De ce cutremurele nu pot fi prezise și cu atât mai puțin în România

Poate părea ilogic titlul ales pentru acest articol. Veți vedea de ce, chiar dacă prin absurd vreodată vreun român va descoperi o tehnică de depistare a cutremurelor, românii nu vor avea acces la ea prea curând și în niciun caz gratuit pe o pagină de Facebook aiurea.

De ce? Din motive financiare. O metodă de prezis cutremurele va avea impact financiar imens de ordinul sutelor de miliarde de dolari și poate al miilor de vieți. Cu siguranță că orice țară ar plăti sume imense pentru a pune mâna pe o asemenea invenție și echipa care a descoperit-o, din punctul în care reușita lor ar fi certă și convingătoare pentru toată lumea, ar primi oferte de lucru pe salarii și compensări babane instant. Singura dilemă e dacă fiind dată importanța pentru siguranța națională a unei astfel de descoperiri, vor fi lăsați să plece din țară și nu cumva în momentul confirmării descoperirii lor, nu vor fi ridicați de armată și plasați într-o locație sigură unde pentru binele țării, invenția lor va fi naționalizată.

Să ne imaginăm de exemplu ce ar însemna pentru Italia ca să poată să avertizeze oficial populația și turiștii că urmează un cutremur într-o anumită zonă. Poate credeți că Italia va avea turiști oricum și că această siguranță că un cutremur nu te va lua pe nepregătite nu contează prea mult în ecuația veniturilor din turism. Eu zic că contează imens. Probabil sunt sute de mii de oameni care evita Italia de frica cutremurelor, mai ales în proximitatea unor seisme catastrofale. Nu mai zic de Japonia sau de SUA, țări din top la PIB unde prezicerea cutremurelor ar aduce beneficii imense.

Deci, dacă o asemenea descoperire va avea un impact economic atât de puternic, cum de există unii naivi care cred că o mână de oameni pot prezice cutremurele pe Facebook? Părerea mea este că a fost o coincidență și tipii au avut noroc. Probabil au mai avut nenumărate preziceri înainte care nu s-au întâmplat. Dar așa cum există un public pentru horoscoape sau astrologie, tot așa există și un public cu afinități către fear porn care a rămas fidel acelei pagini și a urmărit îndeaproape postările lor. Așa se face că acum am avut vreo 10 oameni care au dat share la postarea cu prezicerea și au confirmat că s-a potrivit recomandarea cu instalarea aplicației cu data cutremurului de pe 28.

Eu am aici o mică problemă: de unde și până unde recomandarea de instalare a unei aplicații este prezicerea unui cutremur? Dacă erau în stare să facă predicții să o fi făcut clar: pe data cutare vom avea cutremur de atâtea grade sau măcar (mic, mare, foarte mare). Iată însă genul de predicții pe care le fac ei și care ulterior pot fi interpretate în caz că se nimerește ceva și uitate în caz că nu se întâmplă nimic:

Pana luni vom asista la o accentuare a activitatii seismice pe plan global.

Pagina Facebook Seismic Center – Predictie si alerta cutremur – 11 Oct 2018

De altfel, majoritatea postărilor sunt mai mult notificări de cutremure din lume sau știri despre pregătirea pentru cutremur, nu predicții. Este evident o șarlatanie, pentru că cu cât mai multe aplicații instalate, cu atât mai multe reclame, deci bani.

Nimeni nicăieri în lume nu a reușit să prezică cutremurele. De altfel, după cum am scris într-un articol, după părerea mea a fi seismolog e cea mai tare meserie pentru că nu ai mare lucru de treabă și nu ai niciun stres, deși lucrezi în domeniul stresului plăcilor tectonice.

Bani mulți s-au investit în prezicere și cercetările au ajuns la același punct la care au pornit: zero. Ba mai mult, din câte știu eu, nici măcar nu s-a demonstrat dacă pot sau nu fi prezise, deci ceață totală. Partea bună pentru seismologi este că mereu și mereu apar noi tehnologii care trebuie testate, căci poate-poate. În zilele noastre ar fi inteligența artificială. Deci, dacă exista un domeniu unde poți să ai cea mai trăznită idee, dar dacă e legată de tehnologii noi și promite prezicerea cutremurelor are șansă să fie finanțată, acesta este seismologia. Bineînțeles, că nu la noi, și de altfel Slavă-Domnului că nu s-au gândit tovarășii să tragă tunuri și în domeniul ăsta, că mai bune ar fi consolidările clădirilor vechi decât sisteme de senzori solari, barionici și alte drăcii care să înghită fondurile europene aduse de Viorica și Corina.

Ca o mică paranteză, nu doar cutremurele sunt greu de prezis ci și vremea joacă feste uneori, deși evident aici e o cu totul altă ciorbă și progresul există și va mai exista. Însă progresul e de genul: putem prezice cantitatea de ploaie cu 10 zile înainte, față de acum 40 de ani când puteam prezice doar cu 15 zile înainte. Adică este genul de cercetare unde un pas înainte se face cu efort exponențial nu linear.

Dincolo de astea, nu sunt chiar sceptic 100%. Există big data și există machine data learning și nu este exclus deloc ca în curând cine știe ce script de python folosind o librărie open source de machine learning, citind niscavai date de la data.gov sau alte surse gratuite să poată avea o rată de succes de măcar 10%, ceea ce ar fi imens. Autorul acelui script va deveni instant milionar părerea mea și nu va pierde timpul cu postări aiurea pe Facebook ca să se milogească de oameni să îi descarce aplicația lui jalnică prin care doar parsează un feed cu evenimente și poate traduce în română 2-3 cuvinte ca să scoată 2-3 cenți de la vreo 2-3000 de deschideri. Jalnic consum de materie cenușie și deși nu sunt împotriva useless creations, din principiu, sunt întristat de lipsa de onoare a unor confrați programatori care fac de facto spam ca să câștige niscavai mizilic. În aceeași masură mă întristează și naivitatea celor care mușcă din această brânză stricată și zic că e bună foarte, dar oricum grădina lui Dumnezeu este mare.

Una peste alta, un scandal pe tema prezicerilor cutremurelor și cum se opune Arafat ca lumea să aibă acces la aceste preziceri ne mai lipsea că în rest avem parte de toate bunătățile de pe pământ …

Cine este Jordan Peterson?

În ciuda titlului acest articol nu este pentru cei care abia l-au descoperit pe Jordan Peterson.

Vis-a-vis de impactul și notorietatea explozivă de care are parte Peterson în ultimul timp, mulți încearcă să îi pună într-un fel o etichetă care să descrie într-o oarecare măsură misiunea sa, având în vedere ciudățenia acestui fenomen: un profesor de psihologie universitar, din Canada (!) care nu se declară creștin și care refuză să mărturisească dacă crede sau nu în Dumnezeu, folosind un discurs puternic motivațional cu elemente din psihologie, literatură dar și din propria experiență, face ceea ce am putea numi, deși tras de păr, mărturisire creștină prin interpretarea simbolică a Bibliei.

Impactul lui Peterson asupra vieții mileniariștilor – dar nu doar a lor – este de necontestat și variază de la trezirea suspiciunii asupra pericolului postmodernismului cu toate progeniturile lui (corectitudinea politică, feminismul, ideologia identitară, etc) până la convertirea la ortodoxie (dar și la alte confesiuni) a unor atei. Evident, grosul se află la mijloc și e constituit de cei care la îndemnul lui Jordan, realizează că trebuie să aibă un scop în viață și că stabilirea unui scop și orientarea către acel scop, poate aduce o ușurare de la povara vieții: cea ontologică și cea specifică vremurilor noastre și fiecărui individ în parte.

Simpatia față de acest fenomen de renaștere i-a adus diverse comparații. Jonathan Pageau de exemplu îl compară cu acel rege păgân care i-a întors pe evrei din Babilon și i-a pus să-și reconstruiască templul. Ca un expert în simbolistică ce este, putem înțelege cum de i-a venit această comparație în minte și putem fi de acord cu ea, păstrând măsura: deocamdată cu excepția tinerilor, Peterson nu prea are suporteri, mai ales în mediul academic. Dar mai are oare vreo relevanță mediul academic?

Paul VanderKlay – un pastor protestant – îl compară cu Ioan Botezătorul, deși menționează și de acea întâmplare când ucenicii vin la Iisus Hristos și îi zic de unul care scotea demoni în numele Lui, dar care nu urma Lui (Luca 9, 49) și despre care Mântuitorul le-a cerut ucenicilor să îl lase în pace, “căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi”.

Eu încă de la început, de prima dată când am dat de el, l-am numit pe Peterson piatra care strigă în pustie. Trebuie însă să îmi retrag comparația, deoarece pustia s-a dovedit a nu fi chiar pustie. Ce poate ieși bun din Canada, mă gândeam chiar înainte să dau de Peterson. Dezastrul făcut de stânga și de jalnicul prim-ministru al acestei țări care a numit 50% femei în guvern doar ca să îi iasă norma, fără niciun merit sau selecție, dar și lașitatea și timiditatea cu care canadienii se lasă fierți în oală, mă intrigau foarte mult. Și iată că peste noapte, pe nepregătite a apărut Peterson care a luat cu asalt întreaga lume și precum un super-erou se luptă singur cu demonul postmodernismului și încearcă neobosit să trezească conștiințele și culmea, chiar are succes.

De altfel, performanțele lui Peterson sunt pe multiple planuri și fiecare are ce să culeagă de la el. Pe de o parte, deconspirarea pericolului neo-marxismului ideologiei identitare, pe de alta provocarea la trezirea din somnul nihilist și nu în ultimul rând îndemnul la redescoperirea moștenirii creștine a vest-ului prin deschiderea interesului pentru așa-zisele mituri arhetipale. Pe lângă acestea, prin cultura și citatele sale, Peterson nu poate să nu stârnească pofta de lectură, un lucru deloc de neglijat în fața pericolului autosuficienței care se trage din accesul la informație dar mai ales din tentațiile virtualului care ne suge atenția și interestul precum un aspirator.

