Semne de intrebare cu privire la vaccinul impotriva gripei porcine

Iata cateva intrebari pe care un doctor american si le pune cu privire la vaccinul impoitriva gripei porcine. Cel mai mare risc mi se pare legat de adjuvantul MF69 care are rolul de a stimula sistemul imunitar. Acest adjuvant se aseamana unei molecule care se afla in sistemul nostru nervos. Daca sistemul nostru imunitar ataca MF69 (caci astfel este stimulat, i se dau “falsi” dusmani in mod controlat), e foarte posibil ca sistemul nostru imunitar sa atace si molecula din sistemul nervos si sa provoace astfel paralizia. Care este insa riscul? Greu de spus. Din pacate cei care au creat vaccinul nu pot sa dea astfel de raspunsuri, fara o testare indelungata si studii aprofundate, vaccinul nu se stie cum va functiona. Graba insa cu care este promovat, pusa in balanta cu riscurile acestei boli ridica multe semne de intrebare …

Principalul semn de intrebare este: care este raportul intre riscurile acestui vaccin si riscul unei gripe care are o rata de mortalitate de 5 ori mai mare ca gripa normala? Sau cel putin asa ni se spune, personal am mari indoieli ca acest virus este chiar nou, la urma urmei gripa evolueaza oricum, gripa noua e in fiecare an si am trait cu ea si pana acum. O alta intrebare este comparativ cu care virus gripal este evaluata periculozitatea acestui nou virus, deoarece virusul gripal afecteaza diferit de la an la an si de la tara la tara. Prin urmare marea intrebare este daca intr-adevar acest virus este nou in sensul in care il stiam pana acum sau este doar o mare sperietura.

De asemenea, un alt factor de risc care nu a fost luat in seama, mai ales la noi in Romania, este stresul produs populatiei. Am citit recent o carte – 100 de chestii interesante despre sanatate, in care se mentiona ca stresul este cauza in 80% dintre boli. Oare stresul cauzat nu a facut mult mai rau decat putea face acest virus daca nu se facea tot tantamul asta?

Care este situaţia în SUA? (24 OCT 2009) (VIDEO)

Desi PIB-ul SUA a crescut in trimestrul al 3-lea cu 3,5%, aceasta crestere s-a datorat in mare parte tiparirii de bani si incurajarii consumului. Practic cresterea a venit din vanzarile auto datorate programului rabla si vanzarea de case datorita ajutorului dat de guvern. Bill Lagner este de parere ca sistemul bancar american este zombie, este sustinut disperat de guvern prin tiparirea de bani si fortarea bancilor ca sa dea in continuare credite cu risc ridicat, ceea ce nu va rezolva deloc criza, din contra o va agrava.

Nota: interviul are 5 parti, dati click pe film si gasiti partile ulterioare in “related”.

Paradoxul alegerii

Psihologul Barry Schwartz explica de ce ne doare capul si de ce murim de stres in lumea minunata a oportunitatilor multiple in care traim. Dupa ce a petrecut o ora intr-un magazin de blugi ca sa-si aleaga cei mai potriviti blugi, desi si-a ales cei mai buni blugi pe care i-a avut odata, s-a simtit foarte prost. Va regasiti si dumneavoastra in situatia lui?

Evoluţionismul şi simţul estetic

sing-monkeyNu ştiu cum explică evoluţionismul simţul estetic. Poate că îl explică ca pe o reacţie chimică ce are ca scop să ne relaxeze simţurile în vederea pregătirii pentru următoarea vânătoare şi să ne producă nu ştiu ce hormoni care nu ştiu ce funcţie au, dar cu siguranţă aceasta este importantă pentru evoluţia speciei, pentru că dacă nu ar fi, nu s-ar povesti, adică evoluţia – un proces prin care redundanţele sunt eliminate şi doar optimul este conservat şi stimulat – nu ar fi generat şi nici permis dezvoltarea acestei funcţii. Sau dacă nu pentru vânătoare, cel puţin pentru dezvoltarea socială s-a dezvoltat la om simţul estetic.

De altfel, nu ştiu dacă aţi observat, dar când evoluţioniştii nu pot să explice de ce omul sau un animal, sau chiar o floare are o anumită funcţie X sau manifestă un anumit comportament Y, bagă chestia cu “rol social”, adică chestia X sau Y, care nu e utilă la vânătoare sau sex, s-a dezvoltat pentru ca să ajute comunicarea între indivizi şi dezvoltarea socială sau de haită. De exemplu, trandafirul roşu era roşu ca să comunice la vaci să nu îl mănânce.

Mi s-a pus pata pe ahtiaţii evoluţionişti în legătură cu simţul estetic pentru că ramân uimit uneori până unde ajung cu presupunerile nişte pseudo-cercetători care doar de dragul de a folosi un limbaj trandy şi o argumentaţie spicy, atunci când vor să lase publicul cu gura căscată, bagă o deducţie de asta aberantă, de genul: “oamenii se relaxează când aud un ciripit de păsărele deoarece în decursul evoluţiei am învăţat că sunetul păsărerelor înseamnă că totul e OK împrejur. Doar când e linişte trebuie să ne îngrijorăm” (iote discursul despre cum ne afectează sunetele). Acum omul nu e el prea cercetător, e un mic afacerist care învaţă lumea chestii despre cum ne afectează sunetele. Nu a putut spune prea multe lucruri in discursul de la Ted, dar deşi chestia asta pare interesantă, pe mine m-a şocat până unde a mers alienarea asta mintală cu evoluţionismul încât să nu ne putem scărpina în … fără să dăm o explicaţie din trecutul nostru cel de multe milenii în care ne-am târât prin grote şi am vânat mamuţi. Nu doar că domnul cu chelie nu are probabil nici în chin nici în mânecă cu evoluţionismul, adică pun pariu că nu a studiat el cum reacţionează de exemplu maimuţele la anumite sunete ca măcar într-o logică evoluţionistă aflându-se, să extrapoleze la oameni să zică, da dom’le, cimpanzeii se calmează când le cântă piţigoiul, dar omul pretinde că ştie ce efect are sunetul asupra stărilor de spirit ale omului, adică aş avea oarece pretenţii de la el să aibă un minim bun simţ să admită că ciripitul păsărelelor ne relaxează pentru că este pur şi simplu frumos, ne trezeşte poate amintirea unei plimbări plăcute prin parc alături de o fiinţă dragă, sau poate ne aminteşte de o poezie frumoasă cum ar fi “somnoroase păsărele”. Deh, ei nu îl au pe Eminescu săracii, poate de aia sunt atât de alienaţi spiritualiceşte şi omeneşte în general. Poate de aceea caută să măsoare cu o banală riglă evoluţionistă acolo unde Dumnezeu a sădit un pattern de fractal infinit de frumos, de complex şi de sensibil. Şi poată că în lungimea aia de undă plantată de Dumnezeu se găseşte misterul care ne face să tresărim când auzim cântecul unei păsărici, dar noi dăm pe altă frecvenţă şi astfel auzim doar un banal chatter indescriptibil, o teorie seacă şi stupidă care nu are nu doar o minimă bază ştiintifică dar nici măcar bunul simţ să admită că habar nu are de ce omul are simţ estetic şi de ce unora le place roşul iar altora albastrul.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte recomandări:

We are doomed! Evolutia favorizeaza cocalarii

Ştiaţi că … Internetul ajută dictatura

Cateva idei pe scurt:
– niciodata nu a fost mai usor pentru sistemele dictatoriale (instalate sau in devenire) sa monitorizeze mai usor ce discuta oamenii si cum se organizeaza
– Internetul ne da o falsa iluzie de satisfactie printr-un fals activism; faptul ca doar semnam o petitie online nu opreste cu nimic procesul de instaurare a unei dictaturi (vezi listele de semnaturi impotriva documentelor biometrice)
– Internetul ii prosteste pe multi si ii transforma in cartofi de birou – vezi oamenii obsedati de jocuri online, chat, browsing etc.
– Internetul ofera o falsa iluzie de informare. In fapt suntem in continuare manipulati prin trusturile de presa care deja au acaparat toate mediile: presa, radio-tv, internet. niciodata o presa libera si democrata nu va putea avea audienta unui trust care are resursele si experienta pentru a face o “informare” ca la carte, dupa cele mai corecte tehnici de manipulare mediatica. Translatarea de la TV la Internet nu e o reala problema pentru manipulatori, totul depinde de ce mijloace folosesti si ce fonduri ai.

Un apel cu speranţă

Un amic m-a rugat să îl ajut într-o iniţiativă personală începută încă din 2003, însă fără succesul scontat de Domnia Sa iniţial, pentru care fapt am catadicsit a-i publica pe blogul personal solicitarea scrisă pe care mi-a înmânat-o în vederea studierii şi a afilierii mele acestei iniţiative. Iată aşadar transcrierea acesteia mai jos, pe care am făcut-o cu deamănuntul, fiind atent a respecta până la spaţiu şi la virgulă ceea ce prietenul Bălan a tehnoredactat la laptopul propriu. Am omis totuşi a publica adresa precisă precum şi telefonul Domniei Sale, pentru a nu da prilej de glume proaste, de vreme ce această iniţiativă este veritabilă şi cât se poate de reală, ceea ce se poate verifica prin căutarea în baza de date a ONG-urilor sau printr-o donaţie simbolică în contul asociaţiei menţionat la sfârşitul scrisorii. Iată aşadar apelul:

STIMATĂ DOAMNĂ, STIMAT DOMN
ONORATĂ FIRMĂ/ ASOCIAŢIE

Subsemnaţii Economist Bălan M. Florentina-Monica , persoană sinceră şi de bună credinţă dispusă să susţină demersurile fratelui meu Balan M. Adrian-Mihail , Jurist , persoană optimistă şi convinsă de necesitatea implicării societăţii civile în viaţa social-economică şi politică a societăţii româneşti , membrii fondatori ai Asociaţiei Neguvernamentale “Clubul de Solidaritate M. Eminescu” , prin contribuţie personală (sediul clubului un imobil situat în centrul Craiovei, Str. Matei Basarab nr. xx, 0351/xxxxxx,mobil xxxxxxxxx cu multe camere , casă cu rezonanţă istorică moştenită de la Părintele Ilie Dumitrescu şi Colonelul Mihail Dumitrescu, prevăzută cu o Gradină de Vară de 400mp), ne adresăm Domniilor voastre să constituim un parteneriat benefic Societăţii Civile Oltene.

Cum vedem noi acest parteneriat?
DARUITI CEI 2 % din venitul DV CLUBULUI DE SOLIDARITATE M.EMINESCU COMPLETATII AZI FORMULARUL NR. 230 CONF ART 57 COD FISCAL SI ASTFEL CU GENEROZITATE SI SUFLET NOBIL DE MECENA VE-TI FI SOLIDARII CU PROIECTULUI NOSTRU DE A INITIA UN CLUB PRIVAT (O CAPŞA A OLTENIEI , UN PROMETEUS AL CRAIOVEI) CARE SĂ REUNEASCĂ ÎNTR-UN CADRU DECENT, PRIMITOR ŞI RELAXANT PE TINERII BINE INTENŢIONAŢI, CARE VOR ORGANIZA EVENIMENTE (ECONOMICE, SOCIALE , CULTURAL-ARTISTICE) ÎN BENEFICIUL DV-TRĂ ŞI AL ASOCIAŢIEI / FIRMEI PE CARE O REPREZENTAŢI RĂSPUNZÂND PRIN ACEST GEST UNUI IMPERATIV AL SOCIETĂŢII NOASTRE ŞI ANUME:

Clubul MIHAIL se doreşte a fi un spaţiu liniştit de relaxare, discuţii şi o comuniune de spirit şi interese în care se întrunesc tineri intelectuali şi întreprinzători , cu formatori de opinie şi oameni de afaceri .

