Brașoave despre noile tulpini

În haosul și amețeala produsă de mass-media cu ocazia vaccinurilor, bunul simț științific și orice legătură cu realitatea sunt puse în acoladă. Opiniile sunt aruncate în eter în grabă și fără nicio evaluare reală, “specialiștii” sunt niște mascote care repetă o poezie care are un singur scop: să pompeze pe frică și să îmbrace în lumină soluția salvatoare: vaccinul. Până și dragostea veche a fuhrerilor medicali față de “măsurile de siguranță” a cam fost uitată, iminența și importanța vaccinului lăsând prea puține resurse de marketing pentru acestea.

Deși fereastra de pompare a noilor tulpini este cam pe expirare, deoarece înfricoșarea a reușit și boporul a fost convins să se vaccineze, unii “specialiști” au rămas setați pe sloganuri și le măcăne în continuare. Doresc să mă refer la cele 3 tulpini despre care se tot măcăne cum că ar fi mai periculoase, mai nasoale etc: tulpina britanică, tulpina sud-africană și tulpina braziliană.

Spun că bun simțul în aruncarea de opinii “științifice” a fost aruncat la coșul de gunoi, deoarece aceiași specialiști s-au mai ars o dată făcând previziuni apocaliptice cu privire la rata de răspândire a virusului și de rata mortalității la începutul pandemiei.

Între timp, am văzut că virusul are o cu totul alți parametri decât cei calculați de experți – datele statistice au dat cu totul alte cifre față de cele pompate inițial și pe baza cărora au fost luate măsurile drastice de limitare a dreptului de mișcare și a altor libertăți.

Răspândirea virusului într-o colectivitate ține nu doar de proprietățile acestuia și de unele calcule pe anumite studii de caz (cum s-a determinat inițial această rată) ci este mai degrabă supusă teoriei jocului. Sunt lucruri bine știute de specialiștii reali (nu de cei de jucărie care apar la TV), însă cum fabrica de consens are în producție un anume produs, textele de marketing sunt culese de la “specialiști” pentru a se potrivi acestor produse.

Toată gogomănia cu periculozitatea tulpinei britanice a pornit din faptul că s-a observat că asta ar avea mai multe spike-uri și prin urmare s-a dedus că se “prinde” mai ușor. Logica a fost una simplistă și tembelă: dacă proteina noii tulpini are cu 30% mai multe spike-uri, înseamnă că și în lumea reală aceasta se va răspândi cu 30% mai ușor ca vechea tulpină.

Ca o mică paranteză, legat de tulpina britanică sau sud-africană sau braziliană, doresc să va reamintesc că la virus nu am avut voie să îi zicem virusul chinezesc și nici măcar virusul din Wuhan, deoarece OMS are multă dragoste pentru chinezi și nu vrea să fim rasiști …

Este foarte clar că tulpina “britanică” a fost depistată în Marea Britanie deoarece britanicii testează mai în amănunt toate tulpinele și urmăresc mutațiile, spre deosebire de alte țări. Este foarte posibil ca și în România să existe o tulpină românească dacă s-ar analiza genetic toate infectările și ar exista un sistem de monitorizare și raportare a mutațiilor.

Dar a spune că tulpina X este vinovată pentru creșterea cazurilor neavând studiile științifice care să dovedească asta, este o totala compromitere pentru medicii jokeri care se hazardează la asemenea aberații așa cum Cercel vedem că nu prea mai apare la TV după ce s-a dat pe față – în mod tragic – incompetența acestui megaloman obsedat de imaginea publică și de televiziuni. Dar locul lui a fost luat de alții care în loc să aibă grijă de pacienți, se fardează și se machiază cu orele pentru cinci minute de apariții live spectaculoase în care înfricoșază lumea deoarece dacă ar spune că nu știu dacă tulpina cutare sau cutare este vinovată de creșterea cazurilor, ar părea neinteresanți și locul lor ar fi luat de alți clovni.

Reamintesc că Sars-Cov-2 ca orice virus ARN are predilecția spre mutații și în orice moment, în orice țară se află nenumărate mutații – virusul MUTEAZĂ așa cum și gripa normală MUTEAZĂ deoarece așa fac ei. Într-un an gripa poate părea mai nasoală dar nu știm dacă asta se datorează unui virus mai nasol sau unui sistem imunitar al oamenilor mai slabi datorat stresului prin care se află în acel moment dat.

Stresul ca factor de distrugere a sistemului imunitar este binecunoscut doctorilor, mai ales imunologilor – rușine acestora că tac și lasă pe amatorii megalomani să sperie lumea și televiziunile să ducă un război psihologic aberant.

ATI-uril și urgențele au fost mereu pline în România. La intrarea în spital a fost mereu coadă și listele de așteptare au fost mereu pline. Noile tulpini o să treacă și ele, dar onoarea megalomanilor care acum se riscă să arunce prostii în eter, nu se va mai întoarce, deoarece este plin youtube-ul de predicțiile eșuate ale multor “experți”.

Vaccinarea în Israel încă nu se vede în cifre

Pe 20 Februarie 2021 făceam o comparație între Israel și Slovenia a principalilor indicatori legați de evoluția pandemiei: cazuri, morți, spitalizări etc. în care arătam ca deocamdată nu se vede un efect pozitiv al vaccinării, ba din contră, dacă ne-am uita doar pe grafice și am fi întrebați care țară vaccinează mai mult, de departe Slovenia ar fi prima alegere. Știu că corelația nu este cauzalitate, adică dacă Israel a vaccinat în această perioadă mai mult, nu înseamnă că degradarea statistică (creșterea sau scăderea înceată a cazurilor, morților și spitalizărilor) ar fi datorată vaccinului.

Pe-atunci însă nu știam de un articol din 15 februarie 2021, scris de un inginer Haim Yativ și de un doctor Dr. Hervé Seligman cu greutate în domeniu, care însă intra în cifre brute cu numărul de morți și demonstrează că există totuși un impact negativ al vaccinări asupra situației generale, adică vaccinul de fapt a făcut lucrurile mai rău deși este promovat ca salvator. Cu siguranță sunt multe astfel de articole și așa cum articolul meu a rămas ascuns și irelevant în grămada internetului, așa rămân și acelea. Dar nu articolul de mai sus, care a fost preluat de mai multe ziare și s-a ajuns până acolo încât este interzis pe rețelele sociale automat după ce a fost atacat puternic de diverse site-uri de “debunking” ale “fake news-urilor”. Și pentru că articolul pur și simplu arăta niște date (așa cum am făcut eu cu charturile de la OurWorldInData.org) și sublinia că cei care au făcut vaccinul au murit mai mult decât cei care nu l-au făcut, debunkerii atacă articolul pe felia că … raționamentul este greșit, adică nu trebuie să facem această corelație. De ce?!?! Pentru că dă prost pentru vaccin!