Închei cu câteva comentarii pentru ortodocșii care poate strâmbă din nas sau nu sunt încă convinși că au nevoie de Jordan Peterson. Evident că orice noutate trebuie privită cu suspiciune. Evident că tradiția ortodoxă ne pune la îndemână o literatură mai mult decât bogată pentru toate întrebările pe care poate le-am avea și la care poate nu am găsi preoți pregătiți să ne răspundă, sau poate să ne răspundă pe limba noastră. Dar precum albina culege ce este bun din toate florile, tot așa trebuie să aleagă și ortodocșii ce e bun și folositor din ce are de oferit Peterson. 

Timpul este scurt și sunt sigur că mulți pot răspunde: eu nu am timp să îl citesc pe sfântul cutare și să îmi pierd timpul cu Peterson? La aceștia nu am ce să le răspund. Peterson nu poate fi însă ignorat și a trăi fără măcar să încercăm să vedem ce spune și ce efect are în lume, este o mare greșală.

Voi aduce un singur argument prin care sper să liniștesc pe cei care pot avea suspiciuni cu privire la el, căci mare e grădina lui Dumnezeu (Node in a Network se leagă de o muscă care s-a așezat pe capul lui Peterson la Dr. Oz!). Vedem cum există rupturi și fracturi puternice în societate la toate nivelurile: între țări, între partide, între dreapta și stânga, între religioși și atei, între vegani și mâncătorii de porc, etc. Diavolul dezbină la toate nivelurile și dacă nimic nu e nou sub soare, în ziua de astăzi, tehnologiile comunicării fac ca toate fracturile să fie amplificate și toate zavistiile să fie amplificate și să aibă ecou continuu, fiind regurgitate și producând la rândul lor noi și noi valuri de tulburare dar mai ales schimbând mentalul omului care nu mai realizează lipsa păcii, nu își dorește liniștea ci trăiește într-o stare continuă de predispoziție la noi și noi divizări până la auto-anihilarea totală. În lumea asta, Peterson vine și încearcă să unească și atrage atenția că într-o confruntare ambele părți pierd, nimeni nu e câștigat, nici măcar cel care are dreptate sau care pară că a câștigat confruntarea.

Cat despre eludarea răspunsului lui la marea întrebare, aș zice să îl lăsăm în pace căci timpul ne va da răspuns și la aceasta. Eu am deja o explicație, dar o păstrez pentru mine, lăsându-vă doar cu sugestia unora că Peterson evită să se declare de o parte sau de alta, tocmai pentru a putea avea lipici la toți sau altfel zis pentru a nu fi confiscat de nici-o facțiune, căci el vrea să le fie de folos la toți.

Cine a pierdut la Referendum?

Diviziunea s-a păstrat cum e normal și după. Viziunea cu privire la rezultat variază în funcție de unde privim.

Pe de o parte, stătătorii acasă și luptătorii împotriva corupției prin donarea temporară a poponețului țării oricui vrea să facă orice cu el, s-au bucurat: poporul a înțeles, drepturile omului, românii nu se lasă folosiți etc. De partea asta, poporul și democrația a învins și Dragnea + popii au pierdut.

De cealaltă parte, aș împărți în două: politicii și religioșii. Politicii (PSD-iștii mai ales) au cam tăcut mâlc. Nici nu s-au ambalat și nici nu s-au tânguit: ei au încercat. Și-au făcut datoria și au organizat (deși cu întârziere și la cel mai prost moment posibil) dar poporul asta vrea. Sau nu îi pasă. Și în niciun caz nu e un vot de blam pentru PSD sau Dragnea, un lider adevărat!

Religioșii de asemenea avem două categorii: cei care credeau că sunt 90% și cei care bănuiau că sunt 2-3%. Bunăoară, mai ales dintre clerici sunt mulți care au fost surprinși că poporul român binecredincios a dormit pe el și nu și-a mișcat fundul ca să-l apere pe-al copiilor și nepoților lor și acești surprinși acum cu greu se abțin să nu împartă anateme în strânga și dreapta sau dacă o fac, o fac în taină să nu-i filmeze presa și să producă scandal.

Pe de altă parte, sunt cei care mereu au spus: să nu ne îmbătăm cu statisticile. Românii nu (mai) sunt un popor credincios și cu prima ocazie o vor dovedi. Poate puțini dintre aceștia se așteptau ca tocmai acum să fie dovada, la urma urmei, pentru mărturisirea credinței, de data asta s-a cerut un amărât de vot. Dacă o să vină iar vreun drac ca comunismul să amenințe cu închisoarea și altele sau chiar dacă amenință cu tăierea accesului la mall, atunci da, o să se arate necredința. Dar printr-un amărât de vot, atât de simplu și fără dileme, să se lase oamenii înșelați de drac?

Opinia mea este că acum avem doar o descoperire a stării căzute a populației care locuiește pe aceste meleaguri și care nu mai este decât genetic (deși nu avem dovezi) moștenitoarea poporului român. Pentru mine poporul român a murit în închisorile comuniste: stundeți, profesori, doctori, ingineri, preoți, țărani care nu au făcut nici cel mai mic compromis. Restul sunt fii trădării, dintre care pe ici pe colo, Dumnezeu își mai alege câte unul ca să înlocuiască numărul diavolilor căzuți din cer.

Nu este neapărat rău și nici neapărat bine. Turmă mică au fost creștinii mereu, doar că este bine să ne ferim de confuzie și de ceață. De aceea, a fost nevoie de acest referendum pentru ca pogorămintele nejustificate sub pretextul atragerii celor nedumeriți să înceteze și ierarhii împreună cu preoții să îndemne la respectarea canoanelor și a tradiției. Doar canoanele și tradiția constituie singura cale de urmat, nu există vremuri noi, tehnici noi, iconomii larg deschise pentru cei care vor și care nu vor să îl cunoască pe Dumnezeu și să devină creștini.

Nu zic că trebuie interzisă trecerea prin altare, aruncarea de anateme sau părăsirea vieții publice (cum a anunțat pr. Necula, paradoxal pe Facebook, unde deși este o rețea publică, nu a părăsit-o). Trebuie însă mici pași pe ici, pe colo: interzicerea nunților și botezurilor în afara postului sau în perioadele în care nu se fac, interzicerea căsătoriilor mixte sau a căsătoriilor unite cu botezuri (mai nou, asta e cam tradiție la noi), acceptarea căsătoriilor de a 2-a și a 3-a oară dar nu a 9-a oară, cu unele mici condiții însă (fără chefuri, fără cununii pe cap etc). Exemplele pot continua, în general eu zic că preoții trebuie să prezinte oferta așa cum este și să nu mai împartă ortodocșii care vin la biserică, între cei care știu ce trebuie făcut, ascultă și sunt interesați să facă ce e bine și încă o clasă, a ortodocșilor care doar se declară ortodocși dar în afară de poze la biserică și statistică, nu au nicio legătură cu ortodoxia. Evident că există nuanțe, evident că există riscuri și că această schimbare poate avea și efecte financiare sau psihologice. Însă, mai bine să ne întoarcem la ortodoxie așa cum este ea decât să lărgim ortodoxia prea mult, încât să fie nevoie de un nou val de comunism ca să secere grâul de neghină și mai mult decât a făcut-o acest referendum.

S-a spart bula de săpun, acum vedem fără distorsiuni. Unii au zis la asta, cernere. Ce este aceea cernerea de care se zice și în Biblie? Cernerea este atunci când este clar cine este cu Dumnezeu și cine este cu dracul. Cernerea este o dare pe față a tuturor. Eu mă îndoiesc însă că acest mic test a fost o cernere, pentru că nu s-a cerut mare lucru. Chiar dacă ne-am prezentat lamentabil, să nu exagerăm. Comunismul a fost o cernere, când a venit, a ras tot și a obligat pe toți să se poziționeze. Acum însă a fost un mic cutremur de 3-4 grade, în așteptarea ălui mare.

Problema cu cernerea este că după cernere, Dumnezeu nu prea ne mai rabdă, deoarece celui care are (credință) i se va da și celui care nu are (credință) i se va lua. Prin aceasta se explică și valul de ironii, acuze și batjocură care s-a aruncat asupra Bisericii post-referendum. Cei care până acum i-a păzit Dumnezeu de păcatul hulei, căzând în păcatul neascultării de Biserică, au ajuns acum uneltele depline ale diavolului prin care lucrează direct și fără nicio piedică. Dumnezeu nu îi mai poate acum apăra de căderi din ce în ce mai mari, deoarece diavolul zice: am drept asupra lor, au stat acasă, s-au împotrivit Bisericii, sunt de acord cu sodomia prin pasivitatea lor, prin urmare, de ce nu mi-i dai mie? Ce poate spune Dumnezeu, care este drept chiar și cu diavolul dar care mai ales respectă alegerea omului, care singur a ales?

Jumătate din militarii americani activi cred că urmează un război major

Un sondaj de opinie făcut de Military Times împreună cu Syracuse University a descoperit că aproape jumătate din soldații americani activi cred că următorul război mare bate al ușă.

Mai precis, 46% din respondenți cred că SUA va fi atrasă într-un război anul următor, de la 5% acum un an – o creștere de 41%.

Analiștii care au analizat rezultatele, cred că soldații americani se tem că instabilitatea globală și retorica acidă a lui Trump față de marile puteri Rusia și China pot declanșa un război.

