Flutur, luat la zeflemea de guvernatorul Cernăuţiului

Apropos de articolul anterior, cu procesul de martirizare a PS Longin. Singura reacţie de care am auzit până acum cu privire la bătaia recentă trasă PS Longin este a lui Gheorghe Flutur care a contactat pe guvernatorul Cernăuţiului Ruslan Zaparaniuk. Iată ştirea din Crai Nou. Conform articolului, Flutur a contactat pe doamna aceea de tremură ciudat, Luminiţa Odobescu dar nu aflăm mai departe ce răspuns a primit. Aflăm însă că Flutur a primit un răspuns de la guvernatorul Cernăuţiului, dar nu ştim dacă în urma discuţiei sale directe sau a intermedierii comunicării din partea doamnei Lumi. Oricum răspunsul este în bătaie de joc, ca şi cum Ruslan i-ar râde în nas lui Flutur. Nici mai mult nici mai puţin, guvernatorul pretinde că PS Longhin nu a fost bătut, ci a căzut … minciună perversă, deconspirată ulterior chiar de declaraţiile victimei.  El mi-a spus că vânătăile de pe faţă şi de la ochi, care au putut fi văzute în unele imagini, sunt în urma unei căzături, respingând acuzaţiile din presă cum că ar fi fost agresat fizic de cineva; şi mi-a mai spus că există în acest sens şi o declaraţie dată de adjunctul părintelui de la biserica Bănceni, care confirmă cele spuse de el Evident, adevărul poate fi complex, în sensul că poate acel “adjunct l-a minţit el pe guvernator deoarece îi era frică să nu şi-o fure şi el, şi poate că chiar PS a fost ameninţat să declare că a căzut şi ulterior s-a răzgândit şi a spus adevărul că a fost bătut. Nu cred că cei care au atâta îndrăcire să bată un ierarh doar pentru că nu renunţă la propria credinţă ar avea nevoie să ascundă ce fac, din contră cred că ei ar vrea să se ştie ca să sperie turma. Poate de asta PS şi a dorit să ţină discret incidentul şi cine ştie câte alte incidente sunt ţinute ascunse pentru a nu speria oamenii şi pentru a nu face roditoare tentativele diavolului de lovire în statornicia ortodocşilor. Nu era nevoie însă de această bătaie ca să vedem că minoritatea românească este tratată penibil în Ucraina care doreşte să adere la UE deşi se comportă mai rău ca ruşii cu minorităţile. Tăcerea României, dar şi a UE în acest caz, ne arată încă o dată că doar minorităţile sexuale sunt protejate în UE, nu şi cele religioase, mai ales religia creştină.

Read more

Naşterea unui sfânt

Ciolacu, marele patriot ortodox moderat care nu e extremist, încă tace şi nu scoate o vorbă la prietenul său Zelensky, să nu mai terorizeze românii din Ucraina. Ce să mai zicem de Maia Sanda, prietena lui Zelensky sau de Klaus Ioanis, prietenul ucrainienilor? Din păcate PS Longin, român şi ortodox considerat extremist de unii români ortodocşi declaraţi moderaţi şi “fără excese”, va fi martirizat de extremiştii ucrainieni, la fel ca şi Gonzalo Lira care şi el mai întâi a fost bătut, apoi arestat, apoi omorât în puşcărie în chinuri numai de el ştiute. Nasol e ca Daniel şi fanii lui se vor lipsi de binecuvântarea acestui martir deoarece tot ce a putut să facă pentru el a fost să îi reproşeze că nu calcă canoanele, schimbându-şi capul pe motive politice. Noi cei extremişti trebuie să ne uităm la acest sfânt cum se naşte în cer şi cum primeşte răstignirea pe care singur ne-a anunţat că va veni. Vorbele PS Longhin deşi ajung la puţini, sunt înţelese şi de mai puţini. Urmăriţi predicile sfinţiei sale încă dinainte de război, cum pas cu pas şi-a pregătit turma pentru ce va urma, cum pas cum pas ne-a dezvăluit crucea pe care o are de purtat el, ca un exemplu pentru noi cei care vom fi nevoiţi să îi urmăm pe cale. PS: vezi şi Flutur, luat la zeflemea de guvernatorul Cernăuţiului