Nu intru în detaliul articolului deoarece nu are sens, iată însă doar o concluzie:

This scary picture also extends to those below 65, among which, for the 5 weeks during the complete vaccination process 0.05%, meaning 50 among 100000, died. This is to be compared to the 0.19 per 100000 dying from COVID-19 and that are not vaccinated in that age group, as per the above table. Hence the death rate of this age group increased by 260 during this 5-week period of the vaccination process, as compared to their natural COVID-19 death rate.,

Sursa

Doresc acum să atrag atenția că astfel de opinii – care afectează în vreun fel imaginea vaccinului – sunt interzise total în presa românească. Nu doar că nu există varietate de opinii și analize serioase, dar prin ceea ce fabrica de consens consideră “informare” este de fapt campania de marketing, anularea oricăror temeri, ignorarea unor astfel de statistici și articole care trag semnale. Maxim ce putem vedea în presă este raportarea morților din vaccin care apar pe la noi și care nu poată fi ignorată total, însă aceasta TOTDEAUNA se face subliniind: “specialiștii nu știu deocamdată cauza morții și nu există nicio legătură între mort și vaccin”. Iată un exemplu:

După cum vedem, faptul că omul a murit după vaccin, este doar o informație prezentată ca fapt divers: ce a făcut omul înaintă să moară: păi s-a vaccinat, s-a dus la muncă imediat după imunizare, a făcut infarct, i-a venit rău, colegii au chemat salvarea și apoi la spital a făcut alt infarct după care a murit. Asta e tot! Știrea de mai sus însă a fost raportată 1 DATĂ și doar la ANUMITE televiziuni. În schimb spaima băgată în oameni nu incetează zi și noapte CONTINUU pe TOATE televiziunile.

Dar să ne întoarcem acum la comparația între Israel și Slovenia, pentru a vedea datele mai actualizate. Două-trei lucruri mai am de spus: lipsa dezbaterilor denotă o incultură și o societate închisă. În Franța lucrurile stau cu totul altfel. Iată un exemplu: Vaccination en Israël : des chiffres de mortalité qui interpellent ? | VIDEO. Explicația acestei stări de lucruri am făcut-o pe larg în articolul despre fabrica de consens. Produsul scos de fabrica de consens din presa românească este că vaccinul este bun. De ce se fabrică acest produs? Deoarece aceasta este comanda către fabrică – patronul fabricii consideră că acest produs trebuie vândut, chiar dacă este unul de proastă calitate și are un CTC prost.

Din startul comparației de charturi doresc sa atrag atenția asupra unui fenomen: de unde inițial ni se spunea că prima doză ne salvează deja de moarte și ne mântuiește iar a doua doză deja ne face ca noi, acum, eșecul rezultatelor globale în Israel este pus pe seama argumentului că “efectul deplin al vaccinului se simte după câteva săptămâni …”. Probabil peste un an ni se va spune că vaccinul are efect ascuns și că deoarece noile tulpini sunt mult mai nasoale, dacă nu aveam vaccinul muream chiar mai mulți …

  1. Să vedem mai întâi cum stăm cu vaccinarea. De departe, Israel este lider.

2. Evoluția numărului de infecții – media la 7 zile. Vedem că după al 2-lea val, ca și în România se ajunge la un plafon care nu mai scade. Părerea mea este că acest plafon va rămâne până la vară când va scădea. Nu vom avea un al 3-lea val deoarece deja avem efectul de imunizare în turmă. Vaccinul – părerea mea – nu a avut niciu impact. Culmea este că Israelul a mai avut si carantină totală în această perioadă, deci acest chart arată și ineficiența carantinării

3. Situația la testare. Dezastrul vaccinării în Israel ar fi probabil mai vizibil dacă testările nu ar fi scăzut în această perioadă. Ocupați cu vaccinarea, israelitenii au uitat de ABC-ul luptei epidemoiologice: testare, izolare, anchete, focare, de la cap.

4. Numărul de morți este în cele din urmă ceea ce ne interesează. “Vaccinul scade riscul agravării bolii” măcăne agenții în halate albe de la TV în fiecare zi. O scădea, dar nu scade rata deceselor, după cum vedem. Reamintesc că Israel a vaccinat cu cel puțin o doză întreaga populație și cu două doze cam 50%. La datele declarate despre eficiența vaccinării de 90%, asta ar însemna că numărul de morți ar cam fi trebuit să scadă la mai mult de jumătate. Deși numărul de morți a scăzut în Israel, rata de scădere a morților din Slovenia este mult mai mare (de la 25 la 4).

Ca să avem o imagine mai clară a datelor de mai sus, care conțin valori nominale, vă mai propun un chart cu evoluția bi-săptămânale (din 2 în 2 săptămâni) care arată cu cât la sută a crescut sau scăzut media pe ultimele 2 săptămâni raportat la cele 2 anterioare. Aici ar trebui să se vadă cel mai bine un eventual impact al vaccinării dar după cum vedem Slovenia stă chiar mai bine ca Israelul la trend.

5. Rata mortalității – este raportul între numărul de morți și numărul de cazuri. Vedem că Israel stă foarte bine și are probabil cea mai realistă cifră – 0.7% Asta înseamna că din 100 de oameni infectați, moare doar 1 dar și ăla are 30% șanse să supraviețuiască. CFR-ul (Case Fatality Rate) mai înseamnă de asemenea că această boală are o rată de supraviețuire de 99.30% ! Nu știu de ce Israelul are o rată atât de mică comparat cu alte țări, dar poate incidentul recent din România cu mărturia anonimă a unui asistent dintr-un spital Covid ne explică de ce. Cauzele sunt evident multiple: comorbiditățile, spaima oamenilor de spital, ceea ce face ca mulți să amâne spitalizarea până e prea târziu, calitatea spitalelor care nu fac față la un flux mare de bolnavi, chiar dacă nu este depășită limita paturilor disponibile etc.

Ca fapt divers, la CFR România stă mai prost – aceasta este dovada calității sistemului medical românesc care salvează doar 97% dintre bolnavii de Covid deși sistemul medical din Israel salvează peste 99%.

Legat de eventualul impact al vaccinului, aici chiar ar trebui să se fi văzut un impact, ori procentul este continuu din august: ~0.7%. Ni se spune că vaccinul ajută la reducerea cazurilor. OK, dar impactul și mai important este legat de gravitatea cazurilor. Toate studiile producătorului făcute pe cei vaccinați arată cifre spectaculoase de gen zero morți din Covid din zeci de mii de vaccinați. Cum de nu se revede însă acest succes și în rata mortalității? Doar dacă vaccinul ar garanta zero infectări , efectul în chartul de mai sus ar fi nul, dar după cum am văzut la 1 și 2, Israel este departe de zero infectări: 100% vaccinare prima tura și 50% pentru a doua cu o evoluție a cazurilor normală, comparativă cu țări care au 2-3% la ambele denota ZERO efecte ale vaccinării, ca să nu spunem mai multe (cum spun cei din articolul referit).

În concluzie, este cu totul ciudat de ce vaccinarea în Israel nu arată niciun semn asupra statisticilor. Este și mai ciudat – și înfricoșător, deoarece denotă puterea de auto-cenzurare a specialiștilor – de ce doctorii, statisticienii, infecționiștii specialiști în epidemii – nu ies în față să analizeze aceste charturi.

