Author: admin

Restructurarea României [1] – Intro

10 comments

Încep un nou serial de articole în care voi încerca să explic pe scurt cum văd eu restructurarea României. Poate aș putea mai bine să scriu un roman SF sau de istorie alternativă despre o Românie utopică, pentru că oricum chestiunile discutate vor fi departe de realitate. Nu din cauza propunerilor pe care le voi face eu, cât mai ales din cauza potențialului pe care țara noastră îl are, care potențial este mereu hiberbolizat dincolo de orice realitate, chiar și în cele mai (aparent) echlibrate opinii. Îmi amintesc de ce zicea Pleșu într-un interviu cu privire la faptul că noi românii vedem lucurile fie foarte negru (ca la noi nicaieri), fie prea alb (suntem cei mai deștepți, copii noștri câștigă la olimpiade, luăm premii la concursui de invenții etc). Lucrurile nu sunt deloc așa spunea Pleșu: nu suntem nici prea-prea, nici prea-prea … Eu însa chiar cred că lucrurile la noi sunt nu negre, ci mocirloase, în sensul că este un negru fără nici o speranță. Spun mocirlă în sensul că suntem blocați într-o mentalitate incapabila să schimbe perspectivele sumbre. De vreme ce acțiunea începe cu planificarea care este o construție mentală născuta dintr-o speranță și dintr-o voință, de vreme ce mentalitatea românească este ancorată în negru, speranțele fiind tratate cu umor la noi, iar voința neavând un istoric de exersare, este total neputincioasă, nu este greu să înțelegem de ce mocirla este viitorul nostru. Ce este poate și mai tragic este că mocirla nu este nici măcar stabilă. Starea mocirloasă este într-o dinamică continuă înspre negru, prin experiențele acumulate, prin oportunitățile pierdute și prin rănile sângerânde accelerat de care suferă țara noastră. Cu privire la acest serial, am de gând sa abordez cel puțin următoarele teme: 1. Apărarea Ce fel de armată ar trebui să aibă România, ce fel de industrie militară, cum să se comporte în NATO și cum să găsească alternative, cum să se pregătească pentru riscurile existențiale și ce strategii proactive să aibă pentru realizarea unor scopuri mărețe. 2. Economia Populația săracă este o masă de manevra pentru politruci. De aceea, economia este primul lucru care trebuie rezolvat, prosperitatea fiind singurul garant al unei democrații. O strategie de planificare economică pe termen lung este un domeniu SF, dar aceasta doar la noi, la romani. Mulți acuzăm amintirea tristă a planurilor cincinale. Problema cu planificarea nu era însă întenția și ideea planificării cât implementarea și sistemul cu toate metehnele lui. Toate statele dezvoltate au planuri și dacă analizam istoric, economiile dezvoltate ale unor țări mici și medii precum România au în spate rezultatul planificărilor. Pentru că o strategie economică este prea complexă (altfel spus, nu mă bag la așa ceva) și pentru că vreau să păstrez legatură cu realitatea, voi încerca o analiza SWOT cu bătaie pe termen mediu și făra a mă lărgi prea mult în alte sectoare în care economia are dependințe (politica, demografia, europenizarea). 3. Învățământul Un popor educat bine nu va putea niciodată să fie cucerit și chiar dacă va fi cucerit militar, va domina cultural și în timp va rămâne stăpân pe propria moșternire realizând lucruri