Read more

Impresii din interviul lui Tucker cu Putin

Putin a recunoscut că dacă vestul va oprit livrarea de arme Ucrainei, în două săptămâni războiul este gata. O asemenea de declaraţie, deşi pare componentă a propagandei sau mai bine zis a narativului rusesc că vestul trebuie să nu mai dea arme Ucrainei, are unele implicaţii logice nasoale pentru ruşi. Evident că puţini fac aceste deduceri despre care voi vorbi eu şi declaraţia este un buchet de mesaje multiple cu targeturi variate. În primul rând, ca o observaţie generală, oricât de şiret este şi oricât de experimentat, Putin nu are cum să nu greşască la un interviu de peste o oră. Dar totul este calcul beneficiu-risc şi chiar dacă orice asemenea experienţă prezintă unele riscuri, beneficiile sunt mai multe deoarece contribuie la consolidarea narativului. De aceea există şi atacul asupra lui Tucker, deoarece evident orice discuţie cu Putin prezinză un risc existenţial pentru narativul vestului. Dar războiul nu este doar între narative, deşi narativele cumva determină dacă sprijinul militar va continua sau nu, sau cel puţin aşa cred naivii care încă mai sunt îmbătaţi de iluzia că în vest democraţia conduce şi dacă poporul nu mai vrea război şi votează naţionalişti, politica statului se va schimba. Dar de unde! Aşadar DACA VESTUL OPREŞTE LIVRAREA DE ARME UCRAINA PIERDE IN 2 SAPTAMANI! Oricât de solid ar fi construit narativul ruşilor şi strategia lor de a deturna sprijinul european, eu cred că această afirmaţie implică de fapt recunoaşterea slăbiciunii Rusiei şi are mai degrabă rol de a încuraja livrarea de arme. Deci dacă Ucraina acum, cu toată tânguiala europeană, cu amânările americanilor, face faţă ruşilor (cât poate) şi dacă Putin zice că fără arme din vest, ar pica în două săptămâni, înseamnă şi că dacă vestul ar dubla ajutorul, e posibil ca ruşii să aibă probleme. Ditama putere militară, cu pretenţii de a fi unul dintre multipolurile lumii, poate fi înfrântă de Ucraina dacă vestul măreşte contribuţia de la 0.1 din PIB la 0.2 din PIB. Cifrele sunt aproximative, poate nu sunt 0.1 ci 1, sau poate mai mari. Ideea este că totuşi efortul de război pentru vest este infim cu ce ar însemna o implicare în război directă. Nici măcar Ucraina nu e implicată în război complet deoarece nici măcar nu a declarat mobilizarea. În plus, deoarece nu a declarat starea de război, fabricile care încă produc pantofi nu pot fi naţionalizate şi toată producţia dată la armată cum ar fi firesc. Idem pentru fabricile de maşini, care în loc să facă tancuri, fac în continuare alte produse deoarece Ucraina vrea să adere la UE şi are nevoie de o economie funcţională. Pe când dacă ar declara război, statul ar putea naţionaliza întreaga producţie şi totul ar fi dus către armată. Acum, statul cumpără la preţuri de 10 ori mai mari aceste produse de la companiile private deţinute evident de camarila politică, ca şi pe la noi. Halal rezistenţă ucraineană, halal sprijin al vestului. De ce oare nu condiţionează vestul ca măcar Ucraina, dacă vrea arme, să mobilizeze populaţia? Deci Rusia

Read more

Valentin Stan explică cum va fi aruncată România în război fără ca NATO să mişte un deget

