Despre libertate şi democraţie

Mike Maloney în Piata Roşie vorbeşte despre libertate fără să fie acostat de poliţai cum i s-a întâmplat în SUA sau în Londra. Despre obsesia terorismului şi educarea (îndoctrinarea) cetăţeanului (pionului) cum că un alt sistem politic (sau ideologic) este periculos şi doar urmând poruncile stăpânirii fără a mai gândi cu capul nostru putem să ne apărăm, cel mai semnificativ documentar pe care l-am vizionat este Five Steps to Tirrany (Cinci paşi către tiranie).

Am sesizat pe pielea mea cum formatarea pionilor funcţionează perfect în afara, în timp ce la noi mai are încă lipsuri. Întorcându-ma cu avionul din Germania, poliţaiul neamţ era serios, super-atent, foarte încordat şi extrem de oficial în discuţie. Românul însă era destins, amical şi glumea cu fiecare pasager în timp ce verifica documentele. Pe mine văzându-mă mai încruntat, m-a atacat: “ce sunteţi domne aşa trist, vă pare rău că a pierdut Craiova”? (tocmai luaseră bătaie ai noştri) Nu ştiu dacă ţine doar de sânge, dar este clar că între vameşul neamţ şi cel român, unul era absolut sigur că orice bărbos este un potenţial terorist, în schimb ce altul vedea în orice craiovean un microbist, nu avea nici o reţinere să glumească şi să fie relaxat la muncă, deşi sunt sigur că îşi făcea treaba cum trebuie.

Pierderea momentum-ului

Daca imi vine vreun gand zilele astea referitoare la Romania, este ca inca o data am pierdut momentum-ul. In toate privintele. Daca mai aveam vreo sansa sa razbatem din varful cozii, acum am cam pierdut-o. Daca Romania mai avea totusi vreo sansa ca lucrurile sa intre cat de cat intr-un normal, sa existe cat de cat o schimbare in viata oamenilor, aceasta a fost pierduta. Este adevarat ca este nevoie de genii ca sa rezolve solutii la probleme complexe, iar Romania este mai mult decat o problema complexa, este un complex de probleme aproape insolvabile. Dar daca geniile fie au fugit deja in afara, fie sunt … pustii si nu se preocupa de soarta plebei, macar daca s-ar fi gasit vreunul cu capul pe umeri sa constientizeze ca a taia in carne vie un bolnav de cancer nu reprezinta o solutie… Insa, pentru ca ignoranta, nepasarea si mizeria care au loc in viata politica romaneasca au tinut departe pe toti oamenii intregi la minte si au permis numai alienatilor si handicapatilor sa acceada la varful spumei, acum putem vedea cu adevarat cat de adevarata este Sfanta Scriptura cand ne atentioneaza: “Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.” (Psalmi 11#8)

Nelegiurea este intr-adevar noua ordine in Romania, iar daca pana acum a fost doar in anumite sectoare (in politica, in administratie, etc), vom asista cum nelegiurea va misuna in toate celelalte domenii: in cultura, in familie, pe strada, ba chiar si in Biserica. Si asa cum patriarhii Vechiului Testament aveau darul profetiei, si mai marii de astazi au darul (cateodata) de a spune lucrurilor pe nume. Cum a numit de exemplu Basescu starea lucrurilor la noi: sistem ticalosit. Cu sau fara geniu, cu stiinta sau fara stiinta, din sistem aflandu-se, tatucul nostru a spus lucrurilor pe nume si a dat diagnosticul pentru inca o generatie de sacrificiu care va urma si care probabil o va duce mult mai greu ca pana acum. Pentru ca daca sistemul comunist era ticalosit, el era stabil, ticalosenia avea limite pentru ca organismul isi crease zone de protectie care il constrangeau. Sistemul actual insa nu e doar ticalosit ci si instabil, nu are inca definite conceptele, nu are definite limitele manifestarii si consecintele ticaloseniei nu s-au extins inca in toata societatea.

Si daca pana acum, acest sistem ticalosit mai avea in sine oarece anticorpi – oameni de treaba, oameni preocupati sa faca binele si care nu sunt dispusi la compromis – numarul acestora este in cadere brusca. Lipsa banilor va atarna greu pe umerii oamenilor de bine si spiritul de sacrificiu va avea de suferit. Inevitabil, presati de ratele la credite, toti cei din administratie se vor uita la spaga. Politaii, cu salariile taiate si cu perspectiva de a fi dati afara, nu vor mai alerga cu acelasi avant dupa infractori. Doctorii deja sunt in cautare frenetica de posturi in afara. Abia de anul viitor insa vom vedea proportia acestui exil: am o verisoara care a semnat un contract de munca in Anglia, insa abia de la 1 Ianuarie 2010 va pleca, deoarece plecarea este serioasa, intre timp firma care o angajaza o pregateste, i se fac teste, i se depun actele etc. Recent, o matusa a fost operata de apendicita si doctorul care a operat-o i sa confesat ca pleaca si el in Anglia, a semnat deja. Si cu toate acestea, sunt inca doctori someri pentru ca personalul auxiliar este mult mai mare decat cel al medicilor. Explicatia? Rudele sefilor de spital care sunt pusi de partide trebuie sa traiasca si ele, nu? Un doctor sef de sectie marturisea ca e mai usor sa dea afara un medic specialist decat o femeie de serviciu. Iar acesta era un exemplu concret, cand a incercat sa o dea afara, femeia avea pile pana la seful spitatlului, a fost imposibil sa fie data afara. Profesorii sunt probabil cei mai napastuiti, ei nici macar nu au avut parte de vreo crestere a salariilor in perioada buna, ca sa fi simtit o oarecare imbunatatire. Din fericire, ei in afara de note si diplome false care nu sunt pe merit nu prea au ce rau sa faca, oricum generatia tanara este cvasi-distrusa.