Read more

Make America Great? Ha, ha, ha …

17 comments

Trump dorește să facă din nou America măreață. Îi doresc succes. Sunt tare curios cum o să facă asta pentru că e o vorbă englezească care zice: “You can’t have your cake and eat it too”. America trăiește pe datorie. Nu este un mister, este general acceptat, deseori repetat deși doar parțial adevărat. Datorie – înseamnă că America primește bani de la alții pe care trebuie să îi plătească mai târziu înapoi. De asemenea, datorie înseamnă că America ar trebui să plătească dobândă – nimeni nu dă bani cu împrumut degeaba cu excepția băncilor centrale care însă urmăresc o anumită politică și pot tipări oricâți bani vor. Niciuna dintre cele două atribute ale datoriei nu se regăsesc însă în ce este de fapt datoria suverană a SUA. În primul rând, datoria actuală a SUA nu poate fi plătită înapoi și nu există șanse ca să fie vreodată plătită înapoi. Poate dacă o să vina extratereștrii și o să dorească să cumpere de la americani Alaska și vor plăti pe ea câteva sute de mii de tone de aur sau platină, SUA vor putea să își plătească datoriile. Altfel, cel mai îndrăzneț target pe care și-l propun americanii este schimbarea trendului volumului total al datoriei de la creștere necontrolată la creștere limitată sau ideal la stagnare sau chiar reducere măcar simbolică. Pe lângă imposibilitatea plătirii datoriei, un alt atribut care nu se potrivește termenului de datorie este dobânda: la obligațiunile americane în prezent, dobânda reală (care ia în calcul inflația) este real negativă. Având în vedere cele 2 chestiuni de mai sus, ne punem logic întrebarea: cine dă bani americanilor și de ce o face? Este o întrebare complexă și ar necesita scrierea unei întregi cărți. Pe scurt vom aborda doar două aspecte: cine nu folosește dolarul ca monedă de rezervă a băncii naționale, este atacat de armata SUA (a se vedea Irak – Sadam trecuse pe Euro înainte să fie atacat, Libia – Ghadaffi de asemenea, trecuse pe Euro plus plănuia o monedă africană acoperită în aur, Iranul – urmează fă fie atacat de Trump, vinde petrol și în alte valute decăt dolarul). cine îndrăznește să investească mai mult în alte monede (Euro, Yen, aur etc) sau alte învestiții, își asumă riscuri majore; este de ajuns ca SUA sa amenințe Iranul și Iranul sa amenințe că blochează strâmtoarea Hormuz pentru ca dolarul să explodeze; este îndeajuns ca FMI-ul (controlat de fapt de americani) să declare că Grecia este insolventă pentru a da jos cu moneda Euro în raport cu dolarul. Pe scurt spus, folosind armata și controlul asupra sistemului financiar, SUA pot oricând să lovească rapid în concurenții dolarului, păstrând neclintită puterea dolarului și forțând astfel ca până și chinezii și rușii să fie nevoiți să folosească dolarul ca monedă de rezervă în care își păstrează mare parte din excedentul balanței de comerț (nu prea mai e cazul la ruși) și nu doar rezerva băncii naționale. Deci am arătat că americanii trăiesc pe … un fel de datorie. Nu știu cum am putea denumii obligațiunile americane care nu vor fi niciodată plătite și nu oferă dobândă.