Valentin Stan la Tuca Show – 5 FEB 2024 Nu voi comenta evenimentele actuale deoarece Valentin Stan a făcut suficient. Predicţiile mele că Rusia va ocupa întreaga Ucraină şi că România va prelua apoi ştafeta Ucrainei, fiind aruncată în război de americani, se întâmplă pas cu pas. Cititorii fideli ştiu toată povestea, de la avertismentele din vremea invadării Crimeei până la comentariile zilnice legate de evoluţia războiului. Iată câteva citate: MARTIE 2014 – RAZBOI LA INCEPUT DE POST << noi suntem membri NATO. Mai putem crede dupa aceasta atitudine lașă a americanilor si britanicilor ca daca Rusia va ataca Romania, tarile NATO ne vor apara? De ce ar face-o in cazul nostru si acum in cazul Ucrainei nu fac nimic? Da, stiu, se poate spune imediat: e o cu totul alta situatie. NATO e NATO si evident nu ar sta cu mainile in san. Budapesta e doar asa … un tratat vechi pe-acolo, praf in ochi aruncati Ucrainei la un moment de slabiciune ca sa o convinga sa renunte la armele nucleare. O data rezolvata problema, pentru vestici, ce mai conteaza ca acum rusii au atacat-o, era oricum a lor si e oricum problema ucrainienilor, pe cand daca va fi atacata o tara NATO ca Romania, SUA vor lansa imediat toate avioanele lor si toate tancurile din Germania vor veni sa ne ajute, toate rachetele super-patriot vor fi plasate urgent la granita ca sa ne protejeze, toate tarile membre NATO se vor mobiliza si ne vor apara. Nu asa visam cu totii? Nu toti avem o imagine feerica despre puterea SUA/NATO si despre intangibilitatea acestei aliante care s-a dovedit atat de puternica incat a castigat razboiul rece? Nu toti ne simtim foarte siguri si protejati in aceasta puternica alianta? Iluzii pe care probabil si le-au facut si unii ucrainieni de au avut curajul sa creada ca chiar pot sa schimbe macazul inspre UE. >> IULIE 2014 – CE TARI VA ATACA MAI INTAI RUSIA IN CAZUL UNUI RAZBOI? << Un atac direct asupra unor tari sau capitale importante, va atrage implicarea totala NATO si poate chiar folosirea armelor nucleare. Imaginati-va un atac cu rachete asupra Londrei ce ar insemna. In schimb, doar cateva bombe in cateva orasele mici din Polonia sau Romania, nu va face mai mult decat sa ii sperie pe vestici si sa le arate ce ii asteapta si pe ei daca continua razboiul si nu cauta pacea cu Rusia. >> MAI 2016 – O NOUA CURSA A ARMELOR NUCLEARE A INCEPUT SI ROMANIA ESTE “SCUTUL” PROTECTOR PENTRU AMERICANI << Deci Trump va reusi prin mesaje de incurajare si aghiotanti convingatori sa le sugereze la moldoveni ca acum e momentul! Incepe un skirmish local pentru inceput, intre moldoveni si transnistreni dupa care rusii reactioneaza puternic, elibereaza Transnistria si ataca Chisinaul. Opinia publica din Romania este atunci gata sa accepte sfanta misiune de eliberare a fratilor moldoveni si incurajati de americani, atacam pe rusi si eliberam Chisinaul. Mai ales, daca rusii “ne permit” sa le facem praf cateva regimente

