FISA Memo în 3 puncte

  1. Hitlery & FBI doreau să facă orice ca Trump să nu ajungă președinte
  2. FBI s-a folosit de o investigație plătită de Hitlery ca să urmărească personaje apropiate lui Trump ca să îl poată prinde cu ceva și eventual să îl dea jos de la președenție
  3. toata investigația despre legăturile lui Trump cu Rusia și/sau implicarea Rusiei în alegeri sunt pornite de la această “investigație”, deci nu au bază legală

Altfel spus, FBI l-a urmărit ilegal pe Trump și câteva capete o să înceapă să cadă. Războiul FBI Trump se întețește și o criză constituțională nu este exclusă.

Republicanii acuză deep state-ul (statul paralel) de încercarea de a submina președenția ilegal, iar democrații îl acuză pe Trump de destabilizarea țării prin lovirea în reputația FBI-ului.

Războiul Rusia-Turcia / skirmish-urile cu Grecia

Consilierul șef al președintelui turc Erdogan a amenințat prim-ministrul grec că o să-i rupă picioarele. “Atena o să dea de mânia Turciei mai rău decât Afrim” a avertizat turcul într-un show de televiziune.

Sursa foto / știre: http://www.keeptalkinggreece.com/2018/02/01/bulut-imia-greece-threats-turkey/

Cu privire la prim-ministru, a declarat: “O să rupem mâinile și picioarele oficialilor, ale prim-ministrului și ale oricărui ministru care va încerca să puna piciorul pe inusla Kardak/Imia islet din Marea Egee”.

Amenințările turcului vin la câteva zile după ce ministrul grec al apărării a navigat la Imia și a aruncat în mare o coroană de flori în onoarea celor trei soldați greci căzuți la datorie în conflictul cu turcii din zonă în 1996.

Reamintim cititorilor mai noi, că există profeții ortodoxe care prevăd distrugerea Turciei de către Rusia, profeții tratate în numeroase articole mai vechi în care aminteam și despre tratatul de securitate între Rusia și Grecia prin care Rusia garantează securitatea Greciei. De asemenea, reamintim că de facto Turcia nu mai este membru NATO, unul dintre principalele contestari ale acestui scenariu pe care l-am prezentat cu ceva ani buni în urmă când nimeni nu prevedea răcirea relațiilro turco-americane până la acest nivel.

Noutăți ale frecușurilor NATO-Turcia apar zilnic și nu ne vom mai ocupa de ele. Iată doar o știre recentă: General turc ameninta Washington-ul să nu streseze Turcia și să o împingă spre Iran și Rusia“.

Căderea dolarului în primul an Trump

dolarul pe ultimii 3 ani

În exemplificarea celor spuse în articolul anterior, m-am gandit să postez aceste charturi care face cât o mie de vorbe.

Deasupra avem USD Index (un baschet de perechi ale dolarului cu cele mai importante valute în diverse ponderi). Perioada este ultimii 3 ani, dolarul căzând de la 100.56 la 88.85 astăzi. Dupa cum vedem, în ultimii 3 ani, nu a mai cazut prea des nici măcar sub 95.

Să vedem acum cum a evoluat dobânda de referință

Dobanda FED – chart de la seeitmarket.com

 

După cum putem vedea, deși dobânda a crescut, dolarul a căzut. Total pe invers. De ce? În principal, lichiditățile s-au dus nu pe cash ci pe acțiuni din cauza posibilelor reduceri de taxe care ar mări profiturile companiilor și ar revigora economia. Economia este o bestie ciudată, sensibilă la percepții și la psihologie. Fără niciun fundament. acțiunile au crescut la niveluri record privind orice indicator fundamental. Această exuberanță nu poate fi explicată decât prin încrederea investitorilor în politicile lui Trump și în revenirea economiei americani. Totul s-a făcut fără prea multe măsuri legislative, deși Trump se laudă că a redus birocrația prin eliminarea ordonanțelor lui Obama care reglementau diverse domenii și care au ajuns la scadență, nemaifiind prelungite în ciuda opoziției.

Sistemul american este astfel construit încât un președinte nou nu poate să radă tot ce a lăsat în urmă cel dinaintea sa, de aceea Trump a fost oarecum legat la mâini. Dacă totul a fost spre bine sau este doar strigătul de lebăbă înaintea marelui crash rămâne încă un semn de întrebare pentru mine.

Cum se poate desfășura un război economic SUA vs UE?

A trecut un an de președenție Trump și apocalipsa încă nu a venit. Avem gogoașa cu implicarea Rusiei în alegeri, mesajele lui Trump de pe Twitter care săptămânal lansează o bombă, cearta continuă cu presa, mișcările anti-globaliste și cu iz de propagandă pe care Trump le-a făcut în privința taxelor vamale, amenințările repetate cu taxe pentru chinezi, care au rămas verbale și faptic nu a făcut mare lucru etc.

În SUA se întâmplă însă chestii și din ce în ce mai mulți încep să recunoască un oarecare succes economic al lui Trump. Este binecunoscută imaginea de mare negociator pe care o are în ochii unora care explică exagerările lui prin tehnici de negociere împrumutate din business și din strategii agresive prin care ceri ceva imposibil ca să obții măcar ceva. De exemplu, în cazul Koreei de Nord, Trump amenința cu războiul pe koreeni dar a obținut măcar să nu mai facă Rocket Man experimente. Sau în cazul Chinei, Trump amenința cu introducerea taxelor vamale și alte de-astea dar nu a băgat taxe decât pentru câteva categorii de produse mai mult sau mai puțin relevante pentru economia americană, cum ar fi panourile solare. Taxarea panourilor solare de la chinezi este din punctul meu de vedere o prostie de vreme ce oricum producătorii locali au fost de mult eliminați. Însă e posibil ca prin asta Trump să ajute noi companii să ia în considerare mutarea de fabrici din China sau pornirea de la zero, deși peste 10 ani de experiență și investiții majorie făcute de chinezi și germani sunt greu de recuperat de către americani.

