Severin: Hard to flush

Putine povesti politice cu ciobani mioritici pe meleaguri europene sunt mai incarcate de simbolistica si exprima mai clar incapacitatea organica a Romaniei de a putea scoate inainte fiinte capabile sa tina fruntea sus si sa ne reprezinte cu mandrie in fata strainilor, sau cel putin sa nu ne faca de ras in cel mai penibil mod, ca si-asa suntem de rasul lumii in tarcul mioritic.

Mi se pare uimitoare perseverenta lui Severin in a continua sa se considere nevinovat si cu adevarat cred ca depaseste in penibil orice limita de demnitate pe care pana si un politician corupt pana in oase ar trebui sa o aiba. Este uimitor sa descoperim la un om care de altfel incerca sa isi creeze o imagine de politician onest, priceput, europeneizat, ce sa mai vorbim, cu viziune euro-atlantica si cu greutate in forul european. Toate spoielile de euro-atribute si le etala acest Agamita si reusise intr-o buna masura sa isi ascunda principala motivatie pentru care se afla domnia sa in politica: banul. Pentru ca acum, dupa ce a fost prins cu mata in sac putem sa vedem ca destul de importanta pentru el era si motivatia orgoliului. Domnului Severin chiar ii placea sa fie considerat european, sa dea interviuri, sa vorbeasca frumos despre Europa si despre valorile europene pana cand toate s-au dat pe fata.

Spuneam ca Severin este emblematic pentru politrucul roman care s-a infipit cu varf fi indesat in Europa, atras fiind de salariile cu mult peste ale amaratilor de parlamentari romani la care se adauga diurne, excursii, hoteluri, mese, calatorii etc. Si toate astea pe langa expunerea mediatica la cel mai intalt nivel, la nivel european care nu poate decat sa asigure un viitor frumos politrucului in cauza, indiferent de viitoarele insuccesuri ale partidului care l-a propulsat. Si pentru ca credea ca cerul nu are limite, Severin a crezut ca i se deschide o cu totul alta fereastra, un nou culoar de oportunitati nebanuite la care nici nu visa. Se imaginea deja oferind “consultanta” la cele mai mari corporatii multi-nationale, la cele mai … reprezentative lobby-uri si grupuri pe care le va consulta legal si pe sume la care colegii lui din Romania nici nu viseaza ca pot sa existe. Si asta legal, profesionist si cu contract, european altfel spus, fara nici un risc sau stres.

Severin era atat de fascinat de aceasta perspectiva incat efectul mirajului initial, cand spera sa castige cateva mii de euro pentru cateva ore de vrajeala, i s-a impregnat atat de puternic in asteptarile si nazuintele lui incat nici acum nu ii vine sa creada ca a gresit. Falsa minune i s-a parut atat de frumoasa incat precum mama care nu crede ca copilul i-a murit si trebuie sa fie ingropat, nici Severin nu se poate desparti nu aceasta himera, nu ii vine sa creada ca totul a fost fals si prin urmare traind inca in lumea viselor, nu vrea sa se trezeasca cu picioarele pe pamant si sa demisioneze cum ar fi firesc, sa isi asume vina si sa iese din politica pentru totdeauna pentru a fi scutit de umilinta si penibilul in care s-ar plasa in caz ca i-ar trece prin cap sa mai deschida gura in Romania promovand valorile europene despre care nu doar nu nu are habar dar le-a calcat in picioar in cel mai josnic mod cu putinta.

Cu nasu-i de oier priceput Becali l-a mirosit pe Severin ca este in pericol sa faca infarct. Admirabil curajul lui Becali de a incerca sa ajute un suflet pierdut in intuneric, dar din pacate nu cred ca cineva il poate ajuta cu adevarat pe Severin, asa cum pe un iepure prins in lant nu il mai poate calma nimic. Diavolul si-a batut joc de Severin, i-a deschis mirajul banului usor facut dupa ce i-a luat mintile facandu-l sa creada ca este o mare valoare, prin functiile si rolurile pe care le-a jucat. Dintr-o data Severin a pierdut si iluzia ca va deveni bogat peste noapte si toata reputatia lui a fost calcata in picioare ireversibil.

Ce concluzii putem trage noi din toata aceasta nefericita intamplare? In primul rand o concluzie este evidenta: e greu sa fii european daca vii de pe meleaguri balcanice. Oricat de universala ar fi coruptia, minciuna si hotia, se pare ca in Europa din cand in cand adevarul mai iese la iveala. Nota zece pentru ziaristii britanici care dovedesc ce inseamna puterea presei si ce inseamna cu adevarat influenta presei asupra politicului. Ziaristii romani ar avea mult de invatat si daca lucrurile merg jalnic in politica romaneasca este si vina lor pentru ca nu au curajul si demnitatea colegilor lor britanici.

Suntem departe de Europa: este un adevar incontestabil. Departe in mentalitate, in seriozitate, in reflexe dar mai ales ce mi se pare cel mai trist, in capacitatea de a recunoaste ca am gresit si de a ne considera infailibili. Desi ei au inventat chestia asta cu infaibilitatea omului (si nu doar prin papism, ci si prin umanism) iata ca cel putin ceilalti doi parlamentari au recunoscut greseala. Din pacate insa romanul inca se crede infailibil. Tine nu doar de civilizatie asta, dar si de sanatatea mintala pe care se pare ca multi o avem afectata de traiul in inconsistenta valorilor si perpetuarea tranzitiei.

Ce-l costa pe Severin sa se multumeasca cu solda si-asa cu mult peste ale romanilor de rand si cu mult sub valoarea sa reala? Ce-l costa sa spuna: “nu, multumesc, mi se pare imoral ceea ce incercati sa faceti! Vin dintr-o tara unde incercam sa ne eliberam de coruptie si sunt uimit sa vad ca si pe-aici se practica!”? Ce-l costa sa spuna macar: daca ce propuneti voi e bun pentru cei care m-au trimis aici, voi sustine initiativa dumneavoastra, dar nu sunt interesat de nici o recompensa?

Pentru noi, oamenii de rand, cei care ne sculam dimineata si mergem la munca, intrbarile astea par normale. Pentru ei, “alesii” de acolo de sus, de unde ranjesc la fraierii ca noi si se cred dumnezei peste sclavii pe care teoretic ii reprezinta aceste intrebari nu au nici un sens, sunt intrebari penibile de fraieri care nu o sa ajunga niciodata sa traiasca cu adevarat si sa se infrupte adanc din ofertele acestei lumi.