Read more

Vinzi carte, n-ai parte

Dacă românii ar mai citii ca pe vremea lui Ceauşescu, orice prim-ministru ar tremura la vestea că ditamai distribuitorul de carte intră în faliment. Ştirea că Elefant a intrat în faliment nu prea a făcut valvă în presa noastră, cu excepţia pe ici pe colo: Evident că nu sunt pentru intervenţionism cum sugerează unii. Nu are statul ce să intervină pe piaţa cărţii aşa cum nu ar avea nici pe piaţa imobiliară sau pe piaţa RCA unde vedem că a făcut varză totul. Intervenţionismul statului prin PRIMA CASĂ este ca o propteală a preţurilor la apartamente deoarece nu permite aterizarea acestora la un nivel tangibil pentru veniturile din Românika. Programul PRIMA CASĂ este un exemplu ideal de exemplificare a subjugării ţării către finanţele internaţionale care nu au agreat un crash al preţurilor după 2008 deoarece evident ar fi dinamitat sistemul bancar şi multe “investiţii” ale cămătarilor rămâneau fără nicio perspectivă. Aşa, cu prima casă, preţurile au fost menţinute şi meltenii nu au renunţat la plata ratelor speriaţi de creşteri şi mai mari, deşi un crash al preţurilor la 20% din nivelul din 2008 putea să permită oricărui om cu orice salariu mediu un apartament normal, cel puţin. Narativul cămătarilor propagat prin fabrica de produs consens din presă, susţinea că dacă preţurile pică, va avea de suferit şi industria construcţiilor, nu doar băncile care mereu sunt prea mari ca să pice şi trebuie să luăm de la educaţie să dăm la Prima Casă. Vai, domne, ce pierdere! Samsarii care realizau randamente de 700% în ditamai bulă, trebuiau să se mulţumească cu mai puţin. Culmea e că construcţiile au mers atât de prost, că au trebuit ulterior să fie stimulate şi ele prin acel giumbuşluc cu salariul minim. Ca fapt divers, vedeţi că pentru construcţii au avut imaginaţie să găsească soluţii targetate pe ce îi doar pe ei, pe stimularea salariilor ca să nu mai fugă doreii afară. La bănci însă, prioritatea era a cămătarilor, de aceea sub pretextul “ajutării” omului de rând care nu are bani să dea avans, s-a inventat “un program” care evident că nu avea în cap accesul facil al oamenilor, ci menţinerea preţurilor mari, care altfel ar fi afectat profiturile băncilor şi chiar solvabilitatea acestora. Personal sunt sigur că cu puţină imaginaţie de inginerie contabilă, balanţele erau rezolvate şi crash-ul putea fi evitat, însă aceste programe sunt specifice politicii economice deloc capitaliste din Imperiu, în care statul ia măsuri cu dedicaţie pentru anumite centre de putere, de la bănci, la big pharma şi acum la complexul militar industrial. Ori această politică se propagă pe plaiuri mioritice, trecând prin Bruxelles care culmea, deşi este împotriva stimulării de stat a unor segmente – UE arde dacă aude că statul stimulează agricultura sau vreo industrie anume – când e vorba de bănci, bagă nene cât mai mult. Sau de fonduri pentru panouri electrice, pentru maşini electrice şi alte direcţii economice conforme cu Marele Reset. Nu vreau să reiau aici toate comentariile anterioare legate de PRIMA CASĂ despre acest subiect pe

Read more

Comasarea alegerilor – încă un indiciu al declinului pseudo-democraţiei europeniste a partidului unic

Avem aşadar o coaliţie anti-natură: socialişti cu liberali. Teoretic ideologii complet diferite, teoretic, perspective total diferite asupra lumii şi evident asupra politicilor care trebuie aplicate. Cum însă noi trăim sub jugul UE, o dictatură soft, care vine cumva ca un altoi otrăvit pe o moştenire democratică capitalistă, trebuie păstrate măcar anumite tradiţii recente pentru a nu produce şocuri prea masive establishmentului europenist şi pentru a nu deraia de la marşul antihristic, epopeea Marelui Reset. Una dintre aceste tradiţii care trebuie păstrate, chiar dacă de formă, ar fi sistemul de partide, pentru a simula democraţia. Este evident cred pentru oricine are doi neuroni că democraţia în România, ca şi în orice ţară europeană este cumva un mare simulacru. Unul dintre cele mai clare indicii ale acestui simulacru este însăşi existenţa acestei coaliţii anti-natură. Coaliţiile nu sunt în sine ceva anti-democratic, dar o coaliţie formată din două partide care au ca singur scop păstrarea ciolanului şi continuarea afacerilor camarilei de partid prin împărţania pacifistă a tuturor poziţiilor de control în stat trebuie să dea semne de întrebare oricărui român care mai crede sau speră că în România avem democraţie. Cu ce diferă UE+coaliţia de URSS+PCR în 1947? Şi atunci am avut alegeri libere şi atunci am avut puteri străine care dictau cine trebuie să conducă ţara şi atunci am avut laşi şi trădători care au vândut ţara străinilor şi au tolerat distrugerea a ceea ce se construise cu greu înaintea lor. Iată acum că în prag de alegeri când mulţi fraieri speră că noile partide naţionaliste pro-europene vor veni şi vor schimba ceva, nici măcar această iluzie nu le este permisă românilor. La ce mă refer? Iluzia “eliberării” şi a unui partid “pentru patrie” care să restabilească suveranitatea şi prosperitatea ţării, a fost oferită mai multor popoare estice în perioada recentă. De la Polonia care ajunsese până să fie ameninţată cu tăierea de fonduri şi era numită oaia neagră, la Ungaria unde preşedintele “dictator” se opune ideologiilor europeniste şi ajutorării Ucrainei, până când nu se mai opune, şi mai recent până la Cehia unde preşedintele ultra extrmist, anti-european şi anti-Ucraina a ajuns să ofere garanţii de securitate Israelului [1] deoarece toate celelate probleme le-a rezolvat, aproape toate “noile democraţii” au testat partide “extremiste” care însă nu au clintit cu o iotă avântul schimbărilor majore ale structurii Imperiului European, ci din contră: Greean Deal merge înainte în ciuda acestor partide naţionaliste, fermierii claxonează ca tembelii degeaba deoarece meltenii dorm pe ei şi nu înţeleg ce li se pregăteşte, iar noul val de alegeri nu va aduce decât încă un rând de măcănitori pe bani care nu au nicio putere şi nicio intenţie să schimbe Imperiul şi să restaurească vechiile valori ale democraţiei şi capitalismului. Întorcându-ne la Românika, după decenii de corupţie, hoţie şi incompetenţă crasă, dezbaterea politică a ajuns la un nivel minimal şi implicarea oamenilor asemenea. Chiar şi promisiunile AUR s-au desumflat rapid după ce şeful de partid al acestui one-man-party şi-a demonstrat supunerea necondiţionată faţă de pilonii puterii sistemului actual: UE,

