Nostalgia dupa traditii – anestezic pentru trezvie

Perioada comunista prin asaltul reformator irational in toate domeniile a creat inevitabil un recul in mentalul romanilor care s-a descatusat dupa revolutie. Un recul de simpatie, admiratie si adorare a trecutului ante-comunist a carui imagine s-a format si conturat mai mult sau mai putin corect in mintea tuturor, mai mult din zvonuri si sloganuri decat din documentare, citit carti de istorie, biografii, marturii – caci de transmis din tata in fiu sau din bunic in fiu, putini au avut acest privilegiu.

Poate acest recul justifica si “renasterea” spirituala post-decembrista si mai putin “setea de Dumnezeu” a poporului roman, pe care renastere eu personal pun multe semne de intrebare in ce masura chiar a fost o renastere. Caci daca era renastere, puteam vedea ceva consecinte in prezent, ceva schimbari in bine. Ori la cum se arata situatia pe meleaguri mioritice, Romania devine treptat un teritoriu de trecere pentru vietnamezi, pakistanezi si alti africani inspre occident. Caci romanii au fugit deja. Prin romani ma refer la oamenii care aveau capacitatea sa inteleaga, sa asimileze, sa emane si sa transmita mai departe un set de valori, un comportament, un fel de a vedea lumea, un fel de a trai timpul si timpurile [1]. Ori cata vreme hotia, incompetenta, smecheria, improvizatia si compromisurile devin norme, inevitabil cei care nu se pot adapta locului au luat calea pribegiei iar cei care au ramas se adapteaza, au pierdut din entuziasmul post-decembrist, la nivelul societatii seva renasterii s-a cam dus si o noua modelare, dupa noi valori si de un cu totul alt duh nu doar ca prinde radacini, dar incepe chiar sa dea roade.

In pletora de tipologii a romanilor care nu se simt prea confortabili cu noile norme dar nu se regasesc nici in ceata jalnica a tanguitorilor regimului bolsevic din care fac parte in princpial profitorii si beneficiarii vremurilor de trista amintre, ar fi traditionalistii. Marea majoritate – dar nu toti – dintre traditionalisti se regasesc in randul ortodocsilor. Dintre cei care nu sunt ordocsi as enumera fie nationalistii atei (de facto, desi declarati crestini), fie sectantii – desi acestia adera mai degraba la traditii straine, de import, fie dacopatii – o curioasa si interesanta noua specie de bolnavi mentali desi nu chiar si poate o data voi face o analiza a fenomenului. In continuare, prin traditionalisti ma voi referi doar la traditionalistii ortodocsi desi unele lucruri se aplica indiferent de traditia la care aderam.

Principala problema a traditionalistilor este lipsa cunoasterii traditiei. Vina este evident a comunismului desi asta nu scuza totul. Este evident ca progresul social in ultima vreme are un ritm mai alert si transmiterea traditiei devine cvasi-imposibila chiar acolo unde comunismul nu a fost o piedica. Tot progresele sociale ne ofera insa si posibilitati mult mai mari de a cunoaste traditia in amanunt: nenumarate carti, documentare, siteuri si forumuri de discutii pe internet ne sunt la indemana [2]. Muzee in toate colturile tarii pline cu zeci si sute de specialisti gata sa raspunda intrebarilor noastre ne stau la indemana. Si cu toate acestea, preferam de multe ori sa adoptam calea usoara a ignorantei si sa idolatrizam si sa proiectam intr-un cadru de basm viata de alta data – cel putin din punct de vedere religios. Prin contrast cu vremurile de alta data cand tot satul tinea post, lumea mergea la biserica, nu existau adulteruri, nu existau atei etc, lumea de astazi este apocaliptica, plina de pacat, venirea lui antihrist este doar o chestiune de ani pentru ca pacatele oamenilor s-au inmultit. Franturi de asemenea idei gasim adeseori nu doar in conferintele unor biofizicieni care nu au practicat biofizica in viata lor nicaieri dar sunt experti in toate domeniile si dau citate si referinte la nenumarate studii ca sa demonstreze cum Facebook distruge copiii dar si mai grav e cand acest limbaj “porno-fear” este utilizat chiar de la amvon de preoti profesori universitari care au predat la facultati de teologie si teoretic cunosc istoria bine si istoria bisericii in special. In care istorie nu a fost deloc tot timpul pace si bunavoire intre oameni.