Iniţiatorii clubului inspirându-se din modelul francez şi englez sunt convinşi de necesitatea creeri unui mai mare cerc de prieteni şi cunoştinţe , care să se reunească cel puţin săptămânal pentru a comenta evenimentele cotidiene , a se informa reciproc cu privire la afacerile curente , a-şi împărtăşi din experienţa fiecăruia , toate acestea într-o ambianţă plăcută şi discretă .

Momentele de destindere propuse de clubul nostru şi sugestiile Dv-tră sunt:
– servirea de ceai , sucuri naturale , fructe , cafea şi prăjituri de casă ;
– seri de muzică (clasică , jazz , folk , etc) , literatură şi artă
– jocuri de societate (biliard, remi , sah , bridge , etc.) .
Evenimente şi petreceri: mese festive , onomastici şi alte celebrări .
Oportunităţi şi propuneri de afaceri:
1. Expoziţie permanenta cu vânzare (carte, tablouri, produsele firmei Dv.);
2. Birou de publicitate şi prezentare a firmelor partenere , bibliotecă şi internet specializat în domeniul economic şi juridic .
3. Birou de consultaţii juridice , economice şi de afaceri .
SOLIDARITATEA TINEREI GENERAŢII să fie şi în acest mod, deoarece este necesar să ne inspirăm şi din modelele occidentale (francez şi englez) pentru a ne cunoaste opiniile, interesele, idealurile şi a ne sprijini în realizarea lor.

Concret acet Club se va constitui prin contrubuţia fiecarei persoane , firme , instituţii , după posibilităţile şi aptitudinile fiecăruia, creându-se în acest fel o COMUNITATE DE BUNURI , SERVICII ŞI AVANTAJE echitabil distribuite şi judicios adminstrate spre folos personal , de grup şi general.

Practic Clubul va fi amenajat ca o permanentă expoziţie funcţională cu vânzare amenajată cu gust şi mereu în ton cu temele şi evenimentele care vor avea loc (întâlniri cu personalităţile societăţii noastre , lansări culturale şi de produse , într-un cuvânt manifestări ale nevoilor şi ale aspiraţiilor tinerei generaţii) prin aportul în natură ori financiar al firmelor interesate în promovarea ofertei lor vare vor da viaţă proiectelor noastre şi totodată îşi vor spori piaţa şi vânzările.

În concluzie credem în înţelegerea avantajului reciproc şi în solidaritatea Dv-tră pentru realizarea acestui proiect şi vă rugăm să vă precizaţi opinia, sugestiile Dv-tră şi confirmarea participării la asemenea evenimente.
În vederea reuşitei parteneriatului propus , vă prezentăm câteva proiecte şi acţiuni pe care să le întreprindem împreună , în Craiova sau în Bucureşti , deoarece este momentul ca Societatea Civilă să fie cât mai reprezentativă  , să acţioneze unitar şi să-şi diversifice modalităţile de a se adresa societăţii.
Clubul MIHAIL patronat de Asociaţia “Clubul de Solidaritate M. Eminescu”, reprezentat de Jurist Mihail-Adrian Bălan , vă adresează propunerea de a participa la reuniunile ce se vor organiza şi vă invită să susţineţi moral prin recomandările pe care doriţi să le faceţi şi material prin posibilităţile care le aveţi.
Propunerea şi invitaţia noastră credem că vine în întâmpinarea aspiraţiilor şi proiectelor Dv-tră şi de aceea îndrăznim să vă propunem un contract de sponzorizare ori de donaţie prin care Dv-tră să vă aduceţi aportul financiar sau în natură la deschiderea Clubului nostru.
Pentru a ne putea începe activitatea , avem nevoie de următoarele investiţii:
a. Plata impozitului şi a datoriilor curente la utilităţi care însumează 500 E .
b. Renovarea sediului Clubului care implica cheltuieli în valoare de 500 E .
c. Mobilier (6 canapele , 4 mese de cafea , o masă de biliard) totalizând 500 E .
d. Electronice şi birotică , în valoare de 1000 E : computer cu imprimantă , fax , dublu radiocasetofon , televizor , cafetieră , cuptor cu microunde , aragaz , frigider , boiler cu chiuvetă . Acesta este micul nostru plan de investiţii .
Menţionăm că produsele alese au fost cele mai ieftine oferte de magazin .
Avem speranţa susţinerii Dv-tră , aşteptăm cu interes sugestiile Dv-tră , credem într-o colaborare reciproc avantajoasă şi vă stăm la dispoziţie.
Prin demersul nostru dorim să dezvoltăm spiritul comunitar în societate , să facem cunoscută ţara Dv-tră , proiectele pe care le derulaţi în România , pe scurt ne-am propus să instituim o punte de comunicare între capitala ţării unde se produc evenimentele centrale şi Oltenia . De asemenea vă rugăm să recomandaţi corporaţiilor şi firmelor importante din ţara Dv-tră să susţină material proiectul nostru deoarece promovarea imaginii ţării Dv-tră , a parteneriatelor economice reuşite este necesară în contextul integrării în U.E. , dar mai cu seamă constituie o lecţie bună pentru tânăra noastră ţară pe care , prin intermediul Clubului nostru , o invităm să participe activ la comuniunea noastră socială europeană.
În final cred că prin  materialele anexe demonstrăm bunele intenţii care ne animă , capacitatea de a le pune în practică şi dorinţa de a le vedea împlinite .
ContEuro RO46INGB0000999900114155INGBankNVAnsterdamSucursalaBucuresti
Contlei RO46INGB0000999900114140 ING Bank NV Ansterdam Sucursala Bucuresti.

Criza şi spaimele

Pe măsura ce intrăm mai adânc în criză, din ce în ce mă minunez de felul cum reacţionează unii oameni şi de temerile lor. Mă minunez în sensul că mă mir de spaimele lor iraţionale şi temerile care îi fac să aibă aceste reacţii – chiar dacă deocamdată moderate sau doar într-un stadiu incipient al manifestării lor. Nu neg faptul că unii oameni chiar au fost loviţi crunt de criză şi au suferit mult. Mă leg de cum se sperie unii care nu prea au de ce să se sperie. Sau mai bine zis, nu se sperie cum trebuie.