La un an de Trump, dolarul a evoluat de la cvasi paritate cu euro la 1.25, adică o devalorizare cu 25%, în condițiile dublării dobânzii în acest an de la 0.75 la 1.5. Mărirea dobânzii trebuia teoretic să întărească dolarul. În schimb, dolarul a picat în ciuda faptului că Fed-ul a fost cam singura mare bancă centrală care a mărit dobânzile (de cealaltă parte având BCE și Japonia unde dobânzile sunt pe zero sau chiar real negative de prin 2016, cele două bănci neavând curajul măcar să mărească nici măcar cu o iotă, ba chiar continuând politicile de expansiune a capitalului prin achiziția nu doar a bondurilor dar și a altor instrumente cum ar fi acțiunile – o premieră).

Nu doar dolarul arată foarte bine (din punctul de vedere al exporturilor și al stimulării economiei americane) dar și piața acțiunilor duduie iar bondurile stau în picioare mândre și fumoase. Război vamal este mult spus pentru mișcările lui Trump. Mai din vorbe, mai din fapte, Trump a reușit însă să ducă economia americană într-un sweet spot cu perspectivă de revenire: moneda slabă, obligațiuni solide, clienți mulți pentru emisiuni, șomaj redus. Și nici măcar nu s-a votat încă legea cu reducerile de taxe. Ce-o fi făcut Trump în spate, în măruntaiele reglementărilor, în simularea investițiilor sau în prăbușirea controlată a monedei ca să obțină aceste rezultate nu putem explica.

Există, bineînțeles, mereu marele semn de întrebare în ce măsură căderea dolarului este una controlată și peste noapte nu ne putem găsi în scenariul din documentarul The Day the Dollar Falls.

Ca o mică paranteză, Peter Schiff are aceeași poveste la peste 13 ani de la realizarea documentarului, iar mai nou are și probleme cu clienții pe care îi sperie de-atâta ani că dolarul o să pice și că aurul o să explodeze, încât a început să se jelească în podcastul periodic de pe Youtube, amenințând clienții că o sa regrete amarnic că îl părăsesc și că în viitoarea criză nu o să mai poată să facă față la cât clienți o să aibă.

Americanii au însă opțiunea finală în fața unei eventuale crize a dolarului: pornirea unui război: Siria, Iran, Africa, Venezuela etc, de fiecare dată războiul ajută dolarul când se devalorizează prea mult.

Însă amenințările de război economic cu UE ale lui Trump pot să însemne o cu totul altă poveste. Spre deosebire de chinezi care cumpără în continuare obligațiuni și nu au (încă) alternativă de desfacere a mărfii la SUA, UE poate amenința SUA cu schimbarea totală a macazului în privința alinierii la blocuri și în ciuda tradiției și afinității culturale, se poate alia cu Rusia și China, caz în care nici măcar șantajul militar al SUA nu va mai funcționa. Germanii deja o fac, în Februarie împlinindu-se un an de când China a depășit SUA în topul partenerilor de comerț exterior ai Germaniei. Cu ieșirea Marii Britanii din UE, nu va dura mult până când China poate deveni principalul partener de comerț pentru întreaga UE, dacă nu este deja.

Deocamdată auzim însă doar zăngănitul armelor în războiul comercial SUA-UE: amenințări din partea lui Trump, amenințări de răspunsuri dure din partea UE: EU threatens trade WAR with Donald Trump as US ramp up trade sanctions worldwide.

De departe, cea mai gravă consecință a unui astfel de război, pe lângă posibilul haos economic și financiar în care UE ar fi aruncată (în care haos oricum se află) ar fi golul potențial de securitate pe care antagonismul economic l-ar aduce inevitabil și în plan militar. UE nu are și nu va avea o armată prea curând. Europa de Est este deja căzută victimă Rusiei și fără o revenire economică rapidă care să atragă din nou atența estului și să îi facă pe estici să își dorească să vină și ei la petrecerea UE, se va alege praful de UE. Și mai ales de noi.

 

Minciună și adevăr cu privire la pamblică

Noul ministru al educației: Am fost batjocorit, dar „pamblică” e regionalism (sursa)

Diavolul este expert în minciună. Atât de expert încât găsește explicație parțial adevărată (cel puțin privită dintr-un unghi) la orice minciună.

Bunăoară, nu e greu să vezi ce efort intelectual face ministrul pamblică ca să se exprime. Pentru a răspunde viralului cu pamblica, departamentul de marketing al PSD s-a gândit (băieți deștepți!) să caute în dicționar. Și căutând ei în dicționarul de regionalisme au găsit că pamblică este regionalism și i-au pasat șmenul.

Așa că pamblicuță s-a găsit lăudându-se că el nu e prost, e doar regional. Ca și cum de regional ce e pamblică l-ar fi folosit el, vorbind ca un repencioc și ca și cum alte greșeli pe care le face tot de regionalisme le face.

În esență, lumea nu râde de pamblică pentru pamblică ci pentru tot pachetul. Așa cum problema lui Viorica nu e că a mutat Iranul și Pakistanul în UE ci e că e o nobody. Complexul de inferioritate este probabil cea mai răspândită boală în rândul tovarășilor și ne putem da seama prin ce au trecut înaintașii tovarășilor în anii de început a stăpânirii bolșevice în România când – ca și acum pe alocuri – oameni fără nicio calitate alta decât că sunt corupți și se pricep la a fi unealta potrivită (pentru dracul roșu) la locul potrivit, nu aveau.

De aceea, e de așteptat ca irascibilitatea tovarășilor să răbufnească în curând în cine știe ce lege care interzice viralele și bâza față de politicieni sub umbrela a cine știe ce aberați din categoria protecția imaginii personale sau alte asemenea, cum a fost o tentativa de legiferare eșuată deocamdată a lui Dragnea de pe vremea când era Ponta prim-ministru.