De ce este România în rahat și de ce nu vom putea ieși prea curând

Să vedem mai întâi imaginea de ansamblu, pe niște cifre de la trendingeconomics.com

Mai întâi, PIB-ul este în prăbușire … iată:

PIB România

Căderea din trimestrul 2 nu a fost recuperată și probabil nu va fi prea curând. Ar putea spune cei responsabili că e criză, că deh … dar să vedem cum stau și alții. Concurenții noștri pentru locul penultim în UE, bulgarii, au recuperat pierderea loviturii:

Dar să vedem și alte țări concurente din Europa Centrală și de Est cum stau care teoretic sunt în aceeași oală cu noi. Cehia, bunăoară, o țară cât Țara Românească și cu care ne batem pe podiumul PIB-ului nominal, a recuperat …

PIB Cehia

Pentru o segmentare a PIB-ului și pentru a vedea pe sectoare cum stăm, iată la îndemâna dumneavoastra linkurile și cu un scurt comentariu care denotă evoluția:
Agricultură – cădere drastică; închiderile au blocat oamenii și producătorii mici și mijlocii nu și-au revenit, pierzând vara și toamna; în cei mari a dat seceta – neavând irigații … dincolo de asta, ajutorul statului a fost infim; viticultorii de exemplu au primi ajutoare ca și pentru pășuni; Ministrul Agriculturii se lăuda că face mare brânză că rotește banii pentru legume și nu mai dă doar la cei care fac roșii, acum dă și la cei care fac ardei; evident este absurd, fără subvenții pentru agricultura, nu putem rezista deoarece UE are această politică, de ajutorare a agricultorilor și prin urmare bătălia se dă – în agricultură – pe care stat poate susține mai mult acest sector cu fonduri pentru ca stimulii guvernamentali – principalul stimulator din piață – să determine o producție cât mai mare și o concurență reală, atrăgând investiții și investitori.
Construcții – cădere drastică; inevitabil, orice criză pune sub semnul întrebării investițiile în imobiliare; deși statele tipăresc bani și dobânzile deocamdată nu au crescut prea mult, teama și factorul psihologic sunt dominante în acest sector; personal, am făcut poze la 3 blocuri în construcție din Craiova, la începutul pamdemiei, în ideea de a vedea cum evoluează; de mic copil, crescând într-un cartier comunist nou construit, am această obsesie (mică alienare) să urmăresc cum “crește” un bloc; din Aprilie-Mai de când ne-au închis, nu s-a mișcat prea mult la acel bloc, deși în Craiova fiind deficit de ofertă, și fiind mulți bogătași rapizi care nu se pricep să investească în afaceri, grosul banilor se duc în imobiliare și cererea a rămas, dar fie problema forței de muncă, fie închiderile și blocajele din administrația publică legate de autorizări (deși personal am avut experiențe pozitive cu administrația în această perioadă), fie spaima investitorilor, sunt factorii care au determinat blocajele; cel mai mare cartier rezidențial din Craiova nu este însă singurul proiect aproape “on hold”; de unde până anul trecut blocurile apăreau ca ciupercile, de anul trecut nu am mai văzut un bloc nou în Craiova; de hale industriale nici nu mai zic, am văzut multe afișe “de vânzare/de închiriat”. Bucureștiul probabil stă altfel deoarece când este frig, îngheață întâi circulația periferică …
Industrie – aici intră și producția auto; avem cea mai mare cădere dintre toate sectoarele; aici povestea nu s-a termiat deoarece industria auto era în criză încă dinainte de pandemie și dacă criza din afară înseamnă inițial un mic boost local (producătorii caută mână de lucru ieftină, nu mai sunt interesați de eficiență și infrastructură), restructurarea acestei industrii – care se face din mers – va trece pe lângă noi și când ciclul creșterii va fi fost reluat, noi vom suferii o mare prăbușire; dar aici aș dori să fac un scurt comentariu. Despre factorii destruptori și problemele din pandemie am mai discutat aici. Ce nu știu dacă am apuca să detaliez este că scăderea cererii de petrol din pandemie (vă amintiți petrolul la prețuri negative?) a produs cu siguranță reducerea investițiilor strategice (descoperiri și utilizări de noi exploatări, creșterea capacității de rafinare, fluidizarea și investițiile în capacitățile de transport etc) în acest domeniu. Asta va rezulta inevitabil, în ceva timp, la creșteri ale prețului petrolului. Și creșterile nu vor fi sporadice până la reglarea capacităților de producție, deoarece producția nu este singurul factor. Creșterea va rămâne acolo o perioadă bună pentru a putea determina reluarea investițiilor strategice și aceasta se va întâmpla abia după terminarea pandemiei. Pe lângă riscurile puse de prețul la petrolul brut, cel mai mare risc pentru industria românească este guvernul României. Butonul accizelor este primul robinet pe care guvernanții îl vor deschide la nevoie când dobânzile vor începe să crească și finanțarea se va împotmoli. După ce vânzarea de obligațiuni va începea să trușească, guvernul va face apeluri la Troică. Dar, până vine Troica mai durează și vor apela rapid la accize pentru a nu intra în neplata datoriilor brusc.
Administrația Publică – aici sunt banii dumneavoastră și aici este gaura fără fund a tunurilor care se trag cu banul public, a salariilor nesimțite pentru sutele de milioane de plimbători de hârtii. Culmea e că raportarea e întârziată, dar evident aici avem cerere deoarece plimbătorii de hârtii au muncit mai stresați în pandemie și au primit mai multe sporuri. În plus, foamea de bani a noilor partide intrate la guvernare a determinat creșterea “investițiilor”, deși este impropriu folosit acest termen pentru banii băgați în acest sector, investițiile însemnând de exemplu construcțiile de centre de informare turistică care sunt închise și calcă 3-4 oameni pe an în ele.
Serviciile sunt probabil cel mai puternic sector lovit aici intrând Horeca

Dincolo de acest sumar al PIB-ului, problemele sunt mult mai mari și voi încerca să pun degetul pe rană.

În primul rând, datoria. După cum știm, România trăiește pe datorie, adică de ani de zile, toți banii noștri (din ce în ce mai mulți, chiar și cei care provin din creșterea PIB-ului) vin din creșterea datoriilor. Creșterea datoriilor este mai mare decât creșterea banilor pe care îi producem (exporturi, servicii etc). Într-adevăr avem creștere de exemplu în Administrația Publică, dar această creștere vine din bani pe care guvernul i-a împrumutat și care urmează să fie plătiți de generațiile viitoare, care vor plăti cel puțin ratele, deoarece știm că oricum întreg sistemul financiar este bazat pe credit și nicio țară nu își va plăti vreodată toată datoria.

Cu privire la datorie, nu me intereseaza prea mult nivelul acesteia din PIB – deși este important. V-aș atrage atenția la costurile de îndatorare.

randament obligațiuni guvernamentale România

Vedem trendul pe Martie al randamentelor? Acesta este un semn al terminării bonanzei emisinilor, un duș rece care arată că fundamentele economice mai devreme sau mai târziu ies la suprafață. Într-adevăr mare parte din această evoluție este determinată de așa-zișii factori externi însă determinant este în primul rând este ratingul României în fața investitorilor. Și nu mă refer aici la acel rating dat de agenții și care cumva depinde de pozița noastră geopolitică având mai puțină relevanță, ci de rating-ul real pe care investitorii îl alocă țării noastre. Lichiditatea globală excesivă, tipărirea de trilioane de dolari în SUA și de trilioane de Euro la BCE și de trilioane prin alte locuri, a făcut ca aceste randamente să rămână mica. Orice creștere însă va provoca un impas. Întoarcerea randamentelor la niveluri anti-pandemice fără întoarcerea PIB-ului la niveluri anti-pandemice și fără recuperarea între timp a scăderilor echivalează cu un dezastru deoarece va împinge economia cu ani în urmă. Practic creșterea PIB-ului va fi anulată și forțat de piață, guvernul va aplica tăieri.