Cei care cred că Rusia este o amenințare semnificativă a crescut cu 18% față de anul trecut, la 71%, iar China este considerată amenințare de 69%, cu 24% mai mult ca anul trecut. Reamintim că anul curent, marina SUA a desfășurat numeroase rute în proximitatea insulelor artificiale ridicate de chinezi în Marea Chinei de Sud, ceea ce poate fi o explicație a creșterii.

Unii oficiali ai Pentagonului au făcut declarații în aceeași direcție. Anul trecut, un generalul comandant al pușcasilor marini – Robert Neller – le-a spus subalternilor săi că el crede că va fi un război “big-ass fight” la orizont.

EL le-a spus soldaților staționați în Norvegia: “Sper că mă înșel, dar vine un război”.

Din topul amenințărilor “pierzătoare” în topul temerilor soldaților americani, au picat terorișii și Koreea de Nord. Cu toate acestea, un terorismul cibernetic conduce în top cu 89%, depășind Rusia și China care au doar 71% și 60% respectiv.

La 20 de ani de la începerea războiului din Afganistan, SUA este pe piciorul de a-l pierde, talibanii ocupând teritorii mai multe și aria acestora extinzându-se accelerat în ultimul timp. De asemenea, americanii își sporesc trupele în Irak și în Siria au aproape 2000 de militari deși oficial SUA nu a declarat intrarea în război cu Siria și niciun președinte nu a cerut acordul senatului pentru trimiterea de trupe, atât soldații din Siria cât și cei din Irak funcționând pe post de “consultanți militari”.

De ce salariile sunt mai mari în alte țări?

Averea și bogăția sunt strict legate de inovație, creativitate și antreprenoriat. Fără inovație, nu există progres și fără progres lucrurile nu se schimbă, greșelile din trecut nu sunt corectate, problemele nu sunt depășite, nu există schimbare ci doar o băltire în status-quo care se află oricum mereu în pericol din cauza riscurilor externe.

Există însă oameni creativi și care mișcă lucrurile înainte, iar creativitatea acelor oameni, combinată cu condițiile optime pentru fructificarea creativității lor formează ceea ce generic numim progres tehnologic. Care progres tehnologic aduce cu sine nenumărate schimbări și transformări făcând stagnarea imposibilă de păstrat și fatală pentru cei care sunt la coadă. 

Să dăm un exemplu: să presupunem o societate agrară primordială în care toți țăranii trăiesc fericiți și liniștiți, fiecare are de mâncare, există egalitate, pace, armonie, o oarecare bunăstare. Ei muncesc pămânul cu boi și cu plug. Nu avem parte de conflicte, injustiție etc. Ne lipsește un singur lucru: creativitatea. Peste mări și țări, un om de știință excentric inventează tractorul care revoluționează agricultura pe acele meleaguri. Tractorul crește productivitatea drastic și câțiva curioși din țara noastră aud de această minune. Emigrează în acele meleaguri străine (deși aveau de mâncare la ei acasă), muncesc câțiva ani buni, strâng bani și unul dintre ei reușește să cumpere un tactor second de pe acele meleaguri cu care vine înapoi la noi în țară și schimbă drastic situația: produce de 10 ori mai mult ca cei care nu au tractor și muncesc pământul cu plugul și cu boii. Se naște invidia și își face dușmani. Având producție, are bani și își angajază bodyguarzi. Echilibrul se pierde și începe disoluția societății: tractoristul își angajază din ce în ce mai mulți bodyguarzi, cu banii făcuți mai aduce câteva tractoare din afară și astfel diferența între el și ceilalți crește și mai mult. Se coace de-o revoltă. Poate că revolta are succes deocamdată, dar mai devreme sau mai târziu un altul va aduce alt tractor din afară și va produce mai mult, va face bani și va reuși să cumpere din ce în ce mai multe terenuri. Totodată, tractoarele aduse scad costul producției și pentru cei care muncesc cu bou și plug, nu prea se mai merită să muncească pământul. Probleme după probleme …

Iată de ce stagnarea nu este posibilă și inovația și creativitatea sunt mandatorii pentru menținerea unei societăți funcționale cu oameni cât de cât fericiți și satisfăcuți de munca lor. În cel mai fericit caz în care inovația din afară nu este asimilată, apare cel puțin invidia. Oamenii nu mai sunt fericiți pentru că îi văd pe cei din afară mai fericiți ca ei. România de astăzi piate fi un exemplu: ne ofticăm că nu scăpăm de Dragnea deși avem de mâncare. Dacă ne uităm însă la ruși care îl au pe Putin și recent li s-a mărit vârsta de pensionare cu 2-3 ani și în ultimul timp li s-au cam scumpit prețurile, ce mai zicem? Însă noi ne uităm la nemți și vrem o țară ca afară …

Să spunem un cuvânt și despre antreprenoriat. Tractoristul din exemplul de mai sus poate fi dat ca un exemplu de antreprenor. El a avut curajul și și-a asumat riscul călătoriei pe meleaguri străine unde putea fi omorât sau jefuit sau făcut sclav. Motivația lui? Poate dorința de banii, poate curiozitatea, poate dorința de a ieși din gloată, poate câte puțin din toate. Nu contează, ce îl diferențiază de ceilalți este riscul pe care și l-a asumat.

Pe lângă risc, antreprenorul mai are un important atribut: viziunea. El are mai întâi o idee și împinge lucrurile în direcția punerii în practică a acelei idei. Bineînțeles că lucrurile nu merg mereu strună și sunt nenumărate piedici. În timp ideea se schimbă, sau apare o altă idee nouă. Mare parte din timpul lui antreprenorul se ocupă cu încercarea de a da viață unei idei sau unor idei. Când s-a întors cu tractorul din import, antreprenorul nostru a avut o mie și una de probleme: cu ce va alimenta tractorul, cum va aduce motorină și piese de schimb pentru tractor, ce se va face dacă se va împotmoli tractorul pe câmp, cum îl va scoate din nămol, având producție din ce în ce mai multă, unde o va stoca și ce va face cu ea, cum o va păzi să nu i-o fure ceilalți, etc. Până să ajungă să facă ceva, nu mai spunem că antreprenorul nostru a avut de făcut față la batjocura și râsul celorlalți care nu mai văzuseră un tractor în viața lor și care l-au făcut în toate felurile și l-au tratat ca pe un terchea-berchea încercând să îl convingă că tot calul cu plugul sunt mai bune.

Muncitorii sunt aceiași și în SUA și în Vietnam. Însă mediul comunist din Vietnam nu a fost tocmai unul proprice dezvoltării unei culturi antreprenoriale și nici nu a fost un mediu în care creativitatea era stimulată, ba din contră: socialismul interzice ca un om al muncii să aibă idei mai geniale ca tovarășul președinte. De aceea, SUA stă mai bine la antreprenori și la creativitate și salariile muncitorilor din SUA sunt mult mai mari ca cele ale muncitorilor din Vietnam, deși muncitorii din Vietnam muncesc mult mai mult, mai greu, mai disciplinat și mai eficient decât muncitorii din SUA. Din păcate însă, cei care le dau de muncă, deși pe plan local poate sunt (sau au început să fie) antreprenori și creativi, sunt încă mult sub cei din SUA care au experiență de secole în urmă, au o cultură antreprenorială dar mai există o mare diferență: oamenii din SUA oferă un mediu mai sigur și mai stimulant pentru antreprenori: legea e respectată, crimele sunt sub control, oamenii respectă și nu pun bețe în roate antreprenorilor etc. În general, SUA este atât de atractivă din diverse puncte de vedere încât majoritatea antreprenorilor din Vietnam visează să se mute în SUA și cei care pot o fac.

Statul român prin taxele mari, birocrația, corupția și lipsa infrastructurii nu incurajază deloc un mediu antreprenorial, în care creativitatea de orice natură să poată fi fructificată și inovația de asemenea, să dea roade. Din contră: există o limită superioară (capping) peste care ți se taie capul. În diverse moduri.

Poate cel mai pervers și recent mod în care statul român prin guvernele socialiste recente inhibă dezvoltarea antreprenorială este mărirea disproporționată a aparatului bugetar, atât cantitativ la număr cât și la valoarea salariilor. Aparatul bugetar ne-productiv și care teoretic administreaza producția celorlalte sectoare ne-bugetare, suge resurse umane care ar putea fi folosite în mediul productiv de către antreprenori care să vină cu idei noi, cu inovații noi și care să împingă în sus pe termen lung și sustenabil salariile fără spaima unei supraîndatorări și fără sabia lui Damocles a creșterii bazate pe consum și credit deasupra tuturor.

Bartolomeu – din rău în mai rău

Dupa ce s-a întinat cu păcatul ecumenismului și al  împreunării cu eretici și păgâni, diavolul l-a răpit de tot pe Bartolomeu și l-a îndemnat să intre în jocuri geopolitice murdare prin care după sfâșierea popoarelor, a țărilor, a alianțelor, a tratatelor și a tuturor acelor contracte sociale care au menținut pacea și o oarecare ordine până mai recent, încearcă acum sfâșierea însăși a Bisericii Ortodoxe.

Să nu uităm cu cine avem a face: diabolos = cel care dezbină. El dezbină comuniști cu anti-comuniști, psd-iști cu anti-psdiști, pro-europeni cu naționaliști, stânga liberală din SUA cu dreapta reactioțistă, ecumeniști cu “tradiționaliști” etc. Diavolul dezbină oameni, familii, grupuri, popoare, imperii. Diavolul dezbină chiar și omul în propriul să for de conducere, stimulând puterile sufletului și ale trupului să lucreze una împotriva alteia sau toate împotriva sinelui. De la cea mai mică influență (o sugestie, un gând, o ezitare) până la extrema împingerii la sinucidere, diavolul acoperă și fructifică toate oportunitățile pe care omul i le oferă la toate nivelurile societății. 

