La opt ani de la inceputul crizei – partea I – Istoric articole

Istoric articole Pentru ca am multi cititori noi care nu cred ca au resit sa rasfoiasca toate articolele vechi, o sa fac un rezumat cu cateva articole mai vechi despre criza, care articole mai sunt inca actuale si explica ce am inteles eu din ce s-a intamplat. 2009 – Martie – ÎNAPOI LA ŢARĂ – DE LA PROFEŢIILE ORTODOXE LA PREVIZIUNILE UNOR ANALIŞTI FINANCIARI Toată criza economică este clar provocată, mai bine zis „programată” în sistem. Sistemul a fost făcut să pice, aşa cum o maşină care o îndreptăm spre o prăpastie este predestinată unui sfârşit crunt.Criza actuală va dura ceva timp, viaţa va fi din ce în ce mai grea, se vor încerca tot felul de soluţii, inclusiv războaie, vor fi şi momente de pace şi optimism, încercări de ieşire din impas dar degeaba. 2010 – Mai – CRIZA NU ESTE INTAMPLATOARE Traim vremuri istorice si putini realizeaza ca se pun bazele nu doar a unei monede globale dar si a unei guvernari europene pentru inceput. De aceea criza nu a fost intamplatoare, pentru ca asa cum atacurile din 11 septembrie au schimbat felul oamenilor de a gandi din punctul de vedere al libertatilor individuale, atacurile financiare din prezent schimba raportarea noastra la bani si la propriile noastre guverne. Dupa aceasta criza, pe masura ca incet-incet se taie din simbria fiecaruia, popoarele nu doar ca vor injura politicienii si vor schimba guvernele, dar vor dori sa fie condusi de la Europa, deoarece incet-incet li se va spune ca asta este ceea ce ne trebuie, o politica comuna. 2011 – Martie – PRABUSIREA URIASULUI America şi-a consumat bateriile şi nu mai poate să scoată nimic nou pentru a ieşi la liman. Democraţia americană, visul american, inovaţia, antreprenoriatul, pragmatismul şi curajul cowboy-lor au rămas umbre ale unui trecut glorios, sunt acele lucruri despre care americanii nostalgici discută cu melancolie pe bloguri sau la o cafea şi sunt frustraţi că demonii pe care singuri i-au ignorat au scăpat de sub control şi le-au furat ţara lăsându-i o naţie de spălaţi pe creier şi incapabili să mai mişte un deget în faţa finanţelor mondiale care le-au infectat toate sectoarele societăţii de la politic până la militar, educaţional, presă,  etc. Dacă vom asista la naşterea unui nou stat poliţienesc care va pune bazele unei dictaturi mondiale, este încă un semn de întrebare. Cert este că America a eşuat în globalizarea unor valori care nu se mai regăsesc acum nici măcar la ei: libertate, prosperitate, demnitate. 2011 – August – TERMINOLOGIA CRIZEI: criza, injectia BNR, Kicking the can down the road etc “Kicking the can down the road” sau “impingerea cutiei mai departe” este poate termenul care explica cel mai clar ce s-a facut pana acum in legatura cu criza la nivel mondial. Termenul denota amanarea rezolvarii unei probleme si aruncarea acesteia in viitor pentru desteptii care vor veni dupa alesii actuali pentru ca solutii usoare nu prea exista. Iar solutii grele care sa rezolve criza nu doar ca trebuie sa gandesti ca sa le planifici si sa