Read more

Update la războiul tarifar

2 comments

Un scurt flashback … Razboiul tarifar care se vede la orizont o data cu venirea lui Trump nu este ceva nou si nici ceva neasteptat si nici ceva care incepe o data cu Trump. Cititorii acestui blog au o imagine clara a faptului ca razboiul tarifar este doar inca o etapa din desfasurarea crizei totale care a inceput cu criza creditelor in 2008 si care se va termina cu un mare razboi mondial. Iata doar cateva referinte la articole in care am tratat razboiul tarifar: 2011 Martie – Prabusirea uriasului Ca orice uriaş care se prăbuşeşte, în căderea sa SUA va face mult zgomot. Ce vedem acum cu criza alimentară este încă unul din răcnetele uriaşului. După ce cutremurul financiar a transmis unde de şoc înfiorătoare în toată lumea, ameninţând cu falimentul tuturor băncilor şi instituţiilor financiare, şi după ce “soluţia” americanilor a fost preluată şi prin alte părţi a venit acum vremea inflaţiei accentuate. Multe din etapele crizei se desfăşoară însă în paralel. Mai devreme sau mai târziu americanii vor fi nevoiţi să taxeze produsele chinezilor în urma inflexibilităţii acestora cu privire la devalorizarea yuan-ului. 2011 Septembrie – PEG-UL FRANCULUI DE EURO: ÎNCĂ O ETAPĂ DE RĂZBOI TARIFAR Nu stiu insa daca am mentionat clar acolo ca razboiul valutar nu este decat precursorul razboiului tarifar. Dupa ce vor termina cu devalorizarea valutelor proprii, pentru ca sa sustina pe linia de plutire economiile proprii, tarile vor impune din nou tarife comerciale si chiar limitarea preturilor pentru a evita hiperinflatia. Si aceasta etapa este doar inca un pas catre razboiul mondial, asa cum s-a intamplat si in anii 30. 2011 Noiembrie – O privire inapoi Asistam asa la zorii unei noi etape a crizei: deglobalizarea. Vrem, nu vrem, vedem cum aceasta etapa se manifesta pe multiple planuri, de la bancile si companiile care pleaca, la revenirea taxelor vamale (razboaie tarifare), la reducerea transporturilor, deteriorarea relatiilor intre state – acolo unde exista. 2013 – Februarie – CARNEA DE CAL, ȘUBREZIMEA STATUS-QUO-ULUI ȘI RĂZBOIUL COMERCIAL Piata comuna a fost frumoasa cata vreme vesticii aveau unde sa exporte si aveau o piata de desfacere care sa sustina o crestere economica.  Acum asistam la procesul invers, din ce in ce fiecare tara isi va apara mai puternic si mai ferm interesele economice care sunt mai ales legate de apararea producatorilor locali. Daca razboiul valutelor incearca sa ajute producatorii prin mentinerea unor costuri de productie cat mai mici, razboiul comercial intervine mai ales atunci cand cel valutar nu prea mai poate face mare lucru. 2013 Mai – RĂZBOIUL TARIFELOR: O PRIMĂ MARE BĂTĂLIE Prima mare batalie in razboiul tarifar este Germania-China si frontul este panourile solare. Ca in orice razboi, nici nu stii de unde incepe si cum se termina. Este insa evident ca de el vor avea parte mai ales tarile care produc foarte mult si care se lupta pe viata si pe moarte pentru a-si mentine cota de piata si pentru a nu pierde pe nici un sector. China a mai avut acum cativa ani un razboi tarifar cu

Read more

Epoca Trump: introducerea taxelor vamale

3 comments

Poate cea mai importanta masura radicala propusa de Trump in campania electorala este “ajustarea” taxelor vamale, altfel spus reintroducerea acestora dupa diversele tratate de free trade promovate de Obama si presedintii anteriori care au dus la evaporarea aproape totala a productiei din interiorul SUA, companiile fugind in toate partile lumii de la China pana la Mexic. As incepe prin a sublinia in primul rand ca o asemenea masura ar produce unde de soc in intreaga lume, pe diverse planuri: pe piata forex, dolarul de va intari; Deutsche Bank estimeaza ca cu 15%; geopolitic, China avand cel mai mult de suferi va reactiona; pe piata actiunilor, este posibila umflarea unei noi bule care sa atraga din nou investitorii de retail, speriati de volatilitatea post 2008; Iata insa concret ce vrea Trump: introducerea unei taxe de 20% pe importuri si eliminarea oricaror taxari a veniturilor realizate din exporturi. Un fel de TVA pe consum. Masura va stimula productia interna si va lovi puternic in importuri, crescand pretul produselor importate. Exact ce a tot promovat Trump in campanie: refacerea manufacturarii, incurajarea exporturilor si descurajarea importurilor ieftine. Masura ar putea elimina complex deficitul din balanta de comert exterior a SUA dar evident ca ar insemna un rus rece pentru americanul de rand obisnuit sa cumpere tot felul de prostii la preturi mici. Americanul de rand ar putea insa castiga imens prin dezvoltarea locurilor de munca si cresterea salariilor. Multe firme americane vor avea insa de suferit, mai ales domeniile care tin de import si de consum, cum ar fi marile lanturi comerciale. Marele semn de intrebare este daca o asemenea tranzitie de la free trade la taxe vamale ar putea trece de parlament. Nu stiu sa spun daca Trump ar putea face asta de unul singur sau are nevoie sa treaca prin parlament. Foarte probabil, avand in vedere tratatele actuale care au statut de lege, acestea nu pot fi date jos decat prin noi legi, deci foarte probabil Trump are nevoie de sprijinul propriului partid si chiar de al democratilor, cu siguranta in nici un caz nu ar reusi sa ii convinga pe toti republicanii care sunt adeptii liberalismului economic ca taxele vamale sunt un lucru bun. Sa zicem ca totul a fost campanie si ca Trump nu va trece la fapte, avand in vedere modelul economic american bazat pe credit si consum. Nici nu vreau sa intru in ce inseamna o intarire cu 20% pentru dolarul american in conditiile in care datoria suverana a crescut la cote imense si numai plata dobanzilor este o povara din ce in ce mai mare. Schimbarea strategiei SUA (cam mult spus strategie) din emiterea de datorie si tiparirea de moneda a carei stabilitate e garantata de cea mai puternica armata a lumii in intoarcerea la productivitate si descurajarea consumului este mai mult decat o schimbare de 180 de grade. Evident ca ce vrea Trump ar fi ideal: cresterea productiei interne, prin urmare intoarcerea productivitatii si revenirea locurilor de munca. Dezvoltarea economica este buna, chiar daca statutul de moneda de rezerva a compensat pana acum fara probleme exodul producatorilor in China si in alte tari. Problema o constituie insa plata