Si totusi sunt lucrurile atat de negre? Deocamdata nu, cat timp FMI mai are bani de dat si banii FMI-ului (dolarii) mai au vreo greutate, poate ca nu vom muri de foame, ne-0r arunca si noua un os, doua. Ce ne facem insa cand dolarul va pica? Deja zilele acestea aurul explodeaza, bate record dupa record, iar indexul dolarului (raportul fata de alte monede) este in picaj. Japonia si Brazila nu stiu ce sa mai faca ca sa tina jos monezile lor (in raport cu dolarul), deoarece investitorii se ingramadesc sa cumpere active si considera aceste monede mai puternice decat dolarul. Miscarile pe pietele financiare sunt atat de puternice, batalia este atat de crunta, incat un analist economic spunea ca al treilea razboi mondial a inceput deja  pe pietele financiare.  Ce face Romania sau ce ar putea sa faca Romania? Nu stiu sa spun eu si nu am retete anti-criza. Stiu insa ca a te indatora in vremurile de azi (ca si intotdeauna de altfel) este cea mai mare prostie iar Romania asta face si se pare ca nimeni nu se preocupa de ce sa facem ca sa nu ne mai imprumutam, oamenii nici macar nu pot sa se gandeasca ca s-ar putea altfel.

Adevarata taiere cred ca nu este a salariilor, marea amagire nationala aceasta este ca gata, s-au luat masurile de austeritate si acum trebuie sa ne ocupam de crestere, sa vadam cum stimulam iar consumul, cum marim iar salariile etc. Adevarata taiere va veni cand BNR va consuma deja rezerva in lupta cu cursul si leul va cadea la valoarea reala de pe piata. Abia atunci vom incepe toti sa gandim creativ, deoarece nu vom avea incotro: vom fi pusi fata in fata cu supravietuirea. Abia atunci vom putea vorbi ca peste 5 ani putem iesi din criza si ca peste 10 vom putea mari salariile. Pana atunci exista o singura certitudine: cat timp conducatorii nu dau un reset la modul de gandire si de solutionare a problemelor si cat timp dau medicamente vechi si ineficiente la o boala noua, nici nu putem discuta despre iesirea din criza. Si nici macar ce spune Boc, ca greul inca nu a trecut nu este valabil. Adica este valabil dar nu este decat un mic adevar partial. Greul nu doar ca nu a trecut dar creste liniar, de la luna la luna. Greul nu va trece, sau mai bine zis nu va incepe sa scada, pana cand leul nu va pica, importurile vor inceta si romanii vor incepe sa produca bunuri si sa cultive pamantul. Bineinteles, mai este si conditia ca sistemul ticalosit sa se fi autodistrus intre timp pentru ca altfel tot ce producem va fi furat.

Chiar daca caderea leului nu poate fi luata in considerare de cei in masura sa o duca la indeplinire, din pacate cred ca ar fi singura solutie sigura de iesire din criza. Chiar daca teoretic exista si alte solutii, chiar daca lumea discuta de investitii, de exporturi, de reforme, de restructurari etc, realitatea palpabila este ca noi nu suntem in stare sa facem ce trebuie decat pusi in fata unor mari greutati. Poate ca intr-adevar singurul loc unde un geniu ar putea sa schimbe lucrurile ar fi la BNR, din pacate acel geniu este lipsa sau nu lucreaza pentru romani. Altfel si-ar da seama ca lucrurile nu se pot schimba si nu pot merge inainte tot asa cum sunt. De zeci de ani de zile Isarescu incearca sa tina cursul sub control si la ce ne-a folosit? A folosit la indatorarea peste masura a milioane de oameni, a firmelor si a statului.

Acum ca momentum-ul reformei oricum a fost pierdut si orice schimbari sunt probabil in desert pentru ca in esenta nu vor da rezultate peste noapte iar cand vor incepe sa dea, deja lumea va fi alta, nu ne mai ramane decat sa ne pregatim cat mai bine pentru ce este mai rau. Se pare ca deja se defineste un mod de trai: traiul in criza. Pe la inceputul crizei, cineva vorbea ca noi romanii oricum am trait numai in crize, romanul de rand mereu a fost in criza, asa ca nu avem de ce sa ne temem.  Nu stiu acum ce parere are. Poate ca si mentalitatea asta este una din cauzele pentru care am ajuns aici: neavand nazuinte prea mari, nedorind altceva decat bere, mici, LCD cu HBO  si un Logan, romanul are o problema de … raportare la criza. Sa nu fi ajuns cutitul la os  inca?

Creditul – adevărata pecetluire

Iarăşi şi iarăşi despre credit … (şi aici, şi aici). Nu plănuiam să scriu prea devreme din nou despre credit, deşi gândul că creditul este adevăratul precursol al peceţii, nu cipul, mă tot bântuie de ceva vreme. Cel puţin prin efecte, dacă nu prin prezentare. Însă, tocmai am aflat că Arhiepiscopia Tomisului a fost pusa sub sechestru, deoarece PS  Teodosie nu a mai plătit creditele şi mă întreb dacă se putea întampla ceva mai bun pentru trezirea din somnul raţiuni a ierarhilor noştri din Sf. Sinod care s-au gândit să adere la geniala idee a Patriarhului  de a construi Catedrala Mântuirii (adica a procopsirii bancherilor) pe credit. Iată că acum Dumnezeu dă un semn, să vedem dacă cineva are urechi să audă de data asta, pentru că se pare că PS Teodosie a mai avut probleme şi în 2005.