Dar să încep cu câteva exemple ca să întelegeţi despre ce e vorba. O doctoră rezidentă, într-o specialitate destul de bună, în care nu va duce lipsă de clienţi pe timp de criză – psihiatrie – urmează să dea examenul de specialitate şi apoi are aranjat deja postul unde va lucra, prin bunăvoinţa (sau voinţa determinată de alte motive) ale unui frate de breaslă în măsură să o ajute în acest sens. Deşi lucrurile sunt aranjate destul de bine pentru ea şi oarecum e într-o situaţie mult mai bună decât alte colege de la alte specialităţi, are şi ea totuşi o temere: dacă va muri acel coleg şi nu o va mai putea ajuta cu postul? Cum va putea ea plăti creditele şi cum îşi va întreţine familia în aceste vremuri grele? Să o iertăm pe ea, lucrând cu nebuni zilnic (dar oare nu toţi facem asta), să îi dăm circumstanţe atenuante.

Un alt prieten, de data aceasta programator senior, extrem de priceput într-un limbaj de programare foarte bine plătit, cu experienţă deosebită, cu un salariu bunicel  – conform domeniului – angajat la o firma de top, de nivel mondial, care lucrează pentru nume mari din industrie din SUA dar nu numai, deci acest prieten, are şi el temeri legate de criză. Deşi domeniul IT nu a fost lovit de criză (mai puţin cei care trăgeau tunuri de la stat, adică făceau soft pentru stat plătit la preţuri astronomice) şi deşi are toate premizele să nu aibă probleme orice s-ar întampla, faptul că are deja un credit şi o familie de întreţinut, îl fac să cam piardă sensul realităţii şi să se gândească la posibile soluţii aiuristice în cazul în care firma la care lucrează va da faliment. Deşi datorită clienţilor pentru care această firmă lucrează, premizele falimentului sunt extrem de improbabile, adică posibilitatea ca acei clienţi să nu mai plătească este cumva aceeaşi cu probabilitatea să înceapă un nou război mondial, prietenul meu, după ce s-a gândit el mai bine, a hotărât să mai înveţe încă un limbaj de programare, deoarece i se pare lui că limbajul pe care s-a specializat în ultimii 10 ani nu e prea cerut pe la noi şi deh … trebuie să fie pregătit pentru orice.  Trecând peste paranoia că firma lui ar putea da faliment, trecând şi peste neîncrederea în sine şi lipsa oricărei înclinaţii către risc în propria cariera (practic lucrează la aceeaşi firmă de la începutul carierei) care îl predispun la o atitudine consevatoare, totuşi spaimele şi temerile l-au făcut să ignore nişte realităţi foarte evidente. El are o meserie excelentă, este senior într-un domeniu foarte căutat în care activează numeroase alte firme, şi chiar dacă toate firmele din România de programare ar da faliment, tot ar putea găsi pentru cine să lucreze pe Internet, deoarece în acest domeniu, cererea de muncă este, a fost şi va fi mereu mult mai mare decât oferta: materia cenuşie produce şi prin urmare este căutată, dar fiind puţină, niciodată nu e de ajuns.

Un alt exemplu la fel de aiuristic, care însă nu ştiu dacă e determinat prea mult de situaţia prezentă, cât mai mult de personalitatea în cauză. Un manager al unei firme cu profit anual de sute de mii de euro, chiar pe timp de criză, s-a hotărât ca pe lângă dimploma de economist pe care o are la origine, să dobândească şi una de jurist, ca să îl ajute în CV în caz că patronul firmei se hotărăşte să vândă firma şi el va rămâne pe drumuri să caute alt job. Trecând peste aiuristica temere că tocmai pe el îl va da afară având în vedere că firma este de succes şi că oricum cine va cumpăra, chiar dacă va dori o restructurare, nu va da peste noapte oamenii afară pentru că şi-ar tăia singuri creaca, continuând cu aiuristica soluţie că o diplomă în plus îl va ajuta, ignorând realitatea unei situaţii destul de stabile atât pentru el (nu are credite, are casă şi maşină) cât si pentru firmă (are profit, are comenzi), acest manager, în contra oricărui bun simţ trăieşte cu spaime aiurea şi a găsit soluţii aiurea.

Aş mai putea continua cu câteva exemple similare, dar aş lungi vorba prea mult. Ce au în comun aceşti oameni şi multi alţii ca ei? În primul rând necredinţa, sau credinţa slabă. Sau mai bine zis duc lipsă de o credinţă practică, nu au experimentat (sau dacă au experimentat au uitat) adâncurile deznădejdii şi mila lui Dumnezeu pentru omul care se pocăieşte. Pr. Savatie a ţinut o conferinţă despre puterea duhovnicească a deznădejdii şi nu vreau să elaborez problematica. Vreau doar să atrag atenţia că teama este un indiciu al lipsei de credinţă, iar deznădejdea, atunci când este oarecum reală şi provocată de cauze materiale solide şi independente de voinţa noastră, nu poate fi decât productivă duhovniceşte pentru noi, nu ne poate decât stimula sufleteşte în a ne apropia de Dumnezeu şi în a-i cere ajutorul cât mai fervent şi cât mai frecvent. Însă cât timp încă nu suntem acolo – în situaţiile de coşmar care ne bântuie – , să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru câte avem acum şi să lăsăm zilei de mâine răutatea ei. Viitorul nostru şi al lumii oricum este în mâna lui Dumnezeu şi nu ne vom putea noi pregăti mai bine şi în alt mod decât mai ales duhovniceşte pentru a-l înfrunta.

O altă constantă pe care o văd eu la aceşti oameni, este pesimismul cronic şi reacţia paranoică şi dezechilibrată în faţa unor situaţii dificile într-adevăr, dar deocamdată ipotetice şi cu multe necunoscute. Este total falimentar să pui răul înainte şi mai ales îţi consumi energii aiurea. În plus, sunt premize ca din criza asta un viitor nou şi mai bun să ne bata la uşă, dar dacă vom pune umărul la asta. Una este să fi precaut, cumpătat, calculat şi atent la anumite aspecte care ţi-ar putea influenţa viaţa şi alta este să te vezi ca o frunză în vânt care nu are altă soluţie decât să se agăţe de alte frunze – soluţii false la probleme false.