În cazul lui Bartolomeu, acceptarea auto-cefaliei Ucrainei este o greșală similară poate ruperii catolicilor. Iată în continuare doar câteva comentarii la cald, chestiunea fiind prea recentă și toate “replicele” acestui cutremur fiind încă în desfâșurare și “daunele” cutremurului fiind încă neevaluate.

Aș începe cu un gând de speranță: poate ruperea este doar ceva de moment și frecușurile sunt doar specifice vremurilor și conducătorilor (nevrednici) pe care Biserica Ortodoxă din prezent îi are. Evident că și credincioșii au vina lor, se înțelege. Poate peste 10 ani, totul va trece ca o amintire urâtă și ca o etapă lumească în evoluția Bisericii.

Un al doilea gând ar fi că noi românii nici nu știm cât de bine ne-a fost uniți. Da, am avut stiliștii, da am avut comunismul. Dar, bulgarii au vreo 3 biserici ortodoxe, grecii de asemenea au mai multe, inclusiv mai multe stiliste, ucrainienii aveau deja vreo 3, moldovenii la fel etc. Fără a aprecia importanța unității și darul lui Dumnezeu că nu ne-am rupt încă în o mie de bisericuțe, am zis să facem și noi pe liderii balcanilor și să zgârmăm nițel în Moldova fâlfâind steaguri tricolore și slogane naționaliste tembele în contra dorinței de unitate, frățietate și pace ortodoxă reală. Ortodocșii trebuie să fie deasupra politicii și mai ales deasupra naționalismului. Din păcate supraviețuirea celor două chemării: unitatea și frățietatea cu toți ortodocșii indiferent de jurisdicție și domolirea pornirilor și ispitelor naționaliste necesită un discernământ și o cultură dar mai ales un duh de pace pe care numai cei care au o credință reală pot da dovadă.

Cu atât mai tristă pare ruperea actuală cu cât avem lecții nenumărate din istoria bisericii unde autocefalia s-a dat la momentul potrivit, cu pace și înțelegere între cei care au trebuit să o primească și cu cei care au dat-o și cei care au trebuit să renunțe la acele teritorii.

Un alt lucru pe care doresc să îl subliniez este că dacă motivele și problematica autocefaliei este una complexă și personal sunt rezervat în acest aspect, momentul în care se face aceasta este cum nu se poate mai nepotrivit. De ce nu a oferit Bartolomeu autocefalia ucrainienilor în anii 90 când Ucraina s-a rupt, căci ei oricum o cer de când a căzut URSS-ul și gheara comunismului ar fi permis aceasta? Poate pentru că “prietenii” lui Bartolomeu de la Washington nu erau interesați pe-atunci de ostracizarea și demonizarea rușilor așa cum sunt acum. Pe-atunci americanii erau interesați să sugă resursele din Rusia înghenuncheată și au năvălit peste ei cu bănci, credite, companii petroliere etc.

Acum deoarece pregătesc războiul cu Rusia și înarmează militar Ucraina, Imperiul are nevoie și de componenta ideologică. Nu atât cea de îndocrinare a populației și “câștigare a inimilor” – asta au făcut-o încă de când cu revoluția portocalie. Ci cea de pregătire a urii între frați până acolo încât să se poată împușca unul pe altul. Ceea ce se întâmplă deja în est. Ce altceva urmărește această ruptură de Moscova a Bisericii Ortodoxe Ucrainiene decât prin oferirea zăhărelului autocefaliei, și prin simularea reacției de opunere din partea rușilor, însămânțarea urii și a conflictului și pe plan religios într-o populație profund religioasă și unde și cele mai mici resurse mobilizatoare vor conta în viitorul război.

Pentru aceste mizilicuri de jocuri geopolitice, pretinsul cap al Bisericii Ortodoxe, nefericitul Bartolomeu, a decis această autocefalie deși știa că va urma chiar ruperea de Biserica Rusă către care diavolul are o ură diabolică pentru piedicile puse marșului ecumenist la Sinodul din Creta unde progresul antihristic a fost cumva umbrit de lipsa rușilor.

Că veni vorba de Creta, cu această rupere de Moscova și cei legați de ea, Bartolomeu va avea liber la desfrânare în domeniul ecumenist și vom vedea “progrese” accelerate, poate chiar faimoasa “permanentizare” a sinoadelor prin care se vor face noi pași către “unitate”. Culmea cum la fundația viitoarei unități cu ereticii stă tocmai această rupere de frați!

Din păcate, noi românii vom câdea și la nivel eclezial victime vremurilor și timpurilor și nu am îndoieli că Daniel se va alinia cu Bartolomeu și va renunța până și la mimarea unei punți, de care punte însă nu a fost prea preocupat în Moldova unde a stimulat și el la nivel mai micro ruperea și sfâșierea între frați. Râmăne să vedem ce va face Athosul, acum fiind un moment prielnic de rupere de Bartolomeu. Dacă mai aveau îndoieli și speranțe, cred că atoniții de data aceasta vor fi convinși că nepomeniriea lui Bartolomeu trebuia începută deja de mult timp. Semnele au fost!

Criza care va veni …

Iată unde ne aflăm (evoluții la 1 an):

  • DAX (Germania): -11.3%
  • CAC 40 (Franța): -4.51%
  • Dow Jones (SUA): 10.79%
  • S&P (SUA):  8.33 %
  • NASDAQ 100 (SUA): 17.48%
  • FTSE 100 (Marea Britanie): -7%
  • IBEX 35 (Spania): -13.34%
  • ATX (Austria): -4.89%

Este așadar prematur să ne ambalăm. Deocamdată poate asistăm doar la un pullback sau corecție. Cu toate acestea, ceva nou se întâmplă: Peter Schiff este invitat din nou în mainstream și nu mai este contrazis așa de puternic:

Peter Schiff la Fox News – următoarea criză va fi mai rea

“Toate crizele încep cu corecții” avertizează Schiff. Principala întrebare este dacă piețele vor rezista la creșterea dobânzii Fed-ului. Pe de o parte, viziunea optimistă este bazată pe creșterea și reziliența economiei SUA bazată pe:

  • inteligența lui Trump și impactul politicii sale economice, mai ales al reducerilor de taxe și a stimulării producției;
  • energia ieftină (petrolul și gazele de șist) care a ajuns aproape la costuri atât de mici încât SUA nu mai are nevoie de Arabia Saudită sau Venezuela; energia ieftină ajută eficiența economică și oferă un avantaj competițional care fructificat poate fi esențial; ori americanii sunt flexibili și se mișcă repede;
  • succesul politicii Fed-ului (post 2008) de stimulare a economiei și restructurarea sistemului bancar care este acum mult mai solid, restructurat, flexibil etc. Acum teoretic se vad roadele și creșterea este în sfârșit dovada succesului. 

Sunt unele date care confirmă această viziune: creșterea PIB-ului, creșterea consumului, creșterea numărului locurilor de muncă. După această viziune, corecția actuală este doar sezonală și doar un efect al creșterii recente a ratei, doar un sughiț.

Pe de altă parte, avem viziunea pesimistă susținută mai sus și de Schiff (dar nu doar de el) conform căreia Fed-ul este prins cu menghina și nu poate să mărească dobânzile fără a produce șocuri pe toate piețele și în economie. În plus, creșterea este doar părelnică, totul este o bulă care va exploda cum Fed-ul va scoate proptelile din dobânzi care au ținut până acum în picioare liniile de finanțare, companiile, economia și consumul. 

În lumea reală situația este evident colorată: pentru unii e bine și pentru alții e rău. Pentru unele companii, creditele ieftine le ajută să crească, să acapareze cote de piață, să facă profituri, pe altele doar le ține degeaba pe linia de plutire și fără credite ieftine ar intra la apă. Tot în lumea reală, pentru unii creșterea dobânzilor va fi pozitivă deoarece va lovi în cei mai slabi și prin urmare vor câștiga cei care s-au pregătit. Creative destruction este termenul. Un adevăr banal, care este valabil și la nivel de individ și la nivel de companie și la nivel de țară.

Știți vorba veche că atunci când SUA strănută, Europa răcește și România face pneumonie? Eu aș adăuga: când SUA o să răcească data viitoare, UE e posibil să facă cancer. Lucrurile sunt atât de nasoale în UE încât nici nu știu ce am putea face noi ca țară ca să ne pregătim pentru următoarea criză. Am vrut împreună cu Marele Club? Acum trebuie să suferim împreună … deși noi am venit cam tărziu la petrecere când deja se tăiase tortul și când nu mai rămăseseră decât niște sticks-uri nașpa și două-trei beri încălzite și alea.

Inflație, dobânzi mari, curs valutar mare, scăderea consumului, scăderea cererii de produse, falimente, tăieri de salarii. Ne gândim inevitabil că FMI va salva situația și poate nu va fi ca în 2008, că acum îl avem pe Trump și americanii ne sunt mai prieteni ca în 2008. Dar, ce credeți că zice Trump de FMI dacă de Fed zice că “a înnebunit”?

Deocamdată Trump nu s-a cam împotrivit FMI-ului și a salutat ultima “faptă bună” a fondului: creditul de 50 de miliarde (nou record după noi) către Argentina. Oricum americanii nu au decât ~17.5% voturi și sunt urmați de Japonia și China, fiecare cu aproximativ 6%. În caz de nevoie, FMI poate ajuta DACĂ o să mai existe.

Ce garanție avem că următoarea criză va fi la fel, în sensul că ordinea financiară a lumii nu se va schimba drastic, în sensul că poate SUA nu va mai salva băncile UE ca data trecută sau poate nici nu va mai putea, China poate va intra în implozie și va determina astfel explozia dolarului și de ce nu, Trump va retrage armata SUA din Europa și din restul lumii, pentru că nu vor mai avea bani să plătească soldații după ce dolarul va deveni (și mai) irelevant la nivel internațional?