Cât despre duhovnicii care nu primesc ucenicii la spovedanie dacă au buletin cu cip, mă gândeam: oare nu ar fi mai bine pentru toţi nătăfleaţă care viseaza la pară mălăiaţă şi vor să ia credite, ca duhovnicii să încerce mai bine să îi aducă cu picioarele pe pământ şi să îi înveţe ce înseamnă responsabilitate şi seriozitate în raport cu viaţa de acum dar mai ales cu cea din  viitor? De ce oare până acum Pr. Justin nu a ţinut nici o predică împotriva creditelor? I-ar fi salvat pe mulţi care acum fug prin Italia ca să plătească ratele.  Nu mi se cuvine mie să spun ce ar fi mai bine pentru duhovnici, dar mi se pare cu totul de mirare ca în vremurile în care trăim, când societatea aşa cum o ştim se prăbuşeşte subit şi se face praf tocmai din cauza creditelor şi a consumului exagerat, să îşi mai dorească vreun creştin să acceseze credit. Este mandatoriu  pentru cei care nu ducem o viaţă pe principiul carpe diem, ci avem alte ţeluri în viaţă, să nu ne asumăm riscuri aiurea şi să nu ne punem în spate pe lângă crucea Mântuitorului, alte cruci de care nu avem nevoie şi de la care nu dobândim decât o falsă înviere, apriorii răstignirii. Căci plata unui credit, chiar dacă este realizabilă şi dusă la capăt cu succes, este un mare calvar.

De ce zic că creditul este o înainte-pecetluire mai profudă decât cipul? Ei bine, ştiţi că unele bănci deja sună vecinii rău platnicilor ca să le atragă atenţia discret că … Big Brother is watching. Înainte de a ne teme că vom fi urmăriţi de antihrist prin buletinul cu cip, iată că deja bancherii ne urmăresc, deocamdată pe cei care nu plătesc rata, dar dacă vom începe toţi să urmăm exemplul dat de ierarhii noştri, unde vom ajunge? Să nu fie aşa! Să ascultam de Sf. Vasile cel Mare: “Mai bine este sa-ti usurezi nevoile incetul cu incetul, cu ganduri chibzuite, decat sa scapi de ele dintr-o data cu bani straini, iar mai pe urma sa-ti pierzi toata averea. Daca ai cu ce plati, de ce nu cauti sa scapi de greutatile de-acum cu banii acestia? Iar daca nu poti plati, atunci vindeci un rau cu alt rau. Nu primi sa fii asaltat de creditor! Nu suferi sa fii cautat si urmarit ca un vanat! Inceput al minciunii este imprumutul, pricina de nemultumire, de nerecunostinta si de juramant fals. Altele sunt cuvintele celui care cere imprumut, si altele sunt cand i se cere imprumutul inapoi”

Nu vreau să spun mai multe, dar faceţi un exerciţiu mintal: azi luaţi credit pe 5 ani, vă îndatoraţi 50% din veniturile actuale. Criza se înrăutăţeşte, la anul salariile mai scad 25% si preţurile mai cresc 10% şi anul următor la fel. Nu aţi pus garanţie nimic, să presupunem că aveţi un credit de consum. Sunteţi proprietar acum, aveţi apartamentul moştenire şi totodată mai aveţi moştenire şi o casă şi ceva pământ la ţară. Peste 2 ani nu veţi mai putea plăti ratele, mai ales dacă cursul va sări în sus cu 20%. Peste 3 ani vine antihrist şi începe pecetluirea. Prin urmare nu mai puteţi lucra, nu mai aveţi venituri şi banca vă ia apartamentul. Încearcă să îl vândă, dar preţurile vor fi deja prea mici pe atunci, şi peste ani dobânzile sau mărit şi s-au adăugat. Veţi pierde şi pâmântul în care vă puneaţi nădejdea.  Veţi rezista atunci pecetluirii?

Este un scenariu infantil poate, bineînţeles că nu dacă avem sau nu pământ vom rezista pecetluirii, ci dacă ne vom pune nădejdea în Dumnezeu. Dar orice decizie mai mult sau mai puţin chibzuită pe care o luăm acum, ne va ajuta sau ne va fi poticneală în viitor, chiar dacă nu va veni antihrist. Poveşti nefericite avem şi acum în jurul nostru de la cei care s-au lăsat amăgiţi de credite, nici nu ar trebui să vorbim de pecete şi de antihrist, dar o facem pentru că lumea este interesatăde subiect şi poate se gândeşte mai bine.

Vedem că ierarhii noştri nu ne ajută prea mult cu exemplul lor de viaţă şi de păstorire. Să nu ne smintim însă şi să nu ne dorim niciodată mai mult decât ce ne putem permite, chiar dacă a semna două trei hârtii este  o banalitate. Nu sunt total împotriva creditelor, nu exclud că pot să existe oameni care nu au încotro şi pentru care un credit mic raportat la veniturile lor şi la ce ajutor pot să primească de la alţii poate să ajute. Eu însumi m-am folosit de un credit când am avut nevoie şi nu regret, chiar dacă am pierdut mult mai mulţi bani decât credeam că voi pierde atunci când l-am făcut şi am scăpat cu greu de el, doar prin mila lui Dumnezeu. Nu am fost niciodata însă în primejdie, iar rata pe care o aveam era nesemnificativă în cheltuielile mele lunare. Nu neg, de asemenea, că unii oameni au nevoie temporar de credit în desfăşurarea unei afaceri, este ceva firesc. Este mai grav însă dacă fac din credit un obicei şi încep să gândească afacerea lor considerând creditul ca pe o unealtă de lucru. A te lungi peste cât îţi este plapuma poate fi uneori periculos, fatal de periculos, ca să nu mai amintesc de stres.