Read more

Junkerjugend – tineret sperante europeniste

“The Commission is proposing today to set up a European solidarity corp. Young people across the EU will be able to volunteer to help where it is needed most, to respond to crisis situations like the refugee crisis or the recent earthquake in Italy. These young people will be able to develop their skills and get not only work but also gain an invaluable human experience.” (Jean- Claude Juncker – Sursa: Euronews) Daca nu am stii ca Junker este alcoolic si ca mai are obiceiul sa apara beat pe la sedinte importante, am crede ca a fost drogat cand a dat aceasta declaratie. Poate ca nu a fost nici beat si nici drogat, dar in integritatea facultatilor mentale, daca a fost, este grav. Evenimentul unde s-a intamplat minunatia de la care vom mai da citate, se numeste “Starea Uniunii”. Dupa modelul SUA unde in fiecare an presedintele ofera un astfel de discurs, birocratii europeni nealesi, incearca sa imite cum pot si ei, cu spoiala de democratie neelectiva specifica Imperiului European, formele daca fondul oricum nu este. Am avut deci un discurs despre starea uniunii tinut de presedintele neales Junker in care bineinteles principala problema este intrebarea: mai are sa nu mai are sens uniunea asta si ce sa facem noi astia eurocratii sa nu ne pierdem fotoliile, beneficiile materiale, functiile pompoase si in general statutul de eurocrati pe viata. Si ideea geniala lansata de presedintele alcoolic al UE a fost: o armata de europeana de tineri voluntari care sa intervina acolo unde e nevoie mai mare: la criza cu refugiatii, la atentate, la cutremure etc. Idiotenia ideii unei armate europene, mai ales in forma propusa de Junker este atat de crasa incat nici nu stim de unde sa incepem sa o criticam. Am putea sa incepem de la faptul ca UE are deja o armata si se numeste NATO! Armatele tarilor membre UE deja sunt membre in aceasta supra-armata care face exercitii comune, are echipament comun, are protocoale comune, are toate atributele unei armate suprastatale. Nu intram in amanuntele organizarii NATO, insa punem intrebarea: daca UE vrea sa isi faca armata proprie, care e diferenta intre realizarea unei armate proprii si alungarea SUA din NATO. Da, NATO este copilul SUA si mare parte din NATO sunt americanii. Insa, daca tot vrem sa ne rupem de americani, de ce nu facem treaba cum trebuie: toate tarile europene, de comun acord, se rup din NATO, ii gonesc pe americani si se unesc intre ei, umpland golurile lasate de americani. Evident, NATO fara SUA este o fantezie si evident inainte sa si miste in front in NATO, UE ar trebui sa se pregateasca pentru un razboi economic si financiar din partea Imperiului Anglo-American cum nu s-a mai vazut. Caci SUA nu vor sa desfiinteze NATO, ba din contra, vor sa-l mute mai aproape de Moscova, cat mai aproape … Am putea deci spune, ca visurile babacului sunt pure fantasme ale unui alcoolic delirant, chiar daca nu se refera la o armata pur europeana similara NATO. Babacul viseaza un corp de tineri eurofanatici voluntari