Problema va consta însă în inerțiile sociale – ca să nu le zicem altfel. Acele milioane de frecători de mentă și sugători de lapte la țâța bugetului, s-au obișnuit cu binele și nu vor tolera nici măcar creșteri infime, ce să mai zicem de tăieri. Pentru ei nu are nicio relevață evoluția randamentelor, căderea PIB-ului sau deteriorarea balanței de comerț exterior – care este probabil cel mai prost indicator. Pentru ei, trebuiesc măriri. Toate acești factori, se lovesc însă de cuiul lui Prepelea: orgoliul lui Mugurel care vrea să iasă la pensie înainte să explodeze leul ca să nu intre la groapa de gunoi a economiei românești ca bancherul cel mai logeviv care pe final de carieră a fost martorul prăbușirii monedei naționale. O devalorizare la timp a cursului ar fi reglat multe dintre aceste dezechilibre, dar valoarea tare a leului este deja un steag, un simbol, un ecuson al lui Isărescu pentru care îl laudă idioții și analfabeții economici din presa. Ori ca un adevărat megaloman ce este, Mugurel nu se poate priva de aceste lingușiri, se alimentează din ele – căci altfel de ce nu iese la pensie? Cursul tare este precum detetul pus pe gaura unui vapor – în loc să lase apa să intre pentru a-i determina pe marinari să astupe gaura înainte de a începe furtuna, Mugurel pune degetul și se crede salvator că nu intră apa în vapor, când vremea este liniștită și am putea astupa gaura. După aceea, când vine furtuna, este haos oricum și nimeni nu va mai avea timp și acuratețe ca să arate cu degetul spre Mugurel, ca un factor important în dezastrul care va lovi întreaga țară.

În final, aș dori să trec cumva la probleme mai fundamentale, mai teoretice. Pentru a răspunde sumar la întrebarea din titlu, voi enunța scurt teza mea: problema administrativă este principala cauză pentru care România este în rahat. Oricât de mult ar crește economia și oricâte exporturi și producție am avea, această creștere va duce la un surplus care va fi folosit electoral de orice partid. Atracția banilor mulți este principala problema. Fără o autonomie locală și distribuire a banilor la nivel local, nu vom putea ieși din problemele care sugrumă statul românesc. Să presupunem prin absurd că nu intrăm în insolvență și recuperăm PIB, avem creștere, randamentele se echilibrează, finanțarea nu are probleme, ba chiar să presupunem că atenuăm deficitul și inversăm prăbușirea balanței comerțului exterior. Ce vom face cu surplusul? În buna tradiție mioritică acesta va fi împărțit în tunuri pentru camarila politică și în pomenil electorale. Dar oare nu se vor trezi oamenii și nu vor schimba partidul? Ba da, așa cum au făcut-o acum, deși PSD-ul a pomenit pe mulți și le-a dat la toți un os bun de ros … Cu toate acestea, fundamentele s-a simțit și marele uriaș – omul muncitor – pe spinarea căruia cad toate și care duce în spate pe toți, s-a trezit și a schimbat partidul. Dar schimbările durează mult (avem alegeri la 4 ani) și politica economică a unui partid, care să aibă impact real, de asemenea durează mult. E greu la nivelul statului să faci reforme, să tai cheltuieli, să optimizezi costuri, să implementezi politici fiscale, să dezvolți infrastructură. Deși suntem un stat mic, felul nostru de a fi un neam care se evidențiazi prin aceea că fiecare e pe interes și puțini sunt precupați de binele întregului organism, singura soliție ar fi autonomia locala, reforma administrativă care ar permite fiecărei unități locale să intre în rahat singură și va permite câtorva (2-3) să prospere.

Exemplul dat de acele unități administrative (județe, municipii, comune sau cum le-om zice) va fi apoi motivant și pentru alții și modelul preluat. Oamenii vor învăța unii de la alții. Autonomia locala este un subiect lung de discutat, dar dacă nu va include și posibilitatea de impozitare diferențiată (fiecare regiune să regleze impozitele) și dacă grosul banilor nu va rămâne local, nu vom face nimic.

Această rupere este însă imposibilă deoarece grosul populației se află în zone economice inferioare, rămase în urmă din cauza … deficitului cultural-economic. Există deci o discrepanță între puterea economică, cultura economică și puterea demografică care determină votul și în cele din urmă politica celor care ne conduc. Prin urmare suntem într-un fel într-o capcană a constrângerilor care face imposibilă tranziția între sistemul actual (stat centralizat, politică economică unitară, reforme imposibile, administrație bugetofagă inflexibilă și ineficientă) și un eventual nou sistem pe principii autonome care să permită dezvoltarea economică prin descătușarea energiilor la nivel local, care scăpate de gheara centralizării, ar putea să răsară pe ici pe colo și să producă un trend.

În cele din urmă ce ne lipsește nouă este lipsa unei culturi a autodeterminării care în esență este fundamenul capitalismului. Ori fără capitalism nu putem avea prosperitate iar dacă nu suntem în stare să implementăm capitalismul la nivel statal, am putea măcar încerca la nivel de regiuni, local. Asta însă pare imposibil în România, poate chiar mai imposibil ca reformarea administrație publice.

Și pentru a demonstra de ce aceasta este imposibil, vă las cu o declarație a premierului care deși în teorie este capitalist în practică își declară impotența de a face capitalism

Florin Cîţu, despre tăierea sporurilor bugetarilor: „Eu aş fi mers puţin mai departe. N-a prea fost voinţă politică”

sursa

Tăierea sporurilor este un mizilic (care trebuie făcut, dar evident nu va rezolva problema). Pe lângă sporuri, elefantul din cameră este întreaga structura canceroasă a administrației publice de plimbători inutili de hârtii, reglementări întortocheate și stupide care blochează orice inițiativă, investiții publice aiuristice fara niciun impact sau rost (gen parcuri industriale) care sunt sifonate de camarila de partid și șmecherii “afaceriști”.