Un compromis va cere mereu un alt compromis. Un bugetar care face credit, când i se va tăia salariul şi va fi strâns cu uşa de nevoi, va veni el în căutarea şpăgii, nu va fi nevoie ca să îl preseze şeful. Pentru un creştin, expunerea la orice risc este fatală, pentru că aghiuţă îl va aştepta după colţ … la scadenţă, aşa cum îl hăituieşte acum pe PS Teodosie. Să ne rugăm pentru Preasfinţia Sa şi să nădăjduim că vom avea măcar un vot împotriva mântuirii pe credit. Altfel, fac şi eu o profeţie, că după sechestru pot să mai vină şi alte năpaste.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 22 septembrie 2010

Asemanari intre credit si viitoarea pecete:
promite salvarea din saracie, te ajuta sa cumperi; nu ai credit – practic nu poti sa cumperi apartament, casa, masina, etc
iti este dat de bunavoie, nimeni nu ti-l baga pe gat; singur si nesilit de nimeni il iei, tu cu mana ta semnezi; reclama are intr-adevar un rol dar alegerea iti apartine in totalitate
te conditioneaza foarte mult: esti legat de locul de munca, nu poti sa iti schimbi serviciul prea usor deoarece trebuie sa ai siguranta salariului; nu poti pleca in alt oras prea usor, din acelasi motiv; nu mai zicem de tentatia obtinerii de bani negri – acolo unde este cazul; povara greutarii ratelor face usor sa sari peste unele principii;

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

UPDATE 30 septembrie 2010

Am mai descoperit o asemanare intre credit: este inselator. Uimitor dar o blonda nu si-a dat seama timp de un an ca platea doar dobanda la un credit si abia dupa cateva zeci de milioane duse pe apa sambetei a realizat ca trebuie sa inceapa sa plateasca si din datorie, totusi. Bine ca a scapat in final. Citeste aici.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~  ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Vezi si:
Dan Puric: “Mai bine sărac şi sigur pe tine decât împrumutat şi rob”

Adio banca! Adio credit! Ziua in care am terminat-o cu ele este prima zi a noii mele vieti

Keiser Report #76 – economia razboiului

– Tony Blair recunoaste: Dick Cheney vroia sa schimbe lumea dupa 11 Septembrie, ar fi pornit razboaie peste tot
– banii cheltuiti pentru securistii americani a crescut cu 250% dupa 11 Septembrie (cheltuielie recunoscute, exclusiv black budget); SUA se aseamana foarte mult cu China in aceasta privinta; 30.000 de americani au numai jobul sa asculte telefoanele;
– iranienii ca sa scape de bombele americanilor ar trebui sa se imprumute la bancherii de pe Wall Street; daca iranienii si palestinienii ar fi indatorati pe viata la acestia, niciodata SUA (aka Wall Street) nu i-ar bombarda;
– despre raboiul biologic prin alterarea alimentelor;

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/2O8PaPKRKC0″ frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

Cum se cuvine să aşteptăm războiul

Daţi neamurilor de ştire lucrul acesta: Pregătiţi-vă de război! Înflăcăraţi vitejii! Toţi bărbaţii buni de luptă să dea fuga şi să se apropie. Faceţi din brăzdarele voastre săbii şi din secerile voastre lănci!
Cel slab să zică: “Eu sunt viteaz!” (Ioil 4,9-10)

Vă vine să credeţi că unii oameni ia în considerare în deciziile cu privire la viitorul familiei şi al carierei lor posibilitatea (ba chiar probabilitatea) ca războiul să înceapă toamna aceasta. Am mai amintit într-un articol  anterior de prietenul care dorea să îşi ia pământ mai spre nordul ţării deoarece este ferm convins că toamna aceasta va începe războiul şi după cum i-a spus lui un părinte de pe la Petru Vodă care ar fi cercetat nişte pustinici din Moldova, pe langă faptul că va fi vai de cei din oraşe, nordul ţării va fi mai păzit. Iar dacă mai băgăm şi Iranul în ecuaţie cu ale sale rachete de rază medie de acţiune, avem şi o explicaţie reală a unei spaime ireale. Dacă nu mă înşel, profeţia care l-a speriat pe prietenul acesta, este asta. Amuzantă descrierea făcuta acestor pustinici: “cu vieţuire îngerească”. Bine că nu i-au făcut deja îngeri. Nimeni nu şi-a pus problema cum a “ieşit” această profeţie la suprafaţă dacă pustinicii aştia chiar au o vieţuire îngerească, că dacă au vieţuire îngerească, probabil nu primesc audienţe şi nici reporteri. Că ce sunt altfel cei care răspândesc aceste baliverne, dacă nu un fel de reporteri care informează  oamenii despre aceste lucruri vrednice de crezare (ca doar fratele I. pare  om serios).

Ar fi o banalitate sa spun ca vremurile pe care le traim sunt tulburi, dar cred ca si mai banal e sa spun ca, pe masura ce trece timpul, oamenii devin ei mai tulburi ca vremurile. Iar de vina consider ca este tocmai bombardamentul informational, globalizarea, transporturile si toate minunile care se zice ca ne-au apropiat, dar de fapt ne-au sclerozat mai mult decat ne-au apropiat.