Bineînţeleles, spaimele acestor oameni nu ţin musai de criză, ci mai mult de personalitatea lor. Însă criză le alimentează, le amplifică, le dă spaţiu de manifestare. Iar dacă totuşi nişte oameni cu studii, deştepţi, pe picioarele lor, ajung să reacţioneze astfel, să aibă astfel de temeri şi soluţii paranoice, mi-e şi teamă să mă gândesc ce spaime au alţi oameni şi ce soluţii gândesc ei. Şi mai ales, încerc să mă gândesc că într-adevăr dacă se va ajunge să pice băncile şi odată cu ele toată economia, civilizaţia umană în forma ei actuală va dispărea şi lumea va fi o junglă reală, deşi nici acum nu suntem prea departe de junglă. Dar woops!, iată că am început şi eu să fiu paranoic …

Aduc icoanele noroc?

Bineinţeles că icoanele aduc noroc, orice creştin va răspunde aşa. Este oare însă adevărat întru totul?

Nu mi-am pus problema aceasta şi nu din cauza norocului iubesc icoanele şi caut să am mereu aproape o icoană. Mi s-a întâmplat însă să dau peste mulţi oameni care au această credinţă greşită şi păguboasă, că icoanele aduc noroc şi se raportează la ele ca la nişte talismane magice încărcate cu puteri supranaturale care cu siguranţă vor atrage spiritele pozitive şi vor alunga spiritele malefice, vor îndrepta karma noastră făcându-ne astfel candidaţi la o reîncarnare pozitivă, într-o fiinţă superioară …

Fara indoiala exista numeroase credinte pe pamant si in zilele noastre multi oameni au credinta lor: un colaj de pareri proprii sau asumate mai mult sau mai putin concludente, cu iz crestin, dar mai mult cu duhoare “paranormala”, imprumutata de la maestri spirituali care impanzesc mai ales emisiunile a la Zero-TV sau Codul lui Oreste. Cu adevarat in zilele noastre, televizorul a ajuns o cutie din care diavolul vorbeste oamenilor, precum a profetit Sf. Cosma al Etoliei cu cateva sute de ani in urma.

Nu au nimic insa toate aceste emisiuni si toti acesti invatatori cu adevarata credinta crestina, asa cum nu au nimic in comun acei preoti care “deschid cartea” si folosesc practici originale, indemnand credinciosii la anumite retete de rugaciuni speciale, posturi sub o anumita forma, plimbat prin nu stiu cate biserici si alte astfel de procedee si invataturi pe care numai ei s-au invrednicit sa le cunoasca, iar Biserica cea veche de 2000 de ani, inca nu le-a descoperit.

Dar sa revenim la intrebarea principala, daca icoanele aduc sau nu aduc noroc. Pentru a raspunde clar la aceasta intrebare, ar trebui sa raspundem mai intai la intrebarea ce este norocul. Simplist privind raspunsul, in general norocul inseamna sanatate, bani, fericire, un trai usor, fara necazuri, fara dusmani etc. Toate legate de lumea aceasta, si toate legate de o viata cat mai fericita si fara probleme, cu totul altceva decat viata lui Hristos care a murit batut, ocarat si rastignit pe cruce, si cu totul altceva decat viata celor care i-au urmat si care au cautat sa se lepede de toate acestea pe care marea majoritate a oamenilor si le doresc aprins, atat de aprins incat ar fi in stare sa cumpere mii de icoane si sa le puna pe toti peretii din casa, numai sa le dea si lor Dumnezeu noroc. Nu putini preoti v-ar putea spune cate pomelnice primesc in care oamenii se roaga cerand lui Dumnezeu sa castige la loto.  Iata deci ca pe scurt, norocul pare ceva cu totul potrivnic crestinismului, adica o viata plina de noroc, daca este sa o comparam cu viata unui sfant crestin, nu prea se potriveste. Au fost intr-adevar sfinti crestini care au trait o viata linistita, frumoasa si au murit la adanci batraneti in pace, dar acestia au fost exceptii. Dezlipirea de toate bunatatile aceste lumi si renuntarea benevola la ele in nadejdea dobandirii bunatatii vesnice este un principiu de baza al crestinismului. Cu siguranta Dumnezeu nu ne vrea saraci, in chinuri si necazuri, in lipsuri si in prigoane si nu doar prin acestea putem dobandi fericirea vesnica. Insa experienta a dovedit ca mai ales prin lipsuri dobandim manturiea, iar daca nu suntem in lipsuri, trebuie sa ne problematizam, daca nu cumva Dumnezeu a uitat de noi si daca nu cumva am ajuns precum bogatul din pilda cu saracul Lazar. Nu este greu sa intelegem ca mesajul crestin se bazeaza pe promisiunea unei altei lumi, intr-o alta dimensiune temporara si spatiala: Imparatia Cerurilor. Nu aici ne-a promis Dumnezeu ca vom avea toate, ci acolo, dincolo, unde a fost primit talharul cel bun, unde a fost rapit Sf. Ap. Pavel, unde atatia sfinti au fost si s-au intors sa ne dea noua marturie si unde se lupta fiecare crestin ca sa ajunga.

Insa mai ales cand suntem la necaz, cand suntem in saracie, in boala si in durere, parca ne dorim putin noroc, ne dorim ca Dumnezeu sa mai dea soare si peste viata noastra si ne punem nadejdea in icoana, reprezentarea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului sau a sfintilor, un semn de credinta care nadajduim sa ne ajute si sa ne intareasca in necazuri.