Cât despre companiile de stat sugătoare la buget, mult succes în listarea la bursă – acestea vor trebuie vândute pe zero lei, pentru că cine le ia trebuie să le plătească datoriile. Câtă vreme statul s-a dovedit ineficient și aberant în administrarea acestora, câtă vreme, an de an vedem numai tunuri și furturi masive la companii gen CFR, Tarom, etc, nu este oare nebunie să faci același și același lucru în mod repetat, adică să dai bani la aceste companii doar ca să vină un nou director cu echipa lui de hoți să fure din nou? TOATE companiile de stat trebuiesc vândute și monopolurile eliminate, pentru a permite dezvoltarea de noi companii în noi sectoare care să preia rolul acestora și să gestioneze eficient sectoarele respective. Evident că lucrurile trebuie făcute cu cap, căci unele sectoare sunt real strategice. Dar strategic privind, acele sectoare strategice sunt atât de prost gestionate că mai bine le dam la dușmani, pentru că ar fi avut grija mai bine de ele.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

PS

Conform discutiilor din comentarii, iata si un alt chart mai elocvent. De notat, ca spre deosebire de tarile care stau mai prost ca noi din pluton, acest chart nu include devalorizarea monedei – majoritatea tarilor fiind parte din Zona Euro cu dobanzi controlate de BCE care le permit sa flexeze mai mult. 1% pentru noi la cresterea acestei datorii, cu o pierdere 10% a monedei este dezastru – randamentele la obligatiuni pot exloda oricand deoarece nu sunt sub umbrela BCE si a UE. Tarile care par ca stau mai prost ca noi, deoarece au aceasta schimbare mai drastica, stau de fapt mai bine deoarece dobanzile la euro au scazut mult mai mult ca cele pe lei (chiar si periferia Imperiului prinde ceva firimituri din dezmaț). In plus, recent, pentru a evita criza suverana din 2008, BCE monitorizeaza spreadurile intre porcusori si locomotiva, nemai-permitand deraieri care pot tensiona sistemul, deci inca un bonus pentru Zona Euro in care noi nu vrem sa intram.

evolutia datorie raportata la PIB intre 2019 si 2020

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Articole pe aceeași temă:

Cum să ne înfricoșăm de Înfricoșătoarea judecată?

De ce Înfricoșătoarea Judecată este înfricoșătoare, cred ca am mai tratat într-unul din articolele pe aceeași temă referite la subsolul acestui articol. Pe scurt, reamintesc că deși Dumnezeu este doar iubire, este de fapt ființa iubirii – orice cunoaștem noi legat de iubire fiind reflexii și revărsări din această ființă – întâlnirea cu El va fi înfricoșătoare deoarece în fața iubirii conștiința noastră va vedea toate clar și fără ascunzișuri, fără neclarități, fără distorsiuni.

Claritatea conștiinței va fi înfricoșătoare în contrast cu alterarea acesteia din viața noastră. Pe cât de mult am pus batista pe țambal și am diminuat glasul conștiinței noastre cu sugestiile diavolilor venite din afară, pe atât de mult vom fi surprinși când vom vedea diferența între adevărul adevărat și castelul de iluzii construit de noi în această viață în fuga de glasul conștinței și ascultând mai mult sau chiar în totalitate de sugestiile șarpelui, așa cum a făcut-p Eva în rai.

Nu este de mirare deci dacă înfricoșătoarea judecată nu ne mai sperie și nu ne preocupă. Un semnal că înfricoșătoarea judecată ne-a devenit indiferentă este acela dacă nu ne gândim la ea în fiecare zi și în fiecare clipă. Toți sfinții aveau această trăire de a pune mereu prin prisma judecății lui Dumnezeu orice gest și orice gând al lor, orice decizie, orice emoție și orice clipă. Eu îmi amintesc cu plăcere uneori de cuvintele Pr. Proclu pe care l-am întâlnit o dată sau de două ori și care mereu repeta obsesiv: “eu întreb conștiința: conștiință, spune tu drept, dacă mor acum mă mântuiesc sau nu?”

“nu-i bine prostul să deschidă gura în fața celui deștept”

Iată deci (în cuvântul dat de Pr. Proclu celor 3 “mai mari” care l-au vizitat) răspunsul pentru cei care nu se (mai) înfricoșază de judecată: ce nu-ți place, altuia nu-i face. Pare un răspuns simplist, o regulă generală nu neapărat specifică spiritualității ortodoxe și poate nu la fel de puternică în a ne ghida viața precum ar fi o perpetuă frică de judecată.

Dar frica de judecată adevărată este echivalentă cu trezvia care este consecința a smereniei și a acoperiri harului lui Dumnezeu. Ori păcătoși fiind, nu avem harul sau dacă ni-l dă Dumnezeu, îl alungăm prin păcate, prin urmare nu putem nici avea trezvia și nici frica de judecată. Ce să facem atunci?

Împărăția lui Dumnezeu se ia cu asalt, adică facem ce putem acolo unde ne aflăm (duhovnicește). Dacă nu putem avea frică și trezvie, să avem un cuvânt care să ne ghideze, cum ar fi acesta: “ce nu-ți place, altuia nu-i face”.

Spun că acest cuvânt este mai potrivit unei stări căzute, deoarece iubirea ne îndeamnă la acțiune, are rol pro-activ pe când ferirea de a face rău aproapelui este cumva un prim pas pe calea mântuirii, o minimă cerința pentru cei care doresc să îl urmeze pe Hristos. Să nu ne gândim însă prea mult, ferirea de a face răul altora, ne va ajuta încet-încet să învățăm cum putem să nu ne facem rău nici nouă și astfel vom trece de la prudentul a nu face rău la timidul a face bine, deși nici prima nu încetează niciodată și mulți fac altora binele pe care ei nu și-l doresc ca alții să li-l facă lor, altfel zis confuzia poate schimba sensurile și distorsiona adevărul.

Singura certitudine este deci aceea că dacă nu avem frică de judecată suntem într-o stare căzută și dacă frica noastră are vreo umbră de întuneric în ea și nu ne aprinde dragostea de Dumnezeu, ca să lucrăm frica cu bucurie, este o frică cel puțin … nedeplină.

~ ~ ~ ~ ~ ~ ~

Alte articole mai vechi pe aceeaști temă:

Un martir al principiilor

Într-un articol denigrator la adresa lui Jordan Peterson – la care articol Peterson a răspuns pe Twitter cu întrebarea către autoare: Helen Lewis de ce mă urăști atât de mult? – autoarea menționează că la primul interviu la Joe Rogan, Peterson a arătat clar că este gata să devină martir pentru propriile principii, “dacă va fi nevoie”. Între timp, Peterson a devenit un milionar pe spinarea propriilor principii, dar nu zic asta deloc pentru a-i diminua cu o iota imaginea, urmând să mă fac mai clar în continuare.

Perspectiva prin care îl privesc pe Peterson este una de observator al lucrării sale din punct de vedere creștin-ortodox. Pare trist ca cineva să devină martir pentru niște principii, când Adevărul este o persoană, nu o idee. Principiile sunt idei. Bineînțeles că martirajul lui Peterson este mult spus martiraj – probabil și-ar fi pierdut locul de munca la universitate, dar mare-brânză! – sunt mulți care nu și-au dorit să intre în viesparul de draci tocmai pentru că știu că bântuie multe duhuri pe-acolo. Un exemplu ar fi David Patrick Harry care cu ușurință ar putea face un doctorat în filosofie dar a renunțat, ca să nu mai zic de Jay Dyer – un geniu care de asemenea nu ar avea nicio problemă să ajungă rapid chiar profesor universitar la câtă filosofie știe (ca să nu mai zicem de capacitățile de lectură și sinteză pe care le care și care i-ar permite probabil să aibă succes în orice domeniul de științe așa-zis umane). Deci Peterson risca jobul și nimic mai mult, deși legea aceea posibil să ajungă – la cât de înverșunat este diavolul – chiar la pedepse cu pușcăria.