Pare irațională dorința unui Imperiu să cedeze de bunăvoie teritoriul ocupat? Deloc. Când nu mai sunt bani pentru soldă, de voie sau de nevoie acel Imperiu, dacă are conducători inteligenți, se poate retrage, mai ales în vremuri de haos și transformari cum sunt cele pe care le trăim. 

Marea problemă a sistemului financiar actual bazat pe credit este că necesită creștere continuă masivă care să acopere dobânzile. Tentativele de echilibrare ale creditării între emitenții relevanți nu funcționează prea bine, deoarece mai devreme sau mai târziu se va găsi unul care să nu mai poată face față dansului în 5-6 (SUA, Japonia, China, Marea Britanie, UE) și este tentat de niscavai destrbălare (dobânzi zero, deficite nelimitate, bailouturi nelimitate etc). Oricât de mult se va încerca un echilibru, ceva trebuie să facă poc, pentru că nervii sunt la maxim. Să ne uităm la Italia: deficit infim și raport datorie PIB minuscul comparat cu Japonia. Cât o să mai rabde italienii amenințările nemților și apelurile că trebuie să strângă cureaua. Ei se uită spre răsărit-soare și zic: uite japonezii cum stimulează economia și au datorii mai mari ca noi. Dacă am avea lira noastră, am tipări fără limite și i-am depăși pe nemți la producția de pantofi, mașini și altele.

În plus, pe lângă accidentele nedorite și tensiunile între dansatori, mai avem relațiile personale care contează imens și ele, în ciuda think-tank-urilor, organizațiilor și lojelor. Vedem cum Trump a fost neclintit în privința taxelor vamale. În privința Fed-ului însă ne-a asigurat că nu se bagă, că nu îl dă jos pe Powell deși deja a acuzat Fed-ul că nu trebuie să mărească dobânzile ci din contră, să stimuleze economia.

Aici aș vrea să fac o mică observație: mulți îl critică pe Trump că înainte să devină președinte zicea că piețele sunt o bulă și că economia este într-o stare deplorabilă. Acum, cât a fost bine a pus creșterea piețelor pe seama măsurilor lui și pe seama revenirii economiei. De o săptămână de când cu căderea, dă vina pe Fed. E de crezut că dacă nu se schimbă trendul, la alegeri o să acuze tot Fed-ul pentru probleme și poate chiar o să îl concedieze pe Powel în ciuda garanțiilor actuale. Nu știu dacă poate, e o chestiune tehnică în ceață pentru mine deocamdată, dar presupun că dacă a zis că nu o să îl dea afară, poate. Eu zic că Trump e normal să își facă propagandă și să zică de bine. E normal pentru un președinte al unei țări să transmită mesaje optimiste chiar dacă el știe dezastrul și pericolele și starea dezastruoasă a acelei țări. Asta e meseria și parte din meseria lui să fie optimist, să încurajeze, să dea semnale pozitive indiferent de cum stau lucrurile.

Cum vom trece noi peste criză? Este greu de spus în primul rând în ce măsură BNR va putea menține dobânzile și cursul la cote ne-astronomice. Mă refer aici la în ce măsură dobânzile nu vor trebui menținute la 20% și cursul nu se va devaloriza cu 50%. Turcii nu au reușit dar să zicem că e situație diferită. Rămâne și dilema atitudinii americanilor față de noi, căci după cum ne-am obișnuit, în epoca Trump multe se pot schimba, inclusiv ieșirea SUA din unele organizații și tratate. Să zicem că FMI-ul este totuși important și Trump oricât de nebun ar fi are consilieri. Unul dintre ei este John Bolton care a propus acum un an desființarea World Bank iar alții propun chiar ieșirea SUA din ONU. Tot Bolton recent a propus privatizarea FMI-ului, caz în care SUA chiar ar transmite că anti-globaliștii au câștigat. La această discuție aș face apel și la discursul lui Trump de la ONU, dar nu mai intru un detalii.

Se pune logic întrebarea: are România alternative la FMI? Evident că nu are. Ne va ajuta BCE? Dacă va mai exista! Și chiar dacă va mai exista, problema noastră este că avem creditarea deocamdată prea mică ca să fim o amenințare pentru stabilitatea UE. Și deși nu avem Euro, prostia BNR-ului ține leul tare și nu ajută nici accelerarea creșterii, nici solidificarea companiilor locale și evident stimulează deficitele comerciale și consumul nesănătos. Nu înțeleg deloc politica BNR-ului din niciun punct de vedere: nici UE nu ne cere să fim mai catolici decât italienii, nici piețele nu ne-au dat semnale că ar fugi de România, iar guvernul de unul singur este incapabil să extindă creditarea și să ne plaseze pe o orbită mai favorabilă. Nu credeam să ajung să spun asta, dar probabil măririle de pensii și salarii sunt singura pârghie prin care statul român poate să stimuleze (deși total aiurea) în vreun fel economia. Mai nou, găselnița aia cu credite pentru dezvoltare personale arată cât de jalnici sunt și cum într-o epocă în care dobânzile sunt încă mici și lichiditatea afluentă, noi stăm cu mâinile în sân și guvernul se luptă să îl salveze pe Dragnea de la pușcărie în loc să facă autostrăzi, să aducă investitori, să caute noi oportunități și dacă ar fi deștepți să ne pregătească pentru următoarea criză.

Criza care va veni poate întoarce România 20 de ani în urmă. Singura speranță va fi din nou dependența de banii trimiși de căpșunari și poate gazele de șist – dacă vom încerca să ne împrietenim din nou cu rușii care ne pot ajuta în privința asta. Explozia cursului, va tăia din păcate și randamentele din agricultură și cum importăm procente bune, vom asista la o inflație a prețurilor la mâncare cum nu am mai avut din anii 90. Marea problema însă vor fi falimentele și tăierile locurilor de muncă care vor pune o presiune atât de mare pe bugetele sociale încât nu vom avea de ales și vom vinde cam toate companiile care au mai rămas. Căile ferate vor ajunge la fier vechi, toate resursele naturale ale statului concesionate pe redevențe infime. Cel mai grav, utilitățile de asemenea vor exploda: gazul și curentul sunt dependente de dolar, de euro și de cererea la nivel european. Într-adevăr în vreme de criză, economia noastră minuscula nu va mai consuma și teoretic prețurile ar trebui să scadă, însă legislația și integrarea cu piețele europene vor împiedica orice ieftinire, noi încă fiind departe de aliniere și mai având încă câteva etape de creștere ale prețurilor.

Apa va fi privatizată peste tot. Viața la oraș va fi un lux pe care puțini și-l vor mai permite. Sistemul bancar probabil va fi naționalizat și poate cu derogare de la Bruxelles, guvernul va putea propune o restructurare a creditelor echilibrată care nici să nu sufoce 100% din populație și nici să nu încurajeze neperformanțele.

Orice criză aduce oportunități și poate ar fi normal să fim optimiști. Oportunitățile dacă vor fi, vor fi la nivel personal sau la nivelul companiilor, statul român în ciuda oricăror oportunități favorabile a dovedit că nu este capabil și nu le va putea fructifica, ba din contra.

De ce homosexuali o să meargă în iad. Îi iubește Dumnezeu și pe homosexuali? Dacă da, de ce Biserica nu îi acceptă?

O mie și una întrebări pentru nerozii care nu au ABC-ul creștinismului și cu prilejul referendumului s-au găsit să dea lecții de creștinism creștinilor. L-am auzit pe Jordan Peterson deseori spunând că unii oameni au nevoie doar de o simplă încurajare pentru a-și descătușa energiile și a se trezi din adormirea dolce-far-niente-ului care a îmbătat tineretul (și bătrânetul) vremurilor postmoderne. Deși poate fac un efort redundant și inutil, m-am gândit, poate încă nu este clară perspectiva creștină asupra homosexualilor, de aceea o să încerc o scurtă explicație.

În primul rând: homosexualii vor merge în iad dacă o să rămână homosexuali în sensul că nu consideră homosexualitatea ca păcat și nu doresc să se vindece de acest păcat. Prin urmare, dacă rămân homosexuali până la ceasul morții, vor merge în iad. Cei care mărturisesc asta nu înseamnă că îi judecă. În primul rând judecata este doar dacă o facem unei persoane anume. Nu putem spune că este judecată dacă facem apel în societate pentru păstrarea unor valori, dimpotrivă este un lucru bun. Singurul caz în care putem considera judecată asupra unui homosexual anume, este când acea persoană recunoaște că face păcat și dorește să se îndrepte. Dacă acea persoană nu recunoaștă că homosexualitatea este păcat, nici nu avem ce să îi spunem, de vreme ce oricum nu o interesează. A spune că homosexualitatea este păcat și a vota pentru o lege care să interzică impunerea păcatului ca normă într-o societate majoritar creștină, nu poate fi în niciun caz judecată ci este doar o datorie, menită să îi ajute pe homosexuali să realizeze că, dacă nu se schimbă, din punct de vedere creștin, vor merge la iad.

 Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (Pavel Ep. 1- 6,10)

Probabil de departe cea mai mare diferență între homosexuali și celelalte categorii enumerate de Sf. Ap. Pavel este accea că homosexualii nu consideră că fac păcat, ci consideră că ei fac doar dragoste. Evident, ne referim aici la homosexualii care se cred creștini, nu vorbim de cei care scuipă pe cruce și dacă le-ar sta în putere, mâine i-ar executa pe toți creștinii, deși tocmai această ură împotriva creștinilor denotă îndrăcirea lor și împotrivirea față de legea lui Dumnezeu.