Read more

RCA-ul: o simptomă benignă a unui cancer terminal

Am mai scris cateva articole despre asigurarile de la noi si a venit vremea sa fac un update al situatiei. Nu va voi mai plictisi cu citate din vechile articole ci doar voi reaminti principalele doua idei: asigurarile sunt singurul indicator al adevarului din economie care nu poate fi falsificat dupa asigurari urmeaza bancile, caci situatia este similara Asigurarile denota cum merge o economie: daca economia noastra ar fi eficienta si ar fi in crestere (cum ne trosnesc tenhocratii statisticii cu PIB-ul ca sa dovedeasca ce buni au fost ei), costul asigurarilor ar fi in scadere si firmele s-ar bate pentru noi ca sa ne castige. Am mentionat deci doua conditii: eficienta si in crestere care sunt lucruri cu totul diferite. O economie eficienta este o economie care face profit, iar o economie in crestere … poate sa nu faca profit ci sa creasca pe credit. Uneori, economia in crestere poate sugera ca urmeaza si eficienta, de unde multe firme de asigurari investeau masiv inainte de 2008 si isi doreau cota de piata cat mai mare in speranta ca de vreme ce economia va deveni eficienta, si marginile de profit vor putea fi marite. Caci marginile de profit, niciodata nu au fost prea mari in asigurari. Explicatia de sus este insa una partiala, fireasca, logica din punct de vedere economic. Insa realitatea e mult mai complexa, dupa cum s-a dovedit: multi patroni de asigurari, mai ales cele mari, foloseau asigurarile doar pentru expunerea maximala la credite si doar pentru cashflow-ul care il ofera o asemenea afacere. Cu banii din asigurari, investeau in imobilare unde marginile erau imense si puteau astfel sa intoarca datoriile catre firmele de asigurari fara probleme. Asta a functionat, cata vreme imobiliarele au functionat. Iata deci sumar cum bula creditelor, a afectat intreaga economie, in moduri perverse inimaginabile. Am putea spune: bine, dar era legal? Pai evident ca nu era legal, dar ce credeti ca ASF-ul “vegheaza pentru tine”? Sa vedem insa ce se intampla in prezent. Iata o stire: Peste două sute de camioane au îngreunat în această dimineaţă traficul de pe centura Oradei, în semn de protest faţă de creşterea tarifelor obligatorii la RCA în acest an. Dacă situaţia nu se va rezolva în următoarele două săptămâni, şoferii şi patronii firmelor de transport ameninţă că vor bloca arterele principale din oraş. Zeci de transportatori au protestat şi la Suceava. Oamenii au ieşit cu maşinile în trafic, au mers cu viteză mică şi au claxonat. (sursa) In ce fel insa denota asigurarile felul cum merge o economie si de ce am facut legatura cu simptomele unei boli? Este simplu: in starea asigurarilor intra nenumarate elemente care compun esenta unei economii sanatoase (sau nu). In primul rand, o economie sanatoasa are nevoie de asigurari, nu se poate dezvolta fara asigurari. Din acest punct de vedere, Romania este inca la nivelul Africii, cu produse sumare, folosite ocazional. Nu va ametesc cu prea multe explicatii, sa mentionam doar ca o mica parte dintre producatorii agricoli folosesc asigurarile, iar in domeniul afacerilor cu greu poti sa gasesti de exemplu o firma de asigurari sa iti asigure productia

Read more

De ce se opune SUA unirii Romaniei cu Moldova?

In primul rand, trebuie sa taiem din start gogosile lansate de tradatorii vanduti care apar sub titulatura de “analisti”, “experti” sau “profesori universitari” invitati la TOATE emisiunile TV ca sa ne bage pe gat propaganda NATO/UE. Un caz pe care as dori sa-l evidentiez pentru ca omul asta pute (a tradator platit, prea prost ca sa aiba propriile idei si sa-si camufleze misiunea) cum deschide gura: Iulian Fota Daca omul asta e profesor la univeristate (ca asa se prezinta), eu nu inteleg cand mai are timp de meserie daca el zilnic apare la TOATE emisiunile, de la DIGI24 la Realitatea TV. Aseara l-am vazut la Realitatea TV unde se certa cu Rares Bogdan, pe motiv ca declaratiile ambasadorului american din Moldova trebuie ignorate pentru a nu ii supara pe prietenii americani si pentru a nu ne face singuri rau, in sensul ca daca asta a spus ce a spus, inseamna ca poate asta e politica SUA si prin urmare ar fi bine sa tacem si sa lingem in continuare fundul in liniste si pace, ca altfel, pierdem sprijinul SUA (care sprijin oricum nu il avem, pentru ca de la SUA noi nu speram altceva decat recuperearea Moldovei, ca doar nu o sa ne ocupe rusii tara aiurea in caz ca iesim din NATO si ramanem singuri – drobul de sare clasic frecat de “analisti” cand e vorba de politica externa). Dupa ce a vazut ca asta cu “tacutul” (tipul are idei dictatoriale iluministe evidente, nu mai comentez asta) nu merge, a dat-o intoarsa: ca de unde stim noi ca asta chiar e politica SUA, ca poate e doar o parere personala, ba mai mult ca sigur asa ceva trebuie sa fie. La urma urmei, nici traducerea in romana a declaratiei nu a fost buna – dupa parerea lui Fota –  declaratia suporta interpretari, omul a vrut sa spuna cu totul altceva, nicidecum sa fie anti-roman etc. Deci prima prostie pe care trebuie sa o taiem este ca nu trebuie sa discutam despre asta. Eu zic ca trebuie sa discutam pentru ca ne priveste si pentru ca mai bine ne trezim mai devreme decat sa ramanem cu fundul in soare ca in alte vremuri din istoria noastra. O doua gogoasa, cum ca declaratiile ar fi personale si nu e politica oficiala ce a spus ambasadorul este iar o prostie pentru cei care nu judeca: omul a lucrat la Moscova! Este diplomat de cariera, a invatat rusa inca din facultate si a lucrat la ambasada din Moscova de mai multe ori, inclusiv in timpul Razboiului Rece, deci nu vorbeste aiurea. Cat de idiot sa fie Fota si cat de prosti sa ne creada incat sa pretinda ca un ambasador cu biografia astuia poate sa debiteze pareri personale, mai ales cu ocazia Zilei Independentei Moldovei? Tipul (ambasadorul) nu ar putea sa debiteze idei personale nici daca ar vrea, pentru ca probabil nu le are. Pentru el, nu exista pareri, idei, nuante, preferinte, omul e doar la serviciu. In fine, as dori sa clarific si de ce opiniile ambasadorului nu tin doar de politica administratiei lui