Tristetea dupa trecutul pierdut este cu atat mai periculoasa cu cat nici macar nu cunoastem acel trecut pierdut ci doar franturi si cioburi sparte, pe care le unificam si proiectam din ele o imagine utopica, cu totul diferita de realitate. Dar sa zicem ca totusi, chiar daca acel trecut frumos pe care ni-l imaginam noi nu a existat, ar fi frumos sa existe si ne-am dori sa existe si dorim sa reinviem acele traditii frumoase dupa care suntem nostalgici. Ce este de facut? Pai, in niciun caz lamentarea, tanguirea si fobia fata de ce este nou si fata de societatea actuala in general. O raportare corecta, echilibrata si o adaptare realista la contemporaneitate este evident punctul de pornire in construirea sau reconstruirea oricarei traditii. Adevarata problema referitoare la traditie este poate ancorarea in forme si lipsa continutului. Substanta care da consistenta unor forme este principala lipsa pentru ca necesita nu doar osteneala, efort si iesirea din zona de confort ci chiar creativitate, curaj si viziune. Formele sunt usor de adaptat si alinierea dupa ele ofera un confort mental celor care cred ca transmit mai departe credinta strabunilor daca isi invata copiii ca numai handicapatii folosesc Facebook (caz real).

Teoria mea este ca nostalgia dupa un trecut utopic ofera doar iluzii si este o falsa solutie la confruntarea cu lumea, timpul si ispitele. Doar cunoasterea reala a traditiei ne poate oferi uneori raspunsuri reale in fata provocarilor, istoria meritand sa fie studiata fie poate si doar pentru a putea intampina cu seninatate orice umbre ne-ar pune in fata lumea de maine. In niciun caz panica, repulsia si tanguirea pot fi o stare normala spirituala si mentala pentru a trai cu adevarat o viata frumoasa asa cum ne place sa credem ca au trait inaintasii nostri.

Iar cand cumulul de simptome mentionate mai sus derivate din nostalgia bolnavicioasa dupa traditie devin un mod de trai, orbirea spirituala cuprinde intreaga noastra fiinta si cancerul deviaza in toate directiile nascand noi fobii [3] si punand nenumarate bariere intre noi si societate si in cele din urma intre noi si cei de langa noi, transformandu-ne pas cu pas in epave si facandu-ne viata un iad.

NOTE:

[1] Un român a fost lăudat de autoritățile din Italia, după ce a reparat voluntar parcul localității în care locuiește

[2] The History of Byzantium

[3] Ortodoxia şi Erezia „vegetarianismului biblic”

Flori moarte – eficientizarea totală

Flori moarte la fereastra unui restaurant specializat în organizarea de pomeni. Ca să nu cumpere la fiecare pomană flori dar ca să nu aibă un cadru prea sumbru, un restaurant mortuar a cumparat aceste minunate flori de plasti împreună cu colivia care dă o notă aparte întregului ansablu. Interiorul este similar. Atât de mult s-a optimizat mașinăria de “rezolvat” cele din urmă socoteli ale omului pe pământ.

Nu au trecut mulți ani de când firmele pentru organizarea de servicii funerale s-au dezvoltat de la magazine pentru vânzarea de coșciuge și cruci în întregi operațiuni complexe care rezolvă  toate doleanțele clienților (evident cărora și le permit) de la închiriat coșciug cu refrigerator până la închiriat mașină pentru transportul la cimitir, închiriat personal care să pună doliu la participanții la înmormântare și până la organizarea meselor pentru diversele pomeni, inclusiv cea mai importantă, cea de după înmormântare.

Într-un fel, fenomenul este unul pozitiv: eliberează pe cei apropiați de calvarul organizării tuturor problemelor și le îngăduie astfel să petreacă ultimele momente de proximitate fizică față de trupul adormitului în reculegere și pace. Dar, ce bine ar fi dacă ar fi așa de ușor … Cu sigurantă, “locul” debarasat de acești binevoitori este ocupat rapid de aghiuță cu ale lui bagatele, pregătite pentru fiecare în parte.

Tradițiile și ritualurile au un rol al lor. Oricât de triviale, inutile sau prea complexe ni s-ar părea nouă, tocmai puterea simbolică pe care o au este cea care le-a făcut să dăinuiească deoarece timpul le-a testat, oamenii au văzut că le este bine dacă le urmează pe acestea și nu pe altele, cu ce ne-am trezit moștenind de la cei bătrâni, făcând și noi am văzut că ne e bine și că pierderea suferită este mai ușor astfel de purtat decât fără aceste tradiții. Până să vină “firmele” peste noi …

Optimizările și modernizările în acest domeniu nu fac altceva decât să ofere un simulacru. Să dăm doar un banal scenariu. Este evident că un eveniment nefericit precum trecerea la cele veșnice a unui membru al familiei, adună toată familia. Dacă această adunare se întâmplă însă la un restaurant și nu acasă, timpul reîntâlnirii familiei este extrem de scurt: 2-3 ore cât durează masa, căci restaurantul trebuie să fie rapid pregătit pentru următoarea pomană, angajaților li se termină programul sau trebuie să spele vesela etc. Reuniunea familiei este într-un fel “optimizată” și ea, ajungându-se la o nedorită eficientizare și în privința timpului pregătit împreună: și ce este mai important decât întâlnirile între oameni pe acest pământ?