Nerecunoașterea păcatului este principala piedică la mântuire, alături de necredință. De aceea, pe bună dreptate, în creștinism, homosexualii care nu recunosc homosexualitatea ca păcat sunt considerați pierduți. La fel ca și ceilalți creștini care spun altfel și care merg și ei la iad pentru împotrivire.  Aici e vremea de o mică paranteză.

Avem deci o categorie de pseudo-creștini (creștini autodeclarați) care “ei știu mai bine” și zic că Dumnezeu iubește pe toată lumea și că îi iartă pe toți. Fără a mai adăuga, “dacă aceștia doresc să fie iertați”. Aș adăga aici pe stimabilul (pentru unii) domn Andrei Pleșu care zicea că există și curvari, prin urmare ce să facem acum, să mergem la referendum să interzicem curvia? Până acolo a putut să gândească marele filosof, până atât a înțeles el … Ca să nu mai zic că deși este un apologet al dilemelor, avertizând că e periculos să avem certitudini, evident că părerile lui ferme și categorice nu sunt certitudini și în privința referendumului nu a avut dileme. Acest rătăcit a ajuns atât de tulbure și amăgit încât nu mai are nici un sâmbure de discernământ în a deosebi binele de rău, chiar și într-o problemă atât de clară pentru o babă care deși poate nu știe să explice de ce, nu are dileme de ce a avenit să voteze și de ce a votat DA. Măcar instinctul de bunic trebuia să-i miște nițel fundul mare și să-l îndrepte spre secția de votare.

Când toata Biserica spune un lucru, când este scris în Biblie, când toți sfinții părinți au condamnat ca cel mai grav păcat sodomia, să vina acum ănii creștini și să zică că ce, ei nu sunt oameni? Adică, de ce să îi facem păcătoși, că și noi avem păcate. Da, noi avem păcate, dar le spunem la popa și ne pare rău de ele. Asta este diferența esențială. Dracul de asemenea nu face păcate căci nu are trup. Singurul lui păcat este împotrivirea față de Dumnezeu care păcat a fost îndeajuns să-l trimită la iad. Nu s-a zis nicăieri de sfinții părinți oare ce păcat concret a făcut Lucifer. Ni se spune generic, că a făcut păcatul mândriei. Sub ce formă însă nu se detaliază, tocmai pentru că este imposibil de făcut vreo paralelă cu păcatele specifice omului. Pur și simplu Lucifer credea că el știe mai bine decât Dumnezeu ce e bine și ce nu e bine, ăsta e păcatul lui care l-a trimis la iad. O clipă de mândrie și de răzvrătire și a pierdut totul. Nu cred că merg prea departe dacă spun că poate Lucifer avea (în aparență) intenții bune (privind dinspre noi) și că dacă omenirea ar fi existat pe-atunci, probabil peste 80% din români ar fi fost de partea lui, așa cum au căzut cu el o treime din îngeri. Dar apariția răului este o problemă religioasă nerezolvată și nu vreau să mai comentez mai mult. Sfârșit de paranteză.

Deci dacă împotrivirea față de Dumnezeu este păcat și cum homosexualii nu consideră ce fac ei păcat, ba din contră sunt mândri de ce fac ei, cum să nu zicem că ei o să meargă la iad? 

Unii zic că toți suntem copiii lui Dumnezeu și că Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Mai ales unii pseudo-creștini sau falși apologeți ai creștinismului care nici nu sunt măcar creștini (televiziunile de exemplu). Dau prin urmare tot felul de exemple și îmbrobodesc homosexualii în ipostaze care de care mai normale: uite că și ei se iubesc, au grija unul de altul, gătesc, se plimbă de mână etc. Dumnezeu fiind iubire, da îi iubește pe toți la fel. În teologia creștină însă, iadul este iubirea lui Dumnezeu care ne va arde atunci când vom fi la Judecată și vom înțelege adevărul. Când vor vedea atunci homosexualii și apărătorii lor că ce au făcut ei cu trupurile lor a fost de fapt o împotrivire asupra firii create de Dumnezeu într-un fel anume și când vor înțelege că puteau fi și ei normali, așa cum mulți alții căzând în acest păcat și pocăindu-se au putut să-l biruiască, vor avea atât de multe remușcări încât vor simți aceste remușcări ca pe focul iadului. Pe cât sunt de gay și indolenți ei acum față de creștinii care îi atenționează că sunt păcătoși, pe atât de mult vor simți uimirea și durerea care vine din dragostea lui Dumnezeu care le va spune că îi iubește și că dacă vor, pot să vină și ei în rai. Într-un fel, homosexualii trăiesc într-o mică măsură această experiență: când spun părinților. Durerea și groaza pe care o simt (în ciuda îndrăznelii pe care o primesc de la diavolul) atunci când homosexualii ajung să spună părinților lor că ei sunt … altfel, este ultimul strigăt al conștiinței lor, cântecul de lebădă înainte de a fi cu totul îngropată și amuțită. Unii pun pe seama prejudecăților și a mentalității societății această rușine și dau exemplu societățile moderne unde părinții chiar se bucură (zic ei) când au un copil homosexual. Păi cum să nu se bucure săracii că poate dacă arată cea mai mică împotrivire, sunt arestați sau trimiși la nebuni căci în acele societăți deja normalitatea a devenit nebunie și nebunia normalitate.

Deci rușinea din fața părinților este într-un fel pregustarea rușinii pe care o vor simți în fața lui Dumnezeu. De aceea este vital pentru homosexuali să lupte cu acest păcat și nu doar să îl țină ascuns, dar să realizeze că nu este un dat, ci este o stare căzută.

Ori la nivelul societății, se duce o luptă cruntă între diavol și oameni. Diavolul vrea să rănească omul și să îl tragă cu el în iad, de unde caută să prezinte păcatul ca virtute și virtutea ca păcat. Poate cel mai clar exemplu, este virtutea fecioriei care este văzută în ziua de astăzi retrogradă și ca fiind ceva periculos și nu doar nerecomandat, dar chiar care trebuie eliminat. Cum altfel explicăm educația sexuală din școală decât o încercare de anihilare a fecioriei și clasare a acesteia în categoria de boli psihologice? 

În final, doresc să comentez despre acceptarea sau respingerea de către Biserică a homosexualilor. În primul rând, dacă un păcătos nu se consideră păcătos, nu are ce să caute în Biserică deoarece Biserica nu are cu ce să îl ajute și nu are ce să îi ofere. Ori homosexualii vor să fie considerați păcătoși doar dacă bârfesc sau fură și nu pentru mult mai gravul păcat împotriva firii la care se adaugă și propaganda și promovarea acestui păcat. Poate Biserica chiar ar putea înțelege și accepta un homosexual care recunoaște că este păcătos și preoții sunt datori să primească la spovedanie pe oricine vine să spună păcatele. De asemenea, la slujbă poate participa oricine nu face zgomot și își închide telefonul la intrare, deci chiar și homosexualii care nu consideră că ei fac păcat sunt primiți.

Biserica nu poate însă să spună că homosexualitatea nu este păcat pentru că asta ar fi o minciună și Biserica este datoare să spună adevărul. 

A cere Bisericii să accepte homosexualitatea este ca și cum ai cere steliștilor să fie dinamoviști sau viceversa. Sunt două tabere rivale și e normal ca fiecare să își apere propria echipă și propriul crez. Există mulți tembeli care nu pot face un minim raționament că în creștinism homosexualii nu au cum să fie acceptați din simplul motiv că toata treaba creștinismului este să se lupte cu păcatul, nu să ignore păcatul sau să îl ridice în slăvi, așa cum au ajuns unele culte pseudo-creștine neo-protestante care acceptă așa-ziși preoți homosexuali.

Pe lângă cei iraționali și care nu înțeleg de ce creștinismul respinge homosexualitatea (ca și alte păcate cum ar fi avortul, desfrânarea, furtul etc) mai există o categorie care profită de orice moment să atace biserica pentru că ei sunt păcătoși. Fiind robi diavolului, aceștia se lasă târâți de aghiuță prin nămol și încropesc tot felul de acuzații și tot felul de spețe de avocați în apărarea așa-ziselor drepturi ale omului în care sunt incluse 99% drepturile homosexualilor și 1% drepturile imigranților (mai nou). 

Acești păcătoșii, în loc să se pocăiască sau măcar să tacă, cad din rău în mai rău. Toți desfrânații, toți hoții și criminalii care și-au lăsat femeile să facă avorturi sau au făcut afaceri murdare, sau trăiesc în păcat înșelând nevestele (sau viceversa ca să fim corecți politic) sau în afară de burtă și sex nu au nicio aspirație sau activitate spirituală s-au găsit acum să facă pe toleranții și iubitorii de homosexuali și să acuze Biserica. Aceștia cad din rău în mai rău așa cum s-a întâmplat în istorie. Știm din revoluția bolșevică că primii torționari și tovarăși care au pus mâna pe arme erau hoții, bețivii și leneșii – pleva societății, nu cei care aveau o avere cinstită, aveau o meserie în care erau buni și recunoscuți de oameni, nu cei care aveau o familie și copii la care țineau. Nu aceștia au fost cozile de topor ale comunismului, ci pleava. Așa se va întâmpla și la noi acum, gloata tembelă va prinde curaj și va începe din ce în ce mai mult să arunce cu noroi în Biserică – ultima redută de apărare a unor valori care duc societatea înainte.

Dar poate despre importanța creștinismului în succesul civilizației occidentale, altădată.