Read more

Criza seculară continuă

Prin seculară nu se înţelege că criza aceasta va dura un secol, ci că va dura până când tot mormanul de gunoi actual va arde şi va consuma uscăturile pentru a permite noilor lăstari să crească. Care lăstari vor avea nevoie de ceva timp până să se facă mari şi să dea roade, până când vom putea spune “am ieşit din criză”. Cititorii chiazna.ro ştiu că poziţia mea a fost mereu că 2008 a fost doar un semnal al unei crize mai mari deoarece în loc să se rezolve problemele, acestea au fost pasate la un nivel mai înalt unde un cutremur va declanşa un prăpăd mult mai mare. Ca la o casă unde în loc să rezolvi structura de rezistenţă, te apuci să peteceşti crăpăturile din perete. Iată din nou câteva citate, cu aceleaşi idei, de ani de zile, legate de băgatul gunoiului sub preş şi scamatoriile financiare de la vârful Imperiului care produc sărăcie, haos şi în cele din urmă război: Problema este aceeasi: economia nu creste in ritmul in care ar trebui, butoanele apasate de bancheri nu au ajutat cu nimic pe omul de jos, banii raman sus si nu se scurg in jos, in jos se scurge doar inflatia care in cifrele oficiale este coafata si niciodata nu vor accepta sa spuna realitatea. […] Balaurul acesta cu multe capete care este generic numit sistem financiar a ajuns invicibil si singura sansa a omului de jos este ruperea cat mai profunda si independenta totala prin renuntarea la orice are a face cu banul. Sfat util, mai ales pentru vremurile cand implozia programata va avea in sfarsit loc. 13 noiembrie 2010 De-a lungul anilor am tot vorbit despre fiecare reministență socialistă rămasă în economia românească și le-am detaliat efectul pervers prin care frânează dezvoltarea capitalistă și prosperitatea fie prin alterarea unor piețe libere (cum ar fi programul Prima Casă și impactul masiv asupra prețurilor în imobiliare și asupra costului banilor, etc), fie prin stimularea unui mediu corupt în detrimentul unui mediu competitiv în rândul agenților economici care ar putea crea o economie prospera (cum ar fi camarila politica a partidelor și corupția din achizițiile publice, etc) până la probleme mai profunde și grave, care nu vor avea o șansă prea curând să fie rezolvate pe meleaguri mioritice (cum ar fi administrarea teritorială total ineficientă și lipsită de sens, sistemul de pensii și povara seculară pe care acesta o pune pe bugetul țării, etc. 12 FEB 2021 Cine insa sa observe ca astfel se sapa groapa statelor si suveranitatea statelor nationale este pusa in pericol, in prezent toate marile state avand datorii imense nu doar unele catre altele ci mai ales catre banci, practic viitorul umanitatii fiind amanetat catre aceste noi institutii supra-nationale sau mai bine zis globale care nu au casa si care pot opera oriunde un lume si pot determina alegerea unor presedinti, numirea unor ministrii si prim-ministrii sau chiar pe alocuri pot determina razboaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc? Economistii – acestia trebuiau sa observe

Read more
1 4 5 6 7 8 345