Sa revin insa la razboi: va veni sau nu va veni? Daca cineva ar aminti azi ca chiar daca vine ori nu vine razboiul, chiar daca vine ori nu vine apocalipsa, noi oricum trebuie sa fim pregatiti de moarte, caci sfarsitul nostru particular este sfarsitul lumii pentru fiecare in parte, nu prea il asculta nimeni, sau daca il asculta nu sunt impresionati. Insa, daca cineva din coltul celalalt al tarii vine si ne spune ca a auzit el de la altii ca nu stiu ce pustnic rus a zis ca ori in 2010 ori in 2011 este o mare probabilitate ca sa se intample razboiul profetit de nu stiu ce alt parinte cu viata ingereasca, daca deci e vorba de razboi mondial (sau macar regional), oamenii nu doar ca belesc urechile ca magarii si trambiteaza apoi pe unde apuca ce au auzit ei ca sa se pregateasca si altii, ci ia si deciziile de viata pe baza acestor “profetii”. Care sa fie motivul care duce ca temerile oamenilor sa fie asa de usor manipulate de vrajmas incat un pericol potential imaginar fara prea multe premize in realitatea concreta sa aiba o relevanta simbolica mult mai mare pentru o mare categorie de oameni decat mult mai banala frica de pacat si de calcarea poruncilor lui Dumnezeu, care este o realitate mult mai concreta si mai palpabila decat cea a unui razboi care planeaza asteptarile lor atat de obsesiv, mai ales in ultimul timp. Si nu cred ca doar criza economica a alimentat aceste inchipuiri.

Deci, din ce am observat eu, mai intai vine spaima de razboi, declansata de cine stie ce profetie, confirmata mai apoi de stirile care vin in fiecare zi, si mai apoi tulburarea produsa de aceasta spaima care afecteaza felul cum cei cu credinta slaba si fara dreapta socoteala iau deciziile. Nu cred ca ne e specifica doar noua romanilor ortodocsi aceasta slabiciune, la americani s-a manifestat prin fobia de comunism si era ceva normal pentru un american sa aiba la indemana un buncar plin cu conserve in anii 60. Ar fi normal insa ca ortodocsii de azi din Romania, avand la indemana experienta parintilor lor care au trecut printr-un razboi de peste 50 de ani, – caci ce altceva a fost comunismul? – si care au o credinta care ii cheama la mucenicie si la lupta cu vremelnicia intru dobandirea vesniciei, sa nu se sperie cu una cu doua de razboi, chiar daca acum ar da la stiri ca a inceput al 3-lea Razboi Mondial.

Mai intai de a povesti cum ma pregatesc eu de razboi, as dori sa pun  o intrebare la care inca eu nu i-am gasit un raspuns foarte clar si care ma macina foarte mult. Intrebarea care se afla de fapt  in spatele motivului de a scrie acest articol este: oare nu este pacat sa vorbim de razboi? Nu e pacat sa gandim ca gata, razboiul e pe vine sau ca poate veni. Nu cumva il hulim pe Dumnezeu, noi care traim totusi in conditii cu mult peste ale parintilor si bunicilor nostri.  In loc sa ii multimim lui Dumnezeu si sa ne rugam mai cu foc pentru pacea lumii si toate celelalte ectenii, noi ne comportam deja ca niste soricei care planuiesc cum pot scapa de urgia lui Dumnezeu. Caci ce este razboiul daca nu rasplata lui Dumnezeu pentru pacatele oamenilor si canonul de indreptare. Ce ne-ar strica noua daca ne-am vedea  de treaba noastra de zi cu zi si am lucra mantuirea asa cum putem, bucurandu-ne de toate cate le avem spre bucurie si cautand mai intai sa facem pace cu aproapele, cu noi si cu Dumnezeu. Caci daca ar fi de dat o reţetă a fericirii, aceasta este: sa fii impacat cu toti, cu tine si cu Dumnezeu. Inainte de razboiul mondial ar trebui sa ne temem mult mai mult de razboiul cu metehnele noastre. Caci sunt sigur ca fiecare are de luptat cu cel putin o patima care il sperie. Deci, eu vorbesc de razboi cam cu jumatate de gura pentru ca simt ca intr-un fel poate il hulesc pe Dumnezeu. Sfintii nu s-au jenat insa sa vorbeasca despre razboi, si am avea multe de invatat citind ce au ei de spus. De exemplu, numai un cuvant al Sf. Nicolae Velimirovici ne-ar fi de ajuns ca sa rupem multe iţe de ganduri intortocheate: “Cei ce nu duc razboi cu ei insisi, cu patimile, viciile si pacatele lor, il duc negresit impotriva lui Dumnezeu si a aproapelui

In final, as dori sa va povestesc cum ma pregatesc eu de razboi:

1) ii multumesc lui Dumnezeu de fiecare data cand ma asez in pat sa ma culc ca am un pat unde sa ma odihnesc si o casa unde sa nu ma ploua (multumesc si pentru celalte daruri, dar astea doua sunt in special legate de faptul ca traim vremuri de pace); uneori cand imi aduc aminte, ii multumesc si cand beau o bere sau mananc un mic (de fapt mai multi), ca ma pot desfata de asemenea bunatati; foametea din Leningrad in timpul asaltului mi-a ramas adanc intiparita in minte din documentarele vizionate;

2) nu imi fac planuri de viitor mai mari de 2-3 luni, si atunci sunt cu referire la concedii; acum de exemplu, abia astept sa dea ninsoarea ca sa plec la ski;

3) nu strang bani multi, caut sa cheltuiesc tot ce pot; in caz ca vine razboiul o sa vad atunci ce fac, Dumnezeu cu mila (eu cred ca mai intai o sa cada  bancile); stiu ca ar fi bine sa cumpar aur, dar mi-e teama ca aurul imi va da o falsa iluzie de securitate si mai ales ma tem ca voi pierde din nadejdea in Dumnezeu; cand ma gandesc la aur, am in minte o imagine cu o balanta in care intr-o parte e aurul si in cealalta Dumnezeu;