Culmea face ca tocmai această părelnică binefacere pe care o oferă “funeralele” să ne despartă tocmai de adevăratele binefaceri pe care tradițiile pe care încercăm să le “imităm” însă mai “optimizat” în prezent le ofereau. Tradițiile, așa cum erau, prin toate câte le incorporau ele, creau un cadru și un pretext pentru exprimarea și dezvoltarea comuniunii: timpul petrecut alături de cei mai apropiați, ajutorul și jerfta făcută de toți membrii mai depărtați ai familiei pentru cei imediați afectați de trecerea la cele veșnice se desfășurau mult mai “eficient” decât în cadrul lesnicios pus la îndemână de firmele de funerale din ziua de astăzi.

Mai amintim și priveghiul care s-a mutat cu ordin de la stat (care vrea să ne protejeze de bacterii) de acasă la capelă și la care priveghi (când se mai face), nefiind în casa adormitului, ci într-un loc oarecum străin atât pentru cei mai apropiați cât și pentru cei îndepărtați de asemenea este un simulacru de priveghi. Ce sens mai are să ții mortul noaptea într-o cameră (fie ea capela, în proximitatea unei biserici) dacă mortul nu stă în casa lui unde a trăit, ca să vină la el cei care au venit la el pe când trăia, ca să retrăiască aceștia momentele întâlnirilor lor trecute și să le povestească tuturor și să cugete la relația dintre ei, la trecerea timpului și la toate celelalte?

Sunt multe și variate probleme ale acestui fenomen păgubos numit servicii furerale. Este extrem de interesant și progresia și evoluția în timp a acestora. Sunt de exemplu tare curios dacă în “pachet” este inclusă și dusul de apă cu găleata la mormânt 30 de zile (sau aproximativ) un obicei care se practică cel puțin la noi în Oltenia. Dacă tot plătim pentru cei care pregătesc mâncarea, de ce nu am plăti firma ca să ducă și apa, la urma urmei, oricum tradiția e ca femeia care aduce apa să fie plătită. Dacă acest aspect a fost deja inclus, este extrem de interesant, părerea mea, că s-a ajuns până aici. Dacă nu s-a inclus, de asemenea este foarte interesant de ce nu. De asemenea, va fi interesant când va pica și acest mic teritoriu rămas încă “neacoperit” de firmele de servicii funerare.

Închei cu un mic amănunt interesant. Într-o perioadă, cuvântul “servicii funerare” era unul dintre cele mai scumpe cuvinte de cumpărat pe motorul de căutare Google în sistemul de reclame AdWords. Prețul plătit de un site pentru a apărea în top la anunțurile după un anume cuvât, denotă competiția pe acel domeniu și de asemenea profitabilitatea. De exemplu, cuvântul “servicii funerare” domina de departe cuvinte cum ar fi “cumpar laptop” sau “magazin haine femei” care de asemenea vă dați seama ce profituri au în spate. Fiind un domeniu “aparte”, se înțelege că în ciuda banilor, nu orice întreprinzător ia în considerare să deschidă o mică firme de “funerale” așa cum nici angajații nu se vor bate pe locurile deschise la aceste firme în ciuda salariilor speciale. De unde, cerere mare, ofertă mică, rezultă profituri maxime. Este doar un mic amănunt, dar cu un mare semne de exclamare cu privința la unde s-a ajuns dacă cererea este atât de mare.

Nu am zis prea mult de evoluția fenomenului și nu am de gând să o fac, nefiind prea mult de spus decât că pas cu pas, toate s-au adăugat, pe măsură ce cei mai puțin timizi patroni încercau chestii mai noi. Sau poate “dezvoltarea” s-a făcut împinsă de cerere: oamenii au cerut toate acestea. Din ce imi aduc aminte, totul a început cu organizarea mesei la restaurant, dar la început nu se făcea în restaurante speciale, ci toate restaurantele (ca și acum probabil) puteau închiria tot localul pentru o pomană pentru câteva ore.

Cert este că în ziua de astăzi chiar dacă prin absurd cineva ar avea dorința să se descurce “fără”, sunt șanse mari că făcând înmormântarea așa cum se făcea acum 30 de ani să nu aibă prea mulți invitați, lumea având o mie de scuze în ziua de astăzi, toate ascunse sub mantra “nu am timp”. Am scurtat timpul de priveghi, am scurtat timpul de pregătit mâncare pentru pomană, am scurtat timpul de plimbat mortul până la cimitir, am scurtat numărul de pomeni care le facem după, toate le-am “eficientizat”.

