Dragostea – cateva comentarii
Dragostea, fiind cea mai mare virtute, este si cea mai grea de inteles si cea mai greu de lucrat. Sunt deci doua mari capcane in dobandirea acestei virtuti: gresita intelegere si poticnirea in lucrare. Se intelege ca nu doar dragostea poate fi inteleasa gresit sau poate fi lucrata mai putin sau deloc, insa fiind cea mai inalta si cea mai importanta, este cea mai predispusa la a fi gresit inteleasa si lucrata gresit. In acelasi timp, chiar cand este inteleasa bine, este cea mai greu de lucrat, cel mai mic pas inainte, facandu-se prin transformarea completa a fiintei noastre care eram la pasul dinainte [1]. Fiind cea mai “fierbinte” dintre virtuti, dragostea este si cea care se raceste (se pierde) cel mai usor, fiind nevoie de permanenta noastra preocupare pentru mentinerea si sporirea ei. In orice virtuti, zaboveala in lucrarea lor ne expune la riscul de ale pierde, insa in dragoste chiar si ezitarile ne pot fi fatale. Ca orice virtute si dragostea este supusa unui proces dinamic, este supusa transformarii si are valente infinite, nuante variate, exprimari uimitoare si “efecte secundare” in toata fiinta noastra. Valentele dragostei sunt specifice atat relatiilor: pe fiecare om il iubesc altfel, mama iubeste altfel copilul, sotii se iubesc altfel, cat si in fiecare relatie dragostea are specificitatea ei din punctul de vedere al exprimarii si mai ales al rostului. Caci dragostea are mereu un rost, niciodata nu este doar o stare autosuficienta. Specificitatea din punctul de vedere al relationarii nu implica insa diferente prea mari in efectul dragostei, mai ales daca privim la convergenta oricaror relatii catre iubirea totala, desavarsita, in care toti vom trai prin ceilalti. De asemenea, in fiecare relatie, dragostea are un parcurs anume, o crestere sau o scadere, pe langa specificitatea relatiei. Cate drumuri sunt in lume, fiecare cu atributele lui, dar fiecare drum in parte are suisuri si coborasuri. Fiecare drum care trebuie parcurs cu poticnirile si capcanele lui, prin parcurgere vin roadele dragostei ce constau in experiente care schimba dramatic intreaga noastra fiinta si intreaga noastra intelegere asupra dragostei si asupra vietii in general. O sporire a dragostei intr-o relatie, se rasfrange inevitabil si in celelalte, la fel cum o poticnire sau nelucrare intr-o directie, umbreste toata putinta noastra de a intelege si de a lucra dragostea. Un politician care minte alegatorii, nu va putea niciodata sa fie sincer desavarsit cu propria sotie. Un fiu care isi iubeste mama deplin, nu va putea niciodata sa urasca o femeie, ci experienta dragostei pe care a avut-o cu mama sa se va rasfrange in toate relatiile cu toate femeile din viata lui. La fiecare masura, fie de timp, fie de persoana, dragostea este cu totul altceva. Este o taina in continua schimbare care se arata celui ce o cauta mereu altfel si niciodata deplin. Cu fiecare pas, cu fiecare lucrare, noi si noi fete ale dragostei ni se arata si se cer faptuite. Prin aceasta provocare numim lucrarea virtutiilor. Din nou amintesc: dinamica perspectivei (felului cum vedem) si a experientelor (felului cum lucram) este valabila pentru toate virtutiile, dar dragostea fiind prima dintre ele, este supusa cel mai mult transformarilor si
Read more