizare federala, parlamente locale care sa dea impresia unei autonomii largi si care sa le ofere in primul rand un loc de munca actualilor parlamentari nationali care niciodata nu ar vota pentru o Europa Federala daca nu ar avea asigurat un scaun, fie el doar de parlamentar federal. Ca o mica paranteza, pentru presedintele actual al Romaniei, nimic mai bun nu s-ar putea intampla decat o federalizare cat mai urgenta care sa ii permita sa devina prefect sau guvernator al viitoarei provincii Romania din marele stat Europa Federala – deoarece presedinte nu mai poate fi. Este paradoxal pentru Serbia ca a trebuit sa treaca prin caderea unui regim comunist destul de uman, printr-un razboi cu vecinii, prin bombardamente NATO si caderea unui regim neo-bolsevic si prin umilinta si stresul indeplinirii aquis-ului comunitar pentru ca sa ajunga de unde a plecat: intr-o Yugoslavie mai mare.

Sa vedem insa datele:

INDICATOR ROMANIA SERBIA SCOR
DATORIE TOTAL (MLD USD) 45,6 15,3 *
DATORIE PER PERSOANA 2128 2099 0-1
DATORIE % din PIB 31,7 37,2 1-0
CRESTEREA ANUALA A DATORIEI 16,2 -5,1 0-1
SCOR TOTAL 1-2

* – datoria totala nu este relevanta decat in context cu populatia si PIB-ul; am putea sa mai adaugam si in functie de resurse, dar existenta si utilitatea acestora sunt vizibile prin prisma PIB-ului: degeaba avem aur daca il dam la hoti, degeaba avem ape care pot fi folosite la hidrocentrale daca nu construim hidrocentrale; ratele la credite vin, si asa cum un taran poate sa aiba mii de hectare de pamant, daca nu le-am muncit, nu are de unde sa plateasca rata

NOTE:
asta este sursa datelor, am expus anul 2010 deoarece 2011 arata mult mai urat pentru Romania desi trimestrul cel mai greu abia a inceput;

– datele se refera la datoria publica; daca ar fi sa luam in considerare si datoria privata, probabil Romania ar sta si mai rau, avand in vedere ca Serbia, nefind in UE a fost ferita de drogul creditelor

Falimentul Greciei şi cum va influenţa acesta Athos-ul

V-aţi întrebat vreodată de ce cere imperiul ca orice investiţie realizată cu fonduri europene nu doar să aibă pusă pe ea tăbliţe care să menţioneze acest aspect cu scris mare, dar chiar să cheltuiască o parte din bani pe publicitatea proiectului în care bineînţeles să se menţioneze şi de unde vin banii? Nu cred că răspunsul este prea greu de ghicit: pentru ca imperiul să crească în ochii poporului şi ca poporul să aibă încredere din ce în ce mai multă în stăpânirea străină dar care ne doreşte binele, având în vedere scepticismul firesc faţă de orice stăpânire străină.

Tentaţia banilor europeni i-a cucerit nu doar pe doritorii de profituri rapide pe bani nemeritaţi dar chiar şi pe monahii de la Athos. Nu mică mi-a fost mirarea când vizitând Athos-ul acum 4-5 ani, găseam peste tot deja banalele tăbliţe cu steluţe albastre, ca un fel de stindard al cuceririi fără război ci doar prin bani a unui terotoriu care nu a fost cucerit nici măcar de turci.

Nimeni nu şi-a pus oare problema, de ce sunt europenii atât de dornici să dea bani călugărilor anacronici şi încuiaţi la minte care nu sunt de acord cu homosexualitatea şi avortul? Oare nici măcar tentativele din Parlamentul European de a scoate interdicţia femeilor de a vizita Athosul nu au dat de înţeles nimănui că nu te poţi face prieten cu dracul nici măcar până treci podul, pentru că o dată ce îl iei în spinare, acesta nu se mai dă jos?

În perspectiva falimentului Greciei şi a căderii acesteia sub management european, cel mai probabil german, accesul femeilor şi construcţia de hoteluri în Sfântul Munte, vor fi probabil consecinţele fireşti ale fructificării maxime a potenţialului turismului grecesc de către noii stăpâni. Nu m-ar mira nici măcar construirea de plaje având în vedere superbul relief.

Situaţia actuala a Greciei este similara unui datornic care nu are nici o şansă să îşi plătească datoriile: el doar are o mică ferma, produce niscaiva măsline şi feta şi creditorul neamţ văzând că grecul nu se descurcă să scoată mai mulţi bani, o să dorească să îi administreze el. Şi astfel ajungem la propuneri de genul: Grecia să vândă câteva insule ca să îşi poată plăti datoriile. Această propunere au făcut-o nemţii acum un an când situaţa era mult mai roză. Acum, când zvonurile legate de renunţarea Greciei la moneda euro abia s-au disipat, nemţii au renunţat momentan la insule pentru că probabil îşi dau seama că oricum nu ar găsi clienţi şi au început să le ceara mai discret sau mai direct grecilor să muncească mai mult şi dacă se poate să iese la pensie mai târziu sau poate niciodată, să intre direct în mormânt pentru că trebuie să aibă productivitate. Cât despre athoniţi, aceştia deocamdată trebuie să platească impozit pe pământ.

Aşa cum şi pe la noi se zvoneşte de înlocuirea directorilor întreprinderilor de stat cu manageri străini, criza care abia începe va duce inevitabil la erodarea încrederii poporului în conducătorii locali şi se va pregăti astfel terenul pentru cedarea totală a suveranităţii. Ceea ce pare acum o situaţie dificilă pentru Uniune nu este de fapt decât o mană cerească pentru inginerii sociali care vor folosi situaţia grea economică, socială şi politică tocmai pentru a prelua controlul direct sau indirect al statelor vasale, precum România, Grecia, Irlanda, Portugalia etc.

FMI este un copil cuminte pe lângă fanarii europeni care vor veni şi cu siguranţă vor impune un management de calitate şi o dată cu acesta o eficientizare cu consecinţe nu prea greu de bănuit pentru tradiţia şi credinţa supuşilor.

1 6 7 8 9 10