Bietii de ei, niste animale in jungla. Nesatui niciodata, pururea alergand in cautarea unor orizonturi la care nu vor ajunge niciodata, intunecati de ambitii si scopuri atat de fade si de lipsite de orice consistenta pentru orice om intreg la minte. Se cearta, se razboiesc, dezbat la televiziuni si la sedinte, nu dorm mai deloc, sunt cu ochiii in patru mereu de frica sa nu le taie careva creaca subtire pe care stau, politicienii sunt precum niste maimute haituite de tigri care se bat pentru o banana mai mare si pentru un loc mai sus in copacul iluziilor.  Toti stiu ca daca fac un pas gresit, pot sa cada si sa fie devorati si cu toate acestea isi asuma riscul si de multe ori fac salturi cu ochii inchisi, pe intuneric in cautarea vreunei creci mai stabile si cu fructe mai multe pe ea si eventual cu oarece femele care sa ii scarpine de paduchi (vezi Berlusconi).

Sa nu ii fericim, sa ii plangem. Zambetul lor nu e decat o masca, ranjetul lor un reflex fortat al muschilor fetei. Banii si puterea: la ce le sunt de folos, daca oricum nu pot sa doarma noaptea?

Ieşim din criză, intrăm în comă

Este uimitor cum asa cum am vorbit ani de zile despre intrarea in criza, daca suntem sau nu suntem in criza, deja topicul anului pare iesirea din criza: cand iesim, cand simtim, cu cat crestem etc. Zi si noapte, numai despre asta vorbeste toata lumea, mai ales lumea care se uita la televizor la tolcsouri.

Tonul l-au dat guvernantii, pentru ca tactica “minte, minte, minte, ca ceva se prinde” chiar functioneaza, mai ales la creierele spalate ale cartofilor de canapea care stau cu berea la televizor si asteapta sa le dea Boc ajutoare. Vin alegerile si asa cum si propaganda comunista stia, si propaganda neocomunista postrevolutionara nu poate ignora astfel de “unelte” propagandistice eficiente. Astfel, puterea actuala isi arunca in fata toti acolitii ca sa strige cu gura cat mai mare ca iesim din criza si ca sa enumere “argumentele” pentru aceasta halucinatorie fantasmagorie.

M-am tot gandit sa incerc sa fac o lista cu cateva aspecte ale economiei actuale globale care ar trebui sa il faca pe Boc sa ii tremure chilotii pentru ca e posibil ca mamaliga sa explodeze inainte sa dea el bir cu fugitul si sa declare ca a lasat Romania iesita din criza si exporturile la recorduri istorice cum trancanea Andreea Vass – consiliera lui Boc – la TVR.

Dar pentru ca aspectele sunt prea evidente, cum ar fi razboiul, inflatia si criza energetica, iata doar cateva stiri pe scurt. Sa incepem cu prietenii nostri de la FMI:

Fondul Monetar Internaţional a evaluat drept „semnificative” riscurile ca România să aibă dificultăţi în rambursarea împrumutului contractat, printre acestea numărându-se tensiunile politice interne şi turbulenţele de la periferia zonei euro. […] Exporturile româneşti ar putea fi afectate de o eventuală revenire sub aşteptări a economiei vest-europene iar fluxurile de capital către România ar putea fi perturbate de problemele din zona euro, se arată în raportul de ţară publicat de FMI. În astfel de circumstanţe, există riscul ca băncile străine să fie puse în imposibilitatea de a-şi menţine expunerea în România, în ciuda angajamentului lor de a face acest lucru.(Sursa: money.ro).

Asadar, degeaba cresc exporturile – de altfel singurul lucru bun care se intampla in Romania – pentru ca oricum restul economiei e la pamant, iar cresterea asta este pur si simplu o mica fasaitura care nu stim cat va dura.

Daniel Daianu: “Contextul international, socurile externe ar face ca economia romaneasca sa alunece din nou in zona negativa. Pentru a interpreta riscul unui asemenea scenariu, trebuie sa ne gandim care va fi scenariul economiei romanesti: consumul in continuare va fi redus, nu vom avea o dinamica a consumului care sa antreneze economia si este firesc.
Consumul va ramane reprimat. Poate in ultima parte a anului sa se intample ceva, insa nu prea are din ce”, a mentionat Daianu. (Sursa: Bloombiz)

Socurile externe de care vorbeste Dl. Daianu deja s-au produs, insa efectul lor in economia romaneasca inca nu s-a simtit, asa cum si taifunul a venit mai tarziu putin dupa cutremur. Explozia pretului petrolului si a produselor agro-alimentare nu se va resimti in Romania pana in vara acesta. Ori la noi deja s-au anuntat mariri de preturi la energie si gaze care nu au legatura cu actualele cresteri, sunt doar efecte ale maririlor de TVA si de accize de anul trecut.

Cotaţia petrolului brut a urcat vineri, pe piaţa americană, până la nivelul maxim al ultimelor 30 de luni, ca urmare a sporirii peste aşteptări a numărului locurilor de muncă în SUA, în luna martie, ceea ce ar putea impulsiona cererea de pe piaţa de profil. (Sursa: Bursa)

Deja stirile despre cresterea pretului petrolului si a produselor agro-alimentare s-au cam banalizat, apar periodic la cateva zile sau saptamani. Ceea ce putini realizeaza e ca de fiecare data noi recorduri sunt atinse, preturile sar de la o stire la alta, precum o caprioara care suie un deal.

Revenind la tema acestui articol, as dori doar sa imi manifest greata de propaganda murdara cu care se inteletnicesc alesii nostri in loc sa se chinuie sa gaseasca solutii reale la probleme si sa renunte o data pentru totdeauna la ideea tembela ca daca presari optimism, lumea va incepe sa consume, sa cumpere case si pamanturi si astfel vom iesi din criza. Epoca asta e trecut dar capetele patrate de pe la noi nu inteleg. E vremea pentru masuri curajoase si accentuate, nu doar mentalitatile trebuie schimbate ci si ritmul in care ne miscam si tot ce am invatat pana acum. Soros striga in gura mare ca economia nu va mai fi ce a mai fost. Din pacate Boc si agaricii de pe langa el nu aud nimic pentru ca ei sunt ocupati cu propaganda si cu politichia de doi lei.

Tariceanu a ramas faimos in istorie pentru ca striga repetat ca economia duduie intr-o vreme in care bancile din america erau in pragul falimentului. De 2-3 ani insa Boc ne tot anunta ca iesim din criza inconstient ca daca Tariceanu s-a facut de ras o data, el se face o data pe luna. Dar Boc oricum pare carne de tun, este politicianul ideal, un hopa-mitica neclintit de orice motiune, imun la critica, ignorant la orice problema, perseverent in datul cu papagalul si mimatul reformelor. Lui Obama dupa primul an de presedentie i-a albit parul, Boc are acelasi zambet idiot dintotdeauna.