De la dormitul cu porcii, la dormitul cu câinii

Problemele multor oamenilor acum vreo 50 de ani erau sa aiba un acoperis deasupra capului si o paine pe masa. Problemele in vremuri bune, cand nu era razboi, caci in timp de razboi se intelege ca supravietuirea era pe locul 1.

Acum, situatia s-a schimbat drastic. Foarte putini sunt stresati de prospectul dormitului la gramada cate 6 oameni intr-o camera impreuna cu porcii si caprele si chestiunea zilei este: dormi bine cu cainele in pat sau nu?

Poate ar fi util sa incepem cu raspunsul care atinge si el culmi ale absurdului aduncandu-ne inca un motiv sa ne convingem ca traim intr-o lume nebuna:

“Oamenii cu un singur câine în dormitor au avut un somn eficient; însă, poziția câinelui în/lângă pat a făcut diferența”, se notează în studiu.”

Nu am verificat sursa articolului tradus de Digi24 – care se apropie cu pasi rapizi de modelul OTV producand articole si titluri care sa atraga clickuri – dar mentionarea Clinicii Mayo ca locul unde s-a facut acest studiu ne asigura ca nu este deloc vorba de trivialitatii sau initiative fara relevanta, ale unor no-name-uri. Clinica Mayo este un brand puternic in SUA, oferind servicii de calitate pacientilor. Faptul ca au facut acest tip de studiu este clar consecinta a faptului ca problema este una reala, prezinta interes pentru oameni si poate pentru firmele de asigurari care ar fi unul dintre putinele explicatii rationale pe care le-am putea gasi acestui studiu.

Mai concret, deoarece multi americani au caini si dorm cu ei, daca impactul ar fi relevant, firmele de asigurari ar trece in chestionare intrebarea: “ai caine?” si daca impactul ar fi negativ sau pozitiv intr-o oarecare masura, asa cum activitatea fizica permanenta iti aduce un scor bun sau cum fumatul iti aduce un scor mai prost, traiul alaturi de caine ar avea impact asupra costului asigurarii medicale. Este insa o speculatie, ma gandesc ca chiar daca asigurarile nu sunt interesate, acest topic preocupa totusi indeajuns de mult lume incat Mayo sa-l fi facut doar pentru promovare si branding.

Spuneam ca acum 60 de ani, erau alte vremuri. Sa ma explic. Ca orice om, amintirile din copilarie ramase sunt mai ales limitate la emotiile legate de unii oameni, evenimente, intamplari, locuri care au avut un impact puternic pentru noi atunci. Emotia ajuta memoriile sa se consolideze pe termen lung. Nu stiu in ce context si nu stiu cand, dar am din copilarie o memorie ciudata: fie mama, fie bunica, mi-au spus ca ei traiau toti intr-o singura camera si iarna aduceau si porcii si caprele sa doarma impreuna cu ei, ca nu cumva sa moara de frig afara. Nu am mai auzit o astfel de poveste, dar familii care traiau cu toti copiii intr-o singura camera am mai auzit, cel putin la tara.

Mahalaua periferica pe care a crescut mama (de asemenea, si eu vre 6 ani) si si-au trait bunicii mei viata impreuna nu avea insa niciun avantaj al orasului decat proximitatea: traind in oras, bunicul a putut sa aiba un loc de munca, la tara, probabil neavand mostenire pamant niciunul dintre ei, situatia ar fi fost mult mai grea. Atat de saraci erau, incat, pe cei 3-400 de metri dintr-o mahala de la marginea Craiovei, nu puteau nici macar sa faca un grajd pentru animale si sa-l “doteze” cu paie pentru ca sa elimine riscul ca animalele sa moara iarna. Prin urmare, dupa ce ca erau multi (bunica a avut 10 copii, desi doar 6 au supravietuit), si traiau intr-o singura camera, mai erau nevoiti si sa bage animelele langa ei.

Mintea mea de copil probabil a fost extrem de socata de acest amanunt incat din toate cate mi-a povestit bunica de-a lungul anilor, printre cele cateva lucruri care le mai pot spune despre ei, asta e una dintre ele. Nu stiu contextul si tare imi pare rau. Bunica se plangea foarte mult de viata grea pe care a dus-o si cu siguranta au fost multe lucruri asemanatoare. In ultima perioada a vietii ducand in spate un reumatism de gradul cel mai mare care ii produceau dureri cumplite si care o tinea tinutuita la pat, plangea zilnic si se tanguia. Pentru noi, copii fiind, sa ne intoarcem de la scoala si sa o gasim pe mamaie plangand si tanguindu-se era ceva normal, facea parte din viata de zi cu zi, ca si faptul ca nu tacea mai deloc, vorbind mereu si povestindu-ne vrute si nevrute.