4) nu vand pamantul de la tara nici pe milioane de euro; stiu ca ar trebui sa ma imprietenesc cu vecinii de la tara, dar nefiind de-al satului asta e cam imposibil;

5) ma gandesc ca poate ar trebui sa ma invat sa mananc mai simplu si mai putin; o fac insa cam rar si cam putin  – la asta mai am de lucru;

6) ma uit la filme care prezinta viata in razboi  sau imediat dupa; ultimul film vazut m-a impresionat profund, cu adevarat am simtit ca nu am pierdut timpul vazandu-l, ceea ce mi se intampla extrem de rar; filmul se numeste Sudba Cheloveka (Destinul unui om), este regizat de Sergei Bondarchuk in 1959 si este unul dintre putinele fimle sovietice cu valoare si in care nu se face propaganda comunista; un om lupta in razboi si pierde totul; se lupta sa nu isi piarda mintile si reuseste: viata merge inainte;

Datori suntem noi crestinii sa avem mereu  indeaproape frica de moarte. Frica de moartea – zicea pr Cleopa – e ca doua ziduri care ne feresc de pacat si ne ajuta sa mergem inainte; prin temeri excesive si planuri complicate nu facem decat sa sporim in necredinta. Orice indoiala, orice ezitare este un pas inapoi. Intr-adevar dreapta chibzuiala, socotinta cu pricepere sunt de dorit, dar cine poate pretinde ca e in stare sa se poata pregati cu adevarat pentru vremea de maine? Mai bine ar fi sa ne pregatim noi pentru ziua de azi, observand ce facem si ce nu facem cum trebuie si ce putem schimba, ce ne sta in putere sa mutam din loc acum ca sa putem muta muntii mai apoi.

Cipul troian

Desi adevaratul ostas al lui Hristos ce doreste a ajunge la desavarsire, nu are nevoie a pune vreo hotarare la progresul sau, totusi cu oarecare masura chibzuita, trebuie sa infraneze acele fierbinteli ale duhului, care aprinzandu-se la inceput cu multa pofta, mai tarziu se sting si-l lasa in mijlocul drumului. De aceea se cuvine a castiga putin cate putin nu numai cele dinafara, trupesti, ci si virtutile dinauntru, sufletesti. In acest chip, in curand putinul se face mult si ramane totdeauna. (Razboiul Nevazut – Sf. Nicodim Aghioritul)

Nu intentioam sa revin prea curand pe blog la problema cipurilor deoarece a venit toamna si odata cu toamna, mai ales cu septembrie, criza se inteteste si mult nedorita si incredibila prabusire totala a societatii actuale este foarte posibil sa ne prinda inainte de datul brumei. Prin urmare, in ultimul timp, preocuparile mele sunt mai mult legate de gasirea unui raspuns la cum sa ma pregatesc mai bine pentru ce va fi dupa. In caz ca voi supravietui… Spun ca prabusirea este incredibila (pentru majoritatea) deoarece la stiri mai aflam ba una buna, ba alta rea … ca si cum am avea scapare, ca si cum lucrurile mai au sansa sa isi revina si ca si cum totul nu este pierdut inca. Ba chiar si presedintele ne calmeaza ca “situaţia ţării nu e dramatică, ci a fondului de pensii” iar Isarescu nu ne da voie sa il criticam pentru prapadul in care a dus milioane de romani prin inlesnirea accesului la credit ci lasa generatiile viitoare sa il critice, daca vor mai exista generatii viitoare si daca nu vor avea deja creierele spalate de masina de formatat dobitoci pentru noua ordine mondiala la ale carui nasteri asistam acum. Si nici pentru “transferul” banilor de la FMI catre bancile straine prin micsorarea RMO-uilui (iata cum) banuiesc ca nu avem voie sa il judecam pe Isarescu, dar oricum la ce bun, cu sau fara el tot prapad. Desi cred ca fara el, prapadul venea mai devreme si scapam odata de marea dilema: cum va fi prapadul si cum vom trece prin el. Ca pe langa el e clar ca nu avem cum, iar peste el doar cei aflati sus de tot, desi nici in locul lor nu as vrea sa fiu, nu se stie ce iese din tulburarile sociale care vor urma, iar unii deja cam isi dau seama ca resetul s-ar putea sa nu le priasca nici lor (vezi ZF).

Dar ca veni vremea de prapad si de trecerea prin prapad, sa revenim la cipuri. Ca sa nu lungesc vorba, o sa recapitulez din start parerea mea, pe care de altfel nu stiu daca am explicitat-o vreodata. Nu cred ca cipul este semnul lui antihrist, nu cred ca are vreo legatura cu 666 si nu cred ca primirea buletinelor ar insemna un pacat sau o cadere. Aberatiile din Apocalipsa 13 sunt in mare parte inspirate din ideile unui protestant care se numeste Texe Marrs, si mai exact din a sa carte Project L.U.C.I.D. In lumea libera (aka SUA) apocalipsa vine permanent de decenii, inca de pe cand comunismul era fiara care venea de la rasarit sa inghita poporul crestin american si prin urmare doar cei care se abonau la newsletterul pe bani ale profetilor sau le cumparau cartile si produsele sponsorilor radioshow-urilor lor erau pregatiti sa infrunte fiara. Buncare indopate cu conserve, generatoare solare sau de vant, purificatoare de apa cu fitlre care convertesc umiditatea in apa de baut, seminte organice sau monezi de aur sunt “produsele” pe care le vand acestia si care vin la pachet cu spaimele si temerile fara de care unii oameni nu pot sa traiasca daca nu le rumega. Iar explozia pretului aurului, desi pusa de multi pe seama scaderii increderii oamenilor in hartiile tiparite de guverne, este mai degraba o consecinta a propagandei pe care dealerii de aur (sub orice forma, de la certificate, actiuni, lingouri pana la monezi) o fac prin intermediul sectarilor apocaliptici expliciti sau mai putini expliciti care sperie oamenii si profetesc sfarsitul inevitabil al sistemului actual.