Romania este o nava in scufundare, capitanul e beat iar secundul e drogat. Aghiotantii joaca poker iar pasagerii stau ca prostii si se uita la ei crezand ca mica gaura din cala a fost astupata si acum nava merge mai departe.

S.O.S.

Moldova între laba ursului şi steluţele căzătoare

Ascultam cam acum o lună la radio un interviu cu un politruc moldovean. Se discuta despre orientarea Moldovei către Europa şi aderarea la unele valori şi instituţii europene, despre tratate de colaborare şi aderarea la unele principii de drept şi la orientarea societăţii către valorile europene. Am avut o tresărire pentru moment, pentru că limbajul suna similar cu al politicenilor noştri înainte de integrarea României în UE. Tonul, argumentaţia, expresiile englezeşti forţate, şabloanele formaliste de exprimare dorit elevată dar evident dobitoacă, tot ce spunea politrucul păreau un replay cu accent moldovean al discursurilor politicenilor românii care încercau să convingă care mai de care că el e mai european ca contracanditatul lui. Dar nu doar politicienii au avut această boală. Orice şef de birou de la vreo primărie comunală îţi putea cânta aceeaşi placă a alinierii la normele europene, a adoptării legislaţiei europene sau de îndeplinire sau neîndeplinire a aquisului comunitar. Şi fiecare încerca să se încadreze într-un portret al unui viitor ipotetic în care România (acum Moldova) va intra în rândul lumii, va scăpa de orice primejdii ale trecutului (adică ruşii) şi va adera la un nou set de valori (bineînţeles european) care ne va aduce numai bunăstare şi bucurie.

M-a mâhnit discursul, l-am ascultat deşi nu prea am habar de ce se întâmpla în Moldova şi am realizat brusc că momentul în care se află Moldova acum este oarecum similar cu extazul trăit de România înainte de a intra în UE. Mai precis, aspiraţiile şi năzuinţele românilor de peste Prut sunt similare cu visurile pe care şi le făceau românii de dincoace de Prut, cum că vor intra în UE şi astfel vom intra şi noi în Europa, în rândul lumii, în societatea democratică şi prosperă. Ce alternative avem? – întrebau euro-fanaticii. Dacă spuneai că alternativa ar fi să ne vedem singuri de capul nostru, te catalogau în cel mai bun caz nerealist – dacă mediul era unul cu pretenţii elevate – şi ultranaţionalist dacă cel pe care încercai să îl convingi că Europa nu este ceea ce pare era un simplu cartof de televizor spălat pe creier de propaganda de partid. Cum să existe o altă cale când vedem Europa ce bine o duce şi vedem cum ruşii abia aşteaptă să ne integreze ei în CSI la cea mai mica amânare a avântului nostru către Europa? Cum să putem gândi că românii ar fi în stare să crească singuri, fără ajutorul standardelor europene şi fără banii veniţi de la Europa, dar mai ales fără purtarea de grijă a organismelor europene care nu vor mai lăsa pe neosecurişti să ne fure totul cum au făcut după revoluţie. Cum să sperăm la o democraţie şi o libertate reală când neocomunistul Iliescu nu ne mai lăsa o dată în pace şi ne tot trăgea în urmă din avântul nostru către o societate deschisă şi cu adevărat democrată fără infulenţele fantomelor trecutului care nu putea fi realizată decât sub umbrela UE? Într-adevăr, lucrurile păreau atât de clare şi atât de evidente pentru 99,99% dintre români, încât mai nimeni nu s-a ofuscat că nu s-a votat integrarea în UE. Ba chiar îţi era şi ruşine să spui că tu eşti eurosceptic şi că ai avea totuşi alte păreri, pentru a nu fi catalogat extremist.

Acum, nu aş avea să le spun celor care s-au entuziasmat atunci şi celor care nu s-au gândit că era bine totuşi să facem altfel lucrurile un singur cuvânt: proştilor! Uitaţi-vă la Turcia de azi. Turcia a vrut să intre în UE şi aştia nu i-au primit pentru că sunt prea rămaşi în urmă, sunt ne-europeni, sunt prea religioşi şi nu tolerează prea bine protestele homosexualilor. Atunci turcii i-au ignorat pe europeni, au devenit şi mai religioşi, islamismul pare a fi viitoarea politică de stat şi economia Turciei duduie. Economia Turciei creşte pentru că ei nu au fost nevoiţi să dea jos cu tarifele vamale, nu au fost obligaţi să privatizeze la greu şi să vândă tot ce pot la firme franţuzeşti sau nemţeşti ca să îi primească aia în UE, turcii nu prea au avut ce compromisuri să facă pentru că oricum europenii nu le-au cerut nimic, europenilor le-a convenit mereu “rămânerea în urma” a Turciei tocmai pentru a le-o imputa ca inacceptabilă si prin urmare pentru a le putea da un “nu” cât de cât politicos, pentru ca Europa nu are (sau cel puţin nu avea acum 2-3 ani) curajul să spuna nu sincer. Ba chiar, Turcia nu trebuie să ceară aprobare de la UE ca să dea subvenţii la agricultori. Şi astfel Turcia azi creşte mai repede chiar şi decât Germania iar perspectivele sunt cu mult peste ale Germaniei care fiind trasă în jos de porcuşori va trebui să se zbată din toţi ţâţânii pentru a se rupe de euro, a se întoarce la marcă şi a-şi redobândi independenţa, doar dacă nu se scufundă mai înainte împreună cu Europa în viitoarea fundătură din care UE nu va reuşi să se scoată pentru zeci de ani de aici înainte. Ca să nu mai zic nimic de armata Turciei şi importanţa acesteia în vremurile tulburi care vor urma.

Dar revenind la Moldova, mă miră ca moldovenii sunt atât de naivi încât să creadă că a mai rămas vreun os de ros de la rămaşiţele nemţilor şi alte francezilor. E criza fratilor, nemtii nu vor mai face donatii celorlalti in speranta ca vor avea o noua piata de desfacere peste 10 ani (cum au facut cu spaniolii si cu polonezii) iar organismele europene nu sunt cu mult diferite de ce aveati inainte in vechiul soviet, cu mici diferente si nuantari. In Noul Soviet critica partidului este permisa, insa deciziile tot taticii le ia fara ca sa consulte oamenii. Cea mai clara dovada este votarea Tratatului de la Lisabona in Irlanda. Irlandezii au refuzat, europenii au insistat la politicienii irlandezi sa faca si sa dreaga astfel incat acesta sa fie votat, adica oarecum l-au bagat pe gat irlandezilor desi acestia votasera impotriva. Si inca o dovada ca Europa nu e altceva decat un alt fel de Uniune Sovietica: nici in Europa presedintele nu e ales de oameni, ci de o claca bine infipta si secreta care poate fi comparata cu Partidul Comunist care insa lucra pe fata spre deosebire de partidul celor care urmaresc unirea europei si crearea unui organism care nici nu putem banui ce va fi de fapt, avand in vedere situatia actuala.