Instinctual, in poporul nostru, ca si in alte popoare drept maritoare, aceast reflex de a recurge la icoana ca gest minim de manifestare a credintei noastre si ca invocare a ajutorului lui Dumnezeu, este adanc impregnat in sufletul nostru. Si ca in orice lucru bun, diavolul isi baga coada si cauta sa il perverteasca. Daca dragostea fata de icoana ar trebui sa ne ajute sa ne indreptam mintea spre Dumnezeu si spre poruncile Lui mai des si ar trebui sa ne faca sa ne gandim mai mult la moarte si la ce trebuie sa facem pentru a fii cat mai bine pregatiti pentru moarte, am transformat acest obiect sfant si atat de folositor intr-un fel de amuleta voodoo care alunga pe dusmani si atrage binele asupra noastra, asa cum il vedem noi, orbiti de dorintele noastre cazute si limitate si facand abstractie total de Dumnezeu, de poruncile Lui si de voia Lui.

O data cu avantul comoditatii si al simplificarii vietii, se pare ca icoana este cea mai la indemana “unealta” de “protectie spirituala” si pentru unii a ajuns sa inlocuiasca toate ale credintei: participarea la slujbe, spovedania si impartasania, postul etc.  Multi gasesc de bun gust, ba chiar obligatoriu sa aiba o icoana in casa (sau in pravalie) si cred ca astfel vor fi aparati de rele. Dar ce este mai rau, sa nu ai necazuri necunoscandu-L pe Dumnezeu si stand departe de o viata cu adevarat implicata in credinta si responsabila, sau sa ai necazuri, dar in necazuri sa il simti pe Hristos ca iti poarta crucea si ca iti descopera un nou fel de a trai, iti daruieste ochii noi cu care sa vezi altfel lumea, suferinta si fericirea si iti da mai ales o inima noua care sa asculte glasul tainelor nemarginite pe care Dumnezeu ni le-a adus in lume prin Fiul sau si care nu pot fi dobandite doar printr-o evlavie formala catre icoane asa cum nu putem spune ca suntem romani doar daca atârnăm un tricolor la fereastra. Cei care au dorit sa dovedeasca ca sunt romani, au mers pana la capat. Mii de tineri au preferat gloantele comunistilor in decembrie 1989 pentru ca noi acum sa putem sa ne casatorim in Biserica fara sa ne facem probleme in legatura cu viitorul nostru profesional. Si cu toate acestea, noi nu prea dam prin Biserica decat la nunta, un sfert de ora, asa in treacat, stam mai mult la facut poze, in schimb facem colectii de icoane, punem zeci de cruci in masina si ne inchinam foarte sportiv cand trecem pe langa Biserica. Pacat ca nu incercam sa intram si in Biserica mai des, sa citim si o carte, din miile de carti care exista, pacat ca nu ne folosim mintea pe care ne-a dat-o Dumnezeu si mijloacele de informare care exista ca sa vedem intr-adevar ce inseamna credinta ortodoxa, ce este Dumnezeu, ce este viata, ce rost avem pe pamant, ce ne asteapta dupa moarte si ce incearca sa ne transmita chipurile stralucitoare din icoane.

Alta data icoanele erau cartile analfabetilor, celor care nu stiau carte si care invatau cateva lucruri minime despre credinta din scenele pictate in icoane. Acum noi suntem atat de orbi incat nici ce este pictat in icoane nu mai putem intelege, nu vedem decat bani si noroc peste tot, nu cautam altceva decat o iluzorie bunastare pe care nu o vom dobandi insa niciodata, pentru ca sufletul nostru nu va gasi odihna decat in bratele lui Dumnezeu deschise catre noi prin Biserica si prin preoti, dar pe care noi le inchidem prin orgoliul si încăpăţânarea noastră, dar mai ales prin ignoranta si prostie.

Chestiuni despre un anume tip de experiment

CMS_Higgs-eventAm văzut şi revăzut recent un episod din seria “Planeta la control” de pe National Geographic despre cum a fost la început – primele secunde ale universului în teoria Big Bang-ului.

Mi s-a părut foarte interesant documentarul, mi-a stârnit curiozitatea despre acceleratorul de particule LHC, deoarece în perioada în care i-au dat drumul eram preocupat cu alte treburi şi nu am fost pe fază când unii se panicau că o să fim înghiţiţi de micro-gaura neagră. Şi tot cu ocazia asta am înţeles mai exact problema în care a intrat ştiinţa, nu prea bungheşte cum s-a trecut de la energie la masă, care a fost cauza care a generat mişcarea asta, şi cum de materia a învins antimateria şi alte semne de întrebare la care încearcă răspunda LHC-ul.

Tot cu ocazia asta am înţeles şi ce este (dacă există) bossonul Higgs şi câmpul cu pricina şi câte semne de întrebare încă sunt şi încă o apară după experiment, chiar dacă o reuşească sau nu. De fapt, orice s-ar întampla, experimentul ăsta va împinge frontiera fizicii particulelor elementare, şi a ştiinţei în general, către noi limite, cu totul fascinante şi pline de un incitant neprevăzut. Adică, se cam coace o nouă revoluţie în ştiinţă, oriîncotro o bată rezultatele. Stephen Hawking chiar spunea orice s-ar afla din LHC, vom afla o grămadă de lucruri despre univers. Dacă vom găsi bossonul, vom avea o teorie mai precisă, iar dacă nu, va trebui căutam alte teorii. speram criza nu a frânat reparaţiile şi acum în toamnă chiar o îi dea drumul din nou şi vedem ce se întâmplă.

Minunat ce încearcă omuleţii de ştiinţă facă, caute prin măruntaiele materiei în încercarea de a afla chestii atât de extraordinare, facă experimente care simulează condiţii care se pare nu mai există acum nicăieri în univers, adică din ce spunea japonezul din documentar, condiţiile astea nu prea mai există în prezent, nici măcar în cine ştie ce super nova sau gaură neagră, particulele elementare nu se prea ciocnesc azi nicăieri în univers. Din ce am înţeles eu, chestia asta e destul de clară, cel puţin aşa se pretinde. Acum, nişe extratereştrii mai pricepuţi ca noi la fizică or avea deja nave spaţiale care funcţioneaza pe cine ştie ce quarci produşi din ciocniri de particule elementare, e şi asta o părere. Dar cel puţin, din ceea ce ştim, suntem intr-adevar privilegiaţi asistăm în „exclusivitate” la un show unicat.