Dar Dumnezeu are alte planuri și unde Peterson a riscat puțin, a câștigat imens. Nu doar faimă, prestigiu și bani ci a câștigat în primul rând șansa de a ajuta oameni și de a fi astfel fericit pentru binele pe care l-a făcut. Trecând peste hopurile recente și crucea pe care o are de dus – despre care probabil Dumnezeu are un plan – când are ocazia și amintește de oamenii care îl opresc pe stradă să îi mulțumească că i-a ajutat să își schimbe viața în bine, Peterson plânge, măgulit de bucuria și recunoștința acestor oameni.

Nicio faptă bună nu rămâne fără plată de la Dumnezeu și cu atât mai mult curajul de a înfrunta diavolul – căci ce altceva este o lege care desfiintează ființa umană și introduce asemenea anomalii?

Eu mă întreb însă, unde oare sunt creștinii din Canada și cum de nu am auzit de alți martiri în această luptă? Ca fapt divers, legea a trecut, deși probabil – din inerție sau din lipsa de … cazuri – nu am auzit să fie aplicată și cineva să fie pedepsit deoarece nu a folosit pronumele zhe, “în mod repetat”.

Evenimentul se întâmpla în 2016-2017 și atunci a cucerit Peterson Youtube-ul. Dacă au fost sau nu proteste ale creștinilor nu știu în amănunt, știu că nu am auzit nimic. Știu că ulterior în 2019, ipocritul Trudeau a câștigat din nou alegerile, semn că creștinismul în Canada este mort. Dar chiar dacă nu mai există creștini în Canada, iată că Dumnezeu face pietrele să vorbească și ce mai bun exemplu ar fi al acestui verset dacă nu Peterson?

Bineînțeles, scandalul pe legea pronumelor a fost scânteia care a aprins fitilul și l-a explodat pe Peterson. Trăirea după propriul crez este un prim pas în ieșirea din întuneric și în lepădarea de diavol. Mai încet sau mai repede, exemplul dat de Peterson este imitat și de alții și o nouă frământătură se dospește. Fără să vrea și fără să știe, Peterson a făcut mii de converiți la ortodoxie. Mă întreb ce se va întâmpla când Dumnezeu îi va da puterea să învingă și ultimul demon care îl mai ține legat. Vai de noi, creștinii “de 2000 de ani” care am stins flacăra și pierdem oportunitatea de a câștiga raiul cu mic efort, cum spune pr. Nicolae Tănase, că în ziua de astăzi, din cauza răului generalizat, creștinii nu trebuie să facă prea multe: să țină post normal, să se spovedească, să se ferească de păcate, mai ales de avort. Spre deosebire de creștinii de altă dată care se mântuiau prin mărturisire și vărsare de sânge, prin cazne și prigoane, cei de astăzi au mai mult a se feri de prigoanele psihologice care ne alterează comportamentul și ne depărtează de Hristos.

Cum vor răspunde în fața lui Dumnezeu, creștinii ortodocși români care vor tolera ca și în acest an Sărbătoarea Sfintei Învieri să fie interzisă de diavol, când vor sta alături de Jordan Peterson la judecată, care și-a riscat cariera de profesor universitar și job-ul, și-a pus mândria și haina de intelectual în cui, lăsându-se ocărât și călcat în picioare de toți debilii neica-nimeni căzuți în slujba dracului pronumelor multiple?

Manipularea prin statistici

“Toate statisticile din lume nu pot măsursa căldura unui zâmbet”
― Chris Hart

Dacă ne uităm pe unele statistici publicate prin unele articole din unele publicații medicale, cu siguranță se va scoate în evidență cât de nasol a fost Covid-ul și cât de mulți au murit de el. Iată de exemplu Jama Network – o publicație medicală faimoasă din Marea Britanie – cum publica un articol în decembrie 2020 intitulat: “Covid-19 ca cauză principală a morților din Statele Unite“.

Țin din start să spun că nu am văzut în viața mea articole științifice (deci nu can-can) mai fantasmagorice care să înceapă cu un asemenea tablou sumbru cum începe articolul citat:

The daily US mortality rate for COVID-19 deaths is equivalent to the September 11, 2001, attacks, which claimed 2988 lives, occurring every 1.5 days, or 15 Airbus 320 jetliners, each carrying 150 passengers, crashing every day

Sursa: Jama Network

Asemenea metafore și smecherii literare sunt practicate în tabloide și este jenant pentru o revistă cu asemenea pretenții să se coboare la acest nivel. Cui se adreseaza acest articol? Cartofilor de canapea care trebuiesc speriați prin asemenea comparații sau specialiștilor? Cei dintâi sunt suficient speriați oricum de MSM … iar specialiștii nu au nevoie de asemenea gogoșele ca să ia în serios articolul.

Trecând la tabelul cu datele, vedem că de Covid-19 au murit 698.8 la milion, adică jumătate câți au murit din boli de inimă (1287.7 la milion) sau din cancere (1219.8 la milion) pe perioada reprezentată în tabel. Autorii însă justifică titlul de “leading” prin aceea că după Octombrie numărul de morți a crescut, prin urmare Covid-19 a devenit probabil deja cauza principală …

Dar de ce zic eu că se face manipulare prin statistici? Și aceasta este valabil general, în mai multe țări. Statisticile sunt corecte în sine, dar nu ia în calcul un singur adevăr: numărul actual de morți din Covid-19 este unic pe când la celelate boli, numărul de morți va fi același în fiecare an. După ce Covid-19 va trece prin toți și vom dobândi imunitate, cei care nu au murit deja din el nu vor mai muri din nou în fiecare an … Pe când morții din cancer și din boli de inimă vor rămâne și probabil după atâta spaimă și reguli igienice … vor crește.

Comparau autorii morții de Covid ca reprezentând nu știu câte atentate 911 repetate la 5 zile. Dar cum ar fi să zicem că șansele de a muri de cancer sunt de 90 de ori mai mari decât de a muri din Covid? Pentru că dacă ne uităm la rata de supraviețuire a Covid-19 comparat cu rata de supraviețuire a unor cancere … și daca mai și le cumulăm riscurile pentru cele mai nasoale 3-4 cancere, ajunge la numere cu 3 cifre ale factorului multiplicator al riscului de a muri din cancer față de Covid-19 și în cele din urmă pe mine mă intereseaza care este riscul pentru mine, nu acest puseu în statistici care deși cu relevanță pentru sistemul medical, nu merită deloc acea comparație sumbră de la începutul articolului.

Ce mi se pare strigător la cer este aceasta decuplare între informația prezentată și atitudinea generală de supradimensionare a daunelor acestei boli și cu mica informație scăpată totuși printre rândui că morții în exces față de o perioadă anterioară au fost cam 50% nu de Covid-19 în sine ci de condițiile cauzate de Covid-19. Adică au murit oameni care fie nu au ajuns la spital, fie au fost amânați, fie nu au avut parte de tratamente și prin urmare s-au dus, dar nu de Covid-19 ci de spaima de Covid a sistemului medical care le-a tăiat macaroana punând accentul pe Covid. Evident că, în afara cifre de 50%, autorii nu ar fi de acord cu celelalte considerente pe care le-am făcut eu.