Daca va supravietui proiectul european, pentru mine nu mai este un semn de intrebare. De ajuns este sa ne amintim ca problemele Greciei si ale Irlandei au fost doar amanate in speranta ca se va intampla o minune si economia isi va reveni peste noapte ca un humpty-dumpty. Bineinteles, porcusori sunt mai multi decat cei care i-am auzit guiţând deocamdata si nevoile lor sunt din ce in ce mai mari, economiile se prabusesc, conditiile internationale se inrautateaza iar Germania nu va vrea si nici nu va putea ca sa ii duca in spate pe toti. Criza financiara nu a trecut, bancile pot sa pice oricand, oricat de mult ar tipari americanii, colapsul social abia urmeaza iar Europa nu doar ca nu mai are ce sa promita celor de la periferie, dar nici nu mai poate sa isi multumeasca proprii cetateni. Nationalismul renaste peste tot,  lupta pentru propriile interese este din ce in ce mai apriga si nici macar ideea nationala nu mai sta in picioare in multe locuri (de exemplu Belgia) oamenii se orienteaza din ce in ce mai mult catre ce au ei de castigat si le pasa din ce in ce mai putin de ce ar putea sa ofere celor care au mai putin ca ei, chiar daca si ei au mai putin decat aveau alta data.

Nu cred ca trebuie sa fi prea inteligent ca sa intelegi ca un neamt nu va privi niciodata un roman sau un moldovean ca pe un partener, iar cea mai evidenta dovada a fost amanarea aderarii Romaniei la Schengen care nu a avut alt motiv decat pur si simplu protectionismul economic si xeonofobia. Suna socant nu? Intr-adevar, insa am argumente. Europenilor (mai ales nemtilor) le e frica de orice tara care ar putea sa creasca si sa le ia lor locul de principali producatori, le e frica ca investitorii sa nu se mute spre est, deja ii urasc pe romani pentru ca au furat Nokia de la Cluj, le e frica ca romanii ar putea produce si exporta la ei, le e frica ca romanilor le va fi si mai greu sa munceasca la ei si sa le fure locurile de munca, le e frica – nu in ultimul rand – ca tiganii ii vor invada si mai mult ca acum. Cum sa doreasca un moldoveam sa devina parte dintr-un club atat de penibil, care nu ofera mai nimic decat un mare vis si care nu rezolva deloc problema Moldovei pe termen mediu-lung, poate doar aduce un nou val de optimism si putin albastru un ochii pe termen scurt, pentru ca oamenii vor crede ca gata, au scapat de rusi, gata problema cu Transnistria o sa se rezolve, gata vom putea exporta vinul nostru mai usor la europeni si vom avea si noi euro, etc.

Trist, pacat ca istoria se repeta chiar atat de repede si chiar atat de similar pentru fratii de peste Prut. Si pacat ca romanii inca o data dovedesc ca nu sunt in stare sa stea singuri in picioare. Si se mai tanguie unii ca ne-am trezit intr-o zona periculoasa, la intersectia imperiilor. Ba unii chiar pe asta pun incapacitatea noastra de a concepe proiecte solide pe termen lung si de a ne tine pe ele si pun oportunismul si delasarea romaneasca pe baza unei false atitudini optimiste si in expectativa fata de un viitor fatidic  invariabil. Tare mi-e teama ca mai mult de cateva mitinguri ale poponarilor si de cateva steaguri albastre pe primarii, Europa nu va mai apuca sa le aduca moldovenilor mult-visata prosperitate si democratie pentru ca s-a cam dus si de pe la ei, vremurile care vin vor fi mult mai grele si pentru ei, iar solutii usoare nu vor aparea peste noapte, statele abia incep sa cada, dar caderea lor nu poate fi deacat incetinita un pic. Nu este exclus insa ca din faramiturile ce vor ramane sa se nasca un nou monstru, dar de ce ar vrea Moldova sa se expuna la un asemenea risc?

Partidul ne ignoră

Uniunea Europeana a trimis milioane de calendare la scoli in care sunt afisate sarbatori musulmane, indiene, sikh, evreiesti si chinezesti dar nici vorba de Pasti sau de Craciun (sursa: DailyMail). Pe banii nostri – milioane de euro – si pentru indoctrinarea copiilor nostri, partidul unic (in formare) ne ignora total si ne scuipa in fata dandu-ne cu flit. Pentru cei care nu stiu, Europa este condusa de Comisia Europeana unde se ia deciziile. Parlamentul European, unde se lauda Becali ca mai vorbeste de Dumnezeu din cand in cand, este un fel de circ unde se da liber la show si se da iluzia unei oarecare democrati. Faptul insa ca fiecare poate sa spuna ce vrea, nu inseamna ca “mecanismele” europene functioneaza democratic, cazul de fata fiind o pura demonstratie ca de vreme ce, desi crestinii sunt majoritari in Europa, au fost ignorati total prin acest calendar, nici un cap nu va cadea. Si nu doar ca nu va cadea, dar nici nu vom afla care a fost capul acela care a hotarat sa testeze marea cu degetul. Ceea ce este culmea pentru mult-trambitata eficienta europeana la care trebuie sa ne aliniem si noi. Ca nu degeaba ni se spune mereu sa facem si sa dregem si noi ca asa e in Europa.

Incet-incet ne fierb in oala, studiaza reactiile, vad daca suntem si cat de bine suntem pregatiti sa ii tragem la raspundere, insa din pacate, mi-e teama ca nici ei nu se asteptau sa starneasca o atat de slaba opozitie.