Ce mi se pare ciudat, este că materialul de bâză oferit de tovarăși este atât de bogat și tentant încât până și televiziunile de partid (cel putin antenele) au început să nu mai poată să se abțină și să îi taxeze pe regionali.

Cât de dezvoltată este pe bune industria IT din România

Industria de IT din România a ajuns la 5% din PIB, adică produce aproape 20 de miliarde de euro dintr-un PIB de peste 190 de miliarde de euro. De la 1% din PIB, dar dintr-un PIB de 40 de miliarde de euro/dolari acum două decenii, industria IT a reuşit să fie înaintea economiei şi chiar să o tragă după ea. Cei 110.000 de IT-şti aduc aceeaşi valoare adăugată sau chiar mai mare decât industria de construcţii şi este la acelaşi nivel cu agricultura. (sursa)

Când nu scoate capul din curtea sa să vadă ce e prin jur, orice cocoș se crede uliu. Industria IT la noi, oricât de mult se holbesc la ea “analiștii” iexperți, este totuși o mioriță bleagă ca și alte domenii de la noi; comparativ cu alte țări, noi stăm destul de prost la sectorul IT (deși IT-ul a depășit agricultura – ca și cum e mare brânză asta când agricultura mai contează ca procente din PIB doar prin țările din lumea a 3-a).
Din păcate, nu am la îndemână niște cifre cu procentul din PIB al industriei IT în țările din Europa de Est. Mi-a rămas doar în cap chartul în care România era pe ultimul loc. La o sumară căutare am găsit doar ca producția de software în UE este de 7,4% din PIB (sursa). Deci software, care este doar o parte din totalul IT. Ca să nu mai zicem ca la noi în IT sunt probabil incluse și call-centerele și video-chat-urile.
De nenumărate ori când găsesc articole pompoase de genul celui de mai sus, mă amuz căutând să văd ce zic bulgarii despre ei în aceeași privință. Bunăoară, sunt sigur că majoritatea românilor sunt foarte mândri de it-iști noștri și sunt siguri că hackeri mai buni ca ai noștri care să spargă FBI-ul nu există. Mitul superiorității inteligenței cibernetice românești este un mit cu care am crescut și eu dar cu siguranță este valabil și pentru alte domenii: doctorii noștri sunt vânați de toate țările din vest, meșterii noștri sunt bine văzuți peste tot și găsesc de muncă ușor oriunde s-ar duce, confecționerele noastre, vin firmele din vest după ele, le antrenează, le pregătesc, doar ca să pună mâna pe ele, etc. Realitatea este însă că UE (mai ales Germania) este unul dintre marile economii ale lumii și în lumea modernă, în economia modernă este loc pentru oricine muncește serios și profesionist. Competiția este dură dar cererea este mare, mai ales în domenii unde schimbarea este continuă și tehnologia avansează iar adaptarea la tehnologie necesită timp, pregătire, dar mai ales materie cenușie care este precară în orice țară a lumii.
Iată deci câteva spicuiri din presa bulgară. Într-un articol intitulat “How is the IT Industry Changing Bulgaria?” din care vedem că și bulgarii se miră de impactul industriei IT (deși în clasamentul de care aminteam ei erau penultimii). Și iată cum se mândresc bulgarii că sunt pe locul 46 într-un clasament irelevant legat de IT, făcut de cine știe ce blog pe internet, pe cine știe ce statistici:
Small in size and yet big in opportunities, Bulgaria has transformed in one of the world’s leading IT business destinations for the last couple of years.
Adevărat, că bulgarilor li se ridică părul pe ceafa lată deoarece sunt cu un loc deasupra României și nu scapă nici să menționeze că sunt deasupra Greciei și Serbiei. Poate că în competiție cu Serbia și Macedonia, e normal pentru bulgari să se creadă liderii balcanilor. Îmbătați de succesul lor, bulgarilor nu le vine să creadă de asemenea performanțe spectaculoase: locul 46 în lume(!) pe care ei deja îl vâd ca pe un tron, deși menționează că ei sunt doar un spot: “Finding a spot on the throne, we manage to surpass many other top-class technology-oriented countries”.
Ca și analistul nostru financiar, și bulgarii, după ce își gâdilă nițel orgoliul, încearcă să găsească niscavai explicații la o așa minune și iată că le găsesc în moștenirea de aur a epocii comuniste:
The nation’s history as the former Soviet Union’s IT hub has given it a head start (sursa)
La fel cum la noi ICI e de cauza că suntem “excepționali” și la bulgari, faptul că ciuma comunistă i-a pus și pe ei să facă niscavai butoane și panouri de comandă este văzut ca motivul acestui succes. Tot in articolul FT dăm de această perlă, care de data asta nu vine de la un castravete analist financiar, ci chiar de la un castravete director de companie IT:
Capacitățile IT ale bulgarilor s-au născut sub comunism. În întreprinderile de stat specializate în hardware de calculatoare și programare de bază pentru blocul sovietic. “Este un avantaj pe care îl  avem deja de două generații cu un background puternic in cercetare și dezvoltare”
Orice pom poate fi privit dintr-un unghi diferit și de aceea nu acuzăm varietatea opiniilor ci doar vanitatea lor. Există în aceasta gândire mai multe bug-uri dar ne vom rezuma la două:
1) atât în România cât și în Bulgaria IT-ul nu e un mare fâs cu 5% (sau 3% la bulgari); cu cât mergem mai spre vest cifra crește. E adevărat că nemții (de exemplu) pe lângă IT mai fac și mașini, pompe, instalații, tancuri, iaurt etc. și alte sectoare sunt mult mai competitive la ei, de aceea nu toate țările trebuie să respecte regula că IT-ul duduie. Relevante sunt însă cifrele brute la care Bulgaria nu este pe locul 45 și nici România pe 46 ci mult mai jos. Atât bulgarii cât și noi nu facem decât outsourcing pentru străini (cu mici exceptii) la fel cum confecțiile fac lohn. Grosul profitului sunt la cei care pun eticheta și încasează banii. La fel ca la căpșuni. Nicăieri nu veți găsi acest adevăr dar credeți-mă: 99% dintre programatorii români sunt de fapt căpșunari pe câmpurile virtuale ale pieței software. Chiar dacă avem companii mari, cu sute de angajați, chiar dacă munca este de altă natură, dacă e să ne lăudăm cu asta, suntem idioți. Să ne lăudăm când firmele românești o să deschidă sedii și să angajeze sute de nemți (sau măcar de ucrainieni sau albanezi) care să muncească pentru ele.
2) moștenirea glorioasă a epocii comuniste în domeniul IT este exact invers; în primul rând, URSS a picat tocmai pentru ca a pierdut cursa tehnologică (de asta a depins de fapt restul), pe care în paranteză fiind spus, a pierdut-o tocmai pentru ca în socialism nu poate exista competiție și inovație, acestea fiind inhibate de sistemul centralizat. Doar în capitalism, unde competiția stimulează inovația, progresul poate avea loc. Astăzi se întâmplă la fel cu China, care fiind mai capitalistă ca SUA, avansează tehnologic mult mai rapid. Deci dacă URSS era codaș, este chiar prostie pentru iobagii URSS-ului să se mândrească că faceau HC-uri în anii ’80 care erau oricum cu mult depășite, procesorul Z80 fiind doar o clonă copiată (probabil pe scheme furate de KGB) a unui procesor de prin anii 70 din SUA. În timp ce noi aveam un institut, vestul avea deja o industrie IT, este uimitor cât de cu capul în nisip suntem să repetăm asemenea aberații că noi am avut avantaje, că am avut o școală etc. Doar dacă nu ne comparăm cu Africa, dar ăia nu au nici de mâncare mulți și noi suntem totuși în Europa. Mă miră măcar că în astfel de articole elogiatoare ale succesului național în domeniul IT nu se publică cifre brute în care să avem o imagine de ansamblu, comparativ măcar doar cu Ungaria și Polonia, de exemplu.