O alta amintirie “aleatoare” care mi-a mai ramas este una amuzanta cu privire la cum era vazut razboiul la ea la tara unde lumea era “proasta” si nu stia ce sunt bombardamentele. Bunica deoarece mai fusese la oras si vazuse dezastrul razboiului, stia. Insa, deoarece orasul era riscant si nu era de mancare, iar barbatul ii era pe front, cand a fugit cu copiii la tara in perioada razboiului a asistat la o scena extrem de amuzanta a unei alte fete (sau femei) care din pacate nu stiu cine era (daca era sora bunicii sau alta ruda) si care “nestiind ce e razboiul”, cand auzea avioanele, alerga pe camp ca sa o vada pilotii, scotea esarfa si le facea semn strigand “Dati, ma, si pe-aici!”. Adica, dati cu bombe. Bunica, care venea de la oras si stia ce e razboiul si ce sunt bombele, se ascundea cu copii in grajd de frica, pe cand acea femeie, le facea semn si incerca sa ii provoace deoarece era curioasa si ea cum e cu bombele.

Intorcandu-ne la caini, nu incetez sa ma gandesc oare ce au in cap oamenii care tin in casa caini si dorm cu ei. Oricat de afectuos si prietenos ar fi un caine, este ceva natural, firesc, simplu de vazut ca locul lui nu este in casa, ci afara. Cainele face zgomot, cere atentie, cere “joaca”, strica prin casa, lasa par (si poate si altele), are toane, are personalitate, deranjaza oaspetii, deranjaza vecinii (la bloc), latra aiurea si-ti face capul calindar si in schimb nu iti aduce decat o senzatie de afectiune care este una triviala si care nu poate sa aiba o bruma de scoarta decat pentru cei care au un mare deficit in relatiile cu oricare alti oameni. Uneori ma gandeam ca cainele este cel mai “practic” inlocuitor al copilului care necesita mult mai mult efort si implicare si iti ofera recompense mult mai greu decat un caine, care daca ii arunci un os, iti este cel mai bun prieten, iar daca te mai si joci putin cu el, te idolatrizeaza. In plus, nu are nevoie nici de nopti nedormite, nici de xbox si nici nu-ti va schimba mereu canalul TV cand se va face mare sau va da muzica tare. Ca sa nu mai zicem ca de caine de poti scapa oricand in caz ca te plictisesti sau ti s-a luat de el.

La cate minusuri am subliniat, pentru a tine balanta in directia pastrarii animalului in casa (tot ce spun e valabil si pentru pisici si se intelege ca vorbim de adulti, nu de copii) persoana sau familia respectiva trebuie sa aiba mari probleme incat spoiala de comuniune pe care ti-o poate oferi un animal sa justifice tot efortul si toata bataia de cap. Poate am putea sa ne largim si mai mult critica si sa mentionam ca oricum pastrarea unui caine in casa este o teroare pentru acesta, animalul nefiind facut pentru asta. Iata deci un indiciu clar ca dragostea pentru animale a celor care tin cainii in casa este una cel putin problematica …

Daca am evalua complet plusurile si minusurile, poate un caine in casa ar fi acceptabil doar la persoanele batrane singure, care au probleme de depresie, au avut socuri puternice, evenimente tragice recent si care nu se pot echilibra altfel. In aceste cazuri, te gandesti ca decat sa vorbeasca singur, respectivul poate vorbi mai bine cu un animal, sau te gandesti ca poate preocuparea pentru grija animalului ii mai ia mintea de la alte obsesii sau il ajuta sa uite necazurile. Dar in general, televizorul “rezolva” mult mai eficient aceste situatii.

Insa oameni in toata firea, care au o viata, care au o familie, care au un loc de munca si un rol in societate, sa traiasca cu cainele in casa este un lucru extrem de trist. Daca totusi mergem pe firul ca cainele este un “supliment” care compenseaza alte lipsuri si el este ultima veriga care mai tine legata o familie, putem sa aplicam argumentul anterior, cel cu privire la batrani si sa acceptam ca cainele in casa este un xanax mai ieftin si poate cu efecte secundare mai putine. Dar in niciun caz nu este o solutie pe termen mediu-lung.

Cat cei despre care dorm cu cainele in pat, nici nu stim ce sa mai zicem, doar ca este un capitol pentru specialisti. Dar nu pentru cei care studiaza ce se spune in articolul la care am facut referinta …

Noua Zeelanda devine cam aglomerata

Intr-un articol de acum 3 ani, incercam sa explic de ce recomand Noua Zeelanda celor care doresc sa emigreze. Argumentele pe scurt ar fi:

  • o tara in emisfera sudica (deci cu sanse mai mari de supravietuire in cazul unui razboi nuclear) cu o geografie ideala, izolata de posibili dusmani;
  • o tara in care se vorbeste limba engleza cu o cultura compatibila;
  • un pib excelent (crestere 3,5%), si mai ales un pib per capita excelent (35k USD – 4xRO);
  • o tara auto-sustenabila care produce indeajuns de multa mancare pentru toti locuitorii sai, mai ales in caz de necesitate;