Nu e de mirare ca nimic nu se intampla. “Organismul” european este atat de bine construit, componentele sale sunt atat de abstracte si de departate de omul de rand incat va fi nevoie de multa vreme si multa jertfa pana cand si fiara asta va fi inghitita de istorie. Cine a spus ca somnul natiunii naste monstri nu s-a inselat. Deja vedem mosntri pe care ignoranta si prostia noastra i-a nascut. In alergatura dupa paine, ne trezim peste noapte azvarliti intr-un organism macabru si vadit impotriva noastra si nu stim ce sa facem. De votat, ce sa votezi ca nu ai pe cine, de manifestat, ce sa manifestezi ca tot degeaba. De pus de inca o revolutie – Doamne-fereste! – ca ne-o fura si pe asta … Poate sa ne rugam de vreun cutremur sau vreun asteroid care sa curete putregaiul? Ca tot vine 2012 …

Despre speranţă

Nu ma asteptam sa ma gandesc atat de curand la speranta, dupa ce tocmai incercasem sa-mi justific pesimismul meu,  bineinteles ambele tratate intr-o dimensiunea istorica si colectiva, caci despre mine nu doar ca nu imi place sa vorbesc, dar nici nu vad de ce as face-o, demersul principal al acestui blog fiind indreptat spre cautarea unui dialog despre lumea in care traim, dar mai ales dorind sa-mi verific si sa-mi testez perspectivele mele in raport cu ale altora.

“Vinovati” pentru aceasta sunt Plesu si Liiceanu carea au lansat noua lor emisiune de 50 de minute de la TVR cu tema “Despre speranta”. In paranteza fiind spus, RUSINE TVR! ca ignora aproape total internetul si nu ofera inregistrari ale emisiunilor – ar avea multe de invatat de la BBC care nu doar ca nu mananca banii contribuabililor degeaba dar sunt chiar lider pe media online si multumiri in schimb Radio Dobrogea care ne ofera inregistrarea si rugaminti sa o tina tot asa, tema urmatoare anuntandu-se si mai interesanta: “despre prostie”.

Am purces sa vizionez emisiunea dintr-o atractie greu de explicat pentru felul de vorbi al lui Plesu, mai putin fiind incantat de statura sa duhovniceasca care lasa de dorit si care ma dezamageste deseori, intristandu-ma ca un om atat de destept si de cultivat precum domnia sa, inca vorbeste despre tainele credintei precum un copil mic si se lasa prins in meandrele filosofiei si abstractiunilor dintr-o infantila jena de a patrunde deplin intr-o marturisire fireasca si fara ocolisuri a credintei. De altfel, oarecum Plesu declara in emisiune ca nu doreste sa fie un marturisitor al credintei (caci sunt altii care sa o faca)– lasandu-ne insa sa deducem ca totusi si-a pus problema si probabil tocmai pentru a nu fi catalogat astfel pastreaza o jena timida de a se recunoaste pe sine crestin si de a sustine un discurs chiar filosofic din postura de crestin si nu doar de intelectual/scriitor/om de cultura citit si care doar are unele cunostinte si inclinatii catre crestinism. Recunosc in Plesu teama incepatorului in credinta care ii este rusine sa se marturiseasca crestin si tine neaparat sa se justifice in ochii celorlalti de calibrul sau, nereusind sa mearga pana acolo incat sa spuna “DA, eu cred, si nu trebuie sa ma justific”, preferand sa invarte vorbele si ideile pe toate partile si lasand doar pe ici pe colo sa razbata optiunea sa si preocuparea pentru lucrurile grave pe care inteligenta si seriozitatea il impiedica totusi sa  le ignore. Probabil il judec gresit pe Plesu, dar peste ani si ani nu pot sa il iert ca a scris la foaia pornografica a lui Dinescu – Plai cu boi – justificandu-se ca nu a putut sa refuze un prieten si ca a facut-o pentru prietenia sa cu acesta. Iata cum ezitand atunci, ezitarile inca exista, lanturile nu s-au rupt deplin si Plesu inca trebuie sa manifeste curajul pe care il invoca chiar in emisiunea despre speranta si sa incerce sa practice si marturisirea de care se fereste. Macar ca sa vada cu ce se mananca, caci acelasi lucru il indeamna subtil si el pe Liiceanu sa faca cu privire la credinta in general.

Cu toate acestea, Plesu este un izvor de revelatii, emisiunea mi-a placut foarte mult si va recomand sa aveti rabdare sa o vedeti pana la sfarist. Initial, m-am cam incruntat, aducandu-mi aminte de un articol citit chiar ieri pe Razboi Intru Cuvant despre Seraphim Rose in care ni se atrage atentia ca antihrist va veni in intampinarea nevoii oamenilor de religie dar va fi o religie in care Hristos va fi uitat. Cam asa incepe si emisiunea despre speranta care pare o discutie nu doar filosofica de vreme ce invitatii trateaza si problema din punct de vedere religios si cam asa continua pana la sfarsit – nu cred sa fi fost mentionat vreodata numele Mantuitorului si importanta Jertfei sale, apelul la religie facandu-se in termeni generali, singura specificitate legata de crestinism fiind in principal invocarea Sf. Apostol Pavel. Dupa aceasta incruntare insa, mi-am propus sa fiu totusi atent si sa incerc sa ma folosesc de ce pot, cum pot. Cel putin plasticitatea discursului si enumerarea diverselor perspective asupra sperantei m-au folosit foarte mult. Dar si observarea raportarilor celor doi m-a facut sa ii cunosc mai bine si prin asta sa mi-i apropii, intelegand putin mai bine si ezitarile lor. Mi-a placut indeosebi si felul amuzant cum a explicat Plesu falsul mod prin care cei care nu cred invoca luciditatea ca argument forte al nepasarii lor. In schimb, perseverenta cu care Liiceanu este sigur ca indoiala este si trebuie sa fie o constanta a tuturor celor care cred este cel putin exagerata – sau poate ca sunt eu prea naiv ca sa o realizez. De altfel, daca ma gandesc bine, desi atunci cand am vazut emisiunea, repetarea faptului ca credinta este un dar mi s-a parut ca Liiceanu il foloseste putin intr-un registru autojustificator si incorect, acum inteleg ca de fapt are dreptate, credinta este un dar iar cei care nu il au, chiar au o problema. Deci, desi Liiceanu pare si mai departat de un ethos ortodox veritabil – nu ca Plesu ar fi foarte aproape – la o cantarire mai atenta si fara ranchiuna, stangaciile sale deconspira ca totusi omul cauta si a cautat mult si a inteles mult.

Pare copilaresc sa fac eu o analiza a ideilor celor doi giganti, dar aseara tocmai am recitit cateva capitole din Paisie Aghioritul si ma uimesc cand vad doi oameni – chiar daca sunt ei filosofi – discutand despre probleme serioase atat de marginal fata de crestinism. Este interesanta insa expunerea temei sperantei intr-un discurs filosofic abordabil si cuprinzator din care multe idei frumoase  cum ar fi de exemplu mentiunea ca in religie exista legarea temei sperantei de tema rabdarii si tema asistentei. Tot o idee foarte frumoasa expusa de Plesu este ca la nivel colectiv, poate totusi nu traim sfarsitul, vom plati un cost, dar va trece si asta. Si legat tot de istorie, domnia Sa da sanse mai mari reusitei individuale pe un fond aflat intr-o dezordine temporara decat in sperante vagi colective, adica pe sleau spus Plesu da sanse mai mari celui care lupta cu greul intr-o lume care ii sta impotriva, decat salvarii colective.