Read more

Iohannis, catelusul lui Merkel tace, in timp ce cucoana ne hotaraste viitorul

Ca membru stat UE, ne-am astepta ca fiecare miscare majora care se face in aceasta Uniune sa includa macar in aparenta si o farama din hotararea si decizia poporului roman, exprimata teoretic de alesii poporului roman, care ar fi Ionahhis si Ciolos. Ooops, Ciolos nu e ales, e “delegat” temporar, de ceva timp … Bunaoara, zilele trecute Merkel cu Hollande si cu Renzi s-au intalnit ca sa decida soarta Europei prin prisma Brexitului. Tot ce am citit in presa romaneasca cu acest prilej, sunt gogosi despre simbolistica locului si importanta solemna a momentului. “Reintoarcerea la surse” [1], „nivel comun de ambiţii” [2], blah, blah. Nici un ziarist nu s-a gandit sa isi puna problema: ba vere, stai asa. Parca UE ne includea si pe noi si pe polonezi si pe altii, cum adica Merkel si cei 2 aghiotanti ai sai decid viitorul. Evident Romania nu va fi niciodata intrebata ce parere are despre viitorul UE si cum ar fi bine sa decurga lucrurile, asa cum romanii nici macar nu au fost intrebati daca vor sa adere la UE si nici nu li s-a spus clar ce este UE. Pe romani, mass-media ticaloasa, i-a mintit ca UE inseamna ca poti merge cu buletinul in vest si ca poti sa primesti faina si malai de la UE daca esti sarac, si fonduri europene daca esti … beneficiar de fonduri, altfel zis daca stii sa faci hartii si ai relatii si pile pe la aia de pun stampilele pe hartii. Nimeni nu le-a spus ca integrarea in UE inseamna renuntarea la suveranitate si ca justitia europeana are prioritate peste justitia romaneasca. Dar stati linistiti, nu doar romanii au fost mintiti astfel. Si polonezii, si bulgarii, si cehii, si pana chiar si britanicii. Ba francezii chiar au fost inselati pe fata: dupa ce au refuzat noua Constitutie Europeana prin referendum, aceasta a fost transformata in Tratat, pentru a nu mai fi nevoie de referendum, adica de votul popoarelor. De ce? Pentru ca UE e condusa de “iluminati” care stiu mai bine ca “boporul” ce e bine pentru “bopor”. Tot asa se intampla si acum: capetele luminate decid si capetele noastre de tara se pleaca galant si timid in fata captetelor iluminate europene, cum ar fi Merkel. Dar lumea e multumita, deocamdata UE sta bine, cu toate necazurile. Economia nemtilor duduie si chiar si economia romanilor duduie. Viitorul suna bine, nu are ce sa se intample rau, cu tot cu emigrantii astia care sunt oricum atrasi doar de Germania care oricum abia asteapta sa ii puna la munca. Mai greu o sa fie insa, daca cine stie cum – Doamne, fereste! – in locul lui Merkel o sa vina un nou Hitler. Caci cu puterile pe care si le-a preluat singura Germania si cu si mecanismele “europene” actuale, nu va mai putea fi oprit nici macar de Marele Licurici. De chestia asta pana si italienii si francezii au a se teme. Dar si ei dorm, asa cum si noi dormim, caci deocamdata ne este bine … ~ ~ ~ ~ ~ ~