Intre timp insa se pare ca Noua Zeelanda a devenit atat de aglomerata incat ridica multe semne de intrebare. Sunt nenumarate stiri de miliardari americani care si-au cumparat ferme intregi si isi construiesc bunkere in Noua Zeelanda. Insa nu doar miliardarii vin in Noua Zeelanda. Anul trecut s-a inregistrat record de imigranti [1], si trendul se accelereaza. Cel mai clar o arata insa graficul vanzari de terenuri:

Financial Times ofera o lista de miliardari care si-au cumparat deja proprietati si prezinta o imagine mai clara. Intr-un alt articol la care nu mai pot da referinta, am aflat si de un conflict intre miliardari si locuitorii nativi din Noua Zeelanda care se opun venirii strainilor (nici ei, ca si noi romanii, nu vor sa vanda tara la straini, probabil).

In ce masura Noua Zeelanda mai este alegerea ideala pentru emigrare este deci sub semnul intrebarii, DACA luam in serios riscul razboiului nuclear in emisfera sudica care pare sa se fii accelerat o data cu alegerea lui Trump.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

NOTE

[1] NZ migration numbers booming and not slowing down – new statistics

Lupta impotriva terorismului – cea mai mare minciuna

Sub stindardul luptei impotriva terorismului, democratia a fost furata si tarile foste democrate sunt terocupate bucatica cu bucatica de luptatorii impotriva terorismului: politicieni, armata, servicii de securitate, securisti altfel spus.

Am postat acum ceva timp un articol despre cum s-a furat o galeata de aur in Ney Work in amiaza-mare, fara tam-tam. Furtul in sine este uimitor prin nosalanta cu care ditamai aurul de o valoare de peste 1,6 milioane de dolari era lasat in spatele unui camion ca pe o ladita goala care nu contine nimic  si pe care nimeni nu ar avea interesul sa o fure.

Ce mi se pare insa strigator la cer este faptul ca hotul abia a fost identificat, dupa 3 luni de la incident, in ciuda camerelor de luat vederi plasate peste tot si care ne-au oferit chiar si o parte din traseul pe care hotul l-a avut dupa ce a plecat cu galeata in spinare. Ca o mica paranteza, tare mi-as fi dorit sa vad si inregistrarea cu paznicii care s-au intors si au descoperit ce paza buna trasesera ei. Daca or fi descoperit ei, ca nu stim daca nu cumva furtul a fost depistat cu mult mai tarziu.

Asadar, avem un hot care umbla normal pe strada, este filmat de toate camerele de prim-prejur la rezolutie destul de buna. Cu toate acestea abia peste 3 luni aflam cine este. Si ce mai aflam? Aflam ca este un hot ordinar, cunoscut politiei New Yorkeze si care a mai fost arestat de sapte ori, fiind deportat de patru ori pana acum in Ecuador, tara de origine.

Asadar politia si toate serviciile secrete de care dispune America (la un asemenea furt probabil politia are voie sa ceara ajutorul si implicarea si altora) nu au fost in stare sa depisteze, nu doar pe un fost “client” pe care il mai pozasera si il amprentasera cel putin de sapte ori, dar chiar unul care figura in baza de date a celor care au trecut vama.

Ne-am astepta ca dupa atatea miliarde investite in tehnologie, un amarat de soft de face recognition sa aiba si americanii si daca nu pe toata populatia, macar pe baza de date cu fostii criminali sa il ruleze si astfel in 24 de ore maxim puteau usor sa depisteze hotul. Insa le-a luat 3 luni. Sa vedem acum in cate luni vor reusi sa il prinda.

Iata deci ca tot tam-tam-ul cu teroristii si toate investitiile facute, toate legile abuzive care permit securistilor sa ne invadeze spatiul privat si calculatoarele, sa acceseze conturile de facebook, de email, google drive-ul cu pozele noastre, dropbox-ul cu fisierele noastre sharate si tot ce avem pe calculator, toate cate au la indemana securistii nu le-au permis sa gaseasca pe un hot faimos. Cu siguranta insa securistii se distreaza bagandu-si nasul in viata altora si nu dau inapoi de la fotografii picante sau informatii care le pot fi utile. Imi aduc aminte de un caz un care sotia unui securist l-a dat in judecata pentru ca acesta folosise tehnologia de la locul de munca ca sa o urmareasca.