Deci daca la inceput gandisem ca emisiunea asta poate fi un prototip pentru un Trinitas al lui antihrist, deoarece oamenii astia vorbesc foarte frumos despre spiritualitate fara a spune insa nimic despre Hristos – desi Plesu aminteste tangential ca Dumezeu este Persoana – in final sunt linistit: Plesu nu crede in mantuirea colectiva, deci nu ar putea sa creada in antihrist care asta va oferi lumii. Nu am inteles insa din aceasta emisiune daca domnul Plesu crede sau nu in ingeri: desi am incercat sa ii citesc cartea sa “Despre ingeri” mi s-a parut SF, la un moment dat chiar am simtit un iz de crunta inselare din cauza diluarii sensurilor si a termenilor. Poate o sa imi fac curajul sa o abordez inca o data, sa vedem insa cum vor evolua cei doi in urmatoarele emisiuni.

Un colţ de Românie sângerândă (Youtube)

Vazand acest documentar, m-a cutremurat o spaima: daca peste vreo 5 ani va fi la fel si pe la noi? Cu adevarat asistam atunci la intoarcerea la feudalism, doar ca daca in feudalism taranii erau legati de vatra, acum suntem liberi sa ne alegem boierul la care sa slujim. Dar care situatie era mai umilitoare oare, ceea incare taranul trebuia sa dea o parte din munca sa boierului sau cea de azi a sarmanilor care fug din colt in colt oferindu-se sa faca orice pentru o bucata de paine, caci mai mult nu am auzit vreun “stranier” sa se capatuiasca.

Neagu Djuvara: vom fi minoritari în ţara noastră

Domnul Neagu Djuvara trage din nou un semnal de alarma, pentru cine mai are urechi sa auda: vom fi minoritari in tara noastra. Varsta inaintata si experienta de o viata, ii dezleaga limba stimabilului domn  Djuvara ca sa spuna lucrurilor pe nume, intr-un inverviu pe larg luat de Adevarul. Iata un scurt fragment:

De unde această agresivitate exagerată în societatea românească?

E o problemă pe care mi-am pus-o şi eu, deseori. Eu o arunc şi pe aceasta în cârca celor 50 de ani de comunism care au modificat profilul etnic al românului. Românul pe care l-am cunoscut eu când eram copil – adică şi ţăranii, şi ostaşii pe care i-am avut pe front – era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust încât omul a început să se apere cu dinţii. Nu uitaţi că până şi în cel mai mic sat s-au inversat valorile. Ţăranii cei mai iscusiţi, cei mai îndemânatici şi cei mai avuţi au fost nu numai daţi la o parte, ci şi ucişi sau băgaţi la închisoare. La suprafaţă au ieşit lepădăturile – toţi guşaţii şi tâmpiţii din sate au devenit primari sau mai ştiu eu ce… S-au schimbat elitele de jos şi până sus. Lucrul acesta a făcut ca oamenii să se înrăiască. Nu mai există sentimentul că vecinul tău e un prieten. Lumea nu se mai salută pe scara blocului pentru că zice „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”

[ CITESTE TOT INTERVIUL ]

Pentru cei care il indragesc pe batranul Djuvara, si sunt interesati de o perspectiva a unui istoric asupra lumii de azi, le recomand sa ii citeasca cartea “Razboiul de saptezeci si sapte de ani (1914 – 1991) si premisele hegemoniei americane

Un român ambiţios

Un tanar roman a fentat securitatea aeroportului din Viena si a zburat in trenul de aterizare al unui avion pana la Londra. Tanarul de 20 de ani a declarat ca dorea doar sa isi gaseasca un loc de munca in alt oras. Probabil sarmanul nu avea bani de autobuz si de aceea s-a gandit sa faca blatul cu avionul.

Ce e de mirare cum de super-securitatea aeroportului nu l-a depistat, ca daca era un nebun cu bomba hotarat sa dea jos cu avionul deasupra Londrei, intr-adevar era nasol. Standardele de securtitate bineinteles ca impun ca avionul sa nu isi fi luat zborul daca securitatea aeroportului ar fi observat ca un nebun sare gardul si se arunca in trenul de aterizare. Daca securitatea observa, era clar ca avionul era oprit, mai ales ca era clar ca doar un sinucigas terorist ar face asta.

Ar fi de asteptat ca dupa razboiul cu teroristii si dupa introducerea atator si atator masuri de securitate, o simpla trecere peste gardul aeroportului si accesul inspre pista sa fie de neimaginat in zielele noastre, mai ales intr-un aeroport din Austria, o tara faimoasa pentru politia ei riguroasa si serioasa, unde oamenii isi fac datoria cu sfintenie.  Si mai socant este ca, desi sunt camere de luat vederi peste tot si serviciile de securitate asculta tot, macar ca s-ar gasi un nebun sa sara gardul la aeroport si sa forteze intrarea intr-un avion, ne-am astepta ca acesta sa fie observat. Cu siguranta teroristii islamisti sunt extrem de invidiosi pe romanul nostru, care nu pentru jihad ci pentru munca a riscat atat de mult si a reusit ceea ce si-a propus. In schimb, teroristii trebuie sa gaseasca solutii mai complexe ca sa penetreze securitatea aeroportului  substante chimice avansate, ascunse bine in pantofi si in lenjerie (altfel de ce ar face bodyscannig astia?)

Ce sa intelegem din aventura romanului nostru? Mai intai ca criza e nashpa daca au ajuns oamenii sa isi riste viata in cautarea muncii si daca nici la Viena nu isi mai gasesc de munca. Iar mai apoi, ca toata lupta anti-terorista e un mare vax. Rezultatele sunt canci, iar amenitarea terorismului este mai mult o spaima mediatica decat o realitate faptica. Oare daca se putea, si vroiau si erau decisi, pana acum teroristii nu sareau si eu gardul si se ascundeau in avion ca sa il detoneze mai apoi peste vreun oras? Cum de nu au reusit austriecii nici macar sa il vada pe romanasul nostru? Parerea mea, pentru ca s-au saturat si ei sa tot traiasca in spaime si au luat viata mai usor.