Turcia atacă Siria

Incursiuni ale turcilor în Siria au mai fost. Războiul din Siria intră însă într-o nouă etapă după eliminarea Isis de către ruși, retragerea acestora (sau simularea retragerii pentru pretextul propagandei) și relativa liniște în urma negocierilor Rusiei cu Iranul și Turcia.

Este evident că rolul principal în Siria este jucat de Rusia. Acest fapt nu poate fi negat. Daca era altfel, Isis nu era eliminată, Assad nu era încă la putere și rușii nu aveau ce să caute pe-acolo.

Ca aliat al Siriei, Rusia a urmărit mereu însă să prindă un pește mai mare decât Isis. Isis a fost pretextul ideal pentru prezența Rusiei, motivele fiind bineințeles altele. Peștele cel mare pentru ruși nu este nici măcar protejarea (pentru chinezi) a unei rute din noul drum al mătăsiii care trece pe direcția Iran-Turcia și care se dorea să fie blocat de americani prin controlarea regiunii (deși nu au reușit controlul nici măcar în Irak, unde deja “au câștigat” războiul cu ceva timp în urmă).

Peștele cel mare urmărit de ruși este după părerea mea Turcia. Turcia era a doua mare putere NATO, o ditamai suliță în coasta ursului. Principalul risc pentru ruși de departe prin proximitatea față de bârlog, prin localizarea geografică și controlul accesului la Mediteraneană, prin accesul la Marea Neagră care ar putea periclita orice speranță de proiecție de putere (ce altceva e marea astăzi?) a rușilor prin defilarea bărcuțelor rusești, prin plasarea rachetelor nucleare americane, prin armata puternică etc.

Noi acum, fiind prinși în vâltoarea apelor și văzând această ruptură a turcilor pas cu pas, cu greu putem înțelege cât de mult pierde NATO prin pierderea Turciei și cât de problematică a fost Turcia pentru ruși în timpul Războiului Rece.

Iată deci, de ce toate mișcările Rusiei în zonă trebuie privite prin prisma acestui obiectiv: ruperea totală a Turciei de SUA până la imposibilitatea oricăror reparații a relațiilor și poate chiar până la ieșirea oficială (deja realizată de facto) a Turciei din NATO. De ce altfel, l-ar fi salvat rușii pe Erdogan de lovitura de stat planificată de americani, dacă nu acesta era obiectivul?

Puțini americani realizează importanța Turciei și nu e de mirare că apar des articole intitulate: “Time to Kick Turkey Out of NATO?“. Evident ca mulți americani nu realizează că Turcia de astăzi este rezultatul politicii americane eșuate în relația cu Turcia. Declarația lui Trump că NATO is obsolete eu o văd mai degrabă ca pe o observație (corectă deși ar fi fost mai bine nedeclarată). Nu până demult, SUA se pricepea destul de bine la schimbarea regimurilor, chiar dacă aveau probleme cu stabilizarea situației ulterior. Eșecul în Turcia este un mister și pentru mine. Istoria, bineînțeles că are multe taine, dar cum de americanii plănuiesc ditamai lovitura de stat, au la îndemână armata, poliția și nenumarate alte asset-uri și ruși “întâmplător” află de asta, îl sună pe Erdogan care scapă ca prin urechile acului, fiind gata-gata ca avionul în care zbura să fie dat jos de conspiratori, nu poate fi înțeles doar ca o coincidență: rușii abia așteptau un pretext să le arăte turcilor cât de răi sunt americanii! Iar americanii, încercând să le facă bine turcilor, dându-l jos pe Erdogan și eșuând, evident au făcut mai mult rău.

Întorcându-ne la prezent situația este următoarea: Erdogan are zero încredere în americani, ca sa nu spunem că are în minus și îi este teamă că după ce au eșuat să-l dea jos din interior, vor încerca să destabilizeze Turcia aprinzând fitilul kurd care inevitabil va exploda, cu sau fara ajutorul americanilor, doar prin prisma situației create care le oferă o libertate forțată tocmai pentru că Siria nu mai există. Fie ca americanii îi ajută, fie nu, kurzii din Siria vor rămâne autonomi și se vor întări, deși referendumul din Irak a eșuat. Este doar o chestiune de timp.