Dar nu doar acest caz ne arata ineficienta crunta a politiei si a statului de a face fata oricaror provocari de securitate, ba chiar si celor mai banale cum e acest caz. Eu am ramas surprins cum de teroristul care a condus tirul la masacrul de la Berlin a reusit sa fuga. Si cum de pista falsa prin care politatii au arestat un nevinovat a fost data tocmai de cineva care a pretins ca l-a urmarit pe criminal. Daca l-a urmarit, cum putea sa se insele atat de mult, inseamna ca nu l-a urmarit bine, ca l-a pierdut. Din toata multimea insa cum de nimeni nu a reusit sa-l opreasca si amaratul, dupa ce a avut parte de un accident chiar cu ditamai tirul, cu toate acestea, ametit si poate lovit fiind, a reusit sa fuga. Ce natie e aia incare in mijlocul unui oras, asa ceva se poate intampla si criminalul sa fuga?!

 

Marșul relativismului

relativismTotul este relativ este dogma relativismului, nimic nu este sfant, nimic nu este normal, normalul este un concept localizat, temporar, variabil, difuz, specific culturilor, neamurilor, locatiilor, religiilor, varstelor, afinitatilor personale etc.

Relativismul, desi inca neformulat si neutilizat ca ideologie este totusi extrem de asemanator unei religii. Are, asadar, o dogma, are porunci (chiar daca putine si simple: nimic nu este absolut + corolarele), are profeti (filosofi nihilisti, artisti dezinhibati care ataca tabuu-urile, luptatori pentru “drepturile” omului, etc), are preoti si mai ales are adepti.

Relativismul moral a fost prezent de cand lumea. De la prima porunca data de Dumnezeu omului: “sa nu mananci din pomul cunostintei binelui si a raului”, a aparut si prima idee relativa: dar, chiar asa a zis Dumnezeu?

Poate specific relativismului moral este ca acesta niciodata nu se opune direct normelor, ci le ataca tangential, cautand o fisura in baraj, punctul slab, momentul de slabiciune, descendentul starii de spirit. Atitudinea contrara directa, specifica de exemplu satanismului (in religie), nihilismului sau scepticismului  (in filosofie) ar trage semnale de alarma precum prezenta unei bacterii straine intr-un organism atrage reactia sistemului imunitar. De departe insa, relativismul este unealta folosita in toate domeniile sociale cand se doreste “alterarea cursului lucrurilor”, pregatirea pentru “o lume noua”. Precum celulele canceroase care se aseamana celulelor normale pentru a face inutil sistemul de aparare al organismului, relativismul se muleaza pe structuri normale care sunt greu de depistat si eliminat, mai ales atunci cand vectorii relativi nu au fost inca activati sau concentratia de relativitate este inca sub pragul de declansare a cancerului.

Relativismul moral abordeaza normalul ca pe … o versiune, o instanta a adevarului. O instanta specifica unei culturi, o pozitionare subiectiva care apartine unui timp, etc. Daca eu vad o rosie rosie, un adept al relativismului imi va raspunde: tu o vezi rosie, dar eu prefer sa o vad roz. De ce tu ai avea mai multa dreptate?

Ajungem astfel, la o noua specificitate a relativismului: ignorarea realitatii, trecerea ei in derizoriu, in paranteza, crearea unui cadru artifical, nascocirea unei realitati paralele care sa incadreze realitatea si normalitatea intr-o noua dimensiune. Realitatea este folosita ca un obiect pe care il mutam mai in sus, mai in jos, mai indreapta sau stanga, il modelam cum vrem noi pentru a picta un tablou nou care sa convina unor scopuri obscure sau aiuristice, la fel de succite ca si metodologia folosita la analizarea si comentarea realitatii.

Vorbind despre relativism, nu putem sa nu amintim de Einstein. Sunt unii care il arata cu degetul pe Einstein cand vine vorba de relativism. Nimic mai fals. De la relativitatea lui Einstein la relativism este o cale lunga, in ciuda asemanarii cuvintelor. Einstein si majoritatea oamenilor de stiinta actuali, chiar dintre cei care se ocupa cu fizica cuantica se considera realisti si critica asocierea lor cu relativismul. O stiinta bazata pe relativitate este o stiinta care ar permite orice, si mai presus, care nu ar ajuta la nimic si ar face imposibila comunicarea, ar fi intr-un fel intoarcerea in Evul Mediu din punctul de vedere al intelegerii realitatii.

Este relativismul o problema pentru omul de rand, pentru viata noastra de zi cu zi, pentru societate in general? Este el doar o chestiune filosofica, o problema academica, pentru reviste culturale si teze de licenta sau poate doar pentru paginile din wikipedia. Iata doar cateva dintre cateva franturi aleatoare de evenimente si fapte concrete care au aparut doar prin tolerarea relativismului si darea la o parta a normalului si alungarea si ostracizarea traditiei, pe simplul motiv ca la vremuri noi, trebuie adoptate schimbari … noi:

  • legea este relativa: Liviu Dragnea, condamnat 2 ani cu suspendare pentru fraudarea referendumului – o batrana condamnata 4 ani pentru inchisoare pentru ca a dat mita o gaina si 1000 de lei la un doctor.
  • drepturile copilului sunt relative: un cuplu de lesbience isi dopeaza cu horomoni baiatul ca sa il faca fetita; in timp ce in Norvegia (si alte tari) copiii sunt luati de la parinti daca acestia incearca sa le transmita “inclinari” religioase, daca parinti homosexuali indoctrineaza copilul ca e bine sa-si schimbe sexul, este … normal;
  • o feminista anti-familista propune ca si femeile care nu au copii sa aiba dreptul la concediu de mea-ternitate; maternitatea este relativa … copii sunt relativi, nevoile femeilor care nasc copii sunt relative … Stirea pare absurda, dar aceasta femeie este invitata la emisiuni, a scris carti, chestiunea este inca calduta, dar curand va fi fierbinte.
  • Un Gestapo evreiesc – istoria e relativa, totul trebuie privit prin prisma unor evrei cotemporani care prin manevre oculte de subjugare a institutiilor statului, prin cumpararea si santajarea factorilor de decizie, au ajuns in punctul in care sa dicteze, sa impuna si sa pedepseasca orice abatere de la “noua istorie” in care eroii nostri sunt portretizati ca personaje negative, sunt rasgniti si condamnati din nou, doar pentru ca … istoria este relativa;

Relativitatea este lipsa ordinii, marginea prapastiei, invazia intunericului. Cand orice devine relativ, viata nu mai are sens, legile nu mai au sens, orice ordine dispare si haosul domina. Insa inainte ca orice sa devina relativ, este de ajuns ca doar unele lucruri sa devina relative. Pas cu pas, pilon cu pilon, ultimele franturi de normalitate sunt cuprinse de demonii relativitatii si transformati ca avanpost pentru noi si noi tranformari care vor duce inevitabil catre autodistrugerea intregii umanitati.

Evident, orice inaintare a raului poate fi franata si chiar anihilata. Omul este o fiinta intr-o continua lupta, intr-o continua concentrare pentru mentinerea echilibrului. Asa cum mersul omului este o cadere controlata, tot asa si viata omului si mersul societatii este o alternare continua intre caderea in abis si ridicarea din propria cenusa. Cadem atunci cand suntem orbi, si ne ridicam cand ne-am dumirit si cand am suferit destul. Vai insa de cei care se nimeresc sa traiasca vremurile cand vine focul curatitor …

3 motive pentru a nu Sarbatori Sf. Valentin

1. Este pentru idioti

Valentine’s Day in Romania este o sarbatoare de import. Ca toate sarbatorile, principalul canal de import al acestei sarbatori este televiziunea. Numai personalitatile slabe si mintile usor manipulabile sunt penetrati de orice trend, fie el interesant sau mai putin interesant. Sarbatorind Valentine’s Day, te alaturi gramezii, esti unul intre un milion de oi care behaie intr-un cor cand li canta la fluier. Uite doar o mostra de cum arata gramada celor care se uita la TV si fiind minti slabe, cele 2-3 vorbe pe care le pot lega sunt doar o repetare subreda (dupa puterea fiecaruia) a circului propagat de televiziuni:

2. Nu are nici o semnificatie si nici un istoric

Poti sa spui cine a fost Sf. Valentin si de ce se sarbatoreste (in unele tari), fara sa cauti pe Google? Pun pariu ca nu. Daca poti, inseamna ca ai auzit la TV. Daca nu ai auzit la TV, inseamna ca ai cautat pe Google, in anii anteriori. Daca nu ai cautat pe Google, inseamna ca ai vazut in filme. In oricare varianta din mai inainte, te incadrezi in categoria cartofilor de fotoliu, care sunt serviti cu informatii sumare si portionate, pe tava, precum batranii intr-un azil. Alinierea la aceasta sarbatoare nu este aderarea la o cultura (americana in cazul asta) ci este doar semnul adancirii in subcultura TV mioritica. Daca americanii pe care ii vezi in filme sarbatorind Sf. Valentin par cool, la noi e cu totul alta situatia. Aceiasi americani care sarbatoresc Sf. Valentin, ar rade de Hitman, la fel ca si de tine, daca te-ar vedea sarbatorind Sf. Valentin, nu te-ar considera in nici un caz, egalul lor, ci doar o maimuta care incearca sa ii imite.

3. Este redundanta

Exista deja o zi a femeii, ca barbat ai sansa sa iti arati dragostea, ca femeie ai sansa sa iti manifesti caldura fata de cel iubit, cu ocazia zilei femeii. Sa fim seriosi, 8 Martie nu este doar Ziua Femeii, ci barbatii care iubesc si apreciaza femeile de 8 martie, nu pot sa spuna ca nu primesc nimic in schimb. Un multumesc de la o femeie, face redundanta orice alta sarbatoare.

1 2 3 10