M-au amuzat enorm de ce diferente exista intre securitatea aeroporturilor in vest si la noi. De exemplu, la ultima mea calatorie in Germania. La aeroport la ei: cel care ne controla actele era foarte serios, incruntat si nemiscat cand se uita cand la fata mea, cand la calculator, cand la buletin sa vada daca nu cumva sunt un terorist. In Romania, acelasi functionar: rade cu cel din fata mea, iar la mine cand vede ca sunt din Craiova rade si de mine: “ce sunteti domne asa posomorat, sunteti trist ca a luat bataie Craiova?”. Omul era foarte relaxat si vesel, mai vesel ca calatorii care erau morcoviti dupa un zbor cu emotii. Si nu doar cel care ne-a verificat actele m-a amuzat, dar si cei care teoretic erau “securitatea” aeroportului: acestea erau niste femei care se urmareau de fapt unele pe altele, radeau intre ele si faceau glume, in nici un caz nu urmareau pe teroristi. Un automobil “main security” cu doi baieti urmareau daca punctele de securitate sunt ok, adica daca oamenii se afla la locul lor fiecare si dadea ture prin aeroport cam la 10 minute. Dupa ce masina de securitate trecea, tanti care era la un anume punct pleca in alta parte sa vorbeasca cu colegele, se distrau si vorbeau tare de ziceai ca cu siguranta se intampla ceva daca securitatea e atat de agitata. Cand masina se apropia, o alta tanti o anunta pe tanti care dezertase de la post sa se duca ca sa o vada masina de check, dupa care se intorcea iarasi la aclale. Era extrem de amuzant, si m-am gandit ca cred ca si pe la noi daca vroiau teroristii, de mult faceau franjuri cateva avioane.

Criza nu este intamplatoare

Multe vorbe zboara zilele astea despre criza, in toata lumea, dar mai ales pe la noi. Pentru ca in sfarsit lucrurile sunt foarte nashpa si pe la noi si lanturile sunt din ce in ce mai stranse, criza este subiectul media #1, care starneste cele mai multe si variate discutii.

Am urmarit asta-seara o emisiune la Money Channel in care invitat era un redactor de la Foreign Policy si care intrebat fiind despre cum stau lucrurile cu Europa, a sustinut ca problema este faptul ca nu exista o guvernare comuna, adica ca avem o politica comuna, avem anumite legi si reglementari europene, avem norme, avem o banca, avem o moneda (noi inca nu) dar inca statele mai au guverne proprii care stabilesc politici individuale.

Multa vreme m-am intrebat de ce Grecia a fost prima atacata si a fost aleasa sa fie oaia neagra, blamata, aratata cu degetul etc. Raspunsul cel mai folosit, varianta “oficiala” cum ar veni este ca Grecia a cheltuit mai mult decat si-a permis si in plus a facut si anumite inginerii financiare prin care a ascuns deficitul real. Sunt false ambele idei, Grecia nu a cheltuit deloc cel mai mult, a cheltuit intr-adevar prea mult, dar si alte state au facut-o, iar datoria Greciei este nimic pe langa datoria Spaniei, Italiei sau a Marii Britanii. Se spune ca daca ar fi atacata Spania, Europa nu ar putea-o salva, datoriile sunt peste puterile “greilor” Europei la un loc.

Dar de fapt, ce inseamna salvare si care este de fapt problema. Se tot invarte problematica crizei pe toate fatetele, dar putini sustin ideea ca ar fi normal si de bun simt ca statele care au datorii prea mari si nu mai pot sa le plateasca, sa declare faliment statal, ceea ce s-a mai intamplat in istorie. Intr-adevar, pentru o perioada, nimeni nu ar mai avea curajul sa imprumute statul respectiv, si sectorul bugetar ar fi taiat drastic pentru ca atunci singurele surse de venit ar fi taxele si impozitele. Dar numai asa bancile ar invata sa mai si fie atente la oferirea creditelor, ceea ce e firesc, nu?

Falimentul statal pentru o tara europeana ar fi intr-adevar o rusine dar si o mare problema: lumea nu ar mai avea incredere in Europa. “Ideea europeana” ar pica. Chiar daca economic ar fi evident mai in spirit capitalist ca statele sa falimenteze, deoarece astfel bancile vor avea grija data viitoare cui si cum vor oferi credite si nu vor mai sari sa ofere bani pentru proiecte care nu product, din punct de vedere politic, o astfel de varianta este imposibila. Chiar si pentru simplul motiv ca daca ar alege varianta falimentului, clasa politica s-ar sinucide, ar recunoaste singura falimentul sistemului actual si ar lasa de inteles ca trebuie schimbate lucrurile din radacina. Este evident o relatie atat de stransa intre falimentul economic si falimentul politic, incat politicienii prefera sa arunce pisica moarta urmasilor lor si asa s-a intamplat si pana acum: politicienii au facut credite cat au putut, nu i-a preocupat niciodata fiabilitatea economica, pana cand marii investitori s-au gandit sa le taie conducta la bani si sa ii lase putin in aer sa mai rascoleasca putin sistemele.

Iar rascolirea sistemului, vedem ce inseamna. Din ce in ce se aud “glasuri” mai mult sau mai putin importante care lanseaza ideea ca pentru salvarea Europei ne trebuie o guvernare comuna, statele trebuie sa isi uneasca si politicile fiscale, nu doar pe cele monetare. Ce inseamna asta? Inseamna ca pe viitor salariile profesorilor din Romania vor fi date de la Europa, si ca daca construim sau nu spitale, tot de acolo se va hotari. Intr-adevar vor fi si aspecte pozitive, pentru ca nu vom mai avea cel mai scump kilometru de autostrada din Europa, pentru ca sistemul de spagi este oarecum mai avansat in Romania decat in Europa, dar incet-incet vor invata si ei de la noi. Politica comuna actuala traseaza anumite directii, impune anumite baremuri care trebuiesc atinse, dar nu e prea explicita, asa cum ne spune FMI: noi nu am zis sa taiat salariile, am zis doar ca daca mai vreti banii nostri (si stim ca aveti nevoie de ei), trebuie sa taiati de undeva, cum o faceti, alegeti voi. Adica ne-au lasat sa alegem, taiem o ureche sau un picior. Ca de taiat, e musai, bancile trebuie salvate.

Traim vremuri istorice si putini realizeaza ca se pun bazele nu doar a unei monede globale dar si a unei guvernari europene pentru inceput. De aceea criza nu a fost intamplatoare, pentru ca asa cum atacurile din 11 septembrie au schimbat felul oamenilor de a gandi din punctul de vedere al libertatilor individuale, atacurile financiare din prezent schimba raportarea noastra la bani si la propriile noastre guverne. Dupa aceasta criza, pe masura ca incet-incet se taie din simbria fiecaruia, popoarele nu doar ca vor injura politicienii si vor schimba guvernele, dar vor dori sa fie condusi de la Europa, deoarece incet-incet li se va spune ca asta este ceea ce ne trebuie, o politica comuna.