Sfatuit de ruși și speculând un moment neprielnic pentru americani care trec prin scandaluri imense, pe lângă frecușurile zilnice cu chinezii și războiul pe toate planurile (mai puțin militar deocamdată) între SUA și China, dar mai ales paralizați de frecușurile interne ale centrelor de putere (aviz alor noștri), Erdogan a decis că este momentul să trimită tancurile peste kurzi. Cam aici ne aflăm acum.

Russian Military Pulls Out Of Syrian Kurdish Town As Turkey Initiates “Massive Cross-Border Attack”

Situația este mai mult decât complexă. Americanii îi sprijină pe kurzi, turcii tocmai îi invadează. Zona era protejată de ruși care aveau oarecum autoritatea stautului sirian. Assad, de asemenea, nu le recunoaște kurzilor dreptul de auto-determinare dar nu are ce sa facă fără ajutorul rușilor care însă au dat acordul turcilor să lovească în kurzi. Americanii rămâne de văzut ce vor face cu turcii, nefiind exclus un război turco-american.

Dacă războiul nu ar fi o tragedie totală, am putea chiar să ne amuzăm de câteva amănunte ale îmbârligării din acest conflict. În primul rând, pentru prima dată în războiul din Siria, Turcia se află alături de Assad în acest conflict punctual: împotriva kurzilor. Totuși sirienii au amenințat că vor ataca orice avion turcesc care intră în spațiul aerian sirian. Evident că ei nu au cu ce și rușii nu vor face asta deoarece turcii nu mai fac nicio mișcare de la dobodârea avionului rusesc fără acordul rușilor (cel puțin deocamdată, până dau de turbare – cum au ei obiceiul). De asemenea, Turcia foloseste avioane făcute de americani ca să bombardeze o organizație militară kurdă sprijinită de americani și care folosește arme donate de americani.

O logică simplă este că americanilor nu le convine treaba asta. Dar ce pot face? Pentru americani, acest mic conflict din Afrin este precum o ciocănitoare care cioplește tuplina unui pom din care se hrănește un elefant. Rămâne de vâzut dacă elefantul ignoră ciocănitoarea și mănâncă liniștit frunze în continuare sau dacă îi trage o trompă la ciocănitoare de nu se vede sau dacă stresat de zgomotul ciocănitoarei se duce la următorul copac.

Cel mai puțin important (ca impact de moment) pentru americani este doar să măcăne și ei nițel prin câteva comunicate de presă și să dea mai multe arme kurzilor în altă parte. Personal, nu înțeleg interesul americanilor în kurzi. Poate lui Trump, în idioțenia lui, chiar îi sunt simpatici kurzii pentru că au luptat bine cu Isis. Isis era un tigru de hârtie, o armată de mercenari plătită de saudiți, israelieni și turci. Însă sprijinirea kurzilor nu e de la Trump, ci de pe vremea lui Obama.

Turcii, să nu uităm ca au și ei ceva gongi în eșaloanele de top: nu doar Erdogan visează la un nou Imperiu Otoman ci mai mulțe elite turcești. De aceea au sprijinit Isis, ca sa îl dea jos pe Assad și ca să încerce și ei să joace divide-et-impera, precum o face Imperiul.

Doar că pentru ei jocul asta e puțin periculos cu o miză destul de mare. E adevărat că au stat destul de mult departe, în ideea că americanilor le-a trebuit ceva să îi preseze ca să intre impotriva lui Assad la început. Nu știu câți mai rețin acest mic amănunt că inițial Erdogan ținea partea lui Assad și declara că Turcia vrea sa aibă pace la granițele ei.

Ulterior a intrat în acțiune istoria și Erdogan are o cu totul altă viziune. Așadar turcii vor să beneficieze de această oportunitate și să fie pro-activi atât în contracararea kurzilor (pe de o parte) cât și în extinderea graniței spre sud. Vrăjiți de Putin, turcii cred că este doar o chestiune de timp până când rușii, le vor da lor dreptul să ocupe măcar provinciile din nord ocupate în majoritate de etnici turci, de aceeași sectă cu turcii. Putin le-a promis asta și de aceea se retrag din Afrin, permițându-le turcilor să facă ce vor ei, deși Assad se opune. Assad nu are însă ce să facă, să mulțumească rușilor că este în viață.

În final repet: marele semn de întrebare este ce vor face americanii. Americanii au mai mult variante:

1 – nimic, doar le dau arme mai multe kurzilor;

2 – să le dea niște arme mai interesante kurzilor, cum ar fi lansatoare de rachete;

3 – să hăcuiască avioanele turcești (evident că pot să le controleze oricum, fiind făcute de ei);

4 – să dea ultimatum turcilor

5 – SUA totodată mai poate da afară Turcia din NATO ceea ce ar fi o mare problemă pentru Erdogan. În acest caz, Erdogan va începe să cadă în genunchi ca un milog, fiindu-i frică de ruși pe care îi știe cât de parșivi sunt, dar de care speră el că se folosește ca să-și îndepliniească visul: Imperiul Otoman.

6 – Pe lângă cele enumerate mai sus, dacă Trump chiar e puțin dereglat și deoarece asta ar conveni deep state-ului, SUA pote ataca Turcia.

La punctul 4, o consecință interesantă ar putea fi solicitarea americanilor ca turcii să o termine cu rușii, caz care l-ar înfuria nebunește pe Putin.

În câteva zile vom afla un răspuns.

 

Războiul Rusia-Turcia la orizont

Faptul că rușii sunt buni la șah nu este o noutate.

Nu am mai discutat de mult despre topicul războiului viitor Rusia-Turcia deoarece am facut-o în multe articole și deja probabil mi-am făcut o faimă de băiatul care strigă lupul.