Si se pare ca au dreptate, macar partial. Adica macar pana acuma, cei care au prezis ca va veni o criza sistemica de proportii au avut dreptate. Dar cum au acestia dreptate? Unul din ei a recunoscut si imi pare rau ca nu am retinut nici numele si nici unde a declarat cum a nimerit predictia ca indicii bursieri vor cadea foarte mult. “De ani de zile prezic ca indicele Dow Jones va cadea cu 25% intr-o zi si dupa ce am nimerit-o, am devenit profet. Nimeni nu isi aduce insa aminte de cate ori am ratat in predictiile mele”. Omul nu spune mot-a-mot, dar sensul marturisirii lui acesta este, ca pur si simplu a nimerit-o. Intr-adevar sunt si cei care au avut argumente pentru pozitia lor, cum ar fi Schiff, dar daca ar fi sa numaram cate a nimerit si cate nu a nimerit, nu stiu daca Schiff poate fi numit un prezicator.

De ce dau aceste exemple? Asa cum am facut o paralela intre profetiile ortodoxe si previziunile unor analisti financiari, in care am subliniat cat de mult converg acestea catre o apocalipsa potentiala, similar as dori acum sa comentez cum ar fi bine sa ne raportam la unele indemnuri facute atat de marii nostri duhovnici cat si de aceiasi faimosi prezicatori ai crizei care desi indeamna oamenii sa nu mai aiba incredere in bani si sa abandoneze hartia in schimbul aurului, ei inca pariaza pe dolar si fac avere din specularea temerilor oamenilor pe care tot ei le alimenteaza prin scenarii apocaliptice. Iar despre mutatul la ferma … in nici un caz nu il vom vedea pe batranul Jim Rogers tragand de magar sau pe Chris Martenson dand graunte la gaini. Cei care spun ca sistemul va cadea, deocamdata se infrupta cu varf si indesat din el.

Sa trecem rapid la esenta problemei: este cipul pecetea sau nu este. Nu cred sa fie cineva care sa spuna ca cipul este pecetea lui antihrist, deoarece nu are nici un argument. In primul rand, unde este antihrist? A venit cumva profetul Ilie, a auzit cineva de el, au anuntat la televizor? In al doilea rand, m-a pus cineva sa ma inchin lui antihrist cand am luat cipul? Vorba Pr. Selafiil: “N-am dat cuvant sa ma inchin la antihrist, nici nu m-a intrebat. Eu ma inchin in fiecare zi si in fiecare ceas lui Dumnezeu. Eu mi-am scos pasaport nu sa ma inchin la pasaport, ci sa ma duc unde vreau sa ma duc. Daca nu ai pasaport, nu te primeste sa te duci, trebuie sa sezi numai acasa.”

Deci daca cipul nu este pecetea, cum de am ajuns sa ne temem atat de mult de el si sa ne punem problema ce sa facem ca sa nu il primim, ba chiar unii oameni au ajuns sa isi puna problema daca sa mai ramana “in sistem” sau sa iese din societate prin renuntarea la actul de identitate si la toate cate aceasta implica. Un raspuns la aceasta intrebare nu poate fi decat: prin inselare. Daca initial respingerea cipului era justificata si macar problematizarea cu privire la acesta era justificata avand in vedere tocmai potentialul de precursor al pecetei pe care acesta il constituie, ulterior s-a dovedit ca prin aceasta problema diavolul a reusit sa loveasca din nou in “turma mica” si sa fragmenteze inca o data pe crestini intre cei care primesc si cei care nu primesc cipul. Pentru ca deja exista oamenii care nu doar ca nu primesc cipul, dar nu sunt primiti la spovedanie si la impartasanie daca il primesc. Cel putin, la Petru Voda am inteles ca nu vor mai fi primiti cei care vor avea rovignete cu cip, iar un prieten de-al meu si-a cumparat rovigneta fara cip pe un an, ca sa fie “acoperit”, sa mai poata merge cu masina, pentru ca probabil de aceea cu cip nu isi va cumpara. Tot acest prieten vroia sa isi vanda o casa si terenul aferent ca sa cumpere o gospodarie de “backup” pentru ca nu stiu ce pustnic din Moldova a profetit ca gata, in toamna va incepe razboiul si mai spre nord va fi mai bine, in sud vor fi probleme.

Cred ca intrebarea pe care trebuie sa si-o puna cei care sunt inca tulburati de cip si nu stiu ce o sa se faca cand o sa fie nevoiti sa primeasca vreun act cu cip este: primesc cipul si merg impotriva recomandarilor multor mari duhovnici sau nu il primesc si ma rup de restul Bisericii? Pentru ca, urmarind trambitele autodeclarate ale luptei anti-cip si anti-antihrist, putem vedea unde trag: la rupere. Deja nu se mai vorbeste de cadere sau de racire … ci de pierderea harului ceea ce implica vrand-nevrand schisma si prin aceasta putem intelege si ce doreste diavolul prin acest cal troian care este cipul: decimarea noastra. Mai intai dupa o lupta cruncena si indelungata cu cipul, ideea salvatoare – neprimirea cipului – ni se arata precum un cal troian, un trofeu al victoriei: frumos, maginific, salvator. Incet-incet patrunde in minte o idee si pe masura ce o acceptam si simturile noastre bune (adica minimul bun-simt) se lasa imbatat, dusmanii pe care ii poarta in ea (semintele schismei) ne vor deschide portile sufletului la dusmanii din afara cetatii (toti fii mandriei care duc la erezie) care ne vor distruge inainte sa apucam sa ne inchinam lui antihrist (adica ne vor rupe de Biserica).