Elefantul din cameră în privința Referendumului pentru Familie: PREZENȚA ȘI VOTUL DIASPOREI

Am auzit și eu acele întrebări retorice puse de unii pe Facebook: “de ce stă diaspora la coadă să voteze”, pentru că mai europeni și mai toleranți ca ăștia plecați, nu sunt nici măcar usr-iștii sau kalusiștii. În plus, pentru ei chiar nu e nicio miză, ei jucând deja hora unirii minoritarilor, deci dacă în RO putem spune că au venit la vot cei speriați că le vor fi copiii educați și adoptați de homosexuali, acolo deja se întâmplă asta.

La început a fost o mică curiozitate și apoi am intrat mai adânc în cifre. Ca un obsedat de statistici ce sunt, nu m-am putut abține și am săpat din ce în ce mai adânc. Cifrele sunt șocante și denotă o singură concluzie: cei care au văzut mai îndeaproape ce înseamnă dictatura ideologiei de sex în vest, au venit la vot. Mai mulți ca în țară și mai tradiționali ca cei din țară.

Iată ce rezultate am găsit, cifre cu greu adunate și extrase pentru că, din păcate, BEC-ul are un site care te împiedică să găsești date și a trebuit să caut pe diverse știri și surse și pe alocuri să însumez singur niște date care ar fi foarte simplu pentru experții în IT de la BEC să le pună la dispoziția celor interesați. Ca să nu mai menționez ca site-ul BEC ascunde toate informațiile din alegerile din urmă, păstrând doar pe ultimele, având memorie scurtă ca peștele deși memoria de calculatoare pe serverele de hosting este extrem de ieftină și bugetele de NSA ale contractelor de administrare ale serviciilor IT ale BEC-ului sigur le-ar putea suporta.

În primul rând, eu nu dau doi bani pe așa zis-ul procent de participare: numărul voturilor eligibile crește ca Făt-Frumos deși românii devin din ce în ce mai puțini. Nu contează asta însă, ce mi-e 20%, ce mi-e 30%, ce mi-e 40% – la un astfel de vot, românii trebuiau să fie 100% dacă nu le lua dracu’ mințile. 3 mil 400 sunt 3 mil 400, nu putem schimba asta. Am calculat deci un indice relativ al prezenței: referendum 2018 vs prezidențiale 2014.

De aceea am făcut niște comparații pe cifre nete: participarea la referendumul de acum versus referendumul de la prezidențiale din turul 2 (acela în care diaspora a votat masiv ca sa nu iese Ponta și să avem parte de UE). Datele le-am luat de aici + aici + aici + aici

Nu am verificat mai multe surse că sunt totuși surse de încredere, dar sunt deschis la corecturi, dacă îmi aduce cineva alte cifre, refac calculele.

Ce vedem noi de departe? Un raport extrem de mare al numărului de participanți din Marea Britanie: 74% față de câți au venit să îl voteze pe Klaus! Comparăm această cifră cu cei 31% de români, deci! Singura explicație posibilă ar fi explozia numărului de români din Londra, între timp. Dar având în vedere Brexit-ul, mă îndoiesc. Este totuși un număr dublu și aici vorbim despre rapoarte, adică proporții. Ca să se justifice o asemenea diferență, dacă am lua în calcul un procent similar de 31% prezența în diaspora (să zicem că avem aceiași români, deși teoretic fiind de-ăștia plecați pe-afară și învățați cu “toleranța”) o explicație posibilă nu ar fi decât o creșere a numărului total de români din Marea Britanie de peste 2 ori, ceea ce este imposibil.

În continuare, câteva statistici despre cum s-a votat. Am adunat voturi DA și voturi NU și am facut procentele pe acestea. Nu m-au interesat voturile nule. Mici diferențe, deși voturi puține, sunt semnificative și denotă o anumită stare de spirit.

Dintre cei care au venit, vedem clar că diaspora a votat mai DA decât cei din România. Cu privire la cei care au venit și au votat NU, eu am o teorie. În primul rând, nu sunt deloc adepții căsătoriilor homosexuale și nici apărători ai drepturilor minorităților. De vreme ce haita îndrăcită a chemat la absență se înțelege că cei care au votat NU sunt probabil rătăciți care s-or fi gândit că NU înseamnă să nu votezi cu PSD-ul. Nu râdeți! Cu siguranță avem mai mult de 5% din populație cu un IQ atât de infim încât să nu înțeleagă pe bune despre ce e vorba despre orice chestiune. Și aceștia au drept de vot și când deștepții cu aere europeniste stau acasă, aceștia votează pentru că pentru ei ca să voteze înseamnă că au și ei ceva de spus, ori când omul prost este băgat în seamă … 

Nu zic asta pentru că aș fi împotriva votului universal. Cred însă că deși ca nație avem un IQ mediu extrem de mic și o populație extrem de ușor de manipulat, lucrurile nu ar fi atât de grave dacă nu ar exista atâta aroganță la cei cu un IQ care nu este sub medie. Dar din păcate există și o prostie a celor deștepți sau mai bine zis, un IQ mediu nu îți garanează și discernământ. Din păcate trăim vremuri în care discernământul este un atribut întâmplător pe care Dumnezeu îl împrăștie pe ici pe colo, cu multă zgârcenie. Nu pentru că Dumnezeu ar fi zgârcit ci pentru că oameniilor li s-a urât cu binele. Când un om are parte numai de bine, binele i se pare un dat și uită că trebuie să lupte ca să păstreze acel bine. Să lupte cu mintea, cu gândurile, cu acțiunea, cu propriile ezitări și limitări. 

Ca o mică paranteză, că veni vorba de discernământ, suntem un neam atât de prost încât am început să fim circumscepți și cu privire la pâinea cea de toate zilele care dacă e cu gluten, nu mai e bună, trebuie să ne detoxifiem. Mulți români s-au dat acum pe tot felul de diete tembele, printre care și aceea fără gluten. Oare ce s-ar fi făcut dacă trăiau în epoca de aur și nu aveau de ales decât să mănânce pâine neagră cu salam de soia? Abundența și afluența aduc cu ele și comoditatea minții și uitarea necesității stării de prezență și de alertă. De aceea, în cazul votului, mulți au dat-o pe toleranță și pe alte de-astea, că li s-a urât cu binele. Când va veni dictatura poponarilor – și în curând vine – vor înțelege (poate) greșala pe care au făcut-o.

Câteva comentarii la cum au votat cei care au venit:

  • diaspora a votat mai mult DA decât România; pe de o parte se poate explica prin aceea că cei din afară știu cum e treaba sau pe de o parte că în România s-au nimerit prea mulți terchea-berchea care nu au știut ce votează și au pus NU ca să nu iese PSD-ul
  • din categoria terchea-berchea i-aș băga și pe maghiari care au votat NU doar pentru că niște lideri tembeli de-ai lor au vrut să arate nuiaua PSD-ului, chestiunea zilei pe-atunci fiind legea aceea cu cerința ca doar profesorii să predea limba română (da, acolo a ajuns învățământul mioritic – un ministru este dat afară pentru că dă lege ca doar profesorii să predea). Dacă ne aducem aminte, “problema” s-a rezolvat după pentru că maghiarii au dovedit că încă ascultă de lideri și au lipsit de la votare. Votul NU masiv (ca procente) în Covasna+Harghita se explică prin frica că poate dacă votează DA, o să ceară românii să se interzică și căsătoriile între doi maghiari, altfel nu îmi explic diferența masivă față de medie.
  • Suceava este singurul județ care a avut prezența peste 30% conform listelor dar tot aici găsim și un raport de DA/NU mai mare decât media pe țară; diferența de peste 2% între Suceava și România, nu se explică doar prin influența maghiarilor. Am făcut separat un calcul neinclus în imagine, în care am calculat votul total per Romania fără Harghita+Covasna și totalul la DA/NU nu crește/scade decât cu 0.01%. Diferența de 2% între Suceava și România este semnficativă și spune mult, așa cum diferența dintre diaspora și România, deși mică, spune imens cu atât mai mult cu cât avem teoretic un alt nivel de oameni în diaspora (mai pro-europeni, mai deștepți, mai puțin tradiționaliști – dacă erau tradiționaliști poate nu plecau) etc.
  • procentul DA/NU este mai mare în afară peste tot față de țară. Deci avem mai întâi prezență clar mai mare procentual în diaspora decât în România – pe de o parte – și pe de alta raport vot DA/NU mult mai mare în diaspora față de Româania. CARE ESTE EXPLICAȚIA?

Un răspuns și la întrebarea de mai sus aș fi dorit să aud dezbătut în media noastră pe lângă toate celelalte nimicuri referitoare la boicot, cum a fost recent acea poveste penibilă cu un pescar mitocan care a făcut o compunere hazlie despre cum a ignorat el votarea și s-a dus la pescuit. 

Fiind cifre mici în afară, poate am zice că statistic sunt irelevante. Totuși, dacă ne gândim, sunt aproape 1000 de voturi în Strasbourg – cam cât este un eșantion de sondare – unde este Parlamentul European și unde poate au votat parlamentari europeni și administrația acestora. Să zicem că poate aici mulți sunt psd-iști și că opoziția a boicotat. Cum explicăm atunci Franța sau Belgia per total? Ambele au raportul DA/NU mai mare decât România și decât Bucureștiul luat separat.

PS: iată niște calcule mai extinse cu prezența. Am calculat pe mai multe țări. Am observat prezența slabă în Moldova (un caz special) și am facut și un calcul cu Diaspora fără Moldova care arată cert discrepanța față de prezența din țară. Dintre toate țările incluse doar Canada și Danemarca au un indice al prezenței relative 2018/2014 mult mai mic ca în țară. Austria trebuie să fie un caz special, sper ca Media fax – de unde am luat datele din 2014 să nu fi dat copy/paste greșit de la BEC (care nu are datele)

De unde atâta inflație de dragoste și toleranță?