De altfel, drept dovadă că cine sapă groapa altuia cade singur în ea este tocmai faptul ca după ce am renunțat să frecventez site-ul Război Întru Cuvânt tocmai pentru obsesia lor de a interpreta orice eveniment din relația Rusia-Turcia prin prisma profețiilor Sf. Paisie, iată ca am preluat eu ștafeta.

Dar evenimentele nu ne lasă altfel, și noi, reluăm subiectul în speranța că acolo sus cineva ne aude și România va reuși măcar în ceasul al 12-lea să refacă relații pașnice cu Rusia și să dea înapoi măcar cu 15 minute cursa nebună a înarmării care are șanse minime să aibă un final la fel de fericit ca cea anterioară, de vreme ce ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar dacă Dumnezeu a ferit omenirea de la iminentul dezastru al unui război nuclear în ciuda încercărilor persistente ale unor turbați să aducă iadul pe pământ, pentru că noi nu am folosit cum trebuie vremea de pace, dar și pentru că paharul păcatelor s-a cam umplut până peste măsură, sunt mici speranțe ca să mai scăpăm la fel de ușor când scânteia se va aprinde din nou.

Pentru recenții cititori ai blogului și pentru cei care dau din întâmplare peste acest articol, reamintesc că unul dintre primele articole pe acest topic (de care îmi amintesc eu) a fost articolul “S-A FIERT COLIVA TURCILOR?” de prin 2012. Este foarte posibil să mai fie câteva și înainte, dar nu știu (am lene) cum să caut și din păcate, fiind un neînemânatic taguitor, nu pot furniza nici un link. Cert este că eu vorbeam despre un război Rusia-Turica când Turcia încă era în NATO și relațiile SUA-Turcia erau foarte bune și Turcia negocia integrarea în UE, etc. Reiterez, nu vorbeam din capul meu, ci comentam profeții ortodoxe ale unui sfant ortodox, dar nu doar ale lui, care prezic nici mai mult nici mai puțin decât nimicirea Turciei de către ruși, cu acordul SUA și predarea ulterioară a controlului Turciei către greci.

Dacă unele elemente ale profeției vi se par fantasmagorice (mare război, băi de sânge, intervenție divină), orice contestator trebuiă să recunoască că este o mare coincidență că istoria converge pas cu pas către toate câte profeția le prevede, pe care nu le vom reaminti aici decât sumar: conflict ruso-turc, invazia Turciei de către ruși, avansul rușilor înspre sud, în Siria actuala (stat integru, fără probleme în anii 90 când s-a făcut profeția), negocierile prelungite, intervenția statelor europene (fără americani însă), etc.

Spuneam că evenimentele nu ne lasă să nu reluam subiectul. Iată ultimele știri:

Toate acestea dupa ce nu doar cu 2-3 săptămâni în urma, turcii au cumpărat rachete de câteva miliarde de la ruși – o premieră petru o țară membră NATO. Evident statutul de membru NATO al Turciei este doar unul fictiv, așa cum este alianța. După cum știm Trump a reușit să facă NATO obsolete, declarația lui din timpul campaniei fiind cel puțin o self-fulfilling prophecy dacă nu un un mod de a privi lucrurile de la Casa Albă. SUA nu are alianțe, SUA are aliați – vede Trump lucrurile.

Faptul ca relațiile SUA-Turcia sunt total distruse, în urma tentativei de omorâre a lui Erdogan și a loviturii de stat eșuate, este cunoscut de toată lumea. Au fost chiar zvonuri că americanii și-ar fi retras nuclearere și le-ar fi dus la Deveselu, după ce baza de la Incirlik a fost atacată de civili în timpul încercării de detronare a lui Erdogan.

Erdogan are mai multe probleme cu americanii, pe lângă faptul că au vrut să-l omoare: trădarea în Siria (la început americanii i-au promis marea cu sarea, apoi nu au mai invadat Siria și nu l-au detronat pe Assad așa cum îi promiseseră lui Erdogan), trădarea în fața kurzilor (arme, sprijin etc), protejarea lui Gulen – păpușarul loviturii de stat, condamnarea bodyguarzilor în urma luptelor cu protestatarii de la vizita lui Erdogan din SUA etc.

După doborârea avionului rusesc și înfurierea lui Putin, lucrurile păreau să se calmeze între turci și ruși. Mai ales după ce Putin i-a salvat viața lui Erdogan avertizându-l cu privire la puci (eșuat) – un termen încetățenit în mainstream-ul afiliat ideologiei Imperialiste, care evită terminologia corectă care este (tentativă de) lovitură de stat. 

Spuneam la un moment dat, că politica Turciei este incoerentă, schimbătoare, aproape aleatoare. Geografia dar mai ales … sociologia îi constrâng către aceste bâlbâieli. Rușii însă nu tolerează prea multe trădări, mai ales dacă sunt făcute așa cum știu să o facă doar turcii: sub centură.

Se înțelege că de la un atac cu drone până la război, mai este cale lungă. Noi doar semnalăm incidentul și subliniem trendul. Turcii au negat deja implicarea.

Situația din teren însă este extrem de fierbinte: căderea dolarului îi obligă pe americani să forțeze folosirea ultimei resurse: armata. Armata SUA este de facto acoperirea dolarului. Dolarul nu este acoperit de aur și mai noi a cam pierdut și acoperirea în petrol. I-a rămas însă armata SUA, care însă trebuie să își dovedească fiabilitatea pentru a evita implozia dolarului, mai ales când chinezii tocmai au anunțat încetinirea (sau tăierea) achiziției de obligațiuni americane (vezi Zerohedge pt detalii).