Read more

2017 – anul creșterii dobânzilor

17 comments

Am tot amanat sa scriu un articol de previziuni despre 2017, ca si sa fac obisnuita evaluare a previziunilor facute acum un an cu privire la anul 2016. Incep pe scurt cu prima urmand sa sar peste a doua, timpul fiind din ce in ce mai scurt, ca si motivatia. In primul rand anul 2017 va fi clar determinat de Trump. Poate niciodata in ultimul timp, trendurile nu au fost la fel de legate de ce va face Trump, in mainile lui Trump putand sta orice scenariu intre o revenire spectaculoasa, si o cadere si mai fatala, poate chiar “the big one”. Cu privire la UE, anul 2016 ne-a adus o mica mare supriza: Brexit, care desi pare o mica fisura in blocul UE, este de fapt un eveniment din categoria “un sut inapoi, un pas inainte”. Fara echilibrarea Marii Britanii, fara puterea si maretia acestei tari, fara istoria democratiei britanice si curajul euroscepticilor britanici care formau un echilibru si puneau piedici deraierilor eurocratilor cu porniri dictatoriale, UE are liber la “transformare”. In ce va consta aceasta transformare, ramane sa vedem. Cu privire la UE, 2017 ne poate aduce inca o mica mare surpriza in Germania si / sau in Italia unde avem alegeri. Dar nu cred ca lucrurile sunt inca scapate de sub control de tovarasii de la Bruxelles, unitatea prin haos fiind inca in desfasurare pe viteza accelerata inainte. Singurele sincope – ca sa le zicem asea – vor fi cel mult un mic bump pentru a produce in salt si mai mare inainte in unificarea fiscala – principala etapa care se urmareste in acest moment in UE. Iata insa unde ne aflam la inceput de an: SUA: crestere de salarii record de la 2009 incoace UE: economia a terminat anul cu cea mai mare crestere din 2011 SUA: cresterea preturilor in imobiliare depaseste cresterea costului dobanzilor SUA: productia de bunuri in SUA are o expansiune maxima  in 2 ani Germania: inflatia revine intr-un ritm constant Totul pare o victoria a keynesianismului, nu-i asa? Ne-am intors la normal, nu-i asa? Pana si in amarata Romanie – o tara irelevanta la coltul lumii, PIB-ul creste si salariul minim explodeaza. Dincolo de aceste stiri insa, in 2016 indatorarea a crescut si ea la un ritm record. Nu va plictisesc cu cifre. Cert este ca intreaga economie globala a tras o betie nemaivazuta in ceea ce priveste indatorarea. Consecintele acestei indatorari se vor vedea insa in viitor. Anul 2016 a fost anul bunastarii: toti si-au schimbat masinile, bogatii au cumparat case si imobiliare fiind incurajati de dobanzile mici si de preturile mici la materiale de constructie, lumea a consumat. Totul pe credit. In continuare, va urma insa contractia: dupa betie, vine mahmureala. De la directorii de companii listate la bursa care facand datorii (din canza dobanzilor mici) au cumparat inapoi actiunile in numele firmelor si au crescut astfel pretul actiunilor, avand astfel sansa sa para eroi in randul propriilor actionari, pana la guvernanti care isi ascund incompetenta si prostia de a stimula in continuare o crestere pe credit in spatele unor rezultate efemere cauzate de