Putini isi mai amintesc care au fost argumentele principale prin care au fost amagiti romanii sa adere in Europa: o piata comuna in care firmele romanesti sa desfaca produse, libertatea circulatiei si a gasirii unui loc de munca in orice tara, dezvoltarea democratiei si a drepturilor omului, accesul la fondurile europene care sa modernizeze tara etc. Nici unul dintre acestea nu s-au intamplat. La ce bun ca firmele romanesti pot vinde fara problema in Europa de vreme ce oricum cand s-a dat drumul la granite si nu au mai fost taxe vamale, produsele europene ne-au invatat si firmele romanesti care mai produceau ceva au falimentat. Putini au fost pregatiti sa faca fata tavalgului, iar consecintele cele mai evidente le putem vedea in agricultura. Intr-adevar au mai venit ceva straini care au investit si produc in Romania, dar banii se duc oricum afara, la patronii straini. Muncitorii romani sunt platiti pe salarii de nimic in comparatie cu ce se plateste in Europa, iar impozitul pe profit oricum este in Romania printre cele mai mici din Europa si oricum dintre cei mari, ca sa vina in Romania, au impus conditia sa fie scutiti (de ex:  Dacia), deci produc dar degeaba ca banii se duc tot afara. O alta gargara cu care am fost intoxicati inainte de aderare a fost cea a banilor europeni care urmau sa vina si sa schimbe fata Romaniei. Acum dupa ani si ani vedem cat de adevarata a fost gargara asta, ca de fapt noi platim mai mult decat luam de la europeni, tocmai din cauza ca nu am fost pregatiti ca sa absorbim acesti bani, sau mai bine zis, nu ne-au fost create conditiile pentru a-i absorbi. E ca si cum dupa ce pui o folie protectoare peste pamant si arunci cu apa, te-ai mira de ce pamantul nu inghite apa desi este uscat. Pai nu inghite apa deoarece tie nu ti-a trecut prin minte sa uzi mai intai si apoi sa pui folia protectoare. Sau ti-a trecut prin cap, dar ai vrut sa uzi pamantul decat in aparenta, sa te vada vecinii ca tu uzi si sa creada ca iti doresti sa faci treaba. Nu este o greseala faptul ca nu putem absorbi fondurile si nu este nici justificata prin incapacitatea noastra sau prin coruptie. Nu era greu de vazut ca noi nu avem cum sa avem experienta de zeci de ani pe care o aveau europenii si nici nu era atat de mirare faptul ca intr-adevar, dupa zeci de ani de comunism si o lovitura de stat, coruptia in clasa politica era regula, nu exceptie.

Deci asa cum atunci ni se serveau argumente pro-europene care s-au dovedit mai tarziu hilare, si acum se lanseaza ideea ca trebuie sa renuntam si mai mult la suveranitate, si nu doar noi ci toate tarile, ca sa iesim din criza. Iar poporul nestiutor si care crede ca doar Basescu si Boc sunt de vina pentru criza actuala, va accepta din nou sa taca si sa doarma in timp ce tara ii este furata de sub nas. Si ne vom trezi astfel peste noapte cetateni europeni (daca nu deja globali) si vom vedea cum din ce in ce mai multe legi si taxe ne vin direct de la Europa, nu de la Bucuresti.

Este bine sau este rau? Intrebare retorica. Poate ca intrebarea care si-o pun multi este daca chiar stau lucrurile asa sau nu? Nu cumva sunt eu adeptul unor teorii conspirationiste si de fapt, cei care propun unitatea totala europeana incearca de fapt sa gaseasca solutii la criza? Acestora le raspund: dar din crizele de pana acum ne-au scos? De criza comunista ne-au scapat ei? Tot romanii si-au dat viata ca sa il goneasca pe dictator si tot romanii s-au sacrificat in incercarea de a realiza o noua Romania, una libera si prospera. De criza tranzitiei ne-a salvat europa? Au venit investitorii europeni cu bani, sau tarile membre ne-au sprijinit in vreun fel cand FMI ne impunea conditii draconice pentru cateva zeci de milioane? Nu, tot noi a trebuit sa rabdam saracie si sa muncim pe rupte ca sa nu murim, dar mai ales ca sa nu innebunim, caci ce poate fi ma stresant ca o tranzitie? Iar apoi dupa integrarea facuta in pripa si in graba doar pentru ca au fost cativa visatori care au avut o “idee europeana”, ne-au ajutat ei ca sa ii ajungem din urma? Pai ar fi fost prosti? Si-ar fi taiat singuri creaca de sub picioare? Cine ar fi vrut sa ajute o Romanie “admirabil de dezorganizata” (cum zicea Berthelot) sa biruiasca in cruntul razboi al competitiei economice? De ce ar face-o? Ne-au folosit insa pentru plantatiile lor de capsuni si pentru bosorogii lor de care au grija fosti profesorii si intelectuali romani fugiti in afara pentru o paine mai buna.

Sa nu ne amagim, nimeni nu ne vrea pe noi sa razbatem. Doar noi ne putem scoate din criza si nu cedand din suveranitatea noastra ci cautand din contra sa pastram cat mai mult din ce mai putem, pentru ca oricum noi nu suntem decat o frunza in bataia vantului, nu putem opri furtuna din mersul ei. Dar putem insa sa nu cadem din nou in cursa inselaciunilor si sa stam momai in fata provocarilor. Fiecare este dator sa constientizeze si sa caute macar sa nu adere la ideile sistemului daca in afara oricum nu putem sa stam. Caci cel mai grav este dupa mine prostia si ignoranta. Chiar daca vom fi bagati in Europa cu arcanul, nu asta e grav ci grav va fi daca vom crede ca cei care ne baga ne sunt pastori si ne vor binele.

PS: poate o data voi reusi sa povestesc si cum vad nemtii binele tiganilor si al celor care refuza sa isi dea copii la scoala

ALTE ARTICOLE:

Bancherii Băncii Centrale Europene, stăpânii feudali ai Europei

UPDATE 14 Iulie 2010

Germania vrea ca ţările din zona euro care nu-şi ţin deficitele bugetare în frâu să fie sancţionate prin pierderea suveranităţii economice. Cancelarul german Angela Merkel pregăteşte un set de măsuri care să legifereze procesul de intrare în insolvenţă a ţărilor din zona euro cu probleme bugetare grave. (Sursa: Adevarul)

1 7 8 9 10