Pentru cei care sunt ferm hotarati sa nu primeaca cipul pe motive duhovnicesti, solutia neprimirii este precum un cal troian pe care il primesc in sufletul lor fara a stii ce pericole ii asteapta: ruperea de Biserica. Pentru ca chiar daca ei acum se vor rupe de societate si vor reusi sa traiasca fara orice act, dupa aceasta “performanţă” diavolul le va baga in cap ca ei sunt mai buni ca altii si că cei care au primit cipul sunt cazuti, precum si ierarhii lor, si prin urmare ei trebuie sa se rupa de Biserica pentru ca traiesc vremurile din urma cand invatatori le vor fi blogurile apologetice si anti-sistem, nu preotii cazuti si care au primit “pecetea”, adica cipul. Care nici macar ei nu cred insa acum ca este pecete, ci doar … o cadere. Din intunecarea mintii insa vor ajunge sa il vada ca pe o pecete si multi deja il vad. Vom avea astfel o apocalipsa inainte de apocalipsa oarecum, adica o mana de oameni care precum vechi-calendaristii se cred ultimii pastratori ai harului si ii considera pe ceilalti cazuti din har pe motivul unor chestiuni cu totul neserioase si care nu doar ca nu tin de canoane si de dogme, dar tin in primul rand de administratia lumii in care traim.

Ca exista sensibiltiati, temeri si suspiciuni, da, sunt de acord. Este adevarat, cipul poate sa fie un precursor al pecetei, dar deocamdata nu este pecete. Ma pot problematiza, pot sa ma pregatesc mai bine, desi cum fac aceasta este la fel de vital pentru mantuirea mea pe cat va fi de vitala primirea sau neprimirea cipului. Nu este deloc exclus ca cei care braveaza acum si in loc sa “castige putin cate putin nu numai cele dinafara, trupesti, ci si virtutile dinauntru“, o sa fie foarte pregatiti ca sa nu primeasca cipul, o sa aiba pamant, porci, gaini si apa, dar nu o sa aiba trezvia, rabdarea si smerenia necesara luptei duhovnicesti care ni se va cere odata cu venirea lui antihrist. Si poate multi vor muri in schisma, adica in afara Bisericii, inainte sa vina antihrist.

Ramane insa o intrebare pe care probabil multi si-o pun: de ce marii duhovnici sunt impotriva cipului? De ce toti ne indeamna sa nu primim? Este o intrebare la care cu greu putem da un raspuns fara a ne expune riscului sa fim atacati si aruncati cu noroi ca niste neascultatori si neseriosi, pentru ca cine se poate pune cu Pr. Iustin, cu Pr. Arsenie sau cu Pr. Adrian?

Marii duhovnici nu doar ca au privilegiul, dar sunt si obligati sa dovedeasca acrivie maxima si atitudine ferma in raportarea la provocarile vremurilor. Depinde insa si de noi sa fim ucenici vrednici si sa avem urechi de auzit, adica minte de judecat si sa facem ce trebuie cu viata noastra in toate privintele nu doar intr-una. Dupa ce vom fi facut si noi ani de puscarie fata in fata cu moartea, probabil ca ni se va parea floare la ureche sa ne rupem de lume, sa lasam toate si sa fugim in munti. Insa din pacate, pentru marea majoritate a oamenilor, solutiile extreme nu doar ca sunt ineficiente dar sunt in primul rand periculoase. Se gasesc oameni care se sperie de cip, dar nu se sperie de faptul ca pierd timpul aiurea vizitand bloguri anonime si alarmiste ale unor oameni pe care nici macar nu i-au cunoscut si in loc sa mearga ei sa ii intrebe personal pe acei duhovnici ce sa faca in cazul lor, se lasa dusi de mana de orbi care au pus mana pe o portavoce si strica lupul! ca prostii nestiind ce rau provoaca si cum pun ei umarul la dezbinarea Bisericii si care sunt duhurile care bantuie vremurile.

Nu am pretentia sa spun ca eu pot sa deosebesc duhurile, aduc insa marturie ca Biserica in care m-a chemat Dumnezeu si in care am vazut Lumina este inca vie si plina de har, iar sentimentul pe care l-am avut prim adata cand am aflat ca exista unii care se cred adevaratii crestini si tin un alt calendar, care s-au rupt acum nu stiu cate zeci de ani de Biserica  si se considera adevaratii pastratori ai credintei, il am si acum cu privire la luptatorii anti-cip, atat de la noi cat si de aiurea. Peste ani si ani, si acestia se vor rupe de Biserica si se vor considera adevarata Biserica desi pe-atunci vor fi trecut si cipurile si biometricele si ei o sa ramana in istorie ca inca o ramura rupta din Trupul lui Hristos.

Este vreme de război şi vreme de pace.  Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri. Visurile vin din multele griji, iar glasul celui nebun din mulţimea de vorbe.  Cu cit se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deşertăciune.  Înţelepciunea este mai de preţ decât armele de luptă; dar o singură greşeală nimiceşte mult bine.  O muscă moartă strică amestecul de untdelemn al celui ce pregăteşte miresme; puţină nebunie strică preţul la multă înţelepciune. (Ecclesiastul)

1 271 272 273 274 275 287