Read more

Efectele măririi salariului minim

29 comments

S-a marit salariul minim. Ce bucurie, ce minune! Milioane de romani vor castiga mai multi bani peste noapte, doar dintr-un pix de ministru. Dar oare chiar asa este? Sa explicam pentru to(n)ti ce inseamna aceasta marire din pix. In primul rand, trebuie sa mentionam ca in sectorul bugetar multe salarii sau prime sunt calculate raportat la salariul minim. Ajutorul de somaj sau alte ajutoare sociale de asemenea. Deci cresterea reprezinta o povara nu doar prin prisma cresterii salariilor angajatilor care au salariul minim, ci efortul este mult mai mare, salariul minim avand efect de levier in privinta cresterii costurilor. Nu voi intra in chestiunea golurilor din buget, de vreme ce am mai explicat ca “plasa de siguranta” la bugetul pe anul viitor este mereu emiterea de obligatiuni si in conditii extreme chiar aducerea FMI-ului care poate fi santajat cu scutul de la Deveselu, in caz ca misca in front. Nici nu cred ca s-au gandit pana acolo PSD-istii, dar daca au facut-o cel care a facut-o merita tot respectul, fiind poate momentul ca Romania sa castige ceva din cedarea suveranitatii catre NATO si supunerea tembela neconditionata la toate cerintele acestora. Deci repet: FMI (care este in principal SUA) nu prea mai poate sa ignore pe viitor cererile Romaniei, singurele discutii fiind poate de ce privatizari, ce listari sau ce concesiuni de resurse mai facem. DACA o sa ajungem la FMI, caci sunt toate perspectivele (dupa cum am explicat intr-un articol anterior) ca sa nu fie cazul. Nu doresc sa pedalez pe chestiunea costurilor cauzate de aceasta marire si de alte pomeni, fiind treaba guvernantilor sa isi faca calculele. Nu costurile in sine ar fi problema, cat viziunea si strategia generala care inca nu am inteles-o deocamdata. In sectorul privat, cresterea salariului minim are de asemenea efect de levier, in sensul ca daca o firma are 5% angajati cu salariul minim, cresterea nu va fi doar 5% X + 200 lei (cresterea actuala) ci pe langa acestea vor fi si alte costuri (cum ar fi diversele impozite: pentru somaj, pentru sanatate etc) , cu care nu doresc insa sa va plictisesc, nu acest amanunt fiind important, cat mai ales efectele generale in mediul economic, in sentimentul investitorilor si al oamenilor de afaceri. Cand salariul minim este marit, sectorul privat este responsabil sa gaseasca mijloacele pentru a putea suporta aceste cresteri. Fiecare companie are (sau ar trebui sa aiba) un target de profit, sa zicem 10% din cifra de afaceri. Pentru a-si mentine aceasta marja, companiile au doua variante: fie reducerea costurilor, fie cresterea veniturilor. In primul caz, pentru mentinerea unui cost total cu forta de munca constant prin prisma maririi salariului minim, unele companii vor face taieri de personal. In functie de care era planul anterior, fie nu vor mai angaja la fel de mult (daca planuiau angajari), fie nu vor mai angaja deloc, fie vor mai taia din personal, fie vor mai taia din salariile mai mari in ideea de a mentine costurile la aceeasi valoare. Pe cea de-a doua directie, acolo unde mediul economic permite, companiile vor mari preturile produselor si serviciilor vandute, in incercarea de

Read more
1 … 156 157 158 159 160 … 346