Incidentul este totuși extrem de important, după părerea mea. Poate chiar mai important decât doborârea avionului. Eșuat cum a fost, atacul a distrus vreo 2 avioane. Vă imaginați ce putea face dacă nu eșua? La ce bun tot efortul Rusiei în Siria dacă nu își poate securiza bazele? Într-un fel sau altul, Rusia va contracara și chiar dacă responsabilul nu va putea fi determinat cu certitudine, ursul va prinde pe cel care îi este mai la îndemână. Și cum Isis nu mai este iar Israel este prioritatea #1 a armatei SUA, Rusia va încerca să își întărească pozitia în direcția întăririi securității bazelor sale, care cele mai importante fiind plasate în zona de nord a Siriei, în proximitatea turkmenilor, crează condiții favorabile unui conflict cu Turcia.

Noi tensiuni pot însă să apară din nenumărate locuri. Chiar contractul achiziției rachetelor S-400 rusești este unui ciudat: Turcia s-a rugat de Rusia de mai mult de 1 an ca să îi vândă și contractul nu este deloc unul mic: 2,5 miliarde dolari, dintre care 55% sunt finanțate prin credite de la ruși. Este conctractul oare prețul cerut de Putin lui Erdogan pentru restabilirea relațiilor în urma doborârii avionului?

Unii zic ca țarul și sultanul au nevoie unul de altul dar eu aș zice că ursul este o vulpe oportunistă care nu va ezita în niciun caz să pape un curcan dacă se ivește ocazia.

Toate acestea sunt speculații și nu este exclus ca toată povestea să fie scrum fără fum îm câteva zile. Sper însă că v-am convins că relațiile nu sunt deloc stabile între Rusia și Turcia și o scânteie poate apărea din nenumărate locuri.

De ce scade leul când dobânda crește?

Creșterea peste noapte a leului cu 0.5% într-o singură zi, la o zi după mărirea dobâzii de referință este un mare mister pentru mine, de vreme ce logic era ca leul să se întărească. Prin creșterea dobânzii de referință și prin angajamentul de a ține sub control inflația, BNR a transmis clar investitorilor că urmează măriri la dobânzi. De ce a picat însă leul?

De departe, prima explicație ar fi comentariul lui Isărescu cu privire la marjă … cum că e mai bine o depreciere lentă decât una rapidă. Mă îndoiesc însă că peste noapte, piața reacționează la măcănelile lui Isărescu, chiar dacă pe biroul său stă butonul roșu care reglează  (chiar dacă temporar) cursul. Oricât de drastică declarația mă îndoiesc că pusă în balanță cu creșterea dobânzii să cântărească mult mai mult decât aceasta.

O a doua explicație ar fi creșterea prea mică. Poate investitorii se așteptau de creșteri mai mari, deși BNR ne-a obișnuit cu mișcări timide de fiecare dată, mai ales în sus, căci în jos de obicei dă cu dobânda când nu mai are încotro …

Nu neg însă că poate să existe o explicație legată de vreo evoluție importantă exogenă. Nu am auzit însă nimic legat de BCE și personal chiar am avut o poziție forex pe EURHUF pe care am închis-o marți dimineața. Având deci proaspătă în minte evoluția, într-adevăr a fost o mică depreciere a forintului, dar în niciun caz de 0.5%. Poate ar fi bine să fac o mică analiză și pe alte monede din zonă, dar nu are sens, deoarece zilele următoare vom vedea dacă există doar un spike sau e vorba de un trend.

Caz în care dacă e trend, e nasol și înseamnă că o să fie nevoie de noi măriri de dobândă mai curând decât ne-am aștepta. Evident depinde și ce vrea Isărescu și ce a negociat cu Tudose, dar, ca să cităm un clasic în viață, ceva trebuie să crape, ori cursul, ori dobânzile.

În apărarea leului ar fi doar investițiile străine care sunt singurul lucru bun care se poate întâmpla anul acesta. Accelerarea deficitului balanței de comerț este îngrijorătoare dar este greu de evaluat cât de îngijorătoare de vreme ce nu avem precedente cu privire la status-quo-ul actual – dobânzi zero la EUR, lichiditate abundentă, creștere economică în UE, apariția de anomalii în cadrul piețelor (bad news is good news, piețe turbate care reacționează doar psihologic și nu mai au niciun fundament, funny money etc).

Rămâne așadar să așteptăm următoarele zile. Nu este exclus ca spike-ul să fie însă un simplu artefact al mașinuței de controlat cursul a BNR-ului și băieții să fi calculat aiurea efectul și să fi reglat butoanele aiurea pentru ziua anunțului, sau să le fi fost teamă de o apreciere prea mare și prin urmare să fi lasat cursul liber, de unde vedem totuși care sunt adevăratele tensiuni.

Din orice parte am privi, un 0.5% depreciere într-o zi de mărit dobânda nu sună bine și este cel puțin un indiciu al fragilității iubitei noastre monede naționale în urma politicilor mărețe ale actualilor conducători.

 

Flori moarte – eficientizarea totală

Flori moarte la fereastra unui restaurant specializat în organizarea de pomeni. Ca să nu cumpere la fiecare pomană flori dar ca să nu aibă un cadru prea sumbru, un restaurant mortuar a cumparat aceste minunate flori de plasti împreună cu colivia care dă o notă aparte întregului ansablu. Interiorul este similar. Atât de mult s-a optimizat mașinăria de “rezolvat” cele din urmă socoteli ale omului pe pământ.

Nu au trecut mulți ani de când firmele pentru organizarea de servicii funerale s-au dezvoltat de la magazine pentru vânzarea de coșciuge și cruci în întregi operațiuni complexe care rezolvă  toate doleanțele clienților (evident cărora și le permit) de la închiriat coșciug cu refrigerator până la închiriat mașină pentru transportul la cimitir, închiriat personal care să pună doliu la participanții la înmormântare și până la organizarea meselor pentru diversele pomeni, inclusiv cea mai importantă, cea de după înmormântare.

Într-un fel, fenomenul este unul pozitiv: eliberează pe cei apropiați de calvarul organizării tuturor problemelor și le îngăduie astfel să petreacă ultimele momente de proximitate fizică față de trupul adormitului în reculegere și pace. Dar, ce bine ar fi dacă ar fi așa de ușor … Cu sigurantă, “locul” debarasat de acești binevoitori este ocupat rapid de aghiuță cu ale lui bagatele, pregătite pentru fiecare în parte.