Ce ma mira totusi, este cat de mult efort pot sa depuna oamenii ca sa faca niste experimente atat de inutile totusi. Ceva util aflam, intr-adevar, dar eu cred ca totusi se pierde mult effort aiurea. Nu vreau sa explic de ce cred ca sunt inutile, insa cred ca era mult mai util un experiment prin care incercau sa depisteze daca exista Dumnezeu. S-a cam bombanit prin presa ca incearca ei sa depisteze “particula lui Dumnezeu”, dar stati linistiti, e doar gargara, e un fel de a spune ca incearca sa depisteze o particula care a ajutat la transformarea energiei in masa, insa chiar daca o depisteaza, o sa se iveasca si mai multe intrebari si probleme, adica de unde vine acea particula, ce-i cu campul asta si ce vrea el? Una e sa dea formula cu campul lui Higgs ca sa iese acolo ecuatia lui Einstein fara virgula si alta e sa dea si o explicatie de cum s-a produs acel camp si de ce. Asta o sa cam fie din ce banuiesc eu, urmatoarea problema.

Acum, ca veni vorba de Dumnezeu, imi amintesc ca in mediul protestant e raspandita o povestioara legata de intrebarea daca exista Dumnzeu. Un profesor pune intrebarea: exista Dumnezeu? Un elev raspunde: da. Profesorul intreaba: de unde stii, nu L-a vazut nimeni? Elevul destept raspunde si el: da ce, aerul l-a vazut cineva? Si credeti ca exista, nu? Prin urmare si Dumnezeu exista. Si toata clasa ramane muta! Iar in unele povestiri, acel elev era Einstein. Nu stiu cat de adevarata e povestirea, nu stie nimeni, nu m-ar mira sa nu fie, protestantii obisnuiesc sa nasca istorii de astea mai mult sau mai putin adevarate, ca sa intre in polemica cu ateii. Pentru ca le cam place la protestanti sa polemizeze, ca de la asta a inceput si ruptura lor de catolicism si toate schimbarile care au urmat. De fapt, polemizarea stiinta-religie, daca ma gandesc a pornit chiar ma inainte, prin scolasticismul catolic, dar nu prea am studiat problema asta.

Ce povestioara interesanta asta si cate lucruri se pot dezbate despre ea. Mai intai, niste atei ar putea spune – si chiar spun – ca aerul se poate vedea, adica omul a construit mecanisme de observatie a aerului prin care acesta se poate observa si analiza, ba chiar se poate experimenta cu el, se poate manevra in variate moduri, i se pot deduce proprietatile, se poate folosi aerul la fel de usor ca o coala de hartie pe care o vad, o studiez, o cocolosesc si daca vreau ii dau foc. Dar ma rog, ideea e ca nu il vedem cu ochii naturali, ne trebuie niste “extensii” care sa il vada. Si un raspuns la argumentul adus de atei poate fi ca asa cum aerul nu il vedem dar exista, de aici rezulta ca poate sa existe si Altceva pe care nu Il vedem, dar El exista. Si acel Altceva, este exact Dumnezeu. Stiinta pretinde ca se bazeaza pe experimente reproductibile, adica spune ceva decat daca a aflat cu certitudinea data de sistemele de deductie folosite ca acel fenomen se manifesta de fiecare data la fel in aceleasi conditii. Sa nu intram in cuantica, ca deja acolo e cam exact invers, dar ma rog, in general sa zicem ca asa e.

Eu ma mir insa ca nici un om de stiinta ateu nu s-a gandit sa experimenteze daca cumva Dumnezeu exista, sa incerce sa descopere chestia asta. S-au strans mii de oameni de stiinta, s-au cheltuit miliarde si milarde de euro ca sa se construiasca LHC-ul asta si totusi, un experiment de grup pentru descoperirea existentei lui Dumnezeu nu s-a facut. Zic de grup pentru ca personal, evident probabil exista multi oameni care au incercat sa vada ca exista Dumnezeu si s-au convins ca exista. Sunt nenumarate exemple, un om care dorea sa se sinucida a zis: hai sa vad inainte daca exista Dumnezeu ca nu cumva sa ajung in iad. Apoi, in timp ce statea el pe ganduri, a venit un om si i-a zis: nu te sinucide, exista Dumnezeu si are un plan cu tine. Sunt probabil si multi care au facut cine stie ce experiment ca sa vada daca exista Dumnezeu si au fost dezamagiti. Un om de exemplu, a facut o crima numai ca sa vada daca il pedepseste Dumnezeu. A omorat pe cineva la intamplare, si apoi s-a uitat la cer sa vada daca il trazneste Dumnezeu. Si pentru ca nu i s-a intamplat nimic, a mai facut o crima, si inca una …. si a ajuns la puscarie in final, unde dupa ani si ani, a aflat insa ca exista intr-adevar Dumnezeu. Acum are alte probleme, se framanta cum poate sa se ierte pentru ce a facut, dar e alta poveste. Cam nepotrivit exemplul, nu mi-a venit altul in minte, dar ideea este ca avem oarece probleme cand incercam sa depistam daca exista Dumnezeu, pentru ca nu prea stim ce trebuie sa facem dupa si cum functioneaza Dumnezeu. Nu stim intr-adevar nici bosonii cum se dau peste cap, insa ne dam noi peste cap ca sa le vedem urmele pe care le lasa in urma ciocnirilor particulelor elementare.