Read more

De ce nu exista viata pe Proxima b

O planeta care orbiteaza in jurul unei stele apropiate de sistemul solar, Proxima Centauri, si care ar putea intruni conditiile pentru a mentine viata, a fost descoperita de cercetatori, scrie AFP. (susa: Hotnews) Sa nu ne asteptam la comentarii sau opinii prea interesante pe Hotnews cu privire la orice fel de stiri, cu atat mai putin la stiri din categoria “SCIENCE” din renumitul site de manipulare a opiniei publice. Dar nu doar Hotnews a cazut in imitatio idiotio, ci si alte outlet-uri straine. Descoperirea acestei planete, este un nou motiv de tzopaire in sus a ahtiatilor dupa extraterestri care deja viseaza la misiuni inter-stelare prin care sa luam legatura cu ei si sa vedem care e povestea lor. Eu am o cu totul alta teorie si o sa incep de la coada: daca ar exista viata pe Proxima b, va dati seama ca sansele ca sa existe viata inteligenta ar creste de cateva milioane de ori si pana acum trebuia sa fim deja contactati de ET? Deci, avem doua chestiuni majore: poate exista viata pe alte planete? daca exista viata pe alte planete, poate aceasta sa evolueze (sa devina inteligenta)? Prin viata inteligenta, eu inteleg ca civilizatia a ajuns in punctul in care sa descopere radio-ul. Evident pentru punctul 1 exista multe sperante si zero dovezi. Ca sa nu mai zicem, aproape de zero probabilitati, daca incropim orice formule minunate si optimiste am vrea noi (cum ar fi Paradoxul Fermi, de exemplu). Insa, daca viata exista (cu toate probabilitatile slabe, dar sa zicem totusi) atunci saltul la viata inteligenta in spatiul probabilitatilor este mult mai mic. Dupa parerea mea, probabilitatea ca sa existe viata pe alte planete, e aceeasi ca probabilitatea sa ma sui eu intr-un avion si sa aterizez pe Luna. Partea a doua, daca totusi ajung pe Luna, probabilitatea ca viata care exista sa fie inteligenta, este aceeasi cu probabilitatea ca o data ajuns pe Luna sa fiu in stare sa mai fac inca 10 pasi. Nu stiu daca ma fac inteles: este mult mai usor ca viata sa ajunga inteligenta daca exista, decat ca viata sa existe in alta parte decat pe Pamant. De aceea, daca viata ar exista pe Proxima b, sunt sanse mari ca sa fii evoluat (de atatea milioane de ani de cand pitica alba a ingaduit viata) si prin urmare, noi ar cam fi trebuit sa prindem deja posturi radio sau TV Proximiene b (apropos de nomenclatura, astronomii nu se dezmint in lipsa de imaginatie cand vine vorba de denumirea de noi descoperiri). Este interesanta aceasta descoperire. Arata ca omenirea va avea un viitor atunci cand soarele va face boom si vom fi nevoiti sa “emigram” in alte sisteme solare, cel putin pana se calmeaza Soarele si se face si el pitic. Dar cei care isi pun speranta in existenta viatei pe Proxima b, nu au nici cele mai infime tangente cu realitatea, care in general se supune probabilitatilor.

Read more
1 164 165 166 167 168 347