Tradițiile și ritualurile au un rol al lor. Oricât de triviale, inutile sau prea complexe ni s-ar părea nouă, tocmai puterea simbolică pe care o au este cea care le-a făcut să dăinuiească deoarece timpul le-a testat, oamenii au văzut că le este bine dacă le urmează pe acestea și nu pe altele, cu ce ne-am trezit moștenind de la cei bătrâni, făcând și noi am văzut că ne e bine și că pierderea suferită este mai ușor astfel de purtat decât fără aceste tradiții. Până să vină “firmele” peste noi …

Optimizările și modernizările în acest domeniu nu fac altceva decât să ofere un simulacru. Să dăm doar un banal scenariu. Este evident că un eveniment nefericit precum trecerea la cele veșnice a unui membru al familiei, adună toată familia. Dacă această adunare se întâmplă însă la un restaurant și nu acasă, timpul reîntâlnirii familiei este extrem de scurt: 2-3 ore cât durează masa, căci restaurantul trebuie să fie rapid pregătit pentru următoarea pomană, angajaților li se termină programul sau trebuie să spele vesela etc. Reuniunea familiei este într-un fel “optimizată” și ea, ajungându-se la o nedorită eficientizare și în privința timpului pregătit împreună: și ce este mai important decât întâlnirile între oameni pe acest pământ?

Culmea face ca tocmai această părelnică binefacere pe care o oferă “funeralele” să ne despartă tocmai de adevăratele binefaceri pe care tradițiile pe care încercăm să le “imităm” însă mai “optimizat” în prezent le ofereau. Tradițiile, așa cum erau, prin toate câte le incorporau ele, creau un cadru și un pretext pentru exprimarea și dezvoltarea comuniunii: timpul petrecut alături de cei mai apropiați, ajutorul și jerfta făcută de toți membrii mai depărtați ai familiei pentru cei imediați afectați de trecerea la cele veșnice se desfășurau mult mai “eficient” decât în cadrul lesnicios pus la îndemână de firmele de funerale din ziua de astăzi.

Mai amintim și priveghiul care s-a mutat cu ordin de la stat (care vrea să ne protejeze de bacterii) de acasă la capelă și la care priveghi (când se mai face), nefiind în casa adormitului, ci într-un loc oarecum străin atât pentru cei mai apropiați cât și pentru cei îndepărtați de asemenea este un simulacru de priveghi. Ce sens mai are să ții mortul noaptea într-o cameră (fie ea capela, în proximitatea unei biserici) dacă mortul nu stă în casa lui unde a trăit, ca să vină la el cei care au venit la el pe când trăia, ca să retrăiască aceștia momentele întâlnirilor lor trecute și să le povestească tuturor și să cugete la relația dintre ei, la trecerea timpului și la toate celelalte?

Sunt multe și variate probleme ale acestui fenomen păgubos numit servicii furerale. Este extrem de interesant și progresia și evoluția în timp a acestora. Sunt de exemplu tare curios dacă în “pachet” este inclusă și dusul de apă cu găleata la mormânt 30 de zile (sau aproximativ) un obicei care se practică cel puțin la noi în Oltenia. Dacă tot plătim pentru cei care pregătesc mâncarea, de ce nu am plăti firma ca să ducă și apa, la urma urmei, oricum tradiția e ca femeia care aduce apa să fie plătită. Dacă acest aspect a fost deja inclus, este extrem de interesant, părerea mea, că s-a ajuns până aici. Dacă nu s-a inclus, de asemenea este foarte interesant de ce nu. De asemenea, va fi interesant când va pica și acest mic teritoriu rămas încă “neacoperit” de firmele de servicii funerare.

Închei cu un mic amănunt interesant. Într-o perioadă, cuvântul “servicii funerare” era unul dintre cele mai scumpe cuvinte de cumpărat pe motorul de căutare Google în sistemul de reclame AdWords. Prețul plătit de un site pentru a apărea în top la anunțurile după un anume cuvât, denotă competiția pe acel domeniu și de asemenea profitabilitatea. De exemplu, cuvântul “servicii funerare” domina de departe cuvinte cum ar fi “cumpar laptop” sau “magazin haine femei” care de asemenea vă dați seama ce profituri au în spate. Fiind un domeniu “aparte”, se înțelege că în ciuda banilor, nu orice întreprinzător ia în considerare să deschidă o mică firme de “funerale” așa cum nici angajații nu se vor bate pe locurile deschise la aceste firme în ciuda salariilor speciale. De unde, cerere mare, ofertă mică, rezultă profituri maxime. Este doar un mic amănunt, dar cu un mare semne de exclamare cu privința la unde s-a ajuns dacă cererea este atât de mare.

Nu am zis prea mult de evoluția fenomenului și nu am de gând să o fac, nefiind prea mult de spus decât că pas cu pas, toate s-au adăugat, pe măsură ce cei mai puțin timizi patroni încercau chestii mai noi. Sau poate “dezvoltarea” s-a făcut împinsă de cerere: oamenii au cerut toate acestea. Din ce imi aduc aminte, totul a început cu organizarea mesei la restaurant, dar la început nu se făcea în restaurante speciale, ci toate restaurantele (ca și acum probabil) puteau închiria tot localul pentru o pomană pentru câteva ore.

Cert este că în ziua de astăzi chiar dacă prin absurd cineva ar avea dorința să se descurce “fără”, sunt șanse mari că făcând înmormântarea așa cum se făcea acum 30 de ani să nu aibă prea mulți invitați, lumea având o mie de scuze în ziua de astăzi, toate ascunse sub mantra “nu am timp”. Am scurtat timpul de priveghi, am scurtat timpul de pregătit mâncare pentru pomană, am scurtat timpul de plimbat mortul până la cimitir, am scurtat numărul de pomeni care le facem după, toate le-am “eficientizat”.

1 2 3 4 5 164