Ce trist trebuie sa fie Dumnezeu uitandu-se cum se straduiesc oamenii sa afle un astfel de nimic, pentru ca cu sa fara bosoni, tot peste intrebari o sa dam, tot alte si alte intrebari o sa urmeze, nu e nimic nou pe pamant de cand cu “descoperirile stiintei”. Am ajuns noi pe Luna, avem Internet si toate cele, dar avem si mai multe boli de cap, arme de distrugere in masa si toate cele. Daca e sa tragem linie, progresul este o mare iluzie, o mare gogoasa, omenirea stie intra-adevar exponential mai multe si stiinta creste exponential, dar viata omului e la fel dintotdeauna, poate chiar mai grea. De fapt, daca ma uit la bunica de la tara, e cu mult mai tzeapana decat multi oraseni, are o viata mai altfel, mai linistita, mai cu sens, mai cu bucurie si pace. Si nu pentru ca musai e credincioasa, ci pentru ca asa e ea, asa e viata la tara, la asta te predispune, e dovedit. Poate ca asa era viata si alta data, inainte sa ne pierdem noi mintile cu modernisme si post-modernisme. Spunea un om mare, ca dupa primul razboi mondial lumea nu a mai fost cum era inainte, adica a cam devenit totul un spital de nebuni.

Sa revin insa la problema in sine. Cum experimentam ca exista Dumnezeu? Pai asta nu ar fi greu de facut, ca am aplica metode similare din stiinta. “Trial & error” a fost intotdeauna calea prin care am impins lucrurile mai departe, numai sa avem curaj sa facem trial si sa nu dam inapoi cand dam de error. Dar problema nu ar fi in “cum experimentam”, ci cred ca ceea ce ii tine pe oameni sa incerce asta, ar fi mai degraba “ce ne facem daca”. Ca daca descoperim bosonul Higgs, o sa avem o teorie mai clara, o sa stim niste chestii, poate o sa facem niste rachete mai ciumege, dar cam asta e tot. Nu trebuie sa ne schimbam viata cu totul, nu trebuie sa fim mai atenti la aspectele mai profunde si mai adanci ale vietii cum ar fi iubirea si ura, mandria si modestia, pofta si infranarea, vointa si lenea etc Imi dau seama ce soc trebuie sa fie pentru un ateu sa descopere ca exista Dumnezeu. Il inteleg. La ce bun sa existe Dumnezeu, daca nu o sa mai pot sa fac ce vreau eu, sa traiesc cum vreau eu ci o sa trebuiasca sa imi schimb viata, ca sa nu ajung in iad. Zic asta pentru ca “inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu”, cam cu asta incepem toti, cand intelegem si Il descoperim pe Dumnezeu, de cele mai multe ori frica este cea care ne intelepteste si ne face sa incercam sa ne schimbam viata. Intr-adevar Dumnezeu e cu totul altceva, si nu frica este ce vrea El sa ne transmita, e cu totul departe de orice intentie a Lui, ca doar e Tatal nostru, dar deh, copiii au nevoie de nuia ca sa stea departe de pericol, ca doar nu o sa ii apere drepturile copilului atunci cand baga mana in foc. E adevarat ca multi L-au cunoscut altfel pe Dumnezeu, nu prin frica, inceputul credintei lor a fost poate datorat harului care L-a coborat Dumnezeu asupra lor si lucrurilor pe care le-au vazut si le-au trait, macar pentru o vreme ca sa se intareasca in credinta si sa prinda un start pe cale. Caci asta e marea dinferenta intre un boson si Dumnezeu. Descoperirea unui boson, ne descopera ceva din “afara”, pe cand descoperirea lui Dumnezeu, ne descopera mai ales o gramada de lucruri despre “inauntru”. Si pe cat de interesante si frumoase sunt cele de din afara ale bossonului, infinit mai urate, ba chiar grotesti sunt cele dinanuntru si descoperirea lor provoaca zdruncinarea fiintei noastre launtrice si ne indeamna la eforturi care ni se par atunci supra-omenesti, dincolo de puterile noastre. Iar cea mai mare provocare este renuntarea la ceea ce constituie centrul fiintei noastre: orgoliul, sinele, ego-ul, acel ceva care produce toate reactiile si raportarile noastre la restul oamenilor si la societate (eu sunt mai bun ca asta, eu stiu mai multe, eu fac mai bine, restul sunt prosti, sunt gunoaie etc). Cam de asta cred eu ca se tem cel mai mult ateii, intuitiv si ca un ecou al constiintei care nu s-a stins total nici in cel mai mare ateu, necredinciosul cunoaste ca daca L-ar descoperi pe Dumnezeu, ar exista niste probleme. Dumnezeu nu e doar o curiozitate intelectuala si stiintifica. Dumnezeu nu e un set de principii si nici macar o doctrina. Chiar daca maine pe Wikipedia ar scrie chiar pe prima pagina ca Dumnezeu exista, chestia asta nu ar fi doar interesanta, extraordinara si provocatoarea pentru umanitate. Ar fi in primul rand o problema pentru mine, cel care acum fac ce vreau, pentru ca nu o sa mai pot sa fac ce vreau, ci ce trebuie. Simplist spus, pentru ca oricum nu o sa stiu ce trebuie, dar chiar daca presupunem ca oamenii de stiinta vor lua legatura cu Dumnezeu sau ca vor inventa un aparat de comunicare cu Dumnezeu si eu voi putea sa Ii pun intrebari, o sa am mari probleme.

Un parinte spunea ca oamenii se impart in oameni care vor si oameni care nu vor. Iar eu sunt sigur ca cei care vor sa Il descopere pe Dumnezeu, il descopera. Iar cei care nu vor, descopera bossoni si quarci. Sau dau din palme si din coada cand ii descopera altii. Dar daca ar stii ei ce pierd … Si mai ales ca bossonii si ei sunt tot de la Dumnezeu, si mult mai multe are sa ne descopere Dumnezeu, taine care nu doar o sa ne lumineze mintea ci o sa ne strafulgere toata fiinta si o sa ne transforme in continuu, intr-un mare continuu, chiar mai mare decat continuum-ul spatiu-timp. Dar pentru a-l descoperi pe Dumnezeu, e nevoie de smerenie, un fenomen prea putin analizat de oamenii de stiinta. De aceea “mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele se descopăr celor smeriţi.” (Elclesiasticul 3#19)

1 163 164 165 166 167 170