Asemenea unui curs de apă este inima regelui în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.

Solomon 21,1

După eșecul referendumului, politicienii se îngrămădesc care mai de care să prindă valul ostracizării tradiționaliștilor și al arătării toleranței și dragostei față de păcat și încearcă să capitalizeze până și această penibilă îngenunchere a poporului român care într-un fel denota acestuia.

Căci ce înseamnă altceva delimitarea fermă și totală a poporului român față de credința milenară prin absenteismul la vot decât pierderea sufletului și a singurului liant pozitiv – credința – pe lângă alte blesteme și neajunsuri care ne-au adunat și ne-au păstrat împreună pe aceste meleaguri: prostia, sărăcia și lașitatea?

Am lungit oricum prea mult articolul anterior și am omis să mai menționez și un aspect pervers al boicotării referendumului: stimularea mârlăniei și a împotrivirii față de orice intenție cu nuanțe patriotice sau naționaliste pe viitor.  Cei care au absentat pe motive hilare că e referendumul lui Dragnea sau că oricum nu se schimbă nimic, proști fiind, nu au realizat că după poponari, vine tăvălugul. Vor crește drepturile și concesiile făcute nu doar minorităților sexuale, dar și tuturor celorlalte minorități și coeziunea românilor a fost distrusă pentru câteva decenii bune, dacă nu cumva deja suntem cam meniți pierzaniei dată fiind piramida demografică și rata natalității cumulată cu valul emigrării.

Un alt aspect neluat în seamă de cei care doresc schimbarea reală în România prin întârirea legii, a moralității și a societății în general, este că delimitându-se și împotrivindu-se acestei grămezi de “medievali” care sunt totuși aproape 20% și care înainte de orice pun preț pe credință, tradiție și valori morale, îi pierd de clienți la viitoarele tentative și încercări de a schimba ceva împreună, mai exact de a schimba în vreun fel clasa politică.

Prostia continuă însă și după referendum, politicienii care mai de care încercând să învârte cuțitul în rană și să dea lecții de cum trebuie să creadă creștinii.

“Spiritualitatea e aici în inimă. Şi nu are ce căuta politicul şi nicio instituţie a statului în inima mea şi în capacitatea mea de a alege în ceea ce cred” – Cioloș

Bineînțeles că nu doar politicienii ci și presa a tunat și a fulgerat împotriva “retarzilor” și “extremiștilor” care nu sunt capabili să iubească și pe cei 0.005% de altfel-sexuali. Ca și cum dragostea sau ura erau chestiunea votului și nu coeziunea socială, unitatea în spirit și păstrarea puținelor lucruri bune pe care le avem în istoria noastră: credința, familia și mai ales fermitatea împotriva dictaturii. Căci ce este altceva impunerea de o minoritate infimă a unor schimbări atât de drastice și atât de irelevante pentru ei, încât să calce în picioare nu doar sentimentele și părerile majorității, dar inclusiv credința și tradiția majorității, altfel spus, chiar sufletul acelui popor?

La ce să își dorească homosexualii legalizarea căsătoriei? Ca să distrugă conceptul de familie ar spune unii tradiționaliști (am ajuns să numim tradițională normalitatea …) care aduc exemplul altor țări și declarațiile fățișe ale activiștilor organizațiilor internaționale pentru drepturile minorităților homosexuale. Părerea mea este că nu: dracul dorește nici mai mult nici mai puțin decât interzicerea creștinismului. Aceasta este ținta finală și putem vedea deja că sunt țări unde Biblia începe să fie schimbată și pastorii sunt arestați dacă amintesc ceva de Adam și Evau sau de Sodoma și Gomora. Ori să nu vezi asta în ziua de astăzi la cât de facil ai totul la îndemână, denotă prostie. Căci mă îndoiesc că majoritatea românilor în ziua de astăzi sunt de acord cu interzicerea creștinismului, având în vedere că ne pretindem o democrație și vrem să asimilăm valorile europene, dintre care se numără și libertatea religioasă.

Revenind la declarațiile politicienilor și la “cutremurele” din partide cum auzeam la o televiziune, acum se vede mișelia și ticăloșia unor falși democrați și pro-europeni care capitalizează acest eșec și se folosesc de el pentru a dobândi – în viziunea lor – capital electoral. 

Principala problemă a acestor minioni care în curand vor dispare total de pe scena politică (mă refer aici la Ciolos, Klaus dar bineînțeles și la USR-iști) este că ei interpretează greșit așa zisa boicotare a românilor a referendumului care nu este de fapt decât un absenteism dezinteresat – oamenii nu primesc nimic, deci de ce să voteze. Lipsa nu a fost nici un vot anti-Dragnea și nici “o expresie a toleranței” cum măcăne aceștia. Poate au fost si 5% care nu au votat “că e referendumul lui Dragnea & PSD” și poate au fost si 5% care nu au votat “pentru că popii …”. Însă celelalte 14 de milioane de ce cred ei că nu au votat? Din DEZINTERES. Lipsa interesului pentru soarta țării și lipsa exercițiului democratic sunt cancerul care țin pe loc orice speranță de rezolvare prin alegeri a deficitului de calitate în politichia românească.

Și din păcate pentru cei care nu sunt în PSD, acești 20% care au venit la vot și de care ei își bat joc acum dându-le lecții de dragoste și toleranță sunt în mare parte cei care oricum erau (în mare poarte) împotriva PSD-ului și a comuniștilor, tocmai din aceleași principii pentru care au fost împotriva căsătoriei homosexuale: din motive … spirituale.

Și iată cum ajungem la concluzia stupidă că din nou ne-am dat ca popor cu stângul în dreptul și pentru a nu vota cu referendumul lui Dragnea, am căsăpit tocmai acea categorie de votanți care puteau fi transformați în votanți anti-Dragnea fără greutate la următoarele alegeri.

Eu sunt unul de exemplu, dar știu și altii. Tot timpul am votat cu oricine avea șanse mai mari împotriva PSD-ului, din motive clare. Din păcate, am votat și cu tembelul de Klaus care acum îmi dă lecții că România este a tuturor, adică chiar dacă 99.99% sunt heterosexuali și au parte de căsătorie, de ce să nu le-o dăm și poponarilor că sunt și ei români? Un mic mare amănunt: Klaus nu doar că nu e de acord cu modificarea Constituției, dar prin comentariile făcute, el sugerează că homosexualilor trebuie să le dăm drepturi depline cu ale tuturor celorlați: casătorie și adopție! 

De acum, nu voi mai fi văzut la vot prea curând, chiar dacă ar fi să candideze la președenție Dragnea și chiar dacă totul va depinde de votul meu. Ba chiar e posibil să votez anti-Klaus sau anti-Cioloș doar pentru a-i taxa, deși parcă nepăsarea mă tentează mai mult acum. 

Poate pare prea abruptă trecerea mea de la a face apeluri la implicarea în societate și activism social, la a face apel la indiferență și nepăsare. Am însă explicații. Vă rog să recitiți motto-ul pe care l-am pus la acest articol. Cred că în spatele acestui vot a fost mai mult decât schimbarea a două cuvinte în Constituție. Cred că votul a fost mai mult un test pentru poporul român, test ratat și în urma căruia vor urma consecințe catastrofale irecuperabile. Nu doar că Dumnezeu va lua mintea politicienilor și vom avea parte de o cădere furtunoasă și zgomoteasă, dar orice speranță că mai poate apărea acum vreo schimbare în bine sau vreo nuanță diminuată a răului sunt iluzii. Deoarece poporul a ales.

Inima regilor lumii este întoarsă de Dumnezeu, după acum poporul merită și își dorește. A vrut poporul român pensii și donații de la stat și de aceea a stat acasă și nu i-a păsat ce se votează că doar nu se dă nimic? Vom vedea la următoarea criză ce se dă de la stat… A vrut poporul român să dea un deget și poponarilor că sunt și ei oameni? O să le dea și o mână sau poate chiar o să le pună fundul la dispoziție, ca să vorbim în același limbaj. A vrut poporul român să termine o dată preoții să le dea lecții? O să vadă acum lecții de la CNCD, polițai și statul dictatorial iar copiilor o să le predea toți descreierații. A vrut poporul român să arăte ce dragoste mare are el, mai mare chiar decât a popilor habotnici care îi urăsc pe homosexuali și de-aia nu vor să îi cunune în biserici? O să vadă poporul român dragostea ursului și toleranța soldatului rus.

Nu spun toate astea ca amenințări apocaliptice, ci doar uitându-mă în jur și gândind prin prisma trendurilor și a pericolelor geopolitice care ne așteaptă. Cred că am scris destul de mult despre faptul că criza nu a trecut ci efectele ei au fost doar atenuate, existând riscul unei crize mult mai mari decât cea prin care am trecut, poate chiar a unei disoluții totale a statului (nu mai zic de implozia UE). Am scris de asemenea destul despre riscurile unui război proxy SUA-Rusia, noi fiind proxy-ul, așa cum Ucraina și Siria sunt astăzi. În plus, cutremurul cel mare este deja prea întârziat, iar măsurile de pregătire sunt zero. Toate aceste riscuri proxime, sunt motive pentru care poporul român ar trebui să fie mai grijuliu cu legea lui Dumnezeu și să nu se culce pe o ureche cu iluziile europenismului și euro-atlantismului care nu doar că nu mântuiesc, dar nici măcar nu ne lasă în pace în sărăcia și prostia noastră. Este greu de crezut că Imperiile ne îngrașă ca pe un porc, ca să ne facă felul în curând? Ce altceva e plimbarea tancurilor americanilor pe la noi, ce altceva este instalarea de rachete, ce altceva sunt exercițiile militare navale și amenințările la adresa Rusiei?

1 2 3 4 5 169