Due to reporting delays and miscoding of COVID-19 deaths and an increase in non–COVID-19 deaths caused by disruptions produced by the pandemic, excess deaths are estimated to be 50% higher than publicly reported COVID-19 death counts

Sursa: Jama Network

Una peste alta, este imposibil de calculat câți au murit de Covid, câți ar fi murit oricum și Covid doar le-a accentuat plecarea cu 1-2-3 luni (deși astea se pot deduce per total) și câți au murit consecință a dedicării exclusive (sau prioritare) a resurselor pentru a lupta cu covidul deși probabil prin asta s-a cauzat plecarea mai devreme a unor oameni din alte boli. Calculele sunt imposibil de făcut, deși cineva ar trebui să o facă.

Dincolo de cifre, unele lucruri nu pot fi incluse în ele. De exemplu, una e să mori acasă lângă cei tragi și alta e să mori în spital cu furtunul în nas. Într-adevăr în cazul Covid, boala fiind atât de variată în felul cum a lovit în oameni, nu există dubii că orice pacient trebuie tratat și trebuie încercat ca orice viață să fie salvată. Dar, măsurile acestea de distanțare între oameni ne fac în cele din urmă să fim doar niște obiecte care au o perioadă de garanție cu 1% mai mare decât dacă nu ar fi intrat în … service. Se merită să trăim o asemenea viață, de obiecte care stau la distanță care să nu se infecteze și care doar se văd pe camere web și se aud prin telefon? Ce sens mai are o viață prelungită cu 1-2-3 ani dacă 1-2-3 din această viață sunt trăiți cu șocuri emoționale negative care ne vor influența tot restul vieții. Din pacate, statisticile nu pot lua în calcul asemenea argumente și la nivelul societății tehnocrate ghidată de obsesia controlului și a impunerii măsurilor “optime”, o asemenea gândire nu are nicio șansă să răzbată, deși Texas și Suedia par outlieri

În concluzie, îmi mențin părerea că dezastrul economic produs de reacția alergică a societății este scânteia care va produce incendiul. Terenul era pregătit deja, sistemul era șubred, ca o casă veche din lemn și stuf care era căzută și aștepta renovări, dar când colo … vine focul.

Icoanele și Covidul

Ziceam într-un articol trecut că eu cred că cei care sărută icoanele cu masca pusă sunt iconoclaști. Nu știu dacă am explicat prea bine de ce cred așa, pentru este un lucru pe care l-am gândit după ce am văzut amploarea acestui gest la Mănăstirea Sinaia de anul nou și după ce un preot de țară mi-a spus că mai are babe care încearcă să sărute cu masca icoanele – probabil speriate de TV sau de nepoții corporatiști.

Să zicem totuși că gestul nu ar fi unul iconoclast și prin urmare nu ar avea nici greutatea unei lepădări (mai mult sau mai puțin explicite și conștiente).

Într-adevăr, putem argumenta că un iconoclast “complet” nici nu ar săruta icoanele, ci doar le-ar arunca și le-ar da foc. Poate cineva argumenta că dacă cei care pupă icoanele cu masca pusă ar fi iconoclaști, ar veni în biserică și ar face scandal să dăm jos icoanele și să le dăm foc pentru că sunt idoli ciopliți și altele câte or mai fi zis adepții iconoclasmului în timpul luptelor bine-știute, deși probabil că nu sunt așa bine-știute chiar dacă Biserica Ortodoxă are dedicată chiar o zi pentru a sărbătorii învingerea – vremelnică, vedem acum – a acestei erezii, anume Duminica Ortodoxiei. Deci, dacă ei vin să sărute, chiar dacă o fac cu mască, arată totuși că au evlavie față de icoane, chiar dacă evlavia lor este … trecută prin mască.

Eu zic însă, că deși iconoclaștii de astăzi nu sunt la fel de fermi și luptători ca cei de altă dată, ei sunt la fel de malefici și fără să realizeze, se fac pe ei înainte-mergători ai unui posibil iconoclasm antihristic în vremea de apoi, care va premerge interzicerea totală a Sfintei Liturghi și după care va veni sfârșitul – căci în ziua în care Sfânta Liturghie nu se va mai face, Dumnezeu înseamnă că a hotărât că sfârșitul acestei lumi este gata. Prin obișnuirea cu acest gest, nu este departe momentul în care se va generaliza. Doar o tulpină a virusului puțin mai rea (sau măcar mai bine promovată) ne desparte de momentul în care toți credincioșii vor săruta icoanele cu mască și adevărata credință a “practicanților” se va da și mai mult pe față.

Dar să punem puțin în balanță și să încercăm totuși să conturăm un ton mai blând și să vedem ce am putea găsi în apărarea acestori oameni.

Frica de pândarii dictaturii medicale ar fi o primă scuză. Dar această scuză este tembelă, de vreme ce sunt oameni care sărută icoanele fără măști și nu sunt amendați. Din fericire, în România, câinii sistemului încă nu sunt prea bine dresați și spiritul românesc manifestă încă suficientă reziliență printre compatrioții noștri în uniformă care realizând aberația și tembelismul telecovidiadei, nu cântă hora măsurilor de protecție “științifice” deși poate mai mișcă câte-un picior din când în când să arate că le place și lor cântarea. Dar chiar dacă ar exista acest risc, câtă vreme nu pot să pună (cel puțin deocamdată) câte-un pândar în fiecare biserică, nu avem de ce să ne temem. Și câtă vreme avem posibilitatea să sărutăm icoanele, chiar cu riscul unei amenzi (sau altele mai rele) suntem obligați să o facem, pentru ca Dumnezeu să nu îngăduie răului să ni le ia de tot și să nu mai avem parte de ele, așa cum s-a întâmplat cu prigoana bolșevică care a cam secerat bisericile deoarece creștinii ajunseseră să nu prea mai meargă la slujbe. Dar ce zic eu de vremuri vechi, când doar ce-am avut bisericile închise de Paști anul trecut și vedem că se cam coace o nouă închidere …

Frica de boală ar fi o altă scuză, dar a crede că iei Covid de pe icoane este echivalent cu a crede că icoanele nu au sfințenie. Nu vreau să zic că boala nu se poate lua, ci doar zic că sunt lucruri total diferite. Putem crede în același timp și că icoanele sunt sfinte și să ignorăm riscurile (pe care mintea noastră căzută le calculează) de a lua boala de pe icoane. Poate zice cineva că nu are credință suficientă cât să sărute icoanele și să creadă că nu se îmbolnăvește. Dar asta îl face să se arunce singur în afara Bisericii.

Specific Bisericii Ortodoxe este ca ortodocșii să meargă pe cărări bătătorite și să facă ce au făcut înaintea noastră cei de la care am primit credința. Adevărurile ortodoxe sunt neschimbate și sunt relevate de Dumnezeu prin sfinții săi. Dumnezeu a ghidat biserica pe o cale dreaptă – căci de aceea numim ortodoxia dreapta-credință. Dogmele și adevărurile de credință sunt ca niște pietre prețioase care au fost descoperite de minerii care au avut tăria și curajul să le caute în măruntaiele munților și care le-au adus în mijlocul lumii și le-au pus în fața tuturor pentru ca toți să se bucure și să se folosească de aceste pietre prețioase. Minerii sunt sfinții care au scormonit după aceste pietre prețioase în măruntaiele înțelepciunii și ale tainelor lui Dumnezeu, luminați și călăuziți de Dumnezeu.

Nu există precedent în Istoria Bisericii cu ce se întâmplă astăzi, și Biserica a ținut mereu seama de realități și de problemele lumești. De aceea avem acele zile de oprire a intrării femeilor în Biserica, din motive igienice mai ales. S-au închegat alături de aceste motive înțelesuri simbolice cu o anumită nuanță pentru a solidifica practica și a le face ușor de urmat și adoptat de credincioși, dar iată un exemplu (și probabil mai sunt multe) prin care putem dovedi că Biserica are grijă de sănătatea trupească a oamenilor și nu ignoră nicio problemă.

Nu vreau să fac acum un istoric al comportamentului bisericii în vremurile ciumelor de altădată – deși ar fi extrem de util și mă mir că nu s-a scris încă nicio carte de noii scriitorii de carte bisericească care tot compilează citate și preia sfaturi din alte cărți fără a aduce mai nimic nou, dar la subiecte fierbinți și importante nu reacționează cum trebuie. Știu că poate vorbesc cu greșală de vreme ce eu nu am scris o asemenea carte, dar nu știu cât de multe suflete s-ar mai folosi de exemplele înaintașilor câtă vreme avem atâtea mărturii despre condițiile în care trăiau deținuții în închisorile comuniste și noi ne temem de un virus sau de o amendă.

Chiar de-ar fi să luăm Covidul și să murim sărutând icoanele, am muri împăcați că nu ne-a fost frică știind că fricoșii nu se vor mântui. Pr. Valica are un cuvânt frumos despre frică, pentru cei care se tem …

Nimeni nu se indumnezeieste fara curaj, retineti; demnitate teologica si atitudinie civica, întru’cat acolo unde lipseste curajul nu isi gaseste locul nici o virtute ne spune Sf. Ioan Gura de Aur. Uitati ce important ca aceasta..aceasta sintagma duhovniceasca ar trebui invatata : Acolo unde lipseste curajul nu isi gaseste locul nici o virtute. Si de aia este si ca un indemn spre cercetarea CUNOSTINTEI noastre,domnle eu ce virtute am? am curaj sau n’am is cam FRICOS,ei ai incurcat’o,daca esti fricos, sa nu spun laș,afla ca nici o virtute nu’si va gasi locul in fiinta ta si in viata ta.

Sursa

Cei care se tem să ia Covidul sărutând icoanele cu mască mă întreb cum de nu se tem de manifestarea în public a unui act de iconoclasm.

Neștiința ar fi poate ultima scuză serioasă pe care o putem aduce, dar ce fel de neștiință? Ce credință au acei oameni care vin la Biserică dar nu știu că icoanele sunt sfinte? Cu siguranță, nu ortodoxă! Eu mă mir că preoții și ceilalți credincioși nu îi ia de guler pe acești hulitori să îi dea afară din Biserică. A intra în Biserică și a săruta icoana cu mască este ca și cum ai spune “icoana asta nu e sfântă!”. Cum de tolerează creștinii asemenea manifestări și cum de ierarhia nu reacționează?

Eu am un răspuns: slăbiciunea. Atât ierarhia cât și credincioșii am ajuns la un asemenea nivel de slăbiciune încât suntem amorțiți, paralizați. Nu mai avem nici măcar un minim de reacție pentru a vedea problemele și pentru a ne apăra credința. Ne gândim poate, să facă alții corecția celor cu neștiință, adică cu prostie, sau cu frică că noi suntem păcătoși și nu putem să punem lucrurile în ordine. Sau poate unii, din smerită nepăsare ne gândim că nu e treaba noastră să tragem de mânecă pe iconoclaști și să nu le dăm voie să spurce icoanele prin manifestarea acestui gest de iconoclasm chiar dacă vine din frică sau din prostie.

Nici nu vreau să mă gândesc cum ar putea preoții care sunt încă în picioare să lupte cu această cădere fără ajutorul credincioșilor, deoarece încet-încet cancerul pătrunde în trupul bisericii și celulele sănătoase sunt sugrumate de cele canceroase. Nu m-aș mira dacă la o slujba, într-o biserica de parohie, preotul începe să se ia de cei care sărută icoanele cu măștile și apoi se face ditamai scandalul, întreaga turma de iconoclaști sărind pe el. Evident, clarificarea ar fi bună, măcar acel preot ar știi cu cine are de-a face și ar avea speranțe că măcar el a făcut ce ține de el, deși dacă turma e atât de rătăcită … nu știm cât de bună a fost lucrarea acelui preot.

Și mai trist decât sărutatul icoanelor cu măști este însă pusul de măști la icoane. Sunt biserici și chiar mănăstiri care pun plastice și geamuri peste icoane, din varii motive (cam aceleași enumerate deja: frica și prostia). Niciun argument organizatoric nu justifică acoperirea icoanelor cu plastice și chiar dacă acestea doar diminuează lumina care răzbate din icoane, gestul în sine este trist și aș spune chiar tragic. Este ca și cum am sta în fața lui Dumnezeu cu ochelari de soare … Punem plastice și geamuri ca să ce?!? Să nu se murdărească icoanele? Dar oare nu mai sunt iconari care să facă icoane trainice care nu se murdăresc așa ușor sau oare chiar suntem atât de săraci în ziua de astăzi încât să nu ne permitem să le mai schimbăm din când în când?

Întorcându-ne la întrebarea implicită din titlul acestui articol aș da răspunsul da. Da, putem lua Covid de pe icoane, dar este un Covid sfințit, deci chiar moarte de ne-ar aduce acest Covid, va fi o moarte sfântă.

Râdeau proștii de cei care au declarat că ei nu cred în virus pentru ca ulterior să moară de el. De fapt, râd de prostia lor, deoarece acel virus, atât de rău cum credeam unii pe la început nu s-a dovedit a fi – atât de rău. Prin urmare, cei care ziceau că nu există virusul, nu au fost departe de adevăr dacă interpretăm simbolic. Virusul cel pompat de presă, care face milioane de morți, nu a existat. A existat un alt virus, de milioane de ori mai puțin malefic, care deși a pus multe probleme, problemele făcute de cei care l-au supraestimat – mai ales de cei în poziție de decizie – și care au profitat de spaima generalizată pentru a trage tunuri financiare, sunt infinit mai mari decât cei care l-au tratat cu nepăsare și i-au diminuat riscurile ignorând “măsurile”.

În fapt, reacția alergică a societății este cea care face mult mai mare rău și vedem pe zi ce trece că planul este unul cu bătaie lungă și că avem indicii din ce în ce mai greu de combătut că pandemia a fost plandemie, iar dacă nu a fost plandemie de la început, șmecherii recuperează și se adaptează la oportunități. Cu atât mai gravă este nepăsarea ortodocșilor care tolerează și participă la acest plan.

1 2 3 4 5 283